Biserica, trupul tainic al lui Hristos.

Hristos, capul ei

 « Inapoi
 Inainte »

Constitutia teandrica a Bisericii

Hristos si umanitatea unita cu El si in El

a. Biserica, trupul tainic al lui Hristos. Hristos, capul ei.

Biserica e unirea a tot ce exista, sau e destinata sa cuprinda tot ce exista: Dumnezeu si creatie.
Ea e implinirea planului etern al lui Dumnezeu: atotunitatea. In ea e eternul si temporalul,
ultimul - destinat sa fie coplesit de eternitate; necreatul si creatul, ultimul - destinat sa fie
coplesit de necreat, sa se indumnezeiasca; spiritualul de toate categoriile si materia, ultima -
destinata spiritualizarii;cerul si pamantul penetrat de cer; nespatialul si spatialul; eu si tu, eu si
noi, noi si voi, uniti in "Tu" divin, sau in relatie dialogica directa cu El. Biserica este un eu
uman comunitar in Hristos ca Tu, dar in acelasi timp eu-ul ei este Hristos. Biserica este eu-ul
rugaciunii tuturor fiintelor constiente: pamanteni, ingeri si sfinti, rugaciunea avand in felul
acesta un mare rol unificator. In Biserica, in mine si pentru mine, se roaga toti, si eu ma rog in
toti si pentru toti.

In Biserica toate sunt unite, dar neconfundate in aceasta unitate. Biserica e trupul lui Hristos si
ca atare e unita cu El si distincta de El. Biserica e imanentul care are in ea transcendentul,
comunitatea treimica de Persoane plina de o nesfasita iubire fata de lume, intretinand in
aceasta o continua miscare de autotranscendere prin iubire. Biserica este Hristos extins cu
trupul Lui indumnezeit in umanitate, sau umanitatea aceasta unita cu Hristos si avand
imprimat in ea pe Hristos cu trupul Lui indumnezeit. Daca Fiul lui Dumnezeu n-ar fi luat trup
si nu 1-ar fi indumnezeit prin Inviere si Inaltare, ar fi lipsit inelul de legatura intre Dumnezeu
si creatie, precum ar fi lipsit iubirea lui Dumnezeu care sa se reverse in noi si sa ne atraga la
unirea cu El in iubire.

Biserica are prin aceasta o constitutie teandrica. Continutul ei consta din Hristos cel unit dupa
firea dumnezeiasca cu Tatal si cu Duhul, iar dupa firea omeneasca cu noi. Cuprinzandu-se in
Ipostasul intrupat al lui Hristos, Biserica poate fi numita Hristos, intelegand pe Hristos cel
extins in umanitate. Ea e "Hristos Insusi, Cel ce este dinainte de veci in sanul Tatalui si la
plinirea vremii S-a facut om si este si vietuieste pururea cu noi si lucreaza si mantuieste si Se
extinde peste veacuri". Cei doi factori, Hristos si umanitatea, sunt atat de uniti in Biserica,
incat in Biserica nu poate fi vazut unul fara altul si nu se poate vorbi despre unul fara de
celalalt. Despre Hristos se spune ca e cap al Bisericii, iar despre Biserica, ca e trup al lui
Hristos. Hristos are in Biserica pozitia de cap, de temelie, de izvor de viata infinita. Orice
vorbire despre unul implica pe celalalt si invers. Daca totusi vorbim cand de unul cand de
altul, o facem pentru a pune in lumina pozitia speciala pe care o are fiecare in aceasta unitate.
Pozitia speciala a lui Hristos in Biserica consta in mod principal in calitatea Lui de cap, de
factor care uneste pe credinciosi in Sine ca pe un trup, si in calitate de model si de izvor de
putere dupa care se orienteaza si de care se umple si se imprima ei, facandu-se dupa chipul
Lui.

Pe cand Duhul Sfant nu a asumat firea umana ca pe un chip al Sau, deci nici nu poate fi
cugetat ca un model al omului, Hristos asumand firea umana ca pe un chip al Sau, e cugetat ca
un model al omului. Dar omul nu poate deveni in mod actual un chip deplin al lui Hristos fara
lucrarea Duhului Sfant, sau fara ajutorul Duhului.

Hristos a devenit capul Bisericii prin faptul ca Ipostasul divin Si-a asumat chipul uman, paga
firii noastre, luand ca om o pozitie centrala intre oameni. Dar aceasta pozitie devine eficienta
numai intrucat ne poate comunica, prin Duhul, in forma omeneasca, puterea dumnezeiasca si
ne poate face sa ne imprimam de El ca de modelul adevarat al omului, de omul indumnezeit.
Insa S-a facut cap al Bisericii si prin faptul ca a ridicat aceasta paga lastarea de jertfa,
superioara oricarei preocupari egoiste de Sine, si la starea de Inviere, purtand prin aceasta cele
doua stari imprimate in mod imbinat in trupul Sau, ca sa ne comunice si noua puterea de a ni
le insusi, sau de a ne ridica umanitatea noastra la ele. Iar aceasta inseamna a ridica umanitatea
noastra in unirea cu infinitatea lui Dumnezeu cel personal, caci numai prin jertfa, predandu-ne
lui Dumnezeu, daramam zidurile care ne inchid in marginirea noastra si intram in comuniune
deplina cu Dumnezeu si cu semenii.

Sfantul Apostol Pavel a numit in mod direct pe Hristos cap al Bisericii, "Hristos este capul
trupului Bisericii" (I Col. 1, 24 si 18). "Toate le-a supus sub picioarele Lui si pe El L-a dat
peste toate cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate in toti" (Efes. l,
22-23). Sau: "Sa sporim in toate in El, Care este capul Bisericii, in Hristos, din Care tot trupul
bine alcatuit si bine incheiat si hranit prin toate legaturile isi savaseste, prin lucrarea potrivita
fiecarui madular, cresterea ca trup" (Efes. 4, 15-16). Sau: "Barbatul este cap femeii precum si
Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al caruia este Mantuitor" (Efes. 5, 23). In Epistola catre
Coloseni (Col. 2, 18-19), Sfantul Apostol Pavel indeamna pe crestini sa nu se lase amagiti de
cei ce-i atrag spre puteri inferioare inrobitoare, "in loc sa tina cu putere la Capul de la care tot
trupul hranit si bine intocmit isi face cresterea de la Dumnezeu," la Capul de la care primesc
puterea cresterii in libertate si iubire.

In alte locuri tot Sfantul Pavel, fara sa numeasca pe Hristos in mod direct "cap" al Bisericii, o
spune aceasta indirect prin faptul ca numeste Biserica "trup al lui Hristos" (Rom. 12, 4-8; I
Cor. 6, 15-16; 10-17; 12, 12-27; Efes. 1, 22-23; 4, 15-16; 5, 23; Col. 2, 18-19). Numind pe
Hristos "cap al Bisericii", Sfantul Apostol Pavel precizeaza ca prin aceasta trupul e plinit,
hranit in cresterea si in armonizarea lui, mantuit de Hristos. Hristos e capul trupului in sensul
ca "in acest trup se traieste viata cea noua dupa Hristos in Duhul Sfant si in El se procura
harul, mantuirea si viata dumnezeiasca a capului, tuturor madularelor trupului."In "capul
Hristos" se deschide orizontul infinitatii lui Dumnezeu si, prin El, trupul Bisericii primeste
putere de viata si de iubire unificatoare din aceasta infinitate. "Ca urmare, Biserica e inteleasa
de ortodocsi ca viata noua in Hristos si in Duhul Sfant, ca unitate a vietii harismatice, intrucat
ea este organismul viu, unitar, intreg, trupul lui Hristos, din al carui cap curge viata
duhovniceasca cea noua in toate madularele trupului prin lucrarea Duhului Sfant." "Hristos, in
calitate de cap, si Biserica formeaza astfel o unitate duhovniceasca, un organism unitar viu si
divin omenesc."231 Prin aceasta Hristos e "Mantuitorul" Bisericii, sau al umanitatii adunate
in El.

In aceleasi locuri amintite, Sfantul Apostol Pavel ni-L arata pe Hristos drept cap al Bisericii,
prin faptul ca prin El Biserica se structureaza ca un intreg armonios (sumbibazovmenon), in
care fiecare madular implineste lucrarea corespunzatoare lui (Efes. 4, 15-16; Col. 2, 18-19;
Efes. 2, 21).

Legatura sau relatia aceasta nemijlocita a fiecarui credincios cu Hristos, dar numai in cadrul
corpului cel unic al Lui, ii uneste pe ei si intreolalta. Pe de alta parte, legatura aceasta
nemijlocita cu Hristos, Dumnezeu devenit om, ii face pe ei biruitori peste toate puterile si
pornirile care i-ar trage in jos si i-ar tine inchisi in egoismul lor si in orizontul imanent al
mortii si al coruptibilitatii. Faptul acesta le inlesneste, la randul lui, unitatea intreolalta in
ambianta infinita si libera a Duhului sau a comuniunii iubitoare a Sfintei Treimi.

Cine este Dumnezeul-Om Iisus Hristos? Cine este în El Dumnezeul şi cine omul? Cum se
cunoaşte Dumnezeul în Dumnezeul-Om şi cum omul? Ce ne-a dăruit nouă oamenilor
Dumnezeul în Dumnezeul-Om? Toate acestea ni le învederează Duhul Sfânt, „Duhul
Adevărului”. Ne descoperă adică tot adevărul despre El, despre Dumnezeu în El şi despre om
şi despre ceea ce ne-a dăruit nouă prin toate acestea. De asemenea, aceasta depăşeşte infinit
orice au văzut vreodată ochii oamenilor şi urechile lor au auzit şi inima lor a simţit vreodată.

Prin viaţa Sa trupească pe pământ Dumnezeul-Om a întemeiat Trupul Său dumnezeiesc-

omenesc, Biserica, şi prin aceasta pregăteşte lumea pământească pentru venirea, viaţa şi
activitatea Sfântului Duh în Trupul Bisericii, ca suflet al Acestui Trup. În ziua Cincizecimii
Sfântul Duh a coborât din cer în trupul dumnezeiesc-omenesc al Bisericii şi a rămas pentru
totdeauna în acesta ca suflet făcător de viaţă al lui. Acest trup dumnezeiesc-omenesc văzut al
Bisericii îl constituie Sfinţii Apostoli cu credinţa lor în Dumnezeul-Om Iisus Hristos ca
Mântuitor al lumii, ca Dumnezeu desăvârşit şi ca Om desăvârşit. Şi pogorârea şi întreaga
lucrare a Sfântului Duh în trupul dumnezeiesc al Bisericii vine de la Dumnezeul-Om şi din
pricina Dumnezeului-Om. Orice în iconomia dumnezeiesc-omenească a mântuirii a venit de
la Persoana dumnezeiesc-omenească a Domnului nostru Iisus Hristos. În sfârşit, toate se
rezumă şi există în categoria dumnezeiesc-omenescului, chiar şi lucrarea Sfântului Duh. Orice
energie a Sa în lume este nedespărţită de eroismul dumnezeiesc-omenesc al Domnului Iisus
Hristos pentru mântuirea lumii. Cincizecimea cu toate veşnicele daruri ale Dumnezeirii
Treimice şi ale acestui Sfânt Duh întemeiază Biserica Sfinţilor Apostoli, adică a Sfintei
Credinţe Apostolice, a Sfintei Predanii Apostolice, a Sfintei Ierarhii Apostolice şi chiar orice
lucrare apostolică care este dumnezeiesc-omenească.

Sfânta zi duhovnicească care a început cu Sfânta Cincizecime continuă neîntrerupt în Biserica

Ortodoxă cu o nespusă desăvârşire a tuturor darurilor celor dumnezeieşti şi a puterilor celor
de viaţă făcătoare. Orice lucru în Biserică există în Duhul Sfânt şi de la El şi ceea ce este
foarte mic şi ceea ce este covârşitor de mare. Când preotul tămâind în Biserică Îl roagă pe
Domnul Iisus Hristos să trimită harul Sfântului Duh, dar şi când negrăita minune a lui
Dumnezeu – Sfânta Cincizecime – se repetă înaintea hirotoniei episcopului şi dă întreaga
plinătate a harului, prin aceasta se mărturiseşte învederat că întreaga viaţă a Bisericii fiinţează
prin Sfântul Duh.

Nu există îndoială că Domnul Iisus Hristos este în Biserică prin Sfântul Duh şi că Biserica
există în Domnul Iisus Hristos prin Sfântul Duh. Domnul este Capul şi trupul ei, iar Sfântul
Duh este sufletul Bisericii. Încă de la începutul iconomiei dumnezeieşti-omeneşti a mântuirii
Sfântul Duh s-a legat cu temelia trupului lui Hristos, „a Cuvântului care a zidit trupul”. În
realitate, fiecare Sfântă Taină şi toate dumnezeieştile virtuţi sunt o sfântă-înduhovnicire
(pnevmatizare). Prin ele, Duhul Sfânt vine la noi şi înlăuntrul nostru. El coboară esenţial ceea
ce înseamnă cu adevărat şi fiinţial cu toate însemnatele Lui energii dumnezeieşti. Aceasta este
bogăţia Dumnezeirii. Aceasta este plinătatea harului. Aceasta este harul şi viaţa fiecărei fiinţe.
Este Evanghelie testamentară şi veşnică. Prin Sfântul Duh, Domnul nostru Iisus Hristos
locuieşte întru noi şi noi întru El. Doar El mărturiseşte prezenţa Sfântului Duh în noi. Prin
Sfântul Duh noi trăim în Hristos şi El în noi. Desigur, aceasta o cunoaştem „din Duhul pe care
ni L-a dat”.

Într-un cuvânt, întreaga viaţă a Bisericii cu toate nenumăratele ei realităţi dumnezeiesc-

omeneşti este călăuzită şi însoţită de către Duhul Sfânt, care întotdeauna este Duhul
Dumnezeului-Om Hristos. De aceea s-a scris în Sfânta Evanghelie „iar dacă cineva nu are
Duhul lui Hristos, acesta nu este al Lui”.

Marele Vasilie, cel iniţiat heruvimic în taina dumnezeiesc-omenească a Bisericii, ca în cea

mai iubită a-tot-taină a lui Dumnezeu, propovăduieşte mesajul cel atotadevărat şi îmbucurător
că „Duhul Sfânt zideşte (ca un arhitect) Biserica lui Dumnezeu”

SFINTUL IUSTIN POPOVICI

Biserica lui Hristos (citate din Sfânta Scriptură)

Sf Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor în P.S.B.vol 29, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București , București 1982, p.228 .
 1) Biserica lui Hristos este pe pământ, stâlp neclintit şi temelie a
Adevărului:

a. Ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci, în casa lui Dumnezeu, care este Biserica
lui Dumnezeu celui viu, stâlp şi temelie a adevărului. (I Timotei 3, 15);

b. Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al
Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi
Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu" (II Corinteni 6, 16).

c. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi
sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin (Matei 28, 19-20).

d. Nu ştiţi oare că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în
voi? (I Corinteni 3, 17).

2) Ce este Biserica lui Hristos?

a. ... Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a
dreapta Sa, în ceruri, mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi
decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a
supus sub picioarele lui şi, mai presus de toate L-a dat pe El cap Bisericii, care este Trupul
Lui, plinirea Celui ce plineşte toate într-u toţi (Efeseni 1, 20-23).

b. Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi

învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom
ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului
desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos, ca să nu mai fim copii duşi de valuri,
purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin
vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem într-u toate
pentru El, care este capul - Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat prin toate
legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din
mădulare şi se zideşte întru dragoste (Efeseni 4, 11-16)

c. Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici
desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii,
nici lacomii, nici beţivii nici batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor moşteni Împărăţia lui
Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în
numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru (I Corinteni 6, 9-11);

d. Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor
lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1);

e. Dar toate să se facă (în biserică) cu cuviinţă şi după rânduială (I Corinteni 14, 40);

f. Este cineva bolnavi între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l
cu unt de lemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mândui pe cel bolnav şi
Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacov 5, 14-15).

3) Biserica lui Hristos este compusă din vii şi din morţi:

a. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Nu este
Dumnezeul morţilor ci al viilor (Matei 22, 32);

b. Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se chiamă al
Măslinilor. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă ca să-L asculte (Luca 21, 37-38);

c. Spre iconomia plinirii vremurilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi
cele de pe pământ- toate întru El (Efeseni 1,10).

4) De Biserica lui Hristos ţin: Îngerii şi Sfinţii:

a. Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte
(Luca 15, 10);
b. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu
sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea
din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să
ajungă un lăcaş sfânt în Domnul, în care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi lăcaş a lui
Dumnezeu în Duh (Efeseni 2, 19-22);

c. Şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veac ascunse în Dumnezeu,
Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos, pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri
să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri (Efeseni 3, 9-
10);

d. Ci v-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel
ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească, şi de Biserica celor întâi născuţi,
care sunt în ceruri şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile drepţilor celor
desăvârşiţi (Evrei 12, 22-23);

e. Îngerii oare nu sunt toţi Duhuri slujitoare, trimise ca să sluească, pentru cei care vor fi
moştenitorii mântuirii? (Evrei 1, 9).

5) Biserica lui Hristos este una:

a. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos (I Corinteni
3, 11);

b. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L dea drepta
Sa, în ceruri, mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot
numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub
picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea
celui ce plineşte toate într-u toţi (Efeseni 1, 20-23);

c. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi
cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi
pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului,
al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate
(Colloseni 1, 16-18);
d. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului
nu o vor birui (Matei 16, 18);

e. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă
întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să
aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu
în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici
voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi
Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne
în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard (Ioan 15,
1-6);

f. Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi
cugetare (Filipeni 2,2);

g. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele
smerite (Romani 12, 16);

h. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe

care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.

i. Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi
să nu fie dezbinări între voi; ca să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere (I
Corinteni 1, 10);

j. Căci precum trupul unul este şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe
fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un
singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul
nu este un mădular, ci multe(I Corinteni 12, 12-14);

k. Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi
chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez,
un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este peste toate şi prin toate şi întru toţi (Efeseni 4, 3-6).

6) Biserica lui Hristos este sfântă, măcar că în sânul Ei există şi păcătoşi:

a. Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele
sunt spre cinste, iar altele spre necinste (Timotei 2, 20);

b. Căci precum trupul unul este şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe
fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un
singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul
nu este un mădular, ci multe(I Corinteni 12, 12-14);

c. Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul
de peşti. Iar când s-a umplut, l-au tras pe scarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni,
iar pe cei răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi
pe ceirăi din mijlocul celor drepţi. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc;acolo va fi plângerea
şi scrâşnirea dinţilor (Matei 13, 47-50);