O istorie adevărată: Năstase Scatiu de Aurel Sergiu MARINESCU (scriitor, fost deţinut politic)

Din literatura română clasică, liceenii învaţă despre Duiliu Zamfirescu şi ciclul său de romane:
“VIAŢA LA ŢARĂ”, “TĂNASE SCATIU”, “ÎN RĂZBOI”, “ANA”. În “TĂNASE SCATIU”, este
prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice preţ şi prin orice mijloace, viclean, rău,
semianalfabet (nu cunoştea nici o limbă străină, ci doar româna vulgară. Deoarece învăţase pe
apucate, el avea faţă de boierii adevăraţi, intelectuali de rasă, un complex de inferioritate, bine
mascat, dublat de o dorinţă pătimaşă de a deveni şi el boier. Tănase Scatiu, prototipul ciocoiului
vechi, era o copie de revoluţionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îşi dorea parvenire. Tănase
Scatiu, însă, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-şi preţuia prietenii. Din nefericire
pentru poporul român şi pentru România, această categorie ciocoiască a existat
dintotdeauna, şi mai cu seamă azi, când a apărut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUŢ. El nu mai are
complexul inferiorităţii. Trecut prin multe universităţi şi tot felul de alte studii superioare, deţinător
de doctorate, el îşi închipuie că întruchipează nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult,
oxigenul unei naţii. Ciocoiul nou nu recunoaşte că ar fi un profitor al momentului, este fudul şi
convins că acolo unde se află el este datorită calităţilor şi meritelor sale excepţionale, nicidecum
datorită altor factori. El vorbeşte limbi străine, ascunde şiret panglicăriile demagogice şi învârtelile
obscure, se crede superior şi invincibil. Făcând o comparaţie cu vechea noastră ciocoime,
putem observa însă şi unele asemănări: de pildă, Tănase Scatiu adora să fie primit cu lăutari, pâine
şi sare, dorea morţiş să fie însoţit pretutindeni de un alai care, lăudându-l continuu, îi menţinea
buna dispoziţie şi încrederea în sine. La fel şi ciocoiul nou! Atât Tănase Scatiu cât şi urmaşii lui nu
cunosc sentimentul milei creştine, nici compasiunea pentru cei aflaţi în sărăcie şi suferinţă. Din
contra, sadici, prin îngâmfare, ei cred în providenţialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaşte stări de
comportament diferite, pare paşnic, jovial, dar numai ce-i sare ţâfna, folosind un vocabular
suburban, vulgar, ţigănesc uneori, afişând aroganţă şi mândrie nelimitată, un parvenit orgolios, un
veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendaş, proprietarul moşiei. Ciocoiul nou, în general, se
lansează în politică, este oportunist, fără convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece
schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentăm acum ciocoiul nou
numărul 1 al României, NĂSTASE “SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tănase
Scatiu, pare un Goliat pe lângă un pitic ciocoiesc.
Tărtăşeşti, începutul secolului XX
La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit
Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului
românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot
în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ,
pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi - prin legătura lor nelegitimă -
oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în
vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa
acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui
tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi
de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai
înstăriţi. Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea
comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii,
orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea
copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea
mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau
regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura
cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la
fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei
mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şi cu
puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la
un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi
disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala
regimentului. Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an
de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită
şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după
ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat.
Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi
de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit
fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite. După regulamentele atunci în vigoare,
primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi
aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să
meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde
domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit
afacerist, având timp mult liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale:
a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul
Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a
avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia:
un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca
proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba,
noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile
realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă,
sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus
că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase - mama
sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat,
Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui - Dumitru.
Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti,
zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un
ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de
egalat. Năstase Scatiu are o cădere. A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata
roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi,
când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A
ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti
români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe
Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat,
dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în
ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea
confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de
povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine
niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin
voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman. Conform legilor de atunci, ofiţerii
deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile
militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor
universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a.
deveneau licenţiaţi în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în
ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer. Inginer Năstase
Scatiu , necazuri, bucurii, succese. Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea
lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea
banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede
divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei
mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele
mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici. În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe
aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui
Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine
germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era foarte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit,
căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile
agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la
începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului,
să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între
rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la
căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n
1952 s-a născut sora lui, Dana. Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii
mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă
prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe
Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale,
după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi
nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost
mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât
copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de
iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat
împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la
nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în
viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent”
şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător.
Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau
măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de
soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se
enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai
aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a
explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său
bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat,
căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea
închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea
exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase - Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau
cunoscători, era... BISEXUAL. Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu
chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani,
s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum,
aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte
aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor. Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul
Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi
le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema
casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena
Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţI copii din sat, adică prietenii copilăriei sale:
Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Grigorian Bivolaru (actualul “guru” al
yoghinilor sectei M.I.S.A.); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu
escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300
miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost
naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti,
păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om
politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de
miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu
familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această
metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele
când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de
sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”. Metoda aceasta de camuflare a adevăratului
proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore
Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost
invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns
preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de
deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de
tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a
ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.
Organizaţia MISA, extrem de periculoasă, a lui Gregorian Bivolaru, se bucura de toleranţa
autorităţilor, cu sprijin tacit guvernamental, în ciuda presei din ţară care a dezvăluit multe din
activităţile yoghinilor şi ale lui Bivolaru. Deodată însă, ca la un semnal, după mulţi ani de armonie
şi pace, autorităţile s-au pornit împotriva toleraţilor, să le urmărească atent activitatea, să-l
ancheteze şi să-l aresteze pe Guru-Gregorian. Părerea generală este că această sectă, incredibil de
profitabilă, cu un important venit financiar, şi-a cam uitat protectorii. Gregorian Bivolaru a neglijat
să mai dea “darul” prietenului tărtăşeştean, uitând lamentabil zicala mafiot-dâmboviţeană: prieten,
prieten, dar brânza-i pe bani! Şi de aici i se trage tot necazul... Ce naşte din pisică şoareci mănâncă
sau aşchia nu sare departe de trunchi.
Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi
liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până
prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât
să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al
comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a
ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a
luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale
imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!
Alesul Românilor pentru Preşedintele lor
Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la
Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar
prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi
de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele
poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl
trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a
observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să
colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare
şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid,
cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase
de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo
delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau
franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian. Când era în ultima clasă de liceu, în revista
“Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente
ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei.
Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise
puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii
serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian -
elevul minune - nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de
istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946,
condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria
medievală a Banatului şi Transilvaniei. Aşchia nu sare departe de trunchi. Legătura lor a fost de
lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a
fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său - bisexualitatea. Într-o seară,
Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în
care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat
doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia! Adrian a intrat apoi la Facultatea
de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri,
cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă,
în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de
studios. Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod
constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie
să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de
sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale - a încercat, mai întâi la
Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din
Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi - cu banii adunaţi, plus “o vorbă
bună” de la “Secu” - şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit
Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte
necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară - el habar n-avea de
fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să
justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în
această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au
mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi
urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A
fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor
plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în
valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la
restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească
transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi
aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de
“imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi
a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu
insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care
nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul
războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un
tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua
zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană
de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire.
Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă
(teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar
Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în
loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a
preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie
faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie
contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de
bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a
înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare. Prin anii
80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost
consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară
şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul
Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost
epurat din armată - fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului - sau,
dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a
considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr,
a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în
1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar
averea de la Tărtăşeşti. După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian
Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat... ştiţi de cine. Dar a
mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu
Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-
Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în
ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale.
Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi
franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi
pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe
un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi
Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic
cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri
frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la
Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească
o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru
relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o
acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că
făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă.
Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind
neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist. Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de
data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul
fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe
malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat
prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data
asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi,
evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra,
studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a
găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit
planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi
conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era
atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă,
le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin
lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit
cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia
să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii,
aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia
imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c... meu?”. Probabil
că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă
vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de
activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu). Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit
scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de
către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între
un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit
semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei
politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase
primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt,
deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării
securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă:
Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit
şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în
acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit. Presa din ţară a anunţat că
la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi,
cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean
Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să
fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a
obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a
reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte,
dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de
Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate
consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în
lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de
toamnă. După o oră s-a întors şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la
admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un
târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca
salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior,
Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta
NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la
fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca
fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize. Alte câteva
eşecuri Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea timpului, apar
nu tocmai plăcute familiei Năstase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată
practica de asistent la Institutul de Petrol şi Gaze, pentru a fi păstrat în Bucureşti (la mutarea din
capitală a acestui institut) sau din alte raţiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al
învăţământului profesional din Ministerul Învătământului, un post de birocrat, care ar fi putut fi
obţinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un
post de mare prestigiu ca profesor universitar. Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o
“problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat
mergea cu Adişor la porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri
muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste
ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea
mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii
şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare
enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau
Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui
asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se
fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi
Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a
urmat bomba: acuzat - Ion D. Suciu, martor al acuzării - Adrian Năstase! I.D. Suciu, pentru
inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8
ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un
pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima,
într-un proces cu uşile închise, deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate,
proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a
fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept
Penal. Toată această întâmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase tatăl. Şi, în
liniştea nopţii, a plănuit să-l căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni
nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelaşi timp să-i găsească o viitoare soţie tot aşa de
naivă şi necunoscătoare cum îşi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform
dorinţei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie şi fiică de nomenclaturist, care
să pună umărul şi la prestigiul familiei şi la ridicarea politică a progeniturii ţigăneşti, Adrian
Năstase. Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Năstase. La Direcţia învăţământului
profesional, pe care o conducea, se afla, ca şefă de cadre, soţia fostului ministru de Externe,
comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova.
Tovarăşa Preoteasa avea o fiică, studentă la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucureşti.
Marin Năstase, directorul, a făcut pe peţitoarea, a convins-o pe tovarăşa să-şi mărite fata, el fiind
“motorul” care a reuşit să-şi însoare/mărite băiatul, desigur, păstrând secretul despre fiul său,
păstrându-l până la moarte şi faţă de soţia sa care, dacă l-ar fi cunoscut, şi-ar fi explicat mai bine
propria ei viaţă conjugală. Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au şi
iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnişoara/tovarăşa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate
sforăriile tatălui său, Adrian s-a ţinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Şi, cum ambele
familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Pe vremea aceea,
Adrian nu ştia să-şi facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, aşa cum o
va face peste 30 de ani. Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piaţa Amzei, în prezenţa
unei echipe de ţărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime),
îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară tradiţionale şi a altor câtorva persoane, selecţionate cu
grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu soţia, iar din
partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui), doar o soră cu soţul. După
încheierea ceremoniei şi oferirea unei cupe de şampanie cu biscuiţi, a urmat un prânz, la
“Coş”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitaţii prezenţi la Starea Civilă pe
fratele său cu soţia (fost comerciant, naţionalizat în anul 1948) şi pe sora bună a mamei-soacre a lui
Adrian, cu soţul, fost deţinut politic, deşi ar mai fi avut trei fraţi şi părinţii în Bucureşti, nechemaţi,
pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre aceşti “duşmani de clasă” pe care îi invitase (doar ca
decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atenţia nimănui. A doua zi după căsătoria
civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii,
îndeplinindu-se dorinţa combinată (a tatălui său şi a lui) de a deveni soţ de fiică de nomenclaturist.
Totul dovedea că planurile lui Marin-tatăl s-au realizat şi că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a
fost să fie aşa! După câteva zile de om căsătorit cu o tânără frumoasă, atractvă şi foarte simpatică,
într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la uşa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase
“cine este?” a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt: “Ce s-a întâmplat, Adişor, mamă?”
Răspunsul: “Mamă, dacă nu mă primeşti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă
mai întorc la ea!”. Şi mama a mai întrebat apoi: “De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?”
Răspunsul a fost: “Eu vreau să studiez, să citesc, şi ea mă solicită prea mult!” A doua zi, tov.
ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunându-le, fără alte explicaţii
inutile, că, în noaptea anterioară, Adrian şi-a părăsit tânăra soţie, sărind pe fereastră, bineînţeles fără
ştirea cuiva din casă. Au continuat discuţiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatăl şi tov.
Preoteasa - mama tinerei doamne Năstase. Nu vom şti niciodată dacă tăticul lui Adişor i-a dezvăluit
mamei “victimei” devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gândi că Adişor al ei îşi va schimba
“gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divorţul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a
recăsătorit. Adrian şi-a continuat viaţa lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile şi, mai ales,
cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleţi”, păzitorul grijuliu, şi
ajutat, bineînţeles, pentru randamentul lui. Ascensiunea spre puterea supremă Ca elev şi student,
Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole "voluntare" ori "patriotice", în
timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru "edificarea societăţii
comuniste". |n acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi
engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu,
planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a
acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17
ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat) că de
fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de
Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În
realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea
nemijlocit de PCR. Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional. Necazurile şi bucuriile
familiei Năstase Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În
primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl - un apartament; fiul - o
garsonieră în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o
stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf,
circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov.
ministru Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de
atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de
Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale
(ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să
binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT
601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le
presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept
Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a
Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca
secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences
juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva
concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase - Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls,
echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din
marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa
parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa
românilor. Acest Năstase a declarat atunci că “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi
la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu
a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta
găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a
aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de
reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi
încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine
partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu
Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului
începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian
Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la
ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste - cum de altfel proceda de
mulţi ani - acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost
ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod
foarte precipitat. Supărarea pândea Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a
îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu
garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii - toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii
- a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă
cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în
Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic.
Evenimentul s-a petrecut în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care
trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei
din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă
a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria
Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb,
cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a
rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un
“miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra! Pentru a
ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din
activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin
Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost
arhitect - deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin '50, a fost
arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au
mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată
gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că
ei "descoperiseră" făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist
de certă valoare; a condus un atelier de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi,
din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi
numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia
echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a
întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinţe, cum se cerea, a
indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a
petrecut prin anii '80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de
primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat
cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel
balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă,
demascându-şi chiar şi familia. O afacere murdară Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea
lui Marin Năstase şi finalizată de fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti
oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate
din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”. Această vilă, aflată într-
unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan,
posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930.
Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa,
casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR.
Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv,
în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a permis să
locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura
lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M.
Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii,
trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu
locuibil. Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut
alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu
a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi
cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi.
Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise
soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei
Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală
totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o
viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze
un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei.
Astfel, sub îndemnul soţului - vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase - soţia lui devine
proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist. La 5 mai 1990,
Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret
decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul
“Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre
dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a
profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din
punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu
japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în
incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietară,
Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4
ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de
drept (de fapt, proprietar Adişor) dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu
Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar
solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în
posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în
15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.
Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul
autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva
judecătoriei - testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe
testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului
I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea
orice urmă! Perfidul Adrian Adrian Năstase, de 14 ani, este înalt demnitar neocomunist al PSD-
ului actual; în acelaşi timp, a făcut tot ce i-a fost cu putinţă spre a renaţionaliza proprietăţile
imobiliare furate de PMR/PCR. Perfidia lui Năstase întrece orice limite; întotdeauna a atacat, la
fiecare întâlnire publică, Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv după
6 martie 1945. Politica partidului său, pe care îl şi conduce, întotdeauna a fost ostilă reconstituirii
dreptului de proprietate şi dintotdeauna a dorit limitarea serioasă a volumului restituirilor şi
despăgubirilor acordate foştilor chiriaşI în propriile case. Concomitent, el, care se opune
restituirilor (fapt pentru care poporul român cheltuieşte milioane de euro, condamnat să achite acele
amenzi hotărâte de Tribunalul de la Haga), tocmai el se împroprietăreşte cu o vilă fostă
naţionalizată ilegal, furând dreptul celorlalţi 4 moştenitori, egali în drepturi ca şi mama sa. Intrând
în proprietatea casei, Adrian Năstase, şmechereşte, declară pios: “Am făcut o reparaţie morală
unchiului nostru, M.Ciolan”! De ce nu a făcut aceeaşi reparaţie morală şi celor peste 100.000 de
adevăraţi proprietari? EPILOG la acest act gangsteresc: în primăvara lui 1999, sora lui Adrian,
Dana Maria Barb a “cumpărat”, conform actelor, vila din Av. Petre Creţu nr. 60, proprietatea mamei
sale, pentru suma de 650 milioane lei. (De unde oare o fi având atâţia bani? Sau a fost o vânzare
fictivă?) Ca proprietară de drept, a evacuat pe cei trei chiriaşi, a renovat vila, pe care o locuieşte
singură. Nu poate fi nici un dubiu, actul acesta de vânzare între mamă-fiică este un fals, orchestrat
de cei doi vicleni, tatăl şi fiul, M. şi A. Năstase. Unii sunt tentaţi să creadă că Dana Maria Barb,
divorţată, cu un copil, funcţionară, nu a avut cei 650 milioane lei, plata (!?!) casei. Ea însăşi declară
că este “un om cu venituri medii”. În plus, învăţată de parvenitul ei frate, Adrian, mai
declară şi o altă uriaşă minciună: “că a avut de suferit de pe urma comunismului, din
cauza DOSARULUI...”!. Care dosar? De agentă a securităţii infiltrată într-o firmă de
comerţ exterior, cu tatăl Marin şi fratele Adrian, ambii “colaboratori” ai Securităţii, ba încă
fratele ei şi nomenclaturist? Unele ziare au acuzat-o că a acumulat o avere impresionantă în ultimii
ani. Dana Maria Barb, sora lui Adrian Năstase, a recunoscut numai 3 locuinţe, nu 5, câte se spune:
o casă moştenire la Bucureşti, cu 650 milioane, dacă a plătit-o (?); un apartament în Centrul Civic,
pe care a spus că l-ar fi vândut (?!?) şi un apartament într-o casă de vacanţă, la Predeal. Ea a mai
recunoscut că, în anul 2004, era acţionară “doar la 3 firme”, nu la 7 cum se insinuează; după ce
numeşte societăţile de la care are acţiuni - ALMONTE, VOLTERA, ARMS) afirmă că şi-a vândut
acţiunile ce le avea de la alte două societăţi (AVANTI şi ODDA). Ştiind-o pe Dana Maria Barb o
femeie mediocră din punct de vedere intelectual, chiar prostuţă, fără calităţi de om de afaceri
(amoroase, da), desluşim răspunsul la averea impresionantă pe care o declară; este unul din
paravanele afacerilor fratelui său Adrian, care “lucrează” la fel ca şi tatăl său, Marin, aşa cum şi-a
trecut averea pe numele rudelor, la Tărtăşeşti. Şi de ce să nu credem că Dana Barb nu şi-a declarat
întreaga avere? Iată de ce: controlul averilor nu se poate face! Cât mai sus, cu orice preţ!
După a doua căsătorie, Adrian Năstase a fost “instruit” nu numai de tatăl său. A început să-l
“dăscălească” şi socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca
şi Marin Năstase, s-a îmbolnăvit din ce în ce mai mult de putere şi avere, măcinat de cele mai
respingătoare ambiţii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceauşescu, Adrian Năstase
începe să creadă despre el însuşi ceea ce tatăl său îi repetase de mii de ori încă de când avea 14 ani
şi ceea ce ştia şi el de la Securitate: că i se pregăteşte o înaltă carieră, plus că era convins că lumea
se învârteşte în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat să fie conducătorul unor fiinţe mai
proaste ca el, cărora el le va tolera tot, toate jafurile şi furturile, deoarece ei vor fura şi pentru el, iar
prostimea manipulată îl va accepta. De atunci, a început să fie arogant şi îngâmfat. |n dorinţa lui de
grandoare şi agoniseală, îşi dă seama că pentru a ajunge cât mai sus pe scara socială nu
este suficient să fii ginere de nomenclaturist şi informator-colaborator al Securităţii. De aceea, la
sfârşitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregătea în grabă, pentru a-l implanta ca agent
acoperit în străinătate probabil ONU. De fapt, Marin Năstase, cu ani în urmă, avansase ideea că fiul
său va ajunge la ONU sau conducător în România Socialistă. Generalul Neagu Cosma, şeful
contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat că între 85-89, printr-un sistem de burse,
tinerii bine pregătiţi şi “bătăioşi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondială din USA. Se
ştie de către contraspionajul român că acest institut, aflat la New York, funcţiona prin acoperire
CIA. Prin şcoala asta, toţi au fost recrutaţi de CIA şi mulţi au ajuns apoi în fruntea ţării. Este citat
numele lui Adrian Năstase, fost student al acestui institut, împreună cu Mugur Isărescu, Theodor
Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu... şi lista conţine circa 30 de nume. Tot generalul
Neagu Cosma a mai adăugat: “...era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se
petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stăteam numai să ne uităm: pe unii dintre bursierii ăştia îi
mai trimiteam şi noi”. Cine ştie acum dacă nu şi Adrian Năstase a fost trimis de Securitate cu bursă
americană la susnumitul institut? Şi în acest caz, el a dat o dublă lovitură: a servit cu informaţii
despre acest institut Securitatea RSR şi a lăsat CIA şi pe americani să creadă că poate conta pe el
după 1990. În această situaţie conjuncturală l-a găsit lovitura de stat din decembrie 1989, dată de
garnitura a doua nomenclaturistă (din care făcea şi el parte), cu sprijinul serviciilor speciale
sovietice. Schimbarea politică i-a convenit de minune acestui obsedat de setea de îmbogăţire,
parvenire şi faimă. Cu toate că şi în regimul comunist al lui Ceauşescu ar fi dobândit o poziţie
înaltă datorită susţinerii şi protecţiei Securităţii, nu ar fi putut însă acumula averi ca Harpagon, aşa
cum i s-a creat posibilităţi nevisate după 1989. Mai întâi profitase ca ginere al lui Angelo
Miculescu, un alt oportunist, care ajunsese în cele mai înalte funcţii de stat pe timpul lui Ceauşescu:
ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ambasador în China şi ocupant al înaltei funcţii de
membru în CPEx, dar care era ataşat de comunism tot atât cât ar fi fost ataşat un român de statul
african Burkina Faso. Acest rechin veros a fost “marginalizat” de clanul Ceauşescu, fiindcă, în
calitatea sa de ambasador în China, “uitase” pentru ce fusese trimis acolo şi se ocupa numai de
afaceri personale, ceea ce atrăsese atenţia organelor speciale chineze, care au sesizat Securitatea.
După revoluţia de palat din decembrie 1989, ginerele Adrian Năstase s-a folosit şi de “persecuţiile”
suferite de socrul său, Angelo Miculescu, din partea lui Ceauşescu, pentru a putea acoperi
parvenitismul lui feroce. Imediat după decembrie 1989, Adrian Năstase a scos pe piaţă
“persecuţii” (imaginare) suferite de el şi familia lui. Sora lui Adrian, Dana Maria Barb, a “suferit”
din cauza “dosarului”, adică a “originii burgheze” (!?!), deşi ea a fost racolată de DIE, plantată
într-o firmă de comerţ exterior (la terminarea facultăţii) şi trimisă în misiune în Siria, Norvegia şi
Olanda (în flancul NATO). Marin Năstase a colaborat eficient cu DIE, ca şi fiul lui, Adrian, care
“activa” în cadrul Secţiei de Străini în trecere pe teritoriul României, etc. De aceea, pare hazliu, azi,
când instituţia CNSAS, care aparţine de PSD, comunică, simplu, că Adrian Năstase este “curat” şi
că nu a lucrat cu DIE (decât cu colonelul Ristea Priboi...), spre ruşinea profesorului Onişoru. După
decembrie 1989, Adrian Năstase a avut câteva avantaje faţă de alţii de teapa lui: 1. A fost profesor
la “Ştefan Gheorghiu”, unde era în relaţii foarte bune cu Virgil Măgureanu, şi el profesor acolo
(colegi, deci), Măgureanu fiind unul din cei mai importanţi agenţi KGB, complotişti ai
loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Năstase a fost coleg şi cu alţi
complotişti, agenţi ai Moscovei, aflaţi şi ei la aceeaşi Academie a PCR; 2. Căsătorit (în
anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui
Adrian Năstase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (şeful complotiştilor KGB-işti), căruia i-a făcut o
caldă prezentare a ginerelui său, după 1989, aşa cum a făcut şi la obţinerea aprobării cumpărării
“limuzinei” Trabant. O vorbă bună, spusă la timp, a fost regulă între nomenclaturişti. Sigur, “papa”
Angelo a mai intervenit şi pe lângă alţi prieteni nomenclaturişti - foşti ai lui Ceauşescu (până în
1989) şi deveniţi “democraţi” (după 1989) - în favoarea ginerelui său; 3. Cum Securitatea nu a
fost desfiinţată după decembrie 1989 (şi-a schimbat doar denumirea, reţinând toată puterea
discreţionară, activând însă după aceleaşi metode, aproape cu aceleaşi cadre, dar cu ceva mai multă
discreţie), nu putea să nu susţină un om de-al lor, cum de altfel a făcut-o în cazul Adrian Năstase, ca
şi în multe alte cazuri. Susţinându-l pe Năstase cât mai sus în funcţii, Securitatea nouă, SRI, îşi
asigura o existenţă durabilă, susţinere financiară câtă solicita, deci o continuitate “fericită”. De
fapt, această simbioză s-a văzut de nenumărate ori prin atitudinea lui Adrian Năstase de apărare a
securiştilor “patrioţi” împotriva deconspirării securităţii, împotriva CNSAS-ului, până când a găsit
soluţia: o lichea la conducerea instituţiei, în apărarea lui Ristea Priboi şi alţii. Şi atunci, imediat
după lovitura de stat din decembrie 1989, relaţiile socrului Angelo Miculescu, “pilele” puse de
acesta “persecutatului lui Ceauşescu”, combinate cu “vorbele de bine” ale unora cu “ochii albaştri”
au început să funcţioneze, în ajutorul lui Adrian Năstase, la câteva zile după încetarea “revoluţiei”.
Silviu Brucan l-a cooptat în Comisia de politică externă (condusă de el) pe “ginerica” Adrian
Năstase - băiat bun. Întrebarea este: cine i l-a recomandat pe Adrian Năstase acestui trădător, zis
comunist-ilegalist, care lucrează pentru KGB şi CIA? Şi recomandarea a venit fie de la socrul său;
ori de la Securitate; ori de la Ion Ilici Iliescu; ori de la una din cele două, KGB - CIA sau de la toate
aceste surse. Misterul rămâne! Şi, nu mult după aceea, după primele alegeri falsificate, Adrian
Năstase şi-a dat demisia din Colegiul Director al FSN şi a devenit Ministru de Externe, până la
alegerile din anul 1996, când a câştigat alegerile “Opoziţia”, în frunte cu o altă pramatie: Emil
Constantinescu. În acelaşi timp, Adrian Năstase a fost şi deputat în Adunarea Naţională. După
1990, Francmasoneria şi-a făcut prezenţa în România, ca de fapt în toate celelalte ţări “eliberate de
comunism” din Estul Europei. Această prezenţă timpurie s-a datorat intenţiei conducătorilor
masoneriei franceze de a reconstrui masoneria în aceste ţări, în care comunismul a lichidat-o prin
interzicerea pe teritoriul RPR a oricărei activităţi a acestei organizaţii oculte internaţionale şi prin
pedepsirea gravă a foştilor ei conducători. După anul 1992, contrar regulilor foarte selective de
admitere a membrilor, în România au fost acceptaţi şi declaraţi masoni un mare număr de indivizi,
fără nici un criteriu de admitere, persoane nu totdeauna la nivelul care ar face cinste acestei
organizaţii. Adrian Năstase a devenit şi el, cu această ocazie, mason, alături de Luminiţa, fata
“împăratului” ţiganilor, Iulian, de la Sibiu. Astăzi, această masonerie din România este un caz tipic:
cu Marele Mason (şeful) - un obscur fost jurnalist la “SCÂNTEIA” - a ajuns aliată cu
partidul de guvernământ, adică cu Adrian Năstase şi, prin lege, este Masonerie de stat -
subvenţionată de la buget. Din 1990, Adrian Năstase a devenit şi Cavaler de Malta (al Ordinului
Suveran Militar al Cavalerilor de Malta). Cu această din urmă organizaţie este o altă istorie, acest
ordin fiind unul prin care Vaticanul (ca şi “Opus Dei”) îşi exercită influenţa spirituală în lume. Şi,
ca să dea o justificare oarecare - pe care de fapt nu i-a cerut-o nimeni - şi ca să abată atenţia că el nu
încearcă prin toate mijloacele de a-şi satisface pofta patologică pentru avere şi putere, Ady a
declarat una din marile sale minciuni (ţiganii având spirit inventiv) că el “ar urma tradiţia familiei”
(tatăl său, după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri, ca şef de promoţie, a fost primit în Ordin. Apoi
a mai declarat, tot gratuit, că în România dintre cele două războaie mondiale MAJORITATEA
cadrelor militare de elită făceau parte din acest Ordin. Or, noi ştim bine că nici Armata Regală şi
nici ofiţerii Armatei Regale NU FĂCEAU POLITICĂ! Lor, prin lege, le era interzisă apartenenţa
la vreun partid sau organizaţie şi nu puteau participa la alte activităţi ce nu prezentau
caracter militar-patriotic. Nu cunoaştem punctul de vedere al Patriarhului Teoctist despre modul
cum priveşte Biserica Ortodoxă Română masoneria, fie ea de stat, şi Ordinul de Malta. Înlocuirea
lui Sergiu Celac din funcţia de ministru al Afacerilor Externe cu Adrian Năstase a părut
observatorilor scenei politice româneşti inexplicabilă, deoarece Sergiu Celac şi-a terminat studiile
la Moscova şi fusese recrutat în 1978 de serviciile sovietice. El a perfectat vizita la Bucureşti a lui
Eduard Şevarnadze, la numai două săptămâni de la “revoluţia din decembrie”; a păstrat şi chiar a
mai adus alţi securişti la Externe; avea farmec personal, un înalt profesionalism, datorită unei
îndelungate experienţe. Cu toate aceste “calităţi revoluţionare”, Serghei Celac a fost înlocuit cu
Adrian Năstase, care, la 40 de ani, devine conducătorul Afacerilor Externe ale României. El a fost
unul din vechii “preferaţi” ai lui Ion Iliescu, acesta având nu numai recomandarea socrului, Angelo
Miculescu, dar şi faptul că îl remarcase din vremurile trecute, când Năstase fusese preşedintele
Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Facultatea de Drept din Bucureşti, iar Ion Iliescu
prim-secretarul Comitetului Central al UTC. De asemeni, nu ar fi exclus ca şi Dan Marţian, care în
1990 era preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlament - care l-a urmat pe Ion Iliescu, în
1971, la conducerea UTC, să fi fost unul din susţinătorii fostului tovarăş Adrian Năstase
la fotoliul ministrului de Externe. Înaintea numirii în această funcţie, Adrian Năstase a fost, chiar în
primele zile după “revoluţia” din decembrie 1989, consilierul personal al lui Ion Iliescu, iar la
formarea Consiliului FSN, el a fost purtătorul de cuvânt al acestuia. La alegerile din 20 mai, a
fost ales în Parlamentul României pe lista FSN. Încă din primele ieşiri pe arena internaţională,
Adrian Năstase nu a justificat impresionantele titluri pe care le-a etalat în comunicatul oficial al
numirii sale, dat la 28 iunie 1990, când s-a format noul cabinet: şef de promoţie în 1973 al
Facultăţii de Drept din Bucureşti; membru asociat al Institutului pentru Drepturile Omului de la
Strassbourg; doctor în Drept Internaţional; vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept
Internaţional şi membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional. La 6 iulie 1990, noul ministru
de Externe a acordat agenţiei engleze de ştiri “Reuter” un interviu, în care s-a lansat în tot felul de
afirmaţii ridicole şi fanteziste. Ideile de bază i-au fost: 1. Europa are de pierdut şi riscă foarte
mult (!?!) dacă nu acceptă România în rândurile ei; 2. În loc să-l critice pe Ion
Iliescu, cel care a avut năstruşnica idee - funestă renumelui României - de a chema
minerii, precum şi fărădelegile săvârşite de aceştia (ceea ce a fost aspru criticat în Consiliul Europei
şi România a pierdut statutul de observator), Năstase a criticat... Europa; 3. Încearcă să provoace
din partea poporului român o reacţie ostilă Europei şi de sprijin al regimului; el tună şi fulgeră
contra Europei pentru că refuză să ajute România (după barbaria minerească!) şi trece la
ameninţări, ca de exemplu fraza: “Dacă Europa va continua să se poarte aşa cu România, aceasta se
va alătura altor zone ale lumii...” (Alt continent? China? Lumea a treia? El nu o mai spune); 4.
Face afirmaţii fantasmagorice despre anumite cercuri pe care nu le identifică, care ar vrea să
limiteze Europa la graniţa de vest a României. Dar, la 13 iulie 1990, adică după câteva
zile de la neproductivul şi hazliul interviu, Adrian Năstase schimbă pervers tonul, şi
declară trimisului special al ziarului american “THE NEW YORK TIMES”, Steven Greenhouse, că
“România este gata să se integreze în Comunitatea Europeană, chiar şi săptămâna viitoare, dacă
aceasta ar fi posibil”. Ceea ce înseamnă nu numai o întoarcere de 180 de grade de la vechea
poziţie, dar şi o enormă minciună, căci România era departe de performanţele economice cerute de
Uniunea Europeană. Ca să îndulcească puţin impresia lăsată de afirmaţia lui Ion Iliescu, repetată şi
idioată, că “să nu ne înveţe pe noi Occidentul ce înseamnă democraţia”, Adrian Năstase, ca să
dreagă busuiocul, declară, feciorelnic: “Ceea ce dorim nu este un certificat de bună purtare, fiindcă
nimeni nu este perfect, ci doar un sprijin normal din partea ţărilor care au deja o mare
experienţă în democraţie, să ne ajute să ne îmbunătăţim structurile democratice”. În privinţa
relaţiilor cu Pactul de la Varşovia, în timp ce ceilalţi miniştri de Externe ai fostelor ţări sateliţi ai
Moscovei au rupt legăturile cu Pactul, Năstase, exprimând poziţia lui Ion Ilici Iliescu, declară, cu
şiretenie: “Nu este necesar să sari dintr-o maşină care nu mai are suficienţi carburanţi să înainteze.
Pactul de la Varşovia nu mai înseamnă prea mult în aceste zile”. Foarte echivoc. Adrian Năstase îşi
arogă şi dreptul de a emite declaraţii privind situaţia internă. Uzurpând drepturile
ministerului de Interne şi explicând violenţele din 13 iunie, el nu acuză nici minerii, nici
“legionarii” (ca protectorul său, Ion Ilici Iliescu), ci susţine că “vinovaţii de violenţe au fost
bişniţarii nemulţumiţi că nu mai pot să vândă în Piaţa Universităţii, şi atunci, au organizat perfect
câteva mii de oameni decişi să distrugă guvernul ales...”. Cu alte cuvinte, el creează o nouă
dezinformare, cu scopul de a mări confuzia şi a ascunde adevărul asupra celor ce s-au petrecut
atunci. Ca ministru de Externe, Adrian Năstase continuă, fără ruşine, seria minciunilor, calitate
atavică ţigănească, moştenită pe linia tatălui său şi perfecţionată prin şcolile de partid. Astfel, ca
nou ministru de Externe, el declară lui George Stanca, pentru ziarul “Expres Magazin” (nr. 19, din
1991), că în funcţia pe care o are face politica ţării, deasupra partidelor, ceea ce nu corespunde
realităţii, el fiind atunci şi deputat FSN. Năstase a făcut - ca proaspăt ministru de Externe - o vizită
la Moscova, Kiev şi Chişinău, deci în URSS, unde, printre alte necunoscute, s-a aflat doar
că a pregătit vizita lui Iliescu la Moscova. Una din marile lovituri date României a fost semnarea
Tratatului cu Rusia de Iliescu-Năstase, care a dus la pierderea definitivă a Basarabiei, Bucovinei de
Nord şi Ţinutului Herţa, plus Insula Şerpilor. Şi nu numai atât: Iliescu şi Năstase s-au grăbit în a fi
primii care au semnat, în noile condiţii, tratatul cu Uniunea Sovietică, aceea care, de fapt, agoniza.
În lichelismul său de neegalat, Năstase explică astfel: “După dispariţia dimensiunii militare a
Pactului de la Varşovia, a apărut ca o nevoie firescă pentru toate ţările din Europa de est să aibe
relaţii cu Uniunea Sovietică, un tratat bazat pe valorile europene”. Şi tot el afirmă aiurea că noi
trebuia să fim primii, deoarece, negociind la Moscova, nu aveam pe teritoriul ţării (cum aveau
ceilalţi) trupe sovietice. Despre Basarabia, Năstase-patriotul, prin vocea stăpânului său, Ion Ilici
Iliescu, zice: “Noi trebuie să ţinem seama de evoluţiile din ultimii 50 de ani din Republica
Moldova. De aici pornind, de la aceste evoluţii, respectând această declaraţie, noi, practic ne găsim
în situaţia că dincolo de Prut s-a creat un alt stat românesc. Noi putem sau nu să acceptăm acest
stat, dar el există. De aici existenţa celor două state româneşti care, sigur, vor merge în paralel în
istorie...”. Rezultatele politicii neghioabe de atunci a cuplului de ciocli ai României I. Iliescu -
A. Năstase se vede bine azi: Basarabia şi Bucovina, în loc de a reveni la ţara-mamă (de unde au fost
smulse de Stalin, conform Pactului Ribentropp-Molotov) adică de a urma exemplul Ţărilor Baltice,
astăzi sunt rusificate şi neocomunizate în cea mai neagră sărăcie, cu şanse de a se reintegra în
imperiul rus al lui Putin. Asta se întâmplă acum cu aceste pământuri româneşti furate (în Deltă,
Canalul Briscoe; dispute asupra Insulei Şerpilor; interzicerea limbii române; închiderea şcolilor
româneşti ş.a).Odată însă cu noile funcţii, creşte apetitul de îmbogăţire a lui Ady şi apare prima
“găinărie”. Adrian şi Dana Năstase erau proprietarii imobilului din str. Aviator Jean Texier nr. 4,
sector 1. În noua poziţie de înalt demnitar, având posibilitatea de a ocupa o locuinţă de protocol
(ceea ce a şi obţinut), Ady trebuia să mai aibă o locuinţă “corespunzătoare”. Şi atunci a încheiat un
act fals de donaţie a imobilului său către socru şi în acest fel a devenit “homeless”. Iată cum
reiese falsul din CONTRACTUL DE DONAŢIE încheiat între Năstase Adrian şi Năstase Daniela,
soţi, domiciliaţi în Bucureşti, str. Aviator Jean Texier nr.4, sector 1, având un descendent în calitate
de donatori şi Miculescu Angelo-Romeo- Constantin, domiciliat în Bucureşti, str. Pictor Negulici
nr.18, etaj 1, apt.2, sector 1 (deci avea locuinţă) în calitate de denator, a intervenit prezentul
contract de donaţie, în următoarele condiţiuni: Noi, Năstase Adrian şi Năstase Daniela, declarăm că
donăm socrului şi, respectiv, tată, Miculescu Angelo-Romeo-Constantin, apartamentul duplex situat
în Bucureşti, str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1, care se compune din subsol, parter şi etaj,
cuprinzând vestibul, două holuri, cinci camere, baie, bucătărie, debara, WC, oficiu, scară interioară,
logie şi pivniţă, şi din terenul existent în suprafaţă de 284 mp se transmite în folosinţă 100 mp.
Subsemnatul Miculescu Angelo-Romeo-Constantin declar că primesc cu mulţumiri donaţia ce se
face de către Năstase Adrian şi Năstase Daniela şi mă declar de acord cu conţinutul actului. Cunosc
situaţia juridică şi de fapt a apartamentului ca fiind cea arătată de donatori. Prezenta donaţie s-a
perfectat în baza autorizaţiei de înstrăinare nr.1156/1991, eliberată de Primăria Sectorului 1, în care
sunt cuprinse menţiunile “Apartamentul se află în perimetrul construibil al municipiului Bucureşti,
într-o zonă de locuinţe neafectată de prevederile planului de sistematizare al municipiului
Bucureşti”. Redactat şi dactilografiat în şapte exemplare, la Notariatul de Stat, Sector 1, Bucureşti,
astăzi... data autentificării... Semnează - donatori (2), donator (1) şi notarul public cu ştampila
oficială. Ca urmare a acestui aranjament, A. Năstase, cu soţia şi fiul, s-a mutat în locuinţa de
protocol din str. Mareşal Prezan nr. 4, pe care o ocupă, din 1992, în calitate de continuu înalt
demnitar. El a adus îmbunătăţiri acestei vile (cu banii de la buget, casa fiind proprietate a statului),
apoi a cumpărat-o, când s-au vândut aceste proprietăţi de stat, cu (nimeni nu ştie!) un preţ
necorespunzător valorii ei. Apartamentul din str. Av. Jean Texier nr. 4, locuit înainte de 1989 de soţii
Năstase, l-au cumpărat, ulterior, desigur, pe un preţ mult sub valoarea lui reală. După fals, casa era
sediul “Cabinetului de avocatură” Adrian Năstase şi al Fundaţiei “România Mileniului Trei”,
condusă din umbră de Adrian, dar oficial de consoarta sa. De atunci, din 1990, de când ţara
cunoaşte o nouă bandă politică venită la cârmă, de când lichelele cameleonice s-au tras una pe alta,
rapid, printre ele fiind şI bisexualul Adrian Năstase, s-au cimentat relaţii noi, prostind un întreg
popor traumatizat de comunism, năucit de dezinformările loviturii de stat, minţit prin “baia de
sânge”, de “teroriştii care trăgeau din orice poziţie” şi cei 60.000 de morţi (ai lui Brucan). Şi au
venit din urmă securiştii, care îi aveau la mână pe uzurpatorii lui Ceauşescu (dar şi pe noii
demnitari) cumpărându-şi astfel iertarea şi neoexistenţa în noua epocă, o epocă a furtului, a jafului
naţional, a şantajului şi a nemerniciei. Adrian Năstase a trecut rapid de la un stăpân la altul, de la
“nomenclaturistică” la “nesaţiul posesiunii” şi la capitalistizare. Socrul, Angelo Miculescu, după
lovitura de stat din decembrie 1989, a lucrat în cadrul firmei “POOLGEC”, proprietatea lui George
Păunescu (conducătorul firmei securiste “CRESCENT”). Despre acest domn, tot ţigan, vom scrie
cu altă ocazie, în relaţie cu Năstase. George Păunescu a exercitat mari presiuni asupra ministrului
Agriculturii şi Alimentaţiei, Ioan Oancea, ca acesta să accepte importul de către
“POOLGEC” - imediat - a unui milion tone grâu de panificaţie. Presiunile au fost
făcute de “salariatul” firmei, Angelo Miculescu, toate telefoanele s-au dat “pe scurt” din cabinetul
lui Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu. Presiunile au continuat, grâul ţăranilor români a
putrezit prin podurile caselor sau a fost mâncat de şoareci prin hambare, în loc să fie cumpărat
pentru stocul de rezervă al statului. Evident, preţul pâinii pentru populaţie în urma importului făcut
de “POOLGEC” s-a majorat corespunzător cu comisionul obţinut de firma “POOLGEC”, tranzacţie
din care şi socrul şi ginerele au avut partea lor. Ca ministru de Externe, Adrian Năstase a fost
criticat de presa din ţară şi străină, fiind acuzat de atitudine ruso-filă. Astfel, cotidianul din Ungaria
“Maghyar Nemzet” a publicat, după semnarea Tratatului cu Rusia de către Adrian Năstase, un
articol intitulat “Noul conducător” (semnat de Molnar Gusztav). Articolul conţine o critică
vehementă împotriva lui Năstase, considerat de autor ca “al doilea om al celui mai puternic partid
român”. Printre altele, Adrian Năstase este acuzat de “atitudine făţişă antiNATO şi
rusofilă”, de care este acuzat şi comandantul adjunct al contraspionajului militar român. Jurnalistul
maghiar îl mai acuză pe Năstase că încearcă să imprime partidului o linie naţionalistă (gen
Ceauşescu), bazându-se pe fostele structuri ale Securităţii. CÂTEVA PRECIZĂRI: 1. Este
greşeala mea, când am trecut numele de familie DUMITRU ţăranului sărac spre mijlocaş, din
Tărtăşeşti, tatăl biologic al lui Marin Năstase. Adevăratul său nume de familie a fost GRIGORE,
încât cei doi copii rezultaţi din căsătoria lui oficială cu ţiganca din Tărtăşeşti au purtat numele de
familie GRIGORE (un băiat, Constantin-Costel şi o fată). Năstase Marin (Titi) a păstrat numele de
familie al mamei sale, cât şi trăsăturile rasei mamei; 2. Nu am fost destul de detailat în
legătură cu felul cum a acaparat familia Marin şi Elena Năstase averea compusă din vila din Aviator
Petre Creţu nr. 60, cât şi bunurile mobile de mare valoare ale mătuşii sale, sora tatălui Elenei
Năstase, Elena Ciolan. După ce Elena Ciolan a pierdut locuinţa (prin naţionalizare) şi soţul ei,
inginer M. Ciolan, a fost dat afară din seviciu şi apoi a decedat, ea a beneficiat de o pensie
“simbolică” de urmaşă. A trăit foarte greu şi a reuşit la început să vândă câteva piese de mobilier.
Atunci a intervenit cu dârzenie nepoata ei, Elena Năstase, simţind prada. Ea i-a interzis mătuşii, din
ce în ce mai amnezică, să vândă ceva din fosta ei casă şi, ca să fie sigură, a izolat-o de prieteni, de
tot restul familiei, după directivele soţului, Marin Năstase. În 1984, Elena Ciolan ajunsese în stare
avansată de demenţă (senilitate); în 1989, i s-a luat semnătura pe un testament (vezi Partea III din
acest serial). Înainte însă de moartea bătrânei (mai 1990) şi după, familia acaparatoare, Elena şi
Marin, plus Adrian Năstase, au “preluat” mobila de certă valoare, adusă din Franţa (covoare
persane, tablouri şi o bogată colecţie de argintărie). CUMPĂRĂRI ŞI VÂNZĂRI CU PREŢURI
DECLARATE MICI, DECI TAXE MAI MICI PLĂTITE CĂTRE STAT (Partea a şasea)
Una din marile lovituri date în sprijinul ascensiunii sale ulterioare şi a apetitului său
nestăvilit de îmbogăţire a fost căsătoria lui Ady cu fiica lui Angelo-Romeo Miculescu, el însuşi
afacerist şi avid de avere; în plus, nomenclaturist cu relaţii strânse în lumea lui. Aşa cum am relatat
anterior, Adrian Năstase, ajuns în funcţii importante de stat şi de partid (FSN-PDSR-FDS), a avut în
Angelo Miculescu un partener de nădejde în afaceri dubioase, un paravan în aranjamentele
personale, atâta timp cât acesta a fost în viaţă, iar după dispariţia sa pământeană el a livrat o
explicaţie plauzibilă de invocat pantry cheltuielile sale de nejustificat. Ca exemplu, taxele fiilor săi,
de 20.000 dolari anual (fiecare) la liceul american, justificaţi ca fiind plătiţi de văduva soacră, deci
40.000 anual, pe mai mulţi ani, ca şi când Miculeştii nu ar fi trăit în comunismul pe lei până în
1990. În 1996, Daniela Miculescu, devenită doamna Năstase, s-a dus (în luna august) la Biroul
Notarial al Eugeniei Cuţaru, ca soţie a preşedintelui executiv al PDSR, Adrian Năstase. Obiectul
vizitei îl constituia vânzarea de către familia Adrian şi Dana Năstase a unui teren în suprafaţă de
3.593,50 m.p., situat în intravilanul comunei Cornu, judeţul Prahova. Preţul vânzării - 2.000.000
lei. Soţii cumpăraseră terenul conform a trei contracte (nr.6035/10,07,1995; 9683/19,10,1995 şi
nr.6360/23,10,1991), autentificate pe măsura constituirii suprafeţei finale de teren, de Notariatul de
Stat Câmpina, în perioada 1991-1995. Cumpărătoarea terenului a fost Irina Miculescu, cumnata
Danielei Năstase, adică soţia fratelui acesteia; o afacere în familie, cu un preţ fixat ca între rude, iar
statul a primit doar suma cuvenită valorii declarate de părţile contractante. În luna noiembrie
a aceluiaşi an, Daniela Năstase revine la acelaşi birou notarial, pentru a cumpăra, de la
familia Bichtel Sorin, trei suprafeţe de teren, şi anume: 6.230 m.p., încă 10.000 m.p. şi alţi 10.000
m.p., terenuri situate în intravilanul comunei Baloteşti, sat Petreşti, judeţul Ilfov, în suprafaţă totală
de 26.230 m.p., acoperind parcelele A510/12, A510/13, A510/14, A510/15, A510/16. Terenul
vândut nu a aparţinut familiei Bichtel, în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform legii
18, ci fusese cumpărat de către aceştia în anii 1995 şi 1996, suprafaţa totală de 26.230 m.p. fiind
achiziţionată cu suma de 18.000.000 lei, la preţurile din 1996, plătită INTEGRAL în momentul
tranzacţiei - deci, cu aproape 687 lei m.p. Prezenta relatare arată că familia Adrian Năstase a
derulat operaţiunile de vânzare-cumpărare terenuri doar printr-un singur birou notarial
particular. Preţurile pentru aceste tranzacţii sunt fireşte ireale şi nu pot păcăli decât pe
proşti şi fiscul. Cu alte cuvinte, Adrian Năstase - ditamai preşedintele executiv al
PDSR - a declarat fals, şi înşelând, evident cu scopul de a nu plăti sumele cuvenite statului. Mai
interesană este şi alegerea notarului, patron al acelui birou, o bună prietenă a ex-şefului pazei de la
Camera Deputaţilor, Dănuţ Spătaru, care în timpul mineriadei din 1991 (rezultată, după cum se ştie,
cu căderea guvernului) şi-a retras oamenii de pază, asigurând accesul liber al minerilor. Întrebat de
afacerea imobiliară, Adrian Năstase a declarat că la Cornu terenul a fost vândut cumnaţilor, pentru
ca aceştia, împreună cu socrii lui, să-şi construiască “în timp” o casă. În ceea ce priveşte terenul din
Baloteşti, el a declarat că acesta “există” (nu s-a mutat din loc - n.a.), fiind cumpărat “legal”. În
legătură cu cazurile Cuţaru şi Stuparu, el a afirmat că sunt “simple coincidenţe” şi că nu-i cunoaşte,
adăugând că soţia sa s-a adresat unui birou notarial privat mai puţin ocupat decât unul
public. CÂTE CEVA DESPRE DOAMNA NĂSTASE(DANIELA MICULESCU - NĂSTASE)
Dacă Elena Dragomirescu-Năstase şi-a acceptat cu resemnare viaţa alături de soţul ei, Marin
G. Năstase (G, de la Grigore, numele de familie al tatălui, aşa de fapt cum se semna), aceasta s-a
datorat pe de o parte dragostei de mamă şi, pe de altă parte, a crezut ce i-a tot spus, că ar fi
impotent - deci, un om bolnav; în rest, nu a ştiut niciodată despre cealaltă viaţă, ascunsă, a soţului
ei. Cu totul alta este situaţia cu Daniela Năstase, soţia lui Adrian Năstase, bisexual, ca şi tatăl lui.
Daniela aparţine desigur unei alte generaţii, cu alte concepţii despre viaţa sexuală. Este greu de
presupus că lungile perioade de abstinenţă nu i-au dat ceva de bănuit, sau şi ea a crezut basmele
reinventate cu impotenţa, ori cu munca extenuantă, care-l făcea să vină acasă târziu, în noapte.
Sigur, după 1990, ea a aflat secretul, când toată presa i-a supranumit în cor soţul BOMBONEL şi a
tot scris despre viaţa lui sexuală; ba chiar la un bal dat de revista “ACADEMIA CAŢAVENCU” i s-
a decernat drept premiu un falus de argint. În cazul tinerei doamne Năstase, constatăm altă situaţie:
ea acceptă starea de fapt pentru că i s-a oferit ceea ce nici nu a visat vreodată, fie ea fiică de
nomenclaturist: o poziţie socială de excepţie, călătorii în lumea largă, sume uriaşe în valută la
dispoziţie, posibilitatea satisfacerii tuturor capriciilor. Daniela Năstase nu întreţine nici o
activitate productivă, dar primeşte prin telefon sute de milioane de lei, în contul
“MILENIUMULUI TREI”, din vânzarea unor produse, frigidere, carne, etc. “MILENIUM TREI”
este o fundaţie paravan a soţului, care îşi plasează sediul exact în casa pe care o au, în str. Jean
Texier, nr.4. Daniela Năstase adună astfel milioane de dolari pe an. Ea nu fierbe mămăligă şI nu
munceşte la ferma de la Cornu, aşa cum a trudit soacra ei; ea împarte mărţişoare de aur unor
ziariştii agreaţi, împarte generoasă cadouri, face donaţii şi, mai nou, a devenit element surpriză de
campanie electorală pentru Adişor al ei. O NOUĂ ELENA CEAUŞESCU? Preocupându-se
de a-i crea o imagine specială soţiei, cu ocazia sărbătoririi publice, la 22 iunie, a zilei de naştere a
“bronzatului” Ady, el a transformat-o pe Dana Năstase şi în persoană publică. Această strategie a
învăţat-o din alegerile americane, dăscălit de consilieri americani, plătiţi din bugetul ţării româneşti
cu sute şi sute de mii de dolari. Campania mediatică a Danielei “Scatiu” este coordonată de
specialiştii care se ocupă de campania lui electorală şi de stafful ei personal. Ea are întâlniri cu
soţii de conducători politici (Laura Bush, soţia premierului ceh, etc.) A fost vizibilă ridicarea pe o
treaptă înaltă a Danielei, care urmează să joace rolul de invidiat al Elenei Ceauşescu, Nicolae
Ceauşescu însuşi fiind modelul soţului ei. În turneul preşedintelui de guvern în SUA, Canada şi
Anglia, Dana Năstase a fost însoţită, pe cheltuială oficială, de un stat major personal de campanie,
care i-a organizat susţinerea declaraţiilor de presă zilnic - un comunicat de presă cu antetul
Guvernului României a confirmat întâlnirea dintre Dana Năstase şi soţia premierului ceh; periodic
se anunţă că soţia premierului va apărea în talk-showuri sau va patrona baluri de caritate,
numele Danei concurându-l pe acela al lui Adrian Năstase. Dana are o activitate social-politică
intensă, deşi nu s-a înscris în PSD, controlată şi dirijată cu multă grijă. Zilele trecute a mers prin
ţară, în campanie electorală, alături de soţul şi fiul ei cel mai mic, Mihnea, întocmai lui Bush,
Laurei şi fetelor lor. ALTE AFACERI FOARTE DUBIOASEALE CLANULUI NĂSTASE -
MICULESCU În România, conform obiceiului statornicit, orice scandal ţine trei zile, după
care se aştern tăcerea şi uitarea. Aşa s-a întâmplat şi cu AFACEREA “FILANTROPIA”: spitalul a
fost privatizat, ministrul Sănătăţii din acel timp, Daniela Bartoş, şi-a încasat comisionul în urma
“privatizării”, comision gras, care îi va asigura anii de ambasadoriat în Portugalia, cât şi deceniile
grele ale bătrâneţii. Ziarele au scris, pe rupte, vreo două zile, s-a încropit însă o anchetă
superficială, dar numele “FILANTROPIA” se va mai regăsi doar în scopurile fundaţiei prin care s-a
desfăşurat tranzacţia, deoarece banii viraţi de societatea americană de investiţii au ajuns în conturile
FUNDAŢIEI “MILENIUM”, patronată de Dana Năstase, nimeni alta decât soţia premierului
României, care se declară incoruptibil, şi spune, cu orice ocazie, că va stârpi din rădăcini corupţia.
Sora lui Năstase, Dana Maria Barb, este implicată în afaceri inimaginabile, de milioane de
dolari, ca paravan al fratelui ei. În jurul său se pun la cale marile privatizări frauduloase, ea fiind
directoare la firma lui Mark Mayer, un obscur avocat din New York al firmei de consultanţă
“MARK MAYER, RUBIN & HERTZFELD”. Simona Miculescu, cea care a fost mult timp
ataşat de presă la Ambasada Română din Washington, s-a stabilit acum într-o funcţie importantă în
MAE. Meritul ei esenţial constă în amănuntul că soţia lui Adrian Năstase este sora soţului său, deci
sunt cumnaţi. La rândul lui, soţul ei, Ovidiu Miculescu, a trecut şi el prin Washington, în calitate,
normal, de “soţ al soţiei sale”, fiind formal angajat al Studioului “Al. Sahia”, ca să se prezinte
acolo drept “corespondent”, în realitate el corespondând, dar în beneficiul altei instituţii...
Rodica Miculescu, directoarea economică a TAROM, calitate în care taie şi spânzură în
aviaţia civilă, este cumnăţica lui Adrian Năstase, sora soţiei lui. Ea a executat un insistent şantaj
asupra firmei “EDF”, condusă de Katz, pentru a-i prelungi contractul de închiriere a spaţiilor “Duty
Free” din Aeroportul Otopeni. S-a cerut o mită de 300.000 dolari pentru un spaţiu de 15 m.p. Katz
nu s-a lăsat, a atacat hotărârea şI s-a revenit asupra ei, declarându-se că se va organiza o licitaţie, de
ochii lumii. Între timp, sediul societăţii “EDF” a devenit nefuncţionabil, în urma debranşării
abuzive a curentului electric al spaţiilor administrative, a liniilor telefonice şi comunicaţiilor
computerizate. Reprezentanţii firmei care deţine 51% din acţiuni (Aeroportul Otopeni - 5%;
TAROM - 22%) au fost puşi în imposibilitatea unei apărări corecte, iar tribunalul a fost forţat să
emită o sentinţă ilegală. Cel care face traficul de influenţă şi presiuni pentru a elimina societatea
“EDF Astro SRL” spre a lăsa calea liberă corupţiei, Miron Mitrea (zis şi “MANIVELĂ”)
făcând parte din mafia PSD, este ministrul Transporturilor, un “intim” al lui Adrian
Năstase, care l-a transformat dintr-un şofer amărât în vicepreşedinte PSD, ministru şi
individ foarte bogat. Abuzurile săvârşite în valuri de Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, îl
detaşează în postura de cel mai corupt ministru din Cabinetul Năstase. |n privinţa “licitaţiei” de la
Otopeni, el a fost “pilotat” în această acţiune de cumnata primului ministru, Rodica
Miculescu. “Operaţiunea” IAS Prejmer În 1991, IAS Prejmer, judeţul Braşov, s-a transformat
în “SC Agroindustrială” SA. Atunci, deţinea 13 ferme: şase de taurine, cu un efectiv de 12.000
capete; patru ferme vegetale - 7.460 ha; un complex de 1.2000 capete porcine; secţie de
industrializarea cărnii şi a laptelui; o crescătorie devenită celebră de păstrăvi şi animale rare de
blană. Nicolae Păstârnac, ginerele lui Angelo-Romeo Miculescu şi cumnatul lui Adrian Năstase,
dirijat de socrul său, bătrânul mare şacal al agriculturii româneşti, a preluat crescătoria de păstrăvi
şi animale cu blană (nutrii, vulpi, dihori) el ajungând astfel patronul firmei “B Lapis” (care, în anul
1997, ajunsese în pragul falimentului). N. Păstârnac, alt ginere gangster sadea, a reuşit, cu
tenacitate şi direct interesat, să o distrugă total. Partea a şaptea (publicată joi, 4 noiembrie
2004) DIN NOU PROVERBUL – AŞCHIA NU SARE DEPARTE DE TRUNCHIUL
POMULUI De mici copii, Dana Maria şi Adrian Năstase au moştenit evident defectele
rasei bunicii - ţiganca, de la Tărtăşeşti, adică: mincinoşi, hoţi, violenţi şi vicleni. Când Dana avea
10 ani, l-a bătut şi i-a zgâriat faţa până la sânge unui văr mai mic decât ea cu 4 ani. De mică, a fost
rea şi agresivă. Când Adrian era în liceu, Marin G. Năstase, tatăl lui, a întâlnit întâmplător pe
stradă, după mulţi ani, un fost ofiţer, absolvent al aceloraşi şcoli militare, şi foşti colegi la
Politehnică, după epurările comuniste de după război din armată, pe ing. Eugen Popiştean. În
timpul discuţiilor lor, Marin i-a spus fostului coleg că este căsătorit, că are doi copii în liceu, fată şi
băiat. La întrebarea colegului - cum merge băiatul cu şcoala?, Mărin Năstase i-a răspuns: "Îi bate pe
toţi elevii!". Colegul mirat i-a răspuns: "Aşa educaţie îi dai tu?", la care răspunsul măsliniului a
fost: "Eu l-am învăţat, numai aşa, bătându-i pe toţi, va ajunge sus!" Ceea ce l-a lăsat pe ing.
Popişteanu cu o impresie nu tocmai frumoasă despre acest gen bătăios de educaţie. Răutatea a
demonstrat-o de mic şi o demonstrează şi acum Adrian. Când era în primele clase de liceu şi venea
la vărul lui mai mic cu 6 ani, care avea trei jucării de cauciuc, gonflabile - un iepuraş, un ursuleţ şi
un pitic, cumpărate de la un turist cehoslovac, vărul Ady, după o vizită, două, a venit înarmat cu o
lamă de ras şi le-a tăiat pe toată lungimea lor.. Despre hoţie, am scris în Episodul I, cum a furat
timbrele din colecţia unchiului său, manifestând veracitatea proverbului românesc - cine fură azi un
ou mâine va fura un bou, aşa că şi el a ajuns la furt de milioane între timp. Deasemeni, de pe atunci,
i s-a dezvoltat dorinţa de a tot colecţiona. La plecarea definitivă din ţară a uneia din mătuşile
sale, în 1976, aceasta a lăsat la una din surori, o altă mătuşă de-a lui Adrian, să i se păstreze o
icoană de familie, veche de 200 de ani, pe care neputând să o treacă graniţa, din cauza restricţiilor
vamale, în speranţa că o va putea scoate din ţară altcândva, nepotul Ady, nu cunosc exact
împrejurările, dar, colecţionar fiind, a trecut-o imediat în proprietatea sa. MINCIUNA
STĂ LA MASĂ CU ŞEFUL GUVERNULUI ROMÂNIEI Aceste "calităţi" de rasă le
păstrează şi azi, minciuna în special. Năstase minte de "îngheaţă apele" pentru că se crede prea
inteligent, prea superior; minte un întreg popor în mod dispreţuitor, considerând naţia română o
turmă uşor de manipulat. Sunt atâtea dovezi de minciuni în declaraţiile preşedintelui de guvern de
azi, încât te minunezi de inventivitatea sa ţigănească. Adrian Năstase induce în eroare poporul
român în diferite feluri. Cea mai des folosită este tactica prin promisiuni, el promite atât de dese ori
o mulţime de lucruri, încât un ascultător neavizat ar putea crede că în România se duce o viaţă
prosperă, când realitatea arată că 60% din populaţie se zbate sub pragul sărăciei. A. Năstase minte
şi prin răstălmăcire, atunci când prezintă, şi a făcut-o de sute de ori, realitatea altfel decât este. Se
conturează astfel una dintre cele mai semnificative trăsături ţigăneşti, moştenite pe linie paternă.
Orice critică primită din partea parlamentarilor europeni o prezintă în ţară ca un succes or semnal
încurajator. El minte la televizor, în faţa ţării, cât de multe şi măreţe succese a obţinut, cât de bună
este starea economiei naţionale, şi tot ce spune este exact pe dos. O altă tehnică folosită de Năstase
Scatiu ar fi minciuna prin omitere, adică aspectele care nu-i convin nu le declară, "uită", iar presa
obedientă i le trece cu vederea. Legat de acest stil de a minţi, Adrian Scatiu are şi meteahna
diversiunii, răspunzând la un subiect printr-un alt subiect, nu cel în discuţie. Dacă vor urmări cu
atenţie, cetăţenii vor observa arta de a folosi minciuna în toate afirmaţiile şi discursurile sale, ca pe
ceva foarte normal. URECHEA SURDĂ A LUI SCATIU-NĂSTASE El a
declarat cândva, de exemplu: "Noi stăm cu urechile lipite de pământ şi ascultăm ce zice poporul!".
Dacă ar fi adevărat, ar auzi suferinţele milioanelor de pensionari, care trăiesc o viaţă mizerabilă, ar
auzi bolnavii, care nu au medicamente, ar auzi plânsul mamelor care îşi hrănesc ca vai de ele copiii
şi care, în jurul Bucureştilor, merg la şcoală cu râie, cu păduchi, nespălaţi din lipsa săpunului. Poate
că el pune urechea la Cornu - noul Scorniceşti, unde îşi are ferma, unde se "învecinează" cu doi
agenţi ai securităţii externe, Mişu Negriţoiu şi Tinca. Nu de mult, 400.000 euro, cât şi alte sume, s-
au alocat comunei Cornu în cadrul "sindromului Scorniceşti", unde uneori Năstase Scatiu îşi
petrece sfârşitul de săptămână. Năstase a cumpărat pământ la Cornu, în 1990, un sat amărât. De ce
nu şi-a construit ferma la Tărtăşeşti? Simplu, pentru că acolo, lumea ştie originea ţigănească a
bunicii din partea tatălui şi alte chestiuni jenante de familie, pe care ziariştii repede le-ar fi aflat.
CORNU A DEPĂŞIT SCORNICEŞTIUL Azi, Cornu este un orăşel elveţian şi
locuitorii aşa-zisei încă comune sunt fericiţi. Doar în 2002, s-au investit în prima jumătate a anului
1,5 milioane dolari. În 1989, un m.p. la Cornu valora un cent. În 2002, valora 14 dolari. Desigur că
după ce Adrian Năstase cu familia s-a pozat în curtea casei cu iepuraşi şi căprioare, şi apoi a pus
urechea la pământ a auzit cât de mulţumiţi şi fericiţi sunt consătenii lui. Cornu este prima şi singura
comună din România aliniată la standardele europene: centrală telefonică digitală, acoperire pentru
toate reţelele de telefonie mobilă, circa 100 de firme mici şi mijlocii. Comuna are reţea electrică,
toate drumurile asfaltate, gaze la poartă, cablu tv, şcoli care îi fac şi pe străini să se ruşineze. Cornu
a devenit Cornul Abundenţei! De la Câmpina la Cornu, şoseaua a fost asfaltată, în centrul comunei
se ridică o şcoală cu laborator de informatică, dotată cu 25 de computere de ultimă generaţie şi
deţine program de învăţământ prin computer. Din 1800 de familii, 1400 sunt cuplaţi la telefonie
digitală. Locuitorii nu au fost colectivizaţi sub comunişti, fiind comună de deal, texele de
proprietate sunt extrem de mici. Deci la Cornu, nu la Năruja, în Vrancea, sau la Curcani, lângă
Olteniţa, punea urechea A. Năstase la pământ. şi astfel, nu aude plânsetele pensionarilor, foşti în
colhoz, sărăciţi de comunism, primitori azi de pensii ca pentru milogii-cerşetori.
MINCIUNELE, MINCIUNELE! Locuitorilor din Cornu, Năstase Scatiu le-a plasat
gogoriţa, ca să le arate că e de-al lor, că fiind copil a vândut pepeni în Obor. Pe când era vice-
preşedintele Camerei Deputaţilor, în 1998, în Opoziţie, a plasat o altă minciună - hohovelă, pe
ţigăneşte, unei ziariste, căreia i-a declarat că el ar fi învăţat să facă afaceri de mic copil, de când
pleca la Bucureşti cu bunicul, "TATăL MAMEI MELE", să vindem legume şi fructe". Bunicul său,
zice, avea o grădină imensă. Chiaburi, ce mai! "Plecam de la Tărtăşeşti, unde era casa bunicului, o
localitate nu departe de Capitală, cu căruţa, de la 2 noaptea, ca să ajungem dimineaţa la Obor. De
fapt, căruţei i se spunea camion. Arăta exact ca o căruţă, dar avea roţi de cauciuc. Cu bunicul am
învăţat cum se face comerţ. şi mi-a folosit! Acasă, la noi, în Bucureşti, evident aveam doi cireşi
enormi în curte. Tata mi-a spus că, dacă culeg cireşele şi le vând, pot face ce vreau cu banii. şi
făceau cireşii sute de kg de cireşe pe an. Aşa am ajuns la 12-13 ani să vând la Obor. TATA M-A
ÎNVăţAT Că TREBUIE Să şTIU Să Mă DESCURC ÎN VIAţă." Ultima frază de fapt este singurul
adevăr-adevărat, restul fiind minciună, fantezie şi doar puţină realitate. Minciună prin răstălmăcire.
Bunicul său din partea mamei locuia în Bucureşti, era român, iar bunica de aici nu era ţigancă. Pe
bunicul, cât şi pe unchii şi mătuşile din partea mamei sale, Ady nu i-a prea cunoscut şi nici nu i-a
prea vizitat, deşi toţi locuiau în Bucureşti. Explicaţia ar fi că atunci, când Mărin-tatăl a declarat
unor membri ai familiei soţiei sale că "viitorul este al comunismului şi că se face comunist, se
înscrie în PCR şi îi va înscrie şi pe copii lui" reacţia a fost "este o ruşine, ne faci familia de râs".
Din această cauză, cât şi datorită faptului că avea cumnatul, soţul unei surori a soţiei sale, căruia îi
fusese şi naş la cununia religioasă de la biserica Caşin, în 1974, fost deţinut politic. Năstase G.
Mărin, zis Titi, tatăl lui Adrian, a interzis soţiei sale să-şi mai viziteze familia "reacţionară".
Într-adevăr, bunicul Grigore din Tărtăşeşti avea o grădină imensă, cumpărată de locotenentul, fiul
său şi al ţigăncii, care s-a cuibărit în timpul războiului la Braşov, departe de liniile frontului, aşa
cum am mai spus, că a strâns mulţi bani din falsa "romanizare" a unor magazine de încălţăminte
evreieşti şi cu banii a adunat pământ, pe care, la începutul venirii comuniştilor, l-a divizat pe
numele unor rude, ca să nu apară drept chiabur. Bunicul din partea mamei însă avea o căsuţă
modestă în Bucureşti, era salariat la Griviţa Roşie, fără o grădină imensă şi fără a fi legumicultor.
Este dificil de crezut că în anii de început ai comunismului, bunicul de la Tărtăşeşti vindea
zarzavaturi la Bucureşti, împreună cu neptul, copil, şi în căruţă cu roţi de cauciuc, pe vremea aceea
folosită numai în Banat şi Transilvania. Minciună prin răstălmăcire, Adrian Năstase declară
fantezia cu cireşii ca veridică, or, până apropape de 4 ani a locuit în Colentina, într-o casă cu curte,
unde chiar dacă ar fi crescut cireşii, el era prea mic să îi culeagă. Apoi a locuit într-un apartament
pe str. 7 Scaune, când puradelul, cu simţul muzical al ţigăniei, îşi mişca tot corpul în ritmul
cântecului brazilian, atunci la modă, CHEMARE. Apartamentul în care locuia Năstase, a avut
curtea pavată, fără fir de iarbă, şi din care se ajungea la mai multe apartamente. De acolo, s-au
mutat în blocul fost al Fundaţiei ELIAS, despre care am mai scris, care nu avea nici o curte, dădea
la trotuar, iar după alţi ani s-a mutat în blocul nou construit, când el deja terminase facultatea,
divorţase, bloc pe str. Naum Romniceanu. Unde or fi fost cireşii care dădeau sute de kg de fructe?
Sau aşa a vrut să explice sursa averii sale? Căci sute de kg de cireşe anual însemna o sumă deloc de
neglijat de bani, înmulţită cu un număr mediu sau mai mare de ani ar fi însemnat economiile cu
care şi-a cumpărat de pildă pământul de la Cornu? Căci, dacă socrul Angelo ar fi cumpărat pământ
împreună cu ginerele Ady la Cornu, ar fi cumpărat şi pentru Irina Miculescu, nora lui, şi n-ar fi
trebuit ca ulterior Dana şi Ady să-i vândă cumnatei 3593 m.p. Aşa că Adrian - puradelul minune, cu
soţia sa, a achitat la Cornu costul terenurilor, nu Angelo Miculescu. ATENŢIE! CÂTĂ
VICLENIE ŢIGĂNEASCĂ Elena Năstase, fostă Dragomirescu, mama genialului Ady,
copilul ei superdotat, are 77 de ani şi locuieşte singură într-un apartament confortabil dintr-un bloc
nou, situat pe str. Naum Romniceanu, nr.2, bl.5, ej. 3, apt.13, într-un cartier frumos, bine
aprovizionat, piaţa aproape şi doar la câţiva paşi de parcurile de la "şosea". Desigur, ca orice fiinţă,
şi mama celui mai puternic om din ţară nu va fi scutită de vama finală, fiindcă totul se petrece în
lume aşa cum poetul a spus: "cu-o moarte, toţi suntem datori"! Năstase, sub masca grijii filiale, prin
sora sa, Dana Barb, face presiuni şi caută să-şi convingă mama, care se simte bine aşa cum
locuieşte, să-şi vândă apartamentul, aducându-i diferite argumente, şi să-şi cumpere o casă mai
confortabilă, modernă, mai mare şi mai spaţioasă, ceea ce de fapt nu o interesează încă pe mama
lor. Substratul este ca, vânzându-şi casa, să zicem cu 150.000 de dolari, copiii ei să-i cumpere o vilă
de sute de mii, sau chiar milioane de dolari. şi astfel, când sfârşitul vieţii sale se va produce
inevitabil, Adrian să "moştenească" încă o casă, legal, frumos, cinstit, de fapt o investiţie camuflată
de-a sa. CREDINCIOSUL ORTODOX ADRIAN NĂSTASE Cine merge azi în
Cimitirul militar Ghencea nu poate să nu observe pe partea dreaptă a aleii ce duce spre piaţeta din
fund monumentul funerar, din marmoră neagră, al lui Marin Năstase - o placă mare, pe care nu este
săpată nici o cruce şi pe care scrie doar MARIN G(rigore, numele tatălui) NăSTASE, datele naşterii
şi morţii, fără gradul de general (rezervă) pe care l-a dus cu el. Lipseşte crucea, cât de mică, nu mai
spun că s-ar fi cuvenit ca în loc de placa (bloc) de marmură să fi fost o cruce mare de marmură
neagră. Monumentul a fost făcut după dorinţa lui, a fiului, a lui Adrian. Lipsa crucii exprimă clar
ateismul marelui politician din România, care acum însă face cruci mari pe la toate sărbătorile
religioase, unde poate capitaliza politic. La toate sărbătorile naţionale, când se fac rugăciuni sau te-
deumuri, Adrian Năstase îşi inşeală poporul, jucând teatrul creştinului ortodox cucernic, făcându-şi
cruci, în timp ce a crescut ateu şi este ateu convins, dovadă fiind mormântul tatălui său, unde nu a
călcat niciodată şi unde vine cu flori, rar, doar mama premierului, însoţită de doi bodyguarzi.
Exemplul cel mai elocvent l-a oferit la Putna, la comemorarea a 500 de ani de la moartea lui ştefan
cel Mare, unde Iliescu şi Năstase s-au închinat, dând un spectacol dezgustător, sub pază severă
pentru ei chiar şi în mănăstire, cu puncte de control corporal la intrare în incintă, cu credincioşi
opriţi să intre cu brutalitate fie şi în curte, trataţi ca terorişti sau borfaşi. Acesta a fost adevăratul
exemplu de "creştin" dat de cel ce se vrea conducătorul unui popor creştin ortodox, un ateu
îmbrăcat azi în straie de credincios.*** NOTĂ. îmi asum întreaga responsabilitate pentru
afirmaţiile făcute în acest articol şi îi mulţumesc pe această cale domnului Grigore L. CULIAN
(fondatorul şI editorul săptămânalului newyorkez de limba romană “New York Magazin”) pentru
curajul, demnitatea şi hotărârea cu care a a luat decizia publicării acestui material. Seria de articole
scrisă de mine aduce la cunoştinţa opiniei publice fapte adevărate, legate de ascensiunea politică
fulminantă a unui fost nomenclaturist comunist, care, iată, doreşte să devină Preşedintele României.
Aurel Sergiu MARINESCU (scriitor, fost deţinut politic)