1. Definiţi stocurile şi activele circulante.

Stocurile sunt active circulante deţinute pentru a fi vândute, în curs de producţie în vederea vânzării
sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul
tehnologic sau pentru prestarea de servicii.
Un activ se clasifică ca circulant atunci când:
- este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă a fi
realizat în termen de 12 luni de la data blanţului;
- este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
- este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
Activele circulante se utilizează o perioadă scurtă în activitatea întreprinderii şi în general participă la
un singur circuit economic modificându-şi în permanenţă forma.
2. Caracterizaţi stocurile.
Stocurile pot intra în întreprindere pe mai multe căi: achiziţie, producţie proprie, aport, donaţie, etc.
Din punct de vedere financiar, ţinând cont de perioada scurtă în care sunt regăsite în structura
patrimoniului, sunt considerate alocări ciclice. Din punct de vedere al gradului de lichiditate, stocurile
sunt considerate active cu o lichiditate parţială.
3. Clasificaţi stocurile.
Stocurile pot fi clasificate astfel:
a) Materii prime - participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau
parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată.
b) Materiale consumabile - participă sau ajută procesul de fabricaţie sau de exploatare de regulă, fără
a se regăsi în produsele la a căror fabricare participă.
c) Materiale de natura obiectelor de inventar - cuprind bunuri materiale de valoare mare cu durată
de viaţă utilă sub un an, sau durată de viaţă utilă peste un an indiferent de valoare. Nu se includ în
această categorie lucrările de organizare de şantier de la care în urma terminării lucrărilor nu se
recuperează materiale.
d) Produsele și anume: semifabricatele, produsele finite, rebuturile, materialele recuperabile și
deșeurile; produsele agricole
e) Activele biologice de natura stocurilor - sunt acelea care urmează a fi recoltate ca produse agricole
sau vândute ca active biologice
g) Ambalajele - care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate produselor
vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în
contracte;
h) Producția în curs de execuție - reprezentând producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de
prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice
sau necompletate în întregime.
i) Mărfurile - respectiv bunurile pe care întreprindere le cumpără în vederea revânzării sau produsele
predate spre vânzare magazinelor proprii.
4. Definiţi producţia în curs de execuţie.
Producţia în curs de execuţie este acea structură a stocurilor (prosuse,lucrări, servicii) ce se regăsesc
în faze intermediare de prelucrare pe diverse maşini nefiind nici producţie finită, nici semifabricat.
Aceasta nu a trecut prin toate fazele de prelucrare nefiind supusă probelor tehnologice şi recepţiei
finale. Se determnină prin inventariere la finele fiecărei perioade de gestiune, iar evaluarea se face la
costuri de producţie conform documentelor justificative. Contabilitatea acesteia se conduce cu ajutorul
conturilor 331 şi 332.
5. Definiţi: costul stocurilor, valoarea realizabilă netă, costul de achiziţie şi costul de producţie.
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte
costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în stare de utilizare. Este
folosit pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieşire, la inventariere şi la închiderea exerciţiului
financiar.
Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării
normale a activităţii mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi costurile necesare cedării.
Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerambursabile, cheltuielile de
transport – aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate a
bunului achiziţionat.
Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor,
celelalte cheltuieli directe de producţie precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocate în
mod raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia.
6. În ce constă metoda costului standard şi metoda preţului cu amănuntul?
Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor, consumabilelor, manoperei,
eficienţei şi capacităţii de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate, dacă este
necesar, în funcţie de condiţiile existente la un moment dat.
Metoda preţului cu amânuntul este folosită în comerţul cu amănuntul pentru a determina costul
stocurilor la articole numeroase şi cu mişcare rapidă, care au marje similare şi pentru care nu este
practic să se folosească altă metodă.
7. Cum se evaluează stocurile la ieşirea din gestiune?
La ieşierea din gestiune, stocurile se evaluează, înregistrează în contabilitate şi scad din gestiune la
valoarea de intrare.
Determinarea valorii de intrare în cazul ieşirilor este o problemă mai complexă, motiv pentru
reglementările din domeniul financiar-contabil prevăd următoarele metode: metoda costului mediu
ponderat; metoda FIFO (primul intrat - primul ieşit); metoda LIFO (ultimul intrat – primul ieşit).
8. Prezentaţi metoda inventarului permanent şi metoda inventarului intermitent.
Metoda inventarului permanent - presupune înregistrarea în conturile de stocuri a tuturor operaţiilor
de intrare şi ieşire a stocurilor, evaluate la valoarea de intrare, preţul standard sau preţul de facturare,
după caz.
Astfel, la intrare vom avea înregistrări contabile de forma:
Conturi de stocuri = Conturi de furnizori
La ieşire, prin dare în consum sau cesiune cu ocazia descărcării gestiunii, se vor debita conturile de
cheltuieli şi se vor credita conturile de stocuri astfel:
Conturi de cheltuieli = Conturi de stocuri
b) Metoda inventarului intermitent - constă în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate
pe baza inventarierii stocurilor la sfârşitul perioadei (lunii) înaintea determinării obligaţiilor fiscale.
Stabilirea ieşirilor de stocuri şi înregistrarea lor în contabilitate se face la sfârşitul fiecărei perioade, pe
baza inventarierii. Formula de calcul a ieşirilor este: E= Si + I – Sf
9. Caracterizaţi metodele de evidenţă analitică a stocurilor.
Metoda cantitativ – valorică – presupune ţinerea unei evidenţe cantitative la locul de depozitare al
stocurilor, pe categorii de bunuri, folosind Fişele de magazie, iar în contabilitate a evidenţei cantitativ -
valorice folosind Fişele de cont analitice.
Metoda operativ – contabilă (pe solduri) - presupune înregistrarea stocurilor la locul de depozitare
cantitativ, pe categorii de bunuri, iar la contabilitatea valoric, pe gestiuni, iar în cadrul acestora pe grupe
şi subgrupe de bunuri, întocmindu-se documentul numit „Registrul stocurilor”.
Metoda global – valorică - are în vedere conducerea evidenţei stocurilor numai valoric, atât la nivelul
gestiunii, cât şi a compartimentului de contabilitate.
10. Care sunt documentele de evidenţă operativă a stocurilor?
Evidenţa operativă a stocurilor se ţine cu ajutorul următoarelor documente: fişa de magazie; registrul
stocurilor; raportul de gestiune.
11. Caracterizaţi principalele documente de evidenţă a stocurilor.
Fișa de magazie este un document esențial în gestiunea stocurilor și serveşte ca:

– document de evidenţă la locul de depozitare a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor bunurilor, cu una sau cu
două unităţi de măsură, după caz;
– document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ-contabile (pe solduri).
Registrul stocurilor serveşte ca document de evaluare a stocurilor de bunuri şi de verificare a
concordanţei înregistrărilor efectuate în fişele de magazie şi în contabilitate.
Se întocmeşte de către compartimentul financiar-contabil la sfârşitul fiecărei luni, pe feluri de
materiale, obiecte de inventar şi produse, grupate pe magazii (depozite), conturi, grupe, eventual
subgrupe sau în ordine alfabetică, prin înscrierea stocurilor din fişele de magazie şi evaluarea lor la
preţurile de înregistrare.
Raport de gestiune - document ce reflectă evidența operativă a mărfurilor și ambalajelor din cadrul
unităților de desfacere cu amănuntul. Poate fi zilnic sau periodic, după cum stabilește conducerea
societății.
12. Caracterizaţi materialele de natura obiectelor de inventar.
Materiale de natura obiectelor de inventar, cuprind bunuri materiale de valoare mare cu durată de
viaţă utilă sub un an, sau durată de viaţă utilă peste un an indiferent de valoare sub formă de:
echipamente de protecţie şi de lucru, mecanisme, dispozitive, verificatoare, baracamente şi amenajări
provizorii de şantier. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare de şantier de la care în
urma terminării lucrărilor nu se recuperează materiale.
13. Caracterizaţi animalele ca structuri ale stocurilor.
În conformitate cu reglementările actuale sunt încadrate în categoria stocurilor:
- animalele şi păsările născute şi cele tinere de orice fel (viţei, mânji, miei, purcei) deţinute în vederea
creşterii şi plasării pentru producţie, muncă sau reproducţie ce urmează a fi trecute ulterior la
imobilizări (folosirii lor pentru muncă şi reproducţie);
- animalele şi păsările la îngrăşat pentru valorificare;
- coloniile de albine;
- animalele pentru producţie (lână, lapte, blană, ouă).
Intrarea animalelor se face în principal prin achiziţii sau din producţie proprie, iar ieşirea prin vânzare,
sacrificare. Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul conturilor 361 şi 368.
14. Explicaţi diferenţele de preţ la stocuri pe structuri.
Contul 308 “ Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”.
După conţinutul economic: cont rectificativ al preţului de înregistrare al materiilor prime şi
materialelor. Se utilizează atunci când evidenţa materiilor prime şi materialelor se conduce la preţuri
standard, evidenţiindu-se în cadrul contului diferenţa dintre preţul standard şi costul de achiziţie ( în
plus sau în minus).
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Se debitează cu: diferenţele de preţ în plus și diferenţele de preţ în minus.
Se creditează cu: diferenţele de preţ în plus nefavorabile şi diferenţele de preţ în minus favorabile.
Soldul contului poate fi:
- debitor şi exprimă diferenţele de preţ în plus aferente intrărilor respectiv diferenţele în minus aferente
ieşirilor de materii prime, materiale consumabile şi materiale de natura obiectelor de inventar.
- creditor şi exprimă diferenţele de preţ în plus aferente ieşirilor respectiv diferenţele de preţ în minus
aferente intrărilor de materii prime, materiale consumabile şi materiale de natura obiectelor de inventar.
Contul 348 “ Diferenţe de preţ la produse”
După conţinutul economic: cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Se debitează cu: diferenţele de preţ în plus, nefavorabile aferent produselor obţinute din producţie
proprie.
Se creditează cu: diferenţele de preţ în minus aferente produselor intrate în gestiune din producţie
proprie.
Soldul contului poate fi:
- debitor şi exprimă diferenţele de preţ în plus aferent produselor intrate respectiv diferenţele de preţ în
minus repartizate asupra produselor ieşite din gestiune;
- creditor şi exprimă diferenţele de preţ în minus aferente produselor intrate respectiv diferenţele de
preţ în plus repartizate asupra produselor ieşite.
Contul 368 “ Diferenţe de preţ la animale şi păsări” - Cont bifuncţional.
Se debitează cu: - diferenţele de preţ în plus aferent animalelor şi păsărilor achiziţionate.
Se creditează cu: -diferenţele de preţ în minus aferente animalelor şi păsărilor achiziţionate.
Soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente animalelor şi păsărilor existente în stoc.
Contul 388 “Diferenţe de preţ la ambalaje”
După conţinutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a ambalajelor.
După funcţia contabilă: cont bifuncţional.
Se debitează cu: - diferenţele de preţ în plus aferente ambalajelor intrate în gestiune și diferenţele de
preţ în minus aferente ambalajelor ieşite din gestiune.
Se creditează cu: - diferenţele de preţ în minus aferente ambalajelor achiziţionate și diferenţele de preţ
în plus aferente ambalajelor ieşite din gestiune.
Soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente ambalajelor existente în stoc la sfârşitul
perioadei respectiv debitor în plus creditor în minus.
Contul 378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” - ţine evidenţa adaosului comercial aferent mărfurilor din
unităţile comerciale.
După conţinutul economic: cont rectificativ al valorii de înregistrare al mărfurilor.
După funcţia contabilă: cont de pasiv.
Se creditează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în unităţile comerciale.
Se debitează cu valoarea adaosului comercial afarent mărfurilor ieşite din gestiune prin vânzare sau
alte căi.
Soldul contului este creditor şi exprimă valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor existente în
gestiune la sfârşitul perioadei.
15. Cum se determină coeficientul mediu de adaos comercial, dar adaosul aferent mărfurilor
vândute?
Adaosul aferent mărfurilor vândute:
Adaosul aferent vânzărilor (RD 378) = Adaos total (SI 378 + RC 378) – Adaosul aferent stocurilor
(SF 378)
Coeficientul mediu de adaos comercial
K378 = (SI 378 + RC 378)/[(SI 371 + RD 371) – (SI 4428 + RC 4428)] x 100
Adaosul total = SIC 378 + RC 378

1. Ce sunt relaţiile cu terţii?

Relaţiile cu terţii sunt consemnate în diverse documente justificative, care se pot grupa după mai multe
criterii:
- documente care reflectă relaţii cu furnizorii, clienţii, debitori şi creditori diverşi
- documente privind relaţiile cu personalul
- documente privind relaţiile cu bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale şi alte organisme publice
- documente privind operaţiuni neobişnuite, neregulate, întâmplătoare
- documente privind relaţiile cu asociaţii sau acţionarii
2. Explicaţi relaţia furnizor – client.
Furnizorul are calitatea de vânzător sau prestator, fiind cel care pune la dispoziţia terţilor bunuri sau
servicii contra cost, de regulă pe baza unei înţelegeri prealabile.
Clientul are calitatea de cumpărător sau beneficiar al bunurilor şi serviciilor achiziţionate contra cost de
la furnizor sau prestator.
Furnizorul înregistrează în contabilitate creanţe faţă de clienţi în timp ce clientul înregistrează datorii
faţă de furnizor.
Elementele de bază ale relaţiilor cu terţii sunt: drepturile (creanţele) și obligaţiile (datoriile).
3. Ce sunt creanţele şi cum se clasifică?
Creanţele reprezintă contrapartida unei prestaţii, a unei livrări şi se concretizează în drepturile
creditorilor de a pretinde debitorilor anumite sume de bani, bunuri, servicii sau lucrări.
Creanţele pot fi grupate după mai multe criterii:
a) după natura operaţiilor din care provin: creanţe comerciale, creanţe financiare și alte creanţe.
b) în funcţie de conţinutul activităţii la care se referă:
creanţe din activitatea de exploatare şi anume: faţă de clienţi, pentru livrări şi prestaţii; faţă de salariaţi,
pentru avansurile acordate; faţă de buget, pentru subvenţiile de primit, TVA de recuperat; faţă de
furnizori, pentru avansurile şi aconturile acordate.
- creanţe diverse: faţă de asociaţi sau acţionari, faţă de unităţi din cadrul grupului, faţă de debitori
diverşi etc.
- cheltuieli anticipate, constatate şi înregistrate în prezent dar care aparţin de drept perioadelor contabile
viitoare. Ele reflectă o creanţă a exerciţiului curent faţă de exerciţiile viitoare.
4. Ce sunt datoriile şi cum se clasifică?
Datoriile reprezintă surse atrase şi angajamente financiare (finanţări externe) constituind obligaţii
actuale ale întreprinderii rezultate din evenimente trecute şi prin decontarea cărora se aşteaptă să rezulte
o ieşire de resurse care să încorporeze beneficii economice.
Clasificarea datoriilor:
- după natura operaţiilor din care provin: datorii din activitatea comercială; datorii din activitatea
financiară; alte datorii (salariale, fiscale, sociale, etc.).
- după conţinutul activităţii la care se referă:
- datorii din activitatea de exploatare: faţă de furnizori, pentru livrări şi prestaţii; faţă de personal,
pentru drepturile salariale; faţă de buget: impozite, taxe, contribuţii; faţă de clienţi, pentru avansurile
primite de la aceştia.
- datorii diverse: datorii faţă de asociaţi sau acţionari; datorii faţă de unităţi din cadrul grupului; datorii
faţă de creditori diverşi.
5. Care sunt criteriile de recunoaştere a creanţelor şi datoriilor?
Recunoaşterea creanţelor şi datoriilor în situaţiile financiare se realizează prin referinţă la două criterii
ce trebuie îndeplinite cumulative:
- probabilitatea realizării unui beneficiu economic viitor (pentru creanţe) respectiv, înregistrarea unei
ieşiri de resurse purtătoare de beneficii economice (pentru datorii);
- evaluarea să poată fi realizată credibil.
6. La ce valori pot fi evaluate creanţele şi datoriile entităţilor economice?
Cu ocazia inventarierii, evaluarea creanţelor şi datoriilor se face la valoarea actuală, care se stabileşte în
funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv, de plată.
7. Cum se conduce contabilitatea analitică a furnizorilor şi clienţilor?
Contabilitatea analitică a furnizorului se ţine pe categorii, pe termene de decontare precum şi pe fiecare
entitate în parte. Furnizorii pot acorda clienţilor reduceri de preţ sub formă de: rabaturi, remize și
risturn.
Conturile de clienţi reflectă creanţele faţă de terţi, generate de vânzarea pe credit comercial a bunurilor
materiale rezultate din activitatea entităţilor, precum şi a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate în
favoarea acestora.

8. Prezentaţi structura cheltuielilor salariale.

Sunt considerate cheltuieli de natură salarială şi se suportă de către angajatori următoarele structuri:
a) Fondul de salarii cuprinde:
a1) Salariul de bază brut de încadrare
a2)Sporurile
a3) Adaosurile
a4) Indexările
a5) Indemnizaţiile pentru concediile de odihnă
a6)Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă
a7) Avantaje în natură
a8)Alte drepturi salariale
b) Contribuţia entităţii la asigurările sociale (CAS)
c) Contribuţia entităţii la fondul de asigurări sociale de sănătate (CASS)
d) Contribuţia entităţii la fondul de şomaj (CFS)
e) Contribuţia pentru concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
f) Contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale
g) Contribuţia la Fondul de garantare al creanţelor salariale F
9. Prezentaţi reţinerile din salarii.
Sunt considerate contribuţii ale salariaţilor sau reţineri din salarii prin stopaj la sursă următoarele:
a) Contribuţia personalului la asigurările sociale
b) Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate
c) Contribuţia personalului la fondul de şomaj
d) Impozitul pe salarii
f) Alte reţineri din salarii
10. Care sunt elementele de bază privind calculul salariilor?
Elementele principale în funcţie de care se calculează salariile sunt:
- Salariul de bază
- Salariul brut
- Venit net din salarii
- Venit bază de calcul
- Deducerea personală
- Rest de plată
11. Care este baza de impozitare a profitului şi cum se determină?
Baza de impozitare o constituie rezultatul impozabil, care se calculează ca diferenţă între veniturile
realizate şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile
neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Ri = (Vr – Ch afv) – Vneimp + Ch neded
12. Care sunt operaţiunile ce se cuprind în sfera de aplicare a TVA?
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind: „operaţiunile care constituie livrări de
bunuri, prestări de servicii efectuate cu plată sau operaţiile asimilate acestora efectuate de către
contribuabili, care efectuează de o manieră independentă activităţi economice” precum şi livrările de
bunuri aferente acţiunilor de protocol şi sponsorizările care depăşesc plafoanele legale, plata în natură a
salariilor şi dividendelor, valoarea bunurilor constatate lipsă la inventar.
13. Care este baza de calcul a TVA şi care sunt elementele care nu se cuprind în această bază?
Baza de calcul este reprezentată de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, exclusiv
taxa pe valoarea adăugată adică costul de achiziţie sau preţul de cost determinat în momentul livrării
bunurilor şi serviciilor.
Nu se cuprind în baza de impozitare: reducerile comerciale şi financiare, penalizările, daunele,
bunurile distruse de calamităţi naturale, perisabilităţile legale, stocurile degradate din cauze obiective,
bunuri acordate gratuit inclusiv sponsorizările legale în limita în care sunt deductibile la calculul
impozitului pe profit, ambalajele care circulă la schimb fără facturare, veniturile din subvenţii bugetare,
dobânzile percepute, penalităţi de întârziere, vânzări cu plata în rate, operaţiuni de leasing şi altele
asemenea.
14. Care sunt principalele operaţiuni de decontare dintre entităţi şi acţionari/asociaţi?

Între societăţile comerciale şi asociaţi pot exista relaţii de decontare generate de operaţiuni precum:
- sume lăsate temporar de către asociaţi la dispoziţia entităţii;
- aporturi subscrise sau retrase de către asociaţi;
- dividende de plată;
- asociere de entităţi pentru realizarea în comun de afaceri, ceea ce presupune operaţii de participaţii
reciproce.
15. Explicaţi conţinutul conceptelor „debitori” şi „creditori” diverşi.
Contul 461 „Debitori diverşi” - ține evidenţa debitorilor proveniţi din pagube materiale create de terţi, a
creanţelor provenite din titluri executorii şi a altor creanţe. Este un cont de decontări cu terţii
exprimând creanţe. După funcţia contabilă: cont de activ.
Se debitează cu: valoarea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie, constatate lipsă sau deteriorate
imputate terţilor; valoarea investiţiilor financiare pe termen scurt cedate; valoarea imobilizărilor cedate
(vândute); valoarea debitelor reactivate (anterior înregistrate pe cheltuieli); valoarea împrumuturilor
obţinute, la valoarea de rambursare a obligaţiunilor emise; dividendele de încasat aferente investiţiilor
financiare pe termen scurt sau a titlurilor imobilizate; valoarea despăgubirilor şi penalităţilor datorate
de terţi; sumele datorate de către terţi pentru concesiuni, locaţii de gestiune, licenţe, brevete şi alte
drepturi similare; diferenţele favorabile de curs valutar rezultate în urma raportării creanţelor diverse la
cursul de la închiderea exerciţiului financiar; valoarea dobânzilor datorate de către debitori diverşi ce
urmează a se încasa.
În creditul contului se înregistrează: valoarea sconturilor acordate debitorilor diverşi; valoarea
debitelor încasate reprezentând creanţe diverse; sumele reprezentând debite scăzute din evidenţă
datorită imposibilităţii încasării debitorilor; diferenţele nefavorabile de curs valutar, corespunzătoare
debitelor încasate sau înregistrate la finele exerciţiului. Soldul contului este debitor şi reflectă creanţele
unităţii faţă de debitori diverşi.
Contul 462 ”Creditori diverşi” - după conţinutul economic: cont de datorii evidenţiind sumele datorate
terţilor, pe bază de titluri executorii sau a altor obligaţii ale entităţii faţă de terţi provenind din operaţii
diverse. După funcţia contabilă: este un cont de pasiv.
Se debitează cu: sumele încasate în conturile de trezorerie dar necuvenite unităţii; sumele datorate
terţilor sub formă de despăgubiri şi penalităţi; cheltuielile legate de înfiinţarea sau dezvoltarea entităţii;
rezultatul nefavorabil din corectarea erorilor contabile aferente exerciţiilor anterioare; partea din
subvenţii de restituit; diferenţele nefavorabile de curs valutar din evaluarea la încheierea exerciţiului
financiar a creditorilor diverşi.
Se creditează cu: sumele plătite creditorilor diverşi inclusiv în natură; plata datoriilor privind titlurile
de plasament achiziţionate; valoarea datoriilor prescrise sau anulate reprezentând creditori diverşi;
valoarea sconturilor obţinute de la creditori; diferenţele favorabile de curs valutar aferente datoriilor în
valută achitate sau înregistrate la sfârşitul exerciţiului financiar.
Soldul contului este creditor şi reflectă sumele datorate creditorilor diverşi.
16. Ce sunt operaţiunile de regularizare şi ce au în vedere?
Sunt considerate operaţiuni de regularizare acele operaţiuni care apar în cursul exerciţiului financiar
fiind reflectate temporar în contabilitate şi care ulterior trebuie anulate sau repartizate în alte conturi.
Operaţiunile de regularizare au în vedere: cheltuielile în avans; veniturile în avans; creanţe şi datorii
care necesită cercetări şi clarificări ulterioare.
17. Ce sunt subvenţiile în general şi cum se pot clasifica subvenţiile?
Subvenţiile în general reprezintă un ajutor bănesc nerambursabil acordat de stat sau de o organizaţie
unei entităţi ori persoane în scopul atenuării efectelor sociale ale modificărilor economice de structură.
Dacă avem în vedere natura lor subvenţiile pot fi clasificate astfel: subvenţii aferente activelor;
subvenţii aferente veniturilor.
18. Ce sunt subvenţiile pentru active?
Subvenţiile pentru active sunt sume primite gratuit cu condiţia ca entitatea beneficiară să cumpere, să
construiască sau să achiziţioneze active imobilizate.
19. Ce sunt considerate subvenţiile pentru investiţii (active) în bilanţ?
Subvenţiile pentru active se înregistrează în contabilitate ca subvenţii pentru investiţii şi se
înregistrează în bilanţ ca venit amânat, care se reflectă în contul de profit şi pierderi pe măsura
recunoaşterii cheltuielilor cu amortizarea, cedarea sau casarea activelor.
20. Care sunt elementele structurale ale subvenţiilor pentru investiţii?
Contabilitatea sintetică a subvenţiilor pentru investiţii se conduce cu ajutorul contului 475, respectiv
conturile: 4751; 4752; 4753; 4754; 4758.
21. Ce sunt subvenţiile de primit?
Pentru evidenţierea subvenţiilor de primit se utilizează contul 445 „Subvenţii”
1. Ce este trezoreria entităţilor economice?
Trezoreria întreprinderii asigură evidenţa existenţei şi mişcării investiţiilor financiare pe termen scurt, a
disponibilităţilor din conturi bancare, a creditelor bancare pe termen scurt, a numerarului din casierie, a
acreditivelor, avansurilor de trezorerie, viramentelor interne şi a altor valori similare.
2. Definiţi numerarul, echivalentele de numerar şi fluxurile de trezorerie.
Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere.
Echivalentele de numerar, sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt
uşor convertibile în numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii (ex.
valorile de încasat, acţiuni, obligaţiuni şi alte valori).
Fluxurile de numerar sunt reprezentate prin intrările sau ieşirile de numerar şi echivalente ale
acestuia.
3. Cum se clasifică fluxurile de numerar (trezorerie) în funcţie de natura activităţii?
În cadrul situaţiilor financiare generale ale întreprinderii, fluxurile de numerar sunt reprezentate prin
„Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie)” care grupează fluxurile de numerar ca provenind din trei
activităţi:
a) Activităţi de exploatare
b) Activităţi de investire
c) Activităţi de finanţare
4. Cum se face evaluarea fluxurilor de trezorerie?
Evaluarea investiţiilor financiare pe termen scurt se poate face la:
- valoarea de intrare
- valoarea de inventar
- valoarea de ieşire
5. Enumeraţi principalele instrumente de decontare în numerar.
Pentru decontările în numerar se folosesc instrumente de decontare cum sunt: cecul în numerar;
chitanţa; dispoziţia de încasare (plată) în numerar; monetarul; listele de plată; statele de salarii; foaia de
vărsământ.
6. Ce este acceptarea ca formă de decontare?
Acceptarea este forma de decontare prin care plăţile între agenţii economici se efectuează pe baza
consimţământului plătitorului dat din proprie iniţiativă sau la cererea furnizorului.
7. Definiţi şi caracterizaţi: acreditivul şi scrisoarea de garanţie.
Acreditivul este forma de decontare prin care plăţile se efectuează pe măsura livrărilor de bunuri sau
prestaţiilor de servicii dintr-o sumă rezervată în acest scop.
Scrisoarea de garanţie se foloseşte atunci când agenţii economici nu au disponibil în cont şi solicită
băncii să le asigure cu anticipaţie credite din care să poată efectua anumite plăţi.
8. Ce sunt investiţiile financiare pe termen scurt?
Investiţiile pe termen scurt sunt titlurile de plasament achiziţionate de entităţi în vederea realizării
unor câştiguri de capital sau a unor venituri pe termen scurt.
9. Ce sunt valorile de încasat?
Valorile de încasat reprezintă efecte de comerţ aflate în posesia furnizorilor pentru a fi transformate la
scadenţă în disponibilităţi băneşti.
10. Când o datorie trebuie clasificată pe termen scurt?
O datorie trebuie clasificată pe termen scurt (curentă) atunci când se aşteaptă să fie decontată în
cursul normal al circuitului de exploatare al entităţii sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data
bilanţului.
11. Care este nivelul maxim al plăţilor zilnice în numerar către furnizori şi prestatori?
În prezent entităţile economice nu sunt limitate în privinţa plafonului de casă, însă plăţile totale în
numerar nu pot depăşi 10.000 lei/zi şi 5.000 lei către un furnizor sau prestator. Nu se admit plăţi
fracţionate, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei.
12. Ce se încadrează în categoria alte valori asimilate trezoreriei?
Alte valori asimilate trezoreriei sunt reprezentate prin: bonurile valorice, timbrele fiscale şi poştale,
biletelor de tratament şi odihnă, tichetelor şi biletelor de călătorie, tichetelor de masă, alte valori
similare, precum şi mişcarea acestora.
13. Ce sunt viramentele interne?
Viramentele interne reprezintă operaţiunile de transfer ale disponibilităţilor băneşti între conturile
bancare, respectiv între acestea şi casieriile entităţilor.
14. Argumentaţi necesitatea contului 581 „Viramente interne”.
Pentru a evita riscul unor înregistrări duble sau omiterea unor înregistrări, în locul unei singure formule
contabile se vor construi două, una care să arate ieşirea banilor iar alta intrarea. În acest sens se va
folosi contul de tranzit a disponibilităţilor băneşti 581 „Viramente interne”.

1. Ce reflectă performanţa întreprinderii?

Performanţa întreprinderii reflectă capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar, prin
utilizarea resurselor existente, precum şi gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse.
2. Ce sunt cheltuielile şi cum se clasifică?
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile, sub forma de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor, ori creşteri ale datoriilor care se
concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din retragerile/distribuite
către acţionari sau asociaţi.
Cheltuielile pot fi:
a) cheltuieli de exploatare, se împart în:
- cheltuieli privind consumurile
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi
- cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- cheltuieli cu personalul
- cheltuieli reprezentând pierderi din creanţe, amenzi, penalităţi, donaţii şi alte cheltuieli ce privesc
activitatea de exploatare.
Structuri distincte în cadrul cheltuielilor sunt: cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările
pentru depreciere sau pierdere de valoare ale activelor, cuprind acele cheltuieli care se referă la
deprecierea imobilizărilor sau a stocurilor şi la cele rezultate din influenţa inflaţiei; cheltuieli cu
impozitul pe profit, sunt acele cheltuieli care se datorează statului la sfârşitul exerciţiului, reprezentând
o cotă parte din profitul brut al agenţilor economici care intră sub incidenţa impozitului pe profit.
Această categorie de cheltuieli nu sunt deductibile fiscal.
b) cheltuieli financiare, au în vedere diminuările de beneficii economice ca urmare a angajamentelor
ce privesc asigurarea finanţării entităţii, cum sunt:
- pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;
- diferenţe nefavorabile de curs valutar;
- cheltuieli cu dobânzile şi sconturile;
- pierderi din creanţe legate de participaţii.
3. Ce sunt veniturile şi cum se clasifică?
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile
sub forma de intrări sau creşteri ale activelor, ori descreşteri ale datoriilor care se concretizează în
creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor sau asociaţilor.
În funcţie de natură, veniturile se împart astfel:
a) venituri din activitatea de exploatare, reprezentate prin activităţile principale şi conexe
generatoare de beneficii economice cum sunt:
- venituri aferente cifrei de afaceri
- venituri din variaţia stocurilor
- venituri din producţia de imobilizări
- venituri din subvenţii de exploatare
- venituri din despăgubiri, penalităţi, amenzi, donaţii primite şi alte venituri din exploatare.
Se regăsesc de asemenea ca structuri distincte în cadrul veniturilor:
- veniturile din diminuarea sau anularea provizioanelor şi ajustărilor, care includ veniturile obţinute din
operaţii legate de provizioane şi cele care rezultă din influenţa ajustărilor;
- veniturile din impozitul pe profit amânat reflectă creşterea beneficiilor economice înregistrate ca
urmare a amânării repartizării impozitului pe profit şi a plăţii impozitului pe profit.
b) venituri financiare, cuprind beneficiile economice obţinute ca urmare a valorificării eficiente a
resurselor financiare deţinute de entităţi cum sunt veniturile din participaţii, creanţe imobilizate,
dobânzi, diferenţe de curs valutar, sconturi obţinute, alte venituri financiare.
4. Care sunt momentele înregistrării în contabilitate a cheltuielilor respectiv veniturilor?
Dacă se are în vedere momentul angajării, cheltuielile pot fi:
- cheltuieli constatate în momentul plăţii
- cheltuieli angajate, dar cu plata ulterioară
- cheltuieli contabile
Dacă se are în vedere momentul formării, veniturile pot fi:
- venituri constatate în momentul încasării lor
- venituri angajate în prezent, dar a căror încasare va avea loc în perioada următoare
- venituri contabile
5. Care sunt criteriile de recunoaştere în contabilitate a cheltuielilor şi veniturilor entităţilor?
Recunoaşterea cheltuielilor şi veniturilor în cadrul situaţiilor financiare anuale ale întreprinderii se face
în funcţie de următoarele criterii:
- creştere de beneficii economice viitoare prin creşteri de active sau reduceri de datorii (în cazul
veniturilor);
- diminuare de beneficii economice viitoare prin diminuarea de active sau creşteri de datorii (în cazul
cheltuielilor);
- evaluare credibilă.
6. Definiţi: cheltuielile şi veniturile de exploatare, financiare şi extraordinare.
a) venituri din activitatea de exploatare, reprezentate prin activităţile principale şi conexe
generatoare de beneficii economice cum sunt:
- venituri aferente cifrei de afaceri
- venituri din variaţia stocurilor
- venituri din producţia de imobilizări
- venituri din subvenţii de exploatare
- venituri din despăgubiri, penalităţi, amenzi, donaţii primite şi alte venituri din exploatare.
b) venituri financiare, cuprind beneficiile economice obţinute ca urmare a valorificării eficiente a resurselor
financiare deţinute de entităţi cum sunt veniturile din participaţii, creanţe imobilizate, dobânzi, diferenţe de curs
valutar, sconturi obţinute, alte venituri financiare.
c) Veniturile extraordinare, reprezintă acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității
patrimoniale și se referă la subvențiile aferente unor cheltuieli determinate de evenimente extraordinare.
a) cheltuieli de exploatare, se împart în:
- cheltuieli privind consumurile
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi
- cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- cheltuieli cu personalul
- cheltuieli reprezentând pierderi din creanţe, amenzi, penalităţi, donaţii şi alte cheltuieli ce privesc activitatea de
exploatare.
b) cheltuieli financiare, au în vedere diminuările de beneficii economice ca urmare a angajamentelor
ce privesc asigurarea finanţării entităţii, cum sunt:
- pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;
- diferenţe nefavorabile de curs valutar;
- cheltuieli cu dobânzile şi sconturile;
- pierderi din creanţe legate de participaţii.
c) Cheltuieli extraordinare care sunt reprezentate de pierderile din calamitati si alte evenimente
extraordinare.
7. Cum se determină rezultatul curent şi rezultatul net?
Rezultatul curent (Rc) = R.expl + Rf (rezultat financiar)
Rezultatul net (Rn) = Rb (Rezultatul brut)– Impozitul pe profit
8. Caracterizaţi generic conturile de cheltuieli (clasa 6) şi conturile de venituri (clasa 7).
Conturile de cheltuieli sunt conturi de activ şi funcţionează după regulile specifice acestor conturi cu
excepţia contului 609” Reduceri comerciale primite” care are funcţie contabilă de pasiv. Se debitează
în momentul angajării unei obligaţii sau momentul plăţii unor sume în cadrul tranzacţiilor financiare,
precum şi odată cu înregistrarea consumului de resurse. Sunt conturi care reflectă: obligaţii, consumuri,
plăţi. Se creditează la sfârşitul lunii în momentul decontării (imputării) cheltuielilor asupra rezultatelor
perioadei prin preluarea soldurilor în debitul contului 121.
Conturile de venituri sunt conturi de pasiv, cu excepţia conturilor 709” Reduceri comerciale
acordate”, care are funcţia contabilă de activ şi 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de
produse”respectiv 712 „ Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie” care sunt
bifuncţionale. Restul conturilor de venituri funcţionează după regulile conturilor de pasiv. Se
creditează în cursul lunii, pe măsura încasării creanţelor, înregistrării producţiei pe bază de documente
justificative ori constatării veniturilor, indiferent de data încasării acestora. Exprimă încasări, creanţe,
producţie realizată dar stocată, etc. Se debitează la sfârşitul lunii prin preluarea soldurilor în creditul
contului 121.
9. Definiţi: cifra de afaceri şi cifra de afaceri netă.
Cifra de afaceri este un indicator financiar de bază al activităţii întreprinderii care rezultă din
însumarea veniturilor rezultate din vânzările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii,
locaţii, chirii, studii, cercetări şi alte venituri din exploatare.
Cifra de afaceri netă, cuprinde totalitatea veniturilor provenind din vânzarea de bunuri şi servicii ce
intră în categoria activităţilor curente după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea
adăugată şi a altor impozite şi taxe aferente.
10. Ce se înţelege prin variaţia veniturilor din creşterea şi descreşterea stocurilor de produse,
lucrări, animale, etc.?
Soldul creditor al contului 711 reprezintă variaţia veniturilor din creşterea stocurilor de produse
fabricate şi comenzi în curs de execuţie la sfârşitul perioadei de gestiune faţă de începutul perioadei, iar
cel debitor reprezintă variaţia veniturilor datorită diminuării stocurilor de produse fabricate şi comenzi
în curs de execuţie la sfârşitul perioadei faţă de începutul acesteia. Soldul debitor şi creditor se
transferă la sfârşitul exerciţiului asupra contului 121.
11. Ce exprimă veniturile din producţia de imobilizări?
Veniturile din producţia de imobilizări sunt formate din: costul de producţie al imobilizărilor
corporale şi necorporale realizate în regie proprie şi evidenţiate ca active imobilizate inclusiv
cheltuielile auxiliare privind procurarea şi punerea în stare de folosinţă a imobilizărilor (cheltuieli de
instalare, montaj, etc.). Reflectarea în contabilitate a acestora se face cu ajutorul conturilor 721, 722.
După funcţia contabilă: sunt conturi de pasiv. La sfârşit de lună nu prezintă sold.
1. Ce reflectă conturile speciale ale entităţilor?
Conturile din această clasă se delimitează prin conţinutul lor astfel:
- conturi care reflectă drepturi din angajamentele acordate, obligaţii din angajamente primite sau alte
valori ce pot influenţa activele, datoriile şi capitalurile proprii;
- conturi care reflectă valori materiale sau băneşti ce se află temporar în unitate dar nu afectează în nici
un fel activele şi pasivele acesteia;
- conturi cu ajutorul cărora se reflectă drepturi sau angajamente latente incerte în momentul
înregistrării;
- conturi care se folosesc pentru preluarea soldurilor conturilor bilanţiere la închiderea şi deschiderea
exerciţiului financiar.
2. Care este principala caracteristică a conturilor în afara bilanţului?
Principala caracteristică a acestor conturi este funcţionarea lor în partidă simplă, adică înregistrările se
fac fie în debitul, fie în creditul unui singur cont fără folosirea de conturi corespondente.
3. Ce reflectă conturile de angajamente acordate respectiv de angajamente primite?
Contul 801 „Angajamente acordate” - reflectă angajamentele acordate de către unitate (giruri, cauţiuni,
garanţii, alte angajamente acordate), evidenţiind creanţa eventuală a acesteia asupra terţilor în cazul în
care va fi determinată să plătească în locul terţilor suma constituind obiectul angajamentului.
Contul 802 „Angajamente primite” - evidenţiază angajamentele primite de către unitate (giruri,
cauţiuni, garanţii, alte angajamente primite), reflectând creanţa eventuală a terţilor asupra unităţii în
cazul în care terţii vor fi determinaţi să plătească în locul unităţii suma constituind obiectul
angajamentului.
4. Ce reflectă contul 8031 „Imobilizări corporale luate cu chirie”?
Contul 8031 „Imobilizări corporale luate cu chirie” - ține evidenţa imobilizărilor corporale luate cu
chirie de la terţi în baza contractelor încheiate în acest scop. În debitul contului se înregistrează: pe
baza contractelor sau proceselor – verbale de închiriere, valoarea de inventar a imobilizărilor corporale
respective luate cu chirie. În creditul contului se înregistrează: valoarea aceloraşi imobilizări corporale
restituite titularilor pa baza proceselor – verbale de predare. Soldul contului reprezintă valoarea de
inventar a imobilizărilor corporale luate cu chirie la un moment dat.
5. Care este funcţiunea conturilor din grupa 89 „Bilanţ”?
Conturile din grupa 89 „Bilanţ” se utilizează pentru închiderea la sfârşitul exerciţiului a tuturor
conturilor bilanţiere, respectiv redeschiderea la începutul exerciţiului a tuturor conturilor bilanţiere.
Funcţionează întocmai conturilor bilanţiere, adică în partidă dublă, debitându-se şi creditându-se în
corespondenţă cu conturile din clasele de conturi ce se regăsesc în bilanţul contabil. Conturile din
această grupă nu prezintă sold, utilizându-se numai la sfârşitul, respectiv începutul exerciţiului
financiar.
1. Care este obiectivul situaţiilor financiare?
2. Care sunt caracteristicile calitative ale informaţiilor din situaţiile financiare?
3. Cui îi revine responsabilitatea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare?
Responsabilitatea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare revine consiliului de administraţie
sau altui organ de conducere al entităţii.
4. Cum se defineşte poziţia financiară?
Poziţia financiară reflectată prin bilanţ se referă la faptul că acesta oferă informaţii esenţiale despre
capacitatea entităţii de a se adapta schimbărilor de mediu, de a degaja fluxuri viitoare de numerar,
despre necesităţi de creditare viitoare respectiv repartizările viitoare către creditori, acţionari, etc.
5. Cum sunt structurate elementele bilanţului contabil?
Bilanţul structurează elementele astfel:
- activele după natură, destinaţie şi lichiditate;
- pasivele (datoriile): după natură, provenienţă şi exigibilitate.
6. Ce reflectă performanţa unei întreprinderi?
Performanţa întreprinderii reflectă capacitatea resurselor entităţii de a genera fluxuri viitoare de
numerar precum şi eficienţa cu care sunt utilizate.
7. Ce cuprinde contul de profit şi pierdere?
Contul de profit şi pierderi evidenţiază într-o formă sistematizată rezultatele fiecărui exerciţiu (an)
sau perioade de gestiune prin prisma raportului dintre cheltuieli şi venituri, oferind o imagine sintetică
asupra structurii rezultatelor activităţii din exploatar și, financiare.
8. Ce se poate analiza prin intermediul situaţiei modificărilor capitalului propriu?
Situaţia modificărilor capitalului propriu reflectă creşterea sau reducerea (variaţia) activului net sau a
avuţiei întreprinderii între începutul şi sfârşitul perioadei contabile cu excepţia modificărilor rezultate
din tranzacţii cu acţionarii (aporturi de capital, acordare de dividende).
9. Ce sunt fluxurile de trezorerie?
Fluxurile de trezorerie pot fi definite ca reflectând disponibilităţile care se regăsesc succesiv în
diverse stări, pornind de la lichidităţi, stocuri, creanţe, având ca finalitate transformarea în numerar.
10. Ce includ notele la situaţiile financiare?
Notele la situaţiile financiare includ descrieri narative sau analize mai detaliate ale sumelor prezentate
în celelalte situaţii financiare şi informaţii suplimentare referitoare la angajamente şi datorii, ajutând
utilizatorii la înţelegerea situaţiilor financiare şi compararea acestora cu situaţiile altor întreprinderi.