Bătălia de la Midway este cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific,

parte a celui de-al Doilea Război Mondial.[5][6][7] Între 4 iunie și 7 iunie 1942, la
aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor și la șase luni după atacul de la Pearl
Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care
atacase Atolul Midway, și a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze.[8] Istoricul
militar John Keegan a caracterizat bătălia ca fiind cea mai amețitoare și mai precisă
lovitură din istoria războaielor navale.[9]
Operațiunea japoneză, ca și atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine
poziția strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în
stabilirea sferei sale de influență în Marea zonă de prosperitate a Asiei Orientale.
Japonezii sperau și că o altă înfrângere demoralizatoare va determina Statele Unite să
capituleze în războiul din Pacific.[10]
Japonezii au plănuit să atragă portavioanele americane într-o capcană.[11] De asemenea,
japonezii au intenționat să ocupe Atolul Midway ca parte a unui plan mai mare de a-și
extinde perimetrul de apărare ca răspuns la raidul Doolitle. Această operațiune era
considerată și ca o pregătire pentru viitoarele atacuri îndreptate împotriva
Insulelor Fiji și Samoa.
Planul a fost dezavantajat de prezumțiile greșite pe care le-au făcut japonezii cu privire
la reacția americanilor și de dispozițiile insuficiente date la momentul de început al
punerii în executare.[12] Pentru americani a fost esențial că Stația HYPO (unitatea de
informații din Hawaii specializată în interceptarea comunicațiilor și
în decriptarea acestora) a fost în stare să determine data și locul atacului, Marina
Militară a Statelor Unite putând astfel să pregătească propria ambuscadă.
Patru portavioane japoneze și un crucișător greu au fost scufundate cu costul unui
portavion american și al unui distrugător. Bătălia de la Midway și uzura extenuantă
din Campania din insulele Solomon au făcut ca Japonia să nu mai poată ține pasul cu
construcția de nave și pregătirea piloților, în timp ce Statele Unite ale Americii măreau
ritmul în ambele direcții.[13]