Carte Algebra

COORDONATOR DISCIPLINĂ:
.....ALB LUPAȘ ALINA....

- DEPARTAMENTUL PENTRU INVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI
ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ -
SUPORT PENTRU STUDIU INDIVIDUAL

la disciplina:
TEHNOLOGII DE INFORMARE ȘI
COMUNICARE . APLICAȚII ÎN
ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
Universitatea din Oradea

- 2018 -
COORDONATOR DISCIPLINĂ:
.......... ALB LUPAȘ ALINA..........
AUTOR:
............... ALB LUPAȘ ALINA..........
- DEPARTAMENTUL PENTRU INVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI
ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ -
SUPORT PENTRU STUDIU INDIVIDUAL

la disciplina:
TEHNOLOGII DE INFORMARE ȘI
COMUNICARE . APLICAȚII ÎN
ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
Universitatea din Oradea

- 2018 -
CUPRINS
Pagina
Modulul 1: Caracteristici de performanță ale unui sistem PC 13
Bibliografie obligatorie
Bibliografie disponibilă on-line
Bibliografie suplimentară
Modulul 2: Operarea cu interfața Windows 29

Modulul 3: Windows Explorer 53

Modulul 4: Setarea și funcționarea Internet-ului 69

Modulul 5: Instrumente de întreținere a sistemului 89

Modulul 6: Interfața tipică a unei aplicații Windows 99

Modulul 7: Procesarea textelor 107

Teme de control 176

Tema de control 1
Tema de control 2
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 177

LISTA PICTOGRAMELOR UTILIZATE ÎN TEXT
Suportul pentru studiu individual (SSI) de faţă conţine pictograme care au o semnificaţie
specifică, după cum urmează:
Obiective educaţionale – se prezintă obiectivele Modulului
Cuvinte cheie - se prezintă cuvintele cheie principale din conţinutul

Modulului
Cuprinsul modulului - se prezintă cuprinsul Modulului
Important! - atrage atenţia asupra unei porţiuni de text care conţine

noţiuni sau informaţii importante pentru tine.
Subiecte pentru autoevaluare - se prezintă subiectele destinate

autoevaluării din cadrul unui Modul.
Întrebări de autoevaluare - se prezintă întrebările destinate

autoevaluării cunoştinţelor teoretice asimilate din cadrul Modulului
Subiecte pentru evaluare şi control propuse pentru un Modul.
Teste grilă propuse pentru un Modul.
Studii de caz propuse pentru un Modul.
Jocuri de rol propuse pentru un Modul.

Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor propuse pentru un Modul.
Întrebări de evaluare propuse pentru un Modul.
Aplicaţii practice/ comentarii/ analize de texte/ situaţii propuse

pentru un Modul.
Probleme/exerciţii propuse pentru un Modul.
Referate / lucrări de reacţie propuse pentru un Modul.
Rezumatul Unităţii de învăţare inclusă într-un Modul.
Bibliografia obligatorie pentru un Modul.
Bibliografie disponibilă on-line pentru un Modul.
Bibliografie suplimentară (facultativă) pentru un Modul. Este

destinată celor care doresc să aprofundeze tematica abordată într-un
Modul.
INTRODUCERE
Disciplina TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE ŞI DE COMUNICARE.

APLICAŢII ÎN ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI are statutul de disciplina obligatorie de
specialitate, fiind studiată în semestrul al patrulea al ciclului Bologna de studenţii de la
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi
Preşcolar.
Obiectivele disciplinei sunt următoarele:
- - Cunoaşterea conceptelor elementare din domeniul instruirii asistate de calculator
- Achiziţionarea de competenţe medii de operare a calculatorului
- Familiarizarea cu principalele forme de utilizare a calculatorului în mediile
educaţionale
- Cunoaşterea principiilor de operare elementară a aplicaţiilor online cu potenţial
educaţional
Informarea cu privire la principalele software-uri educaţionale existente în mediul
românesc
Competenţe generale dobândite în urma studierii acestei discipline:
- Explicarea conceptelor de bază la disciplina Didactica matematicii în învăţământul
primar
- Utilizarea adecvată a cunoştinţelor de didactică pentru întocmirea planificărilor
calendaristice
- Utilizarea metodelor şi tehnicilor de activizare a elevilor şi de dezvoltare a
creativităţii lor
- Cunoaşterea şi utilizarea în procesul instructiv-educativ la matematică a metodelor
şi instrumentelor de evaluare tradiţionale şi alternative
Competenţe specifice disciplinei sunt:
1. Cunoaştere şi înţelegere - Cunoaşterea principalelor metode de a folosi resursele
informatice în sprijinul educaţiei, cunoaşterea modurilor corecte de a utiliza programele
informatice pentru crearea documentelor electronice cu rol în activitatea didactică.
2. Explicare şi interpretare - Explicarea importanţei utilizării resurselor informatice în
sprijinul educaţiei.
3. Instrumental - aplicative - Utilizarea corectă şi eficientă a resurselor unui sistem de
operare, utilizarea corectă şi eficientă a resurselor unei suite office în vederea creării de
materiale didactice, deprinderea de abilităţi de tehnică media, utilizarea eficientă a platformelor
online, cunoaşterea principalelor software-uri educaţionale accesibile în mediul românesc.
4. Atitudinale - Demonstrarea unei conduite profesionale responsabile prin angajarea
în activităţi care să se sprijine pe mijloace moderne de încorporare a resurselor informatice în
mediul educaţional, manifestarea unei atitudini responsabile faţă de rolul cadrului didactic,
educarea copiilor pentru folosirea eficientă a mijloacelor IT, Crearea unei atitudini extrem de
responsabile faţă de autonomizarea copiilor şi, în acelaşi timp, protejarea lor în mediul online.
În lumea modernă aproape nu se mai poate concepe un domeniu de activitate în care

necesitatea utilizării unui calculator să nu fie evidentă. Datorită acestui fapt, este cât se poate
de utilă stăpânirea noţiunilor elementare de lucru cu calculatorul: înţelegerea modului de
funcţionare a sistemului de operare, deprinderea abilităţilor de tehnoredactare a textelor şi nu în
ultimul rând a abilităţii de comunicare electronică şi de găsire a informaţiilor necesare pe
Internet.
Această carte vine în întâmpinarea celor care se hotărăsc să înceapă să înveţe să
utilizeze calculatorul sau să se perfecţioneze. În acest scop aceasta este structurată în șapte
capitole, după cum urmează:
În primul capitol facem cunoștință cu componentele calculatorului și modul lor de
funcționare.
În capitolul doi este prezentat sistemul de operare Windows şi în special versiunea XP a
acestuia. Sunt prezentate obiectele cu care acesta lucrează şi modul de utilizare a acestora. De
asemenea este prezentat modul în care sistemul de operare lucrează şi cum se pot face anumite
reglaje ale modului de funcţionare.
În capitolul trei este prezentat modul în care se poate gestiona lucrul cu fişierele şi
directoarele cu ajutorul aplicaţiei Windows Explorer. Acest mod de lucru odată însuşit va oferi
posibilitatea de a manevra tot felul de alte obiecte Windows în acelaşi mod
În capitolul patru sunt abordate noţiuni generale despre structura şi funcţionarea
Internetului. De asemenea este prezentat modul în care se pot realiza o serie de reglaje pentru a
facilita utilizarea acestuia şi nu în ultimul rând sunt explicate principalele facilităţi oferite de
acesta şi anume: motoarele de căutare, poşta electronică etc.;
Capitolul cinci prezintă instrumente de întreținere a sistemului, probleme apărute,
programe de întreținere, instalarea și dezinstalarea programelor.
Capitolul șase este destinat familiarizării cititorului cu facilităţile de bază oferite de
orice editor de texte pus la dispoziţie de sistemul de operare Windows sau de pachetul
Microsoft Office.
Ultimul capitol este destinat prezentării modului de utilizare a editorului de texte
Microsoft Word şi a facilităţilor oferite de acesta, în scopul de a uşura munca de birou a
cititorului.
În încheiere, autorul ţine să precizeze că aceste noţiuni teoretice trebuie însoţite de
exerciţii practice pentru a asigura o înţelegere corectă şi o bună fixare a acestora.
Mo d ulul 1 – T EHNOLOGI I DE I NFORM ARE ȘI COMUNIC ARE. AP LICAȚI I ÎN
1
ȘT IINȚE LE E DU C AȚI E I
Modulul 1: CARACTERISTICI DE PERFORMANȚĂ ALE UNUI SISTEM PC

Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.
Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe şi aptitudini:
- CUNOAȘTEREA COMPONENTELOR CALCULATORULUI;
- CUNOAȘTEREA MODULUI DE FUNCȚIONARE A ACESTUIA.
Cuvinte cheie:
Unitatea centrală, Procesorul, Memoria, Conexiunile cu perifericele, Dispozitive de
stocare a datelor, Driverele pentru disc, Hard disc-ul, CD-ROM/DVD, Dispozitive
pentru comunicare, Modemul, Placa ISDN, Placa de reţea, Periferice, Tastatură,
Mouse-ul, Monitor, Sisteme de printare, Scanner-ul, Microfonul, Boxele.
Cuprinsul Modulului:
Modulul 1: Caracteristici de performanţă ale unui sistem PC

Obiective educaţionale.................................................................................
Cuvinte cheie ...............................................................................................
Cuprinsul Modulului ....................................................................................
Bibliografie obligatorie ..................................................................................
Bibliografie ......................................................Error! Bookmark not defined.
13
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1
Evoluţia tehnologică, economică, socială şi militară au dus la dezvoltarea schimbului de

informaţii între persoane şi între diferite zone geografice, astfel teoria informaţiei s-a dezvoltat
şi a căpătat o amploare începând cu Al Doilea Război Mondial, avântul său avându-l în ultimii
20 ani.
Istoric în evoluţia informaticii
1. 1946 – în SUA prima maşină electronică de calcul, numită ENIAC, care avea în
componenta sa 10 000 de tuburi electronice;
2. 1947 – inventarea tranzistorului, element foarte important pentru evoluţia ulterioară
a electronicii şi a calculatoarelor;
3. 1967 – agenţii de cercetare a Departamentului Apărării a SUA au început primele
standarde pentru primele mesaje între calculatoare;
4. 1969 – Departamentul Apărării a SUA a înfiinţat reţeaua ARPANET – precursoarea
Internetului;
5. 1971 – realizarea primului calculator ce avea la bază un microprocesor;
6. 1972 – transmiterea primului mesaj electronic;
7. 1975 – realizarea primului PC (ALTAIR);
8. 1977 – primele calculatoare APPLE;
9. 1981 – primele calculatoare IBM, devenite etalon pentru toate PC denumite ulterior
„compatibile IBM”;
10. 1985 – sistemul de operare Microsoft Windows 1.0;
11. 1990 – primul program Internet - stabilea o nouă orientare grafică pentru reţele;
12. 1995 – sistemul de operare Microsoft Windows ‘ 95, îmbunătăţit de nenumărate ori
până în prezent;
13. 1996 – primele calculatoare de reţea.
În România, primul calculator a fost realizat în 1957 la Institutul de Fizică Atomică –

Bucureşti (I.F.A.) şi el se numea CIFA–1. Acesta era prevăzut cu 1500 tuburi electronice,
memoria fiind pe cilindru magnetic, programarea făcându-se în cod-maşină.
În familia PC-urilor, membrii ei sunt de mai multe categorii în funcţie de dimensiune şi puterea
lor de calcul, PC pot fi împărţite în următoarele tipuri:
1. calculatoare mainframe – sunt de dimensiuni mai mari, utilizabile pentru aplicaţii ce
necesită o putere mai mare de calcul.
2. „mini calculatoare” – calculatoare puternice şi la care sunt conectate terminale
neinteligente sau care sunt folosite ca servere de reţea,
3. calculatoare personale de birou – cele mai răspândite folosite pentru aplicaţii diferite,
pentru afaceri sau acasă.
4. calculatoare portabile (Laptop) care au caracteristici similare cu cele de birou; dar
dimensiuni mai mici şi fiind mai uşoare. Au forma unei genţi diplomat putând fiind uşor
transportate. Pot fi folosite la priză, cu acumulator. Au ecranul din cristale lichide fiind mai
14
Mo d u l ul 1 – T EHN O LO GI I D E I N F O RM AR E Ș I C OM UNI C AR E. AP LI C AȚI I Î N
lente în prezentare de imagini şi de asemenea în sine Laptop-ul are facilităţi mai reduse decât
un PC.
5. calculatoare de reţea – apărute în 1996. Reprezintă o alternativă mai ieftină în cazul
lucrului în reţea având o arhitectură redusă faţă de PC. Ele nu dispun de nici un fel de memorie
proprie.
Oricare ar fi tipul de calculator, el este compus din două elemente principale: HARDWARE şi
SOFTWARE
HARD(WARE) – totalitatea componentelor fizice: memoria; microprocesorul; monitorul;
tastatura; imprimanta etc.
SOFT(WARE) – asigură legătura dintre om şi calculator. El este constituit din totalitatea
programelor şi aplicaţiilor care uşurează accesul utilizatorului, efectuând operaţii de comandă,
gestiune, grafică, calcul, redactare.
1.1. Unitatea centrală.
Forma – paralelipipedică şi există 3 modele :

i. Desktop
ii. Turn (tower)
iii. Mini-turn (minitower)
În interiorul carcasei se află cele mai importante componente pentru funcţionarea PC-urilor.
Unele din ele sunt conectate în exterior cu alte componente. Elementele aflate în exteriorul
carcasei se numesc periferice sau externe.
Astfel cea mai importantă componentă a unui calculator, placa de bază (placa motherboard) se
află fixată pe unul din pereţii carcasei. Pe ea se află implantată memoria, microprocesorul şi
alte plăci necesare funcţionării unor echipamente. Acestea vin ataşate pe placă în dispozitive
speciale, denumite sloturi. Între toate acestea există o infinitate de circuite şi tot pe placa de
bază sunt aplicate tranzistoarele.
O alta componenta este harddisk-ul (HDD): cea mai importantă unitate de stocare a datelor. El
este fix, ascuns privirii utilizatorului, un singur beculeţ pâlpâitor aflat pe carcasă semnalând
funcţia acestuia.
O altă componentă – alimentatorul – ocupă cel mai mare spaţiu din interiorul carcasei, având
rolul de distribuire a curentului către toate componentele PC-ului.
Ventilatorul – se află în imediata apropiere a alimentatorului şi contribuie la răcirea
componentelor electronice. Nefuncţionarea sa este de obicei un semn al unei defecţiuni de
alimentare.
În partea posterioară a carcasei se află mai multe dispozitive pentru conectarea altor
componente periferice. Acestea se numesc porturi şi sunt de 3 tipuri :
(a). porturi seriale – folosesc la conectarea dispozitivelor pentru care transferul de informaţii
se realizează caracter cu caracter.
(b). porturi paralele - permit transmiterea datelor în pachet formate din mai multe caractere,
asigurându-se astfel o viteză mai mare a transferului.
(c). porturi USB – cele mai noi porturi pentru transmiterea datelor, folosite de obicei la
conectarea dispozitivelor digitale de exemplu aparate foto digitale sau camere video.
În partea din faţă a carcasei se află butonul de pornire (Power); alte butoane (butonul de
resetare) şi câteva leduri, care evidenţiază activităţi ale calculatorului. Carcasa calculatorului,
în dreptul alimentatorului, este conectată la reţeaua electrică.
15
1.1.1. Procesorul.
(inima calculatorului) – este un circuit integrat cunoscut şi ca CIP, conţinând circuite

sofisticate care-i permit efectuarea operaţiilor aritmetice şi logice. De exemplu acesta poate
aduna sau compara 2 numere, caractere ce definesc puterea unui procesor sunt: cantitatea de
memorie ce poate fi citită la un moment dat; numărul de instrucţiuni diferite ce pot fi executate
şi viteza de execuţie a operaţiilor. El îndeplineşte funcţiile unei unităţi centrale de control. El
execută, pe lângă operaţii aritmetice şi operaţii logice, decodificări ale instrucţiunilor speciale,
transmiterea altor cip-uri a semnalelor de control. Aceste operaţii se execută prin intermediul
unor zone de memorie numite registre.
În interiorul calculatorului circulă semnale (impulsuri). Pentru a memora şi transmite
informaţii prin aceste semnale, calculatoarele folosesc un sistem de reprezentare a informaţiilor
pe 2 nivele, astfel: în calculator există impulsuri electrice de o tensiune mai înaltă care sunt
interpretate ca având valoarea 1; impulsuri de o tensiune mai joasă interpretate ca având
valoarea 0. Valorile 1 şi 0 se numesc biți şi ele reprezintă forma de reprezentare a datelor
într-un calculator. Pentru citirea informaţiilor biţii nu pot fi folosiţi individual, pentru că
singuri reprezintă o cantitate prea mică de informaţie, de aceea ei sunt grupaţi într-o succesiune
de 8 biţi numit byte (octet). Astfel 1 byte poate reprezenta în calculator un caracter de tip literă
b sau cifră.
Ceasul sistemului: Viteza de execuţie a microprocesorului este influenţată şi de viteza ceasului
sistemului. Un calculator, având un procesor cu frecvenţa de 300 MHz prezintă un semnal de
ceas al cărui număr de oscilaţii/secundă este de 300 milioane. Din acest motiv, viteza, de fapt
frecvenţa ceasului, este specificată alături de numele procesorului. Cu cât viteza este mai mare
cu atât calculatorul este mai performant.
FAMILIA INTEL. Principalul producător de microprocesoare pentru calculatoare de tip IBM
este compania INTEL.
1.1.2. Memoria.
Microprocesorul are capacitatea de a memora date care urmează a fi prelucrate, cât şi rezultate
intermediare. Rolul său principal este de a prelucra şi transmite informaţii, mai puţin acela de a
le memora. De aceea un calculator are nevoie de memorie, care să găzduiască programe şi
date.
Unitatea de măsură pentru memoria este byte-ul care se notează B. Multiplii acestuia, care apar
frecvent în diferite caracteristici ale calculatorului sunt :
1 KB = 210 B = 1024 B
1 MB = 210 KB = 1024 KB > 1 mil. B
1 GB = 210 MB = 1024 MB
1 TB = 210 GB = 1024 GB
Aceste unităţi de măsură sunt importante ca şi caracteristici pentru performanţa memoriei.

Astfel, 1 calculator 80486 era înzestrat cu un harddisk (HDD) de peste 500 MB. Un PENTIUM
III – HDD = 6 – 10 GB.
Memoria internă este formată din cip-uri care au proprietatea de a memora secvenţa de biţi. Nu
toate chip-urile care alcătuiesc memoria internă se găsesc în aceeaşi stare la pornirea
16
calculatoarelor. Unele din ele sunt goale şi aşteaptă ca utilizatorul să le umple cu programe sau
date. Acestea sunt de tip RAM (Random Access Memory), adică utilizatorul are acces la
oricare din ele. Din acest motiv aceste chip-uri constituie „memoria la dispoziţia
utilizatorului”, un fel de memorie intermediară pe care şi cu care se rulează programe.
Dimensiunile acesteia sunt mult mai mici decât întreaga dimensiune a memoriei şi cu cât
aceasta este mai mare cu atât numărul de programe şi viteza lor de accesare este mai mare.
În memoria RAM, informaţia este stocată temporar. De exemplu în timpul execuţiei unui
program, în memoria RAM se încarcă atât programul propriu-zis cât şi datele necesare
execuţiei sale. La oprirea calculatorului orice informaţie aflată în memoria RAM, nesalvată pe
harddisk, este pierdută.
Alte chip-uri de memorie sunt deja pline, memorând programele care fac să meargă de la
început calculatorul (sistemul de operare). Aceste chip-uri sunt de tip ROM (Read Only
Memory), adică pot fi numai citite, utilizatorul putând afla conţinutul lor dar nu şi scrise pe ele.
Din punct de vedere funcţional, memoriile ROM diferă de cele RAM atât prin faptul că
primele sunt mai lente, dar şi prin faptul că acestea au tot timpul acelaşi conţinut.
1.1.3. Conexiunile cu perifericele.
Placa de bază -PCB- motherboard (placa mamă)

Cea mai importantă componentă a PC-ului este, din păcate, şi cea mai uşor trecută cu vederea
de mulţi utilizatori. Alegerea plăcii de bază (PCB) trebuie să ţină cont de platforma dorită,
de tipul de memorie ce va fi folosit şi de viitoarele îmbunătăţiri ce urmează a fi făcute pe
termen mediu sau lung. Dacă nu se iau în considerare toate aceste aspecte, este foarte
probabil ca în scurt timp să fie necesară schimbarea plăcii de bază pentru a suporta un nou
procesor sau un nou tip de memorie.
Pe scurt, se pot defini trei categorii de plăci de bază, dintre care un utilizator o poate alege pe
cea care se potriveşte mai bine nevoilor proprii.
1. Plăcile integrate reprezintă alegerea potrivită pentru cei care doresc să se confrunte cu
cât mai puţine probleme de compatibilitate între componente, urmând să folosească
sistemul pentru rularea de aplicaţii de nivel mediu. Aceste plăci beneficiază de obicei de
controlere video şi de sunet integrate, unele mergând până la includerea unui modem.
Gama de procesoare suportate nu este de obicei la fel de mare ca în cazul celorlalte
plăci, posibilitatea de overclocking fiind extrem de limitată. Preţul relativ mic de
achiziţie constituie un avantaj deloc de neglijat al acestui tip de plăci de bază.
2. A doua categorie, şi cea mai răspândită, este cea a plăcilor de nivel mediu. Acestea nu
beneficiază de controler video integrat, lăsând alegerea plăcii video în seama
utilizatorului. Aproape toate plăcile existente în prezent pe piaţă oferă un controler
audio integrat, acesta putând fi dezactivat în cazul în care doriţi să apelaţi la o placă de
sunet specializată. Gama de procesoare suportate este destul de mare, facilităţile de
overclocking, cum ar fi modificarea tensiunii de alimentare a procesorului, fiind
întâlnite în majoritatea cazurilor. Tot mai multe modele prezente pe piaţă oferă controler
RAID încorporat. Numărul sloturilor PCI variază între 5 şi 6, suficient pentru aproape
toate plăcile de extensie pe care utilizatorul le-ar putea achiziţiona ulterior.
17
3. A treia categorie este constituită din plăcile dedicate staţiilor de lucru, destinate
aplicaţiilor profesionale, de mare viteză. Oferind suport pentru două procesoare, aceste
plăci includ de cele mai multe ori şi facilităţi cum ar fi controler de reţea sau SCSI şi
multe sloturi PCI.
Există câteva caracteristici care trebuie avute în vedere în momentul alegerii unei plăci de
bază.
Setul de circuite conexe — chipset-ul - reprezintă acele componente electronice adiţionale
care permit funcţionarea corectă a procesorului, în contextul arhitecturii sistemului. Este
inima şi creierul plăcii de bază şi necesită o atenţie deosebită înainte de achiziţie. Aceste
circuite conţin componentele de arbitraj ale accesului pe magistrala de comunicaţie, respectiv
coordonează şi stabilesc funcţionarea ansamblului plăcii de bază. Ele permit sau inhibă
efectuarea extensiilor, definesc procesorul sau procesoarele care pot funcţiona pe placa de
bază respectivă.
Northbridge răspunde de comunicaţia dintre procesor si memorie prin magistrala de date, iar
Southbridge facilitează managementul controlerului IDE, SCSI şi a perifericelor.
Northbridge şi Southbridge, cele două componente ale unui Chipset

Arhitectura plăcii - majoritatea utilizatorilor nu acordă mare importanţă modului în care sunt
plasate componentele pe PCB. Spaţiul liber din jurul socket-ului procesorului este un factor
foarte important; în cazul în care este populată cu mai mulţi condensatori, veţi avea probleme la
montarea unui cooler (ventilator) de dimensiuni mai mari. De asemenea, spaţiul liber de lângă
sloturile PCI va fi foarte apreciat atunci când una sau mai multe dintre plăcile de extensie vor
avea lungimi mai mari decât v-aţi fi aşteptat. Poziţionarea slot-urilor de memorie prea aproape
de marginea din dreapta a PCB-ului poate crea probleme atunci când, sistemul fiind asamblat,
veţi fi nevoit să înlăturaţi unitatea de dischetă pentru a avea acces la memorii.
Sloturile pentru plăci de extensie - permit conectarea unor componente diverse pe placa de
bază. Tipuri de sloturi:
1. ISA- mai puţin folosit în prezent (BUS de 8.33MHz);
2. PCI- este des folosit pentru plăci de sunet, tuner-TV.
3. AGP port special pentru placa video;
4. CNR port special pentru placa de reţea.
Interfeţele — furnizează un canal pentru schimb de informaţii între componentele
calculatorului.
Porturi:
1. PS/2 port serial, bidirecţional pentru tastatură şi mouse.
2. COM este un port serial cu cablu cu 9 sau 25 de fire. Este folosit pentru modem.
3. LTP (IEEE 1284) este un port paralel, pentru imprimantă. Cablul are 25 de fire.
18
4. USB este un port foarte folosit în prezent. Poate opera la viteza de transfer de date
1.5Mbps, 12Mbps sau 480Mbps.
5. FireWire (IEEE-1394) este un port serial de mare viteză (400Mbps) şi poate fi
utilizat pentru conectarea hard discurilor, camerelor video digitale. Utilizează un
cablu cu 5 sau 6 fire din cupru.
Modul de transfer a datelor între componentele calculatorului poate fi:
a) PIO (Programmed Input/Output);
b) DMA (Direct Memory Access);
c) UDMA (Ultra Direct Memory Access).
1.1.4. Dispozitive de stocare a datelor.

1.1.4.1. Driverele pentru disc.
Dispozitivele de stocare a datelor (memoria externă) se pot clasifica în:

- dispozitive de stocare magnetică: floppy disc; hard disc, banda magnetică, streamer;
- dispozitive de stocare optică: CD-ROM/DVD-ROM;
- dispozitive de stocare magneto-optice ZIP.
1.1.4.2. Hard disc-ul.
Este principalul sistem de stocare masivă. El este format din mai multe discuri rigide, din
aluminiu, acoperite cu materiale ce pot fi magnetizate. Aşa cum a fost deja menţionat,
memoria RAM este volatilă şi deci este necesar ca datele să fie salvate pe hard disc pentru a
fi regăsite atunci când veţi aveţi nevoie de ele. Hard discul este caracterizat prin dimensiune,
capacitate de stocare, interfaţă de transfer, viteză de rotaţie, viteză de transfer a datelor, timp
de acces.
Majoritatea hard discurilor din sistemele fixe sunt construite pentru a intra într-un locaş de
3,5". Interfaţa de conectare cea mai utilizată este E-IDE (Integrated Drive Electronics).
O altă interfaţă de conectare este cea SCSI (Small Computer Sistems Interface), existând şi
aici mai multe variante. Cele două interfeţe nu sunt compatibile. Datorită costului mai mare
al acestui tip de controler (SCSI), aria sa de utilizare este mai restrânsă. Există plăci de bază
care oferă controler SCSI integrat, dar în majoritatea cazurilor controlerele se achiziţionează
separat.
Memoria tampon (cache) a unui hard disc are rolul de a eficientiza transferul datelor. Cu cât
memoria este mai mare, cu atât transferul este mai eficient, dar şi preţul hard discului creşte.
Principalele caracteristici ale hard discurilor sunt:
Timpul mediu de acces - reprezintă intervalul de timp necesar pentru ca o informaţie căutată
să devină disponibilă. Este influenţat de timpul necesar decodificării adresei, de cel necesar
poziţionării capului de citire/scriere şi de citire a informaţiei. Pentru un calculator care
operează la nivelul nanosecundelor, aceasta înseamnă foarte mult.
19
Rata de transfer - reprezintă volumul de informaţie pe unitatea de timp care poate fi

transferat spre disc sau dinspre disc spre utilizator. Este debitul mediu de informaţie.
Dimensiunile externe ale hard discurilor sunt standardizate. Astfel, hard discurile pot avea
dimensiuni de 5.25" sau, mai nou, 3.5" şi încap în locaşurile special construite pentru aceste
dimensiuni în carcasa calculatorului. Fixarea lor se face de obicei cu şuruburi. Un rol
important îl au hard discurile de 2.5", care sunt miniaturizate şi intră în componenţa laptop-
urilor şi a notebook-urilor.
Viteza de rotaţie este un parametru important, care influenţează rata de transfer şi este mult
mai mare decât la floppy disc. Valorile uzuale sunt cuprinse între 5000-7000 rotaţii/minut,
dar există hard discuri cu peste 10.000 rotaţii/minut. La aceste viteze de rotaţie apar
probleme speciale privind echilibrul şi oscilaţiile sistemului.
Capacitatea de memorare este un parametru care interesează cel mai mult utilizatorul. Hard
discul are o capacitate exprimată în GB (Giga Bytes - giga octeţi).
CD-ROM/DVD.
CD-ROM-ul (Compact Disc, Read Only Memory) a fost dezvoltat prin colaborarea dintre
firmele Philips şi Sony la începutul anilor '80. Se prezintă ca un disc de plastic cu diametrul
exterior de 120 mm şi interior de 15 mm. Pentru că PC-ul cunoaşte doar cifrele zero şi unu,
CD-ul le codifică prin puncte albe şi negre (fasciculul LASER este reflectat sau nu). După
ştanţarea (arderea) unui CD blank, datele nu mai pot fi modificate. Adânciturile făcute
pentru stocarea datelor sunt definitive.
20
Pe piaţă au apărut şi CD-RW care pot fi şterse şi reinscripţionate de mai multe ori. Scrierea
se face dinspre interior spre exteriorul CD-ului.
Ca timp de acces, CD-urile sunt foarte lente, datorită masei lor. Versiunile moderne au timpi
de acces de ordinul a lOOms sau chiar mai puţin.
DVD-ul (Digital Versatile Disc) foloseşte tehnologia de stocare pe două feţe, dezvoltată de
firma Toshiba, oferă o capacitate de 4,3 -17GB şi arată exact ca un CD obişnuit.
DVD-urile sunt formate din două discuri lipite. Fiecare parte are două straturi de înregistrare.
Viteza de transfer a datelor este dublă faţă de un CD-ROM. Diferenţierea suprafeţelor de
înregistrare se face prin modificarea punctului de focalizare a fasciculului laser.
1.1.4.3. Unitatea de bandă magnetică.
Benzile magnetice sunt destinate salvărilor de siguranţă şi au fost primele sisteme de stocare
masivă folosite pentru calculatoare. Banda magnetică este formată din suport (ce oferă
rezistenţa necesară) şi pelicula (materialul magnetic).
Sistemele de acest tip disponibile astăzi pentru PC-uri folosesc cartuşe de tip casetă, care
conţin atât rola sursă cât şi cea destinaţie în aceeaşi carcasă. Benzile pot fi:
 de ti p start/stop. La un moment dat este manipulat un singur bloc de date; fiecare
bloc este scris pe bandă pe măsură ce este recepţionat. între blocurile de date
unitatea trebuia să oprească mişcarea benzii şi să aştepte recepţionarea următorului
bloc.
 cu flux continuu. Banda nu trebuie să se mai oprească între blocuri, scrierea este
continuă, limitată de viteza de deplasare a benzii. Timpii de acces sunt mari, până la
lOOs, iar viteza de transfer este de ordinul MB/s.
21
1.1.5. Dispozitive pentru comunicare.
1.1.4.4. Modemul.
Este o componentă internă sau externă care asigură conversia informaţiei din sistem electronic
în sistem analogic şi invers. Astfel, modemul se conectează la calculator şi la linia telefonică.
El modulează şi demodulează. Caracteristica sa importantă este viteza cu care execută aceste
operaţii. Ea se măsoară în Kb / sec. Modem-urile interioare se prezintă sub forma unor plăci de
bază. El este necesar în cazul conectării la reţeaua Internet.
1.1.4.5. Placa ISDN.
Standardul ISDN a apărut în anul 1992. în locul unui singur semnal analogic, o linie ISDN
transportă orice tip de date pe trei canale care pot fi rulate independent către destinaţii
diferite. Viteza de transfer a datelor este astfel mai mare. Avantajul standardului ISDN este
acela că se bazează pe cablurile telefonice obişnuite, bifilare şi torsadate, deja existente
nefiind necesare noi investiţii costisitoare.
După ce se obţine accesul la serviciul ISDN este necesară achiziţionarea unui adaptor ISDN,
care asigură interfaţa calculatorului cu linia ISDN. Acestea au porturi analogice care permit
conectarea telefoanelor.
1.1.4.6. Placa de reţea.
Scopul plăcii de reţea este de a realiza conexiunea dintre un sistem şi o reţea locală. Placa
de reţea reprezintă legătura fizică dintre cablul de reţea şi magistrala internă a sistemului.
Cu cât este mai mare numărul de biţi pe care se face transferul de date, cu atât viteza de
transmisie suportată de placa de reţea este mai mare. Viteza de transmisie fiind setată
automat în funcţie de performanţele plăcii de reţea de la celălalt capăt al conexiunii. Placa
de reţea ocupă un slot de extensie a plăcii de bază (ISA, PCI sau CNR ). Ea este caracterizată
prin tipul cablurilor cu care se poate face legătura.
Pentru calculatoarele portabile există un slot specific PCMCIA (de mărimea unei cărţi de
credit) ce permite legarea plăcii de reţea, a modemului dar şi a unui hard disc.
22
1.2. Periferice.
1.2.1. Tastatura.
Este o componentă periferică de introducere a datelor, de forma unei claviaturi care conţine
între 83-102 taste. Tastele sunt elemente fizice care utilizează transmisia informaţiilor de tip
text sau comenzi către calculator. Tastatura este legată printr-un cablu la un port-serial de la
carcasa calculatorului. După tipul de informaţii transmise tastele sunt de 4 tipuri :
- taste alfanumerice – cel mai mare bloc de taste situate în partea stângă şi centrală. Aici intră
literele, cifrele şi semnele de punctuaţie. Apăsarea uneia din aceste taste duce la afişarea pe
ecran a caracterului reprezentat de această. Literele se scriu în format mic, dar pentru tipărirea
lor ALDIN (forma mare a literei) se pot folosi tastele <SHIFT> sau <CAPS LOCK>
<SHIFT> – se ţine permanent apăsat
<CAPS LOCK> – pentru titlu cu caracter mari
Caracterele trecute pe taste în partea superioară (la partea cu cifre) se obţine numai prin
apăsarea tastei <SHIFT> + <tasta respectivă> chiar dacă <CAPS LOCK> este activat.
- taste cu scopuri speciale – sunt aşezate în acelaşi bloc cu tastele numerice, dar şi separat.
Cele mai importante sunt:
1. <ENTER> – acţionează o comandă sau trece la o etapă următoare
2. <SPACE> – este o tastă de spaţiere
3. <BACKSPACE> – se întoarce cu un pas înapoi ştergând ultima informaţie introdusă
4. <SHIFT> & <CAPS LOCK>
5. <CTRL> & <ALT> – se foloseşte împreună cu alte taste, funcţiile lor individuale
sunt reduse
6. <ESC> (ESCAPE) – în unele aplicaţii duce la ieşirea utilizatorului din domeniul
activităţii.
7. <DELETE> (ŞTERGERE)
8. <PAGE UP> şi <PAGE DOWN> – rulează imaginile unei aplicaţii cu o pagină în
sus sau în jos.
- tastele numerice sau de direcţie – sunt taste suplimentar care facilitează lucrul cu calculul
matematic.
- tastele funcţionale – este aşezat în partea superioară a tastaturii şi conţine 12 taste notate de la
<F1>,..., <F12>. În anumite aplicaţii ele determină efectele unor operaţii specifice.
Obs:
<CRTL> + <ALT> + <DELETE> în sistemul de operare WINDOWS duce la repornirea
programului respectiv.
1.2.2. Mouse-ul.
MOUSE-ul este un dispozitiv de introducere a datelor, de dimensiune mică, uşor de manevrat

şi de întreţinut. Este prevăzut cu 2 sau 3 butoane prin care utilizatorul transmite punctual
informaţia către calculator. Nu toate butoanele sale au acelaşi funcţii. În general, butonul din
stânga deţine 90 % din funcţiile sale. Rolul acestor butoane se poate inversa. Pe ecran, prezenţa
mouse-ului este redată sub diferite forme, în general sub formă de săgeată. Pe lângă mouse-
ului mecanic care face legătura printr-un cablu de calculator, există şi mouse-ul optic, care
„corespondează” cu calculatorul prin raze infraroşii.
23
1.2.3. Monitor / ecran sensibil la atingere.
24
Dintre toate echipamentele periferice de ieşire, monitorul este de departe cel mai utilizat.
Majoritatea monitoarelor pentru calculatoarele de birou folosesc un tub catodic (Cathode
Ray Tube - CRT), în timp ce sistemele portabile, dar nu numai, încorporează ecrane cu
cristale lichide (Liquid Crystal Display - LCD). O tehnologie nouă este TFT (Thin Film
Transistor) folosită pentru afişarea imaginii pe display la camerele foto digitale.
Caracteristicile principale ale monitoarelor sunt:
Tehnologia utilizată. Introdusă în 1987, tehnologia VGA (Video Graphics Array) este
folosită şi astăzi, deşi de-a lungul anilor a suferit o serie de îmbunătăţiri. în 1990 a
fost prezentată tehnologia XGA (eXtended Graphics Array) care suportă o rezoluţie
de 800x600pixeli în 16,8 milioane de culori sau 1024x768 pixeli în 65536 de culori
(16 bit adâncime culoare). Majoritatea monitoarelor folosesc tehnologia UXGA
(UltraXGA). Aceasta oferă suport pentru 16,8 milioane de culori (24 biţi adâncime
culoare) cu rezoluţii de până la 1600x1200pixeli, depinzând de dimensiunea
memoriei plăcii grafice. Un adaptor UXGA preia informaţia în format digital şi o
transformă în semnal analog prin intermediul unui convertor (Digital-to-Analog
Converter - DAC). Odată trecută în format analog, informaţia este trimisă către
monitor prin intermediul cablului VGA. Procesul de convertire a informaţiilor din
format digital în format analog conduce la o diminuare a calităţii. Pentru a evita
această pierdere a fost conceput un nou standard: Digital Video Interface - DVI. Astfel,
informaţia este transmisă către monitor direct în format digital.
Suprafaţa vizibilă, determinată de proporţia laturilor şi dimensiunea diagonalei. Marea
majoritate a monitoarelor prezintă o proporţie a laturilor de 4/3, ceea ce înseamnă că
raportul dintre dimensiunea lăţimii şi cea a înălţimii ecranului este de 4 la 3.
Diagonalele ecranelor de la sistemele portabile sunt mai mici şi variază între 12 şi 15
inch. De notat că o diagonală de 15 inch pentru un ecran LCD echivalează cu o
diagonală de 17 inch pe un ecran CRT. Dimensiunea suprafeţei vizibile afectează în
mod direct rezoluţia folosită. Aceeaşi rezoluţie va asigura o imagine mai bine
conturată pe un monitor cu diagonala ecranului mai mică, deoarece acelaşi număr de
pixeli este distribuit pe o suprafaţă mai redusă.
Rezoluţia maximă. Rezoluţia se referă la numărul de pixeli (puncte individuale de
culoare) afişaţi pe suprafaţa ecranului. Exprimarea rezoluţiei folosite se face prin
identificarea numărului de pixeli de pe axa orizontală şi cea verticală, cum ar fi
25
640x480. Suprafaţa vizibilă a ecranului, rata de reîmprospătare a imaginii şi distanţa

dintre doi pixeli alăturaţi determină rezoluţia maximă suportată de monitor.
Distanţa dintre pixeli (dot pitch) este cu atât mai bună cu cât este mai mică. Micşorarea
acestei distanţe conduce la obţinerea unor rezoluţii din ce în ce mai bune.
Rata de reîmprospătare (pentru monitoarele CRT) reprezintă numărul de imagini
afişate pe ecran într-o secundă. Dacă monitorul oferă o rată de reîmprospătare de 72
Hz, înseamnă că toţi pixelii ecranului sunt reîmprospătaţi de 72 de ori pe secundă.
Rata de reîmprospătare este extrem de importantă sub aspectul ergonomiei, putând
afecta vederea utilizatorului care să află în faţa calculatorului un număr mai mare de
ore pe zi. Atunci când rata de reîmprospătare este mai mică de 72 Hz, ochiul uman
va recepţiona o pâlpâire continuă a imaginii, ceea ce va conduce la obosire prematură
şi apariţia durerii de cap.
Adâncimea de culoare. Combinaţia dintre modurile de lucru suportate de placa video şi
monitor determină numărul de culori care pot fi afişate. Astfel, un ecran care poate
opera în modul SuperVGA (SVGA) poate afişa până la 16777216 de culori, deoarece
poate lucra cu o descriere pe câte 24 de biţi pentru fiecare pixel. Numărul biţilor
utilizaţi pentru descrierea unui pixel mai este cunoscut şi sub numele de adâncime de
culoare. La o adâncime de culoare de 24 de biţi, 8 biţi sunt alocaţi fiecărei culori
primare - roşu, verde şi albastru. Această adâncime de culoare este de asemenea
cunoscută sub numele de „ true color " deoarece poate produce peste cele 10
milioane de nuanţe pe care ochiul uman este capabil să le discerne. Afişarea în 16
biţi de culoare poate produce doar 65536 de culori. Afişarea pe 8 biţi produce 256 de
culori sau nuanţe de gri, iar afişarea pe 1 bit este monocromă.
Touch screen-ul —ecran sensibil la atingere este un ecran acoperit cu o folie transparentă,
sensibilă la atingere ce permite, primirea comenzilor de la utilizator.
1.2.4. Sisteme de printare.
Imprimantele cu cap toroidal, din metal sau material plastic, pe care caracterele se
prezintă în relief. Acest cap este presat pe ribon (panglica îmbibată cu tuş) şi lasă
urma caracterului respectiv pe hârtie. Aceste imprimante tipăresc numai date de tip
text, nu şi imagini grafice.
Imprimantele matriceale, creează caracterele cu ajutorul unor ace care lovesc ribonul.
26
Fiecare ac produce un punct. Combinaţii acestor puncte formează caracterele text şi

imaginile grafice. Tipăritura rezultată este alb-negru sau color, imaginile se formează
şi ele prin combinarea de puncte. Avantaje: pot fi folosite pentru a se obţine copii
identice cu ajutorul hârtiei autocopiante, preţul este mic. Dezavantaje: zgomot, viteză
mică, rezoluţie mică.
Imprimantele cu jet de cerneală (inkjet), tipăresc prin proiectarea pe hârtie, printr-un
număr de duze ( 9 până la 48), a unui jet de bule de cerneală neagră sau colorată. Ele
sunt ieftine, silenţioase şi au rezoluţii mari, dar viteza nu este foarte mare. Produc text
şi imagine de foarte bună calitate. Imprimantele cu jet de cerneală pot fi:
termice. Se încălzeşte o cantitate mică de cerneală în capul de tipărire, se
produc mici bule de abur care ies prin duzele capului de tipărire. Căldura
necesară creării bulele uzează în timp capul de tipărire.
piezoelectrice. Pulverizarea se face prin presiune mecanică produsă de un
cristal piezoelectric ce are proprietatea de a se deforma când i se aplică o
tensiune electrică. Capul de tipărire are o viaţă lungă, iar punctele de
cerneală sunt mai compacte.
cu schimbare da fază. Iniţial cerneala se găseşte în stare solidă sub formă de
baghete de ceară. Capul de tipărire transformă cerneala într-un lichid
subţire ce este pulverizat pe hârtie, unde se solidifică.
Imprimantele laser, funcţionează după acelaşi principiu cu aparatele de copiat de tip Xerox.
Dacă imprimantele cu impact şi cele cu jet de cerneala scriau în principal rând cu rând,
imprimantele laser scriu pagină cu pagină. Produc text şi imagine de foarte bună calitate
(rezoluţii mari) şi au viteze mari. Costul per pagină tipărită este mai mic decât la
imprimantele cu jet de cerneală, iar preţul imprimantei este în scădere.
Imprimantele LCD, LED sunt similare cu imprimantele laser. Diferenţa este ca în loc de
laser, folosesc cristale lichide {Liquid Crystal Display, LCD) sau diode emiţătoare de
lumină (Light Emitting Diodes, LED) pentru producerea imaginii pe tambur.
Imprimante cu transfer termic produc cele mai vii şi expresive culori. Căldura emisă de
capul de tipărire înmoaie liantul care ţine fixată cerneala pe o panglică, permiţând transferul
acesteia pe hârtia rece unde este fixat. Imprimantele de acest tip sunt lente şi neeconomice.
Imprimantele termice, funcţionează ca şi aparatele tip/ax, prin atingerea hârtiei
termosensibile cu ace încălzite.
27
Caracteristicile imprimantelor:
calitatea caracterelor, cu diferite grade intermediare, de la „lefter", cea mai bună
(imprimante cu cap toroidal, jet de cerneală şi laser), până la „draft" (imprimante
matriciale).
viteza de lucru, se măsoară în caractere pe secundă (cps), respectiv pagini pe minut
(ppm). Imprimantele cu cap toroidal sunt cele mai lente, la viteze de aproximativ
30cps. Imprimantele linie sunt cele mai rapide, cu viteză de până la 3000 de l inii pe
minut. Imprimantele matriciale rapide merg până la 500 cps, iar cele laser tipăresc în
intervalul 4-20 ppm.
font-ul (design-ul setului de caractere), imaginile grafice. Imprimantele laser şi cele cu
jet de cerneală sunt capabile să tipărească o varietate infinită de forme.
rezoluţia (densitatea punctelor cu care se reprezintă un detaliu). Ca şi în cazul scanner-
ulul, valoarea mai mare înseamnă calitatea imaginii mai bună.
dimensiunea maximă a hârtiei imprimate. Dimensiunea standard este A4 dar există
imprimante, mai scumpe, ce pot imprima pe format diferit.
Imprimantele destinate utilizării în grupuri mari de lucru şi capabile să tipărească
documente a căror complexitate se traduce într-o cantitate mare de date sunt capabile să
lucreze în reţele de calculatoare. Conectarea se realizează prin intermediul unui dispozitiv
numite „print-server". Pentru a putea tipări pe aceste imprimante este suficientă conectarea
la reţeaua respectivă prin intermediul unei plăci de reţea.
Chiar dacă au apărut înainte de 1980, imprimantele cu jet de cerneală (ink-jet) au cunoscut
adevărata popularitate abia în anii '90. odată cu scăderea dramatică a preţurilor, datorată
dezvoltării tehnologice. încă din start, principalul avantaj al imprimantelor cu jet de cerneală
în faţa celor laser a fost constituit de capacitatea de a reproduce imagini color de calitate,
ceea ce le-a transformat într-o alegere preferată a utilizatorilor individuali. începând cu
mijlocul anilor '90, când preţurile imprimantelor laser color au scăzut simţitor, alegerea nu
a mai fost atât de simplă, însă imprimantele cu jet de cerneală rămân favorite la capitolul
calitate fotografică. Dezavantajul principal al acestora este că, în ciuda preţului de achiziţie
de sensibil mai mic decât al celor laser, costurile de întreţinere rămân mult mai ridicate.
Cartuşele de cerneală necesită înlocuirea mult mai frecventă, iar pentru a obţine rezultate
optime este nevoie de hârtie specială, evident mai scumpă. Dacă discutăm în termeni de
cost pe pagină, tipărirea cu o imprimantă cu jet de cerneală costă de aproape zece ori mai
mult decât tipărirea cu o imprimantă laser.
28
1.2.5. Scanner-ul.
Este un dispozitiv periferic de introducere a datelor de tip imagine. Conţine un program care
citeşte imagini de pe hârtie şi le transpune pe ecranul monitorului. În funcţie de programe,
aceste imagini pot fi convertite în fişiere (adică recunoscute de calculator) putând efectua
modificări asupra lor. Scanner-ul poate fi de două tipuri: FIX şi MOBIL.
1.2.6. Microfonul.
Microfonul are rolul de a face conversia în semnal electric a sunetelor recepţionate, în

vederea transmiterii ulterioare a acestora către calculator. Nu este nevoie să aibă
performanţe deosebite, datorită faptului că de obicei nu se fac înregistrări foarte sofisticate
prin intermediul unui calculator, el utilizându-se doar în cazul unor înregistrări
neprofesionale sau aplicaţii de tip chat.
1.2.7. Boxele.
Sistemul de boxe reprezintă „gura" calculatorului, modul prin care acesta poate reda sunete.
Modelele existente se adresează unei plaje extrem de largi de utilizatori, începând de la
clasicul sistem stereo format din doar doi sateliţi şi până la cel mai nou standard acceptat în
domeniu.
Fiecare componentă hardware pentru a lucra împreună cu celelalte trebuie să se facă
cunoscută. Driverele sunt programe care fac legătura dintre sistem şi un anumit dispozitiv
extern, punând la dispoziţia PC-ului un set de funcţii de control.
29
1. A. Alb Lupaș, H. Oros, V. Kos, D. Noje, Utilizarea PC-urilor. Ghid pentru începători,
Editura Universității din Oradea, 2006

1. http://www.microsoft.com/enable/training/windowsxp/default.aspx
2. http://www.learnthat.com/courses/computer/windowsxp/
3. http://www.microsoft.com/windowsxp/default.mspx
Bibliografie suplimentară (facultativă)

1. A. Tilinca, L. Borbely, C. Tuduce, Primii pasi pe Internet cu sisteme UNIX, Editura
RoEduNet Cluj, 1999
2. C. Popescu, D. Noje, Introducere în informatică, Editura Universităţii din Oradea, 2000
3. Joe Kraynak, Microsoft Office XP, Editura All, 2002
4. Lewis Nancy, Microsoft Office 2003 in imagini, Editura Teora, 2004
30
Mo d ulul 2 – T EHNOLOGI I DE I NFORM ARE ȘI COMUNIC ARE.
2
AP LIC AȚI I Î N ȘT I I NȚE LE ED U C AȚIEI
Modulul 2: Operarea cu interfaţa WINDOWS,

configurarea acestuia
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe
şi aptitudini:
- CUNOAȘTEREA SISTEMULUI DE OPERARE WINDOWS;
- INIȚIERE ÎN OPERAREA SISTEMULUI WINDOWS.
Cuvinte cheie:
Concepte de bază, Sistemul de operare WINDOWS, Pornirea şi oprirea
sistemului, Funcţiile mouse-ului sub WINDOWS, dexteritatea cu mouse-ul,
setarea de bază a desktop-ului WINDOWS, Lucrul cu meniul Start, program
start, Schimbarea programelor din bara de task-uri, Închiderea sesiunii,
Funcţionarea Help-ului, Obiecte, Tipurile de obiecte, Crearea obiectelor,
Evidenţierea, deschiderea, închiderea, mutarea şi aranjarea obiectelor,
Copierea obiectelor, Ştergerea obiectelor (Recycle Bin), Ferestre, Tipuri de
ferestre, Lucrul cu ferestre, Lucrul cu mai multe ferestre, Examinarea
ferestrei cu directoare, Utilitarul Control Panel, Vederea de ansamblu asupra
obiectelor din Control Panel, Setările pentru mouse şi tastatură, Instalarea şi
gestionarea font-urilor, Proprietăţile de vizualizare, Controlul imprimării şi
fereastra de stare a imprimante, Comentarii privind instalarea / dezinstalarea
programelor
31
Modulul 2: Operarea cu interfaţa WINDOWS, configurarea acestuia ....
Obiective educaţionale .................................................................................
Cuvinte cheie ................................................................................................
Cuprinsul Modulului .....................................................................................
Bibliografie obligatorie .................................. Error! Bookmark not defined.
Bibliografie ...................................................... Error! Bookmark not defined.
32
2.1. Concepte de bază.
2.1.1. Sistemul de operare WINDOWS 10.
Venind în sprijinul utilizatorului, prin optimizarea dialogului om-calculator

în anul 1995, compania Microsoft a lansat sistemul de operare Windows 95
(W95). Acesta provenea din ultima variantă a sistemului MS-DOS 6.22. şi
din mediul de lucru Windows 3.1. Apariţia sa a schimbat oarecum conceptul
de utilizare a calculatorului şi cel de prezentare a programelor dorite. Dacă
în acel moment, utilizatorul era nevoit să memoreze şi să sugereze
calculatorului anumite comenzi şi operaţii, W' 95 a eliminat complet aceste
impedimente, punând chiar de la început în faţa utilizatorului întreg pachetul
de programe şi aplicaţii, însoţite fiecare de comenzile specifice şi
instrucţiunile ce pot fi rulate.
W95 este un sistem de operare (adică se pune în funcţiune la pornirea
calculatorului) care conţine pachete de programe, aplicaţii, comenzi şi
instrucţiuni legate între ele. Fiecare din aceste componente se prezintă pe
ecran sub forma unor ferestre, de unde şi numele sistemului de operare.
Windows 10, deriva din sistemul de operare Windows anterior, adică
foloseşte kernelul acestuia (nucleul), ceea ce conferă o stabilitate mult
sporită sistemului de operare, faţă de versiunile vechi, care se blocau relativ
uşor.
În cele ce urmează vom prezenta componentele de bază ale sistemului de
operare.
- fundalul
- pictogramele (icons) care sunt mici desene sugestive însoţite de
numele programelor sau aplicaţiilor pe care le reprezintă; ele sunt
33
aşezate pe fundal şi reprezintă căi de acces scurte pentru conţinutul

programului respectiv.
- bara de task-uri – vizibilă pe una din laturile ecranului, de obicei de
culoare gri, care nu poate fi depăşită de nici o fereastră a vreunei
aplicaţii şi care conţine butonul START. Opţional, în partea dreaptă
se mai pot figura: ora şi dicţionarul în care se lucrează.
• Bara de task-uri
Proprietăţile sale se află într-o fereastră care se deschide astfel:
- poziţionăm cursorul pe suprafaţa barei
- efectuăm clic cu butonul drept al mouse-ului
- selectăm şi facem clic pe opţiunea PROPRIETĂŢI
Din această fereastră putem selecta proprietăţile importante ale acestei bare.
• Pictograme (Icoane)
În sistemul de operare MS-DOS, pentru a ajunge la un anumit fişier sau
aplicaţie, utilizatorul era nevoit să înşire nume de directoare cu anumiţi
parametri; pictograma substituie această tehnică, asigurând calea directă
spre programul reprezentat. Astfel, utilizatorul poate accesa acest program
în două moduri:
- un clic pe suprafaţa pictogramei si apoi <ENTER>;
- dublu clic pe suprafaţa pictogramei.
Pe întreaga suprafaţă a interfeţei grafice, acţiunea mouse-ului este sugerată
prin prezenţa unui cursor sub formă de săgeată.
Fundalul
Ocupă cea mai mare parte a ecranului. Este sistemul virtual. Proprietăţile
acestuia se pot obţine făcând clic cu butonul drept al mouse-ului pe
suprafaţa sa şi delegând opţiunea Proprietăţi. Astfel, se deschide o fereastră
ce conţine proprietăţi ale monitorului (display).
În această fereastră, utilizatorul poate selecta fundalul şi culoarea de fond
(appearance). Poate indica folosirea unui program de salvare a ecranului
care se poate pune în funcţiune după un anumit timp. Tot de aici se pot
aduce modificări asupra formatului şi culorilor care compun ferestrele
aplicaţiilor.
2.1.2. Pornirea şi oprirea sistemului (masca logon, dialogul

pentru închidere).
Pornirea sistemului se face cu butonul Power. Dacă avem instalat sistemul

de operare atunci din fereastra prezentată in urma bootării sistemului şi a
încărcării sistemului de operare se va selecta user-ul şi se va introduce
34
Mo d u l ul 2 – T EHN O LO GI I D E I N F O RM AR E Ș I C OM UNI C AR E.
parola (care este case sensitive, adică se face distincţie între majuscule şi
litere mici). Dacă există un singur utilizator specificat explicit (întotdeauna
există user-ul administrator care are drepturi depline pe sistem dar acesta nu
este afişat în fereastra de logare) atunci logarea (intrarea în cont) se poate
face automat. Putem închide calculatorul chiar înaintea intrării în cont cu
opţiunea Turn Off Computer.
2.1.3. Funcţiile mouse-ului sub WINDOWS 10, dexteritatea cu

mouse-ul, setarea de bază a desktop-ului WINDOWS.
Mouse-ul este un periferic de intrare (adică prin intermediul lui daţi comenzi
calculatorului). Prin mişcarea lui se va mişca şi pointerul mose-ului pe ecran
astfel putem indica calculatorului diferite lucruri (dăm comenzi). Aceste
comenzi se dau prin intermediul butoanelor.
În mod obişnuit, pentru indicare, selectare (a unei opţiuni) se foloseşte

butonul stâng
Butonul drept se foloseşte mai rar pentru funcţii mai speciale.
Clic înseamnă apăsarea şi lăsarea unuia dintre butoane (drept, stâng sau al
altuia dacă acesta există).
Dublu clic înseamnă două clic-uri consecutive şi relativ rapide.
Drag înseamnă mişcarea mouse-ului cu un buton apăsat
Drag and drop înseamnă drag cu eliberarea butonului ţinut apăsat într-un
anume loc.
2.1.4. Lucrul cu meniul Start, program start
Este aşezat întotdeauna pe bara de task-uri şi conţine toate programele şi

aplicaţiile active ale sistemului de operare.
Conţinutul este prezentat sub forma unei liste de meniuri. Această listă este
împărţită în mai multe segmente:
I.
Conţine opţiuni de închidere, reiniţializare sau suspendare a activităţii.
35
TURN OFF COMPUTER utilizatorul poate selecta una din cele 3 opţiuni
afişate de calculator (în aşteptare, închidere, reiniţializare). Daca se ţine
apăsată tasta Shift în loc de stand by se va afişa Hibernate.
LOG OFF utilizatorul are creat un cont pe calculator şi i se creează un
dosar special în dosarul documents and setings unde îşi poate stoca
documentele personale. Contul poate fi apărat prin parolă, ceea ce
garantează securitatea datelor. Opţiunea log off înseamnă ieşirea din cont.
Nu e nevoie de ieşirea din cont pentru a putea intra în alt cont, deoarece
există opţiunea switch user, adică schimbă utilizator. În concluzie, în acelaşi
timp, calculatorul poate fi folosit de mai mulţi utilizatori, fără ca siguranţa
datelor să fie compromisă. Acest lucru e garantat prin folosirea unei parole.
II.
Partea din dreapta conţine următoarele: în partea superioară Internet
Explorer (sau alt browser de internet al SO), Microsoft Office; în partea
inferioară se vor afişa ultimele aplicaţii folosite.
Ultima componentă este submeniul All Programs, care conţine lista tuturor
programelor preinstalate (cele care se instalează odată cu SO) şi ulterior
instalate (cele care au fost cumpărate ulterior), organizate în alte submeniuri
sau grupuri.
III.
Partea din dreapta este împărţită în trei secţiuni. Prima, conţine următoarele:
My documents (lista documentelor utilizatorului logat), My recent
Documents (Lista ultimelor documente folosite), My pictures (Dosarul cu
imaginile utilizatorului activ (cel logat) ), My music (Dosarul cu fişierele
sonore ale utilizatorului activ (cel logat) ).
Obs! Pentru ca aceste fişiere sa fie găsite în aceste dosare ele trebuiesc
salvate ca atare.
Aici vom mai găsi My Compter (aplicaţia care gestionează informaţiile din
calculator, echivalentul Windows Explorer-ului, care va fii studiat în cele ce
urmează) şi My Network Places (aplicaţie ce asigură accesul către
informaţii de pe alte calculatoare).
A doua secţiune conţine Control Panel-ul. CONTROL PANEL
(panoul de control) conţine sub forma unei liste sau sub forma unor
pictograme, prezentări ale resurselor HARD şi SOFT.
Tot în această secţiune vom găsi şi Printers and Faxes unde se pot
vedea imprimantele instalate, care e cea activă şi informaţii cu privinţă la
fax.
În a treia şi ultima secţiune vom găsi următoarele:
RUN – duce la deschiderea unei ferestre prin care utilizatorul poate
preciza programul sau aplicaţia ce doreşte a fi rulată.
SEARCH – se deschide o sublistă cu elementele ce se doresc a fi
găsite: FILES OR FOLDERS (fişiere sau directoare), calculatoare din reţea
sau anumite locaţii prin alte programe de căutare prin modem. Dacă
utilizatorul doreşte să găsească un fişier sau dosar, necunoscându-i exact
destinaţia, în fereastra FIND se tipăreşte numele sau o parte a numelui
fişierului căutat, apoi se apasă butonul FIND NOW şi calculatorul caută în
36
memoria sa toate componentele ce conţin grupul respectiv de caractere; se

afişează o listă din care utilizatorul poate selecta fişierul dorit.
În ALL PROGRAMS (care deschide o listă cu toate programele şi
accesoriile existente şi accesibile în momentul respectiv în sist. de op.)
Cuprinde:
1). ACCESSORIES – aici vom regăsi anumite subaplicaţii auxiliare de

calcul, editare de text, Internet, desenare. Tot aici se vor regăsi şi elementele
de divertisment: jocuri, multimedia.
1.a. SYSTEM TOOLS (utilitare de sistem) – găsim aici anumite programe
de verificare şi coordonare a discului sistem. Între ele se găseşte aplicaţia
SCANDISK care pune la dispoziţia utilizatorului posibilitatea de scanare
(verificare tehnică) a structurii discului indicat. Dacă apar unele
disfuncţionalităţi în lucru cu discul, acest program poate verifica, depista şi
corecta anumite erori. Orice eroare depistată aduce după sine un dialog cu
utilizatorul prin care acesta îşi precizează termenii şi condiţiile prin care
doreşte înlăturarea respectivelor erori. Procesarea acestui program poate
ocupa destul de mult timp şi utilizatorul trebuie să-l urmărească.
CALCULATOR – prezintă 2 forme de mini-calculator pentru anumite
calcule ce se doresc efectuate în momentul utilizării.
NOTEPAD 2 programe de editare de text, relativ
WORDPAD rudimentare, dar utile pentru texte simple
Ambele conţin în partea superioară o bară de nume şi una de comenzi. Cea
de nume, pe lângă unele de aplicaţie NOTEPAD şi numele fişierului, mai
conţine, în partea dreaptă, 3 butoane:
- buton de închidere temporară. Un clic pe acest buton are ca efect
minimizarea suprafeţei ferestrei aplicaţiei sub forma unui buton care se
aşează pe bara task. Oricând acest buton este reapelat (de pe bara task) duce
la redeschiderea sub forma anterioară a ferestrei aplicaţiei.
- buton de minimizare – maximizare. Are ca efect redimensionarea
ferestrei de lucru.
- butonul de închidere şi ieşire din aplicaţie.
Observaţie
Dacă utilizatorul a adus o modificare documentului respectiv şi
activează butonul de închidere, înainte de a ieşi din aplicaţie, calculatorul
întreabă dacă se doreşte această ultimă formă a fişierului.
WORDPAD – este un program mediu de editare de text cu anumite
facilităţi suplimentare faţă de Notepad. Grupul de comenzi VIEW
(vizualizare) conţine 4 elemente principale:
- Toolbar (bară de unelte)
- Formatbar (bară de formatare)
- Ruler (riglă)
- Statusbar (bară de stare)
Printre facilităţi avem şi posibilitatea de formatare a fonturilor, a
dimensiunilor acestuia, a tipului de scriere, a culorii, a alinierii în pagină şi
alte elemente de salvare, imprimare, previzualizare (operaţie premergătoare
37
imprimării, prin care utilizatorul are o imagine totală asupra formei paginii
editate).
Editoarele de text – programe care au ca scop principal crearea,
formatarea, corectarea şi tipărirea de texte.
PAINT este un program de creare de elemente grafice şi de desen
liber. Are o bară de nume şi una de comenzi. Foaia de lucru este însoţită în
partea stângă şi cea inferioară de anumite butoane pentru realizare de desene
şi respectiv de o paletă de culori. Aceste elemente nu însoţesc întotdeauna
foaia de lucru şi ele pot fi selectate din grupul de comenzi VIEW. Între
uneltele aflate la dispoziţia desenatorului se află: creionul, cutia de text (A),
pulverizatorul de vopsea, radiera, 6 elemente grafice (linie dreaptă, curbă,
contur rectangular, poligon, contur rotund, contur rectangular cu colţuri
rotunjite). Mai avem un utilitar de colorare a interiorului unui contur şi 2
utilitare de tăiere (decupare) a desenelor. Un desen salvat pe discul
calculatorului ca document realizat în aplicaţia PAINT ocupă un spaţiu de
aproximativ 1,44 Mb. Bara de comenzi conţine numele unor grupe de
comenzi; un clic pe numele acestora duce la deschiderea unei liste de
comenzi (meniuri proprii fiecărei grupe). Aici (în aceste liste) există
comenzi vizibile şi unele „scrise şters”, adică aceste meniuri există dar nu
pot fi activate în momentul respectiv. Pentru activarea lor sunt necesare alte
operaţii care pot interveni pe parcursul editării.
INTERNET EXPLORER aparţin grupului de acces Internet al sist.
Ele presupun pentru activare existenţa unui modem ataşat calculatorului prin
care se poate face transferul de informaţii de tip Internet pe linia telefonică.
INTERNET EXPLORER – aplicaţia proprie lui sist de op prin care se
deschide o pagină de Internet şi se poate naviga în sistemul respectiv de
informaţii.
MS EXCEL aparţin suitei MS-OFFICE care este compusă
MS POWER POINT din diferite programe aplicative de editare de texte;
MS WORD calcul tabelar, realizare de baze de date, etc.
Fiecare program din acestea este astfel conceput încât să aibă facilităţi
stricte în scopul destinat, cât şi să faciliteze legăturile între aceste programe.
MS EXCEL – program de calcul tabelar a cărui pagină de lucru se prezintă
sub forma unui tabel. Utilizatorul poate crea, desena, formata un tabel, da
poate mai ales să efectueze calcule cu elemente din tabel. Acest program are
facilităţi şi în formatare, având diferite opţiuni de aranjare a paginii.
MS POWER POINT – program de realizare de prezentări. Pe baza unor
machete (modele de foi de lucru predefinite), utilizatorul poate concepe,
realiza şi coordona o prezentare pe un anumit subiect.
MS WORD – este un program preformatat pentru editare de texte. Cu
ajutorul lui se pot crea documente care să conţină text, grafică, „scriere
artistică”, tabelare şi anumite calcule elementare pentru datele dintr-un
tabel.
2.1.5. Schimbarea programelor din bara de task-uri.
38
Clic cu butonul drept al mouse-ului pe o zonă liberă din taskbar (unde nu

sunt ferestre de aplicaţii) şi din meniul deschis la toolbars se selectează
obțiunea dorită putând fi adăugate link-uri (Links), adrese (Address), o
scutătură catre fișierele desktop (Desktop) sau scurtături către alte fișiere
sau programe dorite ( New Toolbar...).
2.1.6. Închiderea sesiunii.
La un moment dat pot fi conectaţi mai mulţi

useri (utilizatori) dar doar unul este activ. Dacă
se doreşte ieşirea din cont (dar nu şi stingerea
calculatorului) sau schimbarea utilizatorului
activ atunci se va alege din meniul Start
butonul Account si puteti selecta user-ul dorit:
 Lock schimbarea utilizatorului curent

(nu trebuie să închidă aplicaţiile care rulează
însă e indicat ca datele în lucru să fie salvate)
 Sing out delogare sau ieşire din cont, în
acest caz toate aplicaţiile rulate (folosite de utilizator) sunt închise.
Acest lucru nu presupune stingerea calculatorului.
Dacă se doreşte stingerea calculatorului, repornirea sistemului sau doar
punerea acestuia în mod de lucru economic atunci se va selecta butonul
Power. Aici vom avea opţiunile:
 Sleep stare de aşteptare

 Shut down închiderea calculatorului
 Restart Repornirea sistemului (se
foloseşte de obicei după schimbări relativ
majore în sistemul de operare cum ar fi
instalarea sau dezinstalarea de programe)
39
Obs: Butonul Hibernare (Hibernate

-adică calculatorul se închide însă
toate aplicaţiile sunt salvate pe
fişiere temporare astfel la
repornirea sistemului acesta va
încărca toate aplicaţiile care au rulat
în momentul stingerii) poate fi adăugat din secțiunea setări (Settings), sistem
(System), secțiune Power & Sleep, sub titlul Direcție către setări (Related
settings) clic pe setari adiționale (Additional power settings). După
deschiderea ferestrei de dialog, apasați pe obțiunea alegeți ce să facă
butoanele power (Choose what the power buttons do) . Pentru a putea să
modificați obțiunile curente apăsați pe obțiunea Schimbați setările care sunt
invalide in momentul curent (Change settings that are currently unvailable)
astfel, puteți adăuga în Start secțiunea Power obțiunea
Hibernare(Hibernate).
2.1.7. Funcţionarea Help-ului
HELP AND SUPORT – program auxiliar, de ajutor, prin care

calculatorul precizează anumite nelămuriri în legătură cu componentele sale
SOFT, HARD sau termeni de specialitate.
2.2. Obiecte.
2.2.1. Tipurile de obiecte.
Obiectul poate fi o entitate ca fişierul, dosarul, o fereastră deschisă, o

imprimantă, o bară de meniuri sau un obiect grafic. Acestea sunt
caracterizate printr-un set de atribute sau proprietăţi. Acestea pot fi văzute
de obicei dând clic dreapta cu mouse-ul pe obiect şi selectând opţiunea
Properties (ultima).
2.2.2. Crearea obiectelor.
40
Pentru a crea un obiect pe desktop se dă clic cu butonul drept, şi din meniul

deschis se selectează opţiunea New de unde se poate selecta tipul obiectului
ce se doreşte a fi creat. Acesta va primi un nume implicit care nu este
sugestiv, motiv pentru care ar fi bine să se dea un nume explicit, pe cât
posibil, sugestiv.
2.2.3. Evidenţierea, deschiderea, închiderea, mutarea şi

aranjarea obiectelor.
Pentru a selecta (evidenţia) un singur obiect se dă clic cu butonul stâng al

mouse-ului pe obiect. Dacă dorim selectarea mai multor obiecte, avem două
cazuri:
1. Obiectele sunt alăturate (se află una lângă alta, aranjate
orizontal sau vertical, în funcţie de modul de vizualizare
activ), atunci se poziţionează mouse-ul în afara primului
obiect ce se doreşte selectat şi ţinându-se apăsată tasta stânga
a mouse-ului se defineşte un dreptunghi ce va conţine
obiectele dorite (în consecinţă obiectele vor apărea pe video
invers adică sunt selectate).
2. Obiectele nu sunt alăturate, caz în care se va selecta primul

obiect sau primul grup de obiecte alăturate, în continuare se
va ţine tasta Ctrl apăsată şi se va continua cu selectarea
individuală sau în grup a obiectelor dorite.
41
Obs: Cu obiectele selectate se va lucra de

parcă am lucra cu un singur obiect,
operaţiile pe care le putem face cu ele fiind:
copierea, mutarea şi ştergerea.
Pentru aranjarea obiectelor dăm clic cu
butonul drept al mouse-ului pe desktop şi
din meniul deschis avem opţiunile de aranjare Sort By unde avem opţiunile:
după nume, dimensiune tip, data modificării. Obiectele pot fi aranjate în
mod automat, prezentate în grupuri sau pot fi doar aliniate.
Mutarea obiectelor pe desktop se face cu tehnica Drag and Drop.
2.2.4. Copierea obiectelor.
Pentru copiere: se selectează obiectul sau obiectele dorite, se dă comanda de

copiere Copy, se intră în dosarul destinaţie (unde se doreşte aşezarea
obiectelor), şi se dă comanda de aşezare sau lipire Paste. Comanda de
copiere poate fi selectată din meniul File (după selectarea acestuia) sau
combinaţia de taste Ctrl+C sau din meniul deschis pe obiect cu butonul
drept al mouse-ului.
2.2.5. Ştergerea obiectelor (Recycle Bin).
Pentru ştergere: se selectează obiectul sau obiectele dorite şi se dă comanda

de ştergere. Dacă se doreşte ca obiectul să nu ajungă în Recycle Bin, pe
parcursul ştergerii se va ţine apăsată tasta Shift.
2.3. Ferestre
42
Prin fereastră înţelegem o porţiune din ecran unde rulează o aplicaţie.

Evident în acelaşi moment putem rula mai multe aplicaţii deci vom avea
mai multe ferestre deschise.
2.3.1. Tipuri de ferestre
Ferestrelor pot fi de mai multe tipuri:

 Ferestre de aplicaţie
 Ferestre de lucru, în cadrul unei aplicaţii
 Ferestre de dialog
 Ferestre de explorare, în care putem vedea componente specifice ale
sistemului

2.3.2. Lucrul cu ferestre
În genere toate ferestrele de aplicaţie au aceleaşi componente de bază, dar,
în funcţie de specific, respectiv complexitate, au în plus unele elemente
specifice.
Componentele de bază sunt următoarele:
1. Bara de titlu (Title bar) care conţine numele aplicaţiei şi eventual

numele fişierului deschis în partea stângă şi butoanele deja prezentate în
partea dreaptă, care se situează pe prima linie a ecranului.
buton pentru trimiterea în bara de task-uri,
sau schimbarea dimensiunii ferestrei (minimizare/maximizare)
închiderea ferestrei.
Pentru a schimba dimensiunea (cea minimizată) unei ferestre se poate
proceda astfel:
când fereastra e minimizată se poziţionează cursorul pe una din
laturile ferestrei (sau pe colţ - se vor schimba două dimensiuni deodată), va
apărea o săgeată dublă
ţinându-se apăsat butonul stâng al mouse-ului se defineşte noua
dimensiune prin mutarea mouse-ului.
2. Bara cu titluri de meniuri (Menu bar) care conţine meniurile specifice

aplicaţiei. De obicei fiecare aplicaţie are meniurile File (care conţine
comenzi pentru salvarea şi trimiterea la imprimantă a documentului), Home
(care conţine comenzi principale referitoare la stilul scrisului și organizarea
obiectelor din fereastră)
43
3. Bara cu instrumente (Toolbar) care conţine instrumentele necesare

aplicaţiei. Aceasta, de obicei, poate fi personalizată (customize) adică se pot
adăuga sau scoate din ea instrumente.
4. Bara de stare (Status bar) care conţine informaţii specifice şi utile

despre ceea ce se lucrează în fereastră. Aceasta este afişată în partea
inferioară a ferestrei.Pentru mutarea unei ferestre se foloseşte tehnica Drag
and Drop când mouse-ul e poziţionat pe bara de titlu a acesteia.
2.3.3. Lucrul cu mai multe ferestre
Dacă pe ecran sunt deschise mai multe ferestre atunci puteţi controla modul
lor de prezentare. Se dă clic drept pe taskbar şi se
observă opţiunile din imaginea alăturată. Acestea sunt:
 Arată butonul de vizionare a task-ului
 Aranjarea în cascadă
 Orizontal
 Vertical
 Toate ferestrele minimizate (se vor vedea doar în taskbar)
2.3.4. Examinarea ferestrei cu directoare
Este foarte important să ştim întotdeauna care este dosarul curent

(cel în care ne aflăm la un moment dat).
Dosarul curent poate fi identificat astfel:
 Numele lui apare în bara de titlu a
aplicaţiei
 Apare ca şi selectat în partea stângă a
aplicaţiei
 Apare în bara de adresa (address bar),
dacă acesta este setată să apară
Semnele ce pot apărea în faţa semnului de dosar
( ) în partea stânga a aplicaţiei sunt:
 dosarul conţine subdosare (dosare
subordonate), dar acestea nu sunt
prezentate în partea din stânga,
 dosarul conţine subdosare, şi acestea
sunt prezentate în partea din stânga,
44
 nici un semn, înseamnă că dosarul nu conţine subdosare (el

poate în schimb să conţină fişiere).
2.4. Utilitarul Control Panel
Utilitarul Control panel permite controlul modului în care se comportă şi

arată Windows-ul. CONTROL PANEL (panoul de control) conţine sub
forma unei liste sau sub forma unor pictograme, prezentări ale resurselor
HARD şi SOFT.
2.4.1. Vederea de ansamblu asupra obiectelor din

Control Panel
Cele mai importante sunt (în prezentare clasică, clasic view):
a. ADD/REMOVE PROGRAMS – este un subprogram de instalare

sau mutare a diferitelor elemente SOFT. Cu ajutorul său, se pot instala de pe
dischetă, CD sau de pe HDD dacă acestea nu sunt activate. Instalarea
oricăror componente se face printr-o succesiune de precizări, într-un
continuu dialog om-calculator.
b. FONTS (tipuri de caractere) – Times New Roman, ARIAL,
COURIER, ...conţine lista cu toate tipurile de caractere folosite în
programele utilizate.
c. INTERNET – conţine toate elementele de setare ale accesului la
Internet.
d. MODEMS – program de instalare a unui modem
e. MOUSE – se poate stabili rolul butoanelor, se precizează forma
cursorului şi chiar se pot imprima anumite efecte pe timpul deplasării
acestuia.
f. PRINTERS (imprimante) – conţine lista cu imprimantele instalate
şi recunoscute de calculator. Conţine şi aplicaţia ADD PRINTER prin care
se adaugă alte imprimante.
g. SYSTEM – prezintă detalii despre sist. de operare şi conexiunile
care există în interiorul acestuia între elementele SOFT şi cele HARD.
Acestea pot fi prezentate şi pe categorii unde găsim aceleaşi opţiuni,
dar sunt altfel organizate.
Tot în această secţiune vom găsi şi Printers and Faxes unde se pot
vedea imprimantele instalate, care e cea activă şi informaţii cu privinţă la
fax.
Putem controla modul în care ne sunt prezentate componentele
există stilul clasic şi prezentarea pe grupe.
45
2.4.2. Setările pentru mouse şi tastatură.
Pentru a controla proprietăţile tastaturii se intră în

Control Panel și din categoria All Control Panels
Items se selectează Keyboard și se deschide
fereastra Keyboard Properties pentru a seta
timpul de răspuns al tastaturii (timpul care trece
între apăsarea tastei şi apariţia semnului pe
ecran), viteza de repetare atunci când o tastă este
ţinută apăsată şi putem controla viteza de clipire a cursorului.
Pentru a controla proprietăţile mouse-ului se intră în

Control Panel şi din categoria Hardware and Sound in
subcategoria Devices and Printers se selectează
Mouse. Se va deschide o fereastră în care putem seta
proprietăţi din următoarele categorii: butoane,
indicatorul afişat de mouse, viteza dintre două clic-
uri, etc.
2.4.3. Instalarea şi gestionarea fonturilor
Dacă se doreşte instalarea de noi fontu-ri atunci se intră în Control Panel se

vizualizează Aappearance and Personalization, se intră la Fonts unde poți
vedea toate fonturile disponibile, selectezi fontul dorit, folosind combinația
de taste Ctrl+C pentru al copia, iar combinsația de taste Ctrl+V pentru al
putea folosi în foșierul dorit.
2.4.4. Proprietăţile de vizualizare
În Control Panel la Appearance and Personalization se poate selecta

opţiunea Taskbar and Navigation tabul Themes de unde putem controla
proprietăţile desktop-ului de aiciputem manipula tema principală. Daca
vrem mai multe setari, trebuie sa tastam Remote Desktop în căsuța
46
Find.Aceeaşi fereastră se poate deschide şi cu clic dreapta a mouse-ului pe

desktop de unde se selectează Display.
2.4.5. Controlul imprimării şi fereastra de stare a

imprimantei
Petru a fi funcţională imprimanta trebuie instalată. Driverele celor mai

cunoscute imprimante sunt instalate în mod automat de sistemul de operare.
Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci driverul trebuie instalat de pe CD-ul
producătorului (CD-ul mai conţine şi alte aplicaţii considerate utile). Un
calculator poate avea instalate mai multe imprimante care pot fi locale (este
legat direct la calculatorul în cauză) sau de reţea (imprimanta este legată la
unul din calculatoarele din reţea). Însă, dintre acestea, doar una poate avea
atributul Default (imprimanta este cea implicită, ea se va folosi la
imprimare). Imprimanta implicită are un văzut verde în partea inferioara, la
mijloc, ca în imagine:
Dacă dăm clic drept pe imprimantă vom avea următorul meniu:

Unde:
 See what’s print-afișază fișierele
printate în prezent.
 Set as default printer –imprimanta
principală
 Pause properties, se pot seta
calitatea imprimării, dacă
imprimarea va fi alb – negru sau
color şi unele opţiuni pentru
întreţinere sau oprirea imprimării.
 Printing preference se pot seta
proprietăţi cum ar fi dimensiunea şi
poziţionarea foii.
 Troubleshoot caută erorile care
apar în timpul printarii și le repara,
în cazul în care vorbim despre erori
logice.
47
2.4.6. Comentarii privind instalarea / dezinstalarea

programelor
Pentru a instala programe avem două posibilităţi:

1. Se foloseşte un fişier executabil (de obicei setup.exe sau install.exe)
care este pe suportul pe care vine programul (CD, dischetă, etc.). Se
selectează modul de instalare (tipic, minim, full), se selectează
componentele dorite, se decide locul unde se va face instalarea (de
obicei într-un dosar în Program Files) şi se decide dacă vrem icoană
pe desktop sau în Quick Launch.
2. Se poate folosi opţiunea Add/Remove programs din Control Panel,
caz în care trebuie să dăm calea de acces către executabil, restul
paşilor fiind aceiaşi.
Pentru a dezinstala programe avem iarăşi două posibilităţi:

1. Se intră în meniul Start, lista de ptograme se caută grupul pe care
programul şi l-a creat la instalare şi se alege opţiunea Uninstall. În
urma acestei alegeri programul ne întreabă dacă toate componentele
şi fişierele se vor şterge
Obs: Există situaţii în care unele fişiere instalate cu un anumit program sunt
folosite şi de alte aplicaţii instalate ulterior. Ştergerea acestora va cauza
erori în rularea programelor care folosesc aceste fişiere (eventual chiar
nerularea acestora). Din fericire, la dezinstalare sistemul de operare verifică
acest lucru şi ne întreabă dacă dorim şi ştergerea acestor fişiere.
2. Dacă nu găsim opţiunea Uninstall atunci din Control Panel,
Add/Remove programs se caută aplicaţia ce se doreşte a fi ştearsă, se
selectează şi se dă clic pe butonul Change/Remove.
Obs: Dacă nu se găseşte Uninstall pentru aplicaţie şi nici în

Add/Remove nu s-a identificat aplicaţia este de preferat să nu se
şteargă din Program Files.
48
2.5. Alte setări
2.5.1. Directorul AutoStart
În All Programs există un dosar numit Startup al cărui conţinut se va

încărca (eventual executa, dacă e vorba de un program) la logarea
utilizatorului. Aici se pot crea chiar şi fişiere text care se vor deschide la
logare.
2.5.2. Favoritele
În aplicaţia My Computer (precum şi în Windows Explorer) avem meniul

Favorites. Aici putem include aplicaţiile des folosite precum şi site-uri des
vizitate la care vrem să avem un acces rapid.
După cum se vede şi în imaginea de mai jos acest meniu conţine
următoarele opţiuni:
Add to favorites, adăugarea unui nou obiect în Favorite
Organize favorites, cu opţiunile Create Folder - crearea unui nou
dosar (pentru o mai bună organizare); Move to Folder - mutarea obiectului
într-un anumit dosar; Rename - pentru redenumirea obiectului; Delete -
folosit pentru ştergerea unui element din listă.
În lista care urmează avem chiar lista obiectelor, printr-un simplu clic
ajungându-se direct la obiectul dorit.
2.5.3. Containerul de reciclare (Recycle Bin)
Acesta conţine fişierele şi dosare care au fost şterse (Se poate seta astfel
încât obiectele ce se şterg să nu ajungă aici, atunci însă respectivele obiecte
nu se mai pot recupera). Când ştergem un fişier dintr-un dosar, el nu este
şters efectiv, ci doar transferat în acest container de unde avem posibilitatea
recuperării lui în orice moment. Atât timp cât fişierul se va găsi în acest
container, spaţiul de pe disc ocupat de el nu va fi eliberat. Dacă dorim, se
poate goli Recycle Bin şi în consecinţă toate fişierele aflate în acesta vor fi
şterse efectiv. Pentru aceasta se dă clic cu butonul drept al mouse-ului şi se
49
alege opţiunea Empty Recycle Bin. Dacă se doreşte recuperarea unui obiect
se intră în Recycle Bin, se selectează obiectul dorit şi se recuperează.
2.5.4. Bara de Task-uri.
Conţine butonul Start (care porneşte meniul principal al sistemului de

operare), o listă a aplicaţiilor ce rulează în respectivul moment şi, în funcţie
de opţiunile utilizatorului curent, vom vedea şi alte informaţii (ora,
dicţionarul curent, icoanele unor aplicaţii care rulează, etc.)
Dacă se dă clic pe bara de task-uri (nu pe numele unei aplicaţii) cu butonul
drept al mouse-ului, se va afişa un meniu ca şi mai jos cu următoarele
opţiuni:
Toolbars (bare de instrumente)
de fapt se vor afişa butoane care
vor deschide următoarele bare:
de adresă, Links (legături),
Desktop care conţine o listă cu
toate icoanele de pe desktop,
Quick Launch este lângă Start
şi conţine o listă de aplicaţii
care pot fi pornite repede (fără a
mai intra în meniul start sau a
accesa o icoană de pe desktop),
New Toolbar pentru crearea
barelor noi.
Obs: Nu este indicat să se încarce bara de task-uri; pe cât posibil se va folosi

un set minim de bare (ex: bara quick launch şi language bar sau una nouă cu
conţinutul definit de utilizator).
În următoarea secţiune avem opţiuni pentru modul în care vor fi prezentate

mai multe ferestre deodată.
Modul cascadă aşează ferestrele una sub alta lăsând să se vadă bara de titlu
a aplicaţiilor, astfel:
Modurile tile window horizontaly / verticaly vor prezenta ferestrele una
lângă alta / una sub alta. Totdeauna se va afişa în meniu opţiunea Undo
pentru selecţia curentă. Show desktop va arăta desktop-ul, adică va
minimiza toate ferestrele deschise.
Lock the taskbar înseamnă că nu putem redimensiona sau muta bara de task-
uri. Dacă nu e aleasă această opţiune atunci putem redimensiona bara de
50
task-uri cu mouse-ul (tehnica a fost prezentată mai sus la ferestre de

aplicaţii) şi o putem muta în oricare margine a desktop-ului folosind tehnica
dragdrop (deplasează şi lasă).
În secţiunea Properties avem opţiuni asupra modului de prezentare a barei
de task-uri şi a meniului Start.
Dacă se lucrează simultan cu mai multe ferestre acestea vor apărea în bara
de task-uri ca şi mai jos.
Se observă că Cromul-ul apare cu o altă nuanţă lucru ce semnifică că

aceasta este aplicaţia cu care se lucrează în acest moment. Dacă se doreşte
comutarea între aplicaţii se poate da clic cu mouse-ul pe aplicaţia dorită şi
dacă nu e cea activă atunci ea va deveni fereastra activă (dacă s-a dat clic pe
fereastra activă atunci ea se va trimite în bara de task-uri, echivalent cu
apăsarea butonului ).
2.5.5. Utilitarul This PS.
Utilitarul My Computer permite gestionarea informaţiei de pe suporturi şi în

acelaşi timp permite accesarea celor mai des folosite utilitare, prin
intermediul scurtăturilor. În rest, este echivalentul lui Windows Explorer
care va fi prezentat detaliat în capitolele următoare. My Computer poate fi
pornit din meniul Start. Faţă de acesta prezintă în plus, în partea stângă (ca
în imaginea de mai jos) următoarele:
 System tasks - permite accesarea rapidă a unor programe de
verificare sau
modificare a setărilor
calculatorului
 Other Places -
permite accesarea
rapidă a unor locaţii,
cum ar fi: resurde
partajate în reţea,
propriile documente,
documente partajate sau control panel
 Details – permite afişarea informaţiilor detaliate despre locaţia
curentă
51
1. A. Alb Lupaș, H. Oros, V. Kos, D. Noje, Utilizarea PC-urilor. Ghid
pentru începători, Editura Universității din Oradea, 2006


1. A. Tilinca, L. Borbely, C. Tuduce, Primii pasi pe Internet cu sisteme
UNIX, Editura RoEduNet Cluj, 1999
2. C. Popescu, D. Noje, Introducere în informatică, Editura Universităţii din
Oradea, 2000
52
3
Modulul 3: Windows Explorer

şi aptitudini:
- UTILIZAREA PROGRAMULUI WINDOWS EXPLORER.
Cuvinte cheie:
Zonele de memorare (drive-uri), Fişierele sistem şi problemele de
compatibilitate, Date, fişiere şi programe, Codificarea, Directoarele
şi căile de căutare, Interfaţa Windows Explorer-ului, Ferestrele
Windows Explorer-ului, Bara de instrumente şi bara de stare,
Opţiunile ferestrei Windows Explorer-ului şi diferitele moduri de
vizualizare ale acestuia, Navigarea cu Windows Explorer, Editarea
zonelor de memorare cu exemple de discuri, Formatarea,
Redenumirea, Copierea, Gestionarea fişierelor, a directoarelor şi a
obiectelor, Crearea, Copierea, mutarea şi ştergerea, Redenumire,
Crearea de legături, Atributele fişierelor, Căutarea fişierelor şi a
directoarelor după diferite criterii (fereastra de căutare).
53
Modulul 3: Windows Explorer 53

Obiective educaţionale .............................................................................53
Cuvinte cheie: ...........................................................................................53
Cuprinsul Modulului .................................................................................54
54
3.1. Setarea zonelor de memorare / fişierelor sistem în vizualizare

Windows Explorer-ului
Windows Explorer este un utilitar care permite utilizatorului gestionarea

datelor de pe calculator. Ceea ce se poate realiza cu Windows Explorer se
poate face şi cu aplicaţia My Computer diferenţele constau doar în stilul de
lucru. Explorer-ul poate fi pornit din combinarea tastelor: tasta
<Windows>+ tasta e sau Start, şi se scrie File explorer şi se dă enter sau se
poate folosi un shortcut dinainte creat.
3.1.1. Zonele de memorare (drive-uri)
În Windows Explorer în partea stângă se văd zonele de memorare externe

cum ar fi: A – unitate de dischetă; C,D, ... (depinde de numărul de partiţii)
partiţiile de pe hard disk; CD-ROM, DCD-ROM unităţi cd şi / sau dvd.
Dacă se lucrează într-o reţea s-ar putea să găsim şi numele unor dosare
partajate în reţea.
3.1.2. Fişierele sistem şi problemele de compatibilitate

(FAT16, FAT32, NTFS).
55
Sistemul de fişiere pentru sistemul de operare MS-DOS a fost FAT16 iar

pentru Windows (98, ME) era FAT32. Odată cu apariţia Windows NT a
apărut şi sistemul NTFS (New Technology File System) sistem mult
superior în toate privinţele: dimensiunea maximă 2 TB, dimensiunea
maximă a unui fişier este nelimitat, permite criptarea informaţiei. Windows
XP poate converti FAT în NTFS, dar conversia este ireversibilă la fel și
Windows 10.
3.1.3. Date, fişiere şi programe.
56
Datele sunt reprezentate prin numere, şiruri de caractere sau simboluri şi ele
sunt în formă primară, neprelucrată.
Fişierele sunt colecţii de informaţii de acelaşi tip care pot fi text, imagini,
sunete, etc. Ele sunt salvate pe un suport fizic (hard disk, cd, dvd, etc) sub
un nume şi o anume extensie. Extensia sugerează conţinutul fişierului şi,
implicit, programul cu care se va prelucra acesta. Acest lucru poate fi văzut
şi schimbat din Windows Explorer, meniul Tools, Folder Options, File
Types.
Câteva exemple de extensii:
.txt fişier text, poate fi editat cu WordPad, NotePad sau Word
.doc document, poate fi editat implicit cu Word
.bmp, .jpg, .gif, .tif fişiere imagine
.exe fişiere executabile adică programe.
În Windows, pentru a uşura munca utilizatorului, fiecărei extensii i se
asociază o icoană deci nu trebuia să vedem extensia fişierului pentru a şti ce
conţine.
Pentru a organiza eficient fişierele (un calculator poate ajunge să conţină
chiar şi milioane de fişiere) se folosesc dosare (foldere). Ele ţin fişierele pe
diferite nivele (o structură arborescentă) astfel acestea pot fi regăsite relativ
uşor.
3.1.4. Codificarea (Codurile: ANSI, ASCII, UNI).
ANSI American National Standardization Institute (Institutul Naţional

American de Standardizare) a stabilit standardul ASCII (American Standard
Code for Information Interchange) pentru a stabili reprezentarea pentru
simbolurile dintr-un text. Au fost alocaţi 8 biţi pentru fiecare caracter. În
prezent se foloseşte extended ASCII cu 256 de caractere pentru codificare în
loc de 128 câte erau iniţial.
UNI Unicode alocă mai multă memorie pentru scrierea caracterelor (până la
32 biţi) astfel încât se pot reprezenta toate caracterele oricărui limbi de pe
glob.
57
3.1.5. Directoarele şi căile de căutare, convenţiile privind

numele sub WINDOWS XP.
Calea de acces (dosarul curent) se poate vedea în Windows Explorer în bara

de titlu şi în bara de adresă.
Câteva căi de acces prestabilite:
My documents C:\Documents and Settings\name\My Documents
Desktop C:\Documents and Settings\name\Desktop
Start Menu C:\Documents and Settings\name\Start Menu
Favorites C:\Documents and Settings\name\Favorites
All Programs C:\Documents and Settings\name\Start Menu\Programs
Auto Start C:\Documents and Settings\name\Start
Menu\Programs\ Startup.
Unde name este numele utilizatorului logat.
3.2. Operarea Windows Explorer-ului utilizând interfaţa clasică
3.2.1. Interfaţa Windows Explorer
3.2.1.1. Ferestrele Windows Explorerului
Fereastra sa este structurată pe două ferestre paralele:

- fereastra din stânga – prezintă, în structură arborescentă, componenţa pe
discuri şi directoare (foldere)
- fereastra din dreapta – sub forma unei liste sunt prezentate directoarele sau
fişierele (files) conţinute de elementul selectat (dosarul curent) pe domeniul
din stânga.
58
3.2.1.2. Bara de instrumente şi bara de stare
Bara de instrumente: conţine, în ordine, următoarele

butoane:
 întoarcere la ultimul dosar (loc) vizitat

 înaintarea la punctul de dinaintea întoarcerii sau
vizitarea History (lista ultimelor site-uri vizitate)
 revenirea la un fisier anterior
 revenire la Desktop
 căutare rapida
59
Bara de stare
va prezenta informaţii despre obiectul curent (cel prezentat în partea

dreaptă), eventual despre obiectele selectate, cat și despre modul de
vizionare al obiectelor din fișier în forma de coloana sau de linie.
3.2.1.3. Opţiunile ferestrei Windows Explorer-lui şi

diferitele moduri de vizualizare ale acestuia
În listele din cele două ferestre pot apărea elemente de descriere pentru
fiecare din componentele respective. Numărul de componente pentru un
dosar selectat în stânga cât şi în spaţiul ocupat sunt trecute pe bara de stare.
De asemenea, dacă dorim detalii despre o componentă (fişier, dosar) facem
întâi clic pe numele său selectând Properties.
Dosarul curent poate fi identificat astfel:
 Numele lui apare în bara de titlu a aplicaţiei
 Apare ca şi selectat în partea stângă a aplicaţtiei
 Apare în bara de adresa (address bar), dacă acesta este setată
să apară
Semnele ce pot apărea în faţa semnului de dosar ( ) în partea
stânga a aplicaţiei sunt:
 dosarul conţine subdosare (dosare subordonate), dar

acestea nu sunt prezentate în partea din stânga,
 dosarul conţine subdosare, şi acestea sunt prezentate în
partea din stânga,
 nici un semn, înseamnă că dosarul nu conţine subdosare (el
poate în schimb să conţină fişiere).
Pentru aranjarea obiectelor în partea superioara a Explorer-ului

avem opţiunile: Name - ordine alfabetică, Data modifired – modificare data;
Type - după tip; Size - după dimensiune; şi în plus, dacă obiectele sunt
prezentate în mod list; Aceste opţiuni pot fi cerute din meniul View sau cu
60
un clic al butonului cu numele respectiv în partea superioara a Explorer-ului

(cursorul mouse-ului nu va fi poziţionat pe un obiect).
Dacă se doreşte, putem vizualiza şi bara de adresă în Explorer unde
ni se va afişa dosarul curent şi calea de acces la acesta.
3.2.1.4. Navigarea cu Windows Explorer
Pentru a ne muta de la un dosar la altul (naviga) putem proceda astfel: dacă

dosarul destinaţie se vede în partea stângă a Explorer, se va da un singur clic
pe icoana acestuia. Dacă se lucrează în dreapta se vor da două clic-uri cu
butonul stâng al mouse-ului (astfel se schimbă nivelul). În orice moment în
partea dreaptă se vede conţinutul dosarului curent (dosarul în care ne aflăm
în acel moment).
3.2.2. Editarea zonelor de memorare cu exemple de

discuri
3.2.2.1. Formatarea
La formatare orice disc (dischetă sau partiţie a harddisk-ului) este verificat

să nu aibă sectoare stricate (bad sectors). În urma acestei operaţii toate
datele se pierd. Pentru a face formatarea se dă clic dreapta pe unitatea dorită
şi din meniu se alege opţiunea format. Aici se poate decide şi tipul partiţiei
NTFS sau FAT.
3.2.2.2. Redenumirea
61
Pentru a redenumi o zonă de memorie externă (partiţie a hard discului sau

dischetă) se va da clic dreapta pe unitate, se selectează rename şi se
specifică noul nume.
3.2.2.3. Copierea
Copierea se face cu opţiunea Copy pe obiectul dorit şi Paste pentru aşezarea

în destinaţie a informaţiei. Dacă se doreşte copierea rapidă a unui obiect pe
o dischetă se dă clic dreapta pe acesta şi din Send To se alege Floppy. Dacă
se doreşte copierea conţinutului se va da comanda copy disk şi la momentul
cerut se va introduce discheta pe care se va copia informaţia.
3.2.3. Gestionarea fişierelor şi a directoarelor
Selectare.
Pentru a selecta un singur obiect se dă clic cu butonul stâng al mouse-ului
pe obiect. Dacă dorim selectarea mai multor obiecte, avem două cazuri:
3. Obiectele sunt alăturate (se află una lângă alta, aranjate
orizontal sau vertical, în funcţie de modul de vizualizare
activ), atunci se poziţionează mouse-ul în afara primului
obiect ce se doreşte selectat şi ţinându-se apăsată tasta stânga
a mouse-ului se defineşte un dreptunghi ce va conţine
obiectele dorite (în consecinţă obiectele vor apărea pe video
invers adică sunt selectate).
4. Obiectele nu sunt alăturate, caz în care se va selecta primul
62
obiect sau primul grup de obiecte alăturate, în continuare se

va ţine tasta Ctrl apăsată şi se va continua cu selectarea
individuală sau în grup a obiectelor dorite.
Obs: Cu obiectele selectate se va lucra de parcă am lucra cu un singur
obiect, operaţiile pe care le putem face cu ele fiind: copierea, mutarea şi
ştergerea.
3.2.3.1. Crearea
Dosarele şi fişierele se pot crea astfel:

Crearea unui dosar se va face în
următorii paşi:
1. intrăm în dosarul de pe
domeniul din stânga, unde
dorim să creăm dosarul (acesta
va conţine noul obiect creat)
2. mergem la File sau clic cu
butonul drept al mous-ului
în partea dreaptă
3. alegem New
4. Folder (dosar)
Dacă se doreşte crearea unui fişier de un anumit tip se va selecta opţiunea
dorită din meniul New.
Numărul opţiunilor din meniul deschis depinde de numărul aplicaţiilor
instalate pe calculatorul pe care lucrăm.
3.2.3.2. Copierea, mutarea şi ştergerea
63
Se consideră următoarele echivalenţe:
Copiere = Copy   Ctrl+c
Aşezare = Paste   Ctrl+v
Decupare = Cut   Ctrl+x
Ştergere = Delete   Delete
Obs: Comanda dorită se poate da folosind oricare dintre variante: opţiunea

din tabul Home sau instrumentul corespunzător din bara de instrumente sau
clic cu butonul drept al mouse-ului şi din meniul deschis opţiunea dorită sau
combinaţia de taste corespunzătore.
Pentru copiere: se selectează obiectul sau obiectele dorite, se dă comanda de
copiere, se intră în dosarul destinaţie (unde se doreşte aşezarea obiectelor),
şi se dă comanda de aşezare.
Pentru mutare: se selectează obiectul sau obiectele dorite, se dă comanda de
mutare, se intră în dosarul destinaţie (unde se doreşte aşezarea obiectelor), şi
se dă comanda de aşezare
Pentru ştergere: se selectează obiectul sau obiectele dorite şi se dă comanda
de ştergere. Dacă se doreşte ca obiectul să nu ajungă în Recycle Bin, pe
parcursul ştergerii se va ţine apăsată tasta Shift.
3.2.3.3. Redenumire.
64
Pentru redenumire: se selectează obiectul dorite, se dă comanda de

redenumire (rename) din tabul Home sau se dă clic cu butonul drept al
mous-ului şi se alege opţiunea rename şi se va preciza noul nume.
Atenţie, nu este indicat schimbarea extensiei unui fişier, acest lucru putând
duce la imposibilitatea de a deschide fişierul cu programul potrivit.
3.2.3.4. Crearea de legături.
Legăturile sunt de fapt nişte căi prescurtate pentru a ajunge la programe sau
chiar dosare. Pentru a crea un shortcut se va proceda astfel:
 ne vom alege dosarul unde dorim crearea shortcut-ului (acesta poate
fi chiar desktop-ul)
 se dă clic cu butonul drept al mouse-ului şi din meniul deschis se
alege New (ca şi la crearea unui dosar sau fişier), Shortcut şi din
fereastra deschisă se dă clic pe butonul Browse şi se navighează
către obiectul dorit (program, fişier sau chiar dosar); odată obiectul
definit se dă clic pe ok, apoi pe next şi dacă se doreşte se
redenumeşte obiectul nou creat, se dă clic pe finish.
Accesând shortcut-ul putem porni un program sau ajunge rapid la un dosar
sau fişier.
3.2.3.5. Atributele fişierelor.
Pentru a vedea informaţii despre fişier

vom da clic cu butonul drept pe acesta
şi din meniul deschis vom selecta
opţiunea Properties. Se va deschide o
fereastră cu următoare structură: în
secţiunea general vor apărea informaţii
ca numele şi tipul fişierului, cu
posibilitatea de a schimba aplicaţia care
deschide în mod implicit acest tip de
fişier. În următoarea secţiune ni se vor
65
prezenta informaţii cu privire la locul unde este fişierul şi dimensiunea

acestuia (atât cea reală cât şi cea ocupată pe disc). Mai departe vom vedea
data creării, modificării şi respectiv a ultimei accesări. În ultima secţiune
vom vedea atributele fişierului (Attributes). Acestea pot fi:
1. Read-only, adică fişierul poate fi doar accesat, dar modificările

aduse nu se vor putea salva. Dacă se doreşte neaparat acest lucru
se poate crea o copie a acestuia (în genere, se va folosi Save as
din meniul File)
2. Hidden, adică fişier ascuns. Dacă în Explorer din meniul Tools
opţiunea Folder options, tabul View nu este bifată opţiunea
Show hidden files and folders atunci fişierele care au bifată
atributul Hidden nu se vor afişa. Dacă în schimb se setează
opţiunea Show hidden files and folders atunci acestea se vor
vedea dar mai şters decât celelalte. Aceste atribute sunt valabile
şi pentru dosare. În imaginea de mai jos se poate observa
diferenţa dintre fişierele cu atribut ascuns şi cele normale.
3.2.4. Căutarea fişierelor şi a directoarelor după diferite criterii

(fereastra de căutare)
Poate fi accesată direct din meniul Start sau din Explorer cu butonul Search
şi oferă următoarele opţiuni de căutare, în ordinea apariţiei: fotografii,
muzică sau filme (adică orice fişier care poate să conţină aşa ceva);
66
documente; fişiere şi dosare; calculatoare sau persoane (se referă la căutarea

în reţea); informaţii din Help; căutare pe internet.
Dacă dorim căutarea fişierelor şi a dosarelor vom avea o fereastră ca şi mai
jos cu următoarele posibilităţi:
 specificarea numelui întreg sau parţial al obiectului căutat:
 specificarea unei fraze sau a unui cuvânt dacă este vorba de un fişier:
 specificarea locaţiei unde să se facă căutarea (în mod implicit se va
face pe toate partiţiile, însă căutarea poate fi restrânsă pe o anumită
partiţie sau, dacă se foloseşte butonul Browse, căutarea se poate face
şi la nivel de dosar).
 În plus putem face precizări în legătură cu data ultimei modificări
sau cu dimensiunea fişierului sau putem realiza o căutare avansată
precizând exact tipul obiectului căutat respectiv modul căutării, deci
căutarea va avea loc în dosare system, în fişiere şi dosare ascunse, în
subdosare, căutarea se va face ţinând cont de litere mici şi mari
respectiv se va căuta şi în copiile de rezervă.

67

Oradea, 2000
68
4
Modulul 4: Setarea şi funcţionarea Internet-ului

şi aptitudini:
- NAVIGAREA WEB;
- UTILIZAREA POȘTEI ELECTRONICE.
Cuvinte cheie:
Setarea Internet-ului, Servicii Internet, Posibilitatea de a accesa
Internet-ul, Intranetul, Navigare WEB, Stilul WEB, hipertext, URL,
UNC, Setarea interfeţei Internet Explorer, Motoare de căutare, Poştă
electronică (E-mail), Setarea unei adrese de e-mail, Crearea şi citirea
unui e-mail cu Outlook-Expres / Outlook, Ataşarea fişierelor,
Securitatea pe Internet, Interfaţa web a Explorer-ului şi a desktop-
ului, Diferenţele în navigare.
69
Modulul 4: Setarea și funcționarea internetului 53

Obiective educaţionale .............................................................................53
Cuvinte cheie: ...........................................................................................53
Cuprinsul Modulului .................................................................................54
70
4.1. Setarea Internet-ului.
Internetul este o reţea de calculatoare care se întinde pe tot globul. Nu se ştie

cu precizie numărul de calculatoare care sunt conectate la această reţea, dar
oricum numărul lor este de ordinul milioanelor.
4.1.1. Setarea Internet-ului.
Pentru a putea seta Internetul (adică, ca să intrăm în această reţea) avem în

primul rând, nevoie de un provider sau ISP (Internet service provider), o
firmă care asigură legătura cu reţeaua prin: telefon fix (caz în care avem
nevoie de un modem) sau mobil (ajunge un singur cablu de date, dacă
telefonul are un modem încorporat); prin cablu, caz în care avem nevoie de
o placă de reţea şi eventual de un modem de cablu (acesta nu trebuie
neaparat să fie în posesia noastră). Conectarea se poate face şi prin unde
radio sau direct pe satelit, şi mai nou chiar folosind o reţea wireless (fără
cablu).
Serviciile oferite de Internet sunt legate în primul rând de viteza de
transmisie a datelor şi de faptul că informaţiile pot fi accesate de oriunde
(bineînţeles, dacă există legătură la Internet).
4.1.2. Servicii Internet (WEB, e-mail, FTP, noutăţi)
Este un sistem de servere Internet care prin intermediul hipertext-ului oferă

acces la o serie de protocoale Internet printr-o singură interfaţă. Aproape
fiecare tip de protocol Internet este accesibil prin intermediul Web-ului: e-
mail, FTP, Telnet, Usenet News. Pe lângă aceste protocoale, WWW-ul are
propriul lui protocol: HyperText Tranfer Protocol sau HTTP. Aceste
protocoale vor fi detaliate în cele ce urmează.
WWW- furnizează o singură interfaţă pentru a accesa toate aceste
protocoale ceea ce duce la un mediu cu o interfaţă utilizator simplu de
folosit. Nu mai este nevoie sa cunoaştem o serie de alte programe (de multe
71
ori sunt programe greu de utilizat, care se rulau în linie de comandă). Web-
ul adună toate aceste protocoale într-un singur sistem. Datorită acestei
integrări şi datorită faptului că Web-ul poate interpreta conţinut multimedia
şi limbaje de programare avansate, Web-ul este componenta Internet-ului cu
cel mai mare grad de dezvoltare la ora actuală.
Funcţionarea Web-ului se bazează în principal pe hypertext ca mijloc de
prezentare a informaţiei. Hypertext-ul este un document ce conţine unele
cuvinte (sau alte elemente) care sunt legate de alte documente. Aceste
cuvinte se numesc legături (link-uri) şi pot fi selectate (activate) de
utilizator. Un document hypertext poate conţine link-uri la mai multe
documente. Atât cuvintele cât şi imaginile pot fi folosite ca link-uri la alte
documente, imagini, filme sau documente audio. Aceste link-uri transformă
Web-ul într-o pânză virtuală, uriaşă de documente interconectate, iar
parcurgerea acestor documente prin urmarea link-urilor se numeşte
navigare.
Documentele hypertext sunt scrise într-un limbaj numit HyperText Markup
Language (HTML). În limbajul HTML secvenţele de text sunt marcate cu
diferite comenzi pentru a realiza formatarea vizuală a documentului (se
stabileşte forma, dimensiunea, culoarea literelor) şi crearea legăturilor
hypertext între documente. Într-un document HTML putem încorpora
imagini şi conţinut multimedia. HTML este un limbaj care evoluează prin
adăugarea de noi comenzi.
La ora actuală World Wide Web-ul este componenta Internet-ului folosită
cel mai des de către utilizatorii obişnuiţi. Accesul la WWW se face printr-un
program numit browser web sau program de navigare. Există pe piaţă o
serie de astfel de programe dintre care amintim: Internet Explorer (este
inclus în sistemul de operare Windows 98, 2000, XP şi este liderul de piaţă
cu o cotă de peste 90%), Netscape Navigator (a fost cel mai popular
navigator în jurul anului 1995 atunci când a avut loc explozia web-ului),
Opera, Mozilla, Firefox (a apărut recent, fiind un browser cu performanţe
bune). Toate aceste browsere sunt programe gratuite, competiţia pentru
72
acapararea pieţei browsere-lor fiind foarte acerbă datorită importanţei tot

mai mari pe care o dobândesc acest tip de programe.
Se va prezenta browser-ului Microsoft Internet Explorer.
4.1.3. Posibilitatea de a accesa Internet-ul (hardware, software,

provider)
Accesul la Internet pe un calculator se poate obţine în mai multe moduri:

 Dial-up – acces la Internet prin intermediul liniei telefonice. Pentru
acest mod de acces este nevoie de un modem (aparat care face
conversia semnalului digital din calculator în semnal analogic ce
poate fi transmis pe liniile telefonice). Este unul din cel mai simple
moduri de a obţine acces la Internet cu toate că costurile pentru
telefonie se pot acumula şi pot deveni destul de mari. Pentru a putea
accesa Internet-ul prin dial-up avem nevoie de un cont la un furnizor
de servicii Internet.
 ISDN permite accesul la Internet prin liniile telefonice digitale la o
viteză superioară accesului prin dial-up.
 Reţea – accesul la Internet se realizează direct prin placa de reţea
instalată în calculator. Accesul este partajat pentru toate
calculatoarele organizaţiei.
 Cablu – operatorii de servicii prin cablu oferă, pe lângă televiziune şi
telefon, şi acces Internet. Pentru aceasta utilizatorul are nevoie de un
modem special pentru cablu care se conectează la placa de reţea din
calculator sau la un port USB. Utilizatorul primeşte o adresă IP
statică şi accesul la Internet este permanent.
Pentru a putea seta Internetul (adică, ca să intrăm în această reţea) avem în
primul rând, nevoie de un provider sau ISP (Internet service provider), o
firmă care asigură legătura cu reţeaua prin: telefon fix (caz în care avem
nevoie de un modem) sau mobil (ajunge un singur cablu de date, dacă
telefonul are un modem încorporat); prin cablu, caz în care avem nevoie de
o placă de reţea şi eventual de un modem de cablu (acesta nu trebuie
neaparat să fie în posesia noastră). Conectarea se poate face şi prin unde
radio sau direct pe satelit, şi mai nou chiar folosind o reţea wireless (fără
cablu).
Serviciile oferite de Internet sunt legate în primul rând de viteza de
transmisie a datelor şi de faptul că informaţiile pot fi accesate de oriunde
(bineînţeles, dacă există legătură la Internet).
73
Pentru a accesa Internetul se va folosi un browser în cazul nostru acesta va

fi Internet Explorer. Acesta nu este unicul browser şi, probabil, nici măcar
cel mai bun.
4.1.4. Intranetul
Prima distincţie pe care trebuie să o facem este între termenii „internet” şi

„Internet”. Când e scris cu literă mică ne referim doar la un inter-net adică
mai multe reţele interconectate (eventual care aparţin unei singure
organizaţii). Cuvântul „Internet” se referă la reţeaua globală bine cunoscută
de toată lumea.
Dacă Internet-ul este un sistem deschis la care se poate conecta oricine,
Intranet înseamnă să aplicăm tehnologia folosită în Internet pentru difuzarea
informaţiilor într-un internet adică într-o reţea privată care nu e obligatoriu
să fie conectată la Internet. Prin „Tehnologie Internet” înţelegem folosirea
protocoalelor specifice Internetului: TCP/IP, HTTP, FTP etc.
4.2. Navigare WEB
4.2.1. Stilul WEB, hipertext, URL, UNC
WWW înseamnă World Wide Web şi foloseşte Uniform Resource Locators

adică URL pentru a specifica locaţia unui fişier pe un server. Sintaxa URL
este:
A://host.domein[:port]/path/filename
Unde A poate să fie:
 File - un fişier din sistemul local
 ftp - fişier de pe un server FTP (file transfer protocol)
 http - un fişier de pe un server WWW
 news - un grup de ştiri Usenet
 telnet - conexiune la un serviciu telnet
74
Numărul de port este de obicei omis. Numele domeniului reflectă de obicei

ţara (pentru România este .ro) sau domeniul cum ar fi .com comercial, .edu
educaţie, .org organizaţii, etc.
UNC (Universal Naming Convention) este o convenţie stabilită în vederea
menţionării resurselor din reţeaua locală. Sintaxa începe cu \\ (dublu
backslash) ceea ce indică că se va accesa o resursă din reţeaua locală.
Odată cu trecerea timpului, preizarea URL-ului WWW, htpp și \\ nu mai
trebuie introduse de utilizator, fiind introduse automat de către modulul de
căutare utilizat.
4.2.2. Setarea interfeţei Internet Explorer
Pentru a lansa în execuţie programul Internet Explorer vom da click sau
dublu click pe icoana .

care o putem găsi pe
desktop, pe bara de task-
uri sau în meniul de start.
După lansarea în execuţie a
programului va apărea
fereastra principală a
programului care are forma
şi structura prezentată mai jos.
Forma grafică exactă a ferestrei şi forma icoanelor diferă în funcţie de
modul în care este configurată interfaţa grafică pe fiecare sistem. Pe bara cu
instrumente apar câteva icoane suplimentare în partea dreapta, icoane care
nu fac parte din programul Internet Explorer standard, ele fiind incluse de
către alte aplicaţii.
Aşadar, interfaţa browser-ului are următoarele componente:
 Bara de titlu – aici apare numele paginii web (în figură nu este
precizat nimic ceea ce înseamnă că nu este încărcată nici o pagină)
urmat întotdeauna de numele programului. În partea dreaptă apar
cele trei butoane pentru minimizarea, maximizarea şi închiderea
programului.
75
 Meniul principal – conţine următoarele butoane: Home, Favorite și

Tools.
 Bara cu instrumente – conţine câteva butoane folosite des în
procesul de navigare (butonul de revenire la pagina precedentă,
butonul de înaintare la pagina următoare care se poate folosi doar
dacă a am apăsat prima dată butonul de revenire, butonul oprire a
încărcării paginii, butonul de reîncărcare a paginii curente şi alte
butoane a căror funcţie o vom explica în continuare).
 Bara pentru adrese – aici se scrie numele paginii web pe care vrem
să o vizităm. Pentru a începe încărcarea paginii trebuie să apăsăm
tasta Enter.
 În zona client va apărea conţinutul efectiv
al paginii.
Particularizarea browserului
Fiecare utilizator îşi poate stabili elementele de
interfaţă ale programului browser după propriile
preferinţe. Această configurare se realizează în
principal din butonul Tools care are printre altele
următoarele opţiuni de meniu:
 Print – permite printarea paginii curente.
 File –permite Full Screen, salvarea ei și cautarea prin pagină.
 Full Screen – afişează pagina pe tot ecranul. Sunt eliminate din
fereastră bara de titlu, bara de stare, bara de meniuri. Pentru a
comuta între cele două moduri de afişare se apasă tasta F11.
 Zoom – dacă textul de pe o anumită pagină vi se pare că este prea
mic sau prea mare puteţi folosi această opţiune pentru a ajusta
dimensiunea cu care este afişat textul.
 Safety – particularitățile de protecție ale activității viruale
 View downloades – vizualizarea fișierelor sau programelor
descărcate de pe internet
 Go To pinned sites – permite afişarea uneia din paginile precedente
sau HomePage-ul. În submeniul care se deschide la alegerea opţiunii
Go To apare o listă cu ultimele pagini vizualizate.

4.2.3. Motoare de căutare

Problema pe care o discutăm în acest capitol este modul în care găsim o
anumită informaţie printre miliardele de pagini care există pe WWW şi care
sunt uneltele pe care le avem la dispoziţie pentru a găsi informaţia de care
avem nevoie.
76
Există organizaţii care se ocupă cu catalogarea informaţiilor disponibile pe

Internet. Pe lângă aceste cataloage există roboţi informatici care navighează
pe WWW şi încearcă să cartografieze acest spaţiul virtual.
Uneltele pe care le putem folosi pentru a găsi informaţii pe Internet sunt:
motoarele de căutare, cataloagele şi meta-motoarele de căutare.
Problema principală este să reuşim să filtrăm cantitatea uriaşă de informaţie
pe care ne-o returnează motoarele de căutare şi cataloagele.
Există numeroase motoare de căutare, directoare (sau cataloage) şi alte
servicii de căutare.
 Motoare de căutare: www.google.com, http://.search.yahoo.com,
www.msn.com, www.ask.com, www.gigablast.com, www.wisenut.com,
www.altavista.com, www.alltheweb.com, www.hotbot.com,
www.iwon.com, www.aesop.com etc.
 Cataloage: http://directory.yahoo.com,
http://www.google.com/dirhp, www.about.com,
http://directory.mozilla.org, http://www.academicinfo.net,
http://looksmart.com etc.
 Meta-motoare de căutare: http://www.search.com,
http://searchonline.info, http://www.metacrawler.com etc.
Motoarele de căutare funcţionează pe baza unor roboţi care navighează pe
web şi căută pagini web noi. Aceşti roboţi citesc paginile web şi introduc
textul (sau o parte din text) în baze de date pe care le putem accesa. Nici un
motor de căutare nu acoperă întregul Internet, dar unele din aceste motoare
conţin foarte multă informaţie.
Cele mai importante motoare de căutare sunt Google, Yahoo! Search, Ask
Jeeves.
Atunci când ştim exact ce căutăm trebuie să apelăm prima dată la motoarele
de căutare. Motoarele de căutare acoperă o parte mult mai mare a Internet-
ului decât directoarele.
Pentru ca un motor de căutare să ne dea rezultatele de care avem nevoie va
trebuie să specificăm mai mulţi termeni care să definească cât mai exact
ceea ce vrem să găsim.
Meta-motoare de căutare
Meta-motoarele de căutare cum sunt Search.com (http://www.search.com)
sau Metacrawler (http://www.metacrawler.com) caută informaţii în mai
multe motoare de căutare şi directoare, încercând să extragă cele mai
relevante rezultate. Am putea începe căutare cu unul din aceste motoare dar
sintaxa este destul de problematică.
4.3. Poştă electronică (E-mail)
77
E-mail este una din cele mai vechi aplicaţii existente pe Internet. E-mail sau
electronic mail (poştă electronică) este o modalitate de a trimite un mesaj
unei alte persoane. Pentru ca două persoane să poată comunica prin e-mail
ele trebuie să posede o adresă de e-mail. De-a lungul anilor programele
pentru e-mail, numite clienţi de e-mail, au evoluat considerabil. Dacă la
început existau doar
programe cu o interfaţă
text şi cu funcţii destul
de limitate, la ora
actuală există programe
de e-mail complexe, cu
interfaţă grafică uşor de
folosit. La ora actuală
mesajele ce se transmit
pot fi mesaje în format
HTML, iar clienţii de e-
mail le interpretează ca atare. Pe lângă clienţii de e-mail gen Microsoft
Outlook, Netscape Messenger, Eudora, care permit accesarea unui cont de
e-mail, putem folosi şi browser-ul pentru a accesa conturi de e-mail online.
În aceste capitol vom discuta atât despre modul în care se foloseşte un client
de e-mail cât şi despre conturile online pe care le accesăm prin browser.
4.3.1. Setarea unei adrese de e-mail
În continuare vom presupune că vrem să folosim un cont de e-mail pe care îl

obţinem de la un furnizor de servicii Internet şi că pentru accesarea contului
folosim un programul Microsoft Outlook Express sau Netscape Mail. La fel
ca şi în capitolele în care am discutat despre Web când am detaliat
programul Microsoft Internet Explorer şi aici vom insista asupra
programului inclus în sistemul de operare Windows şi anume Microsoft
Outlook Express a cărui interfaţă grafică o prezentăm în imaginea alăturată.
Pentru a putea folosi un client de e-mail prima dată trebuie să configurăm
contul de e-mail. Programul trebuie să ştie de la ce server va lua mesajele şi
prin ce server va trimite mesajele la destinatar. Aceste informaţii ne sunt
comunicate de furnizorul de servicii Internet în momentul în care solicităm
deschiderea unui cont de e-mail. Informaţiile de care avem nevoie sunt:
 Numele contului – de regulă este derivat din numele titularului
contului;
78
 Parola – pentru accesarea unui cont de e-mail avem nevoie de o

parolă. Dacă această parolă nu ar exista oricine ar putea accesa contul de
e-mail şi ar putea să ne citească mesajele. Parola trebuie să fie secretă
dacă vrem să păstrăm confidenţialitatea mesajelor pe care le primim sau
pe care le trimitem.
 Serverul pentru trimiterea mesajelor (Outgoing Mail Server).
Trimiterea mesajelor e-mail este realizată protocolul SMTP (Simple Mail
Transfer Protocol). De regulă numele acestui server are forma
mail.ISP.terminatie, unde ISP este numele furnizorului de servicii
Internet iar terminaţie este un domeniu de nivel înalt (Top Level
Domain) – ro, com, org etc.
 Protocolul pentru primirea mesajelor – poate fi unul din: POP3,
IMAP sau HTTP.
 Serverul pentru primirea mesajelor (Incoming Mail Server).
Mesajele ne sunt furnizate printr-unul din protocoalele POP3, IMAP sau
HTTP. Numele serverului de regulă este acelaşi ca şi pentru trimiterea
mesajelor.
Toate aceste informaţii se completează în programul în casetele puse la

dispoziţie de programul asistent care este lansat în execuţie în momentul în
care apăsăm butonul Add de pe fereastra care se deschide la alegerea
opţiunii Accounts din meniul Tools (v. figura).
Client-ul de e-mail poate
gestiona mai multe conturi.
Aşadar dacă avem mai multe
adrese de e-mail, la mai
mulţi furnizori de servicii
Internet, putem să adăugăm
câte un cont pentru fiecare
adresă.
După crearea contului putem
configura programul cu ajutorul comenzii Options din meniul Tools.
Această comandă va deschide o fereastră (fereastra Options) care conţine
zece pagini cu ajutorul cărora configurăm diferite aspecte ale programului.
4.3.2. Crearea şi citirea unui e-mail cu Outlook-Expres /

Outlook
79
Orice adresă de e-mail conţine caracterul @ (a rond sau at). În faţa acestui
caracter este un nume de utilizator iar după caracter apare numele unui
domeniu.
Exemple de adrese de e-mail:
 Ion@companie.com
 Ion.Ionescu@financiar.companie.ro
În adresele de e-mail nu se face distincţie între literele mici şi mari.
Caracterele care pot să apară în adresele de e-mail sunt: literele mari şi mici,
cifre, punct, linia de subliniere „_”.
Outlook Express organizează mesajele în mod implicit în cinci dosare:
 Inbox – conţine mesajele primite;
 Outbox – conţine mesaje pe care le-am redactat şi urmează a fi
trimise. Pentru aceste mesaje s-a apăsat butonul Send dar încă sunt pe
calculatorul local. Ele sunt trimise la destinatar în momentul când ne
conectăm la Internet şi dăm comanda Send All;
 Sent Items – conţine care au fost trimise deja de pe calculatorul
local;
 Deleted Items – conţine mesajele e-mail şterse. Dacă ştergem din
greşeală un mesaj putem să-l recuperăm din acest dosar; dacă ştergem
mesajele şi din acest dosar atunci mesajele nu mai pot fi recuperate. Dacă
la ştergerea unui mesaj ţinem apăsată tasta Shift atunci mesajul va fi şters
definitiv, fără a mai fi salvat în dosarul Deleted Items;
 Drafts – conţine mesajele e-mail redactate parţial.
Pentru a crea un mesaj e-mail nou se apasă butonul New Mail de pe bara cu
instrumente.
După apăsare acestui buton se deschide o fereastră nouă care ne permite să
redactăm mesajul.
Un mesaj e-mail are mai multe părţi:
 Câmpul To: aici se scrie adresa de e-mail a destinatarului;
80
 Câmpul CC: dacă

vrem ca mesajul să
ajungă şi la alţi
destinatari în acest câmp
se scriu adrese de e-mail
suplimentare; CC este
un acronim pentru
Carbon Copy (trad. copie la indigo). Deci se va trimite o copie a
mesajului şi altor destinatari. Lista de adrese se separă cu caracterul
virgulă sau punct şi virgulă. Toate adresele scrise în câmpul CC vor fi
văzute de toţi destinatarii.
 Câmpul Subject: în acest câmp se completează subiectului
mesajului; subiectul este primul lucru pe care îl vede cel care primeşte
mesajul împreună cu adresa expeditorului.
 Corpul mesajului: aici se scrie mesajul propriu-zis.
Înainte de trimiterea mesajului vom apăsa butonul Check Names pentru
a verifica dacă adresele de e-mail pe care le-am scris există în agendă.
Dacă acele adrese nu există vom fi atenţionaţi. Bineînţeles că putem
ignora rezultatul acestei verificări dacă adresa la care vrem să trimitem
mesajul nu este salvată în agendă (Nu este obligatoriu ca toate adresele
de e-mail să fie salvate în agendă). Putem apăsa şi butonul Spelling
pentru verificarea ortografiei. Aceasta funcţionează doar pentru unele
limbi.
Când am terminat de redactat mesajul apăsăm butonul Send. Mesajul
este preluat de serverul de mail care ştie cum să trimită mesajul la
destinaţie prin intermediul SMTP.
81
Recepţionarea mesajelor se poate face automat la lansarea în execuţie a

programului (dacă clientul de e-mail este configurat pentru aşa ceva), se
poate face automat la intervale de timp prestabilite sau se poate face
oricând prin apăsarea butonului Send/Receive de pe bara cu instrumente.
Toate mesajele noi vor fi salvate în dosarul Inbox. În acest dosar putem
vedea o serie de informaţii despre fiecare mesaj: expeditorul, subiectul,
data şi ora la care a fost trimis, dacă conţine ataşament etc.
Dacă apăsăm butonul Send/Receive prima dată vor fi trimise toate
mesajele care au fost redactate şi încă nu au fost trimise după care vor fi
extrase toate mesajele de e-mail de pe toate conturile care sunt
configurate a fi gestionate de Outlook Express. Dacă apăsăm săgeata în
jos de lângă butonul Send/Receive se deschide un meniu în care avem la
dispoziţie mai multe opţiuni:
 Send and Receive All – aceasta este acţiunea implicită la apăsarea

butonului; combinaţia de taste pe care o putem folosi pentru această
comandă este Ctrl + M;
 Receive All – vom extrage toate mesajele fără să le trimitem pe
cele care încă nu au fost trimise;
 Send All – trimite toate mesajele fără să verifice dacă există
mesaje noi.
82
Pentru a răspunde unui mesaj vom apăsa butonul Reply ceea ce determină
deschiderea unei ferestre pentru redactarea unui mesaj nou, fereastră în care
destinatarul şi subiectul sunt completate automat. Subiectul va fi precedat de
Re: pentru ca destinatarul să ştie că este vorba de un răspuns. După scrierea
răspunsului vom apăsa butonul Send.
Vor exista mesaje pe care le primim şi vom dori să le trimitem mai departe
altor destinatari (le vom înainta). Pentru aceasta vom apăsa butonul
Forward care determină deschiderea unei ferestre pentru redactarea unui
mesaj nou, mesaj în care subiectul şi corpul mesajului sunt completate
automat. Subiectul va fi precedat de Fw: pentru ca cel care primeşte mesajul
să ştie că este vorba de un mesaj înaintat. Noi vom completa doar adresele
destinatarilor cărora dorim să le înaintăm mesajul.
4.3.3. Ataşarea fişierelor
Unui mesaj e-
mail îi putem ataşa unul sau mai multe fişiere. Pentru ataşarea de fişiere
folosim butonul Attach de pe bara cu instrumente. Din caseta de dialog
Insert attachment selectăm fişierul sau fişierele pe care vrem să le ataşăm
mesajului. După ataşarea fişierelor va apare un nou câmp al mesajului e-
mail, câmpul Attach. Putem ataşa oricâte fişiere. Dimensiunea totală a
fişierelor ataşate nu trebuie să depăşească o valoare limită stabilită de
furnizorul de servicii Internet. Dacă dimensiunea acestor fişiere este prea
mare atunci destinatarul va trebui să aştepte mult până descarcă mesajul.
Este indicat ca ataşamentele să fie comprimate pentru a reduce lăţimea de
bandă necesară transmiterii mesajului. La destinaţie un mesaj care conţine
83
ataşament va fi marcat cu un semn corespunzător (o agrafă), destinatarul

putând salva mesajul pe calculatorul său.
4.4. Securitatea pe Internet
Împreună cu dezvoltarea Internetului, din păcate, s-au dezvoltat şi viruşii

informatici. O imunitate 100% nu ne poate oferi nici un antivirus, dar
oricum un antivirus cu opţiunea live update bifată (programul va contacta
serverul producătorului şi dacă găseşte noi informaţii, gen semnături ale
noilor viruşi, le va descărca în mod automat, deci vom fi protejaţi împotriva
acestora) oferă o protecţie acceptabilă. În Windows 10 avem şi un Firewall
(o combinaţie hard şi soft, care previne accesul neautorizat din afara reţelei)
oferit chiar de sistemul de operare care este indicat să fie pornit. Putem
verifica acest lucru din Control Panel, All Control Panel Items, Security and
Maintenance şi vom avea următoarea fereastră. Dacă dorim putem folosi alt
program firewall decât cel oferit de sistemul de operare. În afara viruşilor
putem avea deaface şi cu programe Spyware şi adware care trimit
informaţii, fără ştirea noastră, despre obiceiurile noastre de navigare pe
Internet unor calculatoare.
E-mail:
Outlook Express pune la dispoziţia utilizatorilor funcţii pentru securizarea
mesajelor e-mail şi pentru protecţie împotriva viruşilor.
Atunci când primim un mesaj e-mail care conţine un ataşament trebuie să
fim foarte atenţi ca acel ataşament să nu conţină un virus. De regulă când
primiţi un mesaj care
conţine un ataşament cu
extensia exe, vbs, pif etc.
trebuie să trataţi cu atenţie
acel mesaj şi să va
asiguraţi că nu este vorba
de un virus. O soluţie la
84
această problemă ar fi instalarea unui program antivirus care scanează orice

ataşament înainte de a fi salvat în calculator şi înainte de a putea cauza
pagube.
În meniul Tools comanda Options deschide caseta de dialog Options care
conţine şi pagina Security. Pagina Security ne permite să stabilim o serie de
aspecte ce ţin de securitate.
În legătură cu protecţia antivirus putem stabili ca ataşamentele care ar putea

să conţină un virus să nu poată fi salvate sau deschise.
Ca o concluzie, trebuie să acordăm o importanţă deosebită problemelor de
securitate. Tratarea cu responsabilitatea şi în cunoştinţă de cauză a acestor
probleme ne poate scuti de mult timp, bani şi uneori chiar reputaţie, pierdute
4.5. Interfaţa web a Explorer-ului şi a desktop-ului
4.5.1. Diferenţele în navigare
Dacă din Control Panel, Appearance and Personalisation selectăm File

Explorer Options putem controla modul de deschide a fişierelor sau
dosarelor în sensul că deschiderea se va face cu dublu clic (stilul clasic) sau
cu un singur clic, (stilul web) caz în care dacă pointăm obiectul (mouse-ul e
deasupra lui) va apărea o mână ca şi în cazul navigării pe Internet.
4.5.2. Comentarii asupra posibilităţii individualizării modului de

vizualizare a unui director
Dacă dorim să schimbăm modul de prezentare a icoanei unui dosar acest
lucru se realizează dând clic cu butonul drept al mouse-ului pe dosarul în
cauză şi selectând properties, Customize şi în Change Icon se alege noua
85
icoană. Tot aici vom găsi şi alte

posibilităţi de indivizualizare.

1.
http://www.microsoft.com/enable/training/windowsxp/
default.aspx
86
2.
http://www.learnthat.com/courses/computer/windowsxp
/

Oradea, 2000
87
5
Modulul 5: Instrumente de întreţinere a

sistemului
şi aptitudini:
- INSTALAREA ȘI DEZINSTALAREA PROGRAMELOR.
Cuvinte cheie:
Instrumente de întreţinere a sistemului, Probleme apărute în timpul pornirii
sistemului, Modul sigur, Scanarea automată a discului, Programe de
intreţinere, ScanDisk, Instalarea şi dezinstalarea programelor, Salvarea de
rezervă a datelor.
Modulul 5: Instrumente de întreţinere a sistemului 93

Obiective educaţionale .........................................................................5393
Cuvinte cheie: .......................................................................................5393
Cuprinsul Modulului .............................................................................5493
Bibliografie obligatorie ............................................................................101
Bibliografie ................................................................................................101
89
5.1. Probleme apărute în timpul pornirii sistemului
5.1.1. Modul sigur
Dacă sistemul de operare nu se încarcă corect la pornirea calculatorului, din

diverse motive (care pot fi: defecţiuni de natură hardware sau defecţiuni
software), există mai multe mecanisme prin care se poate încerca
remedierea, cum ar fi rularea sistemului de operare în mod sigur (safe mode)
sau reîntoarcerea la o dată anterior definită (restoring point), când sistemul
încă funcţiona corect.
Rularea în mod protejat: la pornirea sistemului (calculatorului), înainte de
încărcarea sistemului de operare se apasă una din tastele F5 sau F8. Va
apărea un meniu din care se va selecta opţiunea Safe Mode (mod sigur sau
protejat). În consecinţă sistemul de operare va porni cu un set minim de
drivere şi va încerca rularea, împotriva erorilor (eventual corectarea
acestora) apărute.
Dacă se doreşte revenirea la o dată predefinită (acestea pot fi definite
manual dar sunt definite şi implicit în mod automat), se intră în Control
Panel (se vizualizează în mod implicit) şi se dă clic pe System and Security
si File History/Back up and Restore. În funcţie de ce se doreşte se poate crea
un Restoring Point sau ne putem alege data la care ne vom întoarce.
Obs: Acest lucru nu provoacă pierderea documentelor recent create!
5.1.2. Scanarea automată a discului
Folosind utilitarul Task Schelduler, din Administrative Tools, System and

Security, din Control Panel puteţi să porniţi aplicaţii în mod planificat, de
90
exemplu în fiecare săptămână. Este indicat ca programul de scanare a disk-

ului (scandisk) să fie folosit săptămânal iar pentru aceasta se va folosi
utilitarul Schelduled Tasks cu opţiunea Add Task şi se va naviga în locaţia
c:/windows/system32/chkdsk.exe, executabil care porneşte aplicaţia
scandisk.
5.2. Programe de întreţinere
5.2.1. O vedere asupra programelor de întreţinere

Programele de întreţinere lucrează cu o anume partiţie. Pentru a le putea
accesa din This PC se dă clic cu butonul drept pe partiţia aleasă şi din
meniul deschis se alege opţiunea Properties. În consecinţă se va deschide o
fereastră iar programele de întreţinere se găsesc sub butonul Tools (ca în
figura din dreapta).
Acestea sunt, în ordine:
 ScanDisk
 Disk Defragmenter
 Backup Utility
Disk defragmenter:
Această aplicaţie încearcă reaşezarea

fragmentelor din acelaşi fişier pentru ca acesta
(pe cât posibil) să fie scris în mod continuu pe
partiţie, lucru care va accelera viteza de citire a
informaţiei (fişierelor) şi în consecinţă şi spaţiul
liber va fi compact. În fereastra de aplicaţie ne sunt afişate partiţiile. Se
91
alege partiţia dorită şi se dă clic pe butonul Analyse. Ni se va prezenta un

raport în care se va preciza dacă e necesară defragmentarea partiţiei.Obs:
Pentru un rezultat optim, se cere ca aproximativ 15% din capacitatea
partiţiei să fie liberă.
Task Manager
Pornirea Task Manager-ului poate fi făcută prin apăsarea combinaţiei de
taste Alt+Ctrl+Del sau clic cu butonul drept al mouse-ului pe bara de task-
uri şi din meniul deschis se alege opţiunea Task Manager. Fereastra care se
deschide arăta ca în imagine şi are următoarele opţiuni, daca se deschide
More Details: File, Options si View, dacă aici apare textul Not runing,
înseamnă că aplicaţia s-a blocat (a îngheţat), ea poate fi închisă folosind
opţiunea End Task din meniul deschis cu butonul drept al mous-ului pe
aplicaţia în cauză. Aplicaţia poate fi închisă şi alegând opţiunea End Task şi
se va închide chiar procesul. Pentru utilizatori neavizaţi e preferabil să nu
închidă procese deoarece poate duce la repornirea calculatorului sau la
închiderea unor procese din cauza căruia nu vor porni unele programe. În
secţiunea Performances se poate vedea gradul de ocupare al memoriei şi al
procesorului, la App History vom vedea gradul de utilizare al reţelei iar la
Users vom avea lista cu utilizatorii logaţi şi vom vedea care e activ.
5.2.2. Lucru practic cu ScanDisk
92
Utilitarul ScanDisk, va verifica partiţia şi va încerca repararea erorilor

găsite. Va trebui să aibă acces exclusiv pe partiţia ce se verifică.
Dacă accesarea exclusivă nu este posibilă (din cauza unor aplicaţii care
rulează) atunci ni se va cere să precizăm dacă dorim ca verificarea să aibă
loc la următoarea pornire a sistemului.
5.3. Instalarea şi dezinstalarea programelor
Pentru a instala programe avem două posibilităţi:

3. Se foloseşte un fişier executabil
(de obicei setup.exe sau
install.exe) care este pe suportul
pe care vine programul (CD,
dischetă, etc.). Se selectează
modul de instalare (tipic, minim,
full), se selectează componentele
dorite, se decide locul unde se va
face instalarea (de obicei într-un
dosar în Program Files) şi se
decide dacă vrem icoană pe
desktop sau în Quick Launch.
4. Se poate folosi opţiunea Uninstall
a Program/How to install a
program din Programs, Control
Panel, caz în care trebuie să dăm
calea de acces către executabil,
restul paşilor fiind aceiaşi.
Pentru a dezinstala programe avem iarăşi două posibilităţi:

3. Se intră în meniul Start, se caută în Settings, Apps, Apps and
Features grupul pe care programul şi l-a creat la instalare şi se alege
opţiunea Uninstall. În urma acestei alegeri programul ne întreabă
dacă toate componentele şi fişierele se vor şterge
93
Obs: Există situaţii în care unele fişiere instalate cu un anumit program sunt
folosite şi de alte aplicaţii instalate ulterior. Ştergerea acestora va cauza
erori în rularea programelor care folosesc aceste fişiere (eventual chiar
nerularea acestora). Din fericire, la dezinstalare sistemul de operare verifică
acest lucru şi ne întreabă dacă dorim şi ştergerea acestor fişiere.
4. Dacă nu găsim opţiunea Uninstall atunci Uninstall a Program/How
to install a program din Programs, Control Panel se caută aplicaţia ce
se doreşte a fi ştearsă, se selectează şi se dă clic pe butonul
Uninstall/Change.
Obs: Dacă nu se găseşte Uninstall pentru aplicaţie şi nici în Uninstall a
Program/How to install a program din Programs, Control Panel nu s-a
identificat aplicaţia este de preferat să nu se şteargă din Programs and
Features.
5.4. Salvarea de rezervă a datelor.
5.4.1. Crearea unei dischete de start WINDOWS
94
Pentru a crea o dischetă de start (boota-bilă) se introduce o dischetă în

unitate şi se dă clic dreapta cu mouse-ul pe unitate, se selectează Format şi
Create an MS-DOS startup disk. Se va buta de pe dischetă, (evident din
BIOS-ul calculatorului se va seta acest lucru) adică se va porni calculatorul
cu discheta în unitate.
5.4.2. Necesitatea creării de salvări a datelor
În anumite situaţii neprevăzute putem avea neplăcerea de a pierde

irecuperabil datele de pe hard-ul calculatorului. Motivele pot fi multiple, de
exemplu deteriorarea fizică a harddisk-ului, atac de viruşi căderea
sistemului de operare, etc. Din acest motiv este indicat crearea unor copii de
siguranţă a documentelor importante sau chiar a întregului sistem. Suport
pentru aceste date pot fi CD-uri, DVD-uri sau chiar un alt harddisk.
5.4.3. Informaţii privind salvări de rezervă a datelor (fişiere

sistem, fişiere cu date rezervă)
Back-up poate realiza salvarea de siguranţă a documentelor şi

setărilor, eventual salvarea tuturor informaţiilor stocate pe un
calculator, sau recuperarea datelor salvate anterior.
Se recomandă ca numele fişierelor să fie corelate cu data creării
pentru o mai mare transparenţă.
95
O alta modalitate de a se realiza un backup se face prin deschidere Control

Panel-ului, All Control Panel Items, Back up and Restore unde se poate seta
back up-ul. Se pot selecta anumite fisiere ce pot fi salvate sau recuperate.

1.
default.aspx
2.
/

96

Oradea, 2000
97
6
Modulul 6: Interfaţa tipică a unei aplicaţii

Windows (utilizând WordPad-ul ca exemplu)
schimbul de date între aplicaţii WINDOWS cu
ajutorul Clipboard-ului şi controlul aplicaţiilor
de tip DOS
şi aptitudini:
- EDITAREA TEXTELOR CU AJUTORUL UTILITARULUI
WORDPAD.
Cuvinte cheie:
Editarea textelor cu ajutorul utilitarului WordPad, Introducerea textului,
Corectarea textului, Tipărirea documentului, Deschiderea şi salvarea
documentelor, Schimbul de date prin intermediul Clipboard-ului,Pornirea şi
oprirea programelor de tip DOS.
99
Modulul 6: Interfaţa tipică a unei aplicaţii Windows

(utilizând WordPad-ul ca exemplu) schimbul de date între
aplicaţii WINDOWS cu ajutorul Clipboard-ului şi controlul
aplicaţiilor de tip DOS 103
Obiective educaţionale .......................................................................53103
Cuvinte cheie: .....................................................................................53103
Cuprinsul Modulului ...........................................................................54103
Bibliografie ................................................................................................109
100
6.1. Editarea textelor cu ajutorul utilitarului WordPad
În general o fereastră WINDOWS se compune din aceleaşi elemente (vezi

capitolele anterioare). Aceste componente comune sunt: bara de titlu, bara
de meniu, barele de instrumente (ele pot fi mai multe în funcţie de
complexitatea aplicaţiei) şi bara de stare.
Aplicaţia poate fi pornită din meniul Start, WordPad.
Acesta este un editor de texte cu performanţe care nu pot fi comparate cu ale
unui editor de texte performant, ca de exemplu Word, dar care e capabil
totuşi să lucreze acceptabil cu texte şi cu obiecte de diferite tipuri (de
exemplu imagini).
6.1.1. Introducerea textului
Textul se introduce de la poziţia curentă a cursorului. Pentru a începe un

nou paragraf se apasă tasta Enter. Pentru navigarea în text avem următoarele
posibilităţi:
101
Cu mouse-ul - clic cu butonul stâng poziţionează cursorul.
Cu tastatura - cursorul se mută:

Home la începutul rândului curent.
End la sfârşitul rândului curent.
,,, cu câte un caracter la stânga, în sus, la dreapta şi în jos.
Page Up cu un ecran în sus.
Page Down cu un ecran în jos.
Cu combinaţii de taste - cursorul se mută:

Ctrl+Home la începutul documentului.
Ctrl+End la sfârşitul documentului.
Ctrl+,Ctrl+ la începutul cuvântului anterior sau care urmează.
Ctrl+,Ctrl+ la începutul paragrafului anterior sau care urmează.
6.1.2. Corectarea textului
Backspace şterge un caracter în stânga cursorului

Delete şterge un caracter în dreapta cursorului
Insert comută între modul inserare şi suprascriere
6.1.3. Tipărirea documentului
Înainte de tipărire se va examina documentul folosind opţiunea Print

Preview din meniul File. Tipărirea se face cu Print din acelaşi meniu (File).
Aici se poate selecta imprimanta la care se doreşte tipărirea din secţiunea
Select Printer. Se pot tipări: întregul document, o porţiune (selectată în
prealabil) din document, pagina curentă sau mai multe pagini consecutive.
De asemenea se poate selecta numărul de copii dorite.
102
6.1.4. Deschiderea şi salvarea documentelor

Salvarea documentului se face cu opţiunea Save din meniul
File de unde se poate selecta şi formatul în care se va salva
documentul. opţiunile sunt următoarele:
103
unde:
RTF (rich text format) va fi folosit când se lucrează cu documente
scrise cu suport pentru mai multe limbi. Documentul astfel salvat va avea
extensia .rtf.
Plain Text Document, fişierul astfel obţinut va avea extensia .txt şi
nu va permite formatarea documentului cu aliniate, taburi, ş.a.m.d..
6.2. Schimbul de date prin intermediul Clipboard-ului
Clipboard-ul este o zonă specială de memorie unde sunt aşezate informaţiile

în vederea unei viitoare copieri. Aceste informaţii pot fi text, imagini sau
chiar ceea ce se vede pe ecran, ele putând fi copiate în aceeaşi aplicaţie (din
care se face selecţia) sau chiar în aplicaţii diferite. Conţinutul acestei zone
de memorie va fi acelaşi (adică informaţiile pot fi copiate de mai multe ori)
până la suprascrierea acesteia sau până închidem aplicaţia din care s-a făcut
aşezarea, moment în care suntem întrebaţi dacă dorim salvarea informaţiei
în Clipboard.
Pentru a aşeza informaţia în Clipboard se selectează şi se dă comanda Copy
(în orice mod). Pentru a folosi informaţiile din Clipboard se dă comanda
Paste.
6.3. Pornirea şi oprirea programelor de tip DOS.
104
Dacă se cunoaşte locul executabilului (programului) se va folosi Windows

Explorer-ul (de exemplu) şi se va naviga până la acesta, după care se va
porni aplicaţia (dublu sau simplu clic cu butonul stâng al mouse-ul, în
funcţie de setări). Se va deschide o fereastră ce poate fi maximizată sau
minimizată cu combinaţia de taste ALT+ENTER (fereastra se va afişa pe tot
ecranul sau ca o fereastră). Pentru ieşirea din aplicaţie se va folosi opţiunea
oferită de aplicaţie, de obicei EXIT din Meniul FILE. Dacă după ieşire va
rămâne activă fereastra Command Prompt se va da comanda Exit urmată de
Enter sau se închide fereastra.
Pentru a porni un program în mod linie de comandă se va intra în Command
Prompt - din meniul Start, În consecinţă vom obţine o fereastră ca şi cea de
mai jos.
În sistemul de operare Windows 10 au fost păstrate câteva comenzi utile

DOS cum ar fi:
 ipconfig - afişează setările plăcii de reţea (evident, dacă aceasta
există şi este configurată)
 ping - verificarea legăturii către un anumit server Internet
 tracert - verificarea drumului către un server de pe Internet (poate
trece prin maxim 30 de noduri)
105

1.
default.aspx
2.
/

Oradea, 2000
106
7
Modulul 7: Procesarea textelor

şi aptitudini:
- EDITAREA TEXTELOR CU AJUTORUL UTILITARULUI
WORD.
Cuvinte cheie:
Programul de editare de texte Word, Setarea preferinţelor individuale,
Folosirea funcţiilor de help, Lucrul cu fişiere de tip text, Introducerea şi
modificarea textului, Mutarea în interiorul textului, Inserarea şi
suprascrierea textului, Deschiderea şi închiderea fişierelor, Salvarea
fişierelor, Funcţii de corectare ortografică şi gramaticală, Selectare şi
prelucrarea selecţiilor, Tehnici de selectare, Ştergere, suprascriere, Mutare şi
copiere, Inserarea fişierelor, Inserarea simbolurilor, Căutare şi înlocuire,
Formatări, Formatarea pe nivele, Vizualizări (normală, pagină imprimată,
înainte de imprimare), Formatarea caracterelor, Formatarea paragrafelor,
Încadrare în pagină, antet, subsol, scriere pe coloane, întreruperi, Setarea
paginii, Întreruperi de pagină, Antet şi subsol, Scrierea pe mai multe
coloane, Despărţirea în silabe, Scrisori de afaceri şi particulare, Examinarea
înainte de tipărire şi tipărirea documentelor, Examinare înainte de tipărire,
Tipărirea documentelor, Tipărirea elementelor speciale, Îmbinarea
corespondenţei, Şabloane de document şi inserarea zonelor variabile,
Şablonul de document implicit, Crearea zonelor variabile, Inserarea zonelor
variabile, Corectarea, redenumirea şi ştergerea zonelor variabile, Lucrul cu
tabele în Word, Crearea tabelelor, Editarea unui tabel, Formatarea tabelului,
Sortarea datelor dintr-un tabel.
107
Modulul 7: Procesarea textelor 111

Obiective educaţionale .......................................................................53111
Cuvinte cheie: .....................................................................................53111
Cuprinsul Modulului ...........................................................................54111
Bibliografie ................................................................................................185
108
7.1. Programul de editare de texte WORD
Este un program aplicativ în care utilizatorul poate formata şi tipări fişiere

cu extensia DOC (extensia implicită) care conţin text şi anumite elemente de
grafică. Acest program este încadrat în pachetul MS-OFFICE cu variantele
`95,`97, 2000, XP, 2003, 2007, 2010, 2013, 2016.
Se apelează prin pictograma ce apare pe interfaţa grafică.
Fereastra aplicaţiei WORD conţine următoarele elemente principale:

1. bara de titlu (un document care nu a fost încă salvat va purta
numele Document).
2. bara de comenzi conţine 9 grupe de comenzi care conţin fiecare
câte un pachet de comenzi existente (unele totuşi inactive) specifice
operaţiilor ce se pot executa în program.
3. barele de instrumente pot fi mai multe la număr şi pot fi selectate,
în funcţie de preferinţe, de către utilizator. Ele sunt compuse din
butoane (unele de lucru) care aplică în mod direct comenzile
posibile ale programului. Într-un fel, aceste butoane sunt
reprezentări ale comenzilor din grupele specifice.
4. foaia de lucru este o pagină virtuală pe fundal alb unde se află
cursorul de text. După preferinţă, utilizatorul poate ataşa foii de
lucru rigle de dimensionare aşezate în partea superioară şi în cea
stângă. Ele au rol de a evidenţia dimensionarea reală a foii de lucru.
În dreapta şi sub foaia de lucru se află barele de derulare, însoţite
de butoane cu săgeţi care au menirea de a „defila” conţinutul
paginii în direcţiile indicate (; ; ‹; ›).
5. bara de stare se află în partea inferioară a ferestrei aplicaţiei având
rolul de a afişa informaţii utile despre documentul în lucru.
Pentru început cursorul de text este poziţionat la începutul foii de lucru.
Foaia de lucru este activă numai pe suprafaţa delimitată de prima şi
ultima poziţie a cursorului de text.
Programul se instalează implicit (dacă utilizatorul nu specifică altceva în
momentul instalării) în dosarul Program Files unde îşi va crea un dosar
numit Microsoft Office. Aici se vor vedea mai multe dosare, printre care
şi Office11 (sau Office10 sau alt număr, în funcţie de versiunea
109
programului), care va conţine executabilul care porneşte aplicaţia şi

anume winword.exe. Se vor mai crea şi alte dosare ca de exemplu
Templates care va conţine şabloane pentru documente (e vorba de faptul
că documentul nou deschis pe baza unui şablon va avea unele setări
făcute, deci uşurează munca utilizatorului) sau Clip Art, dosar care
conţine imagini, poze şi alte elemente grafice.
Am văzut deja că programul se poate porni din meniul Start, All
Programs, Office şi Microsoft Word, altă posibilitate ar fi Start, Run şi
se scrie winword (numele executabilului) sau Start, All Programs şi din
secţiunea de sus se alege New Office document (dacă se doreşte crearea
unui nou document) sau Open Office document (dacă se doreşte
deschiderea unui document existent). O ultimă posibilitate ar fi
utilizarea unui shortcut creat de utilizator sau chiar de program.
7.1.1 Setarea preferinţelor individuale
În mod implicit fereastra Word arată astfel:
dar utilizatorul are libertatea de a face unele modificări, cum ar fi

repoziţionarea barelor de instrumente sau a barei de meniu, vizualizarea
sau ascunderea unor bare. Este indicat să nu avem prea multe bare de
instrumente vizualizate, ci doar pe cele care conţin cele mai uzuale
comenzi cum ar fi bara standard şi bara formating (prima şi a doua bară
din figură). Mai mult, utilizatorul poate adăuga butoane sau scoate
butoane din aceste bare. Toate aceste setări sunt salvate într-un fişier
110
numit normal.dot, deci utilizatorul

trebuie să facă doar o singură dată
setările dorite, acestea salvându-se în
acest fişier. Dacă doreşte, utilizatorul
poate să porteze aceste setări copiind
fişierul peste cel implicit (este
indicată salvarea unei copii de
rezervă, pentru orice eventualitate).
În consecinţă utilizatorul poate avea
aceleaşi setări pe oricare calculator
pe care lucrează nefiind nevoit să
facă setările explicit pe fiecare
calculator în parte. User name va
defini utilizatorul, şi dosarul
Application Data are atributele
hidden şi read only, deci dacă se va
căuta fişierul cu search se va ţine cont de acestea.
Dacă se doreşte mutarea barelor se va proceda astfel: se poziţionează
cursorul pe marginea din stânga (sau de sus, depinde de poziţia curentă a
barei) şi când apare o săgeată dublă, ţinându-se apăsat butonul drept al
mouse-ului, se poate repoziţiona bara. Dacă se doreşte vizualizarea sau
mascarea unei bare se dă clic cu butonul drept al mouse-ului în rândul în
care se află barele de instrumente şi din meniul deschis se bifează barele
dorite (dacă bara este bifată ea se vede).
Acelaşi lucru se poate realiza din meniul View. Dacă se doreşte
inserarea unui nou buton într-o bara se va proceda astfel: se poziţionează
cursorul mouse-ului într-un rând cu o bară de instrumente (dar nu pe un
anume instrument) şi se dă clic cu butonul cu o sageata mica orientata in
jos şi din meniul deschis se alege opţiunea More Commands. În
consecinţă se va deschide următoarea fereastră.
În Commands (cea activă în imagine) se va selecta în stânga categoria
din care face parte comanda (dacă nu se cunoaşte categoria se poate
selecta categoria All commands, care conţine toate comenzile, dar în
genere numele categoriilor sunt sugestive şi intuitive) şi în partea
dreaptă se identifică butonul (comanda) dorită care va fi aşezată pe bara
de instrumente dorită folosind tehnica Drag and Drop.
În Toolbars (prima din imagine) putem controla vizualizarea barelor de
instrumente ascunderea acestora chiar în sensul neafişării lor în listă sau
putem crea noi bare de instrumente în care vom insera butoane folosind
cele mai sus descrise.
În secţiunea Options avem setări referitoare la modul de prezentare al
meniurilor, prezentarea sau nu a tuturor opţiunilor din meniu, intervalul
111
pe care-l vom aştepta să avem toate opţiunile meniului, modul de

animare, ş.a.m.d..
În mod implicit salvarea documentului în lucru se face în dosarul My

Documents din Documents and settings\<user name>, dar acesta poate fi
schimbat.
7.1.2. Folosirea funcţiilor de help
Funcţiile de help ale Word-ului pot fi pornite fie prin apăsarea tastei F1,
fie din partea de sus dreapta, facand click pe semnul intrebarii. Se va
deschide o fereastră numita Word Help în care putem face căutări după
cuvinte cheie folosind search for. Dacă se va folosi căutarea după
cuvinte cheie, ca rezultat vom avea o listă afişată în ordinea importanţei
şi a similitudinilor cu ceea ce căutăm.
7.2. Lucrul cu fişiere de tip text
7.2.1. Introducerea şi modificarea textului
Textul care se scrie folosind tastatura se inserează (sau suprascrie) în poziţia

curentă a cursorului marcat printr-un semn
(I) care pâlpâie. Observăm că poziţia
mouse-ului (dacă acesta este pe zona de
lucru, unde apare şi textul în curs de
editare) este marcată de semnul şi dacă
dorim să repoziţionăm cursorul este
îndeajuns să dăm un clic cu butonul stâng
al mouse-ului. Dacă dorim să corectăm
textul, adică să ştergem un caracter se va
folosi tasta Backspace pentru ştergerea
unui caracter din stânga şi tasta Delete
pentru ştergerea unui caracter din dreapta.
Dacă dorim începerea unui nou paragraf
se dă Enter.
7.2.2. Mutarea în interiorul textului
112
Cu mouse-ul - clic cu butonul stâng, poziţionează cursorul la poziţia

indicată de mouse sau cât mai aproape de acesta.
Cu tastatura - cursorul se mută:
Home la începutul rândului curent.
End la sfârşitul rândului curent.
,,, cu câte un caracter la stânga, în sus, la dreapta şi în jos.
Page Up cu un ecran în sus
Page Down cu un ecran în jos.
Cu combinaţii de taste - cursorul se mută:
Ctrl+Home la începutul documentului.
Ctrl+End la sfârşitul documentului.
Ctrl+,Ctrl+ la începutul cuvântului anterior sau care urmează.
Ctrl+,Ctrl+ la începutul paragrafului anterior sau care urmează.
Ctrl+Page Up la începutul paginii anterioare.
Ctrl+Page Down la începutul paginii următoare.
7.2.3. Inserarea şi suprascrierea textului

În mod implicit se lucrează în mod scriere prin inserare. Dacă se doreşte,
putem comuta în mod suprascriere, adică textul care se introduce de la
tastatură va suprascrie textul existent. Comutarea între cele două moduri de
scriere se face Apăsând tasta Insert. Verificarea modului activ se poate face
folosind bara de stare.
Se poate observa că bara de stare conţine informaţii utile ca: pagina şi

secţiunea curentă, la a câta pagină din total suntem, linia şi coloana curentă,
setul de caractere corespunzător alfabetului limbii cu care se scrie, etc.
7.2.4. Deschiderea şi închiderea fişierelor

Pentru a deschide un nou fişier putem folosi opţiunea New din meniul File.
Se va deschide o fereastră ca şi cea din dreapta în care putem preciza tipul
documentului dorit sau putem folosi un template.
Pentru a deschide un fişier existent se foloseşte comanda Open din meniul
File . Se va deschide o fereastră în care putem naviga până în dosarul care
113
conţine fişierul ce se doreşte a fi deschis. Se pot folosi icoanele din stânga

pentru a ajunge rapid la fişier sau se va folosi bara de navigare de sus.
Pentru închiderea fişierelor se va folosi opţiunea Close din meniul File sau
butonul din colţul din dreapta sus (din dreptul barei de Meniuri), care va
închide fişierul curent.
7.2.5. Salvarea fişierelor

În cursul scrierii unui fişier sau a editării acesteia, informaţiile sunt de fapt
într-o zonă de memorie volatilă (adică în RAM). Acest lucru înseamnă că
informaţiile nu sunt salvate pe un suport fizic. Pentru a avea informaţiile şi
în viitor acestea trebuiesc salvate pe un suport fizic care poate fi hard-ul,
discheta, memory stick, ş.a.m.d.. Pentru acest lucru se va folosi comanda
Save din meniul File sau butonul din bara de instrumente Standard.
Abia în urma acestei operaţii informaţiile sunt salvate pe un suport fizic,
deci ele pot fi accesate la o dată ulterioară. În urma acestei operaţii se va
deschide fereastra următoare:
unde avem posibilitatea să setăm:
 -locul unde se va salva (dosarul care va conţine fişierul). Acest lucru
se va specifica în secţiunea de sus Save in sau cu ajutorul icoanelor
din dreapta.
 -numele va fi specificat jos, în secţiunea File name (pentru nume),
numele implicit este document urmat de un număr sau prima linie a
fişierului, utilizatorul având posibilitatea să precizeze singur numele
dorit (indicată este folosirea numelor sugestive în vederea unei
identificării ulterioare rapide).
 -tipul va fi specificat tot jos, în secţiunea Save as type, tipul implicit
fiind doc (adică, implicit fişierul se va salva cu extensia .doc).
114
Dacă utilizatorul doreşte textul poate fi salvat în diferite forme, ca de

exemplu: Rich
text format cu
extensia .rtf,
pagină web cu
extensia .htm
sau .html,
document
Works cu
extensia .wps,
fişier text cu
extensia .txt,
fişier template
cu extensia .dot, document pentru Macintosh cu extensia .mcw, etc.
Pentru ca să nu pierdem noile informaţii introduse putem seta salvarea
automată, din meniul File opţiunea Save as şi din meniul afişat sus la Tools,
se va alege Save options care arată astfel:
La Save AutoRecover info every: se poate seta numărul de minute după care
calculatorul salvează fişierul în mod automat. Valoarea implicită este de 10
minute dar ea poate fi schimbată.
Crearea copiilor de rezervă.
Pentru mai multă siguranţă, dacă utilizatorul doreşte, se pot face copii de
siguranţă folosind tot opţiunea Save as, prezentată mai sus, tot ceea ce
trebuie să facă este să precizeze un nume diferit faţă de cel folosit în acel
moment. În consecinţă vom avea două fişiere, cel iniţial şi copia acestuia
(cel salvat sub un nou nume).
Dacă se doreşte parolarea unui document împotriva deschiderii sau rescrierii
(documentul iniţial va rămâne neschimbat, însă se poate salva o copie a
acestuia care va putea fi modificată) acest lucru se va face cu Save as,
Tools, la Security Options se va seta parolă pentru deschidere Password to
115
open şi pentru modificare Password to modify.

Parola intodusă nu se va vedea şi va trebui
confirmată.
7.2.6. Funcţii de corectare ortografică şi

gramaticală
Pentru folosirea acestor funcţii trebuie să ne

asigurăm că avem instalată componenta Proofing
Tools pentru limba (setul de caractere al limbii) cu
care scriem documentul. Acesta va conţine, printre
altele, şi un dicţionar specific limbii. Acesta poate fi adăugat ca dicţionar
separat sau se va adăuga la conţinutul dicţionarului Custom.dic Acest lucru
poate fi verificat din meniul Tools, opţiunea Options în care avem un tab
numit Spelling  Grammar. Dacă apăsăm butonul Custom Dictionaries,
putem verifica sau adăuga / şterge dicţionarele folosite. Se va lucra cu mare
atenţie şi se va ţine seama că trebuie instalat Proofing Tools-ul potrivit (se
poate ca un singur program instalat să conţină suport pentru mai multe
limbi, chiar zeci). Unul şi acelaşi text poate să conţină text în mai multe
limbi, deci există posibilitatea corectării folosind mai multe limbi.
Pentru a activa funcţiile de corectare se va alege din meniul Review
opţiunea Spelling  Grammar sau se va apăsa tasta F7. Corectarea se va
efectua de la poziţia cursorului până la sfârşitul documentului. Fereastra de
corectare arată ca în imaginea de mai jos. Se observă că cuvântul considerat
greşit apare îngroşat în secţiunea Not in Dictionary şi dacă există vreo
sugestie din partea calculatorului aceasta sau acestea (pot fi mai multe) vor
apărea mai jos în secţiunea Suggestions. Dacă cuvântul nu este greşit ci doar
nu este în dicţionar el se poate adăuga cu butonul Add to Dictionary. Dacă
cuvântul este incorect se selectează din listă versiunea corectă şi se dă clic
pe butonul Change (va schimba doar cuvântul afişat) sau pe butonul Change
116
All (va schimba toate apariţiile următoare ale cuvântului în document). Dacă
se dă clic pe butonul AutoCorect atuci calculatorul va face alegerea
versiunii considerate corecte. Cu butonul Ignore Once ignorăm forma
considerată incorectă a cuvântului doar o singură dată (cea îngroşată), iar cu
butonul Ignore All le vom ignora pe toate.
Există şi o formă prescurtată a corectării şi anume, după ce scriem un cuvânt
greşit acesta va apărea subliniat, dacă dăm clic cu butonul drept al mouse-
ului pe cuvântul în cauză se va deschide un meniu care va conţine şi
versiunile propuse. Se va selecta versiunea corectă şi se poate continua
lucrul. Dacă dorim mai multe opţiuni din fereastra Spelling  Grammar se
dă clic pe butonul Options.
7.3. Selectare şi prelucrarea selecţiilor.
7.3.1. Tehnici de selectare.
Selectarea poate fi realizată (ca şi mutarea), folosind mouse-ul sau tastatura.

În urma selectării textul va apărea pe video invers.
Cu mouse-ul:
 În interiorul textului, se ţine apăsat butonul stâng al mouse-ului şi
prin deplasare se defineşte porţiunea de text dorită.
 În interiorul textului, se dă dublu clic pe un cuvânt, acesta se va
selecta împreună cu spaţiul ce-l urmeză; iar cu triplu clic se
selectează întreg paragraful.
 Din exteriorul textului, se va scoate mouse-ul în afara zonei în care
se vede textul în partea stângă până când pointerul mouse-ului nu
apare sub forma (e importantă orientarea săgeţii spre dreapta). În
acest moment putem selecta:
– un rând (cel din dreptul mouse-ului), cu un clic al mouse-
ului;
– un paragraf, dublu clic;
– o secţiune (dacă se foloseşte) sau întreg documentul, triplu
clic.
117
Obs: Printr-un paragraf înţelegem porţiunea de text dintre două caractere

Enter consecutive (de fapt cu enter închidem un paragraf).
Cu tastatura:
Se vor folosi tastele, respectiv combinaţiile de taste de la mutarea în text,
doar că acestea vor fi precedate de apăsarea tastei Shift (aceasta se va ţine
apăsată). Deci vom avea combinaţiile şi efectele:
Shift+Home se va selecta textul de la începutul rândului curent până la
poziţia cursorului.
Shift+End se va selecta textul din poziţia curentă a cursorului până la
sfârşitul rândului curent.
Shift+ sau  se va selecta un caracter la stânga sau la dreapta.
Shift+ sau  se va selecta un rând în sus sau în jos.
Shift+Page Up se va selecta textul cuprins între poziţia curentă a
cursorului şi un ecran în sus.
Shift+Page Down se va selecta textul cuprins între poziţia curentă a
cursorului şi un ecran în jos.
Shift+Ctrl+Home se va selecta textul cuprins între poziţia curentă a
cursorului şi începutul documentului.
Shift+Ctrl+End se va selecta textul cuprins între poziţia curentă a
cursorului şi sfârşitul documentului.
Shift+Ctrl+sau se va selecta textul cuprins între poziţia curentă a
cursorului şi începutul cuvântului anterior sau care urmează.
Shift+Ctrl+sau se va selecta textul cuprins între poziţia curentă a
cursorului şi începutul paragrafului anterior sau care urmează.
Shift+Ctrl+Pg Up se va selecta textul cuprins între poziţia curentă a
cursorului şi începutul paginii anterioare.
Shift+Ctrl+PgDown se va selecta textul cuprins între poziţia curentă a
cursorului şi începutul paginii următoare.
Ctrl+a va selecta tot documentul.
118
7.3.2. Ştergere, suprascriere
Textul selectat poate fi şters cu tasta Delete sau suprascris, adică ceea ce
vom scrie va înlocui textul selectat caracter cu caracter (scrie peste ce
există). Dacă ştergem sau suprascriem din greşeală ceva se poate reveni
folosind comenzile Undo (CTRL + Z) sau butonul din bara de
instrumente. Dacă am anulat din greşeală o comandă putem reveni folosind
comanda Redo din acelaşi meniu sau butonul .
7.3.3. Mutare şi copiere

Pentru a muta sau copia textul selectat se vor folosi comenzile deja
cunoscute din Windows Explorer şi anume, prima dată se selectează după
care:
 pentru copiere (Copy   Ctrl+c); comanda Copy poate fi dată
din meniul Edit sau din meniul deschis cu butonul drept pe textul
selectat.
 pentru decupare (Cut   Ctrl+x); comanda Cut poate fi dată
selectat.
 pentru aşezare (Paste   Ctrl+v); comanda Paste poate fi dată
selectat.
O altă modalitate de mutare sau copiere este aceea de a se selecta
obiectul dorit (poate fi doar text), după care se prinde cu butonul drept al
mouse-ului de acesta şi va fi tras până în locul dorit. La eliberarea
butonului mouse-ului se va alege opţiunea Move Here pentru mutare şi
respectiv Copy Here pentru copiere. Pentru mutare se mai poate alege
varianta de a prinde de obiectul selectat cu butonul stânga al mouse-ului
şi de a fi „tras” până la locul dorit.
7.3.4. Inserarea fişierelor

Dacă se doreşte inserarea conţinutului unui fişier într-un document se va
proceda astfel: ne poziţionăm cu cursorul în locul unde vrem să inserăm
fişierul (conţinutul acestuia) şi din meniul Insert se alege opţiunea File, în
119
urma căruia se va deschide o fereastră unde precizăm tipul fişierului (nu

trebuie să fie fişier creat cu aplicaţia Word, dar trebuie să fie compatibil cu
aceasta), care trebuie să fie în listă şi se navighează până la fişierul dorit, se
selectează, iar acesta se va insera în documentul curent.
De asemenea putem insera o serie de alte obiecte cum ar fi ecuaţii
matematice, tabele Excel, etc. Pentru aceasta se va utiliza opţiunea Object
din meniul Insert. Din fereastra deschisă se va alege tipul obiectului dorit.
În cazul în care se doreşte inserarea unor obiecte de tip imagine, acestea se
vor alege din lista de subopţiuni corespunzătoare opţiunii Picture din meniul
Insert.
7.3.5. Inserarea
simbolurilor
Pentru inserarea
simbolurilor se va
folosi opţiunea
Symbol din
meniul Insert. Se
va deschide o fereastră ca şi cea alăturată. În tabul Symbol vom avea
simboluri dacă la Font este selectată opţiunea Symbol. Din lista deschisă se
poate selecta simbolul dorit şi se
poate insera în text folosind
butonul Insert de jos. Simbolul
ales se va insera în text la poziţia
curentă a cursorului. Utilizatorul
poate defini combinaţii de taste în
urma cărora se va insera simbolul
ales (este indicat să nu se
120
redefinească combinaţiile de taste folosite de aplicaţie). Pentru acest lucru,

se selectează simbolul dorit şi se dă clic pe butonul Shortcut Key. Se
deschide următoarea fereastră:
În secţiunea de mijloc a ferestrei la Symbol se vede simbolul selectat (), În
fereastra Press new shortcut key se va apăsa combinaţia de taste dorită (de
obicei se folosesc combinaţii cu tastele Alt, Ctrl şi taste alfanumerice). Dacă
combinaţia aleasă este definită de aplicaţie deja, aceasta va apărea în
secţiunea Curently assigned to:, şi va fi suprascrisă. Dacă
apare textul unassigned înseamnă că acea combinaţie nu este
folosită de aplicaţie. Pentru a realiza asignarea se va da clic
pe Assign, moment în care combinaţia de taste va apărea în
secţiunea Curent key. Aici pot fi mai multe combinaţii de taste ce definesc
acelaşi simbol. Dacă dorim ştergerea
uneia aceasta se selectează şi se dă clic
pe butonul Remove (care se va activa
între timp).
7.3.6. Căutare şi înlocuire
Dacă dorim să căutăm în document, de exemplu în vederea înlocuirii, un

text, o formatare sau un anumit simbol, atunci vom folosi opţiunea Find and
Replace din meniul Edit sau putem folosi combinaţia de taste Ctrl+f pentru
găsire, respectiv Ctrl+h pentru înlocuire. Ni se va deschide aceeaşi fereastră
dar cu altă zonă activă. Pentru găsire vom avea:
La Find what: putem introduce textul căutat şi dacă avem activate opţiunile
detaliate (ca şi în imagine), atunci putem preciza de exemplu dacă căutarea
se va face în sus, în jos sau în tot documentul, să se facă sau nu distincţie
între caractere mici şi mari, etc.
121
Dacă dorim
înlocuirea textului, formatărilor sau a simbolurilor speciale găsite, atunci se
va proceda ca şi mai sus doar că vom avea secţiunea Replace with: unde va
trebui specificat cu ce dorim să înlocuim ceea ce am găsit. Dacă ascundem
detaliile căutării şi înlocuirii (butonul More pentru detalii respectiv Less
pentru ascunderea acestora).
Se observă că avem active următoarele butoane (lângă More): Replace -

înlocuieşte ceea ce s-a găsit acum, Replace All - se vor înlocui toate
apariţiile, Find next - găseşte următorul şi Cancel - renunţă.
Obs: Se poate să combinăm atât ceea ce căutăm cât şi ceea ce dorim să
înlocuim în sensul că vom căuta / înlocui un text scris cu un anume tip de
font ce se găseşte într-un paragraf de anumit fel, sau bineînţeles alte
combinaţii.
7.4. Formatări
7.4.1. Formatarea pe nivele
În continuare vor fi prezentate mai multe moduri de formatare a

caracterelor, paragrafelor sau a porţiunilor de text mai mari sau mai mici.
Pentru aceasta textul ce urmează să fie prelucrat trebuie selectat, în afară de
câteva excepţii:
122
 utilizatorul doreşte ca noile setări să fie valabile din poziţia curentă a

cursorului până la sfârşitul documentului sau până la precizarea altor
setări.
 setările sunt valabile pe o porţiune de text care se ”subînţelege” (de
exemplu alinierea unui singur paragraf, cel curent, în care se află
cursorul).
7.4.2. Vizualizări (normală, pagină imprimată, înainte de imprimare)
Documentul poate fi văzut în mai multe feluri. Modurile de prezentare a

textului din document se găsesc în genere în meniul View. Cele mai
importante sunt:
 Normal - textul este prezentat într-un mod simplificat adică nu se vor
vedea: marginile paginii, antetul, subsolul, imaginea de fond,
imaginile şi obiectele desenate care nu au fost aşezate în text cu
Wrapping.
 Print layout - textul este prezentat exact aşa cum va apărea după
imprimare, toate obiectele vor fi prezentate în poziţia lor reală.
 Web layout - textul este prezentat aşa cum va arăta într-un browser,
adică textul se va prezenta ca o singură pagină lungă iar imaginile şi
tabelele se vor repoziţiona pentru a ocupa toată fereastra.
 Full screen - se păstrează modul de prezentare selectat, dar
documentul va fi prezentat pe întreg ecranul; meniurile vor apărea
folosind Alt+tasta corespunzătoare meniului, meniul Start se
deschide folosind tasta specifică. Va exista un buton Close Full
Screen cu care putem reveni la modul implicit de prezentare.
În meniul File avem opţiunea Print Preview, care va prezenta documentul
aşa cum va arăta la imprimare, însă cu posibilitatea prezentării a paginilor
multiplu sau mărite. Este recomandată examinarea documentelor înainte de
imprimare.
7.4.3. Formatarea caracterelor
Tipul şi mărimea.
123
Există mai multe tipuri de caractere cu care putem scrie un document. De

exemplu acest document este scris cu caractere Arial. În schimb acum sunt
folosite caractere de tip Times New Roman, iar acum Bookman Old Style şi
acum pentru amuzament
Comic Sans MS
(sau pentru crearea impresiei de scriere criptată, este textul de sus scris cu
Wingdings). Tipul caracterelor, precum şi dimensiunea
lor poate fi setată atât din bara de instrumente
Formatting, (ca în figura alăturată), de unde se
poate selecta tipul dorit şi dimensiunea dorită din
lista deschisă (dacă dimensiunea dorită nu apare
în listă ea poate fi scrisă explicit, chiar şi cu
virgulă), cât şi din meniul Format opţiunea Font.
Aici vom avea mai multe proprietăţi despre care
vom vorbi mai târziu.
7.4.3.1. Evidenţiere
Un text poate fi scris ca evidenţiat cu următoarele atribute Bold, (textul
apare îngroşat), Italic, (textul apare uşor înclinat spre dreapta),
Underline, (textul este subliniat). Pentru a realiza acest lucru se dă clic pe
butonul corespunzător, sau acest lucru se va seta din meniul Format,
opţiunea Font. Se pot folosi şi combinaţii de atribute, acelaşi text putând
avea chiar toate atributele.
7.4.3.2. Indice şi exponent

Pentru a scrie ca indice sau exponent, cel mai simplu e să includem
comenzile într-o bară de instrumente care este prezentă în bara de
instrumente.
Acestea sunt pentru scrierea ca indice (se apasă butonul demo acum se scrie
ca indice şi până la o nouă apăsare a butonului se va scrie ca indice), butonul

124
de exponent funcţionează la
fel, (adică demo se va ieşi prin

apăsarea aceluiaş buton
) Cele două butoane se numesc subscript (scrierea ca indice)
şi superscript (scrierea ca exponent), şi se vor găsi în grupa All Commands
aşa cum s-a văzut în secţiunea Setarea preferinţelor individuale. Aceste
proprietăţi, împreună cu altele pot fi setate şi din opţiunea Font al meniului
Format. este vorba de secţiunea Effects din tabul Font. Se observă că putem
seta şi alte efecte pentru caractere cum ar fi umbrire, tăierea cu linie simplă
sau dublă, scoaterea în evidenţă, etc.
7.4.3.3. Spaţierea
caracterelor
Spaţierea caracterelor se va
realiza din meniul Format,
opţiunea Font, tabul
Character Spacing (ca în imagine). Aici putem seta următoarele: Scale, în
procente mărimea caracterelor (nu se foloseşte dimensiunea în puncte),
Spacing care poate fi:
Normal
Expanded, lărgit (e vorba de distanţa dintre două
caractere consecutive) cu dimensiunea precizată în By:
(acest text a fost lărgit cu 1 punct, e dimensiunea
implicită)
 Condensed, apropriat (e vorba de distanţa dintre două caractere consecutive) cu
dimensiunea precizată în By: (acest text a fost apropiat cu 1 punct, e dimensiunea
implicită)
şi Position care poate fi:
 Normal, caracterele ocupă poziţie normală pe rând.
 Raised, ridicată, adică textul va fi mai sus decât în mod normal.
125
 Lowered, coborâtă, adică textul va fi mai jos decât în mod normal.

În mod implicit ridicarea sau coborârea se face cu 3 puncte, însă în exemplu
s-au folosit 5 puncte.
Dacă dorim conversia literelor mici în mari sau invers, respectiv diferite
variante (scrierea unui titlu, adică fiecare cuvânt să înceapă cu majusculă) se
foloseşte opţiunea Change Case din meniul Format.
7.4.4. Formatarea paragrafelor

După cum am mai văzut printr-un paragraf înţelegem porţiunea de text
dintre două caractere Enter consecutive. Dacă caracterele neimprimabile
(caractere care nu se vor vedea la imprimare, ele sunt folosite pentru
alinierea textului) sunt vizualizate cu butonul (butonul este apăsat, deci

caracterele neimprimabile se văd, este de preferat lucrul astfel), atunci unde
s-a apăsat enter se vede caracterul , unde s-a apăsat tasta tab se vede
caracterul , iar unde s-a apăsat tasta spaţiu vom vedea caracterul .
Dacă se doreşte setarea proprietăţilor paragrafului curent (cel în care se află
cursorul) sau din poziţia curentă a cursorului mai departe, atunci nu se
selectează, dacă însă dorim să setăm proprietăţile unor anume paragrafe,
atunci acestea se vor selecta în prealabil.
7.4.4.1. Alinierea
Există patru moduri de aliniere a paragrafelor care pot fi setate chiar de pe
bara de instrumente Formatting sau din meniul Format, opţiunea Paragraph
şi în tabul Indents and Spacing în secţiunea General avem Alignment.
Acestea pot fi:
 Align Left, aliniere la stânga.

 Center, centrare.
 Align Right, aliniere la dreapta.
 Justify, textul va ocupa tot rândul, dacă este posibil.
126
7.4.4.2. Indentarea şi spaţierea.
Indentarea se referă la distanţa

care se lasă între marginea foii (vom vedea cum se setează) şi paragraf. Left
e distanţa din stânga, Right e distanţa din dreapta iar la Special putem seta
ca primul rând să aibă aliniat nou diferit de restul paragrafului First Line,
sau din contră restul paragrafului să iasă în afară Hanging. Aceste stări se
pot face direct pe Ruler (riglă) cu condiţia ca acesta să fie prezentă (meniul
View, opţiunea Ruler , dacă semnul apare, rigla e prezentă). Dacă
documentul e prezentat cu opţiunea Normal, rigla laterală nu se va vedea, în
schimb în modul Print Layout se va vedea şi aceasta. Se observă
următoarele semne pe riglă:
Semn pentru setarea distanţei de la margine a paragrafului. Poate fi
mutat folosind partea superioară, caz în care se va muta independent de
cel de jos, sau partea caz în care se va muta împreună cu partea
superioară.
Terminatorul de rând, până în acest punct se va scrie paragraful

(echivalent cu Right, distanţa la dreapta).
Obs:
1. Semne
le de pe riglă se pot muta cu tehnica Drag &
Drop
2. Din păcate aceste semne pot fi
scoase în afară de zona utilă pe care se lucrează, în
consecinţă se recomandă atenţie mărită.
127
În secţiunea Line Spacing din imaginea de mai sus

putem seta distanţa dintre paragrafe (Before, înainte de paragraf şi After,
după paragraf) şi distanţa dintre rândurile unui paragraf. În mod implicit
este single, putem să-l setăm la 1,5; 2, etc. Acest paragraf a fost scris cu
distanţa între rânduri de 1,5 şi înainte şi după paragraf s-au lăsat 12 puncte
distanţă.
7.4.4.3. Tabulatori
În colţul din stânga al riglei se poate selecta tipul tabulatorului. Acestea sunt
semne neimprimabile care ajută la aranjarea textului.
în stânga, este tabulatorul activ, el poate fi schimbat cu un clic al mouse-
ului pe el. Acesta este tabulatorul de stânga – blochează textul la stânga,
textul se va scrie spre dreapta, cel de dreapta va acţiona invers, în sensul
că blochează textul la dreapta şi textul se scrie spre stânga iar cel de centrare
va centra textul faţă de sine. Pentru a aşeza un tabulator se dă clic cu
butonul stâng al mouse-ului pe riglă în poziţia dorită şi se inserează
tabulatorul în rândul în care este cursorul. Pentru a activa tabulatorul trebuie
apăsată tasta TAB. Scoaterea acestuia de pe riglă se face cu tehnica Drag
and Drop.
128
Tabulatorul zecimal va alinia numerele cu virgulă după virgula zecimală.
Tot de aici se mai pot seta şi semnele de aliniere pentru paragrafe (se va da
clic cu butonul drept pe riglă atunci când semnul dorit este activ).
7.4.4.4. Marcatori şi numerotare.

Pentru a crea enumerări folosind marcatori sau numerotare avem două
butoane în bara de instrumente Paragraph, acestea sunt pentru
marcatori, pentru numerotări simple și pentru cu numerotări

subpuncte. Dacă dăm clic pe butoanele sus amintite atunci se va insera o
listă numerotată sau cu marcatori respectând setările curente. Dacă dorim
schimbarea setărilor vom apăsa sub butonul care este însoțit cu fie care
trei butoane amintite (în continuare se va prezenta detaliat acest lucru).
Pentru oprirea unei liste cu marcatori sau numerotare avem trei posibilităţi:
1. se şterge (cu tasta Backspace) ultimul element inserat (cel de care nu
mai avem nevoie)
2. se dă Enter de două ori
3. Se dă clic pe butonul cu care am pornit lista.
129
Fereastra care se deschide după

apăsarea sub butonul (lăngă
butonul marcatori) arată astfel:
Prima zonă , Bullet Library, se
referă la lista cu marcatori. Se
alege marcatorul dorit şi se dă clic
pe marcatorul ales.A doua zonă
Document Bullets apară o listă cu
marcatori folosit deja . Dacă se
doreşte selectarea altor caractere
pentru marcator sau se doreşte modificarea dimensiunii tabului respectiv
a altor setări atunci se va da clic pe butonul Define New Bullet (evident,
trebuie selectat un marcator
ale cărui setări se doresc a fi
modificate). Se va deschide
o fereastră ca şi cea din
imaginea de mai jos. În
partea superioară putem
alege un alt caracter pentru
marcator, care poate fi chiar
şi imagine sau simbol . În
următoarea secţiune putem
seta alinerea listei în text ,
iar în ultima secţiune avem
un Preview adică o
previzualizare.
Al doilea sub butonul (lăngă
butonul numerotări ),
Numbering, se referă la
enumerări cu numere (dar fără
subpuncte). Toate cele prezentate mai sus sunt valabile şi în acest caz. Al
treilea sub butonul (lăngă butonul numerotări cu subpuncte ) , Multilevel

List se referă la numerotări cu subpuncte. Un exemplu de astfel de listă ar
fi:
1. probă
1.1. probă
1.2. probă
2. probă
3. probă
130
3.1. probă
3.1.1. probă
3.1.2. probă
3.1.2.1. probă
3.2. probă
Se va proceda astfel: avem două butoane în bara de instrumente Paragraph
pe care le vom folosi şi anume Decrease indent (decrementare, scădere)
respectiv Increase indent (incrementare, adunare). În mod implicit,
această enumerare va funcţiona ca precedenta, însă dacă vrem să trecem la
un subpunct, atunci se dă clic pe butonul de incrementare (cu enter se
continuă lista curentă) iar dacă vrem să ieşim din acel subpunct se dă clic pe
cel de decrementare.
7.4.4.5. Borduri, linii, umbrire.

Bordurile pot fi setate pentru paragraf sau pagină iar liniile cu care se face
încadrarea pot fi şi ele alese, la fel şi umbrirea. Pentru a seta acestea se va
alege opţiunea Page Borders din meniul Design.
Fereastra arată astfel:

Primul tab, Borders se referă la bordurile pentru paragrafe şi putem seta
următoarele:
131
-la Settings - tipul bordurii; avem câteva tipuri predefinite, iar la Custom
putem defini propriul stil, în
secţiunea Preview se va vedea
efectul; -la Style se va seta tipul
liniei folosite pentru încadrare;
-la Color, culoarea acesteia;
-la Width, se va seta grosimea
liniei.
Folosind butonul Apply to: putem
alege secţiunea de text căreia i se
vor atribui setările; dacă dorim,
putem selecta mai multe
paragrafe.
La Page Borders vom seta bordura pentru pagină, care se poate aplica
paginii curente, întregului document sau porţiunii selectate folosind tot
butonul Apply to, în rest opţiunile sunt cele mai sus prezentate.
În tabul Shading se va seta umbrirea pentru textul selectat sau paragraful
curent. Demonstrativ, primului paragraf i s-a aplicat o umbrire gri de 25% şi
borduri alese bordurialese cu opţiunea Custom.
132
7.5. Încadrare în pagină, antet şi subsol, scriere pe coloane, întreruperi.
7.5.1. Setarea paginii.

Pentru setarea proprietăţilor paginii se va
apăsa butonul Page Setup din meniul
Page Layout. Aceste setări pot fi făcute
pentru întreg documentul, o secţiune
(specificată, evident prin selecţie) sau doar
pentru pagina curentă cu butonul Apply to.
Setările care se pot face se referă la:
 Dimensiunea paginii (imaginea
alăturată), la Paper size (poate fi
setată folosind dimensiunile
standard sau Custom - se vor
preciza explicit. Sunt precizate şi explicit, adică Width este lăţimea
iar Height este înălţimea foii).
 Margini, setările se găsesc în tabul Margins şi putem seta
următoarele: Top, marginea superioară; Bottom, marginea
inferioară; Inside, marginea din stânga; Outside, marginea din
dreapta; Gutter, spaţiu pentru
îndosariere sau legare (dacă este
vorba de o carte); Gutter position,
poziţia spaţiului pentru îndosariere
(poate fi sus sau la stânga).
 Orientare. Pagina poate fi setată Portrait ”în picioare” (poziţia
normală sau portret) sau Ladscape ”culcat” (tip carte poştală). Acest
lucru se va seta tot din tabul Margins în secţiunea
Orientation. Şi acest lucru se poate seta pentru o
anumită porţiune din document (de exemplu un
grafic sau tabel încape mai bine dacă foaia este
”culcată”).
133
7.5.2. Întreruperi de pagină
Există situaţii în care, din diferite motive (inserarea unui obiect grafic,
urmează un titlu, etc), nu dorim să scriem în continuare pe pagina curentă.
În aceste situaţii putem insera o întrerupere de pagină (Page break).
Textul ce urmează acestui semn

(este şi el caracter neimprimabil) se va scrie pe pagina care urmează, spaţiul
rămas în pagina anterioară va rămâne liber. Pentru a insera un Page Break se
va selecta opţiunea Break din meniul Page de unde se alege opţiunea Page
Break. Semnul astfel inserat se poate oricând şterge. Depinzând şi de modul
de prezentare al documentului pe care îl folosim, semnul Page break va
arăta ca în imaginea alăturată şi se va şterge poziţionând cursorul pe semn şi
apăsând tasta Delete.
7.5.3. Antet şi subsol
Se lucrează cu antet şi subsol pentru că acestea sunt create şi editate o

singură dată şi sunt prezente pe fiecare foaie a documentului (se poate seta
ca prima pagină, respectiv paginile pare şi impare să aibă antet şi subsol
diferit). În plus, prin inserarea codurilor de câmp - de exemplu număr de
pagină, data, ora - utilizatorul nu e obligat să le cunoască, calculatorul va
insera informaţia exactă.
Antetul este poziţionat în partea superioară a paginii şi ocupă spaţiu din
dimensiunea setată pentru Top din Page Setup, Margins; subsolul de pagină
este poziţionat în partea inferioră a foii
şi, evident, ocupă loc din dimensiunea
setată pentru Bottom.
134
Dacă dorim să avem antet şi subsol diferit pentru prima pagină sau antet şi
subsol diferit pentru paginile pare respectiv impare, acest lucru se poate seta
din meniul Page Layout opțiunea Page Setup, la tabul Layout avem:
Different odd and even, adică paginile pare şi impare vor avea antet şi
subsol diferit; Different first page, adică prima pagină va avea antet şi
subsol diferit de restul documentului. Aceste două opţiuni pot fi folosite şi
împreună. Tot din această fereastră putem seta dimensiunea exactă pentru
antet şi subsol la secţiunea From edge (distanţa se măsoară dinspre text spre
marginea foii), Header este antet iar Footer este subsol de pagină.
Pentru a edita antetul şi subsolul paginii se foloseşte opţiunea Header and
Footer din meniul Insert (pentru crearea acestora), sau dacă se doreşte
editarea antetului sau a subsolului de pagină deja creat, ajunge să dăm dublu
clic cu butonul stâng al mouse-ului pe poziţia acestora (care se văd şters în
acest moment). Dacă edităm antetul şi subsolul de
pagină atunci textul se va vedea şters, folosind
aceeaşi tehnică, se poate reveni la text.
Dacă dorim edita (scriere) antet / subsol
vom avea 3 opțiuni din cămpul Header and Footer care va arată
astfel: şi conține diferite tipur de antente și subsol.
Închide editarea antetului sau a subsolului (revenirea la editarea
documentului).
Dacă dorim să ştergem de tot antetul şi subsolul paginilor din text ajunge să
ştergem întreg conţinutul acestora şi vor dispărea automat.
135
7.5.4. Scrierea pe mai multe

coloane
Pentru a putea scrie pe mai multe

coloane trebuie să alegem
opțiunea Columns din meniul
Page Layout unde avem

căteva opțiuni prin care putem
decide căte coloane dorim . Este de preferat ca textul să fie scris prima dată,
iar după aceea se va selecta şi se va aşeza pe coloane. Pentru a avea un
control mai bun asupra dimensiunii coloanelor se va folosi opţiunea More
Columns din opțiunea Columns din meniul Page Layout.
În secţiunea Presets avem cele mai des folosite situaţii, pe care le putem
selecta. La Number of Columns vom selecta numărul de coloane dorit. Dacă
am selectat Equal column Width atunci coloanele vor avea aceeaşi
dimensiune, altfel putem seta dimensiunea coloanelor individual în
secţiunea Width and spacing, aici putem seta şi distanţa dintre coloane.
Dacă am selectat Line between atunci între coloane vom avea o linie
despărţitoare.
În secţiunea Apply to: selectăm pentru ce secţiune din text dorim setările
(text selectat, pentru secţiune, tot documentul).
Dacă nu ne convine distribuirea textului pe coloane putem insera o
întrerupere de coloană în poziţia dorită (textul ce urmează va trece pe
coloana următoare). Poziţionăm cursorul şi din meniul Insert, Break vom
alege Column Break.
Obs: Se observă că rigla va urmează setările făcute pentru coloane.
7.5.5. Despărţirea în silabe
136
Pentru a despărţi în silabe un cuvânt se va folosi combinaţia de taste

Shift+Enter. Textul ce urmează acestui semn (este un semn
neimprimabil) va fi scris pe linia următoare însă, lucru important, paragraful
nu este „spart” (suntem tot în acelaşi paragraf, se poate încerca folosind
selectarea paragrafului).
7.6. Scrisori de afaceri şi particulare

Editorul Microsoft Word oferă o serie de şabloane de scrisori, realizate după
regulile europene ale dialogului oficial. Pentru a utiliza aceste formate se
alege opţiunea New din meniul File. Acolo putem căuta diferite tipuri de
scrisori 6.1.
Figura 6.1.
137
Dacă doriţi să trimiteţi o

scrisoare de afaceri este
recomandat să utilizaţi
şablonul letter for
professional employee.
După ce se apasă butonul
Create, este deschis un
nou document, document
ce are structura ca în
Figura 6.2.
În continuare trebuie să
înlocuiţi datele existente
cu cele dorite de
dumneavoastră, după cum urmează:
1. Your Name – numele expeditorului
2. Your Company Name – numele companiei expeditorului
3. Street Address – strada și adresa expeditorului
4. City, ST ZIP Code – orașul și codul postal al expeditorului
5. Data – data trimiteri
6. Recipient Name – numele destinatorului
7. Title- titlul
8. Company Name - numele companiei destinatorului
9. Street Address - strada și adresa destinatorului
10. City, ST ZIP Code - orașul și codul destinatorului
11. Dear Recipient Name – cu Stimate Destinator, sau sau cu o altă
formulă de adresare;
12. Your Company Name ... – aici începe conținutul scrisororii
noastre ; de la aici până Sincerely putem șterge textul și putem
înlocui cu textul nostru.
13. Sincerely – cu o formulă de încheiere;
14. Your Name - cu numele dumneavoastră;
15. Titel - titlu
Procedând într-un mod similar cu cel prezentat mai sus, puteţi să creaţi
propriile scrisori pornind de la şabloanele oferite de Microsoft Word. Dacă
structura acestor şabloane nu corespunde în totalitate cerinţelor
138
dumneavoastră, acestea se pot modifica. Puteţi şterge acele porţiuni care va

sunt de prisos şi puteţi adăuga altele noi. În acest sens vă puteţi ajuta de
instrumentele oferite în meniul Insert, cum ar fi Date and Time sau din
opțiunea Quick Parts opțiunea AutoText.
În cazul în care doriţi să trimiteţi o scrisoare particulară, structura acesteia
diferă de cea de afaceri, în sensul că aceasta va cuprinde mai puţine
câmpuri. Astfel va trebui să aveţi trecute în scrisoare următoarele:
 Expeditorul, data şi adresa;
 Destinatarul titlul şi salutul;
 Conţinutul.
În mod evident o scrisoare poate avea şi o altă structură, dar este
indicat să se respecte pe cât se poate indicaţiile de la scrisorile de
afaceri.
139
7.7. Examinarea înainte de tipărire şi tipărirea documentelor
7.7.1. Examinare înainte de tipărire
Înainte să tipăriţi un document este indicat ca mai întâi să-l examinaţi pentru
a vedea dacă el corespunde cerinţelor dumneavoastră. Pentru aceasta trebuie
selectată opţiunea Print din meniul File. În urma selectării aceste opţiuni se
deschide o pagină și în partea stânga pagini putem vedea cum va arăta
ducumentul cănd va fii tipărit , prezentată în figura 7.1.
Figura 7.1.
140
7.7.2. Tipărirea documentelor
Pentru a tipări un document se alege iarăşi

opţiunea Print a meniului File Aceasta are
ca efect deschiderea aceși pagina ca și data
trecută ferestre ca in figura 7.2.
Sunt situaţii în care avem la dispoziţie mai
multe imprimante instalate la un calculator
sau pe o reţea. În aceste cazuri înainte de a
putea tipări un document trebuie să alegem
la care imprimantă să se facă acest lucru.
Pentru a alege o imprimantă, se va alege din
lista derulantă denumită Printer varianta
dorită, aşa cum se poate vedea în figura 7.3.
Figura 7.2
Figura 7.3.
După ce a fost aleasă o anumită imprimantă, trebuie precizat care pagini
trebuie tipărite. Pentru aceasta se utilizează Page din meniu Settings . După
cum se poate vedea în figura 7.4, în această casetă sunt patru opţiuni:
1. Print All Pages – determină tipărirea tuturor paginilor
documentului;
2. Print Current Page – determină tipărirea paginii curente;
141
3. Custom Pages – determină

tipărirea paginilor precizate
în căsuţa asociată. Pentru a
preciza care sunt acestea se
va scrie numerele de pagină
despărţite prin virgulă, iar
dacă avem de tipărit pagini
consecutive se utilizează
numărul primei pagini şi a
ultimei, unite printr-o
cratimă. De exemplu:
3,7,10,12-15;
4. Print Selection –
determină tipărirea
porţiunii de document care
a fost în prealabil selectată.
Figura 7.4.
Odată stabilite care sunt paginile ce se vor tipări, mai trebuie precizat câte
copii se vor realiza şi în ce mod. Pentru aceasta se va folosi opţiuni Copies.
Această opţiuni este prezentată în figura 7.5.
Figura 7.5.
Pentru a stabili numărul de copii care se va tipări, se va utiliza controlul
Copies. În mod implicit acesta este 1, deci dacă doriţi să realizaţi trei copii
va trebui scris acolo numărul 3 sau vor trebui utilizate butoanele sub formă
de săgeţi.
În ce priveşte modul de realizare a copiilor, aveţi la dispoziţie două variante
şi anume:
1. Dacă alegem Collated din meniu Settings, atunci se va tipări un
document întreg şi după aceea următoarea copie şi aşa mai departe;
2. Dacă alegem UnCollated
din meniu Settings, atunci se
vor tipări toate copiile primei
pagini, după care toate copiile
paginii doi şi aşa mai departe.
142
7.7.3. Tipărirea elementelor speciale
7.7.3.1. Tipărirea codurilor de câmp
Pe lângă imprimarea documentului, mai pot fi imprimate şi o serie de

elemente speciale ale acestuia, împreună sau separat.
Pentru a se imprima împreună cu documentul şi proprietăţile acestuia, textul
ascuns şi codurile de câmp, se va proceda în felul următor:
Alege din meniul File opţiunea Options iar din Options alege opțiunea
Display , iar în continuare, din grupul Printing options se vor bifa acele
elemente care sunt dorite.
Dintre elementele ce se pot bifa amintim:
 Print document properties – se referă la tip, amplasare,
dimensiune, autor, data creării şi sunt stocate în pagina Info a
meniului File;
 Print hidden text – reprezintă un text scris în document dar care nu
se vede deoarece are bifată proprietatea Hidden text din meniul
Font;
Word permite tipărirea anumitor elemente speciale cum ar fi de exemplu
proprietăţile, intrările AutoText, stilurile, fără a mai fi nevoiţi să tipărim şi
documentul. Pentru aceasta se va alege pagina Print din meniul File. În
meniu Settings alege opțiunea Pages și se va alege din lista Document Info
câmpul dorit.
7.7.3.2. Tipărirea zonelor variabile
Zonele variabile sunt porţiuni de text care se pot modifica în funcţie de

anumite opţiuni selectate. Dacă se cere de exemplu actualizarea datei
calendaristice la fiecare deschidere a documentului, sau actualizarea la
imprimare, câmpul dată calendaristică inserat în document reprezintă o zonă
variabilă. Pentru a crea o zonă variabilădată calendaristică se va alege
opţiunea Field din opțiunea Quick Parts din grupul Text din meniul Insert.
Din lista Categories se va alege Date and Time, iar din lista Field Names
se va alege Date.
143
În acest fel data va fi actualizată la fiecare deschidere a documentului.

Observaţie: Dacă data este inserată ca o intrare AutoText sau ca un simplu
text, atunci ea nu va constitui o zonă variabilă şi ca urmare aceasta nu va
putea fi actualizată.
Pentru a se actualiza câmpul Dată calendaristică la imprimare se va alege

opţiunea Options din meniul File din meniul, iar din fereastra asociată se va
selecta opțiunea Dispaly . În această pagină se va bifa opţiunea Update
Fields before printing aflată în zona Printing Options.
7.8. Îmbinarea corespondenţei
O facilitate deosebit de utilă oferită de editorul de texte Microsoft Word este

îmbinarea corespondenţei. Aceasta constă în posibilitatea de a crea un şir de
scrisori personalizate cu ajutorul unui document de bază şi a unei liste de
înregistrări.
Documentul principal este alcătuit din text şi câmpuri (comenzi). Dacă
textul se poate introduce în orice mod, pentru a se introduce câmpurile
trebuie urmaţi anumiţi paşi ce vor fi descrişi în continuare. În ce priveşte
modul în care câmpurile apar în document, acestea se deosebesc de textul
obişnuit prin faptul că apar încadrate de perechile de caractere “<<” şi “>>”.
Lista de înregistrări poate fi un tabel editat în Word, un tabel editat în Excel
sau chiar o bază de date creată în Access. Fiecare linie din tabel se numeşte
înregistrare, iar antetul tabelului va determina denumirea componentelor din
care este alcătuită fiecare înregistrare.
În esenţă pentru a utiliza îmbinarea corespondenţei sunt de parcurs trei paşi:
1. crearea listei de înregistrări;
2. crearea documentului principal ce conţine câmpurile;
3. îmbinare documentului principal cu lista de înregistrări şi tipărirea
scrisorilor obţinute.
144
Întrucât lista de înregistrări poate fi un tabel creat în Word, toate operaţiile

ce se pot efectua cu aceasta sunt prezentate în capitolul dedicat lucrului cu
tabele.
În continuare să considerăm că tabelul următor a fost creat în fişierul
test_date.doc.
Acesta va fi utilizat în continuare pentru a exemplifica modul de lucru cu
îmbinarea corespondenţei.
Să vedem acum în ce mod se poate crea documentul principal şi cum se
poate îmbina acesta cu lista de înregistrări. Pentru aceasta se va da clic la
butonul Start Mail Merge și selecta opţiunea Step-by-Step Mail Merge
din meniul Mailings. Odată selectată această opţiune, se va deschide o
fereastră ca în figura 8.1.
145
Figura 8.1.
În cazul nostru se va selecta opţiunea Letters, după care se dă click pe
textul . În continuare se va deschide o nouă fereastră
ca în figuar 8.2.
146
Figura 8.2.
În cadrul acestei ferestre se va preciza punctu de plecare în realizarea
documentului principal. Noi vom alege să continuăm cu documentul actual
prin selectarea opţiunii Use the current document, după care vom da click
pe textul .
La pasul trei se va deschide o fereastră ca în figura 8.3. În cadrul acesteia
putem stabili dacă vom utiliza o listă deja existentă, dacă vom utiliza lista de
înregistrări din Outlook, sau dacă vom crea o nouă listă.
147
Figura 8.3.
Noi vom selecta opţiunea Use an existing list şi apoi vom da click pe textul
pentru a selecta lista dorită. Odată ce am selectat lista, ni se va
deschide o fereastră ca în figura 8.4. În această fereastră ne sunt prezentate
datele din listă şi ne este permis să o modifică, adică să adăugăm, să ştergem
şi să modificăm înregistrări. În momentul în care suntem convinşi că lista de
înregistrări conţine ceea ce dorim noi, se va apăsa butonul .
148
Figura 8.4.
După ce se închide fereastra prezentată în figura 8.4, se va reveni în
fereastra prezentată în figura 8.3, unde cu ajutorul textului
se va trece la pasul următor căruia îi corespunde

fereastra din figura 8.5.
149
Figura 8.5.
În acest moment putem redacta scrisoarea principală. Textul normal va fi
scris în mod obişnuit, dar pentru a insera câmpuri care ulterior vor fi
înlocuite cu date din lista de înregistrări se va alege opţiunea .
În continuare se va deschide o fereastră ca în figura 8.6 din care se va alege
câmpul dorit după care se va apăsa butonul .
150
Figura 8.6.
În cazul exemplului nostru am introdus textul de mai jos, în care se pot
distinge câmpurile Nume, Prenume şi Vârsta.

Odată stabilit conţinutul documentului principal se va da click pe textul
pentru a putea previzualiza scrisorile obţinute prin

îmbinarea documentului principal cu lista de înregistrări. În continuare se va
deschide o fereastră ca în figura 8.7 şi în document se va putea vedea cum
arată acesta dacă se înlocuiesc câmpurile cu date din prima înregistrare a
listei de înregistrări. Dacă dorim să vedem cum arată dacă se utilizează date
din alte înregistrări ale listei, atunci se va utiliza butonul pentru
înregistrarea anterioară, butonul pentru înregistrarea următoare şi
respective opţiunea pentru o înregistrare anume.
151
Figura 8.7
Dacă în text se constată greşeli, atunci ele se pot corecta chiar în acest
stadiu. De exemplu se poate observa că în exemplul nostru scrie implinit şi
nu împlinit. Odată corectat acest cuvânt într-o scrisoare, el va fi scris corect
în toate. Dacă nu mai avem de efectuat nici o corectură este timpul să
trecem la faza finală. Pentru aceasta se va da click pe textul
.
La ultimul pas se va deschide o fereastră ca în figura 8.8. În cadrul acestei
ferestre va trebui să ne decidem dacă scrisorile să fie tipărite direct, sau dacă
să fie create documente separate pentru fiecare, documente care să poată fi
ulterior tipărite.
152
Figura 8.8.
Dacă se doreşte tipărirea directă se va alege opţiunea Print, iar în caz
contrar dacă se va alege opţiunea Edit individual letters.
Indiferent de opţiunea aleasă se va mai deschide o ultimă fereastră în care va
trebui să precizăm care dintre înregistrările din listă vor participa la
îmbinare. Această ultimă fereastră arată ca în figura 8.9.
Dacă dorim ca toate înregistrările să fie utilizate va trebui selectată opţiunea
All. Dacă în schimb dorim să utilizăm doar înregistrarea curentă, atunci se
va utiliza opţiunea Current record. Sunt şi situaţii în care se doreşte
utilizarea doar a unei părţi a înregistrărilor. În această situaţie se va utiliza
opţiunea From. În figura 8.9 se poate vedea modul în care s-a stabilit că la
îmbinare să participe doar înregistrările care au numerele de ordine cuprinse
de între 2 şi 4.
153
Figura 8.9.
Trebuie precizat că lansarea în execuţie a îmbinării se declanşează doar în
momentul în care a fost apăsat butonul .
7.9. Şabloane de document şi inserarea în Auto Text
7.9.1. Şablonul de document implicit, NORMAL.DOT
Toate setările referitoare la barele de instrumente (poziţia şi care dintre

ele sunt vizualizate), AutoText, modul de prezentare al documentului
sunt salvate într-un fişier numit normal.dot, (acesta este template-ul
global) deci utilizatorul trebuie să facă doar o singură dată setările
dorite, iar acestea se vor salva în acest fişier. Dacă doreşte, utilizatorul
poate să porteze aceste setări copiind fişierul peste cel implicit (este
indicată salvarea unei copii de rezervă, pentru orice eventualitate). În
consecinţă utilizatorul poate avea aceleaşi setări pe oricare calculator pe
care lucrează nefiind nevoit să facă setările explicit pe fiecare calculator
în parte. Dacă se lucrează cu S.O. Windows 10, acest fişier se va găsi la
următoarea cale de acces C:\Useres\<user name>\App Data\Roaming\
Microsoft\Templates, unde User name va defini utilizatorul. Dosarul
App Data are atributele hidden şi read only, deci la căutarea fişierului cu
Search se va ţine cont de acest lucru.
Pentru a crea un nou fişier care conţine setări se va folosi opţiunea Save
as din meniul File aici vom apăsa butonul Browse și va deschide o
ferastră unde la Save as type se va alege opţiunea Word Template
(*.dotx). Acest fişier se salvează în mod implicit la calea de acces mai
sus amintită. Dacă se salvează un fişier .dotx în altă parte decât la calea
de acces mai sus amintită, acesta nu va fi luat în seamă de Word.
154
Dacă s-a creat un nou template atunci acesta se poate folosi în paralel cu
cel original (mai exact există un template global normal.dot şi unul
local, cel nou) şi anume dacă se doreşte deschiderea unui nou document
pe baza noilor setări salvate atunci din meniul File se alege New şi din
fereastra deschisă se poate căuta diferite tipuri de template-uri online.
.Obs: Orice fişier word (cu extensia .doc) salvat în dosarul Templates se
va comporta ca un template, deci nu e nevoie să salvăm fişierul cu
extensia .dot.
7.9.2. Adăugarea unui text în galeria Auto Text.

Intrările AutoText sunt stocate ca blocuri componente. Pentru a crea o
intrare nouă, utilizați caseta de dialog Create New Building Block.
Dacă dorim crearea unui nou AutoText selectați textul pe care doriți să îl
adăugați în galeria de intrări AutoText, se intră în meniul Insert la grupul
Text dați clic pe butonul Quick Parts și alege opțiunea AutoText şi aici
alege subopțiunea Save Selection to AutoText Gallery va deschide o
ferastră care trebuie să completați la poziţia Name o să scrieț un nume unic
155
pentru blocul component AutoText la poziţia Gallery trebuie selectat

geleria Auto Text, la poziţia Category selectați categoria General sau creați
o categorie nouă la poziția Description screiț o descriere a blocului
component la poziția Save in faceți clic pe numele șablonului în lista
verticală. De exemplu, faceți clic pe Normal. Trebuie ca un șablon să fie
deschis pentru a fi afișat în lista verticală a numelor de șabloane la pozția
Options putem alege dintre următoarele:
 Selectați Insert content in its own page pentru a amplasa blocul

component pe o pagină separată, despărțită de restul conținutului
prin sfârșituri de pagină.
 Selectați Insert content in its own paragraph pentru a transforma
conținutul în propriul paragraf, chiar dacă în prezent cursorul
utilizatorului se află în mijlocul unui paragraf.
 Selectați Insert content only pentru oricare alt conținut.
7.9.3. Introducera unei text utilizând Auto Text
Intrați în meniul Insert faceți clic pe Quick Parts și alege opțiunea Auto
Text. Faceți clic pe intrarea pe care doriți să o adăugați.
7.9.4. . Adăugarea unui text în lista AutoCorrect
Prin adăugarea de intrări de text în caseta de dialog AutoCorecție, puteți să

configurați Word pentru a completa automat un cuvânt, o expresie sau o
propoziție, după ce ați tastat numai câteva caractere.
Din meniul File a se alege opţiunea Options şi în fereastra deschisă se dă
clic pe opțiunea Proofing acolo dă clic AutoCorrect Options și se va
deschide următoarea fereastră:
156
Aici trebuie bifat caseta de selectareReplace text as you type, dacă nu este
bifată deja. Sub Replace, tastați caracterele pe care doriți să le utilizați
pentru textul automat. Textul selectat în document ar trebui să apară sub
With după acest putem adăuga cu butonul Add sau șterege cu butonul
Delete.
Obs: Lista AutoCorecție este globală în toate programele Office care dețin
suport pentru această caracteristică. Atunci când adăugați sau ștergeți un
cuvânt dintr-o listă într-un program, sunt afectate și celelalte programe
Office.
7.9.5 Inteoducerea unui text utilizând AutoCorrect
Pe măsură ce tastați în document, textul din coloana din stânga a lista

AutoCorrect, sub Replace, automat este înlocuită cu textul în coloana din
dreapta, sub With.
7.10. Lucrul cu tabele în Word
În Word un tabel este compus din linii (orizontale) şi coloane (verticale).

Intersecţia dintre o linie şi o coloană reprezintă o celulă. Practic, toate datele
sunt conţinute de celule.
7.10.1. Crearea tabelelor

Pentru a crea un tabel dispuneţi de trei variante.Pentru
a crea un tabel trebuie alege butonul Tabel din meniu
157
Insert . După apăsarea acesteia, se deschide o fereastră în care puteţi selecta

câte linii şi coloane să aibă tabelul prin selectarea cu mouse-ul a liniilor şi
coloanelor dorite. Trebuie precizat că în această variantă dimensiunea
maximă a tabelului este de 4 linii şi 5 coloane, dimensiune care ulterior
poate fi modificată.
O altă variantă de a insera un tabel gol este aceea de a utiliza opţiunea
Insert – Table din meniul butonului Table. Odată selectată această opţiune,
se deschide o fereastră ca în figura 10.1.
Figura 10.1.
În această fereastră la Number of columns se va preciza numărul de
coloane, iar la Number of rows numărul de linii pe care să-l aibă noul tabel.
Tot în cadrul acestei ferestre, se pot stabili anumite proprietăţi ale tabelului
şi anume:
1. Fixed column width determină ca toate coloanele să aibă lăţimea
fixă şi egală cu valoarea precizată;
2. AutoFit to contents – face ca tabelul să fie dimensionat automat în
aşa fel încât textul din el să fie cât mai economic încadrat de
marcajele de linii şi coloane;
158
3. AutoFit to window – face ca tabelul să fie automat dimensionat să

încapă în pagină.
Dacă se bifează căsuţa de validare
, atunci se pot păstra aceste setări

pentru tabelele ce se vor crea ulterior.O a treia variantă de a insera
un tabel este aceea de a utiliza opţiunea Draw Table din meniul
botonului Table. Odată selectată această opţiune, veţi putea cu
ajutorul unui creion să desenaţi tabelul aşa cum doriţi să arate.
Acest lucru poate fi văzut în figura 10.2.
Figura 10.2.
Odată creat un tabel, acesta poate fi completat cu date. Pentru aceasta
trebuie precizat că fiecare celulă în parte se comportă ca o pagină de
document. Cu alte cuvinte putem avea mai multe paragrafe, fiecare
paragraf cu setările lui şi aşa mai departe. Deci putem utiliza toate
facilităţile de lucru cu paragrafele pentru a edita conţinutul unui
tabel.Suplimentar faţă de proprietăţile unui paragraf standard, textul
din celule poate fi aliniat şi vertical nu doar orizontal. Pentru aceasta
se poate utiliza opţiunea Table Properties din meniul Layout din
Tabel Tools. Odată selectată această opţiune, în fereastra deschisă
trebuie selectată pagina Cell, aşa cum se vede în figura 10.3. Din
această pagină se poate determina ca alinierea textului să se facă sus,
la mijloc sau jos.
159
Figura 10.3
Tot pentru alinierea textului, dar de această dată atât vertical cât şi orizontal,
se utilizează pictograma aflată pe bara de unelte Alignment sau se dă

click cu butonul drept al mouse-ului pe tabel şi se alege opţiunea Tabel
Properties.În ambele variante se va deschide o lista următoare de opţiuni
din care se va selecta varianta dorită.
O altă facilitate este aceea de a permite schimbarea orientării
textului într-o celulă. Pentru aceasta fie se foloseşte butonul
de pe bara de unelte Alignment , sau se dă click cu

butonul dreapta pe celulă şi se alege opţiunea Text Direction. În urma
selectării acestei opţiuni, se va deschide o fereastră în cadrul căreia vom
putea alege tipul de orientare dorit, după cum se poate vedea în figura 10.4.
160
Figura 10.4.
Una dintre facilităţile cele mai importante este aceea de a converti un text
într-un tabel. Pentru aceasta se va selecta textul dorit, după care se va selecta
opţiunea Convert Text to Table care aparține butonului Tabel din meniul
Insert. În continuare se deschide o fereastră ca în figura 10.5.
Figura 10.5.
În cadrul acestei ferestre cu ajutorul proprietăţilor Number of columns,
respectiv Number of rows, se vor stabili numărul de coloane, respectiv linii
pe care să le aibă tabelul.
În secţiunea AutoFit behavior se stabilesc proprietăţi generale ale tabelului,
proprietăţi ce au fost descrise în subcapitolul dedicat creării tabelelor.
161
În final, în cadrul secţiunii Separate text at, se determină după ce caracter

întâlnit se consideră ca fiind terminat textul ce va face parte dintr-o celulă:
1. Paragraphs – fiecare paragraf va fi inserat în câte o celulă
separată;
2. Semicolons – textul cuprins între două caractere punct şi virgulă va
fi conţinut de o celulă;
3. Tabs – textul cuprins între două caractere tab va fi conţinut de o
celulă;
4. Other – textul cuprins între două caractere precizate în căsuţa
corespunzătoare opţiunii va fi conţinut de o celulă.
7.10.2. Editarea unui tabel
7.10.2.1. Selectarea unor porţiuni de tabel

Sunt situaţii în care într-un tabel trebuie să fie efectuate anumite operaţii de
editare sau modificare a structurii acestuia. Pentru aceasta primul lucru pe
care trebuie să-l putem face este să selectăm celulele dorite.
Pentru a selecta o celulă avem la îndemână mai multe variante:
1. poziţionăm cursorul în celulă, ţinem apăsată tasta Shift şi în acelaşi
timp apăsăm tasta End;
2. poziţionăm mouse-ul în partea din stânga a celulei şi în momentul
în care acesta ia forma unei săgeţi puţin mai groase şi orientate spre
dreapta sus apăsăm butonul stânga;
3. poziţionăm cursorul în celulă, iar apoi se selectează opţiunea Select
– Cell din meniul Table.
Pentru a selecta o coloană respectiv o linie din tabel, ne poziţionăm într-o
celulă a acesteia după care vom selecta opţiunea Select – Column respectiv
Select - Row din meniul Layout din Table Tools.
Pentru a selecta mai multe linii din tabel, ne poziţionăm cu mouse-ul în
stânga celei mai de sus sau celei mai de jos dintre cele dorite, iar în
momentul în care mouse-ul arată ca o săgeată mai mare si goală îndreptată
spre dreapta sus, prin tinerea apăsată a butonului stânga al acestuia se trage
paralel cu tabelul până când sunt selectate liniile dorite.
În cazul în care dorim să selectăm mai multe coloane se procedează ca şi în
cazul liniilor, doar că trebuie să ne poziţionăm deasupra coloanelor, mouse-
ul va arăta ca o săgeată neagră orientată în jos, iar deplasarea va fi făcută
orizontal în timp ce ţinem butonul stânga apăsat.
162
Pentru a selecta tot tabelul, ne poziţionăm undeva în acesta şi se selectează

opţiunea Select – Table din meniul Layout din Table Tools.Odată stabilit
felul în care putem să selectăm anumite porţiuni din tabele, putem să
efectuăm şi alte operaţii cu acestea.
7.10.2.2. Inserarea celulelor

Pentru a insera celule în tabel, se va dă clic la butonul din bare de
unalte Rown and Columns din meniul Layout din Table Tools sau sau se
dă click cu butonul dreapta pe celulă şi se alege opţiunea Insert și aici alege
subopțiunea Insert Cells. În acest caz se va deschide o fereastră ce ne
permite să optăm pentru mai multe variante de inserare, aşa cum se poate
vedea în figura 10.6.
Figura 10.6.
Aceste opţiuni sunt următoarele:
1. Shift cells right – adaugă o celulă în stânga cele curente, iar linia
în care s-a făcut inserarea va avea o coloană mai mult decât
celelalte;
2. Shift cells down – inserează linie deasupra celulei selectate. Acest
fapt apare cum s-ar adăuga o celulă vidă deasupra celei curente şi
câte una sub fiecare coloană din tabel în afară de cea care conţine
celula curentă;
3. Insert entire row – inserează o linie vidă deasupra liniei în care se
găseşte celula curentă;
4. Insert entire column – inserează o coloană vidă în stânga aceleia
în care se găseşte celula curentă.
Pentru a adăuga în mod direct o linie deasupra, respectiv sub linia curentă,
se va da click la butonul Insert Above, respectiv Insert Below, meniul
Layout din Table Tools .
Pentru a adăuga în mod direct o coloană în stânga, respectid în dreapta
coloanei curente, se va da click butonul Insert Left, respectiv Insert Right,
din meniul Layout din Table Tools.
163
7.10.2.3. Ştergerea celulelor

Pentru a şterge celule dintr-un tabel se va da click la butonul Delete din
bare de unalte Draw și a selecta opţiunea Delete Cells din meniul Layout
din Table Tools, sau din lista de comenzi obţinută cu ajutorul unui click cu
butonul drept al mouse-ului, efectuat pe celula dorită. În acest caz se va
deschide o fereastră ce ne permite să optăm pentru mai multe variante de
ştergere, aşa cum se poate vedea în figura 10.7.
Figura 10.7.
Aceste opţiuni sunt următoarele:
1. Shift cells left – şterge celula selectată, iar linia din care s-a făcut
ştergerea va avea o coloană mai puţin decât celelalte;
2. Shift cells up – în coloana curentă deplasează conţinutul tuturor
celulelor aflate sub cea selectată cu o linie mai sus, iar celula din
ultima linie va rămâne goală. Conţinutul celulei selectate se va
pierde;
3. Delete entire row – şterge linia în care se găseşte celula curentă;
4. Delete entire column – şterge coloana în care se găseşte celula
curentă.
Pentru a şterge în mod direct linia curentă, respectiv coloana curentă, se va
selecta opţiunea Delete Rows, respectiv Delete Columns care sunt opțiuni
ale butonului Delete din meniul Layout din Table Tools.
Pentru a şterge un tabel întreg se va selecta opţiunea Delete –Table care
esteopțiunea ale butonului Delete din meniul Layout din Table Tools sau
din lista de comenzi obţinută cu ajutorul unui click cu butonul drept al
mouse-ului, efectuat pe tabel.
7.10.2.4. Mutarea şi copierea celulelor

Trebuie precizat că şi celulele unui tabel sunt obiecte. Ca toate obiectele cu
care lucrează sistemul de operare Windows şi celulele pot fi mutate şi
copiate. Pentru aceasta, celula sau celulele trebuie în prealabil selectate.
Pentru mutare, după selectare se poate utiliza combinaţia de comenzi
Cut+Paste. O altă variantă este de a “prinde” cu mouse-ul de celulele
164
selectate şi ţinând butonul stânga apăsat să fie “trase” până la locul

destinaţie. Ultima variantă de a muta celule este de a le “prinde” cu mouse-
ul şi ţinând butonul dreapta apăsat să fie “trase” până la destinaţie. După
eliberare va trebui selectată opţiunea Move Here.
Pentru a copia celulele selectare, se va folosi combinaţia de comenzi Copy
+ Paste. O altă variantă de a copia celule este de a le “prinde” cu mouse-ul
şi ţinând butonul dreapta apăsat să fie “trase” până la destinaţie. Odată
eliberat butonul mouse-ului va trebui selectată opţiunea Copy Here
7.10.2.5. Scindarea şi îmbinarea celulelor

Celulele dintr-un tabel pot fi scindate sau îmbinate, în scopul de a realiza
structuri ale tabelului ce nu pot fi obţinute în mod direct prin crearea
acestuia.
Pentru a scinda celulele, acestea trebuie selectate în prealabil. În continuare
se va alege butonul Split Cells din bara de unelte Merge din meniul
Layout din Table Tools. Odată selectată opţiunea Split Cells se va
deschide o fereastră ca în figura 10.8.
Figura 10.8.
Aici va trebui precizat în câte coloane şi linii vor fi scindate fiecare celulă.
Pentru numărul de coloane se utilizează câmpul Number of columns, iar
pentru numărul de linii se utilizează câmpul Number of rows. În partea de
jos a ferestrei se găseşte căsuţa de validare Merge cells before split. Dacă
aceasta este bifată, atunci toate celulele selectate vor fi considerate iniţial ca
fiind una singură care va fi apoi scindată într-un număr de linii şi coloane
165
conform cu cele specificate. Dacă în schimb aceasta nu este bifată, atunci

scindarea se va aplica în parte fiecărei celule selectate.
Operaţia inversă scindării este îmbinarea. Pentru a îmbina celule, acestea
trebuiesc în prealabil selectate. După selectare se va folosi butonul Merge
Cells din bara de unelte Merge din meniul Layout din Table Tools, sau se
va selecta opţiunea Merge Cells din fereastra ce se deschide dacă se dă
click cu butonul dreapta a mouse-ului pe celulele selectate. Odată selectată
opţiunea Merge Cells, aceste se vor îmbina, formând o singură celulă.
Uneori este util să putem “rupe” un tabel în două. Pentru acesta se va
poziţiona cursorul în linia deasupra căreia să fie despărţit tabelul în două,
după care se va selecta butonul Split Table din bara de unelte Merge din
meniul Layout din Table Tools .
Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că dacă dintr-un text am putut
forma un tabel, atunci şi operaţia inversă este adevărată. Pentru a transforma
un tabel în text, trebuie selectată butonul Convert Table to Text Cells din
bara de unelte Data în meniul Layout din Table Tools. În urma selectării
acestei opţiuni se va deschide o fereastră ca în figura 10.9.
Figura 10.9.
Cele patru opţiuni din fereastră determină cu ce caractere să fie demarcate
blocurile de text ce au aparţinut unor celule distincte. Semnificaţia acestor
opţiuni este aceeaşi ca a acelora corespunzătoare figurii 10.5. din
subcapitolul 10.2. Se poate observa că în partea de jos a ferestrei din figura
166
10.9. se găseşte o căsuţă de validare. Bifarea acesteia are ca efect tratarea şi

a tabelelor incluse.
7.10.3. Formatarea tabelului
Sunt cazuri în care nu ne este indiferent cum este plasat un tabel în

document şi modul în care acesta arată.
7.10.3.1. Alinierea şi indentarea tabelelor

Pentru a determina cum este plasat tabelul în document, deci cum este
aliniat în pagină, acesta trebuie în prealabil selectat. În continuare putem
stabili alinierea acestuia cu ajutorul pictogramelor de pe bara

de unelte Paragraph şi cu ajutorul uneltelor prezente pe rigla asociată
documentului,
se poate stabili indentarea tabelului.

O altă variantă de stabilire a alinierii şi indentării este să selectăm opţiunea
Table Properties în meniul Layout din Table Tools, sau din fereastra care
se deschide dacă se dă click cu butonul dreapta al mouse-ului pe tabel.
Odată selectată această opţiune se va deschide o fereastră ca în figura 10.10,
iar din aceasta va trebui utilizată pagina Table.
167
Figura 10.10.
În secţiunea Alignment sunt prezentate sugestiv care sunt cele trei moduri
de aliniere a tabelelor şi com se poate stabile indentarea acestora.
7.10.3.2. Înălţimea şi lăţimea celulelor

Înălţimea şi lăţimea celulelor sunt alţi factori care influenţează modul în
care arată un tabel.
Trebuie precizat că dacă dorim să stabilim o anumită înălţime pentru o
celulă, atunci întreaga linie va avea acea înălţime. Pentru a realiza acest
lucru, se va selecta pagina Row a ferestrei asociate opţiunii Table
properties, ce se gaseşte în meniul Layout din Table Tools sau în
fereastra care se deschide dacă se dă click cu butonul dreapta al mouse-ului
pe celula dorită. Pagina Row arată ca în figura 10.11.
168
Figura 10.11.
În această pagină se poate stabili dacă dimensiunea stabilită să fie exact atât
sau cel puţin atât, alegând opţiunea Exactly sau At least.
Pentru a stabili lăţimea unei coloane se va selecta pagina Column a ferestrei
asociate opţiunii Table properties, ce se gaseşte în meniul Layout din
Table Tools sau în fereastra care se deschide dacă se dă click cu butonul
dreapta al mouse-ului pe celula dorită. Pagina Column arată ca în figura
10.12.
Figura 10.12.
169
În această fereastră se va indica lăţimea preferată cu ajutorul căsuţei de

validare Preferred Width şi a căsuţei de valori asociată, măsurată în
unitatea de măsură precizată în lista derulantă denumită Measure in. Pentru
a se trece la stabilirea lăţimii coloanei anterioare se va utiliza butonul
, respectiv pentru stabilirea lăţimii coloanei următoare se

va utiliza butonul .
Sunt cazuri în care se doreşte ca anumite linii, respectiv coloane, să ocupe în
mod egal spaţiul pe care îl ocupă împreună. Pentru a se realiza acest lucru,
se vor selecta liniile, respectiv coloanele dorite şi în continuare se va selecta
opţiunea Distribute Rows, respectiv opţiunea Distribute Columns, opţiuni
ce se găsesc în bara de unelte Cell size în meniul Layout din Table Tools..
7.10.3.3. Liniile şi umbrirea

În mod normal prin tabel se înţelege un text cuprins între linii orizontale şi
verticale. De aceea este normal ca şi în Word tabelele să aibă trasate aceste
linii. Trebuie precizat că dacă se doreşte stabilirea modului de trasare a
acestor linii, în prealabil trebuie selectată zona din tabel căreia aceste să-i
corespundă. Modul în care sunt trasate acestea se poate stabili cu ajutorul
opţiunii Borders and Shadings dacă dă click la pictograma din

meniul Home sau din fereastra care se deschide dacă se dă click cu butonul
dreapta al mouse-ului pe celulele selectate. Odată selectată această opţiune
se deschide o fereastră ce conţine mai multe pagini. Cu ajutorul uneltelor
cuprinse în pagina Borders, pagină ce se poate vedea în figura 10.13, se
poate determina ce tip de caroiaj să se traseze, cu ce tip de linii şi cui să fie
acesta aplicat.
170
Figura 10.13.
În zona denumită Settings sunt câteva variante de chenar şi anume:
1. None – nici un chenar;
2. Box – doar contur;
3. All – sunt trasate toate liniile cu acelaşi tip de linie;
4. Grid – este asemănător cu opţiunea All, doar că liniile interioare
sunt mai subţiri;
5. Custom – ne permite să definim noi chenarul aşa cum dorim.
Trebuie precizat că în mod practic orice variantă am selecta, putem pe urmă

să-i aducem modificări.
Pentru a modifica tipul liniilor chenarului folosim lista derulantă Style,
pentru culoarea acestora vom folosi lista derulantă Color, iar pentru grosime
lista derulantă Width.
Odată selectat un tip de linie, cu ajutorul butoanelor din zona Preview,
putem determina în mod explicit care dintre liniile chenarului să fie trasată
cu aceasta. Acest lucru se realizează doar activând sau dezactivând
butoanele corespunzătoare liniilor dorite.
Pentru a stabili cui i se vor atribui proprietăţile chenarului stabilite, se va
utiliza lista derulantă Apply to. Astfel se poate stabili ca setările să
corespundă textului, paragrafului, celulei sau tabelului.Selectând opţiunea
Borders and Shadings dar utilizând pagina Shading, se poate stabili modul
de colorare a celulelor. Această pagină se poate vedea în figura 10.14.
171
Figura 10.14.
Astfel din zona Fill se va selecta culoarea cu care se vor umple celulele.
Dacă se alege No Fill, atunci nu se va aplica nici un fond. Dacă se doreşte
utilizarea altor culori decât cele care se văd, va trebui apăsat butonul
.În continuare putem stabili ca peste fondul stabilit să fie
aplicat un anumit tipar şi de o anumită culoare, cu ajutorul listelor derulante
Style şi Color.
172
În partea dreaptă a paginii se găseşte zona Preview, unde putem vedea tot
timpul cum arată ceea ce am selectat noi. Ca şi în cazul chenarelor şi în
cazul colorării celulelor, cu ajutorul listei derulante Apply to se poate cui i
se vor aplica proprietăţile stabilite.
7.10.4. Sortarea datelor dintr-un tabel

În cazul unui tabel, este deseori util ca după ce datele au fost introduse,
acestea să poată fi sortate după anumite criterii. Pentru aceasta se va apăsa
butonul Sort în meniul Layout din Table Tools. Odată apăsa această, se va
deschide o fereastră ca în figura 10.15.
În primul rând trebuie să precizăm dacă tabelul are antet sau nu. Pentru
aceasta va trebui bifat butonul radio Header row pentru cazul în care
tabelul are antet, respectiv butonul radio No header row pentru cazul în
care antetul lipseşte
Figura 10.15.
.În zonele Sort by şi Then by, dacă tabelul are antet vor apare denumirile
coloanelor din acesta, iar în caz contrar vor apare scrise numerele coloanelor
(de exemplu Column 5).
În zona Sort by se va preciza care este coloana ce corespunde primului
criteriu de sortare, ce tip de date conţine aceasta şi în ce ordine să fie datele
173
sortate. Astfel dacă selectăm opţiunea Ascending datele vor fi sortate

crescător şi respectiv descrescător dacă a fost selectată opţiunea
Descending.
Pot apare situaţii în care avem mai multe linii care conţin aceleaşi date în
coloana ce corespunde cheii primare de sortare. În acest caz se poate utiliza
zona Then by în mod similar pentru a stabili o cheie secundară de sortare.


Oradea, 2000
174
175
TEME DE CONTROL
TEMA DE CONTROL 1
Tehnoredactarea corectă a unui plan de lecție în format .doc
TEMA DE CONTROL 2
Tehnoredactarea corectă a unei fișe de matematică pentru clasa pregătitoare, conținând text, tabele și
imagini în format .doc
176
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
1. A. Alb Lupaș, H. Oros, V. Kos, D. Noje, Utilizarea PC-urilor. Ghid pentru începători,
Editura Universității din Oradea, 2006
2. A. Tilinca, L. Borbely, C. Tuduce, Primii pasi pe Internet cu sisteme UNIX, Editura
RoEduNet Cluj, 1999
3. C. Popescu, D. Noje, Introducere în informatică, Editura Universităţii din Oradea, 2000
177

Carte Algebra

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Algebra

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

COORDONATOR DISCIPLINĂ:

.....ALB LUPAȘ ALINA....

SUPORT PENTRU STUDIU INDIVIDUAL

Universitatea din Oradea

SUPORT PENTRU STUDIU INDIVIDUAL

Universitatea din Oradea

Modulul 2: Operarea cu interfața Windows 29

Modulul 3: Windows Explorer 53

Modulul 4: Setarea și funcționarea Internet-ului 69

Modulul 5: Instrumente de întreținere a sistemului 89

Modulul 6: Interfața tipică a unei aplicații Windows 99

Modulul 7: Procesarea textelor 107

Teme de control 176

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 177

Obiective educaţionale – se prezintă obiectivele Modulului

Cuvinte cheie - se prezintă cuvintele cheie principale din conţinutul

Cuprinsul modulului - se prezintă cuprinsul Modulului

Important! - atrage atenţia asupra unei porţiuni de text care conţine

Subiecte pentru autoevaluare - se prezintă subiectele destinate

Întrebări de autoevaluare - se prezintă întrebările destinate

Subiecte pentru evaluare şi control propuse pentru un Modul.

Teste grilă propuse pentru un Modul.

Studii de caz propuse pentru un Modul.

Jocuri de rol propuse pentru un Modul.

Întrebări de evaluare propuse pentru un Modul.

Aplicaţii practice/ comentarii/ analize de texte/ situaţii propuse

Probleme/exerciţii propuse pentru un Modul.

Referate / lucrări de reacţie propuse pentru un Modul.

Rezumatul Unităţii de învăţare inclusă într-un Modul.

Bibliografia obligatorie pentru un Modul.

Bibliografie disponibilă on-line pentru un Modul.

Bibliografie suplimentară (facultativă) pentru un Modul. Este

Disciplina TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE ŞI DE COMUNICARE.

În lumea modernă aproape nu se mai poate concepe un domeniu de activitate în care

Modulul 1: CARACTERISTICI DE PERFORMANȚĂ ALE UNUI SISTEM PC

Modulul 1: Caracteristici de performanţă ale unui sistem PC

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1

Evoluţia tehnologică, economică, socială şi militară au dus la dezvoltarea schimbului de

Istoric în evoluţia informaticii

În România, primul calculator a fost realizat în 1957 la Institutul de Fizică Atomică –

1.1. Unitatea centrală.

Forma – paralelipipedică şi există 3 modele :

(inima calculatorului) – este un circuit integrat cunoscut şi ca CIP, conţinând circuite

Aceste unităţi de măsură sunt importante ca şi caracteristici pentru performanţa memoriei.

1.1.3. Conexiunile cu perifericele.

Placa de bază -PCB- motherboard (placa mamă)

Northbridge şi Southbridge, cele două componente ale unui Chipset

1.1.4. Dispozitive de stocare a datelor.

Dispozitivele de stocare a datelor (memoria externă) se pot clasifica în:

1.1.4.2. Hard disc-ul.

Principalele caracteristici ale hard discurilor sunt:

Rata de transfer - reprezintă volumul de informaţie pe unitatea de timp care poate fi

1.1.4.3. Unitatea de bandă magnetică.

1.1.5. Dispozitive pentru comunicare.

1.1.4.5. Placa ISDN.

1.1.4.6. Placa de reţea.

MOUSE-ul este un dispozitiv de introducere a datelor, de dimensiune mică, uşor de manevrat

1.2.3. Monitor / ecran sensibil la atingere.

640x480. Suprafaţa vizibilă a ecranului, rata de reîmprospătare a imaginii şi distanţa

1.2.4. Sisteme de printare.

Fiecare ac produce un punct. Combinaţii acestor puncte formează caracterele text şi

Microfonul are rolul de a face conversia în semnal electric a sunetelor recepţionate, în

Bibliografie disponibilă on-line

Bibliografie suplimentară (facultativă)