Epoca marilor descoperiri geografice a fost o epocă de înnoiri care a cuprins societatea

europeană şi a început odată cu secolul al XV-lea. Pregătirea acestora s-a făcut în secolele
anterioare, care au realizat progresul economic, au perfecţionat arta şi tehnica navigaţiei,
au schimbat concepţia oamenilor despre lume. Încrederea în posibilităţile omului, susţinută
de umaniştii Renaşterii, a impulsionat cunoaşterea.

Europa a suportat în secolele anterioare asaltul mongol şi musulman. Contactul dintre

Occident şi Orient a fost cel mai adesea violent, dar el a permis şi schimburi comerciale şi
culturale ce au cunoscut perioade de dezvoltare sau de regres. Imperiul mongol a asigurat,
pentru o bună vreme, o stabilitate politică pe largi spaţii în Orient şi a permis negustorilor
italieni să folosească porturile Mării Negre în comerţul cu Orientul.

Pentru a stabili relaţii cu mongolii, apusenii au trimis misionari şi soli. Unul dintre aceştia
este călugărul franciscan Giovanni del Piano di Carpine, „un om ales de litere şi un bun
vorbitor” care, în anul 1245, din însărcinarea papei Inocenţiu al IV-lea, a pornit spre curtea
hanului tătar de la Karakorum şi, în drum, a trecut şi prin Moldova. Prin lucrarea
sa, Istoria mongolilor, el a fost primul care a adus numeroase informaţii despre locuri,
oameni şi obiceiurile lor din Asia centrală şi nordică, lărgind considerabil orizontul
europenilor.
Dar cea mai impresionantă descriere a ţinuturilor Asiei, a Chinei şi misterioasei Japonii
(Kipangu) ne-a lăsat-o veneţianul Marco Polo. care a stat la curtea hanului mongol timp de
19 ani (1271-1290). În lucrarea Cartea minunilor lumii, el descrie ţări, popoare, obiceiuri şi
aduce în Europa numeroase informaţii despre mongoli şi sistemul lor de organizare.
Aceşti pionieri ai descoperirilor de noi spaţii şi popoare au fost urmaţi de alţi numeroşi
călători şi misionari europeni care au completat şi îmbogăţit tabloul informaţiilor despre
asiatici şi au dus informaţii despre europeni. În secolul al XV-lea se remarcă un călător din
Rusia, negustorul Afanasi Nikirin. Acesta face o călătorie în India şi Ceylon (1466-1472).
Însemnările şi observaţiile sale au fost reunite în cartea Călătorie peste trei mări. Scrierile
acestor călători au contribuit la concepţia despre mirajul Orientului, socotit o vastă regiune
cu bogăţii fabuloase.
Comerţul care s-a desfăşurat între Europa şi Orient a cuprins şi ţările române. Tranzitul de
mărfuri orientale aduse în centrele comerciale de la gurile Dunării şi Marea Neagră, piper,
cuişoare, nucşoară, tămâie, indigo, şofran, citrice, orez, mătase etc. prin Ţara Românească
spre marile centre ale Transilvaniei, Sibiu şi Braşov este prezent în toată această perioadă.

Mari descoperiri geografice

Marile descoperiri geografice s-au realizat în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi la
începutul secolului al XVI-lea şi au avut ca protagonişti Portugalia şi Spania. Cauzele
acestora au fost de natură economică (penuria de metale preţioase, dezvoltarea producţiei
de mărfuri şi a comerţului, piedicile puse de turci în calea comerţului pe uscat cu Orientul),
progresele navigaţiei (cârma, astrolabul şi busola, portulanul şi harta, caravella), politică
(rivalitatea dintre oraşele italiene, portughezi şi spanioli, expansiunea otomană) şi spirituale
(dorinţa de cunoaştere, misionarismul şi prozelitismul creştin).

Primii care au căutat un drum nou spre ţara mirodeniilor, India, au fost portughezii, prin
expediţiile maritime organizate de Henric Navigatorul de-a lungul coastelor Africii. În anul
1497, Bartolomeo Diaz a descoperit Capul Bunei Speranţe, iar în 1497-1498, Vasco da
Gama a realizat înconjurul Africii şi a ajuns în India. În călătoriile lor de-a lungul ţărmurilor
Africii, portughezii au descoperit ţinuturi şi populaţii noi, cu civilizaţii mult deosebite de cea
europeană. Portughezii au întemeiat numeroase puncte comerciale, numite factorii. Noul
drum maritim spre Orient era deschis, dar interzis spaniolilor.

Spania a finanţat călătoria genovezului Cristofor Columb. Acesta era convins că pământul
este rotund şi a traversat Atlanticul având convingerea că va ajunge în India mergând spre
apus. În urma acestei călătorii (1492) el a descoperit o lume nouă şi nu India, aşa cum
credea. A rămas cu această credinţă, deşi a mai întreprins şi alte călătorii spre aceleaşi
tărâmuri. De aceea populaţiile descoperite au intrat în mentalul european sub numele de
indieni. Cel care şi-a dat seama că este un alt continent, „Lumea Nouă”, necunoscut
europenilor, a fost navigatorul florentin Amerigo Vespucci. Acesta a primit numele de
America.

Între 1519-1522, cu sprijinul Spaniei, portughezul Fernando Magellan a navigat de-a lungul
coastelor Americii de Sud descoperite de navigatorul Cabral la 1500, a trecut prin
strâmtoarea ce-i poartă azi numele şi a ajuns în oceanul pe care-l va boteza Pacific, până
în insulele Filipine, unde a fost ucis de băştinaşi. S-a mai întors în Spania o singură corabie,
„Victoria”, sub comanda lui Sebastian del Cano, şi s-a realizat astfel primul înconjur al lumii,
demonstrându-se că pământul este rotund.

Marile descoperiri geografice au avut importante consecinţe de ordin politic, economic,

social, cultural şi religios. Europenii au trecut la cucerirea, colonizarea şi exploatarea
pământurilor descoperite. S-au întemeiat imperii coloniale şi economia europeană s-a
afirmat la nivelul globului. Centrul economic al lumii de până atunci s-a deplasat, treptat, din
Marea Mediterană în Oceanul Atlantic şi a favorizat ţările europene riverane acestuia ca:
Spania, Portugalia, Olanda, Anglia şi Franţa. Între aceste ţări a început o concurenţă acerbă
pentru controlul căilor maritime şi comerciale, împărţirea lumii în sfere de dominaţie şi
influenţă (secolele XVI-XIX).

În numele ideii că europenii au menirea de a „civiliza” lumea, s-a impus cu torţa religia
creştină, civilizaţia europeană, şi au fost distruse civilizaţii înfloritoare ca cele din „Lumea
Nouă”, mayaşă, aztecă, incaşă datorită fanatismului civilizator în acelaşi timp descoperirile
geografice au lărgit considerabil orizontul de cunoaştere, au dovedit europenilor că nu au
singura civilizaţie de pe pământ, i-au pus faţă în faţă cu „celălalt”, au dovedit că pământul
este rotund, au permis răspândirea în diverse regiuni ale globului a unor plante şi animale,
obiceiuri şi credinţe, au permis întrepătrunderea civilizaţiilor şi mondializarea istoriei.

Drumul deschis de marile descoperiri geografice a generat o adevărată febră a călătoriilor şi

descoperirilor de mai mică amploare, ce au mărit orizontul de cunoaştere, au impus
civilizaţia europeană pe toate continentele. Printre marii călători spre noi popoare şi culturi
care au urmat după primul înconjur al lumii se numără şi românul Nicolae Milescu Spătarul.
Acesta a călătorit între anii 1675-1678 prin Siberia în Extremul Orient, Manciuria şi China,
lăsând o interesantă descriere a acestor ţinuturi.

Descoperitori de spaţii şi culturi în secolele XVIII-XIX. Progresul ştiinţelor şi tehnicii din

„secolul luminilor” a impulsionat procesul de cunoaştere a Terrei. Dacă în secolele
anterioare marile călătorii şi descoperiri geografice s-au realizat cu precădere pe mare, în
secolele următoare iau amploare şi cele în interiorul continentelor descoperite anterior.
Populaţii şi culturi noi au fost astfel cunoscute. În rândul călătorilor şi exploratorilor din
secolele XVIII- XIX s-au numărat şi mulţi români –EMIL Racovita –,sudul Patagoniei, Iuliu
Popper. Tara de foc