William Shakespeare

William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 - d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg și poet
englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit
poet național al Angliei și „Poet din Avon” (”Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” (”The
Swan of Avon”). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare,
opera sa fiind alcătită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme
narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare
limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Multe dintre piesele
sale au fost montate pe scena teatrului Globe, unul din cele mai populare ale epocii
Elisabetane, a cărui deviză era ”Totus mundus agit histrionem”, reluată în „Cum vă place” sub
forma metaforei lumii ca scenă de teatru: ”All the world's a stage, And all the men and
women merely players: They have their exits and their entrances”. „Lumea întreagă este o
scenă, iar bărbații și femeile sunt actorii ei, ei intră și ies pe rând din ea”. Rivalul cel mai
important al lui Shakespeare din epocă a fost un alt redutabil dramaturg, Christopher
Marlowe, ucis într-o cârciumă, în urma unui conflict iscat din senin. William Shakespeare a
rămas astfel dramaturgul cel mai jucat și mai respectat, inclusiv de către regina Elisabeta.
Recent, un celebru dramaturg englez contemporan, Tom Stoppard, a realizat scenariul
filmului Shakespeare in love, propunînd o variantă destul de controversată, prin care susține
ideea că moartea lui Marlowe ar fi fost provocată de rivalitatea cu colegul său, Shakespeare,
fapt neconfirmat de istoricii literari englezi. Unii cred că Christophore Marlowe ar fi scris
chiar o parte dintre piesele marelui Will, datorită faptului că „Lebăda de pe Avon” ar fi
provenit dintr-o pătură socială destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a
scrie aceste piese sau sonete, dar este vorba din nou de o teorie hazardată.

Date biografice:

William Shakespeare s-a născut și a crescut în Stratford-upon-Avon. La vârsta de 18 ani, el s-

a căsătorit cu Anne Hathaway, cu care acesta a avut 3 copii: Susannah, și gemenii Hamnet și
Judith. Între anii 1585 și 1592, el a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și
proprietarul unei părți a unei companii de jocuri numită „Oamenii Lordului Chamberlain”
(”The Lord Chamberlain's Men”), mai târziu știută ca „Oamenii Regelui” (”King’s Men”). Se
pare că el s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu. Câteva
recorduri ale vieții private ale lui Shakespeare au supraviețuit și au existat speculații
considerabile despre aspecte ca fizicul său, sexualitatea și credințele religioase, paternitatea
operei sale dramatice și nu numai. Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute
între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii și drame istorice, genuri
pe care el le-a ridicat la punctul de maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al
16-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, el a scris în special tragedii, incluzând aici
Hamlet, Regele Lear și Macbeth, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba
engleză. În ultima parte a vieții, el a scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri
romantice și a colaborat cu alți dramaturgi. Multe dintre piesele sale de teatru au fost
publicate chiar în timpul vieții sale, însă în ediții de diverse calități și precizii. În 1623, doi
dintre colegii săi de teatru au publicat „Primul coloncifru” ("The First Folio"), o ediție
adunată din lucrările sale dramatice care le include pe toate, în afară de două din piesele de
teatru care doar acum sunt recunoscute ca fiind ale lui Shakespeare. Shakespeare a fost un
poet și dramaturg respectat la vremea lui, dar reputația lui nu a crescut la înălțimile sale
actuale înainte de secolul al 19-lea. Ideile romantice, în particular, întâmpină genialitatea lui
Shakespeare, iar victorienii s-au închinat lui Shakespeare cu o stimă pe care George Bernard
Shaw a numit-o „Idolatrizarea lui Shakespeare” . În secolul 20, munca lui a fost în repetate
rânduri recunoscută și redescoperită de noile abordări ale atrei spectacolului de teatru. Piesele
lui de teatru rămân cât se poate de populare astăzi și sunt permanent studiate, jucate și
reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume.

William Shakespeare a fost fiul lui John Shakespeare, un negustor de mânuși de succes și un
membru al consiliului municipal, originar din Snitterfield si al lui Mary Arden, fiica unui
prosper fermier. El s-a născut în Stratford-upon-Avon și a fost botezat acolo la 26 aprilie
1564. Ziua sa de naștere adevărată rămâne neștiută, dar e atribuită zilei de 23 aprilie, Ziua
Sfântului George (St. George's Day). El a fost al treilea copil din opt și fiul care a supraviețuit
cel mai mult. Cu toate că nu există date certe despre prima sa perioadă de viață, cei mai mulți
biografi sunt de acord că Shakespeare a fost probabil educat la Noua Școală King (King’s
New School) în Stratford, o școală liber privilegiată în 1553, cam la sfert de milă de casa sa.
Învățământul liceal a variat calitativ pe durata erei Elisabetane, dar planul de învățământ a fost
dictat de lege în întreaga Anglie și școala ar fi asigurat o educație intensă în gramatica latină și
în studiul limbilor clasice. La vârsta de 18 ani, Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway in
vârstă de 26 de ani. Curtea consistorială a Diocezei de Worcester (”Diocese of Worcester”) a
emis certificatul de căsătorie la 27 noiembrie 1582. Ceremonia pare să fi fost aranjată în multă
pripă, dacă la șase luni după căsătorie, Anne a dat naștere unei fete, Susannah, botezată pe 26
mai 1583. Gemenii, băiatul Hamnet și fata Judith, s-au născut aproape doi ani mai târziu și au
fost botezați la 2 februarie 1585. Hamnet a murit din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani și
a fost îngropat la 11 august 1596. După nașterea gemenilor, Shakespeare a lăsat puține urme
istorice în documentele vremii, până când este menționat că face parte din „lumea teatrală” a
Londrei în 1592, iar oamenii de știință se referă la perioada cuprinsă între 1585 și 1592 ca
„anii pierduți” ai lui Shakespeare. Biografii, în încercarea de a ține seama de această perioadă,
au adus la cunoștință multe povești nesigure. Nicholas Rowe, primul biograf al lui
Shakespeare, a povestit o legendă a Stratford-ului în care Shakespeare dispare din oraș ca să
scape de acuzarea braconajului de cerb. O altă poveste din secolul al 18-lea îl are tot pe
Shakespeare, care a început cariera teatrală având grijă de caii patronilor de teatru din Londra.
John Aubrey ne informează că Shakespeare a fost un învățător provincial. Mulți oameni de
știință ai secolului al 20-lea au sugerat că dramaturgul poate a fost angajat ca învățător de
Alexander Hoghton din Lancashire, un proprietar de pământuri catolic care a numit un
oarecare William Shakeshafte în testamentul său.
Londra și cariera teatrală:

Nu se știe exact când a început Shakespeare să scrie, dar aluziile contemporane și recordurile
de performanță arată că mai multe dintre piesele sale au fost montate pe scenă la Londra doar
după 1592. El a fost suficient de bine cunoscut la Londra, atât cât să fie atacat de dramaturgul
Robert Greene.

Ultimii ani și moartea:

Rowe a fost primul biograf care nu a luat în considerare legenda că Shakespeare s-a retras la
Stratford cu puțini ani înainte să moară, dar retragerea de la toată munca a fost neobișnuită la
acel timp, iar Shakespeare a continuat sa viziteze Londra. În 1642, Rowe a fost chemat ca
martor la Curtea de Instanță privind acordul căsătoriei fiicei lui Mountjoy, Mary. După 1606-
1607, Shakespeare a scris puține piese de teatru și nici una nu îi mai este atribuită după 1613.
Ultimele trei piese ale sale au fost colaborări, probabil cu John Fletcher, care i-a succedat ca
dramaturg pentru „Oamenii regelui”. Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616. Susannah s-a
căsătorit cu un medic, John Hall, în 1607, iar Judith s-a căsătorit cu Thomas Quiney, un
podgorean, cu două luni înainte de moartea lui Shakespeare.

Opere:

Cei mai mulți dramaturgi din acea perioadă au colaborat cu alte persoane cu aceleași
preocupări și criticii sunt de acord că Shakespeare, mai ales în primii și ultimii ani din viața
sa, a făcut același lucru. Unele piese, cum ar fi Titus Andronicus și primele istorii, rămân
controversate, în timp ce The Two Noble Kinsmen și Cardenio au foarte bună demonstrarea
documentării contemporane. Primele piese au fost influențate de scrierile altor dramaturgi
elisabetani, în special Thomas Kyd și Christopher Marlowe. Primele lucrări oficiale de
Shakespeare sunt Richard III și cele trei părți din Henry VI, scrise la începutul anului 1590,
perioadă cu apetit pentru drama istorică.

Performanțe:

Nu e clar pentru care companie a scris Shakespeare primele piese. Printre actorii care au
lucrat pentru Shakespeare au fost Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell și John
Heminges. Ca dramaturg, a scris câteva dintre cele mai puternice tragedii și numeroase
comedii. De asemenea, a scris 154 de sonete și multe poezii. Dintre acestea, unele sunt
considerate drept cele mai strălucitoare opere scrise vreodată în literatură, datorită priceperii
lui Shakespeare de a depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și profunde aspecte ale
naturii umane. Se crede că majoritatea operei a scris-o între 1585 și 1613, deși datele exacte și
cronologia pieselor de teatru atribuite lui nu se cunosc cu precizie. Influența exercitată de
Shakespeare asupra vorbitorilor de limba engleză din întreaga lume se reflectă prin
recunoașterea imediată a unor citate din piesele lui Shakespeare, titlurile operelor bazate pe
fraze din Shakespeare și numeroasele adaptări ale pieselor sale. Alte semne ale influenței sale
contemporane sunt includerea sa în primele 10 poziții într-un top al „Celor mai importanți 100
de britanici”, sondaj sponsorizat de BBC, frecventele producții bazate pe operele sale, cum ar
fi BBC Television Shakespeare (un set de adaptări pentru televiziune ale pieselor sale) și
succesul filmului ”Shakespeare in Love” (1998) sau ”Anonymous” (2011), ficțiuni dedicate
vieții scriitorului. De asemenea, Tom Stoppard, un foarte cunoscut autor dramatic
contemporan, a propus și o rescriere în cheie postmodernă a lui Hamlet, „Rozencrantz și
Guildestern sunt morți”. Toate piesele au fost puse în scenă la Teatrul Globe a cărui deviză ce
se putea citi pe cortina teatrului, era "Totus mundus agit histrionem". Ea reprezenta traducerea
în limba latină a unei replici celebre din piesa „Cum vă place”, „Lumea este o scenă și
oamenii sunt doar actori”. El s-a însurat cu Anne Hathaway, cu opt ani mai în vârstă decât el,
la 28 noiembrie 1582, la Stratford-upon-Avon, martorii ceremoniei fiind Fulk Sandalls și John
Richardson; căsătoria se pare că a fost grăbită de faptul că mireasa era însărcinată. După
căsătorie, se știu puține lucruri despre William Shakespeare, până la apariția sa la Londra, pe
scena literară. În 26 mai 1583, este botezată la Stratford, Susannah, primul copil al lui
Shakespeare. Acesta a fost urmat curând, la 2 februarie 1585, de botezul unui fiu, Hamnet, și
al unei fiice, Judith. În 1592, era deja suficient de cunoscut pentru a atrage atenția lui Robert
Greene, care îl acuză de plagiat: „o cioară parvenită, împodobită cu penele noastre”. În 1596
moare Hamnet și este înmormântat la 11 august 1596. Din cauza asemănării numelor, unii
bănuiesc că moartea sa a fost imboldul pentru crearea piesei lui Shakespeare, Tragica poveste
a lui Hamlet, prințul Danemarcei. În 1598, Shakespeare se mutase în parohia Sf. Elena, în
Bishopgate și apare în capul unei liste a actorilor la o piesă (Every Man in his Humor) de Ben
Johnson. Shakespeare devine actor, scriitor și apoi co-proprietar al unei trupe de teatru,
cunoscută sub numele de Oamenii lordului Chamberlain – compania și-a luat numele, ca și
altele din acea perioadă, după numele sponsorului ei aristocrat. A devenit destul de cunoscută
pentru ca, după moartea reginei Elisabeta I și încoronarea lui James I (1603), noul monarh să
adopte trupa, care a fost cunoscută sub numele Oamenii regelui. Diverse documente ale unor
chestiuni legale și ale unor tranzacții dovedesc că Shakespeare devenise o persoană
importantă în anii petrecuți la Londra. Se descurcase destul de bine pentru a putea cumpăra o
proprietate în cartierul londonez Blackfriars și deținea cea de a doua casă, ca mărime, în
Stratford. În 1609 își publică sonetele, poezii de dragoste majoritatea (126) cărora - piperate
de insinuări homoerotice - sunt închinate unui tânăr („frumos stăpân”), și restul (28) închinate
amantei sale, o doamnă brună (the dark lady). Aluziile pe tema amorului masculin sunt un
ecou ale situațiilor ambigue și jocurilor de cuvinte din comediile sale, iar ele vor cauza un
anumit efort cenzorial din partea lui John Benson care, la douăzeci și patru de ani după
moartea lui Shakespeare, îi publica poemele în așa fel încât să ascundă aspectul lor
homoerotic. O admirabilă traducere în limba română a sonetelor aparține poetului Gheorghe
Tomozei. Shakespeare s-a retras prin 1611 și a murit în 1616, pe 23 aprilie, care este probabil
motivul tradiției de a plasa data nașterii în aceeași zi. A fost căsătorit cu Anne, până la moarte.
Cele două fiice, Susannah și Judith, i-au supraviețuit. Susannah s-a căsătorit cu dr. John Hall
și, mai târziu a fost subiectul unui proces. Pe piatra lui funerară stă scris: Binecuvântat fie cel
ce lasă (în tihnă) aceste pietre și blestemat fie cel ce-mi mișcă oasele (în limba engleză
modernă: ”Blest be the man that spares these stones, and cursed be he that moves my bones”).

William Shakespeare este personalitatea care, prin întreaga sa operă, prin moștenirea lăsată
posterității, a influențat cel mai mult umanitatea.

În 1623, John Heminges și Henry Condell, doi dintre prietenii lui Shakespeare, de la ”King's
Men”, au publicat ”First Folio”, o ediție colectata cu piesele lui Shakespeare. Acesta conținea
36 texte, inclusiv 18 tipărite pentru prima dată. Multe dintre piese au apărut deja în cărți
subțiri realizate din foi de hârtie împăturite de două ori pentru a face patru foi. Nici o evidență
nu sugerează că Shakespeare a aprobat aceste ediții. Alfred Pollard a numit unele dintre ele
„versiuni rele”, din cauza textelor lor adaptate, parafrazate sau deformate, care prin unele
locuri au fost reconstruite din memorie. Unde diferite versiuni ale unei piese supraviețuiesc,
fiecare este diferită față de cealaltă. Diferențele pot rezulta din erori de copiere sau de
imprimare, din note de la actori sau membri ai publicului, sau din documentele proprii ale lui
Shakespeare. În unele cazuri, de exemplu, Hamlet, Troilus și Cresida și Othello, Shakespeare
ar fi putut revizui textele dintre edițiile folio. În cazul Regelui Lear, cu toate acestea, în timp
ce cele mai multe completări moderne le îmbină, versiunea folio din 1623 este atât de diferită
de cea din 1608, încât Shakespeare Oxford le imprimă pe amândouă, argumentând că acestea
nu pot fi îmbinate fără confuzie.

Poezii:

În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei, Shakespeare a publicat două
poeme narative pe teme erotice, Venus și Adonis și Violul Lucreției. Le-a dedicat lui Henry
Wriothesley. În Venus și Adonis, un nevinovat Adonis respinge avansurile sexuale ale lui
Venus, în timp ce în Violul Lucreției, soția Lucreția este violată de către desfrânatul Tarquin.
Influențat de Metamorfozele lui Ovid, poemele arată vinovăție și confuzie morală care rezultă
din pofta necontrolată. Ambele s-au dovedit populare și au fost de multe ori retipărite în
timpul vieții lui Shakespeare. Al treilea poem narativ, Plângerile unui îndrăgostit, în care o
femeie tânără se plânge de seducția ei de către un pretendent convingător, a fost tipărită în
prima ediție a sonetelor în 1609. Mai mulți savanți au acceptat acum că Shakespeare a scris
Plângerile unui îndrăgostit. Criticii consideră că finele sale calități sunt umbrite de efecte de
plumb. Phoenix-ul și țestoasa, tipărită în Love's Martyr a lui Robert Chester în 1601, jelește
moartea legendarului Phoenix și a credincioasei țestoase. În 1599, două dintre proiectele
timpurii ale sonetelor 138 și 144 au apărut în The Passionate Pilgrim, publicată sub numele lui
Shakespeare, dar fără permisiunea lui.

Sonete:

Publicate în 1609, sonetele au fost ultimele lucrări non-dramatice a lui Shakespeare

imprimate. Oamenii de știință nu sunt siguri când fiecare dintre cele 154 de sonete au fost
compuse, dar dovezile sugerează că Shakespeare a scris sonetele de-a lungul carierei sale
pentru un public privat. Puțini analiști cred că colecția publicată urmează secvențe destinate
lui Shakespeare. El pare să fi planificat două serii contrastante: unul despre pofta necontrolată
pentru o femeie căsătorită cu un aspect întunecat și una despre dragoste și conflict pentru un
tânăr echitabil. Rămâne neclar dacă acestea reprezintă persoane reale. Ediția din 1609 a fost
dedicată domnului W. H. Nu se știe dacă acest lucru a fost scris de Shakespeare însuși sau de
către editorul Thomas Thorpe, ale cărui inițiale apar în josul paginii. Criticii susțin că sonetele
sunt ca o meditație profundă cu privire la natura iubirii, pasiune sexuală, procreare, moarte și
timp

După aproximativ 150 de ani la moartea lui Shakespeare, îndoielile au început să apăra cu
privire la calitatea de autor al operelor atribuite lui. Lista candidaților alternativi propuși ii
include pe Francis Bacon, Christopher Marlowe, Edward de Vere. Mai multe „teorii de grup”
au fost de asemenea propuse. Doar o mică parte dintre academicieni cred că există un motiv
întrebând atribuirea tradițională, dar interesat în subiect, în special teoria oxfordiană a calității
de autor a lui Shakespeare, continuă în secolul 21.

Religie:

Unii cercetători susțin că membri ai familiei lui Shakespeare au fost catolici, într-un moment
când practica catolică a fost împotrivă legii. Mama lui Shakespeare, Mary Arden, cu
siguranță, a provenit dintr-o familie catolică. Dovada cea mai puternică ar putea fi o declarație
de credință catolică, semnată de John Shakespeare, descoperită în 1757 în fosta sa casă din
Henley Street. Documentul este acum pierdut, însă, și oamenii de știință au opinii diferite
privind autenticitatea lui. În 1591, autoritățile au raportat că John a evitat biserica „de teamă
de proces pentru datorii”, o scuză catolică comună. În 1606, fiica lui William, Susannah, a
fost enumerată printre cei care nu au reușit să participe la comuniunea de Paști din Stratford.
Oamenii de știință n-au izbutit să găsească dovezi atât pentru, cât și împotriva catolicismului
lui Shakespeare în scenele lui, dar adevărul este imposibil de dovedit, oricum. .

Influența lui Shakespeare asupra scriitorilor români. Regizori români care i-au montat
piesele:

Cum era și firesc, opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influență asupra scriitorilor
români. Traducerea operei sale a fost începută de Petre Carp, rivalul politic al lui Titu
Maiorescu, în vreme ce poetul Mihai Eminescu va descrie în poezia postumă Cărțile admirația
pentru opera sa, declarându-l prieten drag al sufletului meu. O bună parte din piesele
neterminate scrise de el poartă amprenta influenței sale. În epoca interbelică, Dragoș
Protopopescu, Haig Acterian sau Mihail Sebastian, care descrie în Jurnalul său procesul
anevoios de traducere a sonetelor lui, vor da un nou imbold receptării lui Shakespeare la noi.
Printre scriitorii contemporani care au recunoscut deschis influența operei sale se numără și
dramaturgul Marin Sorescu, autorul piesei „Vărul Shakespeare” și poetul Vasile Voiculescu,
autorul unui volum de sonete intitulat, „Ultimele sonete închipuite ale lui William
Shakespeare”, dar și piesa lui Eugen Ionescu, „Macbeth”. Dramele sale au fost montate de
mari regizori de teatru români, începând cu 1870 până în zilele noastre, printre aceștia
numărându-se și montările lui Liviu Ciulei, Alexandru Darie, Radu Afrim, Cătălina Buzoianu
sau Beatrice Bleonț.

Opera:

Opera sa include 37 de piese de teatru, între care 17 comedii, piese istorice, tragedii, sonete.

Comedii:

• Furtuna

• Doi tineri din Verona

• Nevestele vesele din Windsor

• Măsură pentru măsură

• Comedia erorilor

• Mult zgomot pentru nimic

• Zadarnicele chinuri ale dragostei

• Visul unei nopți de vară

• Neguțătorul din Veneția

• Cum vă place

• Îmblânzirea scorpiei
• Totul e bine când se termină cu bine

• A douăsprezecea noapte

• Poveste de iarnă

• Pericle, Prinț al Tironului

Istorice:

• Regele Ioan

• Richard al II-lea

• Henric al IV-lea

• Henric al V-lea

• Henric al VI-lea

• Richard al III-lea

• Henric al VIII-lea

Tragedii:

• Romeo și Julieta

• Troilus și Cresida

• Coriolan

• Titus Andronicus

• Timon din Atena

• Iulius Caesar

• Macbeth

• Hamlet

• Regele Lear

• Othello

• Antoniu și Cleopatra
Piese pierdute:

• Love's Labour's Won

• Cardenio

• Richard al II-lea, prima parte

Poeme:

• Sonetele lui Shakespeare

• Venus și Adonis

• The Rape of Lucrece

• The Passionate Pilgrim

• The Phoenix and the Turtle

• A Lover's Complaint

Apocrife:

• Eduard al III-lea

• Sir Thomas More