Sunteți pe pagina 1din 1

H 

   h
D   2019
Harta arată aspectul cerului,
C 
 
z
la mijlocul lunii, în:
Cerul în serile de decembrie conine constelaii înseamnă chiar „nara”. e
şi Alcor
Mizar
   , 
23
care fac parte din mitul lui Perseu și se întind de la Între Cassiopeia și steaua Mirfak se află    ,  21
g
orizontul vestic până deasupra capului. „roiul dublu din Perseu”, o aglomerare de Thuban
a

 , 
19

Mare
Caru
h b
Eroul, Perseus, se află sus pe cer, înspre est, stele aflată la 7000 de ani lumină

l
O
aproape de zenit (deasupra capului). El se întinde departare de Soare. Cu ochiul liber se b st AC
DR g
b Koeca c a
spre Andromeda, pe care o salvează. Nu departe de distinge o pată difuza în acest loc, hau pla ga RA

a
sp b ne
Ve LY
ei se află constelaia sub forma literei „W”, dar prin instrumentele re tă
ste MINOR

57
M
au
Cassiopeia, mama Andromedei. astronomie zeci și sute de stele
81

M
a URSA
Po b
M
la
Cea mai stralucitoare stea din Perseus se devin vizibile. 82
ră d

eo
a

ir
numește Mirfak (alpha Persei) și se poate identifica Un alt personaj din

b Alb
d
i
Steaua Polară


ușor ca steaua strălucitoare de sub W-ul format de poveste este Pegasus,

g plane

a in

neb
c în

m
ilă
stelele din Cassiopeia. A doua stea ca strălucire din calul înaripat. Se află izib

EC

era
av

De
u
ste mite te

US
g
ac
LIP
u
LY CEPH an men

Ald
C
NX

GN
o

1
Perseus se numește Algol (Ochiul diavolului), o stea înspre vest și poate fi

ste
m an
EUS

TI

M7
A

9
din

M2
M

7
a

TTA
C d

M2
CY
EL

g M44

9
m

M3
a cărei strălucire variază în timp, din cauza acoperirii identificat ca un mare
O

A
PA

GI
ste llux

C
RD

Po
M52

SA
CA
M67
reciproce a două stele. Locul unde se află Algol pătrat.

ac

ast

e
A
LIS

up b
CASSIOPEIA TA

o
N

r
reprezintă poziia capului Meduzei, monstrul Pe cer se află ER

lan
e g b

CER

a
C

C
etă
A
d

ap
Roiul dublu h a
L
decapitat de Perseus și folosit la distrugerea două planete:

S
b

el

INU
din Perseu
M Schedar

la
GEMINI

a
irf g
monstrului marin care o amenina pe Andromeda. Neptun, în a

H
a k

AURIGA

LP
q M37

M38

DE
Monstrul este Cetus al cărui cap se afla chiar Aquarius, și

M36
Procyon

G dr
e
e

An
al om
AN

ax e
înspre sud. Două dintre stelele constelaiei sunt mai Uranus, în Aries DR

ia d
M34
e

di a
g OM

Alg
b

M35

M15
luminoase, aflându-se la sud vest de Pleiade și înspre b Almach ED

ol
b

m
PERSE A

i
MINOR

g
CANIS
US

Enif
a
orizontul de sud-vest. Steaua aflată la SV de Pleiade z b
ASUS

e
TA M33 a ratu
l
PEG

z
este Menkar. Reprezintă nara balenei iar numele său UR Pl Păt i
ei lu
US ad a u
s s

M48
el a ARIES Peg

Bete
Triu rnă
e

a
OR
Hy

C    

 de
Hamal b

a
ad

ngh
Al g

lgeu
g

IO
de el

ia
ste stea cu
a
cuba
e M74

b
planetă h ES

N
iul
plaran l

se
PISC

a
ne
Iesiţi afară cam cu o oră inainte de ora afişată identificate. Dupa ce g

g

URA

Ne din
NUS d

bu Orio
stră

pe hartă noastră. Ţineţi harta ridicată în faţa aţi ales aceste stele,

loa n
luc

sa
a g
itoa

voastră, având grijă să o orientaţi după punctele cautaţi-le şi pe cer. a


cea stea

NEPTUN
Menkar f
Sir ai

Alrescha
re

b
d
ius
m

k
cardinale de pe teren. Vestul este (aproximativ) Astfel, din stea în stea

US
M77

RI
b
Mira

UA
Ri
locul unde apune Soarele, sudul este locul unde puteţi învăţa toate
ge
stea vizibilă în
a

anumite momente

AQ
l
A

din an
se află Soarele la mijlocul zilei. constelaţiile vizibile la un
re
CA JO

nb
M

g
ER stele
A

CETUS
NI R

Marginea hărţii reprezintă orizontul iar moment dat. Constelaţiile


a

IDA
S

NU b stele duble
centrul hărţii este zenitul, punctul de deasupra sunt formate de stelele unite S
b

Deneb Kaitos
LE

galaxii
PU

capului. Dacă vrei să privii înspre sud, orientai cu linii, pe harta noastra.
S

ut roiuri globulare
a e lha tă
harta cu sudul în acea direcie: este foarte Harta este realizata pentru m plan
F o a cu
ste roiuri deschise
important să orientaţi harta după punctele latitudinea medie a ţării noastre. FORNAX
OR
cardinale. Dacă încercaţi să observaţi de la LPT nebuloase
SCU nebuloase planetare
După ce orientaţi harta, căutaţi o stea mai latitudini nordice, stelele din sudul hărţii
strălucitoare pe cer și fii ateni la înălimea ei vor coborî sub orizont iar cele din nordul hărtii Magnitudini stelare
q
desupra orizontului (faă de zenit) și la stelele vor fi situate mai sus pe cer. Pe hartă, stelele Stele
Stele
mai puin
strălucitoare
vecine. Căutaţi-o şi pe hartă, păstrând proporiile strălucitoare sunt cele reprezentate prin disc strălucitoare

de distană faă de orizont. După ce aţi găsit-o, mare.


cautaţi, pe hartă, stele din apropierea stelei -1 0 1 2 3 4

OBSERVATORUL ASTRONOMIC "AMIRAL VASILE URSEANU", WWW.ASTRO-URSEANU.RO

S-ar putea să vă placă și