Kinetica bizara a moleculor din celulele vii

Ireproductibilitatea a observatiilor efectuate in timp poseda intrebari fundamentale pentru mecanica

statistica si ne schimba perpectiva asupra biologiei celulelor.

De secole, uneltele imastigisticii fizice au deschis noi frontiere in biologie. Descoperirea nucleului
celular de catre botanistul Robert Brown a fost posibila cu ajutorul microscopelor de la inceputul
secolului 19, iar ADN-ul a fost dezvaluit la mijlocul secolului 20 de catre difractia cu raze X.

In timpul observatiilor sale in anii 1820, Brown a facut o alta descoperire care urma sa ii poarte
numele. El a fost cutremurat sa vada mersul sacadat, notiunea asemenea vietii a micilor particule
dinlauntrul grantelor de polen. El a folosit experimente controlate cu particule de nisip pentru a
exclude notiunea ca particulele ar trebui sa fie celule ‘animale’. La inceputul anilor 20, miscarea
brownianq a devenit un subiect teoretic studiat de Albert Einstein, etc.

Urmarind moleculele

Acum, din nou, alta conexiune intre biologie si fizica se incheaga, de data aceasta de catre o noua
tehnologie imagistica numita spectroscopie de molecule individuale. Urmarirea acestor molecule,
sau micile particule din celulele vii, produce o intelegere in doctrinele moleculare care
fundamenteaza regelementarea celulara si expresia genelor. Cercetatorii vor fi in curand capabili sa
urmareasca traiectoria unui mesager individual de molecula ARN inca de la producerea sa - prin
transcriptia unei secvente de cod intr-o gena specifica a unei celule ADN - pana la conversia intr-o
proteina de catre un ribozom.

Lumina emisa de o singura molecula miscandu-se de-a lungul unei celule vii este doar un exemplu al
dinamicii in sistemele complexe animate sau neanimate in care una intalneste o variatie a timpului
de observare complicat. De obicei, exista o mica speranta a determinarii a acestor variatii in detaliu,
exceptand caracteristicile comune. Unele medii sunt preluate in ansamble favorabile: Unul observa
multe molecule si medii ale rezultatelor. Dar in experimentele de molecule individuale, unul observa
aceeasi particula pentru un timp indelungat, si cantitatile raportate sunt mai degraba medii de timp
decat medii de ansamblu. Aceasta egalitate este codificAta intr-un sistem ergotic al mecanicii statice
a inimii. Dar cand urmarirea moleculelor identice din punct de vedere chimic difuzand in celulele vii,
una gaseste ca timpul mediu variaza de la o molecula la urmatoarea.

In acest sens,urmarirea moleculelor individuale ne schimba punctul de vedere de la obisnuita linie

ergotica a gandirii. Una nu-si mai poate asuma sigur ca masuratoarea unei miscari a unei molecule
produce comportamentul dinamic al altei molecule identice sub aceleasi conditii fizice, articolul cauta
sa dovedeasca o viziune generala a statutului curentelor experimentale al moleculelor individuale
urmarind in celulele vii si al modului cum fizicienii statistici genereaza noi instrumente pentru a
interpreta aceste masuratori. In particular, noi ne concentram pe observatia comportamentului
nonergodic si pe derivatiile ample ale miscarii browniene. De altfel punem jn discutie posibilele
implicatii al unei “ kinetici ciudate” a biologiei celulare.

Miscarea browniana

La 3 ani dupa ce Eistein a publicat celebra lucrare despre miscarea browniana, Jean Perrin in Paris a
introdus urmarirea

sistematica a particulelelor individuale. Deoarece traiectoriile browniene erau relativ scurte,el a

folosit mediile asamblate a mai multe urme de particule pentru a obtine statistici concrete. Cativa ani
mai tarziu, Ivan Nordlund in Uppsala, Suedia, a conceput o metoda pentru inregistrarea unor serii
temporale mult mai lungi. Aceasta l-a ajutat sa determine mediile temporale asupra traiectoriilor
individuale, astfel evitand mediile pestre ansamblele de particule care au fost probabil identice.

Pentru a intelege cum metodele lui Perrin si Nordlund sunt conectate intre ele, imaginati-va picurand
o picatura de cerneala in apa. Picatura initiala localizata se va imprastiadupa legile difuziei, astfel
incat deplasarea(MSD) creste liniar in timp. Factorul de proportionalitate D1 este numit constanta de
difuzie. MSD reprezinta un ansamblu intremedia in sensul in care masoara imprastiereamai multor
particule, caracterizata de media spatiala r^2 peste probabilitatea functiei densitate P(r,t) A GASIRII
UNEI particule in pozitia rla momentul t. (parantezele ascutite reprezinta medii asamblate).