III.

OPERAŢIUNI TEHNICO-CRIMINALISTICE EFECTUATE ASUPRA URMELOR LA

FAŢA LOCULUI Orice urmă ce se găseşte în câmpul infracţiunii, trebuie: descoperită,
conservată, interpretată, fixată, ridicată şi ambalată. 3.1.Descoperirea urmelor Sarcina cea mai
importantă a ofiţerilor şi subofiţerilor de poliţie care execută investigarea tehnico-ştiinţifică a
locului faptei, o constituie descoperirea tuturor categoriilor de urme. Pentru descoperirea
urmelor, în funcţie de natura infracţiunii, specificul locului faptei şi de modul de operare al
infractorului, poliţistul va caută sa reconstituie mintal fiecare faza a desfăşurării activităţii
infracţionale, parcurgând cu atenţie traseul infractorului (iter criminis). Descoperirea urmelor,
presupune o cercetare sistematică şi amănunţită a locului săvârşirii infracţiunii, prin observare
nemijlocită sau cu ajutorul unor mijloace tehnice. În funcţie de natura şi dimensiunile urmei,
se aplică unul dintre următoarele procedee: a. Urmele vizibile (macrourmele), se descoperă cu
ochiul liber. b. Urmele latente se descoperă folosind unul din următoarele procedee: – cu
fascicul de lumină dirijat incident; – cu aparate optice de mărit; – prin transparenţă; – sub
radiaţii u.v., i.r., gama, beta, rontgen. Aceste procedee sunt procedee nedestructibile, ce nu
aduc modificări prin aplicarea lor. – prin relevare : Aici se aplică următoarele tehnici: –
pudrare sau prăfuire; – aburirea cu vapori de iod; – tratarea cu soluţie chimică(ninhidrină); –
relevarea de pe materiale textile; – relevarea de pe pielea umană. – procedee speciale: –
folosirea câinelui de urmărire; – folosirea detectoarelor de metale, radiaţii, etc. ; – folosirea
magnetului şi a electromagnetului; – folosirea simţurilor organoleptice: (auzul, pipăitul,
mirosul, văzul) ; 3.2. Conservarea urmelor criminalistice Prin conservarea urmelor se înţelege,
luarea măsurilor necesare de protejare a acestora, pentru a nu fi distruse sau deteriorate
intenţionat sau neintenţionat prin acţiunea diferitelor persoane, a animalelor sau a
intemperiilor (ploaie, zăpadă, vânt, etc.). Procedeele de conservare a urmelor diferă în funcţie
de natura urmei, locul unde se află precum şi de factorii care pot influenţa integritatea sa
(exemplu: intemperiile naturii). În general, pentru conservarea urmelor, întreprindem
următoarele activităţi: – acoperirea urmei cu diferite obiecte (cutii, lăzi, vase sau chiar hârtie
de mărime corespunzătoare, îndoită la colţuri şi bombată la mijloc). O particularitate o
reprezintă urmele de adâncime create de încălţăminte sau de mijloacele de transport, care, pe
timp de ploaie se acoperă şi se îndiguiesc pentru a preîntâmpină scurgerea apei şi surparea
pereţilor. – încercuirea urmei cu creta forestieră sau cu alt instrument scriptural; Procedeul se
foloseşte cu un dublu scop. În primul rând atenţionează să nu se pătrundă în sectorul respectiv,
iar în al doilea rând oferă o mai bună delimitare cu ocazia executării fotografiilor sau filmărilor
judiciare(ex: încercuirea urmei de încălţăminte formată prin stratificare de sânge pe asfalt sau
pe podea, încercuirea cioburilor de far sau a peliculelor de vopsea în cazul unui accident de
circulaţie, etc.); – jalonarea şi numerotarea urmelor descoperite, constă în folosirea unor
jaloane şi tăbliţe cu numere indicatoare, existente în trusele criminalistice. 3.3. Interpretarea
urmelor În sens criminalistic, prin interpretarea urmelor se înţelege examinarea amănunţită a
fiecărei urme şi corelarea acesteia cu celelalte elemente ale ambianţei locului faptei, în vederea
explicării mecanismului formării acestora şi deţinerii unor indicii despre factorul creator şi
despre împrejurările în care s-a comis fapta. – în cazul urmelor de mâini, putem obţine unele
date privind numărul persoanelor, activităţile desfăşurate de acestea la fata locului, vechimea
urmei, unele malformaţii la nivelul mâinii, etc. – în cazul cărării de urme de încălţăminte,
putem obţine date privind: – numărul persoanelor; – activităţile desfăşurate de acestea; –
direcţia reală de deplasare; – sexul şi vârsta persoanei; – unele particularităţi anatomice sau
ale mersului; – tipul şi modelul încălţămintei, etc. – în cazul urmelor create de mijloacele de
transport, putem obţine date cu privire la: – tipul, felul şi marca vehiculului; – direcţia de
deplasare; – condiţiile ce au favorizat producerea faptei; – unele defecţiuni tehnice; – viteza
de deplasare; – date despre încărcătură, etc. – în cazul urmelor instrumentelor de spargere,
putem obţine date privind : – instrumentul folosit; – acţiunile desfăşurate de făptuitor, etc. –
interpretarea urmelor de sânge sau de alte substanţe biologice ne oferă date privind: – natura
sângelui; – înălţimea de la care s-au scurs; – activităţile infracţionale de la faţa locului; –
direcţia în care a fost deplasat cadavrul; – ce zonă a corpului a fost lezată şi vechimea leziunii,
etc. 3.4. Fixarea urmelor După descoperirea, conservarea şi interpretarea urmelor, în procesul
investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei, se procedează la determinarea stării lor, a
poziţiei şi la descrierea amănunţită a acestora. Totalitatea activităţilor de acest fel este
cunoscută în criminalistică sub denumirea de fixare a urmelor. A fixa o urmă înseamnă a arăta
natura, calitatea, forma, culoarea amplasamentul, dimensiunile şi poziţia lor prin diferite
mijloace de probă cu menţiunea că aceasta a fost descoperită la locul comiterii unei anumite
infracţiuni şi nu în altă parte. Fixarea urmelor de la locul comiterii infracţiunii se poate face
astfel: a.Fixarea prin descriere în: – proces-verbal de cercetare la faţa locului; – raport de
constatare tehnico-ştiinţifică; – procesul-verbal întocmit de conducătorul câinelui de urmărire.
b.Fixarea cu ajutorul mijloacelor tehnice: – fotografie judiciară; – film judiciar; – schiţă; –
desen. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este principalul mijloc de probă, ce oferă
practic posibilităţi nelimitate de descriere a tuturor aspectelor constatate cu această ocazie.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică se întocmeşte de către specialistul criminalist, având
şi el putere probatorie. Fotografierea urmelor de la faţa locului se execută în toate situaţiile în
care aceasta este posibilă. Spre deosebire de desen, schiţa locului faptei se întocmeşte pe cât
posibil la scara 1/100, 1/200, de obicei pe hârtia milimetrică. Desenul, la faţa locului se va
executa ori de câte ori este cazul, fixându-se cu această ocazie diferitele caracteristici ale
urmelor. Filmul judiciar, se foloseşte tot mai mult ca procedeu de fixare a locului faptei.
Acesta surprinde totalitatea aspectelor existente la faţa locului, relevând din unghiuri diferite
întreaga activitate de căutare şi descoperire a urmelor. 3.5. Ridicarea urmelor de la faţa locului
este o activitate obligatorie ce se efectuează după fixarea lor prin procedeele amintite,
activitate ce se desfăşoară în faza dinamică a cercetării la faţa locului. Prin ridicarea urmelor,
în sens criminalistic, se înţelege luarea lor ca atare, a imaginii acestora sau a obiectelor ce le
poartă ori le conţine, de la locul săvârşirii faptei. Pentru aceasta, se vor aplica următoarele
procedee, fiind necesară respectarea următoarei ordini de referinţă: a. Ridicarea imaginii
urmei prin fotografiere sau filmare Fotografierea (filmarea) urmelor este indicată a se aplica
înaintea oricărei alte metode de ridicare, deoarece în caz de distrugere sau deteriorare a urmei,
să ne rămână imaginea acesteia. Se realizează prin procedeul fotografierii (filmării) la scară,
lângă urmă ataşându-se un instrument etalon de măsură (riglă, ruletă, etc.), iar în lipsa acestuia
un obiect cu dimensiuni standard (cutie de chibrituri, creion neînceput,etc.). b. Ridicarea
urmelor odată cu obiectul purtător Metoda se aplică ori de câte ori este posibil, cu respectarea
următoarelor reguli: – obiectul să nu aibă dimensiuni sau greutate mare; – prin ridicare să nu
se distrugă urma, ori să se producă pagube; – să nu se împiedice desfăşurarea normală a
activităţii la locul respectiv ori să se aducă atingere gravă gradului de confort al persoanelor
de la locul respectiv (ex: nu se poate ridica uşa ori fereastra casei, volanul maşinii, etc.); – să
nu se pună în pericol viaţa ori sănătatea persoanelor. c. Ridicarea urmei ca atare Acest
procedeu se aplică în cazul urmelor materie, şi în funcţie de starea de agregare şi de
dimensiunile lor se aplică unul din următoarele tehnici: – prinderea cu mâna sau cu penseta;
– desprinderea sau răzuirea urmelor de pe suportul pe care se află; – absorbirea cu pipeta
(seringa) sau cu tubul capilar; – cu ajutorul magnetului (în cazul materialelor feroase); – prin
măturare (cu ajutorul pensulei) ; – prin decupare (ex: urmele de vopsea impregnate în textile);
– prin tamponare cu vată sau tifon ; Se va avea grijă ca prin ridicare să nu se ridice sau să se
modifice urmele. d. Ridicarea prin transferare În cazul urmelor formă create prin depunere ori
prin detaşare de pulbere de pe suprafeţe dure, ori în cazul urmelor papilare relevate cu diferite
pulberi, se aplică metoda ridicării acestora prin transferare cu folii adezive. Această metodă
se aplică numai în situaţia în care ridicarea cu obiectul purtător nu este posibilă şi după ce
urma a fost fotografiată la scară. Pentru a-i conferi forţa probantă, este bine ca pe spatele
hârtiei folio să se noteze locul de unde a fost ridicată şi să semneze martorii asistenţi. e.
Ridicarea urmelor cu ajutorul mulajului În situaţiile în care în câmpul infracţiunii sunt
descoperite urme de adâncime (create de încălţăminte, de mijloacele de transport, de
instrumentele de spargere ori de animale), după fotografierea ori filmarea lor la scară vor fi
ridicate cu ajutorul mulajului de ghips, parafină, de plastilină, etc. f. Ridicarea urmelor sub
formă de crustă, pete, depuneri, lichide, etc., se face prin: – răzuirea cu lama, briceagul, sau
desprinderea unor particule cu penseta ( sânge, vopsea sub formă de crustă); – solubilizarea
cu tampoane de vată îmbibate în apă, sau alcool; – absorbirea cu pipeta, seringa, sau tubul
capilar ( lichide); – absorbirea cu aspiratorul la care se montează un dispozitiv special(
microurme); – ridicarea cenuşilor cu spatulă, lopăţică metalică, din plastic, sau carton, a
stratului de sol, sau zăpadă îmbibate cu sânge, vopsea, sau alte lichide; – prinderea cu penseta
( hârtii, fire de păr, particule de vopsea, etc.); – recoltarea cu magnetul a particulelor metalice
( pilitură, arme din locuri greu accesibile – fântâni, râpe etc.). 3.6. Ambalarea şi transportul
urmelor şi obiectelor purtătoare de urme După ce au fost ridicate, pentru a putea fi protejate
pe timpul transportului (la laboratoarele criminalistice ori la alte instituţii) urmele se vor
ambala în plicuri, pachete, cutii, recipiente etc., în raport cu natura şi specificul fiecăruia în
parte (exemplu: hârtia folio cu urmele papilare se ambalează în plicuri, mulajul de ghips în
cutii, lichidele în flacoane, etc.). Pentru ambalarea urmelor ori obiectelor purtătoare de urme,
se vor respecta următoarele reguli: – se alege tipul de ambalaj corespunzător naturii urmei; –
fiecare urmă se ambalează separat; – ambalajul să asigure protecţia urmei sau obiectului
purtător de urmă; – se sigilează ambalajul pentru a înlătura posibilitatea pierderii ori înlocuirii
urmei sau obiectului purtător de urmă; – se etichetează ambalajul (ce urmă conţine, de unde
şi când a fost ridicată, semnăturile organului de cercetare penală şi ale martorilor asistenţi); –
dacă se impune, se vor face şi alte menţiuni, cum sunt: fragil, a nu se răsturna, a se feri de
umezeală, etc.; Urmele descoperite şi ridicate de la faţa locului vor fi luate de cel care a
efectuat investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei şi predate poliţistului numit cu
soluţionarea cauzei. Acesta, prin rezoluţie motivată va dispune efectuarea de constatări
tehnico-ştiinţifice ori de expertize.