Sunteți pe pagina 1din 4

Evaluarea formativa

Evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații
utile, permițând luarea unor decizii ulterioare. – după Cucoș C. 2008
Fiind un proces multidimensional, se pot identifica, în funcţie de criteriile alese, mai multe
strategii/tipuri de evaluare:
1. Din punct de vedere al situaţiilor de evaluare, putem identifica două strategii:
♦ evaluare realizată în circumstanţe obişnuite, bazată pe observarea activităţii elevilor;
♦ evaluare specifică, realizată în condiţii special create ce presupune elaborarea şi aplicarea unor
probe, partenerii angajaţi în proces fiind conştienţi de importanţa demersurilor de verificare şi
apreciere întreprinse;
2. După funcţia dominantă îndeplinită, putem identifica două strategii:
♦ evaluare diagnostică (se realizează o diagnoză descriptivă ce constă în localizarea lacunelor şi
erorilor în cunoştinţe şi abilităţi dar şi a “punctelor forte” şi o diagnoză etiologică care relevă
cauzele care au generat neajunsurile constatate);
♦ evaluare predictivă prin care se urmăreşte prognozarea gradului în care elevii vor putea să
răspundă pe viitor unui program de instruire;
3. După modul în care se integrează în desfăşurarea procesului didactic, putem identifica trei
strategii:
♦ evaluare iniţială, realizată la începutul demersurilor instructiv-educative, pentru a stabili
nivelul la care se situează elevii;
♦ evaluare formativă, care însoţeşte întregul parcurs didactic, organizând verificări sistematice în
rândul tuturor elevilor din toată materia;
♦ evaluarea sumativă, care se realizează de obicei, la sfârşitul unei perioade mai lungi de
instruire;

Evaluarea formativă

- se realizează predominant pe parcursul desfăşurării procesului didactic şi este menită să


verifice sistematic progresele elevilor. Ea se realizează de la începutul programului până la
terminarea lui. Are ca scop să-l informeze pe elev asupra obiectivelor pe care trebuie să le
realizeze şi să-i ţină la curent pe elevi, profesori şi părinţi cu progresele înregistrate pe
traseul către obiectivele vizate. Cunoaşterea sistematică a rezultatelor activităţii desfăşurate
are efecte reglatoare asupra acesteia, permiţând ameliorarea ei continuă. Permite, astfel,
cunoaşterea pregătirii elevilor, identificarea neajunsurilor după fiecare secvenţă şi, în
consecinţă, adoptarea măsurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului elevului,
precum şi a procesului.
Scopul evaluării formative
 Evaluarea formativă are drept obiectiv general susținerea învățării prin acordarea unui
feedback prompt elevilor cu privire la stadiul atingerii rezultatelor planificate ale învățării
și este însoțită de îndrumarea corespunzătoare, individualizată, a acestora.

Obiectul evaluării formative


 vizează cunoştinţele, competenţele şi metodologiile în raport cu o normă prestabilită, dar
şi cu o sarcină mai complexă de învăţări ulterioare despre care elevul îşi face o
reprezentare” (I. T. Radu);
 se extinde şi asupra procesului realizat.

Principiul temporalității
Evaluarea formativă:
 axată pe proces şi internă, se face pe parcursul învăţării;
 frecventă, la sfârşitul fiecărei unităţi de studiu;

Funcțiile evaluării formative


 funcţia de constatare a rezultatelor şi de sprijinire continuă a elevilor;
 funcţia de feedback;
 funcţia de corectare a greşelilor şi ameliorare şi reglare a procesului;
 funcţia motivaţională.

Modalități de realizare a evaluării formative


 observarea curentă a comportamentului şcolar al elevului;
 fişe de lucru;
 examinări orale;
 tehnica 3-2-1;
 metode R.A.I.;
 probe de autoevaluare.
Avantajele evaluării formative
 orientează procesul de învățare desfășurat în clasă, fiind centrată pe intervenția
profesorului asupra elevului;
 se repercutează pozitiv asupra schimburilor dintre profesor și elev;
 permite elevului să-și remedieze erorile și lacunele imediat după apariția lor și înainte de
declanșarea unui proces cumulativ;
 oferă un feedback rapid, reglând din mers procesul;
 este orientată spre ajutorul pedagogic imediat;
 oferă posibilitatea tratării diferențiate (I. Cerghit);
 dezvoltă capacitatea de autoevaluare la elevi;
 reduce timpul destinat actelor evaluative ample, sporindu-l pe cel destinat învățării;
 sesizează punctele critice în învățare.
Dezavantajele evaluării formative
 nu garantează de la sine că elevul a învățat;
 se desfășoară pe tot parcursul programului de instruire în cadrul lecțiilor și la încheierea
unui capitol, acoperind întregul conținut, conform programei, elevii fiind verificați din
toată materia;
 profesorul poate să întreprindă la timp măsurile necesare prevenirii unor insuccese șolare
și să perfecționeze metodele de predare- învățare
 pe baza unui feedback continuu, oferă elevilor informații cu privire la eficiența metodelor
de învățare folosite de ei, având posibilitatea să le amelioreze sub îndrumarea
profesorilor.
Notarea
 “Acest tip de evaluare nu se exprimă în note şi cu atât mai puţin în scoruri” (I. T.
Radu);
 nu realizează ierarhii şi clasificări între elevi;
 oferă doar premise pentru notare și orientează profesorul și elevul asupra nivelului de
achiziții ale învățării, la un moment dat.
Evaluarea formativă Evaluarea formatoare
 iniţiativa îi aparţine profesorului;  iniţiativa aparţine elevului şi este
acesta intervine asupra elevului; orientată sau nu de către profesor;

 este exterioară elevului, provenind din  izvorăşte din reflecţia elevului asupra
procesul didactic la care elevul nu are propriei transformări, asupra propriei
acces decât prin intermediul învăţări;
profesorului;

 se repercutează pozitiv asupra  este susţinută de motivaţia interioară a


schimburilor dintre profesor şi elev, din elevului;
exterior.  se repercutează pozitiv asupra
schimburilor dintre elev şi profesor,
dinăuntru.

Caracteristici comune:
 au ca obiect rezultatele școlare obținute într-un interval de timp definit;
 se realizează prin aceleași metode de verificare, chiar dacă alcătuirea probelor poate prezenta note
distinctive de la o strategie la alta;
 îndeplinesc, în general, aceleași funcții: constatativă, diagnostică, prognostică, ameliorativă;