Sunteți pe pagina 1din 1

1DIETA RINA Ziua 1– bazată pe proteine.

Puteţi mânca pui, curcan, porc (fără grăsime) şi peşte, preparate la grătar sau fierte. Pe langă
carne, mai poţi mânca 3 ouă fierte şi diferite tipuri de brânză. Poţi complete masa cu salată, în orice
cantitate, precum şi o singură felie de pâine. este indicat să consume şi un bol de supă simplă, adică
doar zeama. La cină se mănâncă aceleaşi preparate de la prânz însă în cantitate înjumătăţită, fără
pâine şi supă.

DIETA RINA Ziua 2: – ziua legumelor.


Se pot mânca toate tipurile de legume, chiar şi cartofi (neprăjiţi), crude sau gătite fără ulei,
asezonate cu sosuri naturale.

DIETA RINA Ziua 3: – ziua de carbohidraţi.


După micul dejun format din cele două fructe, poţi mânca diverse tipuri de paste fierte chiar şi
pizza, la care poţi adăuga sosuri de tomate şi legume în cantităţi mici.La cina poţi savura ciocolată
neagră sau poţi consuma produse de patiserie . Se mai poate mânca o felie de tort sau îngheţată, însă
nu mai mult de trei linguriţe.

DIETA RINA Ziua 4: – ziua de fructe.


Poţi mânca orice fel de fruct, la fiecare două ore, pe parcursul întregii zile.
După cele patru zile trebuie să reiei ciclul, până ajungi la finalul celor 90 de zile. Este indicat ca la
fiecarea 30 de zile să ai o zi în care să bei doar apă. În cazul în care nu poţi, sari peste această zi şi
reieiregimul.
La finalul dietei Rina poţi începe să mănânci normal. Este de preferat ca pentru o perioadă, una dintre
mesele tale să fie formată doar din fructe.

1
Valentina

S-ar putea să vă placă și