 INFORMAȚII GENERALE

Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga). Izvorăște din Munții
Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful
Kandel (1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine: 678 m) la cca 1 km est de castelul
Fürstenberg. Numele german al fluviului este Donau, pronunțat /'do.nau/. Dunărea curge către sud-
est, pe o distanță de 2.858 km, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în Marea Neagră s-a
format Delta Dunării.
Dunărea este un important drum fluvial internațional, curgând prin 10 țări
(Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica
Moldova, Ucraina) și are afluenți din alte șapte țări. Trece prin patru capitale de
stat: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.
Dunărea are un bazin de colectare de peste 800.000 km2, care reprezintă 8% din teritoriul Europei,
aici trăind 10% dintre europeni. Rețeaua hidrografică a bazinului dunărean este alcătuită din
aproximativ 120 râuri importante. Cel mai lung este Tisa (965 km)[1], afluentul cu debitul cel mai mare
este Sava, iar afluentul cu cel mai mare bazin hidrografic este tot Tisa. Doi afluenți importanți au
același nume: râul Morava din Slovacia și râul Morava din Serbia.

 ISTORIE
Napoleon numea Dunărea „regele râurilor europene”, iar Nicolae Iorga, „cea mai bogată în
daruri”, ea bucurându-se de atenția popoarelor continentului; pe malurile ei s-au făurit și au durat
până în zilele noastre civilizații milenare. Pentru Țara Românească și pentru Moldova, fluviul
Dunărea a fost linia luptelor cu Imperiul Otoman: „Oriunde ați vedea-o în țara noastră, Dunărea e
(...) ca o ființă care a văzut și a suferit multe și poartă în chipul său urma tuturor luptelor” (George
Vâlsan)
Prima reglementare juridică internațională privind navigarea pe Dunăre poate fi considerată
tratatul de la Belgrad semnat între Austro-Ungaria și Turcia, tratat care permitea austriecilor
navigarea pe cursul mediu și inferior al fluviului, aflat pe atunci sub control otoman. Tratatul de la
București din 1812, încheiat între Rusia și Turcia acorda mai multă libertate de navigare, ceea ce a
permis dezvoltarea comerțului pe Dunăre.[2] Tratatul de la Paris din 1856 realizează o veritabilă
internaționalizare a navigației pe fluviu.
După Primul Război Mondial, la Paris în 1921, a fost elaborat Statutul definitiv al Dunării,
înființându-se două comisii:
 Comisia Europeană a Dunării (CED), formată din
reprezentanții României, Angliei și Italiei;
 Comisia Internațională a Dunării (CID), în care intrau, pe lângă statele riverane, și
marile puteri membre ale CED.
 Prin acest statut, navigația pe Dunăre era pusă de fapt la dispoziția marilor puteri, ceea ce
constituia o încălcare a drepturilor suverane ale statelor riverane.
După cel de-al Doilea Război Mondial, mai exact în 1948, a fost încheiată Convenția de
la Belgrad, care stipula ca navigația pe marele fluviu să fie liberă și deschisă pentru cetățenii, navele
comerciale și mărfurile tuturor statelor, pe bază de egalitate în ceea ce privește taxele portuare și de
navigație, precum și condițiile generale ale navigației comerciale, excepție
făcând cabotajul între porturile aceluiași stat. Regimul stabilit de această convenție se aplică în
sectorul cuprins între orașul Ulm și Marea Neagră, prin Brațul Sulina. Navigația pe Dunăre a navelor
militare ale statelor neriverane este interzisă, navele militare ale statelor riverane putând naviga numai
în apele naționale respective, până la firul apei. Țările riverane au dreptul de a efectua
supravegherea vamală și sanitară a fluviului și de a aplica reguli de navigație pe porțiunea ce le
aparține, în conformitate cu regulile generale de navigație stabilite de o comisie a Dunării, compusă
din reprezentanții tuturor țărilor dunărene.

 ETIMOLOGIE
Încă din antichitate, Dunărea avea mai multe nume: Istros / Istru/ Hister / Danaistru, pentru
sectorul inferior, în scrierile grecești și Danubius în cele latino-romane.
Denumirea dată de romani "Danubius" (Zeul fluviilor) a fost mai târziu preluată de alte
popoare, și modificată, devenind Donau în limba germană, Dunaj în limba slovacă, Duna în limba
maghiară, Dunav în limba croată, Dunav; Дунав în limba bulgară și limba sârbă, Дунай (Dunai)
în limba ucraineană, pentru țările riverane, și Danube în limba engleză și limba
franceză și Tuna în limba turcă.
Numele din limba română, Dunărea, deși este înrudit cu numele latin, nu poate fi derivat din
acesta folosind schimbările fonetice normale. S-a încercat o explicație printr-un nume
intermediar, *Donaris, dar acesta nu este găsit în niciun document antic, fiind o reconstrucție a
lingviștilor moderni.

 IZVORUL DUNĂRII
In regiunea Schwarzwald („Pădurea Neagră“) din Germania există 3 locuri diferite, marcate
fiecare ca „Donauquelle“ („Izvorul Dunării“), din cauză că nu s-a căzut de acord până acum asupra
unei locații unice. Din punct de vedere geografic și hidrologic, izvorul se află de fapt la obârșia râului
Breg. Acesta este izvorul geografic și hidrologic al Dunării. Convențional, pe hărți apare însă numele
„Dunăre“ abia după confluența râurilor Breg și Brigach, în Donaueschingen. Din punct de vedere
tradițional, turistic și istoric, un bazin rotund din Donaueschingen, care captează apa unui izvor carstic
este considerat drept „Donauquelle“. Apa acestui izvor este deversată printr-un canal subteran de 100
m lungime în râul învecinat Brigach. In preajma acestui bazin se adună cei mai mulți turiști veniți să
caute izvorul Dunării.
 In regiunea de origine a Dunării există 2 statui dedicate izvorului său, nici una însă amplasată
corect, lângă izvorul adevărat (obârșia râului Breg). Prima, realizată de artistul Franz Xaver Reich în
1875, este situată la confluența râurilor Breg și Brigach din Donaueschingen (de unde începe
convențional Dunărea), a doua, realizată de sculptorul Adolf Heer în 1895, așezată pe marginea
bazinului din Donauechingen cu așa-zisul „izvor al Dunării“ („Donauquelle“). Ambele statui o
înfățișează pe „Mutter Baar“ („Mama Baar“) (denumirea locală a zonei Dunării superioare) și pe fiica
ei „Dunărea“. In prima statuie Dunărea își varsă apa dintr-un vas în direcția de scurgere spre est. In a
doua statuie „Mama Baar“ îi arată Dunării cu degetul direcția de urmat spre Marea Neagră.

 REGIMUL HIDROLOGIC
In bazinul său superior, între localitățile Immendingen și Friedingen din Germania, Dunărea
se infiltrează complet și dispare, de mai multe ori pe an, pe o lungime de cca 15 km (în medie 155 zile
pe an). Apa coboară în subsolul format din straturi de calcar carstificat și reapare la zi în izvorul
Aachtopf, situat la cca 14 km la sud de Dunăre. Izvorul Aachtopf alimentează pârâul Aach, un afluent
al Rinului. Practic, Dunărea superioară este un afluent permanent al Rinului, râu care se varsă în Marea
Nordului. Dispariția Dunării este vizibilă mai ales în perioadele de secetă, când transportă mai puțină
apă spre aval.
Din cauza așezării geografice în cadrul continentului a bazinului hidrografic dunărean, la
contactul dintre climatul temperat-oceanic din vest, temperat-continental din est și influențele baltice
în nord, regimul hidrologic al Dunării se caracterizează prin existența unor importante variații de nivel
și de debit în cursul anului și în decursul timpului.
Apele mari se produc primăvara ca urmare a topirii zăpezilor și ploilor abundente, însă în
cursul superior și mijlociu, au loc în lunile martie-aprilie, iar în cel inferior, în mai. Creșterea debitului
are loc din amonte spre aval: 1.470 m3/s la Passau, 1.920 m3/s la Viena, 2.350 m3/s la Budapesta,
5.300 m3/s în defileul Porților de Fier, 6.470 m3/s la Ceatalul Ismail. Debitele maxime reflectă regimul
continental al fluviului: 15.100 m3/s la Orșova (13 aprilie 1940), 15.900 m3/s (mai 1942) și 15.500
m3/s la Ceatalul Ismail (5 iunie 1970). Debitele cele mai mici se înregistrează toamna și uneori iarna:
1.250 m3/s la Orșova (12 ianuarie 1954) și 1.450 m3/s la Oltenița (ianuarie 1964).

 TEMPERATURA APEI
Temperatura apelor Dunării se află sub influența directă a temperaturii aerului și într-o măsură
mai mică sub cea a factorilor locali. Încălzirea apelor începe în luna martie și ține până în luna august,
după care urmează procesul de răcire. Gheața poate să apară din prima decadă a lunii decembrie până
la începutul lunii martie. Durata podului de gheață este în medie de 45-50 de zile. Fenomenul de
dezgheț se produce primăvara, cel mai frecvent din aval spre amonte, într-o perioada de câteva zile
(4-8 zile).
 LUNGIMILE MALURILOR DUNĂRII REPARTIZATE PE ȚĂRI
 Germania: malul drept 678,6 km, malul stâng 687,0 km
 Austria: malul drept 357,5 km, malul stâng 321,5 km
 Slovacia: malul drept 22,5 km, malul stâng 172,1 km
 Ungaria: malul drept 471,2 km, malul stâng 275,2 km
 Croația: malul drept 137,5 km
 Serbia: malul drept 449,9 km, malul stâng 358,0 km
 Bulgaria: malul drept 471,6 km,
 România: malul drept 354,1 km, malul stâng 1050 km
 Republica Moldova: malul stâng 0,6 km
 Ucraina: malul stâng 79,60 km

 BAZINUL DUNĂRII REPARTIZAT PE ȚĂRI

 România (29.9%),
 Ungaria (11.7%),
 Serbia (10.3%),
 Austria (10.2%),
 Germania (7.5%)
 Slovacia (5.8%),
 Bulgaria (5.2%),
 Bosnia și Herțegovina (4.8%),
 Croația (4.5%),
 Ucraina (3.8%),
 Republica Cehă (2.6%),
 Slovenia (2.2%),
 Elveția (0.32%),
 Republica Moldova (0.29%),
 Italia (0.15%),
 Polonia (0.09%),
 DUNĂREA ÎN ROMÂNIA
 Cursul inferior se desfășoară pe o distanță de 1.075 km, între localitățile Baziaș și Sulina,
făcând graniță cu Serbia (235,5 km), Bulgaria (469,5 km), Republica Moldova (0,6 km)
și Ucraina (53,9 km). Datorită faptului că traversează o multitudine de regiuni naturale, cursul inferior
este împărțit în 5 sectoare (Ujvari, 1972):
 Defileul carpatic (144 km)
 Sectorul sud-pontic (566 km)
 Sectorul pontic oriental cu bălți (195 km)
 Sectorul predobrogean (80 km)
 Sectorul deltaic (90 km)
Dunărea colectează majoritatea râurilor din România cu excepția unora din Dobrogea,
transportând anual circa 60 de milioane de tone de aluviuni și 200 de miliarde m³ de apă. De asemenea,
prezintă importanță deosebită pentru: navigație, hidroelectricitate, piscicultură, furnizând apă
pentru industrie, agricultură, populație.
În Lunca Dunării se află multe așezări printre care 18 orașe, (Moldova Nouă, Orșova, Drobeta-
Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Fetești,
Cernavodă, Hârșova, Brăila, Galați, Isaccea, Tulcea și Sulina), fiind traversată de cinci șosele și trei
căi ferate.
În anii socialismului, s-au făcut desecări de-a lungul Dunării, ocazie cu care lacuri, precum
Potelu, Greaca, Nedeia, au dispărut. Aceste lacuri rețineau apa în timpul inundațiilor și erau o sursă
importantă de pește. În prezent, lipsa acestor lacuri duce la consecințe grave în perioadele de inundații.
Afluenții de pe sectorul român al Dunării sunt: Nera, Ribiș, Pârâul Țiganilor, Râul
Mic, Prva, Valea Mare, Baronul, Boșneag, Varad, Sicolovăț, Alibeg, Liuborajdia, Crușovița,
Caonița, Camenița, Oravița, Zascoc, Berzasca, Recica, Suva, Cozla, Sirina, Elișeva, Saraoschi, Stari
ște, Paolina, Sușcava, Ciuceavca, Iuți, Tișovița, Recița, Liubotina, Plavișevița, Ponicova, Mraconia,
Costinețiu, Suhodolu, Mala, ValeaSatului, Eșelnița, Dâlboca, Groțca, Cerna, Bahna, Vodița, Jidoștiț
a, Dudaș, Topolnița, Bistrița, Blahnița, Drincea, Sărăceaua, Desnățui, Nedeia, Jiu, Jieț, Celei, Ursa,
Olt, OltulMic, Călmățui, Sâi, Vedea, Pasărea, Argeș, Mostiștea, Berza, Almălău, Begena, Galița, Ca
nlia, Canaraua Fetei, Jegălia, Valea Mare, Vederoasa, Urluia, Rasova, Peștera, Țibrin, Dunărea,
Calachioi, Chichirgeaua, Ialomița, Topolog, Nămolești, Călmățui, Bașburun, Aiorman, Greci, Cerna
, Valea Plopilor, Jilila, Siret, Prut, Gârla Ciulinețul, Luncavița.
Brațele Dunării:
 Brațele Borcea si Ostrov – formate în dreptul localității Siliștea. Intre Brațul Borcea, la vest și Brațul
Dunărea Veche, la est, în Valea Dunării, Dunărea formează Balta Ialomiței. Cursul Brațului Borcea
se întinde din dreptul localității Călărași până la Harșova, trecând și prin Fetești.
 Brațul Dunărea Veche – format după localitatea Giurgeni, braț mai puțin navigat, separând Balta
Brăilei de Dobrogea. Pe acest braț se află orașul Macin.
 Brațul Valciu – Este cel mai important dintre brațele de vest ce mărginește Balta Brăilei. In partea sa
de sud cuprinde Balta Mica a Brăilei, rezervație naturală.
 Brațul Calia – format în zona satului Gura Gărlutei, mărginește la vest Balta Mică a Brăilei, rezervație
naturală.
 Brațul Chilia – începe de la Cetatea Chiliei, punctul în care Dunărea se desparte în 2 brațe : Chilia și
Tulcea. Brațul Chilia se îndreaptă spre nord, având lungimea cea mai mare (120 km) și debitul de
aproximativ 60% din total. Lățimea brațului variază între 300-700 m, uneori depăsind aceasta limită.
Pe brațul Chilia alternează sectoarele cu un singur curs (in dreptul grindurilor Stipoc, Chilia si Letea)
cu sectoarele de bifurcare, între grinduri. La vărsarea acestuia în mare, se găsește o deltă secundară cu
trei brațe secundare: Tataru, Cernavoda și Babina, situate pe teritoriul Ucrainei. Delta secundară a
Chiliei, care avansează în mare cu câțiva zeci de metri pe an (40-80 m/an) nu aparține teritoriului țării
noastre, aparținând Ucrainei. Localități de-a lungul brațului: Palazu, Pardina, Chilia Veche, Periprava.
 Brațul Sulina – Brațul cel mai scurt (64 km), regularizat și canalizat, în urma cu aproape un secol,
este situat în mijlocul Deltei și este folosit pentru navigația vaselor maritime în urma adâncirilor și
corectărilor unor meandre. In urma acestor lucrari care au avut loc intre 1862 si 1902, lungimea
brațului a scăzut de la 93 de km la 64 de km, iar volumul de apa s-a dublat (18% in prezent), adâncimea
minimă fiind de 7 de m, iar cea maximă de 18 de m. La vărsarea in mare are loc o depunere relativ
bruscă a aluviunilor, la contactul între apele dulci ale fluviului și apele sărate ale mării, formându-se
bara de la Sulina, care are tendința de a optura gura de vărsare. Pentru a diminua acest efect, a fost
construit un dig (in lungime de 10 km) care indepărtează spre larg aluviunile aduse de curentul circular
al mării. Acest braț al Dunării este dragat continuu, servind navigației maritime.
Localități de-a lungul brațului: Ilganii de Sus, Maliuc, Gorgova, Crisan, Vulturu, Partizani, Sulina.
 Brațul Sfântul Gheorghe – are un curs sinuos desfășurat pe 112 km, înaintând spre sud-est. Sfântul
Gheorghe este cel mai vechi braț, care transporta 22% din volum de apa și aluviuni. Cea mai mare
adâncime pe acest brat este de 26 de m. Și acest braț a suferit transformări prin tăierea unui numar de
șase meandre, lungimea sa scurtându-se la 70 de km navigabili. La vărsare formează o acumulare de
nisip sub forma unor insule, Sacalinul Mic și Sacalinul Mare. Din brațul Sfântul Gheorghe se desprind
spre sud canalele Dranov și Dunavat, prin care se realizează legătură cu laguna Razim. Localități de-
a lungul brațului: Nufaru, Mahmudia, Uzlina, Sf. Gheorghe.

BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dun%C4%83rea

https://www.edusoft.ro/dunarea/

https://www.info-delta.ro/dunarea-14/