Civilizația egipteană greco-romană din Mesopotamia

Civilizaţia egipteană s-a constituit în valea Nilului într-o regiune relativ izolată, fapt care
şi-a lăsat amprenta asupra caracterului şi originalităţii acesteia. Istoria Egiptului Antic a
evoluat pe parcursul unei îndelungate perioade de timp reprezentînd o alternanţă dintre
perioadele în care exista statul centralizat (Regatul) şi perioadele de destrămare a
regatului egiptean (perioade de tranziţie). La rîndul lor acestea se periodizează în
conformitate cu cîrmuirile dinastice. Fiecare perioadă comportă un şir de particularităţi
de ordin economic, politic şi cultural, deşi se menţin mai multe elemente ce denotă
continuitatea civilizaţiei egiptene. Tradiţional, istoria Egiptului antic este divizată în
umătoarele mari perioade:
I. Perioada predinastică (mileniul al IV-lea î. Hr.) în care se formează 42 de unităţi
politice regionale (nome), care în urma unor interacţiuni de ordin militar, politic şi
economic se unesc în două mari formaţiuni politice: Egiptul de Sus (la sud) şi Egiptul
de Jos (la nord) care la rîndul lor se vor uni într-un singur stat egiptean.
II. Perioada Regatului Timpuriu (cca 3000 – cca 2800 î. Hr., dinastiile I–II). Unificarea
Egiptului se face pe timpul regelui Menes, fondatotul dinastiei I, plasînd capitala statului
în oraşul Memfis. Unitatea Egiptului se consolidează prin crearea unui sistem
centralizat de irigare, a unui aparat administrativ central, inventarea şi răspîndirea
scrierii hieroglifice etc.
III. Perioada Regatului Vechi (cca 2800 – cca 2250 î.Hr., dinastiile III–VI). Egiptul
devine un stat puternic din punct de vedere economic şi politic. Prosperitatea
economică şi stabilitatea economică fac posibilă perfecţionarea sistemului de irigare şi
construirea piramidelor faraonilor Kheops, Khefrenos şi Mikerinos, care vor deveni
simboluri ale civilizaţiei egiptene.
IV. Prima perioadă de tranziţie (cca 2250 – cca 2050 î.Hr., dinastiile VII–X). Este o
perioadă de disensiuni interne şi de destrămare a statului centralizat. Unul din centrele
care va contribui la reunificarea Regatului devine Teba.
V. Perioada Regatului Mediu (cca 2050 – cca 1700 î.Hr., dinastiile XI–XIII). Se
produce reunificarea Regatului şi limitarea puterii şefilor de nome. Egiptul îşi extinde
teritoriul, îndeosebi la sud. Capătă răspîndire uneltele confecţionate din bronz, apare
producţia de sticlă.
VI. A doua perioadă de tranziţie (cca 1700 – cca 1580 î.Hr., dinastiile XIV–XVII).
Statul egiptean îşi pierde unitatea ca urmare a invaziei hiksoşilor, triburi nomade de
origine semită, care pătrund din Asia cucerind partea de nord şi de centru a ţării.
Cîrmuitorii Tebei vor conduce lupta de eliberare care se va termina cu izgonirea
hiksoşilor din ţară.
VII. Perioada Regatului Nou (cca 1580 – cca 1070 î.Hr., dinastiile XVIII–XX). Este
perioada de apogeu din istoria civilizaţiei egiptene. Egiptul cucereşte vaste teritorii
extinzîndu-şi frontiera de est pînă la Eufrat, iar la sud, pînă la al treilea prag al Nilului.
Faraonii depun mari eforturi pentru a menţine în supunere acest întins imperiu în lupta
cu Regatul Hitit, iar mai tîrziu cu aşa-numitele popoare ale mării.
VIII. Perioada tardivă (cca 1070 – 525 î.Hr., dinastiile XXI–XXVI). O perioadă de
tulburări, invazii şi dominaţii străine: libiană, nubiană, asiriană. În timpul dinastiei XXVI,
are loc ultima ascensiune a Egiptului, aşa-numita renaştere Saită.
IX. Perioada dominaţiei persane (525–405 î.Hr., dinastia XXVII). Regatul persan
cucereşte Egiptul. Ca urmare a sporirii impozitelor şi a abuzurilor persane, egiptenii se
răzvrătesc şi îşi eliberează ţara.
X. Ultima perioadă de independenţă a Egiptului (405–342 î.Hr., dinastiile XXVIII–
XXX). Eliberarea ţării a degenerat în disensiuni interne care vor slăbi Egiptul şi vor
restabili dominaţia persană.
XI. Perioada dominaţiilor persană, elenistă şi romano-bizantină (342 î.Hr.– 646
d.Hr.). În 332 î.Hr. dominaţia persană a fost înlocuită prin cea macedoneană ca urmare
a cuceririi Egiptului de către Alexandru cel Mare. După destrămarea Imperiului lui
Alexandru, în Egipt se instaurează dinastia elenistică a Ptolemeilor, care a durat pînă la
cucerirea romană în anii 30 ai secolului I î.Hr.
Moştenirea civilizaţiei egiptene este semnificativă, inclusiv pentru lumea greco-romană
care a preluat şi valorificat diferite realizări ale culturii Egiptului Antic.

CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă

dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de
dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation.