'De la noi la Cladova ''

de Gala Galaction

Nuvela 'De la noi la Cladova' este o opera epică. În opera se narează întâmplări care-l au ca
personaj principal pe părintele Tonea.

Nuvela tratează tema iubirii şi se realizează pe câteva motive cum ar fi cel al păcatului şi cel al
chemării înalte. Cititorul află despre zbuciumul sufletesc al lui popa Tonea în care s-a cuibărit un
sentiment mistuitor, de care caută să se elibereze prin rugaciuni. Părintele Tonea este cuprins de dragoste
pentru sarboaica Borivoje, tanara sotie a lui jupan Traico, prietenul sau credincios. Dragostea se instaleaza
in sufletul preotului in mod fulgerator, aici facandu-se referire mai mult laiubirea ca fatalitate a destinului.
Popa Tonea i-a imprumutat bani lui Traico, si pentru a-si primii banii inapoi, trece Dunarea si
merge la Cladova , gasind-o acasa numai pe Borivoje. Dupa ce si-a recapatat banii, popa Tonea afla, din
putina romaneasca vorbita de sarboaica , de dragostea care i-o poarta. El simtind la fel, dar avand si
obligatii fata de cele sfinte dar si de familie, ii spune ca este mare pacat si ca in afara unei iubiri ca pentru
o sora sau ca pentru o fiica a Bisericii, altceva nu ii poate oferi. El se zbate intre sentiment si datorie,
punand intrebari la ale caror raspunsuri nu poate ajunge , dar care arata fragilitatea fintei uname.
Afland ca Borivoje este bolnava, popa Tonea trece iar Dunarea si ajunge la capataiul femeii. Acum ceea
ce nu fusese posibil in viata lor pamanteasca se realizeaza in rugaciune si credinta:'' Atat cat tinura
rugaciunile introductive si zguduitoarea molifta de dezlegare, Borivoje fu fericita atat cat ar fi putut sa fie
intr-o jumatate de veac!..''
Popa Tonea, iubind nespus dar neputand sa se abata de la menirea sa, inlesneste, prin rugaciuni,
trecerea dincolo a sufletului femeii a care-i dragoste este interzisa , la care doar a visat , astfel aici
aparand iubirea ca pasiune malefica, ca boala distrugatoare care duce inevitabil la moarte.
Borvoje mereu visa la acesta iubire, care pentru inceput crede ca va fi posibila , spera asta din tot
adancul inima ei.Dorinta ei a fost spulberata si astfel, din suferinta pentruiubirea neimplinita a ajuns la
moarte.Pentru ea a fost o iubire durerosa,fara margini , deoarece nu putea fi implinita, dar bucuria a fost
nespusa pentru tanara sarboaica atunci cand, in ultimele clipe din viata sa, a stat alaturi de persoana pe
care o va iubi mereu, popa Tonea.Dragostea a fost rugul pentru care ea a ars complet, purificandu-se.
Intre cele doua personaje a fost pusa Dunarea, al carei aspect a subliniat sentimentele. Momentul unicii
fericiri a celor doi a fost ultima intalnire, fara de pacat, cu conditia atotdivina si atotcuratitoare.
Gala Galaction a reuşit să ilustreze prin această nuvelă, iubirea, sub mai multe forme,captând atenţia
cititorului prin impresionanta poveste de iubire neîmplinireaşi prin sacrificiul fcăut de un preot pentru
credinţă.
 De la noi la Cladova

Nuvela “ De la noi la Cladova “ este o operă epică. În operă se narează întâmplări care-l au ca
personaj principal pe preotul Tonea, zis şi “popa Tonea“.
Nuvela este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ, cu un conflict puternic, iar
personajele-puţine la număr – sunt caracterizate succint în funcţie de contribuţia lor în desfăşurarea
acţiunii. Cantitativ, nuvela are întindere mai mare decât povestirea, dar mai scurtă decât romanul.
Tema nuvelei este iubirea, o iubire nebună, declanşatoare de evenimente.
Titlul “ De la noi la Cladova” reprezintă spaţiul în care are loc desfăşurarea unor suspine şi
zbuciumuri.
Fiind o operă epică, acţiunea este relatată de către un narator, la persoana a III-a şi se
structurează pe momente ale subiectului .
În expoziţiune este prezentat protagonistul acţiunii “popa Tonea” şi mustrările conştiinţei lui,
înfăptuite de unele lucruri şi viaţa precedentă în urma păcatului, alături de familia sa şi credincioşii
evlavioşi .
Sosirea bunului său prieten văduv, însoţit de o fiinţă femeiască mai tânără decât el, în biserica lui
şi începutul unui fior de dragoste, reprezintă intriga acţiunii.
Desfăşurarea acţiunii ilustrează încercărilor preotului de a ajunge la iubirea lui târzie şi
încercărilor de sustragere şi încălcare a lucrurilor bisericeşti.
Jupân Traico rugă preotului să îi împrumute nişte bani cu dobândă. Preotul acceptă deoarece era
un bun prieten şi un bun platnic. Aceştia sunt invitaţi la masă, unde preotul şi tânăra Borivoje se sorbeau
din priviri, însă aveau şi un sentiment de nesiguranţă.
După câteva zile după plecarea lor, preotul a întâlnit în cale o sârboaică care îi spuse în taină
faptul că tânăra arde de dorul lui. Sub pretextul venirii sărbătorilor, jupînul Traico îi trimise înştiinţare
preotului, să meargă după prima dobândă. El se sfătui cu vâslarii, să îl aştepte că va sosi îndată, însă
planurile i-au fost încurcate de către Simion, fiul lui moş Simion, care îi ceruse de îndată să meargă
pentru a îl spovedi şi împărtăşi pe tatăl său. Preotul deţinea la el cele sfinte, însă la presiunile vâslarilor,
şi-a luat şi cele sfinte cu el, ceea ce încalcă regulile bisericeşti.
Punctul culminant îl reprezintă momentul când ajunge la casa celor doi, unde Borivoje îl invită
înăuntru. Dragostea dintre cei doi este una reciprocă. Dunărea este aceea care asistă la zbuciumul celor
doi, când liniştită, când mânioasă.
Remarcabilă este în nuvelă descrierea zbuciumului preotului Tonea. Preotul este uman, el se
stăpâneşte, o ocoleşte pe iubita lui, dar plânge “pe cununa biruinţei sale“.
Deznodământul dezvăluie unele evenimente tragice. Borivoaica, fiind ocolită de preot, cade în
boală. Preotul în drum spre jupân Traico, aude urlete disperate de ajutor întrucât se stingea un suflet
fără preot. Apele se învolburaseră, iar vâslarii erau îngrijoraţi, însă preotul i-a asigurat că toate vor fi
bine, fiindcă cele sfinte erau la el. Borivoje era în suferinţă în ceasul al –XII-lea.
Momentul unicei fericiri a celor doi a fost ultima întâlnire, fără de păcat, cu condiţia atotdivină şi
atotcurăţătoare.
Personajul principal, “popa Tonea“, este ca şi alte personaje ale lui Galaction, preotul ideal supus
unei grea încercări. El era considerat uşă de biserică şi împlinitor poruncilor lui Dumnezeu. Îi conferă o
admiraţie respectabilă, faptul ca îşi recunoaşte propriile greşeli şi îşi cere iertare păcatelor ce le-a făcut.
Ca modalitate de expunere, regăsim naraţiunea, descrierea şi dialogul.

By Razvan for http://referat.ro

 De la noi la Cladova

“De la noi la Cladova” este o nuvelă de iubire între un preot şi o tânără femeie măritată cu prietenul
preotului. Iubirea este imposibilă şi interzisă, statutul celor doua personaje neputând permite această iubire.
La început, ne este prezentat preotul ca un om cu har, ca un om cu credinţă şi cu ceva al lui D-zeu.
Era iubit şi apreciat de săteni pentru credinţa sa, astfel încât vechea vorbă“ dacă te întâlneşti cu un preot îţi
merge rău” a dispărut.
Iubirea a apărut într-o zi de primăvară, după Paşte. Borivoje îi trezeşte un sentiment în inima lui
Tonea. Iubirea apare ca un miracol asociat primăverii, revenirii la viaţă a întregii naturi. Cei doi se
îndrăgostesc instantaneu, fulgerător, devenind o fatalitate a destinului.
După această primă întâlnire, cei 2 se vor mai vedea doar de 2 ori: când preotul trece Dunărea
sub pretextul de a-şi lua banii de la Jupân Traica, neputându-şi înfrâna patima (iubire devoratoare şi
malefică). A 3-a oară când se întâlnesc este când Borivoje moare din iubire (semn că iubirea este malefică),
iubirea celor doi se ridică din păcat şi se purifică prin moarte. Iubirea plină de păcat nu se poate împlini decât
la moarte. Aceste 2 personaje nu pot comunica verbal, pentru că Borivoje nu ştia română. Prin nerostite,
iubirea se amplifică, ea exprimându-se doar prin priviri şi gesturi.
Personajul principal este preotul, iar conflictul nuvelei este unul interior psihologic: lupta dusă în
sufletul preotului de a-şi păstra pioşenia şi de a se împlini erotic cu Borivoje. Această luptă se va încheia prin
iubirea faţă de D-zeu, credinţa în menirea sa de pastor a oamenilor din satul sau. Sfintele taine îl vor ajuta să
ocolească păcatul şi să-şi întărească credinţa.
Un loc important în nuvelă îl are natura. Descrierea naturii punctează trăirile sufleteşti ale personajelor
(Dunărea). “Creste albe” semnifică puritatea credinţei pe care vrea să şi-o păstreze, “Dunărea întărâtată”
semnifică nerăbdarea de a o vedea, iar “inele monstruoase” reprezintă păcatul. Ziua în care o cunoaţte pe
Borivoje este o zi de primăvară, o zi frumoasă, luminoasă. Când preotul va trece Dunărea, aceasta va fi
agitată, reprezentând revolta divină faţă de păcatul pe care-l va face. La ultima întâlnire, natura este
zbuciumată. “Dunărea albă de furie” reprezintă că natura trăieşte tragedia personajului.
Menirea preotului este una sfântă, creştină, de a-i citi rugăciunile pe patul de moarte. Preotul va
înfrânge furtuna şi îşi va împlini menirea împreună cu tovarăşii săi.
Naraţiunea nu e făcută cronologic, acţiunea începe cu prezentarea zbuciumului sufletesc al preotului
dinaintea momentului când trece la Cladova s-o vadă pe Borivoje. Acţiunea coboară în trecut pentru ca în
final să se revină la prezent şi să se prezinte moartea.
Naraţiunea la persoana a 3-a e întreruptă de monologul interior al preotului. Acţiunea este organizată
pe momentele subiectului. În expoziţiune, se prezintă satul şi personajele principale, în intrigă se prezintă
întâlnirea celor doi, în desfăşurarea acţiunii se prezintă dorinţa lui de a o revedea, iar în punctul culminant se
prezintă a 2-a întâlnire a celor doi. Caisa care cade din copac sfâşiată ca o inimă reprezintă sufletul sfâşiat al
celor doi.
În deznodământ, se prezintă moartea Borivojei şi proiectarea lui în lumea ideală a iubirii celor doi.
Nuvela are un conflict moral şi religios între pasiunea pentru Borivoje şi credinţa sa de creştin şi
de preot a lui Tone. Borivoje se dăruieşte iubirii cu inocenţă, fără să ţină cont de regulile morale. Iubirea ei
este deasupra oricărui păcat. Lucrul acesta va fi pedepsit, fapt că eroina moare.
Stilul lui Gala Galaction se caracterizează printr-o bogăţie de imagini artistice ce punctează pasiunea
celor doi prin utilizarea unui lexic cu multe cuvinte religioase şi arhaice, creând astfel o atmosferă de taină,
mister creştin şi de religiozitate intensă.
Erată: nu Mehedinţiului, ci Mehedinţilor