Sunteți pe pagina 1din 42

ASOCIAȚIA “CENTRUL REGIONAL PENTRU CONSULTANȚĂ ȘI

FORMARE PROFESIONALĂ” TULCEA

LUCRARE DE ABSOLVIRE A
CURSULUI
CADRE TEHNICE CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL
PREVENIRII ŞI STINGERII INCENDIILOR
C.O.R. 541902

TEMA: ACTE DE AUTORITATE EMISE DE


DIRECTOR O.J.P. BUZAU

- ABSOLVENT -
IONESCU DANIELA

ÎNDRUMĂTOR: MUNTIANU IOAN

2019
CUPRINS
A. ACTE DE AUTORITATE
1. Atribuțiile conducătorul instituției – Decizia 100
2. Stabilirea modului de organizare şi a responsabilităților privind apărarea
împotriva incendiilor - DECIZIE 101
3. Instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la
locurile de munca - DECIZIE 102
4. Reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului - DECIZIE 103
5. Organizarea instruirii personalului DECIZIE 104
6. Numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în
domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii DECIZIA 105
7. Măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare
sau secetoase DECIZIA 106

B. DOCUMENTE ŞI EVIDENTELE SPECIFICE APĂRĂRII


ÎMPOTRIVA INCENDIILOR
1. Fişa obiectivului, conform anexa nr. 5 la Regulamentul de planificare, organizare,
pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenta, aprobat prin
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 89/2013, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410 din 08 iulie 2013, un exemplar din fişa obiectivului se
trimite la inspectoratul pentru situaţii de urgenta;
2. Raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor 2018;
3. Registrul pentru evidenta permiselor de lucru cu focul;
4. Planurile de protecţie împotriva incendiilor:
- Plan de evacuare a persoanelor – afișate în clădiri;
- Planul de depozitare și de evacuare a materialelor clasificate conform
legii ca fiind periculoase – nu este cazul;
- Planul de intervenție la incendiu.
5. Evidenta exerciţiilor de evacuare a personalului propriu;
6. Evidenta exerciţiilor de intervenţie efectuate, având anexate concluziile rezultate
din efectuarea acestora;
7. Fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
8. Lista cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii – nu este cazul;
9. Grafice de întreţinere şi verificare, conform instrucţiunilor
producătorului/furnizorului, pentru diferite categorii de utilaje, instalaţii şi sisteme care
pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu;
10. Rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de
stat competente;
11. Programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma
constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.

IN CAZ DE
SITUATII DE URGENTA
LA
DEZASTRE
CUTREMUR
ALUNECARI DE TEREN

INCENDII
INUNDATII
INZAPEZIRI

ACCIDENTE TEHNOLOGICE DESCOPERIREA


MUNITIEI NEEXPLODATE

SUNATI LA TELEFONUL :

INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE


URGENTA « NERON LUPASCU« AL
JUDETELUI BUZAU
POMPIERII
POLITIA
SALVAREA
____________________________________________________________________________________
Decizia nr. 100 din 01.08.2019

Atribuţiile directorului O.J.P. BUZAU pe linia apărării împotriva


incendiilor sunt :

a) stabilește, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare


pentru apărarea împotriva incendiilor în unitatea sa, sa le actualizeze ori de câte ori
apar modificări şi sa le aducă la cunoștință salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror
persoane interesate;
b) să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi
sa asigure corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul
riscurilor;
c) să solicite şi sa obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu,
prevăzute de lege, şi sa asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării
acestora;
d) să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecțiilor de
prevenire împotriva incendiilor, sa prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi sa
nu îngreuneze sau sa obstrucționeze în niciun fel efectuarea acestora;
e) să permită alimentarea cu apa a autospecialelor de intervenţie în situaţii de
urgenta;
f) să întocmească, să actualizeze permanent şi sa transmită inspectoratului lista
cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice
forma, cu menţiuni privind: proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare,
riscurile pe care le prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie
recomandate, metodele de intervenţie şi prim ajutor, substanțele pentru stingere,
neutralizare sau decontaminare;
g) să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească
atribuţiile ce revin salariaţilor la locurile de munca;
h) să verifice dacă salariaţii cunosc şi respecta instrucţiunile necesare privind
măsurile de apărare împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor
măsuri semnalate corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din
exterior care au acces în unitatea sa;
j) să asigure întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile
pentru aplicarea acestora în orice moment;
k) să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în
scop de recunoaştere, instruire sau de antrenament şi sa participe la exerciţiile şi
aplicațiile tactice de intervenţie organizate de acesta;
l) să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de
apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de
proiectant;
n) să asigure şi sa pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor
mijloacele tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie
specifice riscurilor care decurg din existenta şi funcţionarea unităţii sale, precum şi
antidotul şi medicamentele pentru acordarea primului ajutor;
o) să stabilească şi sa transmită către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii
produselor sale regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora,
corelate cu riscurile la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor
respective;
p) să informeze de îndată prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi
stingerea cu forte şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile
lucrătoare să completeze şi sa trimită acestuia raportul de intervenţie;
q) să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva
incendiilor, certificate conform legii;
r) să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea
împotriva incendiilor.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


D I S P O Z I T I A nr. 101

privind stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor pentru


apărarea împotriva incendiilor

În temeiul art. 19, lit. a din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva
incendiilor, şi în conformitate cu prevederile art. 17 lit. a din Normele generale de
apărare împotriva incendiilor aprobate prin Ordinul Ministerului Administraţiei şi
Internelor nr. 163/28.02.2007, prin care se prevede obligativitatea organizării activităţii
de apărare împotriva incendiilor prin stabilirea, prin acte de autoritate, a structurilor cu
atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor:
DIRECTOR O.J.P. BUZAU C.N. POSTA ROMANA S.A.

DISPUNE
Art. 1. Prin prezenta Dispoziţie se stabilesc responsabilităţile şi modul de
organizare privind apărarea împotriva incendiilor
Art. 2. Pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de apărare împotriva
incendiilor, este numit ca responsabil desemnat, cadrul tehnic in domeniul P.S.I.
Ionescu Daniela.
Art. 3. Prin prezenta Dispoziţie, se constituie echipele de primă intervenţie,
pentru stingerea eventualelor începuturi de incendiu, izbucnite.

Echipa de primă intervenţie pentru stingerea începuturilor de incendiu este


subordonată responsabilului desemnat cu apărarea împotriva incendiilor şi este formată
din servanţii nominalizaţi mai jos:

Nr. Funcţia Funcţia


Atribuţiile in echipa
crt. Numele şi prenumele administrativă în echipă

Ionescu Daniela Conduce intervenția - și evacuarea


1. Cadru tehnic Şef
consumatorilor

2. Scintei Faustin Doru Administrator Servant Alarmează pompierii tel. 112


Coman Mihaela Întrerupe alimentarea cu gaze
3. TESA Servant
naturale, mânuiește stingătorul
Întrerupe alimentarea cu gaze
4. Tomica Rodica TESA Servant
naturale, mânuiește stingătorul
5. Beligeanu Gabriela TESA Servant Evacuarea consumatorilor
Art. 5. Activitatea prestată de personalul salariat, numit prin prezenta Dispoziţie,
face parte din sarcinile de serviciu și va fi regăsită în fisa postului.

Art. 6. Atribuţiile specificate în Anexa 1A – 1B şi Structura organizatorică a


apărării împotriva incendiilor, prezentată în Anexa nr. 2, fac parte integrantă din
prezenta Dispoziţie.
Prezenta Dispoziţie va fi dusă la îndeplinire şi difuzată persoanelor interesate, de
către DIRECTOR O.J.P. BUZAU și cadrul tehnic cu atribuții în prevenirea și stingerea
incendiilor.

Art. 7. Prezenta echipa de prima interventie este destinata punctului de lucru OJP
Buzau, Bd Unirii bl. 10B,C,D, pentru celelalte puncte de lucru se vor intocmii decizii
de numire eliberate de directorul societatii.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


ANEXA 1A

ATRIBUŢIILE SALARIAȚILOR
– servanților -

a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la


cunoştinţă, sub orice formă, de directorul O.J.P. BUZAU sau de conducătorul
instituţiei, după caz;
b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile,
aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de
DIRECTOR O.J.P. BUZAU sau de conducătorul instituţiei, după caz;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale
sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă
orice încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii
stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la
sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de directorul O.J.P. BUZAU, după caz,
respectiv cu cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, în
vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în
cazul apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are
cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.

Servantul, încadrat în echipa de primă intervenţie, are următoarele atribuţii:


a. participă la toate acţiunile de pregătire de specialitate, organizate în incinta
localului societăţii unde îşi desfăşoară activitatea;
b. execută antrenamentul pentru mânuirea corectă a mijloacelor de primă
intervenţie din dotare (stingătoare);
c. participă efectiv la acţiunile de stingere a incendiilor, de salvare a persoanelor şi
bunurilor şi de înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


ANEXA 1B

ATRIBUŢIILE - directorului

a) participă la elaborarea şi aplicarea concepţiei de apărare împotriva incendiilor


la nivelul operatorului economic;
b) controlează aplicarea normelor de apărare împotriva incendiilor în punctele de
lucru;
 verifică sistematic modul de îndeplinire a atribuţiilor pe linia apărării împotriva incendiilor,
a obligaţiilor, măsurilor şi sarcinilor ce le revin servanților;
 organizează şi verifică activitatea de apărare împotriva incendiilor, pe care o desfăşoară
echipa de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor, în caz de situaţii de urgenţă;
 verifică la începutul activității mijloacele tehnice de protecţie împotriva incendiilor, din
dotare;
 la nevoie însoţeşte organele care exercită îndrumarea şi controlul activităţii de prevenire şi
stingere a incendiilor, pune la dispoziţia acestora datele şi informaţiile necesare;
 conduce acţiunile de primă intervenţie şi participă şi conlucrează cu echipa din subordine
pentru sprijinirea serviciilor specializate pentru cazuri de urgenţă (pompierii profesioniști care
efectuează intervenţia, în cazul unui eventual incendiu);
 propune, potrivit competenţei, recompensarea sau sancţionarea personalului salariat, în
legătura cu activitatea desfăşurată de acesta pentru apărarea împotriva incendiilor;
 organizează, desfăşoară şi conduce nemijlocit pregătirea de specialitate a echipei şi a
salariaţilor, prin efectuarea de exerciţii practice pentru comportare şi acţiune în cazuri de urgenţă:
evacuare, stingere incendii, acordare prim ajutor, alertare servicii specializate la tel 112,
manevrare stingătoare din dotare, anunţarea conducerii, etc;
 controlează şi ia măsuri ca toate mijloacele pentru prevenirea şi stingerea incendiilor din
dotare să fie în permanentă stare de funcţionare sau utilizare;
 conduce şi participă efectiv la acţiunile de stingere a incendiilor şi la salvarea persoanelor
şi bunurilor materiale ce se află în pericol în caz de incendiu sau calamităţi naturale ori
catastrofe; participă la toate acţiunile de pregătire de specialitate, organizate în incinta localului
societăţii unde îşi desfăşoară activitatea;
 execută antrenamentul pentru mânuirea corectă a mijloacelor de primă intervenţie din
dotare (stingătoare);
 participă efectiv la acţiunile de stingere a incendiilor, de salvare a persoanelor şi bunurilor
şi de înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă.

ATRIBUŢIILE - personalului angajat

Personalul angajat are următoarele atribuţii principale:


 să respecte normele generale de apărare împotriva incendiilor, prevederile
prezentelor dispoziţii generale şi măsurile şi regulile specifice stabilite de
operatorul economic;
 să respecte instrucţiunile specifice de exploatare a aparatelor/echipamentelor
aflate în dotarea operatorului economic;
 să participe, conform atribuţiilor stabilite, la evacuarea personalului în condiţii
de siguranţă;
 să intervină, conform instrucţiunilor specifice, pentru stingerea oricărui început
de incendiu, utilizând mijloacele de apărare împotriva incendiilor din dotare.
ATRIBUŢIILE - personalul care desfăşoară
activităţi de prestări de servicii/întreţinere

Personalul care desfăşoară activităţi de prestări de servicii/întreţinere are


următoarele obligaţii:
 să respecte, după caz, instrucţiunile/regulile specifice privind apărarea împotriva
incendiilor;
 să intervină, conform instrucţiunilor specifice, pentru stingerea oricărui început
de incendiu, utilizând mijloacele de apărare împotriva incendiilor din dotare;
 să nu aducă în stare de neutilizare instalaţiile de protecţie împotriva incendiilor
şi mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor;
 să nu aducă în stare de neutilizare mijloacele de semnalizare destinate apărării
împotriva incendiilor.

ATRIBUŢIILE - vizitatorilor

Vizitatorii au următoarele obligaţii principale:


 să respecte, după caz, instrucţiunile/regulile specifice privind apărarea împotriva
incendiilor, aduse la cunoştinţă sub orice formă de către proprietar;
 să nu aducă în stare de neutilizare instalaţiile de protecţie împotriva incendiilor
şi mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor;
 să nu aducă în stare de neutilizare mijloacele de semnalizare destinate apărării
împotriva incendiilor;
 să respecte toate mesajele transmise în caz de incendiu.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


Decizia nr. 102 din 01.08.2019

În temeiul art. 19, lit. g) din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apărarea
împotriva incendiilor, şi în conformitate cu prevederile art. 17 lit. b din Normele
generale de apărare împotriva incendiilor aprobate prin Ordinul Ministerului
Administraţiei şi Internelor nr. 163/28.02.2007, se aprobă instrucțiunile proprii de
apărare împotriva incendiilor și se stabilesc atribuții pentru salariații pe locurile de
muncă, astfel:

INSTRUCTIUNI PROPRII DE PREVENIRE A INCENDIILOR

Instrucțiuni privind organizarea intervenției la locul de muncă:


Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în:
a) prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor
tehnologice care prezintă pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot
apărea şi a mijloacelor care le pot genera, precum şi prin stabilirea şi aplicarea
măsurilor specifice de prevenire a incendiilor;
b) organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor;
c) afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;
d) organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea
şi afişarea planurilor de protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe
traseele stabilite (planul de intervenție la incendiu și planurile de evacuare);
e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de munc ă,
desfăşurarea propriu-zisă şi verificarea efectuării acesteia;
f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de
securitate sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare (-în cazul zonei
administrative- centrale termice, etc.).

Instrucțiuni privind performantele la foc a construcțiilor:


 Principalele performanţe de comportare la foc ale produselor pentru
construcţii se referă la reacţia la foc şi la rezistenţa la foc (perdelele și tapițăria
vor fi executate cu materiale ignifuge, scaunele și mesele executate din
material combustibil se vor trata ignifug);
 Satisfacerea cerinţei esenţiale "securitate la incendiu" pe întreaga
durată de viaţă a construcţiei, instalaţiei şi a amenajării se asigură, conform
prevederilor reglementărilor tehnice specifice, prin măsuri interdependente,
privind: menţinerea performanţelor de reacţie la foc şi de rezistenţă la foc ale
produselor pentru construcţii pe timpul utilizării acestora (se vor folosi numai
materiale atestate);
 Limitarea izbucnirii, propagării şi dezvoltării incendiului şi a
efluenţilor incendiului în interiorul şi în afara incintei focarului este obţinută
prin asigurarea nivelurilor corespunzătoare ale performanţelor de reacţie la foc
şi de rezistenţă la foc prevăzute de reglementările tehnice specifice pentru
produsele pentru construcţii;
 Pe timpul intervenţiilor, dacă situaţia impune evacuarea cantităţilor
de fum acumulate, se pot practica deschideri în unele elemente de construcţie
care delimitează spaţiile respective şi care nu au rol de rezistenţă.
Instructiuni privind exploatarea cailor de evacuare:
 Construcţiile ori incintele amenajate sunt prevăzute cu căi de
evacuare a persoanelor, în număr suficient, corespunzător dimensionate şi
realizate, astfel încât persoanele să ajungă în timpul cel mai scurt şi în deplină
siguranţă în exterior, la nivelul terenului ori al căilor de acces carosabile, în
refugii sau în alte locuri special amenajate (asigurandu-se un nr de un flux de
70 persoane conform P-118/1999)
 În casele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare ale
clădirilor se interzic amenajarea de boxe ori locuri de lucru, depozitarea de
materiale, mobilier sau obiecte, amplasarea de maşini de fotocopiat, dozatoare
pentru sucuri/cafea etc., care ar putea împiedica evacuarea persoanelor şi
bunurilor, precum şi accesul personalului de intervenţie;
 Se interzice depozitarea materialelor şi lichidelor
combustibile în poduri, subsoluri, pe culoare, în casele de scări şi pe alte căi de
evacuare astfel încât să împiedice evacuarea sau să mărească pericolul de
incendiu;
 Se interzice amplasarea meselor, scaunelor, băncilor, fişetelor
sau a altui mobilier în apropierea uşilor de evacuare sau pe circulaţiile,
holurile, culoarele care constituie căi de evacuare în caz de incendiu.

Instrucțiuni privind depozitarea materialelor:


o Depozitarea materialelor şi substanţelor combustibile se face în
ambalajele indicate de producător;
o Este interzisă depozitarea materialelor şi substanţelor combustibile
ale căror proprietăţi nu sunt cunoscute;
o La depozitarea materialelor se ţine seama de proprietăţile fizico-
chimice ale acestora, de gradul de periculozitate, de sensibilitatea la căldură,
fum sau la umezeală, de reacţia faţă de alte materiale, de posibilitatea de
aprindere, precum şi de substanţele care pot fi utilizate la stingerea incendiilor
(conform P-118/1999);
o În spaţiile destinate centralelor termice, instalaţiilor sanitare,
centralelor de ventilare şi climatizare, instalaţiilor electrice şi instalaţiilor de
gaze se interzice depozitarea materialelor şi amplasarea de mobilier sau alte
obiecte similare.

Instrucțiuni privind dotarea cu mijloace inițiale de stingere:


- Se asigură dotarea cu un stingător la 150 m2, minimum două
stingătoare pe etaj, care să aibă performanţa de stingere cel puţin conformă cu
focare 21A şi 113B, conform SR EN 3 sau reglementărilor tehnice
echivalente, ori cu mai multe stingătoare mai mici cu performanţe de stingere
echivalente;
- Stingătoarele portative trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite în
Directiva 97/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 mai 1997
de apropiere a legislaţiilor statelor membre referitoare la echipamentele sub
presiune, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L
181/1 din 9 iulie 2007, şi în SR EN 3 sau o reglementare echivalentă cu privire
la performanţele de stingere.

Instrucțiuni privind prevenire a incendiilor la instalațiile electrice


- Tablourile electrice, releele, contactoarele etc. vor fi prevazute cu carcase de
protectie, asigurate prin incuiere, accesul fiind permis numai persoanelor
autorizate.
- Pentru sigilarea cu cerneala, se vor folosii vase metalice termoizolate si plite
electrice izolate pentru protectia la atingere.
- Se interzice:

o Folosirea in stare defecta a instaltiilor electrice si consumatoare de


energie electrica de orice fel, precum si a celor uzate sau improvizate;
o Incarcarea instalatiilor electrice (conductori, cabluri, transformatoare,
comutatoare, prize etc.) peste sarcina admisa;
o Suspendarea corpurilor de iluminat direct de conducatorii de
alimentare, in afara celor special realizate;
o Agatarea pe panouri, nise, tablouri electrice etc. sau introducerea in
interiorul lor a obiectelor de orice fel, precum si depozitarea de obiecte
sau materiale in posturile de transformare sau de distributie;
o Folosirea intalatiilor electrice cu protectii neadecvate in medii cu
vapori explozivi si degajari de praf combustibil;
o Executarea lucrarilor de intretinere si reparatii a instaltiilor electrice de
catre personal necalificat si neautorizat;
o Utilizarea lampilor mobile portative, alimentate prin cordoane
improvizate sau uzate;
o Folosirea la corpurile de iluminat a filtrelor de lumina (abajururi)
improvizate din carton, hartie sau alte materiale combustibile;
o Intrebuintarea radiatoarelor sau a resourilor electrice in alte locuri
decat cele stabilite si in conditii care prezinta pericol de incediu;
o Folosirea legaturilor provizorii prin introducerea conductorilor
electrici fara fisa (stecher) direct in priza;
o Utilizarea aparatelor consumatoare de energie electrica (motoare,
radiatoare, resouri, aspiratoare etc.) fara luarea masurilor de izolare
fata de elementele combustibile din incaperi;
o Asezarea pe motoare electrice a materialelor combustibile (carpe,
hartie, lemn etc);
o Lasarea neizolata a capetelor conductorilor electrici, in cazul
demontarii partiale a unei instalatii;

Instrucțiuni privind prevenirea incendiilor pentru comercializarea produselor


- Materialele pentru standurile de expoziţie şi vânzare din spaţiile accesibile
cumpărătorilor se confecţionează din produse cu clasa de reacţie la foc minim
B, s1, d1.
- Decoraţiunile din materiale combustibile se amplasează la distanţe de
siguranţă faţă de sursele de căldură ori se protejează astfel încât să nu fie
posibilă aprinderea lor.
- Pentru evacuarea persoanelor din spaţiile de expunere şi comercializare a
produselor, în caz de incendiu, se asigură următoarele măsuri principale:
 organizarea şi instruirea personalului cu activitate în zona de
comercializare a produselor cu privire la evacuarea utilizatorilor, în
condiții de securitate, fără generarea fenomenului de panică;
 marcarea şi menţinerea practicabilă a căilor de evacuare;
 asigurarea bunei funcţionări a iluminatului de siguranţă si panica
pentru evacuare;

Instrucțiuni privind prevenirea incendiilor pentru spatiile de depozitare

În spaţiile de depozitare a materialelor şi produselor se respectã urmãtoarele


cerinţe minime specifice:
a) depozitarea se face în funcţie de natura, forma, dimensiunile, modul de
ambalare, combustibilitatea şi proprietãţile fizico-chimice, fãrã a depãşi
sarcina termicã prevãzutã de proiectant;
b) se interzice depozitarea în acelaşi spaţiu a substanţelor, materialelor,
produselor care, prin contact direct între ele, pot genera incendii/explozii
urmate de incendii;
c) depozitarea produselor se face cu respectarea distanţelor normate faţã de
instalaţiile electrice, de încãlzire, cu surse de foc/de cãldurã şi altele asemenea.
d) deşeurile rezultate din ambalaje se evacueazã zilnic din spaţiile de
depozitare în locurile stabilite în acest scop;
e) se interzice folosirea în spaţiile de depozitare a mijloacelor de încãlzire şi
iluminat improvizate, cu defecţiuni sau neasigurate cu protecţie adecvatã.
f) este interzis a se pãstra în spaţiile de depozitare obiecte strãine de
inventarul spaţiului de depozitare.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


DECIZIE nr. 103 din 01.08.2019
privind reglementarea lucrului cu foc deschis și fumatului

În temeiul art. 19 din Legea nr. 307/12.06.2006 cu privire la obligaţiile


directorului societăţii pe linia apărării împotriva incendiilor și ale art. 17 lit. c) din
anexa la Ordinul 163/2007 privind aprobarea Normelor generale de apărare împotriva
incendiilor în baza atribuţiilor conferite de lege, decid:
Art.1 In spaţiile cu risc de incendiu nominalizate în prezenta decizie, se
interzice cu desăvârşire utilizarea focului deschis şi executarea de lucrări periculoase
ca suduri, tăieri, lipiri, topiri, etc. :
 agenții, birouri;
 Magazii;
 Zone de depozitare.
Art.2 În cazul în care în aceste spaţii se impune efectuarea unor astfel de lucrări,
acestea se vor executa numai în baza unui permis de lucru cu foc.
Art.3 Pentru emiterea permisului de lucru cu foc în conformitate cu prevederile
art. 98 din Normele Generale de apărare împotriva incendiilor aprobate cu Ordinul
ministrului administrației și internelor nr. 163/28.02.2007, este numit DIRECTOR
O.J.P. BUZAUul.
Art.4 Descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoştinţă şi
păstrare a permisului de lucru cu foc este prezentată în anexa 1 la Decizia nr. 103 din
01.08.2019.
Art.5 Instrucţiunile specifice de apărare împotriva incendiilor pentru astfel de
lucrări sunt prezentate în anexa nr. 1 la Decizia nr. 103 din 01.08.2019. Aceste
instrucţiuni vor fi prelucrate cu persoanele care solicită permis de lucru cu foc de către
cadru tehnic cu atribuții de prevenirea și stingerea incendiilor.
Art. 6 Persoanele care supraveghează executarea lucrărilor cu foc deschis vor
fi nominalizate de emitent în permisul de lucru cu foc.
Art.7 Conform legii pentru prevenirea si combaterea consumului produselor
din tutun nu se fumează în :
- spațiile închise din toate locurile de muncă cu acoperiș și cel puțin doi pereți;
- în spațiile publice indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces;
- în spațiile publice închise are un acoperiș, plafon sau tavan și care este
delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul
temporar sau permanent.
Art.8 Conform legii pentru prevenirea si combaterea consumului produselor
din tutun se fumează în :
- Spațiile publice în aer liber;
- Spațiile de la locul de muncă fără acoperiș sau cu un acoperiș si cu mai puțin
de doi pereți.
Art. 10 Locurile în care se interzice fumatul vor fi marcate cu indicatoare de
securitate conform STAS 297/2.
DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


ANEXA NR. 1
la Decizia nr. 103 din 01.08.2019

INSTRUCTIUNI SPECIFICE DE PREVENIRE A


INCENDIILOR LA LUCRARILE CU FOC DESCHIS

1. Se va indeparta materialele combustibile pe raza de minim 10 m in


jurul punctului de lucru.
2. Spatiul inchis va fi aerisit permanent, pentru a evita aprinderea
materialelor combustibile (ambalaje din carton sau lemn, lazi, etc.).
3. In cazul executarii lucrarii cu flacara oxiacetilenica, se vor respecta
urmatoarele distante de siguranta: minim 5 m intre tuburile de oxigen si
generatorul de acetilena si cel putin 10 m intre acesta si locul in care se executa
lucrarea.
4. Materiale care nu pot fi indepartate de la locul sudurii vor fi
umezite cu apa sau protejate cu panouri incombustile.
5. Instalatiile electrice asupra carora se vor executa lucrari de sudura
sau de taiere oxiacetilenica, vor fi scoase de sub tensiune.
6. Se vor lua masuri ca sursele de foc (scantei, brocuri, etc.), ce rezulta
in urma sudurii sa nu patrunda prin eventualele deschideri existente in pereti.
7. Pe parcursul efectuarii operatiile de sudare si taiere oxiacetilenica,
precum si dupa terminarea lucrului, se va cerceta, cu atentie, daca nu s-au creat
focare de incendiu, verificandu-se, in mod amanuntit, starea tuturor elementelor
protejate.
8. Este interzisa deplasarea, in afara zonei, cu arzatorul aprins.
9. Se vor controla arzatoarele (suflaiurile) de sudura, atat inainte de
inceperea lucrului, cat si dupa terminarea acestuia, pentru a se asigura perfecta
inchidere a robinetelor de oxigen si acetilena.
10. In cazul in care lucrul se va intrerupe mai mult de 10 minute, se vor
inchide robinetele de la generatorul de acetilena si de la tubul de oxigen.
11. In cazul socurilor produse de intoarcerea flacarii, se vor lua
urmatoarele masuri:
 Se vor inchide robinetele pentru acetilena si oxigen;
 Se va introduce becul intr-un vas cu apa rece, curata;
 Se va controla daca nivelul apei din supapa de siguranta este la
inaltimea robinetului de control.
12. Locurile, din spatiile inchise sau deschise, in care se sudeaza, vor fi
inconjurate de paravane de protectie, din materiale incombustibile, cu o latime de
minim 2 m.
13. Izolatia cablurilor electrice, ce se utilizeaza la sudura, nu trebuie sa
aiba fisuri, degradari, rupturi, franjuri,etc. Nu sunt admise nici un fel de improvizatii.
14. Asezarea cablurilor in locuri umede, in locuri unde pot fi deteriorate
mecanic sau termic, este interzisa.
15. Realizarea si montajul intregii instalatii de sudura electrice, trebuie sa
corespunda intensitatii nominale a curentului electric. Instalatia de sudare si piesele
trebuie legate electric la pamant. Punerea la pamant se va realiza astfel incat sa nu
existe posibilitatea formarii de arcuri electrice sau scantei, care se aprinda materiale
combustibile din jur, sau din zone indepartate.
16. Fixarea conductorilor si a cablurilor electrice la utilaje si aparate electrice
se va face prin piese special asigurate cu suruburi.
17. In cazul unui inceput de incendiu, se va opri sudura si se va interveni la
stingere, cu mijloacele puse la dispozitie.
18.O atentie deosebita se va acorda generatorelor mobile de acetilena si
buteliilor de gaze sub presiune, care vor fi urgent indepartate de focar, luandu-se
masuri de protejare impotriva radiatiilor sau a flacarilor, lovirii sau rasturnarii.

PROCEDURA DE EMITERE, SEMNARE, LUARE LA CUNOSTINTA SI


PASTRARE A PERMISULUI DE LUCRU CU FOC

EXECUTAREA unor lucari, care necesita foc deschis, in cadrul OJP BUZAU
se realizează numai pe baza unui permis de lucru cu foc, indiferent cine efectueaza
lucrarea sau sub ce forma s-a convenit realizarea ei (conventie civila, contract,
protocol, etc.).

PERMISUL DE LUCRU CU FOC, ca forma este prezentat in Anexa nr. 5 la


Normele Generale P.S.I, emise cu Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.
163/2007 si se elibereaza pentru urmatoarele lucrari:
Sudura oxiacetilenica sau electrica;
Taiere a metalelor cu acetilena sau gaze;
Lipire cu flacara;
Topire a bitumului;
De orice natura, care pot provoca scantei.

EMITEREA permisului de lucru cu foc se face de catre directorul O.J.P.


BUZAU sau persoana desemnata prin decizie a acestuia. Permisul de lucru cu foc va fi
intocmit in doua exemplare, repartizate astfel:
- un exemplar va ramane la persoana emitenta;
- al doilea exsemplar va fi inmanat executantului lucrarii, care il va purta
permanent asupra sa.
Permisul de lucru cu foc este emis numai pentru un singur punct de lucru.
Întocmirea permisului se face, de regula, cu 24 h înainte de începerea lucrului si
el este valabil numai pentru un schimb de lucru, respectiv 8 h. aprobările verbale
pentru lucru cu foc nu sunt valabile.
Inainte de emiterea permisului de lucru cu foc, directorul O.J.P. BUZAU sau
persoana desemnată prin decizie, va efectua o verificare in teren, la locul in care se va
executa lucrarea, dispunand o serie de masuri de pregatire, si anume:
 Stabilirea amplasamentului;
 Indepartarea sau protejarea materialelor combustibile din apropiere;
 Interzicerea accesului persoanelor straine sau a publicului in zona in care se
efectueaza lucrarea, pentru aceasta va delimita zona de lucru cu banda de
avertizare;
 Aducerea, la fata locului, a stingatoarelor;
 Instruirea personalului salariat;
 Asigurarea supravegherii permanente a lucrarii.

ADUCEREA LA CUNOSTINTA a masurilor pregatitoare, se face in scris, de


catre DIRECTOR O.J.P. BUZAU sau persoana desemnată in acest sens, prin decizie.
In acest scop, se va intocmi o nota de serviciu catre conducatorului de munca sau catre
utilizator, cu masurile care trebuie duse la indeplinire.
Pentru supravegherea lucrarii, va putea fi desemnat, nominal un salariat.
Concomitent cu primirea unui exemplar al permisului de lucru cu foc,
executantul va fi instruit cu privire la normele P.S.I specifice societatii si va primi un
exemplar din instructiunile specifice.
Inainte cu maxim 2 h de inceperea lucrarii, directorul O.J.P. BUZAU sau
persoana desemnată va verifica respectarea masurilor impuse, va testa executantul si
pe supraveghetorul lucrarii.
Dupa terminarea lucrarii se va efectua un control riguros al intregii zone,
efectuat de catre supraveghetor.

PASTRAREA PERMISULUI DE LUCRU CU FOC, dupa terminarea lucrarii


revine directorului societatii, care va prelua cel de-al doilea exemplar de la executant si
il va indosaria.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


Unitatea ........................................

PERMIS DE LUCRU CU FOC


Nr. ..................... din ....................................

Se eliberează prezentul Permis de lucru cu foc dlui .................................................., ajutat de dl


....................................................., care urmează să execute ......................................................,
folosind ..................................................... la (în) ............………………......... . Lucrările încep la data
de .............., ora .........., şi se încheie la data de ..............., ora ...................... .
Premergător, pe timpul şi la terminarea lucrărilor cu foc se vor lua următoarele măsuri:
1. Îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, instalaţiilor, utilajelor, aparatelor,
conductelor şi a recipientelor din zona de executare a lucrărilor şi din apropierea acesteia, pe o rază
de .................... metri, astfel: ......................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
2. Golirea, izolarea, spălarea, aerisirea conductelor, utilajelor sau instalaţiilor, prin ...........
................................................................................................................................................................
3. Ventilarea spaţiilor în care se execută lucrările se realizează ........................................
............................................................................................................................................................... 4.
Verificarea zonei de lucru şi a vecinătăţilor acesteia, înlăturarea surselor de aprindere şi a condiţiilor
care favorizează producerea incendiilor şi a exploziilor, protejarea antifoc a materialelor din zonă.
Începerea lucrărilor cu foc s-a făcut în baza buletinului de analiză nr. ................................... din
................................, eliberat de ............................................ (acolo unde este cazul).
5. Respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, specifice tehnologiei de lucru
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
6. Asigurarea în zona de lucru a mijloacelor de stingere a incendiilor .................................
…………………………………………………………………………………………………………
................................................................................................................................................................
7. Anunţarea şefului sectorului în care se execută lucrarea despre începerea, întreruperea şi încheierea
acesteia.
8. Controlul măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor se asigură de către dl ................
................................................................................................................................................................
9. Supravegherea lucrărilor cu foc se asigură de către dl ...................................................
................................................................................................................................................................
10. Incendiul sau orice alt incident se va anunţa la .............................. prin .........................
11. Alte măsuri p.s.i. specifice ....................................................................................................
…………………………………………………………………………………………………………
................................................................................................................................................................
12. Personalul de execuţie, control şi supraveghere a fost instruit asupra măsurilor p.s.i.

Responsabili Numele şi prenumele Semnătura


Emitentul ………………………………………………………………
Şeful sectorului în care ………………………………………………………………
se execută lucrările
Executanţii lucrărilor cu foc ………………………………………………………………
Cadru tehnic psi ………………………………………………………………
………………………………………………………………
………………………………………………………………
DECIZIE nr. 104 din 01.10.2017
privind organizarea instruirii personalului în domeniul
situaţiilor de urgenţă

În temeiul art. 19 lit. h) din Legea nr. 307/12.06.2006 cu privire la obligaţiile


directorului societăţii pe linia apărării împotriva incendiilor și ale art. 17 lit. d) din
anexa la Ordinul 163/2007 privind aprobarea Normelor generale de apărare împotriva
incendiilor în baza atribuţiilor conferite de lege, decid:
Art. 1 În cadrul C.N. POSTA ROMANA S.A., în conformitate cu
prevederile Ordinul ministrului administrației si internelor nr. 712/23.06.2005
modificat şi completat cu Ordinul ministrului administrației si internelor nr.
786/02.09.2005 se stabilesc următoarele categorii de instructaje :
- instructaj introductiv general – anexa 2;
- instructaj specific locului de muncă – anexa 3;
- instructajul periodic – anexele 1A si 1B;
- instructaj la recalificarea profesională – anexa 4.
Modul de desfășurare a instruirilor sunt prezentate în Anexa 1 la Decizia 104.
Art. 2 Pentru efectuarea instructajului introductiv general se numeşte
doamna Ionescu Daniela – Cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și
stingerii incendiilor.
Art. 3 Persoana numită pentru efectuarea instructajului introductiv general
va întocmi o mapă de prezentare care să vizeze aspectele stabilite de art. 10 din
Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. 712/23.06.2005 modificat şi
completat cu Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. 786/02.09.2005
Art. 4 Pentru efectuarea instructajului specific locului de muncă se
stabilește responsabil doamna Ionescu Daniela – Cadru tehnic cu atribuții în
domeniul prevenirii și stingerii incendiilor.
Art. 5 Persoanele numite pentru efectuarea instructajului specific locului
de muncă vor întocmi o mapă de prezentare care să vizeze aspectele stabilite de art. 17
din Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. 712/23.06.2005 modificat şi
completat cu Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. 786/02.09.2005.

Art. 6 Pentru efectuarea instructajului periodic se stabilesc următoarele


intervale de timp între două instructaje , astfel:

 lunar – , pentru muncitori necalificati, electromecanici T.T.R. sectorul linii,


posturi si cabluri, factori postali, manuitori de valori precum si pentru personalul
din constructii - montaj si intretinere cladiri;
 6 luni – pentru personalul cu funcţii de conducere (telegrafisti, telefoniste,
radiotelegrafisti, casieri, agenti procentuali, cartatori, oficianti, sef vagon postal,
personal de paza, instalator IncaIzire centrala, precum si pentru electromecanici,
sef tura, tehnicieni, ingineri, proiectanti, telefonista seta, diriginte oficiu).

Art. 7 Conform periodicității stabilite se întocmesc două tematici de


instruire și un grafic de instruire, care va fi aprobate de DIRECTOR O.J.P. BUZAU
prezentate în anexa 1A și Anexa 1B la decizia 104 în 01.08.2019.
Art. 8 Personalul care efectuează instructajul periodic, completează
această tematică cu instrucţiuni specifice fiecărui sector de activitate.
Art. 9 Pentru efectuarea instructajului personalului din afara operatorului
economic îndrumarea consumatorilor, conform art. 40 din Ordinul Ministrului
Administrației si Internelor nr. 712/23.06.2005 se stabilesc următoarele persoane :
- doamna Ionescu Daniela – Cadru tehnic cu atribuții în domeniul
prevenirii și stingerii incendiilor.
Art. 11 Tematicile orientative pentru diverse categorii de instructaje vor fi
prezentate și sunt întocmite de cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și
stingerii incendiilor doamna Ionescu Daniela – Cadru tehnic cu atribuții în
domeniul prevenirii și stingerii incendiilor.
Art. 12 Prezenta decizie va fi adusă la îndeplinire de directorul O.J.P.
BUZAU, luându-se măsuri de difuzare şi înscriere în fişa postului.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


ANEXA 1 A

TEMATICA ANUALĂ DE PREGĂTIRE A SALARIAŢIILOR PE LINIA SITUAŢIILOR DE


URGENŢĂ ŞI GRAFICUL DE INSTRUIRE
PERSONAL CU FUNCȚII DE EXECUȚIE
IANUARIE
Tema nr.1
Acte normative ce reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor
- expunere 50 min -
1. Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor - art. 6 ÷ 10, 19 ÷ 22, 43
÷ 45;
2. Normele Generale de aparare impotriva incendiilor aprobate cu Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor nr. 163/2007 – art 33 ÷ 36 (Organizarea activităţii de apărare
împotriva incendiilor la locul de munca);
3. Hotărîrea Guvernului României nr.537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor – art. 1.
4. Prezentarea deciziilor directorului O.J.P. BUZAU.
- ședință practică 50 min –
1. Evacuarea salariaților din spațiile societății, reguli de respectat pe timpul și după
producerea unui cutremur.
FEBRUARIE
Tema nr.2
Acte normative ce reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor
- Expunere 50 min –
1. Normele Generale de aparare impotriva incendiilor aprobate cu Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor 163/2007 – art. 50 ÷ 62 (Limitarea izbucnirii, propagării şi
dezvoltării incendiului şi a efluenţilor incendiului în interiorul şi în afară incintei focarului de
incendiu);
2. Ordinul ministrului administraţiei şi internelor 712/2005 modificat şi completat prin
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor 786/2005 - privind instruirea în domeniul
situaţiilor de urgenţă (Prezentarea deciziei directorului O.J.P. BUZAU privind organizarea și
desfășurarea activității de instruire în domeniul situațiilor de urgență);
- ședință practică 50 min –
1. Modul de alarmare, alertare, și intervenție la un incendiul izbucnit – exercițiul practic
demonstrativ.
MARTIE
Tema nr.3
Obligaţii generale şi specifice ce revin salariaţiilor pe linie de prevenirea şi stingerea
incendiilor conform actelor normative şi deciziilor interne.
- Expunere 50 min –
1. Prezentarea deciziilor directorului O.J.P. BUZAU privind organizarea activității în
domeniul situațiilor de urgență în societate – 30 min;
2. Cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor şi instalaţiilor de stingere din dotare (stingătoare
portative şi hidranţi de incendiu –descriere, funcţionare şi întreținere) – lecție.
- ședință practică 50 min –
1. Cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor şi instalaţiilor de stingere din dotare (stingătoare
portative şi hidranţi de incendiu –descriere, funcţionare şi întreținere).

APRILIE
Tema nr.4
Acte normative care reglementează activitatea de Protecție civilă
- Expunere 50 min –
1. Legea 481 din 08 noiembrie 2004 privind protecția civilă cu modificările și
completările ulterioare – art. 9 (termenii şi expresii), Cap. III - art. 17 ÷ 20 (Drepturile şi
obligaţiile cetăţenilor);
2. Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.184 din 6 februarie 2006
- pentru aprobarea Normelor privind organizarea si asigurarea activității de
evacuare in situații de urgenta (CAP. IV - Executarea acțiunilor de evacuare) - art. 21 ÷ 36.
3. Tipuri de risc la nivelul localităţi riscuri naturale şi tehnologice – lecție.
- ședință practică 50 min –
1. Executarea unui exercițiul de evacuare a personalului în cazul apariției unei situații de
urgență ( poluare chimică, incendiu de mare amploare, cutremur)

MAI
Tema nr.5
- Expunere 50 min –
1. Risc, hazard şi vulnerabilitate – lecție;
2. Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 166 din 27 iulie 2010 pentru
aprobarea Dispoziţiilor generale privind apărarea împotriva incendiilor la construcţii şi
instalaţiile aferente – Cap. II - Reguli şi măsuri specifice de prevenire a incendiilor art. 4 ÷
11 și Parcaje şi garaje din clădiri civile cu cel mult 10 locuri de parcare art. 46 ÷ 48.
- ședință practică 50 min –
1. Executarea unui exercițiul practic de stingerea a unui incendiul izbucnit la un mijloc
auto.
IUNIE
Tema nr.6
- Expunere 50 min –
1. Incendiul și evoluția sa. Procese de ardere – lecție;
2. Cauze de incendiu – lecție;
- ședință practică 50 min –
1. Executarea unui exercițiul practic de stingerea a unui incendiul izbucnit la materiale
combustibile solide - lemn.

IULIE
Tema nr.7
- Expunere 50 min –
1. Căi de evacuare și intervenție – lecție;
2. Măsuri de prevenirea incendiilor la instalațiile electrice;
- ședință practică 50 min –
1. Executarea unui exercițiul practic de stingerea a unui incendiul izbucnit la un tablou
electric.

AUGUST
Tema nr.8
- Expunere 50 min –
1. Ghidul cetățeanului în situații de urgență – lecție;
2. Înștiințare, alarmare și evacuare în situații de urgență.

- ședință practică 50 min –


1. Modul de comportare în cazul producerii unei situații meteo periculoase (furtuni,
tornade, ploi torențiale).

SEPTEMBRIE
Tema nr.9
- Expunere 50 min –
1. Propagarea incendiilor – lecție;
- ședință practică 50 min –
1. Cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor şi instalaţiilor de stingere din dotare (stingătoare
portative şi hidranţi de incendiu –descriere, funcţionare şi întreținere).
OCTOMBRIE
Tema nr.10
- Expunere 50 min –
1. Masuri generale de apărare împotriva incendiilor la exploatarea construcţiilor,
instalaţiilor si amenajărilor;
- ședință practică 50 min –

2. Cutremurele şi efectele lor. măsuri de diminuarea a efectelor acestora. reguli de


comportare

NOIEMBRIE
Tema nr.11
- Expunere 50 min –
1. Măsuri de prevenirea incendiilor la exploatarea instalațiilor de încălzire locală și
centrală;
- TEST 50 min –
2. Testare anuală.
DECEMBRIE
Tema nr.12
- Expunere 50 min –
1. Masuri generale de prevenire a incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis;
2. Incendiul şi evoluţia sa. Procese de ardere şi de oxidare;
- ședință practică 50 min –
3. Masuri specifice sărbătorilor de iarnă.

Întocmit,

Cadru Tehnic în domeniul


prevenirii și stingerii incendiilor

Ionescu Daniela
ANEXA 1 B

TEMATICA ANUALĂ DE PREGĂTIRE A SALARIAŢIILOR PE LINIA SITUAŢIILOR DE


URGENŢĂ ŞI GRAFICUL DE INSTRUIRE
PERSONAL CU FUNCȚII DE CONDUCERE

IANUARIE
-2 ore-
1. Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor - art. 6 ÷ 10, 19 ÷ 22, 43 ÷
45;
2. Normele Generale de aparare impotriva incendiilor aprobate cu Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor nr. 163/2007 (Organizarea activităţii de apărare împotriva
incendiilor la locul de munca);
3. Hotărîrea Guvernului României nr.537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor – art. 1;
4. Prezentarea deciziilor directorului O.J.P. BUZAU;
5. Ordinul ministrului administraţiei şi internelor 712/2005 modificat şi completat prin
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor 786/2005 - privind instruirea în domeniul
situaţiilor de urgenţă (Prezentarea deciziei DIRECTOR O.J.P. BUZAUului privind
organizarea și desfășurarea activității de instruire în domeniul situațiilor de urgență);
6. Cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor şi instalaţiilor de stingere din dotare (stingătoare
portative şi hidranţi de incendiu –descriere, funcţionare şi întreținere);
7. Cauze de incendiu – lecție.

IULIE
-2 ore-
1. Căi de evacuare și intervenție – lecție;
2. Cutremurele şi efectele lor. măsuri de diminuarea a efectelor acestora. reguli de
comportare;
3. Incendiul și evoluția sa. Procese de ardere – lecție;
4. Înștiințare, alarmare și evacuare în situații de urgență. – lecție;
5. Executarea unui exercițiul de evacuare a personalului în cazul apariției unei situații de
urgență ( poluare chimică, incendiu de mare amploare, cutremur) ;
6. Modul de comportare în cazul producerii unei situații meteo periculoase (furtuni,
tornade, ploi torențiale);
7. Testare anuală.

Anexa 2
TEMATICA DE PREGĂTIRE A SALARIAŢIILOR PE LINIA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
ŞI GRAFICUL DE INSTRUIRE
INSTRUCRAJ INTRODUCTIV GENERAL

Ora Lecția Observații


0800-950 1. Legea nr.307/2006 privind apărarea
împotriva incendiilor;
2. Normele Generale de aparare impotriva
incendiilor aprobate cu Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr.
163/2007;
3. Ordinul ministrului administraţiei şi
internelor 712/2005 modificat şi
completat prin Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor 786/2005 -
privind instruirea în domeniul situaţiilor
de urgenţă;
4. Legea 481 din 08 noiembrie 2004 privind
protecția civilă cu modificările și
completările ulterioare;
5. Ordinul ministrului administraţiei şi
internelor nr. 166 din 27 iulie 2010 pentru
aprobarea Dispoziţiilor generale privind
apărarea împotriva incendiilor la
construcţii şi instalaţiile aferente;
-ședință teoretică-
1000-1050 6. Evacuarea salariaților din spațiile
societății, reguli de respectat pe timpul și
după producerea unui cutremur;
7. Modul de alarmare, alertare, și intervenție
la un incendiul izbucnit;
-ședintă practică-

1100-1150 Tipuri de risc la nivelul localităţi riscuri


naturale şi tehnologice
-ședință teoretică-
1200-1250 8. Cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor şi
instalaţiilor de stingere din dotare
(stingătoare portative şi hidranţi de
incendiu –descriere, funcţionare şi
întreținere)
-ședintă practică-
1300-1350 9. Măsuri de prevenirea incendiilor la
exploatarea instalațiilor de încălzire
locală și centrală;
10. Masuri generale de prevenire a
incendiilor la executarea lucrărilor cu foc
deschis;
-ședință teoretică-
1400-1450 11. Cutremurele şi efectele lor. măsuri de
diminuarea a efectelor acestora. reguli de
comportare
-ședință teoretică-
1500-1600 12. Executarea unui exercițiul practic de
stingerea a unui incendiul izbucnit la un
tablou electric.
13. Executarea unui exercițiul practic de
stingerea a unui incendiul izbucnit la
materiale combustibile solide
14. Executarea unui exercițiul de evacuare a
personalului în cazul apariției unei situații
de urgență ( poluare chimică, incendiu de
mare amploare, cutremur)

Întocmit,

Cadru Tehnic în domeniul


prevenirii și stingerii incendiilor

Ionescu Daniela
Anexa 3

TEMATICA DE PREGĂTIRE A SALARIAŢIILOR PE LINIA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ


ŞI GRAFICUL DE INSTRUIRE
INSTRUCTAJUL SPECIFIC LOCULUI DE MUNCÃ

Ora Lecția Observații


0800-950 1. Legea 481 din 08 noiembrie 2004 privind
protecția civilă cu modificările și
completările ulterioare;
15. Ordinul ministrului administraţiei şi
internelor nr. 166 din 27 iulie 2010 pentru
aprobarea Dispoziţiilor generale privind
apărarea împotriva incendiilor la
construcţii şi instalaţiile aferente;
16. Legea nr.307/2006 privind apărarea
împotriva incendiilor;
17. Ordinul ministrului administraţiei şi
internelor 712/2005 modificat şi
completat prin Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor 786/2005 -
privind instruirea în domeniul situaţiilor
de urgenţă;
18. Normele Generale de aparare impotriva
incendiilor aprobate cu Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr.
163/2007;
-ședință teoretică-
1000-1050 1. Incendiul și evoluția sa. Procese de ardere;
2. Cauze de incendiu;
3. Risc, hazard şi vulnerabilitate;
-ședintă teoretică-

1100-1250 4. Cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor şi


instalaţiilor de stingere din dotare
(stingătoare portative şi hidranţi de
incendiu –descriere, funcţionare şi
întreținere)
-ședintă practică-
1300-1350 5. Măsuri de prevenire a incendiilor la
clădiri administrative;
6. Masuri generale de prevenire a
incendiilor la executarea lucrărilor cu foc
deschis;
-ședință teoretică-
1400-1450 7. Cutremurele şi efectele lor. măsuri de
diminuarea a efectelor acestora. reguli de
comportare
-ședință teoretică-
1500-1600 8. Executarea unui exercițiul practic de
stingerea a unui incendiul izbucnit la un
tablou electric.
9. Executarea unui exercițiul practic de
stingerea a unui incendiul izbucnit la
materiale combustibile solide
10. Executarea unui exercițiul de evacuare a
personalului în cazul apariției unei situații
de urgență ( poluare chimică, incendiu de
mare amploare, cutremur)
-ședintă practică-

Întocmit,

Cadru Tehnic în domeniul


prevenirii și stingerii incendiilor

Ionescu Daniela
Anexa 4

TEMATICA DE PREGĂTIRE A SALARIAŢIILOR PE LINIA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ


ŞI GRAFICUL DE INSTRUIRE
INSTRUCTAJUL LA RECALIFICAREA PROFESIONALĂ

Ora Lecția Observații


0800-950 1. Ordinul ministrului administraţiei şi
internelor nr. 166 din 27 iulie 2010 pentru
aprobarea Dispoziţiilor generale privind
apărarea împotriva incendiilor la
construcţii şi instalaţiile aferente;
2. Normele Generale de aparare impotriva
incendiilor aprobate cu Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr.
163/2007;
3. Legea nr.307/2006 privind apărarea
împotriva incendiilor;
2. Ordinul ministrului administraţiei şi
internelor 712/2005 modificat şi
completat prin Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor 786/2005 -
privind instruirea în domeniul situaţiilor
de urgenţă;
3. Legea 481 din 08 noiembrie 2004 privind
protecția civilă cu modificările și
completările ulterioare;
-ședință teoretică-
1000-1050 1. Cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor şi
instalaţiilor de stingere din dotare
(stingătoare portative şi hidranţi de
incendiu –descriere, funcţionare şi
întreținere)
-ședintă practică-
1100-1250 2. Incendiul și evoluția sa. Procese de ardere;
3. Cauze de incendiu;
4. Risc, hazard şi vulnerabilitate;
-ședintă teoretică-

1300-1350 1. Executarea unui exercițiul practic de


stingerea a unui incendiul izbucnit la un
tablou electric.
2. Executarea unui exercițiul practic de
stingerea a unui incendiul izbucnit la
materiale combustibile solide
3. Executarea unui exercițiul de evacuare a
personalului în cazul apariției unei situații
de urgență ( poluare chimică, incendiu de
mare amploare, cutremur)
-ședintă practică-
1400-1450 5. Cutremurele şi efectele lor. măsuri de
diminuarea a efectelor acestora. reguli de
comportare
-ședință teoretică-
1500-1600 4. Măsuri de prevenire a incendiilor la
clădiri administrative;
5. Masuri generale de prevenire a
incendiilor la executarea lucrărilor cu foc
deschis;
-ședință teoretică-

Întocmit,

Cadru Tehnic în domeniul


prevenirii și stingerii incendiilor

Ionescu Daniela
ANEXA nr. 1
La decizia nr. 104 din 01.08.2019

Tematici orientative pentru diverse categorii de instructaje:

1. Instructajul introductiv general :


- Legea nr. 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
- Legea nr. 481/08.11.2004 privind protecţia civilă;
- Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. 163/28.02.2007 pentru
aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
- Norme de P.S.I. specifice sectorului de activitate;
- Cunoaşterea factorilor de risc şi a mijloacelor de intervenţie în caz de
incendiu, existente pe teritoriul societății.

2. Instructajul specific locului de muncă :


- Cunoaşterea amplasării, funcţionării şi modul de acţionare a instalaţiilor,
utilajelor şi mijloacelor de protecţie împotriva incendiilor.
- Cunoaşterea condiţiilor care determină ori favorizează producerea accidentelor
şi avariilor tehnologice şi cauzelor potenţiale de incendiu şi/sau explozie
specifice locului de muncă;
- Descrierea, funcţionarea, monitorizarea şi modul de siguranţă ale maşinilor şi
utilajelor de la locul de muncă;
- Concepţia de organizare a intervenţiei în cazul producerii unei situaţii de
urgenţă.
3. Instructajul periodic:
- Norme de prevenire și stingere a incendiilor specifice sectorului de activitate ;
- Instrucţiuni de prevenire și stingere a incendiilor specifice unor tehnologii care
nu se regăsesc în norme;
- Cunoaşterea mijloacelor de stingere din zona de lucru şi modul de acţiune în
situaţii de urgenţă;
- Norme generale de prevenire și stingere a incendiilor;
- Teme specifice din domeniul protecţiei civile (obligațiile cetățenilor,
cutremurul, alunecări de teren, hazard, inundații, dezastre și catastrofe).
4. Instructajul personalului din afara operatorului economic:
- Prezentarea proceselor tehnologice şi a factorilor de risc generatori de
situaţii de urgenţă;
- Mijloace de intervenţie în caz de incendiu;
- Instalaţii de stingere existente;
- Modul de reglementare a focului deschis şi a fumatului pe teritoriul
operatorului economic;
- Cunoaşterea modului de acţiune în caz de incendiu.
RECOMANDĂRI ÎN CAZ DE INCENDIU ÎN PUNCTELE DE LUCRU

FIRE INSTRUCTIONS IN HOTELS

INSTRUCTIONS EN CAS D’INCENDIE

Păstraţi-vă calmul

Be calm

Gardez votre calm

DACĂ DUMNEAVOASTRĂ DESCOPERTI INCENDIUL / IF YOU DISCOVER A FIRE /


SI VOUS DECOUVREZ UN INCENDIE

Preveniţi rapid recepţia, Sunaţi la recepţie la numărul___________şi


daţi date despre locul unde s-a produs incendiul ori anclanşaţi butonul
manual de alarmare cel mai apropiat.
Raise the alarm by dialing at___________ and going the operatior the
location of the fire, or by breaking the glass of the nearest fire alarm
buton.
Donnez l’alarme immediatement, en telephonant au
no.____________ou en brisant le verre du poste avertisseur dincendie
le plus proche.

DACĂ AUZIŢI SEMNALUL DE ALARMĂ DE INCENDIU / IF YOU HEAR THE FIRE


ALARM /
DES QUE VOUS ENTENDEZ L’AVERTISEUR D’INCENDIE

Urmaţi întocmai instrucţiunile date de personalul obiectivului. Nu luaţi


nici un fel de iniţiative pe cont propriu. Riscaţi să vă expuneţi unor
pericole inutile.
Follow the instructions of the hotel personel. Do not take initiatives. Do
you risk dangers.
Suivez les instructions du personel de l’hotel tout de suite. Vouz ne
devez pas prendre des initiatives. Vous risquez des dangers inutilement.
Îndreptaţi-vă spre destinaţiile indicate fără a lua obiecte personale.
Acestea vă pot îngreuna evacuarea. Viaţa dumneavoastră este mult mai
de preţ.
Hie to the indicated places stopping to collect personal belongings. This
cumber your evacuation. Your life is more preciouse.
Prenez les voies indiquées sans en rassemblant vos effets personnels.
Ceux-là peuvent vous gener pendant l’evacuation. Votre vie est plus
precieuse.
Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă
lua un obiect personal considerat de dumneavoastră de valoare.
Do not return to the fire place to take a personal belongings.
Ne vous retournez dans le site d’incendie pour rassembler vos effets
personnels.

Atenţie !
În caz de incendiu este interzisă la evacuare utilizarea lifturilor
Attention
Do not use the lifts in case of fire
Attention
Il est interdit de prendre l’ascenseur en cas d’incendie.

Mergeţi la locul prestabilit de adunare în situaţii de urgenţă, marcat


corespunzător.
Go to the assembly place, appropriately marked.
Allez à la place de rassemblement, marquées.

Fumatul este interzis.


Do not smoke.
Il est interdit de fumer.

Nu utilizaţi în cameră aparate electrocasnice (fier de călcat,


fierbătoare, reşouri) sau alte aparate de gătit cu gaz etc.
Do not use in room hardwears (iron, hot plate) or gaz cooking stoves.
Il est interdit d’utiliser dans la chambre des appareils electrocasniques
(fer à repasser, bouilleur, chauffe-plat) ou d’autres rechauds à gas.
Reguli privind apărarea împotriva incendiilor:

 orice schimbare a destinaţiei unor spaţii se face în urma obţinerii avizului/autorizaţiei


p.s.i..

 se interzice încuierea uşilor pe căile de evacuare ori amplasarea de uşi false, oglinzi,
draperii care să deruteze persoanele la evacuare.

 nu se depozitează dulapuri ori alte materiale pe traseul căilor de evacuare, salvare şi


intervenţie în caz de incendiu.
 lucrările de termoprotecţie/ignifugare a elementelor combustibile din structura
construcţiilor se execută cu personal atestat.
 golurile din elementele de construcţie cu rol de compartimentare trebuie să fie protejate
corespunzător.

 se interzice fumatul sau utilizarea de aparate electrocasnice în camerele de cazare.

 instalaţiile utilitare, instalaţia de protecţie împotriva descărcărilor electrice atmosferice,


de prevenire şi stingere a incendiilor se exploatează conform normelor specifice şi se
verifică periodic de personal atestat.

 se utilizează doar mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu corespunzătoare


categoriei de risc şi avizate în condiţiile legii.
 iluminatul de siguranţă se menţine în stare de funcţionare la parametrii optimi.

 se elaborează, reactualizează şi afişează pe fiecare nivel planurile de apărare împotriva


incendiilor.

 căile de evacuare se marchează cu indicatoare corespunzătoare.

 personalul propriu este instruit periodic privind evacuarea persoanelor în caz de


urgenţă şi asigurarea primei intervenţii în caz de incendiu.

 dată pe semestru se verifică modul de însuşire a instruirii personalului în domeniul


apărării împotriva incendiilor prin organizarea de exerciţii de alarmare şi evacuare în
caz de incendiu, în baza planurilor de evacuare stabilite.

Instrucţiunile în caz de incendiu se afişează pe căile de evacuare.


DECIZIE nr. 105 din 01.08.2019
privind numirea Cadrului tehnic sau a personalului cu atribuții în domeniul apărării
împotriva incendiilor

În temeiul art. 27 din Legea nr. 307/12.06.2006 cu privire la obligaţiile


directorului societăţii pe linia apărării împotriva incendiilor și ale art. 17 lit. i) din anexa
la Ordinul 163/2007 privind aprobarea Normelor generale de apărare împotriva
incendiilor în baza atribuţiilor conferite de lege decid, numirea Cadrul tehnic cu
atribuțiuni în domeniul apărării împotriva incendiilor pe doamna Ionescu Daniela –
Cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor. care va avea
următoarele obligații:

 studiaza si isi insuseste actele normative care reglementeaza activitatea de


prevenire si stingere a incendiilor, verifica aplicarea lor in practica si fac propuneri pentru
imbunatatirea acestora, in situatiile utilizarii unor echipamente, instalatii sau tehnologii
noi sau din import;
 analizeaza pericolul de incendiu prezentat de tehnologiile, instalatiile,
materialele si substantele utilizate si urmareste reflectarea interdependentei dintre
nivelele de performanta privind siguranta la foc si masurile de prevenire si stingere a
incendiilor stabilite si necesare;
 propune intocmirea, actualizarea, sau dupa caz, adapteaza scenariile de
siguranta la foc pentru constructii, instalatii si alte amenajari prevazute in documentatiile
tehnice de proiectare si executie ale acestora, inclusiv in situatiile in care se realizeaza
noi amenajari, modernizari sau schimbari de destinatie ale celor existente si urmareste
intocmirea documentatiilor necesare obtinerii avizelor si autorizatiilor de prevenire si
stingere a incendiilor prevazute de lege;
 stabilirea sarcinilor ce revin personalului de pe locurile de munca si face

propuneri pentru elaborarea instructiunilor de aparare impotriva incendiilor;


 face propuneri pentru intocmirea, completarea si actualizarea planurilor de
aprare impotriva incendiilor al unitatii si urmareste indeplinirea la termen si de calitate a
masurilor stabilite;
 executa, pe baza planificarii aprobate, controale tehnice de prevenire a

incendiilor la constructiile si instalatiilor aflate in exploatare, verificand respectarea


normelor, normativelor si altor prescriptii tehnice, precum si indeplinirea masurilor de
protectie impotriva incendiilor, stabilite si alte masuri pentru inlaturarea neajunsurilor si
respectarea prevederilor legale;
 verifica modul de intretinere si functionare a masinilor, instalatiilor, utilajelor,
aparatelor si mijloacelor de prevenire si stingere a incendiilor, precum si cunoaterea de
catre personalul incadrat in munca amodului de utilizare a acestora, tine evidenta lor, a
substantelor chimice si a altor mijloace de protectie impotriva incendiilor si face
propuneri pentru imbunatatirea dotarii locurilor de munca cu mijloacele adecvate, in
cantitatile si tipul corespunzator naturii si volumului materialelor, instalatiilor sau
echipamentelor protejate;
 asigura intocmirea si actualizarea permanenta a listelor cu substante

periculoase, clasificate astfel potrivit legii, utilizate in activitatea unitatii sub orice forma,
cu mentiuni privind proprietatile fizico-chimice riscurile pe care le prezinta si mijloacele
de protectie sau substantele recomandate pentru stingerea acestora;
 urmareste respectarea normelor, normativelor si a altor prescriptii tehnice,
precum si indeplinirea masurilor de protectie impotriva incendiilor, la eliberarea
documentatiilor tehnice de executie ale noilor investitii, la executarea acestora si la darea
lor in exploatare, la efectuarea reviziilor si reparatiilor la constructiile si instalatiilor ce
prezinta pericol ridicat de incendiu, inclusiv la mijloacele de transport;
 participa la organizarea si desfasurarea activitatii instructiv-educative pentru

prevenirea incendiilor si la instruirea personalului incadrat in munca;


 acorda asistenta tehnica de specialitate la stabilirea masurilor in vederea
prevenirii si stingerii incendiilor in caz de calamitati naturale si catastrofe, precum si in
timpul repunerii in functiune a instalatiilor tehnologice si a sistemelor de protectie
impotriva incendiilor, avariate;
 tine evidenta inendiiilor si a altor evenimente generate de acestea si analizeaza

periodic situatia evenimentelor produse pe teritoriul unitatii, studiaza cauzele generatoare


si propune masuri pentru inlaturarea acestora;
 participa la analiza activitatii de prevenire si stingere a incendiilor stabilite la

nivelul unitatii si propune masuri de protectie în domeniu;


 urmareste includerea in planurile economico-financiare anuale si de
perspectiva a fondurilor necesare dotarii cu instalatii, echipamente, utilaje, materiale si
substante destinate stingerii incendiilor, precum si pentru realizarea masurilor de aparare
stabilite in planurile proprii ale unitatilor precum si pentru plata cheltuielor efectuate de
alte persoane fizice sau juridice din afara unitatii care au intervenit pentru stingerea
incendiilor;
 coordoneaza activitatea de pregatire a echipelor de prima interventie.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU


DECIZIE nr. 106 din 01.08.2019
privind Măsurile speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare
sau secetoase

În temeiul art. 19 din Legea nr. 307/12.06.2006 cu privire la obligaţiile


DIRECTOR O.J.P. BUZAUului societăţii pe linia apărării împotriva incendiilor și ale
art. 17 lit.j) din anexa la Ordinul 163/2007 privind aprobarea Normelor generale de
apărare împotriva incendiilor în baza atribuţiilor conferite de lege stabilesc următoarele
măsuri de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase
A. MĂSURI SPECIALE DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR PENTRU PERIOADELE
CANICULARE ŞI SECETOASE
Măsurile speciale pe care le va lua conducerea pe perioade caniculare şi timp
secetos, după caz, sunt:
a) identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte
riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi
lipsei de precipitaţii;
b) interzicerea utilizării focului deschis în zonele afectate de uscăciune
avansată;
c) restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor
lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de
substanţe volatile sau supraîncălziri excesive;
d) asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a
recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili
sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
e) intensificarea controalelor în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu
vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;
f) asigurarea şi verificarea zilnică a rezervelor de apă pentru intervenţia la
incendiu.
Măsurile speciale stabilite vor fi aduse la cunoştinţă tuturor salariaţilor.

B. MĂSURI SPECIALE DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR ÎNAINTEA


SEZONULUI RECE

Înainte de începerea sezonului rece se iau următoarele măsuri de prevenire:


a) controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire, cum sunt: surse de
căldură, conducte, corpuri şi elemente de încălzire, sobe, coşuri şi canale de fum, şi
înlăturarea defecţiunilor constatate, asigurându-se funcţionarea la parametrii normaţi;
b) protejarea contra îngheţului a componentelor instalaţiilor de stingere cu
apă;
c) asigurarea uneltelor şi accesoriilor pentru deszăpezirea căilor de acces,
de evacuare şi de intervenţie.

DIRECTOR O.J.P. BUZAU

SCINTEI FAUSTIN DORU

S-ar putea să vă placă și