O scurtă istorie a tabelului lui Mendeleev (4)

Scris de Cristian Român - Sep 27, 2019

Așa cum ați văzut deja, drumul către transformarea alchimiei

în știința care poartă numele de chimie nu a fost tocmai unul
ușor. Dar, odată ce a fost abandonată metafizica alchimică, în
favoarea filosofiei naturale, evoluțiile au devenit din ce în ce
mai rapide. Preocupați de căutarea dovezilor și abandonând
speculațiile care nu erau susținute de fapte, filosofii naturii
încep să desțelenească drumurile care aveau să ne ducă la o
mai bună înțelegere a lumii. Să ne continuăm drumul prin
istoria tabelului lui Mendeleev.
Aș vrea să spun o scurtă anecdotă, pe care am preluat-o din
transcriptul prezentării susținute de către Laura Snyder la o
conferință TED din 2012. Ea povestește o întâmplare din în 24
iunie 1833, la cea de-a treia conferințe a Asociaţiei Britanice
pentru Progresul Ştiinţei. ”Un bătrân cărunt se ridică. Membrii
Asociaţiei sunt surprinşi să vadă că este poetul Samuel Taylor
Coleridge, care nu mai ieşise din casă de ani de zile. Sunt şi
mai şocaţi de ceea ce spune. «Încetaţi să vă mai denumiţi
filosofi ai naturii.» Coleridge simţea că adevăraţii filosofi, ca şi
el, reflectau asupra cosmosului din fotoliile lor. Nu se
murdăreau cu noroi şi nici nu făceau experimente primejdioase
cu pile electrice, ca membrii Asociaţiei Britanice.” Spusele lui
Fii parte a Mișcării Știință & Tehnică! Abonează-te acum!
Coleridge puteau fi văzute atât ca un compliment cât și ca,
mai degrabă, un reproș. Experimentul științific implică multă
mai degrabă, un reproș. Experimentul științific implică multă
muncă fizică, în timp ce filosofia ar trebui să se fie mai
degrabă un exercițiu intelectual profund. Laura Snyder
continuă: ”Un student de la Cambridge, William Whewell, s-a
ridicat şi a liniştit mulţimea. El a recunoscut politicos că un
nume adecvat pentru membrii asociaţiei nu există. «Dacă
«filosof» e un termen prea general și pretențios, a spus, atunci,
prin analogie cu «om de artă», noi putem fi denumiţi – oameni
de ştiinţă.» A fost prima dată când termenul «om de ştiinţă», a
fost rostit în public […]”
V-am povestit această întâmplare pentru că ea sugerează,
cred eu destul de bine momentul unei anumite rupturi. La
începuturile sale, filosofia naturală își propunea să înțeleagă
mintea Divinității prin studierea și înțelegerea lumii naturale.
Existau niște fire care o țineau legată de teologie. Dar, la
acest început de secol XIX lucrurile se schimbau deja.
Oamenii de știință au început să înțeleagă că pot înțelege
bine lumea naturală numai dacă nu implică, în fenomenele
care o guvernează, acțiunea unor forțe supranaturale.

Humphry Davy și descompunerea electrolitică

Încep cu o paranteză. Davy a fost unul dintre prietenii
apropiați ai lui Coleridge, poetul romantic care era atât de
supărat că cercetătorii naturii se cred filosofi. În cartea sa,
”Uncle Tungsten” (vă recomand să o citiți, a apărut și în ediția
română, fiind publicată de Editura Humanitas), Oliver Sacks
citează un pasaj emoționant din Coleridge, în care poetul
descrie munca lui Davy: ”Apa și focul, diamantul, cărbunele…
sunt convocate să fraternizeze prin teoria chimistului… Este
sensul unui principiu de conexiune dăruit de către spirit și care
este sancționat de corespondența cu Natura. Dacă în
Shakespeare găsim natura idealizată în poezie, prin puterea
creatoare a unei meditații profunde și care totuși observă, prin
observarea meditativă a unui Davy, noi găsim poezia, ca să
spunem așa, etalată și realizată în Natură: da, Natura însăși ne
este revelată… de către poet și poem!” Am închis paranteza.

Fii parte a Mișcării Știință & Tehnică! Abonează-te acum!

Humphry Davy

La începutul anilor 1800 descoperirile lui Volta ajung să fie

cunoscute și în Anglia. Mai mulți oameni de știință britanici
încep să studieze ”fenomenele galvanice”. Dintre ei s-a
remarcat Humphry Davy. Experimentator strălucit, Davy a fost
preocupat în primul rând de acumularea de date
experimentale și abia mai apoi de transpunerea lor în teorie.
Ca de obicei, deși a avut rezultate extraordinare în diverse
domenii ale chimiei chimiei (printre altele a descoperit
calitățile anestezice ale oxidului de azot), ne vom îndrepta
atenția asupra acelor descoperiri care au reprezentat
elemente esențiale în pavarea drumului către Tabelul lui
Mendeleev.
Pentru a studia fenomenele galvanice el s-a concentrat
asupra electrolizei. A construit o pilă voltaică alcătuită din
250 de plăci metalice, cea mai puternică și cea mai mare
construită până atunci, cu ajutorul căreia putea genera un
curent electric de mare intensitate. Inițial a încercat să
folosească acest curent pentru descompunerea unor
substanțe dizolvate în apă, dar a constatat că, în urma
electrolizei, nu obține decât hidrogen și oxigen. De fapt, el nu
făcea altceva decât să descompună apa.

Fii parte a Mișcării Știință & Tehnică! Abonează-te acum!

Pilă Volta

Evident, trebuia eliminată apa. A încercat să vadă ce se

întâmplă atunci când este trecut un curent electric intens
printr-o substanță solidă. Nu s-a întâmplat nimic. Pasul
următor a venit aproape de la sine: a vrut să vadă ce se
întâmplă atunci când curentul electric străbate o substanță
lichidă. Ideea asta a dat rezultate aproape imediat. Pe 6
octombrie 1807, Davy a supus electrolizei o cantitate de
potasă (carbonat de calciu), care a fost încălzită până dincolo
de punctul de topire. A obținut astfel câteva picături de metal
topit, căruia Davy i-a dat numele de potasiu. O săptămână
mai târziu repetă experimentul, de această dată folosind
sodă (carbonat de sodiu) lichidă. Astfel Davy reușește să
separe un nou element chimic, sodiul. Nu știa cum să
clasifice aceste două noi elemente chimice dar, în cele din
urmă, având în vedere faptul că ele aveau o suprafață
lucioasă și conduceau bine curentul electric și căldura, a
decis să le introducă în categoria metalelor.
Un an mai târziu, în 1808, Davy folosește un tip de electroliză
sugerat de savantul suedez Berzelius (nu intru în detalii, voi
spune doar că se folosea un electrod din mercur) și reușește
să separe alte câteva elemente chimice: magneziul, stronțiul,
bariul și calciul.
Încă din 1807, Davy încearcă să explice fenomenul de
electroliză. O face cu prudență. ”În stadiul actual al
cunoștințelor noastre este inutil să speculăm asupra cauzei
energiei electrostatice
Fii parte a sau asupra
Mișcării motivului
Știință pentru
& Tehnică! care corpuri
Abonează-te acum!
diferite, după ce au fost puse în contact, se electrizează diferit,
diferite, după ce au fost puse în contact, se electrizează diferit,
dar relația ei cu afinitatea chimică este suficient de clară. Nu ar
putea fi aceasta o proprietate fundamentală a materiei? […]
Ceea ce numim afinitate chimică nu este cumva reunirea
particulelor în stări electrice natural opuse? Iar atracțiile
chimice ale particulelor și atracțiile electrice ale corpurilor
masive nu sunt cumva rezultatul acțiunii unei singure legi?”
Câțiva ani mai târziu, în 1812, după ce a acumulat multe ore
lucrate în laboratorul, în ”Elements of Chemical Philosophy”
Davy nota: ”Aceleași corpuri, atunci este vorba de obiecte
masive, au aceleași efecte electrostatice care produc
fenomenele chimice întâlnite atunci când este vorba despre
particulele care le alcătuiesc. Deci nu este improbabil să găsim
aceeași cauză primă, și aceleași aranjamente ale materiei sau
chiar aceleași forțe de atracție între corpurile încărcate pozitiv
și negativ. De exemplu, ceea ce produce atracția electrică între
corpuri, ar putea produce și o forță de atracție între particule
permițându-le să se combine […].”
Ipoteza lui Davy este genială. Chiar dacă, în aceeași perioadă,
au existat și alții care au avut idei similare, scrierile și
experimentele lui Davy am marcat o revoluție în chimie. Iată
cum o descrie Oliver Sacks, în cartea amintită mai sus:
”Pentru Davy, electroliza a reprezentat o revelație care i-a arătat
că materia însăși nu este ceva inert, menținut de gravitație,
cum considera Newton, ci ceva încărcat și menținut de forțe
electrice. Afinitatea chimică și forța electrică, presupunea el,
erau identice. Pentru Newton și Boyle nu exista decât o singură
forță, gravitația universală, care ține la un loc nu numai stelele
și planetele, dar și atomii care le compun. Pentru Davy exista o
a doua forță cosmică, o forță nu mai puțin puternică decât
gravitația, dar care acționează la distanțele infime dintre atomi,
în lumea invizibilă, aproape inimaginabilă, a atomilor chimici.
Gravitația, credea el, ar putea fi secretul masei, dar
electricitatea este secretul materiei.”
Jacob Berzelius și legăturile chimice
La rândul său, Berzelius a fost o uriașă personalitate a
chimiei. Doar în treacăt voi aminti că el a descoperit ceriul,
seleniul și toriul. El este cel care a inventat sistemul de
notație pentru formulele chimice pe care îl folosim și astăzi.
El a descoperit fenomenul de cataliză. Tot el a avut contribuții
importante în Fiidezvoltarea
parte a Mișcării Știință
chimiei & Tehnică! Abonează-te acum!
organice.
Jacob Berzelius

Așa cum v-am obișnuit voi trece rapid la prezentarea acelor

descoperiri care aveau să ducă la marea realizare a lui
Mendeleev.
Berzelius, foarte probabil influențat de Davy, după ce studiază
îndeaproape fenomenele legate de electroliză, elaborează și
el o teorie conform căreia forțele electrice joacă rolul
principal în formarea legăturilor chimice. Conform acesteia,
atomii sunt purtători de sarcini electrice în diferite proporții,
ceea ce ar avea drept rezultat apariția de diferite combinații
chimice. Metalele erau considerate a fi electropozitive,
deoarece erau atrase de către polul negativ în timpul
electrolizei. El realizează și o clasificare a elementelor
chimice, plecând de la potasiu, considerat a fi cel mai
electropozitiv element, și ajungând la oxigen, considerat a fi
cel mai electronegativ element.  (Remarcați că avem încă un
pas clar către tabelul lui Mendeleev, după ce Dalton realizase
clasificarea elementelor în funcție de masa atomică.)
Conform lui Berzelius, combinarea atomilor este o consecință
a atracției electrice, iar compușii cimici rezultați pot avea un
exces de sarcină pozitivă sau negativă. El dă chiar și un
exemplu în acest sens. Oxidul de cupru (CuO) este format
prin unirea unui atom de cupru (pozitiv) și a unui atom de
oxigen (negativ) și rămâne ușor pozitiv. Trioxidul de sulf
(SO3) este format din sulf (pozitiv) și oxigen și este ușor
negativ. Asta ar explica de ce cei doi compuși chimici se pot
combina pentruFii parte a Mișcării
a forma Știință
sulfatul & Tehnică!
de cupru Abonează-te acum!
(CuSO4).
Ipoteza lui Berzelius avea câteva dificultăți majore. De
Ipoteza lui Berzelius avea câteva dificultăți majore. De
exemplu, cum este posibil ca doi atomi de hidrogen să se
reunească pentru a forma molecula de hidrogen? Ipoteza lui
Berzelius impunea ca cei doi atomi să aibă sarcini diferite.
Cum este posibil ca același tip de atomi să fie uneori pozitivi
și alteori negativi? Deși s-a folosit de lucrările lui Avogadro,
Berzelius nu a fost niciodată de acord cu ideea existenței
moleculei de hidrogen sau azot. Mai târziu, atunci când au
început să fie studiate îndeaproape moleculele organice, au
apărut noi dificultăți. De exemplu, pentru Berzelius,
hidrogenul avea o sarcină pozitivă iar clorul una negativă.
Erau cunoscute molecule organice în care un atom de
hidrogen era substituit cu unul de clor. Acest lucru ar fi fost
imposibil dacă ar fi fost acceptată ipoteza lui Berzelius.
Suntem în fața unei greșeli fundamentale? Nicidecum. Nu
avem de-a face cu o greșeală, ci doar cu o explicație valabilă
în anumite situații. Lucrul devenise clar la sfârșitul secolului
al XIX-lea. De fapt avem de-a face cu două tipuri de legături
chimice. Cea propusă de Berzelius este una dintre ele. Este
vorba de legăturile care se produc între atomi ionizați pozitiv
sau negativ. Este vorba despre o legătură ionică. Dar mai
există și un alt tip de legătură chimică, cea covalentă, în care
se realizează atunci când atomii își pun în comun electroni
din stratul de valență. Nu intru în detalii, aș deveni mult prea
stufos, dar acest tip de legătură chimică nu era cunoscut și
nici măcar intuit pe vremea lui Berzelius.
Așa cum spuneam în numărul trecut, o altă contribuție
importantă a savantului suedez la setul de cunoaștere care a
dus la sinteza lui Mendeleev, a fost determinarea maselor
atomice ale elementelor cunoscute în vremea sa. Spre
deosebire de Dalton, care alesese ca unitate de măsură masa
atomului de hidrogen, Berzelius alege atomul de oxigen, pe
care el îl considera ca fiind ”punctul cardinal al chimiei”. Mai
exact, el considera că oxigenul are o masă egală cu 100 de
unități. Fiind un experimentator de excepție, el reușește să
facă determinări extrem de precise iar valorile din tabelul său,
în versiunea finală din 1826, sunt foarte apropiate de cele
standard din zilele noastre. Au existat doar trei excepții:
sodiul, potasiul și argintul.
Intermezzo
Fii parte a Mișcării Știință & Tehnică! Abonează-te acum!
Ne apropiem de momentul magic, de ziua în care geniul lui
Ne apropiem de momentul magic, de ziua în care geniul lui
Mendeleev a adus ordinea în hățișul elementelor chimice,
dând un nou sens chimiei. Mai avem de parcurs câteva
episoade, pe care vă invit să le citiți în numerele viitoare ale
revistei noastre.
Primul episod al serialului îl găsiți aici
Al doilea episod al serialului îl găsiți aici
Al treilea episod al serialului îl găsiți aici
Al cincilea episod al serialului îl găsiți aici.

Cristian Român

Fii parte a Mișcării Știință & Tehnică! Abonează-te acum!