Iubesc să călătoresc, să privesc cerul în timp ce mă

îndrept spre tărâmuri necunoscute, să analizez gesturile

șoferilor care vin din sensul opus, să privesc drumul scăldat
de soare în zilele toride de vară, să ascult zgomotul mașinilor
care trec pe drumul ocolitor al orașului, să surprind cadrul
nocturn alături de fermecătoarea minge de aur sau să admir
măreția furtunilor în plină desfășurare. Toate aceste ,,mici
plăceri,, trezesc în mine senzații inexplicabile, mă scufundă
în adâncimea problemelor existențiale, generează un conflict
interior de o mare bogăție și complexitate sufletească legat de
nedumeririle cotidianului: originea noastră, finalul nostru
fericire sau iubire...ajungând întodeauna la un nonsens. Din
punctul meu de vedere subiectul cel mai palpitant|interesant
este iubirea. Ce înseamnă de fapt a iubi? Am citit o
multitudine de cărți romantice, atâtea povești de dragoste
nemuritoare și am observat acest înfloritor sentiment din
multe unghiuri. Cel care vibrează cu concepțiile mele, cu
modul de a gândi este cel surprins în cartea ,, Ultima
scrisoare de la iubitul meu,, de Jojo Moyes, o abordare
surprinzătoare a iubirii.Pe scurt, subiectul surprinde un el și
o ea, un Anthony și o Jennifer pentru care pasiunea în plan
spiritual însemna urcarea pe cea mai înaltă treaptă a vieții,
în concepția lor trupurile fiind efemere. Trebuie să
mărturisesc că, în opinia mea, asemenea povești de dragoste
pot fi numite într-adevăr povești.