2 XGFCFSD

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE
DEPARATAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ
Lector univ dr. Raul Felix Hodoş
DREPT COMERCIAL II
- NOTE DE CURS -
TÎRGU MUREŞ
2018
CUPRINS
Introducere 5
Descrierea cursului 5
Obiectivele 5
Formatul și tipul activităților implicate de curs 5
Tema 1 Banii și perspectiva juridică a creditului 6
Cuprins 6
Obiective 6
Test de autoevaluare 9
Bibliografie 9
Tema 2 Organizarea sistemului bancar 10
Cuprins 10
Obiective 10
Bibliografie 13
Tema 3 Contractele specifice activității bancare 14
Cuprins 14
Obiective 14
Bibliografie 17
Tema 4 Piața de capital 19
Cuprins 19
Obiective 19
Bibliografie 23
Tema 5 Reglementarea comerțului electronic 24
Cuprins 24
Obiective 24
2
Bibliografie 25
Tema 6 Titlurile de credit 27
Cuprins 27
Obiective 27
Bibliografie 29
Tema 7 Obligații specifice comercianților în contractele civile de 30
vânzare, furnizare, agenție, consignație, fiducie
Cuprins 30
Obiective 30
Bibliografie 36
Tema 8 Contracte specifice finanțării non-bancare a întreprinderii: 37
leasing, factoring, report.
Cuprins 37
Obiective 37
Bibliografie 42
Tema 9 Contracte specifice distribuției mărfurilor și serviciilor: 43
franciză, distribuție, concesiune comercială
Cuprins 43
Obiective 43
Bibliografie 44
Tema 10 Procedurile de pre-insolvență 45
Cuprins 45
Obiective 45
Bibliografie 47
Tema 11 Teoria generală a procedurii insolvenței 49
3
Cuprins 48
Obiective 48
Bibliografie 56
Tema 12 Reorganizarea judiciară și falimentul 57
Cuprins 57
Obiective 57
Bibliografie 59
4
INTRODUCERE
Cursul de ”Drept comercial II” este o disciplină ce se predă în semestrul II din

anul 4 de studiu la specializarea Drept. Disciplina studiază partea specială a dreptului
comercial, parte integrantă a dreptului privat, respectiv ansamblul regulilor aplicabile
comerțului și comercianților.
Obiective
 Să prezinte importanţa cunoaşterii noţiunilor acestei discipline;

 Să familiarizeze studenţii cu noțiunile şi regulile fundamentale ale comerțului,
respectiv cu cele aplicabile actorilor în economia de piață.
 Să prezinte şi să explice aspecte esenţiale ale dreptului comercial;
Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs
 Cursul este structurat în 12 teme, cuprinzând cele mai importante noțiuni ale
dreptului comercial, raportate la importanța lor practică.
 Studiul individual este activitatea premisă pentru însușirea cunoștințelor de
TI
bază ale materiei dreptului comercial, atât prin parcurgerea materialelor
obligatorii, cât și prin rezolvarea spețelor și a aprofundării bibliografiei.
 Activitatea
Cursul individuală
este structurat completează
se teme
pe patru de învăţare
cu încea deselaregăsesc
care ore în care
cunoştinţe
seminar,
noțiunile deja însușite de student vor fi utilizate, cu ajutorul profesorului și a
materialelor didactice adiționale, în cadrul exercițiilor practice.
 Pe parcursul semestrului, în cadrul orelor de seminar, profesorul va proceda
la verificarea cunoștințelor însușite de studenți, atât cu referire la partea
teoretică a cursului, cât și cu privire la partea aplicativă.
5
TEMA 1
Tema 1. Banii și perspectiva juridică a creditului.
Obiective tema 1
Noțiune, clasificare, funcții
Autoevaluare tema 1
Bibliografie tema 1
Timp recomandat - 2 ore
Obiective:
- definirea şi explicarea principalelor forme ale banilor și evoluția lor
- definirea creditului
- mecanismele si instituțiile de creditare
Competenţe:
- utilizarea corectă a termenilor bani, hârtii de valoare
- înțelegerea și explicarea mecanismelor de creditare
- utilizarea cunoştinţelor privind modul de funcţionare al sinstituțiilor de creditare
Definiție: Banii sunt bunuri mobile, fără o valoare intrinsecă, ei primind

valoare prin faptul că pot fi oricând schimbați cu o marfă.
Într-o opinie moneda constituie un activ acceptat de către toți agenții
economici de pe un teritoriu, acordat în baza unei tranzacții sau ca stingere a unei
datorii.
Dintr-un alt punct de vedere, moneda este un ansamblu de semne simbolice
convenite în cadrul unei societăți pentru a reprezenta valori de schimb.
Banii nu mai reprezintă la acest moment valoare prin materialul din care sunt
fabricați, astfel cum prezentau valoare în Evul Mediu. Au la bază societatea bazată pe
credit și pe circulația rapidă a valorilor. Acesta ar fi şi unul dintre motivele principale
pentru care bancnotele au înlocuit moneda pentru valori din ce în ce mai mici şi a
determinat legătura dintre materialul utilizat în emiterea banilor şi funcția acestora și
îndreptățește teza potrivit căreia moneda este un bun eminamente politic și social, iar
utilizarea sa depinde de adeziunea tuturor și de încrederea acordată de utilizatori
menținerii valorilor și funcțiilor sale.
Funcțiile banilor
Banul este locul comun al interesului economic al fiecărui om în parte.
6
Monedei îi sunt recunoscute trei funcții fundamentale:
 mijloc de comparare a valorilor eterogene
 intermediar al schimburilor
 instrument de rezervă a valorii.
Prima funcție a monedei permite determinarea valorii bunurilor, permițând

monedei să conducă la o comparare a bunurilor pe piață. Cronologic, funcția de
etalon au avut-o diverse bunuri des întâlnite, dar valorizate în acea perioadă istorică,
apoi metalele prețioase, pentru ca în cele din urmă această funcție să fie preluată de
monedă. Valorizarea bunurilor și serviciilor prin intermediul monedei conduce la
posibilitatea contabilizării operațiunilor economice, odată cu creșterea majoră a
eficienței acestora.
A doua funcție a monedei, strâns legată de funcția de etalon al valorii este cea
de intermediar în schimb. Momentul valorizării unui bun sau serviciu devine și
moment al nașterii unei posibilități de schimb cu alte bunuri sau servicii de aceeași
valoare. Dacă acest schimb s-ar face în mod direct, am discuta despre troc, sau, în
varianta modernă, barter. Existența și acceptarea monedei ca mijloc de schimb ne
permite să eliminăm trocul ca operațiune unică și strâns legată de timp, loc și
persoane și să îl înlocuim cu mai multe operațiuni succesive, dar care câștigă prin
eliminarea triplei condiții menționate anterior. Pentru a putea exercita funcția de
intermediere, moneda trebuie să îndeplineasca o serie de condiții: trebuie să fie
standardizată, pentru a fi recognoscibilă, să fie divizibilă, pentru a putea intermedia
bunuri și a putea stinge obligații de diferite valori și, în sfârșit, trebuie să fie
disponibilă într-o cantitate care să permită acoperirea valorii tuturor bunurilor aflate
în schimb la un moment dat, respectiv pentru a se putea stinge toate obligațiile
existente simultan pe piața de circulație a monedei. Moneda trebuie să fie ușor
transportabilă și, în general, acceptată de cât mai multe persoane. Când ea este
recunoscută drept mijloc de plată oficial pe un anumit teritoriu, legiuitorul poate
impune acceptarea obligatorie a acesteia ca mijloc de stingere a obligațiilor.
A treia funcție a monedei este cea de rezervă de valoare. Tezaurizarea
monedei este efectul încrederii de care aceasta se bucură. Cu cât încrederea este mai
mare, cu atât valoarea monedei este mai mare. Aceasta se observă mai ales în
perioadele de criză economică, perioade în care potențialul de încredere al monedeo
consuce la o valorizare sau la o devalorizare a acesteia, raportat la alte monede sau
bunuri.
Este de remarcat și faptul că moneda tezaurizată este activul cel mai lichid,
imediat disponibil, fără cost de transformare și fără risc. Ea este imediat disponibilă
pentru a efectua o plată, spre deosebire de alte bunuri care au aceeași funcție de
tezaurizare, cum ar fi tablourile sau imobilele, mai eficiente în cele mai multe cazuri
din punct de vedere al prezervării raportului de schimb, însă mult mai puțin lichide.
În dreptul românesc, art.12 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii

Naționale a României statuează dreptul Băncii Naționale a României, ca unică
instituție autorizată, de a emite monede ca mijloc legal de plată pe teritoriul
României. Moneda națională (bancnotele și monedele emise și neretrase din
7
circulație) trebuie acceptată la valoarea nominală pentru plata tuturor obligațiilor
publice și private (art.16 din Legea nr.312/2004).
Euro, pe de altă parte, este o monedă transnațională. Euro a fost introdus în
majoritatea statelor Comunității Europene de la 1 ianuarie 1999, odată cu intrarea în
vigoare în aceeași zi a Rezoluției de creare a ERM II – Mecanismul Ratei de Schimb
II. Inițial, între 1 ianuarie 1999 şi 1 ianuarie 2002, Euro a existat doar ca monedă
scripturală, ulterior devenind şi monedă fiduciară, concomitent cu retragerea treptată
a monedelor naționale ale statelor participante la zona euro. Potrivit ERM II, se
stabilea o paritate fixă între Euro şi monedele naționale ale statelor participante,
urmând ca statele să utilizeze Euro ca monedă națională. Băncile centrale ale statelor
şi-au pierdut calitatea de emitent de monedă, atribuție preluată de Banca Centrală
Europeană.
Moneda fiduciară
În sens larg, prin monedă se înțelege mijlocul universal de schimb utilizat în
economie, iar în sens restrâns aceasta este o piesă de metal gravată cu însemne
specifice conform valorii atribuite de emitent. Atributul fiduciar provine din latinul
fiducia, încredere.
Bancnota este o a doua categorie de monedă fiduciară, în sens restrâns aceasta
reprezentând un înscris cu un tipar special, imprimat pe un tip de hârtie cu
caracteristici care nu permit multiplicarea de către persoane neautorizate.
Moneda fiduciară este singurul mijloc de schimb ce permite anonimizarea
utilizatorului, având în vedere că se prezumă ca proprietar posesorul de bună-credință
al acesteia, asemenea ca în cazul celorlalte bunuri mobile, conform prevederilor art.
935 din Noul Cod civil.
Moneda scripturală
Dezvoltarea sistemului bancar și a instrumentelor de plată utilizate de acestea,
în speță a cambiei, biletului la ordin, a cecului și a viramentului a condus la
transformarea monedei fiduciare în monedă de cont. Moneda de cont sau moneda
scripturală reprezintă o înscriere în registrele bancare, reprezentând soldul disponibil
al conturilor din bancă ale debitorului plății.
Moneda electronică
Moneda electronică este născută ca o consecință directă a dezvoltării
tehnologice, respectiv a comerțului electronic. Moneda electronică este un mijloc de
plată multifuncțional, utilizat cu preponderență pe Internet sau prin intermediul
cardului. Spre deosebire de plata efectuată din contul personal, plata efectuată cu
monedă electronică este anonimă, din acest punct de vedere având același efect ca și
plata efectuată în monedă fiduciară. Cunoscută și sub denumirile de e-cash, digital
cash, e-money sau bani electronici, această monedă este utilizată pentru plăți cu
valoare mică.
Inexistența unui monopol al emitentului de monedă electronică, asemănător
băncii centrale, cu drept de batere de monedă, conduce la o concurență între
instituțiile cu această activitate de natură comercială. Acceptarea monedei
8
electronice de către agenții economici și de către consumatori nu poate fi, deci,
impusă, astfel încât mărirea arealului de circulație a acesteia se va face doar pe baze
economice, ca efect al unei piețe concurențiale.
Contractul având ca obiect serviciile prestate privind emiterea de monedă
electronică este un contract nenumit, astfel încât sunt aplicabile condițiile generale
ale contractului prevăzute în legislația civilă.
Emitentul de monedă electronică trebuie să fie autorizat pentru această
activitate în condițiile art.7 și urm. din Legea nr. 127/2011, sau să aibă calitatea de
instituție de credit, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Test de autoevaluare tema 1
➢ Enumeraţi funcțiile monedei

➢ Care este caractristica comună ale tipurilor de monedă
➢ Care sunt caracteristicile specifice fiecărui tip de monedă
Rezolvare
- Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol
Bibliografie:
1. Revista română de drept privat nr. 2/2017, Formele speciale ale creditului bancar,
Editura Universul Juridic, București, 2017.
2. Stanciu D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român. Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016.
3. Petru LĂZĂROIU, Drept bancar și valutar. Partea I – reglementarea activității
bancare în România, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
9
TEMA 2
Tema 2. Organizarea sistemului bancar
Obiective tema 2
Definiții, particularități, atribuții
Autoevaluare tema 2
Bibliografie tema 2
Obiective:
- definirea şi explicarea elementelor sistemului bancar
- definirea, clasificarea, ierarhizarea instituțiilor bancare
Competenţe:
- înțelegerea și explicarea mecanismelor de organizare a sistemului bancar
- utilizarea cunoştinţelor privind modul de organizare a societăților bancare
Societatea bancară este o societate comercială cu statut special, diferit de cel a

altor societăți comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990 republicată.
Reglementări naționale și comunitare cu privire la societățile bancare:

 O.U.G. nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;
 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital;
 Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată;
 Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul
este acţionar;
 Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României;
 Directiva nr. 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie
2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de
credit;
 Directiva nr. 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie
2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit
trebuie realizate până la finele anului 2006.
Obiectele de activitate ale societății bancare
10
Conform art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006, societatea bancară poate
desfăşura următoarele activităţi:
 atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
 acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite
ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale,
inclusiv forfetare;
 leasing financiar;
 servicii de plată
 emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
 tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu:
➢ instrumente ale pieţei monetare
➢ valută;
➢ contracte futures şi options financiare;
➢ instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
➢ valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;
 participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare,
prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de
servicii legate de astfel de emisiuni;
 servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri
şi alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii
şi prestarea altor servicii de consultanţă;
 administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;
 custodie şi administrare de instrumente financiare;
 intermediere pe piaţa interbancară;
 prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul
creditării;
 închiriere de casete de siguranţă;
 emitere de monedă electronică;
 operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea;
 dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi;
 orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu
domeniului financiar.
Particularitățile de constituire a societății comerciale de tip bancar:

 societatea se poate constitui doar sub forma unei societăți comerciale pe
acțiuni;
 nu este permisă constituirea societății comerciale de tip bancar prin
subscripție publică (art. 32 din O.U.G. nr.99/2006);
 capitalul social minim este reprezentat de echivalentul în lei a sumei de 5
milioane de Euro;
 sediul social şi, după caz, sediul real al societății bancare trebuie să fie
situate pe teritoriul României;
11
 înființarea unei societăți bancare este condiționată de acordarea în prealabil,
de către Banca Națională a României (B.N.R.), a unei autorizații;
În vederea autorizării unei societăți bancare, B.N.R. trebuie să fie informată cu
privire la:
 identitatea acţionarilor sau a membrilor, persoane fizice sau juridice, care urmează
să deţină direct sau indirect participaţii calificate la instituţia de credit
 valoarea acestor participaţii.
Banca Națională a României

 1880, consecință a Legii pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune (M.
Of. 17/29 aprilie 1880)
 deține privilegiul exclusiv de emitere de bancnote
 capital exclusiv românesc: 1/3 Statul Român, 2/3 privat
 1905-1925 are capital exclusiv privat
 1946 - naționalizarea; 1948 devine Banca Națională a Republicii Populare
Române
 1990 - Banca Națională a României devine o bancă centrală, având ca obiectiv
“asigurarea și menținerea stbilității prețurilor
Atribuțiile B.N.R. în desfășurarea și supravegherea activității societăților

bancare
Activitățile prevăzute de O.U.G. nr. 99/2006 pot fi desfășurate în limita
autorizaţiei acordate de B.N.R.
B.N.R. acordă autorizaţie numai dacă, din perspectiva necesităţii asigurării
unui management prudent şi sănătos al instituţiei de credit, calitatea persoanelor
respective este adecvat.
B.N.R. asigură supravegherea prudenţială a societăților bancare, inclusiv a
sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe, poate face
recomandări instituţiei de credit, persoană juridică română, în vederea adoptării de
măsuri corespunzătoare de către aceasta pentru îmbunătăţirea cadrului de
administrare și poate dispune măsuri de supraveghere şi/sau aplicarea de sancţiuni
potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
Societățile bancare sunt obligate să raporteze B.N.R. datele şi informaţiile
necesare pentru evaluarea respectării dispoziţiilor O.U.G. nr. 99/2006, la termenele şi
în forma stabilite de aceasta.
Instrumente de politică monetară

 Operațiunile de piață monetară
➤ operațiuni repo - destinate injectării de lichiditate
➤ atragerea de depozite - destinate absobției de lichiditate
➤ emitere de certificate de depozit - destinate absorbției de lichiditate
 Facilitățile permanente acordate instituțiilor de credit
➤ absorbire/furnizare lichiditate pe termen de o zi
➤ semnalizarea orientării generale a politicii monetare
12
➤ stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen foarte scurt
 Rezervele minime obligatorii
➤ disponibilitățile bănești ale instituțiilor de credit păstrate în conturi
deschise la B.N.R.
➢ Enumeraţi obiectele de activitate desfășurate de societățile bancare

➢ Care sunt caracteristicile societății comerciale de tip bancar
➢ Descrieți rolul și locul BNR în sistemul bancar românesc
Rezolvare
Bibliografie:
1. Revista română de drept privat nr. 2/2017, Formele speciale ale creditului bancar,
Editura Universul Juridic, București, 2017.
3. Petru LĂZĂROIU, Drept bancar și valutar. Partea I – reglementarea activității
bancare în România, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
4. Carmen Adriana GHEORGHE, Drept bancar, Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck,
București, 2014.
5. Rada POSTOLACHE, Drept bancar, Editura C.H. Beck, București, 2012.
6. Lucian SAULEANU, Lavinia SMARANDACHE, Alina DODOCIOIU, Drept
bancar. Editia a 2-a, Editura Universul Juridic, București, 2011.
13
TEMA 3
Tema 3. Contractele specifice activității bancare
Obiective tema 3
Tipuri, părți, efecte
Autoevaluare tema 3
Bibliografie tema 3
Obiective:
- definirea şi explicarea principalelor contracte bancare
- clauzele contractelor bancare
Competenţe:
- definirea principalelor tipuri de contracte bancare
- analiza și înțelegerea drepturilor și obligațiilor ce curg dintr-un contract bancar
Contractul de cont curent

Definiție: Contractul de cont curent reprezintă convenția prin care părţile,
denumite curentişti, se obligă să înscrie într-un cont creanţele decurgând din remiteri
reciproce, considerându-le neexigibile şi indisponibile până la închiderea contului.
Soldul creditor al contului la încheierea sa constituie o creanţă exigibilă.
Dacă plata acestuia nu este cerută, soldul constituie prima remitere dintr-un
nou cont şi contractul este considerat reînnoit pe durată nedeterminată (art. 2171 din
Noul Cod Civil).
Caracteristici:
- Creanţele care nu pot face obiectul compensaţiei nu pot face obiectul unui cont
curent şi nu se vor înscrie în acesta sau, dacă sunt înscrise, înscrierea se consideră
nescrisă.
- În cazul contractului încheiat între profesionişti, se vor înscrie în cont exclusiv
creanţele derivând din exerciţiul activităţii profesionale, dacă nu se prevede expres
contrariul.
Efectele încheierii contractului de cont curent:
- Proprietatea remiterilor se transferă primitorului, prin înregistrarea acestora în
cont.
14
- Obligaţiile născute din remiterile anterioare se novează şi creanţele reciproce se
compensează până la concurenţa debitului şi creditului, sub rezerva plăţii soldului
creditor.
- Dobânzile curg pentru fiecare sumă de la data înscrierii în cont până la încheierea
contului şi se socotesc pe zile, dacă părţile nu convin altfel.
- Drepturile la plata comisioanelor şi la restituirea cheltuielilor pentru operaţiunile
înscrise în cont sunt incluse în cont, dacă nu se prevede expres contrariul.
- Înscrierea unei creanţe în cont curent nu împiedică exerciţiul acţiunilor şi
excepţiilor referitoare la validitatea actelor sau operaţiunilor care au dat loc
remiterilor.
- Garanţiile reale sau personale aferente creanţelor înscrise în cont rămân în fiinţă şi
vor fi exercitate asupra soldului creditor la încheierea contului, în limita creditului
garantat.
- Dacă o creanţă garantată de un fideiusor sau de un coobligat a fost înscrisă în cont,
acesta rămâne obligat conform contractului de fideiusiune pentru cuantumul
datoriei garantate, faţă de curentistul care, la închiderea contului, are un sold
creditor.
Executarea şi poprirea:
- Numai soldul creditor rezultat la încheierea contului curent poate fi supus
executării sau popririi pornite contra unuia dintre curentişti
- Creditorii oricăruia dintre curentişti pot solicita instanţei să dispună, pe cale de
ordonanţă preşedinţială, încheierea înainte de termen a contului curent, pentru
executarea sau poprirea soldului rezultat în favoarea curentistului debitor.
Încetarea contractului de cont curent:

a) Încetarea de drept a contractului:
- la expirarea termenului convenit expres de părţi în cuprinsul contractului
- prin convenţie separată încheiată în formă scrisă.
b) încetarea contractului la solicitarea oricărei părți contractante
c) prin denunțare unilaterală, sub rezerva notificării celeilalte părți contractante cu cel
puțin 15 zile înainte.
Contractul de credit bancar

Definitie: Contractul de credit este contractul prin care o bancă, denumită
împrmutator, se obligă să pună la dispoziția unei persoane fizice sau juridice,
denumite împrumutat, o sumă de bani (creditul) pe o perioadă de timp convenită sau
își asumă un angajament bănesc prin aval (cambie, bilet la ordin, cec) sau printr-o
scrisoare de garanție în interesul acelei persoane, în schimbul unei remunerații. Este
reglementat de O.U.G. nr. 99/2006 (M.Of. nr. 1027/27.12.2006).
Prețul contractului de credit bancar este dobânda și comisionul bancar.
Caractere juridice: se încheie prin simplul acord al părților.

Caractere specifice:
15
● încetează de drept la expirarea duratei pentru care a fost încheiat sau la data
rezilierii unilaterale a acestuia de către împrumutator, în situația neexecutării
obligațiilor contractuale de către împrumutat;
● Produce efecte juridice până la finalizarea ultimului act de recuperare a creditului,
dobânzilor și comisioanelor, inclusiv prin executare silită sau în cadrul procedurilor
de reorganizare și lichidare judiciară (faliment);
● Rezilierea are drept consecință încetarea efectelor contractului pentru viitor, adică
toate sumele viitoare datorate de împrumutat (rate din credit, dobânzi, comisioane)
devin scadente, se cumuleaza cu sumele restante și constituie obiectul executării
voluntare sau silite.
Publicitatea contractelor de credit trebuie să cuprindă informaţiile standard

prevăzute de lege (art. 8 din ordonanţă). Informaţiile standard specifică, prin
intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:
 rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii
privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
 valoarea totală a creditului;
 dobânda anuală efectivă;
 durata contractului de credit;
 preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;
 valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.
Informaţiile standard trebuie scrise în mod clar; concis, vizibil şi uşor de citit;
în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime (art. 9 alin. 2 din ordonanţă).
Beneficiarul poate solicita detalii sau explicații suplimentare de la bancă, înainte de
semnarea contractului, care poate să ia forma unei note explicative sau a unei anexe
la contract.
Raportul juridic dintre bancă și debitor este un raport juridic cu un dublu

caracter intuitu personae. Creditul însuși, din punct de vedere etimologic, înseamnă
încredere. În plus, contractul de credit înseamnă asumarea unui risc de către ambele
părți. Deși ar putea părea că cele două noțiuni care caracterizează contractul de credit
(riscul și încrederea) se contrazic reciproc, în realitate, ele se presupun și se
condiționează reciproc.
Contractul de servicii privind emiterea monedei electronice

Contractul având ca obiect serviciile prestate privind emiterea de monedă
electronică este un contract nenumit, astfel încât sunt aplicabile condițiile generale
ale contractului prevăzute în legislația civilă. Emitentul de monedă electronică
trebuie să fie autorizat pentru această activitate în condițiile art.7 și urm. din Legea
nr. 127/2011, sau să aibă calitatea de instituție de credit, în conformitate cu
prevederile O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Deținătorul de monedă electronică poate fi orice persoană fizică sau juridică.
În cazul persoanelor fizice, acestea trebuie să aibă capacitatea de a încheia cel puțin
acte de administrare. Natura juridică a contractului de servicii privind emiterea
16
monedei electronice este aceea de act de administrare, din perspectiva deținătorului
de monedă electronică.
Obiectul contractului îl constituie emiterea de monedă electronică în valoare
egală cu cea a fondurilor primite în schimbul acesteia, cu respectarea întocmai a
principiilor acestei activități, astfel cum au fost anterior menționate. Pentru
activitatea sa, emitentul de monedă electronică va fi remunerat de către deținător,
prețul tranzacției fiind distinct stabilit față de valoarea fondurilor primite în
schimbul monedei electronice.
Art. 87 din Lege prevede în mod expres că este interzisă dobânda sau orice alt
beneficiu a cărei/cărui valoare este raportată la perioada în care moneda este
deținută de beneficiarul serviciului de emitere de monedă electronică. Pe de altă
parte, art. 97 din aceeași lege statuează că prețul ce este perceput periodic pentru
serviciile prestate urmează să fie suportat de către deținătorul de monedă electronică
doar proporțional cu perioada ce precede încetarea contractului, iar dacă este plătit
în avans, acesta trebuie rambursat proporțional. Astfel, legiuitorul a considerat că
deținerea de monedă electronică trebuie bonificată prin mărimea perioadei în care
este disponibil serviciul de emitere de monedă electronică. În caz contrar, am fi
asistat la un fenomen similar atragerii de fonduri, operațiune care este specifică
instituțiilor de credit și care are un regim juridic aparte.
Contractul poate fi încheiat pe durată nedeterminată, caz în care oricare dintre
părți poate, fără penalitate, denunța unilateral contractul. Pe de altă parte,
denunțarea contractului încheiat pe o perioadă mai mică de 12 luni de către
deținătorul de monedă electronică dă dreptul emitentului să solicite un „preț” pentru
încetarea unilaterală a contractului, care trebuie să corespundă costurilor efective pe
care cel din urmă le are și orice fel de venituri suplimentare nu sunt admise.
Modalitatea de stabilire a compensației trebuie să fie convenită de către părți înainte
de încheierea contractului, astfel încât deținătorul de monedă electronică să aibă
cunoștință de toate cheltuielile ce urmează a le achita în această privință sau cel
puțin de modul de stabilire a acestora.
➢ Enumeraţi principalele contracte bancare

➢ Care sunt caracteristicile unui contract bancar de cont current/de
credit bancar/de emitere demonedă electronică
Rezolvare
Bibliografie:
1. Petru LĂZĂROIU, Drept bancar și valutar. Partea I – reglementarea
activității bancare în România, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
2. Carmen Adriana GHEORGHE, Drept bancar, Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck,
București, 2014.
17
3. Lucian Bercea, Drept bancar. Studii, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2014
4. Dumitru Andreiu Petre FLORESCU, Adrian BORDEA, Roxana POPA,
Contractul de credit bancar, Editura Universul Juridic, București, 2013.
18
TEMA 4
Tema 4. Piața de capital
Obiective tema 4
Definiții, reglementare, clasificare
Autoevaluare tema 4
Bibliografie tema 4
Obiective:
- definirea şi explicarea principalelor caracteristici ale pieței de capital
- definirea și explicarea principalelor caracteristici ale pieței reglementate
- identificarea participanților la piața de capital
- drepturile și obligațiile participanților la piața de capital
- elementele definitorii ale unei tranzacții mobiliare
Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind piața de capital
- utilizarea cunoştinţelor privind identificarea piețelor reglementate, a mecanismului
de organizare și funcționare
- înțelegerea și folosirea comprehensivă a termenilor specifici pieței de capital
- identificarea stadiului unei tranzactii mobiliare la un moment dat și enunțarea
posibilelor scenarii de evoluție
Reglementare legală
- Legea nr. 297/2004 a pieței de capital
- Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare.
- Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă
- Ordonanta urgenta 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Autorităţii de Supraveghere Financiară
Definiția pieței de capital

- Ansamblu de norme care reglementează domeniul tranzacțiilor cu instrumente
financiare.
- Instituție care prilejuiește realizarea intermedierilor și asocierea dintre cerere și
ofertă.
19
- Piața de capital are ca specific definirea, organizarea și reglementarea completă a
cadrului juridic și fizic în care se nasc raporturile juridice ce privesc instrumentele
financiare și serviciile de investiții.
- „Comerțul” cu valori mobiliare funcționează pe baza autonomiei de voință a
părților, care sunt libere să intre în raporturi juridice privind valorile mobiliare.
Caracteristicile pieței de capital

 Piață liberă și concurențială, fiind deschisă pentru promovarea cererii și a ofertei;
 Piață reglementată și supravegheată;
 Piață de monopol: societățile de serviciile de intermediere financiară au acces
direct la pârghiile pieței.
Clasificarea pieței de capital

În funcție de instrumentele financiare tranzacționate:
 Piața acțiunilor;
 Piața obligațiunilor;
 Piața titlurilor de participare la fonduri de investiții;
 Piața derivatelor, etc.
În funcție de modul de formare a prețului:

 Piața de licitație;
 Piața de negocieri;
 Piața automată (electronică).
În funcție de finalizarea tranzacției:

 Piața la vedere, căreia îi sunt specifice tranzațiile pure și simple, la care efectele
contractuale nu sunt amânate de beneficiul termenului.
 Piața la termen: tranzacțiile sunt afectate de modalitatea termenului, ca interval de
timp care amână stingerea efectelor raportului juridic.
În funcție de momentul emiterii instrumentelor financiare:

 Piața primară: instrumentele financiare sunt introduse în circuitul economic direct
de către emitenții lor.
 Piața secundară: subsecvent emiterii lor, instrumentele financiare trec din posesia
unui investitor către altul, care are calitatea de vânzător pe piața de capital.
Piața reglementată. Definiție.

În sens larg, noțiunea de piață reglementată include orice instituție juridică
care organizează, reglementează egalitatea de tratament a participanților în privința
nașterii și realizării complete a efectelor raporturilor juridice privind instrumentele
financiare acceptate la tranzacționare.
Din punct de vedere juridic, piața reglementată este sistem multilateral, operat
şi/sau administrat de un operator de piaţă, care asigură sau facilitează reunirea, în
cadrul sistemului şi în conformitate cu regulile cu caracter nediscreţionar ale pieţei
20
reglementate, a unor interese multiple de vânzare şi cumpărare de instrumente
financiare ale unor terţe părţi, într-un mod care conduce la încheierea de contracte cu
instrumente financiare admise la tranzacţionare pe baza normelor şi/sau a sistemelor
sale şi care este autorizat şi funcționează în condițiile legii.
Fiecare piața reglementată are o libertate de organizare şi posibilitatea
prezervării unui specific propriu.
Motorul accesului la tranzacţionare este voinţa investitorului sau emitentului,
lucru care creează concurenţă între pieţele reglementate particulare.
Pentru a fi considerată o piață reglementată, o piață de pe teritoriul Uniunii
Europene trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
1. să fie autorizată de autoritatea competentă;
2. funcţionează în mod regulat şi în conformitate cu titlul III din Legea 126/2018;
3. să fie un sistem multilateral, exploatat și gestionat de un operator, care asigură
sau facilitează confruntarea unor interese multiple de vânzare și de cumpărare
exprimate de terți pentru instrumente financiare, într-un mod care conduce la
încheierea de contracte privind instrumente financiare admise la tranzacționare
în cadrul normelor sale și al sistemelor sale;
4. să adopte reglementări privind:
- cerințe organizatorice de evitare a conflictului de interese, gestionare a riscurilor
la care sunt expuse, buna gestionare a operațiunilor tehnice ale sistemelor;
- admiterea la tranzacționare a instrumentelor financiare;
- suspendarea si retragerea instrumentelor de la tranzacționare;
- accesul membrilor la piață;
- controlul respectării normelor și a altor obligații legale;
- cerințe de transparență înainte de tranzacționare și după tranzacționare;
- asigurarea unui mecanism juridic privind compensarea și decontarea tranzacțiilor
efectuate pe piața respectivă
Participanții la piața de capital

- persoanele fizice sau juridice ori entitățile fără personalitate juridică, calificate ca
atare prin lege și care au drept de acces la piața de capital, fie pentru a emite valori
imobiliare (emitenții), fie pentru a efectua tranzacții cu valori (investitorii) sau a
intermedia astfel de tranzacții (intermediarii), fie pentru a constitui infrastructura
pieței (entitățile reglementate).
Emitentul – este entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau
intenţionează să emită instrumente financiare.
Categorii de emitenți:
a) societăți emitente de instrumente financiare;
b) organismele de plasament colectiv în valori mobiliare;
c) statul, comunitățile locale, instituții publice, regii autonome.
Investitorii calificați – persoanele sau entităţile care:

a) se încadrează în categoria de clienţi profesionali;
21
b) sunt tratate, la cerere, drept clienţi profesionali sau sunt recunoscute drept
contrapărţi eligibile, cu excepţia cazului în care au solicitat să nu fie tratate drept
clienţi profesionali.
Majoritatea investitorilor calificați sunt investitori instituționali, care
investesc în pachete semnificative de acțiuni, dar care nu depășesc pragurile
prevăzute de lege pentru a putea exercita controlul asupra emitentului.
Investitorul obișnuit este orice persoană care nu îndeplinește condițiile pentru
a fi considerat un investitor calificat.
Intermediarii:
- societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate, instituţii de credit
autorizate de B.N.R., în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă; Entităţi de
natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii de
investiţii financiare.
Sfera de activitare a intermediarilor autorizați în serviciile de investiții
financiare nu se extinde și asupra serviciilor prestate în calitate de contraparte a
statului, a BNR sau a altor instituții și autorități publice care îndeplinesc funcții
similare în legătură cu politica monetară, cursul de schimb, datoria publică și
administrareaa rezervelor statului.
Societățile de servicii de investiții financiare sunt persoane juridice,
constituite sub forma unor societăți pe acțiuni, emitente de acțiuni nominative, care
au obiect exclusiv de activitate prestarea de servicii de investiții financiare.
Tranzacțiile cu valori mobiliare

Ofertă publică de valori mobiliare este comunicarea adresată unor persoane,
făcută sub orice formă şi prin orice mijloace, care prezintă informaţii suficiente
despre termenii ofertei şi despre valorile mobiliare oferite, astfel încât să permită
investitorului să adopte o decizie cu privire la cumpărarea sau subscrierea
respectivelor valori mobiliare.
 Trăsătura publică a ofertei trebuie să includă aducerea ei la cunoștința unor
persoane nedeterminate;
 Mijlocul folosit trebuie să aibă vocația de a oferi informația unui număr
nedeterminate aprioric;
 Expedierea ofertei strict unor destinatari particulari, total identificați, nu o
califică drept ofertă publică.
Orice persoană care intenţionează să facă o ofertă publică înaintează
Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) o cerere de aprobare a prospectului,
în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă, însoţit de un anunţ,
în cazul ofertei publice de cumpărare.
Modalitatea de aprobare a unei oferte publice de valori mobiliare este
reglementată de titlul II al Legii 24/2017.
22
➢ Enumeraţi principalele tipuri de piețe de capital

➢ Enumerați caracteristicile pieței reglementate
➢ Enumeraţi participanții unei piețe de capital, drepturile și obligațiile
lor
➢ Ce sunt tranzacțiile mobiliare? Care sunt etapele realizării unei
tranzacții mobiliare?
Rezolvare
Bibliografie:
1. Cristian GHEORGHE, Piața de capital, Editura Universul Juridic, 2018
2. Doris Alina SERBAN, Infracțiuni privind piata de capital. Abuzul de piață,
Editura Universul Juridic, 2016
3. Dragoș CĂLIN, Regimul juridic al societăților de investiții, Editura Hamangiu,
2014
23
TEMA 5
Tema 5. Reglementarea comerțului electronic
Obiective tema 5
Definiție, caractere
Autoevaluare tema 5
Bibliografie tema 5
Obiective:
- definirea şi explicarea principalelor caracteristici ale comerțului electronic
- condiţii de validitate, vicii, litigii
Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind comerțul electronic
- utilizarea cunoştinţelor privind forma şi condiţiile de validitate a tranzacțiilor on-
line
Definiție. Scurt istoric

Comerțul electronic este acea parte a domeniului afacerilor ce implică desfăşurarea a
cel puțin uneia dintre operațiuni în mediul virtual. În mod categoric, putem afirma că
dezvoltarea comerțului electronic a fost ingredientul necesar pentru a face
globalizarea dorită și de cetățeni, nu doar de state. Dacă internaționalizarea implică
dezvoltarea economică dincolo de granițele naționale, în timp ce globalizarea
presupune un sistem economic global integrat, comerțul electronic se folosește de
fiecare dintre aceste pârghii ale economiei moderne, pentru a crește apetitul
cetățenilor pentru consum, implicit pentru acceptarea sa ca una dintre componentele
obligatorii ale vieții moderne.
Comerțul electronic este divizat în două categorii: comerț indirect, ce
presupune livrarea unor bunuri în mod fizic, ca urmare a încheierii contractelor în
mediul electronic, şi comerț direct, ce presupune atât încheierea contractelor în
mediul electronic, cât şi livrarea bunurilor incorporale pe cale electronică.
Comerțul electronic a devenit o parte importantă recunoscută a vieții
economice mondiale după 1996, când Adunarea Generală O.N.U., în cea de-a 51-a
sesiune, a adoptat Legea tip UNCITRAL asupra comerțului electronic şi Ghidul de
încorporare a acesteia. Acest act a deschis calea spre apariția unor reglementări
compatibile în diferitele state membre ale O.N.U., astfel încât atributul de rețea
mondială a Internetului să poată fi dublat de cel de piață globală.
24
Caracterele comerțului electronic
Avantajele dematerializării sunt multiple, între care amintim rapiditatea
transmiterii informațiilor comerciale prin rețelele electronice și economia de
hârtie și de spațiu de stocare pentru documente. Înlocuirea suportului clasic cu
cel electronic a însemnat însă adevărata revoluție în ce privește modalitatea de
procesare a informației. Dacă începuturile procesării automate au fost
calculatoarele ce utilizau cartelele perforate de hârtie, timpurile actuale nu mai
pot fi imaginate în lipsa sistemelor informatice ce operează cu date înregistrate
pe medii ce se pot afla la mii de kilometrii departare, dar la care avem acces
instantaneu.
Comerțul electronic a urmat în dezvoltarea sa drumul comerțului clasic,
pornind de la vânzarea cu amănuntul. Anunțurile disparate de vânzări de bunuri
s-au transformat în mici magazine on-line, care ulterior au evoluat. Spre
deosebire de gestionarea economico-juridică a unui astfel de magazin, cele
electronice au și o componentă tehnică. În speță, marfa expusă spre vânzare va fi
expediată pe baza unor comenzi, ulterior confirmării ordinului de plată
electronic al cumpărătorului.
În ce privește piața de capital, dematerializarea titlurilor de valoare a
reprezentat un pas important pentru creșterea numărului operațiunilor efectuate
pe unitatea de timp ca urmare a automatizării proceselor de negociere și
tranzacționare. Ca urmare a necesității operării cu date informatice, valorile
mobiliare sunt dematerializate și sunt reprezentate de o înscriere în cont de către
organisme specializate, fără a mai exista, individual, pe înscrisuri clasice.
Extrem de important în această materie, din perspectiva principiului european al
libertății circulației capitalurilor, este accesibilitatea și acuratețea informațiilor
despre companiile listate.
Test autoevaluare tema 5
➢ Definiţi comerțul electronic, enumerate caracteristicile definitorii ale

acestuia
➢ Noțiunea de monedă electronica, emisiunea monedei electronice,
cadrul legal al emitenților de monedă electronica, categorii de
emitenți de monedă electronică
Bibliografie:
1. Mihaela TUDORACHE Contractul încheiat prin mijloace electronice în
reglementarea din Noul Cod Civil, Editura CH BECK, 2013
2. Marcel Ionel BOCSA, Încheierea contractelor de comert international prin
mijloace electronice, Editura Universul Juridic, 2010;
25
TEMA 6
Tema 6. Titurile de credit
Obiective tema 6
Definiție, condiții, efecte
Autoevaluare tema 6
Bibliografie tema 6
Obiective:
- definirea şi explicarea principalelor titluri de credit şi instrumente de plată
- caracteristici şi condiţii de validitate
Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind titluri de credit şi instrumente
de plată.
- utilizarea cunoştinţelor privind forma şi condiţiile de validitate a instrumentelor de
plată.
Definiţia efectului de comerţ

Efect de comerţ – termen generic utilizat în practica comercială pentru a
desemna un titlu negociabil care dă dreptul la plata unei sume de bani, cum este
cambia sau un alt titlu de valoare, prin care se constată o creanţă întemeiată pe o
livrare de mărfuri sau o prestare de servicii. Se disting:
 titluri care au vocaţie unică, respectiv doar de instrument de plată, cum este cazul
cecului;
 titluri cu o vocaţie dublă, respectiv de instrument de plată şi de instrument de
credit, cum este cazul cambiei sau biletului la ordin;
Clasificare în funcţie de conţinut

 titluri ce conferă dreptul la o sumă de bani: cambia, cecul, biletul la ordin, titluri
de stat, etc.
 titluri ce conferă dreptul la ridicarea unei anume cantităţi de mărfuri:
conosamente, recipise de depozit, warante, etc.
 Titluri ce conferă drepturi complexe: acţiunile societăţilor comerciale;
Caracteristici
26
- negociabilitatea,
- obiectul său să reprezinte o sumă de bani,
- angajamentul de plată,
- termenul scurt şi
- posibilitatea de a fi acceptat pentru plată
Cerinţe
- să aibă caracter constitutiv de drepturi,
- să aibă caracter formal,
- să aibă caracter literal şi
- să confere un drept autonom.
Cambia
Înscrisul prin care o persoană (trăgătorul), dă mandat sau ordonă altei persoane
(trasul) să plătească unei a treia persoane (beneficiarul) sau la ordinul acesteia, o
sumă determinată de bani, în data şi la locul înscrise pe suportul de hârtie.
Cuprinsul cambiei (art.1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la
ordin): denumirea de cambie trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba
întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu; ordinul necondiţionat de a plăti o sumă
determinată; numele aceluia care trebue să plătească (tras); arătarea scadenţei;
arătarea locului unde plata trebue făcută; numele acelui căruia sau la ordinul căruia
plata trebue făcută; arătarea datei şi a locului emiterii; semnătura celui care emite
cambia (trăgător).
Cambia poate cuprinde și clauze facultative (accesorii), cum ar fi:
- “nu la ordin”, “fără gir”, netransmisibil prin gir”;
- “după aviz”
- “valoarea primită în mărfuri”, “în numerar”, etc.
- Nu se permite condiţionarea printr-o clauză a ordinului de a plăti;
- Sunt considerate ca inexistente clauzele exoneratoare de plată şi anumite clauze
privitoare la dobânzi.
Plata cambiei
 Cambia cu scadenţă trebuie prezentată la plată în acea zi sau în cel mult
următoarele două zile;
 Cambia fără scadenţă se achită la prezentare, dar nu mai târzie de un an;
 Refuzul de plată al trasului transformă obligaţia de garanţie a trăgătorului,
girantului şi avalistului în obligaţie de plată
Biletul la ordin
Un efect comercial, înscris prin care o persoană, numită emitent subscriitor,
se obligă să plătească o sumă de bani la scadență unei alte persoane
numită beneficiar, sau la ordinul acesteia. Ca formă, biletul la ordin se aseamană cu o
recunoaștere de datorie de către debitor, față de creditorul său.
27
Este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care incorporează o
obligație abstractă, autonomă și necondiționată, de plată a unei sume de bani de către
semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației.
Mențiunile esențiale pe care trebuie să le cuprindă un bilet la ordin sunt
următoarele: denumirea de bilet la ordin; data emisiunii; scadența; menționarea
obligației personale și necondiționate de a plăti suma de bani; numele beneficiarului;
semnătura subscriitorului sau a emitentului; locul de plată. În lipsa unuia din aceste
elemente, biletul la ordin este nul.
Cecul
Cecul este un instrument de plată prin care titularul unui cont dă o
instrucțiune băncii sale de a pune la dispoziție o anumită sumă de bani unei alte
entități, persoană fizică sau juridică, la prezentarea inscrisului. Cecul este un
instrument de plată la vedere, ceea ce nu implică din partea băncii plătitoare
acceptarea lui, ci doar efectuarea serviciului de decontare.
Participanții la circuitul cecului sunt:
 Tragatorul - este partea care emite (scrie) cecul pe baza disponibilului aflat în
cont și care dă o dispoziție de plată, neconditionată, băncii la care are deschis
contul bancar
 Trasul - este întotdeauna o bancă la care trăgătorul are deschis contul și care
efectuează plata pe baza cecului primit, numai dacă trăgatorul are suficient
disponibil în contul bancar
 Beneficiarul - este partea care primește suma transmisă de trăgător
În România ecul a fost reglementat prin Legea nr. 59/1934 asupra cecului,
lege care a fost valabilă până în 1994 când a fost modificată prin Legea nr. 83/1994.
➢ Definiţi efectul de comerţ şi enumeraţi caracteristicile acestuia

➢ Cambia
➢ Biletul la ordin
➢ Cecul
Rezolvare
- Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol.
Bibliografie:
1. Vasile NEMEȘ, Drept comercial. Ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București,
2018.
2. Luminița TULEAȘCĂ, Drept comercial. Comercianții, Editura Universul Juridic,
București, 2018.
28
3. Olga-Andreea URDA, Drept comercial român. Ediția a 2-a, Editura Universul
Juridic, București, 2017.
29
TEMA 7
Tema 7. Obligațiile specifice comercianților în contractele civile de vânzare-

cumpărare, furnizare, agenție, consignație, fiducie
Obiective tema 7
Noțiune, caracteristici, obligaţii şi efecte
Autoevaluare tema 7
Bibliografie tema 7
Obiective:
- definirea şi explicarea contractelor civile de vânzare, furnizare, agenție,
consignație, fiducie
- caracteristici, condiţii de validitate, obligaţii, încetare şi efecte ale fiecărui contract
Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind contractele civile de vânzare,
furnizare, agenție, consignație, fiducie
- posibilitatea utilizării cunoştinţelor privind forma, condiţiile de validitate, obligaţii,
efecte la încheierea efectivă a unui contract.
Potrivit Noului Cod Civil contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai
multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
Principalele contracte folosite în activitatea comercială sunt:

a. Contractul de vânzare-cumpărare;
b. Contractul de furnizare;
c. Contractul de agenţie;
d. Contractul de consignație;
e. Contractul de fiducie.
Contractul de vânzare-cumpărare
Vânzarea este definită în Noul Cod Civil ca fiind contractul prin care
vanzatorul transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea
unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca.
30
Contractul de vânzare-cumpărare este un contract care prezintă următoarele
caracteristici:
- bilateral (sinalagmatic), adică dă naştere la obligaţii reciproce între părţile
contractante;
- consensual, fiind valabil prin simplul accord de voinţă al părţilor;
- comutativ: întinderea obligaţiilor reciproce este cunoscută de părţi din
momentul încheierii contractului;
- cu titlu oneros, ambele părţi urmărind obţinerea unui anumit interes,o
anumită contravaloare economic (bunul cumpărat, respectiv echivalentul
valoric-preţul;
- translativ de propietate: prin contract se transmite dreptul de propietate
asupra bunului de la vânzător la cumpărător;
- solemn: când este vorba de vânzare de terenuri agricole se prevede forma
autentică a contractului.
Obligaţiile principale ale vânzătorului:
- să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut;
- să predea bunul;
- să îl garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi viciilor bunului.
Cumpărătorul are următoarele obligaţii principale:
- să preia bunul vândut;
- să plătească preţul vânzării;
Contractul de furnizare
Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se
obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le
predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod
continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare
ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia
bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor.
Caractere juridice:
- contract sinalagmatic (bilateral) întrucât obligaţiile născute din acesta sunt
reciproce şi interdependente;
- cu titlu oneros deoarece fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în
schimbul obligaţiilor asumate;
- comutativ deoarece, la momentul încheierii sale, existenţa drepturilor şi
obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată;
- real întrucât, pentru validitatea sa, este necesară atât realizarea acordului de
voinţă, cât şi remiterea bunului (bunurilor) sau prestarea serviciului;
- cu executare în timp, întrucât bunul poate fi predat la un singur termen sau la
mai multe termene, însă ulterioare momentului încheierii contractului.
Obligaţiile furnizorului:
- Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor furnizate;
- Predarea bunurilor şi prestarea serviciilor;
- Suportarea riscului pieirii bunurilor până în momentul predării;
31
- Obigaţia de garanţie contra evicţiunii;
- Obligaţia de garanţie contra viciilor bunurilor furnizate.
Obigaţiile beneficiarului:
- Preluarea bunurilor;
- Plata preţului produselor sau serviciilor;
Încetarea contractului de furnizare:
- Prin denunţare unilaterală dacă nu s-a stabilit un termen contractual;
- La împlinirea termenului;
- Prin voinţa comună a părţilor;
- Prin imposibilitatea material sau juridică de furnizare sau de recepţie a
bunurilor;
- Prin declanşarea procedurii insolvenţei asupra uneia din părţile
contractante.
Contractul de agenţie
Contractul de agenţie este contractul prin care o parte, denumita comitent,
împuterniceşte în mod statornic cealaltă parte, denumită agent, fie să negocieze, fie
atât să negocieze, cât şi să încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului, în
schimbul unei remuneraţii, în una sau în mai multe regiuni determinate. (art. 2072
alin. 1 din Noul Cod civil).
Caracteristici:
- Activitate din cadrul contractului de agentie este o activitate cu caracter
profesional si este de durata.
- Agentul acţionează cu titlu profesional; are impact in ceea ce priveste
criteriile particulare de apreciere a vinovăţiei.
- Activitatea agentului se va desfasura avand in vedere una sau în mai multe
regiuni determinate.
- Comitentul îl împuterniceşte în mod statornic pe agent.
- Agentul este un intermediar independent.
- Agentul nu este prepusul comitentului.
Obligaţiile agentului:
- este ţinut să îndeplinească obligaţiile care decurg din împuternicirea primită
din partea comitentului;
- este obligat să-I comunice comitentului informaţiile ce interesează afacerile
acestuia;
- este obligat să îndeplinească împuternicirea în condiţii cât mai avantajoase
pentru comitent;
- este obligat să respecte instrucţiunile rezonabile primate de la comitent;
- este obligat să ţină evidenţa operaţiunilor efectuate în contul comitentului;
- este obligat să păstreze bunurile primate de la comitent în condiţii
corespunzătoare.
Obligaţiile comitentului:
- Este obligat să transmit agentului toate datele, informaţiile şi instrumentele
necesare executării contractului de agenţie;
32
- Este obigat să plătească agentului renumeraţia cuvenită.
Încetarea contractului:
- La expirarea termenului;
- Rezilierea contractului;
- Denunţarea unilaterală.
Contractul de consignaţie
Contractul de consignaţie reprezintă o varietate a contractului de comision care
are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat
consignatarului în acest scop (art. 2.054 din Noul Cod Civil).
Caracteristici:
- Contractul de consignaţie se încheie în formă scrisă.
- Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai
pentru dovada contractului.
- Preţul la care bunul urmează să fie vândut este cel stabilit de părţile
contractului de consignaţie sau, în lipsă, preţul curent al mărfurilor de pe piaţa
relevantă, de la momentul vânzării.
- Consignantul poate modifica unilateral preţul de vânzare stabilit, iar
consignatarul va fi ţinut de această modificare de la momentul la care i-a fost adusă la
cunoştinţă în scris.
- În lipsă de dispoziţii contrare ale contractului sau ale instrucţiunilor scrise
ale consignantului, vânzarea se va face numai cu plata în numerar, prin virament sau
cec barat şi numai la preţurile curente ale mărfurilor.
Drepturile și obligațiile consignantului:
- Consignantul va remite bunurile consignatarului pentru executarea
contractului, păstrând dreptul de a inspecta şi controla starea acestora pe toată durata
contractului.
- Consignantul dispune de bunurile încredinţate consignatarului, pe toată
durata contractului. El le poate relua oricând, chiar în cazul în care contractul a fost
încheiat pe durată determinată.
- are obligația de a achita consignatarului cheltuielile de conservare şi
vânzare a bunurilor, dacă prin contract nu se prevede altfel.
- are obligația de plată a cheltuielilor de întreţinere şi de depozitare a
bunurilor, ori de câte ori va ignora obligaţia de a relua bunurile.
- are obligația de a asigura bunurile la valoarea stabilită de către părţi sau, în
lipsă, la valoarea de circulaţie de la data primirii lor în consignaţie.
Drepturile și obligațiile consignatarului:

- dreptul la o remunerație, care se stabileşte prin contract sau, în lipsă, ca
diferenţa dintre preţul de vânzare stabilit de consignant şi preţul efectiv al vânzării.
- dreptul să îi fie acoperite toate cheltuielile făcute pentru executarea
contractului dacă consignantul reia bunurile sau dispune luarea acestora din posesia
consignatarului, precum şi în cazul în care contractul de consignaţie nu se poate
executa, fără vreo culpă din partea consignatarului;
33
- obligația de a primi şi a păstra bunurile ca un bun proprietar şi le va remite
cumpărătorului sau consignantului, după caz, în starea în care le-a primit spre vânzare
- obligaţia de păstrare, asigurare şi întreţinere a bunurilor până când acestea
sunt reluate de consignant dacă, potrivit împrejurărilor, bunurile nu pot fi reluate
imediat de consignant, în caz de încetare a contractului prin renunţarea
consignatarului.
Încetarea contractului:
- prin revocarea consignatarului de către consignant,
- prin renunţarea consignatarului, din cauzele indicate în contract,
- prin moartea, dizolvarea, falimentul, interdicţia sau radierea consignantului
ori a consignatarului.
Contractul de fiducie
Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori
transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale,
prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop
determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari.
Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte
drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor (art. 773 din Noul Cod Civil).
Caracteristici:
- Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se
realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului.
- Beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terţă persoană.
- Fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică.
- Ea trebuie să fie expresă.
- În absenţa unei stipulaţii contrare, constituitorul poate, în orice moment, să
desemneze un terţ care să îi reprezinte interesele în executarea contractului şi care să
îi exercite drepturile născute din contractul de fiducie
- Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de fiducie şi modificările sale
trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data
încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de
fiduciar bugetului general consolidat al statului.
- Când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare,
acestea sunt înregistrate la administraţia publică locală competentă, sub sancțiunea
nulității absolute.
- Desemnarea ulterioară a beneficiarului, în cazul în care acesta nu este
precizat chiar în contractul de fiducie, trebuie să fie făcută, sub aceeaşi sancţiune,
printr-un act scris înregistrat în aceleaşi condiţii.
- Dacă pentru transmiterea unor drepturi este necesară îndeplinirea unor
cerinţe speciale de formă, se va încheia un act separat cu respectarea cerinţelor legale.
- În aceste cazuri, lipsa înregistrării fiscale atrage aplicarea sancţiunilor
administrative prevăzute de lege.
Părţile contractului de fiducie:
34
Orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor.
Pot avea calitatea de fiduciari numai instituţiile de credit, societăţile de
investiţii şi de administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii
financiare, societăţile de asigurare şi de reasigurare legal înfiinţate.
De asemenea, pot avea calitatea de fiduciari notarii publici şi avocaţii,
indiferent de forma de exercitare a profesiei.
Conţinutul contractului de fiducie:

- drepturile reale, drepturile de creanţă, garanţiile şi orice alte drepturi
patrimoniale transferate;
- durata transferului, care nu poate depăşi 33 de ani începând de la data
încheierii sale;
- identitatea constituitorului sau a constituitorilor;
- identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor;
- identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel puţin regulile care
permit determinarea acestora;
- scopul fiduciei şi întinderea puterilor de administrare şi de dispoziţie ale
fiduciarului ori ale fiduciarilor.
Drepturile și obligațiile fiduciarului:

- se prezumă că fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale
fiduciare, acţionând ca un veritabil şi unic titular al drepturilor în cauză,
- excepţie: situația în care se dovedeşte că terţii aveau cunoştinţă de limitarea
acestor puteri;
- fiduciarul are dreptul la o renumerație;
- fiduciarul este obligat să dea socoteală constituitorului cu privire la
îndeplinirea obligaţiilor sale, precum și beneficiarului, la cererea acestuia
Pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a
masei patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse
în patrimoniul său.
Dacă fiduciarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile sau pune în pericol interesele
care i-au fost încredinţate, constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul poate
cere în justiţie înlocuirea fiduciarului.
Denunţarea, modificarea şi revocarea contractului de fiducie:

- Cât timp nu a fost acceptat de către beneficiar, contractul de fiducie poate
fi denunţat unilateral de către constituitor.
- După acceptarea de către beneficiar, contractul nu poate fi modificat sau
revocat de către părţi ori denunţat unilateral de către constituitor decât cu acordul
beneficiarului sau, în absenţa acestuia, cu autorizarea instanţei judecătoreşti.
Încetarea contractului de fiducie:

- prin împlinirea termenului sau prin realizarea scopului urmărit când aceasta
intervine înainte de împlinirea termenului.
35
- prin renunțarea la fiducie de către toţi beneficiarii, iar în contract nu s-a
precizat cum vor continua raporturile fiduciare într-o asemenea situaţie.
- în momentul în care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei
împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele
reorganizării persoanei juridice.
Când contractul de fiducie încetează, masa patrimonială fiduciară existentă în
acel moment se transferă la beneficiar, iar în absenţa acestuia, la constituitor.
Contopirea masei patrimoniale fiduciare în patrimoniul beneficiarului sau al
constituitorului se va produce numai după plata datoriilor fiduciare.
➢ Enunţaţi principalele contracte specific comercianților

➢ Contractul de vânzare-cumpărare;
➢ Contractul de furnizare;
➢ Contractul de agenţie;
➢ Contractul de fiducie;
➢ Contractul de consignaţie
Rezolvare
- răspunsurile se găsesc în cuprinsul capitolului .
Bibliografie:
2018.
București, 2018.
3. Andreea-Teodora STĂNESCU, Drept comercial. Contracte profesionale, Editura
Hamangiu, București, 2018.
6. Maria DUMITRU, Camelia IGNĂTESCU, Dreptul afacerilor. Raportul juridic de
drept al afacerilor. Contractul, Editura Hamangiu, București, 2014.
7. Gheorghe PIPEREA, Introducere în Dreptul contractelor profesionale, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2011
8. Ion TURCU, Vânzarea în Noul Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011
36
TEMA 8
Tema 8. Contracte specific finanțării non-bancare a întreprinderii: leasing,

factoring, report
Obiective tema 8
Autoevaluare tema 8
Bibliografie tema 8
Obiective:
- definirea şi explicarea contractelor finanțării non-bancare: leasing, factoring,
report
Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind contractele de finanțare non-
bancară: leasing, factoring, report
Contractele de finanțare non-bancară :

a. Contractul de leasing
b. Contractul de factoring
c. Contractul de report;
Contractul de leasing
Contractul în baza căruia o parte, denumită locator / finanţator, transmite
pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar
este, celeilalte părţi, denumită locatar / utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei
plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul
/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului / utilizatorului de a
cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului
ori de a înceta raporturile contractuale (art. 1 din OG nr. 51/1997).
37
Pentru prima dată leasingul apare în S.U.A. în anul 1877 fiind utilizat de către
societatea Bell Telephone Company ca modalitate prin care abonaţii acesteia puteau
doar să închirieze aparatele telefonice în locul cumpărării.
Ulterior, în perioada interbelică se observă apariţia primelor forme de leasing
imobiliar al căror obiect era constituit din exploatarea bunurilor pe o perioadă mai
lungă.
Deşi în esenţă, toate aceste operaţiuni juridice constau în simple locaţiuni,
totuşi, condiţiile şi scopurile în vederea cărora au fost încheiate aceste contracte au
condus la posibilitatea de abordare a leasingului şi ca operaţiune de credit.
Din nevoia obţinerii unor fonduri financiare necesare desfăşurării unei
activităţi productive apare şi prima formă concretă de leasing în anul 1950 în S.U.A.
Trăsăturile contractului de leasing

 Este un act juridic bilateral.
 Este un contract sinalagmatic, pentru că dă naștere la obligații corelative și
interdependente, fapt care permite aplicarea principiilor generale referitoare la
executarea sau neexecutarea contractelor sinalagmatice.
 Este un contract numit, fiind reglementat de legislația română prin O.G. nr.
51/1997 și prin Codul fiscal.
 Este un contract cu titlu oneros, având conținut patrimonial;
 Este un contract cu executare succesivă, deoarece efectele sale se produc pe tot
parcursul derulării contractului;
 Este un contract intuitu personae în ce îl privește pe utilizator, societatea de
leasing încheind contractul în considerarea calităților utilizatorului;
- Este un contract consensual, simpla manifestare de voință a părților fiind
suficientă pentru realizarea acordului în mod valabil.
Clasificarea contractelor de leasing

a) După calitatea utilizatorului, leasingul este:
- Public, dacă cel care beneficiază de finanțare este statul;
- Privat, dacă cel care beneficiază de finanțare este o persoană de drept privat,
vizând bunuri cu destinație comercială sau industrială ori, pentru persoane
fizice, bunuri de folosință îndelungată sau imobile sau destinație de locuință.
b) După apartenența părților:
- leasing național, dacă părțile aparțin aceluiași stat;
- leasing internațional, dacă intervine un element de extraneitate. În special, este
vorba de leasingul echipamentului industrial sau alte bunuri mobile de mare valoare
(avioane, petroliere, sateliți, camioane, etc.). În acest caz, este relevant sistemul de
impunere fiscală și vamală.
c) După modul de calcul al redevențelor:
- contractul de leasing cu amortizare integrală, în care suma redevențelor plătite
locatorului, din care s-a scăzut cea cu titlu de marjă de profit, amortizează valoarea
bunului;
38
- contractul de leasing cu amortizare parțială, care se caracterizează printr-o
valoare reziduală considerabilă.
d) După natura obiectului contractului:
- leasing mobiliar, care poate avea ca obiect bunuri mobile (utilaje, echipamente,
mașini etc.), cu excepția celor prevăzute de art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 51/1997;
- leasing imobiliar, care poate avea ca obiect imobilele prin natura lor sau care
devin imobile prin destinație.
e) După natura operațiunii:
- Leasingul financiar – definit de art. 7 pct. 7 din Codul fiscal
- Leasingul operațional – definit de art. 7 pct. 8 din Codul fiscal.
Potrivit art. 7 pct. 7 din Codul fiscal, contractul de leasing financiar este orice
contract de leasing care îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul
leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing
produce efecte;
b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra
bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării
contractului;
c) utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar
valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa dintre
durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing, raportată la
durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente
d) perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă a
bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de
leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare
sau egală cu valoarea de intrare a bunului.
Potrivit art. 7 pct. 8 din Codul Fiscal, contractul de leasing operaţional este un
contract de leasing încheiat între locator şi locatar, care transferă locatarului riscurile
şi beneficiile dreptului de proprietate, mai puţin riscul de valorificare a bunului la
valoarea reziduală, şi care nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute la art. 7
pct. 7 lit. b)-e) din Codul Fiscal.
În cazul contractului de leasing operațional, riscul de valorificare a bunului la
valoarea reziduală există atunci când opţiunea de cumpărare nu este exercitată la
începutul contractului sau când contractul de leasing prevede expres restituirea
bunului la momentul expirării contractului.
Părțile contractului de leasing

a) Locatorul / finanțatorul
b) Locatarul / utilizatorul.
Locatorul / finanțatorul este partea care transmite dreptul de folosință asupra
bunului proprietatea sa celeilalte părți (locatarul / utilizatorul). Calitatea de locator /
finanțator o poate avea doar o societate de leasing, persoană juridică română sau
străină (art. 3 alin. 1 din OG nr. 51/1997). Societatea de leasing, persoană juridică
39
română, funcționează în condițiile Legii 31/1990 și ale Legii 93/2009 privind
instituţiile financiare nebancare. Societățile de leasing se înscriu în registrul ținut de
Banca Națională a României.
Locatarul / utilizatorul este partea care dobândește dreptul de folosință asupra
bunului proprietate a locatorului / finanțatorului. Orice persoană fizică sau juridică,
română ori străină, poate avea calitatea de locatar/utilizator, în condiţiile legii române
(art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 51/1997).
Contractul de factoring
Contractul de factoring este o convenție încheiată între un aderent și factor, în
temeiul căreia factorul, contra unui comision, cumpără de la aderent creanțele certe,
deținute de acesta asupra debitorilor săi.
Interesul major este al aderentului care își poate continua activitatea comercială
specifică, de producere sau de comercializare de mărfuri sau de prestare de servicii,
dispunând de îndată de lichidități fără a fi obligat la acordarea de garanții.
Factorul este interesat de operațiune, deoarece ca instituție financiară – bancă
sau altă instituție de credit – își va putea fructifica lichiditățile percepând un comision
mai mare decât dobânda creditului aplicată pe piața creditului. El va percepe
comisionul de factoring și eventual și comisionul de finanțare. Factorul are
posibilitatea de a accepta dintre creanțele aderentului doar pe acelea pe care le
consideră ca fiind sigure cât privește achitarea lor la scadență.
Aderentul ester ținut să cesioneze toate creanțele doar factorului în cauză, relația fiind
astfel marcată și de exclusivitate.
Calificarea și funcțiile factoringului

 Factoringul poate fi calificat ca o tehnică de finanțare pe termen scurt a
comercializării de mărfuri sau a prestării de servicii.
 Tehnica de factoring reprezintă o tehnică de finanțare, factorul finanțându-l pe
aderent în limita plafonului acceptat asupra creanțelor acceptate exprimate în
facturi agreate și cumpărate de la aderent și momentul încasării acestor creanțe de
la debitorii cedați.
 Prin acest mecanism este finanțată activitatea aderentului de producție și de
comercializare de mărfuri ori de prestare de servicii.
 Acesta își poate continua activitatea cu lichiditățile primite de la factor, fără a
aștepta scadența creanțelor și plata factorilor de la debitorii cedați.
 Factorul reprezintă și o prestare de servicii de gestiune comercială a conturilor
clienți pentru aderent.
 Aderentul conferă factorului, de îndată ce a livrat marfa către debitori, sau le-a
prestat serviciile, dreptul de a gestiona operațiile materiale ulterioare acestor
livrări de mărfuri sau prestări de servicii, mai precis dreptul de a monitoriza și de a
înregistra contabil creanțele cumpărate.
 Tehnica de factoring mai implică o garanție împotriva riscului de insolvență a
debitorilor cedați, factorul asumându-și riscul de neplată de către aceștia, la
40
scadență, a facturilor preluate, plătind, de regulă, în avans creanțele cumpărate de
la aderent.
Caracterele juridice ale contractului de factoring:

- Este un contract nenumit: legislațiile naționale nu cunosc, până în prezent, legi
speciale care să reglementeze acest contract complex.
- Este un contract sinalagmatic, la care participă doi comercianți (factorul și
aderentul), între care se nasc obligații corelative.
- Este un contract oneros: în schimbul plății anticipate sau la scadență, după caz,
a creanțelor cumpărate de factor de la aderent, acesta din urmă îl remunerează
pe factor cu comisionul de factoring și dobânda aferentă sumelor avansate
anticipat;
- este un contract comutativ, existența drepturilor și obligațiilor părților fiind
stabilită la încheierea contractului.
- Este un contract consensual, încheierea sa fiind valabilă prin simplul acord de
voință al părților;
- este un contract de adeziune;
- este un contract cu executare succesivă;
- este un contract intuitu personae în ce îl privește pe aderent, pe care factorul îl
acceptă după o serioasă verificare sub aspectul competenței profesionale, al
onorabilității și al bonității acestuia.
Contractul de report
Contractul de report reprezintă convenția prin care reportatorul cumpără de la
reportat cu plata imediată titluri de credit şi valori mobiliare circulând în comerţ.
În acelaşi timp, reportatorul se obligă să revândă reportatului titluri sau valori
mobiliare de aceeaşi specie, la o anumită scadenţă, în schimbul unei sume
determinate (art. 1772 alin. 1 şi alin. 2 din Noul Codul Civil).
Caracteristici:
Contractul de report se încheie prin remiterea titlurilor sau valorilor
mobiliare, iar dacă acestea sunt nominative, prin îndeplinirea formalităţilor necesare
pentru transmiterea lor.
În lipsă de stipulaţie contrară, drepturile accesorii conferite de titlurile şi
valorile mobiliare date în report, precum dobânzile şi dividendele ajunse la scadenţă
în timpul duratei reportului, se cuvin reportatorului.
Obligaţiile reportatorului:
- să exercite opţiunea pe seama reportatului în timpul reportului, dacă
titlurile acordă un asemenea drept în condiţiile legii speciale
- să pună la dispoziţia reportatorului fondurile necesare, cu cel puţin 3 zile
înainte de scadenţa termenului de opţiune.
Obligațiile reportatului:
- pună la dispoziţia reportatorului sumele necesare, cu cel puţin 3 zile înainte
de scadenţa vărsămintelor, dacă în timpul reportului urmează a se efectua vărsăminte
în contul titlurilor şi valorilor mobiliare care fac obiectul reportului.
41
Lichidarea reportului:
- se va face înăuntrul celei de a doua zile de lucru ce urmează scadenţei.
- Dacă la scadenţa termenului reportului părţile lichidează diferenţele,
făcând plata, şi reînnoiesc reportul asupra unor titluri sau valori mobiliare ce diferă
prin calitatea sau specia lor ori pe un alt preţ, atunci se consideră că părţile au
încheiat un nou contract.
➢ Enunţaţi principalele contracte de finanțare non-bancară

➢ Caracteristicile juridice ale contractului de leasing
➢ Caracteristicile juridice ale contractului de factoring
➢ Caracteristicile juridice ale contractul de report
Rezolvare
- răspunsurile se găsesc în cuprinsul capitolului
Bibliografie:
2018.
București, 2018.Andreea-Teodora STĂNESCU, Drept comercial. Contracte
profesionale, Editura Hamangiu, București, 2018.
42
TEMA 9
Tema 9. Contracte specifice distribuției mărfurilor și serviciilor: franciză,

distribuție, concesiune comercială
Obiective tema 9
Autoevaluare tema 9
Bibliografie tema 9
Obiective:
- definirea şi explicarea contractelor specifice distribuției mărfurilor și serviciilor:
franciză, distribuție, concesiune comercială
Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind contractele de distribuție a
mărfurilor și serviciilor
Cele mai cunoscute contracte de distribuție a mărfurilor și serviciilor sunt:

- Contractul de franciză
- Contractul de distribuție
- Contractul de concesiune comercială
Contractul de franciză
Contractul de franciză are ca obiect transmiterea dreptului de a exploata ori de
a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu în schimbul plăţii unei
redevenţe din partea beneficiarului. Reprezintă un contract consensual, sinalagmatic,
cu executare succesivă, intuitu personae şi de adeziune.
Francizorul este o persoană determinată care, pe de o parte, are calitatea de
profesionist, iar, pe de altă parte, este titularul drepturilor asupra unei mărci
înregistrate cu privire la afacerea ce o transmite beneficiarului spre exploatare sau
43
dezvoltare, asigurându-i acestuia o pregătire inițială pentru exploatareamărcii
nregistrate.
Beneficiarul este un profesionist persoană fizică sau juridică ce aderă la
principiul omogenităţii reţelei de franciză. Se constată cu uşurinţă că, potrivit legii,
beneficiarul, în afară de faptul că este comerciant, nu trebuie să îndeplinească vreo
altă condiţie specială. Deși beneficiarul acționează respectând marca, know-how-ul și
numele francizorului, între aceștia există o independență financiară și juridică.
Beneficiarul este subiect de drept de sine stătător, distinct, cu elemente de identificare
proprii: este înregistrat la registrul comerțului, are frmă, sediu, emblemă, capital,
obiect de activitate determinate.
Contractul de distribuție
Furnizorul este persoana care produce și comercializează o gamă de

produse/servicii și dorește să acorde dreptul distribuitorului în desfacerea
produselor către clienților acestuia din urmă în scopul creșterii constante a părții de
piață ocupate de repsctivele produse.
Contractul de concesiune comercială
Contract încheiat între o persoană, denumită concedent și o altă persoană,

denumită concesionar, prin care concedentul convine să-i cedeze concesionarului
(să-i concesioneze) dreptul de a vinde pe un anumit teritoriu sau zonă geografică
mărfurile specificate în contract, în condiții determinate, pe o perioadă prestabilită, în
limitele de preț indicate de concedent, contra unui avantaj de preț.
Pe durata contractului, furnizorul îl va aproviziona pe distribuitor la cererea
acestuia din urmă, iar distribuitorul se obligă să depună maxim de diligențe pentru a
vinde produsele/serviciile în teritoriu.
➢ Enunţaţi principalele contracte specific distribuției de mărfuri și

servicii
➢ Caracteristicile juridice ale contractului de franciză
➢ Caracteristicile juridice ale contractului de distribuție
➢ Caracteristicile juridice ale contractului de concesiune comercială
Bibliografie:
2018.
2. Andreea-Teodora STĂNESCU, Drept comercial. Contracte profesionale, Editura
Hamangiu, București, 2018.
București, 2018.
44
45
TEMA 10
Tema 10. Procedurile de pre-insolvență
Obiective tema 10
Definiții, participanți, drepturi și obligații
Autoevaluare tema 10
Bibliografie tema 10
Obiective:
- definirea şi explicarea procedurilor de pre-insolvență: mandatul ad-hoc,
concordatul preventiv
- caracteristici, participanți, proceduri, drepturi și obligații
Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind derularea unei proceduri de pre-
insolvență;
- capacitatea de a selecta opțiunea potrivită unui caz concret;
- posibilitatea utilizării cunoştinţelor privind procedurile, evoluția, construirea
dosarului
Proceduri de prevenire a insolvenței

• Mandatul ad-hoc
O procedură confidențială, declanșată la cererea debitorului aflat în dificultate
financiară, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanță, negociază cu
creditorii în scopul realizării unei înțelegeri între unul sau mai mulți dintre aceștia și
debitor, în vederea depășirii stării de dificultate în care se află. Înțelegerea dintre
debitor și creditorii săi trebuie să fie semnată în termen de maxim 90 de zile de la
desemnarea mandatarului ad-hoc. Semnarea înțelegerii respective marchează
închiderea procedurii mandatului ad-hoc.
• Concordatul preventiv
O procedură cu un anumit grad de transparență, declanșată la cererea debitorului aflat
în dificultate finanicară, prin care debitorul propune spre aprobare creditorilor
concordatari un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori, iar
46
➢ Enumeraţi caracteristicile commune ale procedurilor de pre-
insolvență
➢ Enumerate caracteristicile distincte ale fiecărei procedure de pre-
insolvență
➢ Închiderea procedurilor de pre-insolvență: condiții, efecte.
creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se

află. Varianta finală a planului de redresare este rezultatul negocierilor dintre părți
(schimb de adrese, voturi prin corespondență, ședințe de negociere), ofertei inițială
putându-i-se aplica amendamente. Administratorul concordatar împreună cu debitorul
va elabora o ofertă de concordat, care va include pe de o parte descrierea situației
patrimoniale și prognoze privind evoluția acesteia, iar pe de altă parte – planul de
redresare. Planul de redresare va avea o durată maximă de 24 de luni de la data
omologării, cu posibilitate de prelungire cu încă 12 luni.
Judecătorul sindic va omologa concordatul preventiv dacă vor fi îndeplinite
cumulativ două condiții:
1. Oferta de concordat este aprobată de creditori care dețin împreună cel puțin 75%
din valoarea creanțelor acceptate și necontestate;
2. Valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 25% din masa credală.
Închiderea procedurilor de prevenire a insolvenței

Mandatul ad-hoc încetează la cererea debitorului sau a mandatarului ad-hoc:
• - Prin denunțarea unilaterală a mandatului de către debitor sau de mandatarul
ad-hoc;
• - Prin încheierea înțelegerii între debitor și unul sau mai mulți creditori;
• - Dacă în termen de 60 e zile de la desemnare, mandatarul ad-hoc nu a reușit să
intermedieze încheierea înțelegerii
Procedura concordatul preventiv se închide la cererea debitorului, a
administratorului concordatar sau a creditorilor:
• În termen de 15 zile de la data omologării, creditorii care au votat împotriva
CP, pot cere anularea/suspendarea acestuia;
• Adunarea creditorilor poate decide introducerea acțiunii de rezoluțiune a CP
dacă se constată încălcarea gravă a obligațiilor asumate de debitor;
• La realizarea obiectului CP, administratorul concordatar poate cere închiderea
procedurii. În acest caz, modificările creanțelor prevăzute în CP rămân
definitive;
• dacă, anterior expirării termenului maxim prevăzut de lege, administratorul
concordatar va constata imosibilitatea realizării obiectului CP, va cere
închiderea procedurii.
47
Rezolvare
- Pentru a găsi răspunsul la toate întrebările şi pentru a cnoaşte efectiv
procedura derulării procesului de insolvenţă este necesar parcurgerea întregului
capitol.
Bibliografie:
1. Csaba Bela NASZ, Dreptul insolvenței, Editura Universul Juridic, București,
2018
2. Sebastian BODU, Răspunderea civilă a administratorilor și managerilor
societăților comerciale, Editura Rosetti International, București, 2018
3. Cozmin-Antoniu Obancia, Procedura insolvenței. Efectele juridice asupra
contractelor debitorului, Editura Universul Juridic, București, 2018
4. Codul insolvenței. Note, corelații, explicații, volum coordonat de Gheorghe
PIPEREA, Editura CH BECK, București, 2017.
5. Andreea-Teodora STANESCU, Proceduri de insolvență, Editura Hamangiu,
București, 2017.
48
TEMA 11
Tema 11. Teoria generală a procedurii insolvenței
Obiective tema 11
Obiective:
- identificarea participanților la procedura insolveneți: drepturi și obligații
- identificarea temeiului juridic și a dovezilor privind dreptul/obligația de a cere
deschiderea procedurilor de insolvență
- descrierea termenelor în procedură
- analiza etapelor procedurilor de insolvență
- analiza situațiilor de închidere a procedurilor de insolvență
Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind derularea unei proceduri de
insolvență, de la deschidere, până la închiderea procedurilor respective
- posibilitatea utilizării cunoştinţelor privind diversele etape și/sau situații posibile în
cursul derulării unei proceduri de insolvență
Participanții la procedura insolvenței

Organele care aplică procedura insolvenței sunt:
- instanţele judecătoreşti,
- judecătorul-sindic,
- administratorul judiciar
- lichidatorul.
Aceștia trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor
prevăzute de Legea nr. 85/2006, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor
şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.
Instanțele judecătorești
49
Toate procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 sunt de competenţa
tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripţie îşi
are sediul debitorul.
Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în
B.P.I. înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea
actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces.
Curtea de apel va fi instanţa de recurs pentru hotărârile pronunţate de
judecătorul-sindic în exercitarea atribuțiilor sale.
Judecătorul-sindic
Principalele atribuții ale judecătorului sindic:
- pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere/închidere a procedurilor de
insolvență;
- judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii;
- desemnarea/confirmarea/înlocuirea administratorului judiciar provizoriu sau,
după caz, a lichidatorului,
- judecarea oricăror cereri/contestaţiilor împotriva actelor emise în procedură
Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al
activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile
de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Hotărârile judecătorului-sindic
sunt definitive şi executorii.
Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor

Adunarea creditorilor se compune din toți creditorii înscriși la masa credală.
Judecătorul-sindic, iar ulterior, adunarea creditorilor, poate desemna, în raport cu
numărul creditorilor, și un comitet format din 3-5 creditori dintre cei cu creanţe
garantate, bugetare şi chirografare cele mai mari, prin valoare.
Adunarea și comitetul creditorilor vor fi convocate şi prezidate de
administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic
nu dispune altfel, în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori este necesar.
Adunarea creditorilor va putea fi convocată şi de comitetul creditorilor sau la
cererea creditorilor deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a
acestora.
Deliberările şi hotărârile vor fi cuprinse într-un proces-verbal, care va fi semnat
de preşedintele şedinţei, membrii comitetului creditorilor şi de administratorul
judiciar sau de lichidator, după caz. Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse
în convocare este nulă, cu excepţia cazului în care la şedinţă participă titularii tuturor
creanţelor.
Hotărârea adunării/comitetului creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-
sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării
hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al
adunării.
Şedinţele adunării creditorilor vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe
însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului,
50
Deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor
majorităţii, prin valoare, a creanţelor prezente.
Deciziile comitetului creditorilor se iau cu votul favorabil al titularilor
majorității, ca număr, a membrilor desemnați.
Administratorul judiciar
Administratorul judiciar este practicianul în insolvenţă care gestionează
procedura insolvenței unui anumit debitor. Este desemnat provizoriu de judecătorul
sindic prin sentința de deschidere a procedurii, iar ulterior, în cadrul primei şedinţe a
adunării creditorilor sau mai târziu, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea
totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator,
stabilindu-i şi remuneraţia.
Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să
decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar
sau lichidator în locul administratorului judiciar/lichidatorului provizoriu ori să
confirme administratorul judiciar/lichidatorul provizoriu.
Principalele atribuţii ale administratorului judiciar:

- examinarea situaţiei economice a debitorului şi a documentelor contabile
aparținând acestuia;
- întocmirea unui rapoartelor prevăzute de Legea 85/2014,
- elaborarea planului de reorganizare a activităţii
- supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
- conducerea activităţii debitorului,
- convocarea, prezidarea şi asigurarea secretariatului şedinţelor adunării
creditorilor sau ale acţionarilor, asociaţilor ori membrilor debitorului persoană
juridică;
- verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni
la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor.
Administratorul special
După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor
debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant,
persoană fizică sau juridică, ca administrator special,
Administratorul special reprezintă interesele societăţii şi ale acestora şi
participă la procedură, pe seama debitorului.
După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de
administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, iar
mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele
acţionarilor/asociaţilor.
Principalele atribuţii ale administratorului special:

- exprimă intenţia debitorului de a propune un plan de reorganizare
- formulează contestaţii;
- propune un plan de reorganizare;
51
- administrează activitatea debitorului, sub supravegherea adminis-
tratorului judiciar, după confirmarea planului;
- după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primeşte
raportul final şi bilanţul de închidere şi participă la şedinţa convocată pentru
soluţionarea obiecţiunilor şi aprobarea raportului;
- primeşte notificarea închiderii procedurii.
Lichidatorul
În cazul în care dispune intrarea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un
lichidator, căruia i se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 85/2014
referitoare la administratorul judiciar.
Atribuţiile administratorului judiciar încetează la momentul stabilirii
atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic. Poate fi desemnat lichidator şi
administratorul judiciar desemnat anterior.
Principalele atribuţii ale lichidatorului:

- examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura
simplificată în raport cu situaţia de fapt
- întocmirea unui rapoartelor prevăzute de Legea 85/2014;
- conducerea activităţii debitorului/operațiunilor de lichidare;
- introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de
debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter
patrimonial susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
- aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor
corespunzătoare pentru conservarea lor;
- menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
- verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni
la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor.
Procedura insolvenţei, ca proces civil

Prevederile Legii nr. 85/2014 referitoare la soluționarea, de către judecătorul
sindic, a cererilor în cadrul procedurii insolvenței se completează, în măsura
compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de Procedură Civilă;
Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică cu privire la:
- comunicarea actelor de procedură către participanţii la proces, al căror
sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate.
- comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi
notificarea deschiderii procedurii se vor realiza conform Codului de procedură civilă.
- comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se
introduce o acţiune, în temeiul Legii nr. 85/2014, ulterior deschiderii procedurii
insolvenţei;
- citarea părţilor în vederea soluționării recursului formulat împotriva
hotărârii judecătorului-sindic şi comunicarea deciziilor pronunţate de Curtea de Apel
în soluționarea acestei căi de atac;
52
De asemenea, Noul Cod de Procedură Civilă conține reglementări cu
privire la procedura insolvenței. Astfel, potrivit art. 120 din acest act normativ,
cererile în materia insolvenţei sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui
circumscripţie îşi are sediul debitorul.
Deschiderea procedurii insolvenței

Procedura insolvenței se va deschide fie la cererea debitorului, fie la cererea
unui creditor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Creanța debitorului pe care se întemeiază cererea trebuie să depășească
valoarea prag prevăzută de Legea 85/2014 (40 mii lei la acest moment) și scadența cu
minim 60 de zile.
La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au
introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauţiune de cel
mult 10% din valoarea creanţelor.
Deschiderea procedurii insolvenței se consideră la data când judecătorul sindic
emite încheierea de deschidere a procedurii generale ori, după caz, de deschidere a
procedurii simplificate.
Efectele deschiderii procedurii insolvenței:

De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare,
extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra
debitorului sau bunurilor sale, excepție făcând executările silite inițiate de creditorul
bugetar și cele rezultate dintr-o acțiune de drept penal.
Ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de
reorganizare, acţiunile societăţilor emitente, în sensul Legii nr. 297/2004 privind
piaţa de capital, se suspendă de la tranzacţionare cu începere de la data primirii
comunicării de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar sau,
după caz, lichidatorului toate informaţiile cerute de acesta, precum şi toate
informaţiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa.
După rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii toate actele
şi corespondenţa emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidator vor
cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi
franceză, menţiunea în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective.
Dacă debitorul deţine sau administrează una sau mai multe pagini de internet,
organele de conducere ale acestuia sunt obligate să publice pe paginile de internet
proprii, în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschidere a
procedurii, informaţiile referitoare la starea societăţii, precum şi numărul, data şi
instanţa care a pronunţat hotărârea.
Deschiderea procedurii ridică debitorului, total sau parțial, dreptul de
administrare, respectiv dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile
din avere şi de a dispune de acestea.
De la data intrării în procedura generală și, ulterior, în reorganizare, debitorul
va putea desfășura activităţi curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi,
care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente. De la data
53
intrării în faliment, debitorul va putea desfăşura doar activităţile ce sunt necesare
derulării operaţiunilor lichidării.
Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a
invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când
condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data
deschiderii procedurii.
Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul
atribuţiilor sale prevăzute de Legea nr. 85/2014, sunt dobândite libere de orice sarcini
ori măsuri asigurătorii, cu excepția măsurilor asigurătorii instituite în cursul
procesului penal.
Perioada de observație
Perioada de observaţie este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii
şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment.
În această perioadă, administratorul judiciar va întocmi rapoarte cu privire la
cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență, cu indicarea persoanelor
cărora le-ar fi imputabilă, precum și cu opțiunea de reorganizare sau faliment pe care
o consideră oportună raportat la starea de fapt a debitorului în cauză.
Cererea de admitere a creanţelor

Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul
judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt
anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a
creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii.
Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi
admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de
sume în măsura îngăduită de prezenta lege.
Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie
sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care
rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.
Această prevedere se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute în
procedura de faliment.
Cererea de admitere a creanței va cuprinde datele de identificare a creditorului,
valoarea creanței și componența acesteia, menţiuni cu privire la eventualele drepturi
de preferinţă sau garanţii. Cererea de admitere a creanței va fi însoțită de actele
doveditoare ale creanței și de dovada achitării taxei judiciare de timbru (200 lei).
Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de Legea
nr.85/2014, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii și a creanțelor
bugetare necontestate în termen.
Tabelul de creanțe
Administratorul/lichidatorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei
cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili
legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe. Și va întocmi tabelul de
creanțe al debitoarei.
54
Tabelul preliminar de creanțe va cuprinde creanțele acceptate de
administratorul judiciar, ca urmare a verificărilor efectuate.
Tabelul definitiv de creanțe va cuprinde creanțele așa cum au rezultat din
soluționarea eventualelor contestații la tabelul preliminar.
Tabelul suplimentar de creanțe cuprinde creanțele născute din continuarea
activității după data deschiderii procedurii generale a insolvenței și până la
deschiderea procedurii falimentului.
Tabelul definitiv consolidat încorporează creanțele din tabelul definitiv și din
tabelul suplimentar, pentru a oferi o imagine de anamblu asupra masei credale a unui
debitor.
Categoriile de creanțe înscrise în tabelele de obligații sunt prevăzute la art. 161
din Legea 85/2014:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul
titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din
averea debitorului, pentru continuarea activităţii, precum şi pentru plata
remuneraţiilor persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 şi
73, sub rezerva celor prevăzute la art. 140 alin. (6);
2. creanţele provenind din finanţări acordate potrivit art. 87 alin. (4);
3. creanţele izvorâte din raporturi de muncă;
4. creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea
procedurii, cele datorate cocontractanţilor potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) şi
cele datorate terţilor dobânditori de bună-credinţă sau subdobânditorilor care restituie
averii debitorului bunurile ori contravaloarea acestora potrivit prevederilor art. 120
alin. (2), respectiv ale art. 121 alin. (1);
5. creanţele bugetare;
6. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor
obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice
destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
7. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea
debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
8. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele
rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii,
creanţele corespunzătoare art. 123 alin. (11) lit. b), inclusiv obligaţiunile;
9. alte creanţe chirografare;
10. creanţele subordonate, în ordinea de preferinţă stabilită de lege.
Plata creanțelor în procedura falimentului se efectuează cu respectarea ordinii
prevăzute mai sus.
Creditorii beneficiari de drepturi de preferință vor participa cu prioritate la
distribuția sumelor rezultate din valorificarea bunului ce face obiectul garanției, după
achitarea cheltuielilor ocazionate de expunerea pe piață și valorificare cestor bunuri,
precum și de plata cheltuielilor de procedură aferente.
Închiderea procedurii
55
În orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea
debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile
administrative, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii.
Prin această hotărâre se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este
înmatriculat.
O procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau lichidare pe bază
de plan va fi închisă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în
planul confirmat.
Sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic
organelor fiscale competente şi oficiului registrului comerţului.
Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi
toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau
responsabilităţi cu privire la procedură.
Răspunderea membrilor organelor de conducere

Dacă în raportul privind cauzele care au condus la apariția stării de insolvență
sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia acestei stări,
administratorul judiciar sau lichidatorul poate solicita judecătorului sindic atragerea
răspunderii membrilor organelor de conducere - art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Judecătorul sindic poate admite cererea administratorului/lichidatorului
judiciar dacă se constată că membrii organelor de conducere se face vinovate de
săvârșirea următoarelor fapte:
- au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau
în cel al unei alte persoane;
- au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei
juridice;
- au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în
mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
- au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente
contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
- au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au
mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
- au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri,
în scopul întârzierii încetării de plăţi;
- în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească
cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
56
➢ Enumeraţi participanţii în cadrul procedurii insolvenţei.
➢ Judecătorul-sindic. Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic.
➢ Adunarea şi comitetul creditorilor.
➢ Principalele atribuţii ale administratorului judiciar şi ale
lichidatorului.
➢ Deschiderea procedurii insolvenței. Efecte.
➢ Cererea de admitere a creanţelor.
➢ Tabelele de creanțe
➢ Închiderea procedurii.
➢ Răspunderea membrilor organelor de conducere
Rezolvare
capitol.
Bibliografie:
1. Sebastian BODU, Răspunderea civilă a administratorilor și managerilor
societăților comerciale, Editura Rosetti International, București, 2018
4. Adriana Violeta NISTOR, Insolvență și lichidare, Editura Universul Juridic,
București, 2017.
57
TEMA 12
Tema 12. Reorganizarea judiciară și falimentul
Obiective tema 12
Reorganizarea judiciară
Reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului, persoană
juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a
creanţelor.
Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi
respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă:
- restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;
- restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
- restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului;
Planul de reoganizare
Persoanele care vor putea propune un plan de reorganizare sunt: debitorul
administratorul judiciar sau creditorii.
Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data
confirmării. Dar, în orice etapă a reorganizării, pentru motive temeinice, perioada de
reorganizare poate fi prelungită cu încă 12 luni. Modificarea trebuie aprobată de
creditori, parcurcând procedura de vot a planului de reorganizare.
Planul de reorganizare va menţiona:
- strategia de redresare economică;
- modalitatea de plată a creanțelor din tabelul definitiv de obligații
- bugetarea veniturilor și cheltuielilor în perioada de reorganizare și fluxul de
numerar aferent
Planul va stabili acelaşi tratament pentru fiecare creanţă din cadrul unei
categorii distincte, cu excepţia cazului în care deţinătorul unei creanţe din categoria
respectivă consimte un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa.
Categoriile de creanțe ce votează planul de reorganizare sunt:
1. creditori indispensabili, dacă a fost creată o astfel de categorie;
2. salariații;
58
3. creditorii garantați;
4. creditorii bugetari;
5. creditorii chirografari.
La votarea planului, fiecare categorie are un vot, în situații de paritate luându-
se în considerarea și valoarea creanțelor dintr-o anumită categorie.
Falimentul
Judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere,
intrarea în faliment în următoarele cazuri:
- debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;
- debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare
- față de cererea creditorului de deschidere a procedurii, debitorul a contestat că
ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a fost respinsă de judecătorul-sindic;
- nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de
reorganizare, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
- debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de
reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;
- obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile
stipulate prin planul confirmat
- desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi
averii sale;
- a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după
caz, intrarea debitorului în faliment.
În cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare,
titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost
înscrise în tabelul definitiv de creanțe, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării.
Efectuarea lichidării
Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub
controlul judecătorului-sindic. Lichidarea va începe îndată după finalizarea de către
lichidator a inventarierii şi depunerea raportului de evaluare.
Bunurile vor putea fi vândute în bloc sau individual. Metoda de vânzare a
bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două,
va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului.
Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării

Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului vor fi
distribuite în ordinea prevăzută la art. 159, pentru bunurile ce constituie garanții, sau
la art 161 pentru bunurile libere de sarcini.
La fiecare 3 luni, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor:
- un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de
creanţe;
- un plan de distribuire între creditori, dacă este cazul.
59
După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va
supune judecătorului-sindic un raport final. Raportul final va fi însoţit de situaţiile
financiare finale.
Raportul finl trebuie să fie aprobat de adunarea creditorilor și confirmat de
judecătorul sindic. După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului,
acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului.
➢ Cuprinsul planului de reorganizare

➢ Procedura de vot a planului de reorganizare
➢ Drepturile și obligațiile debitoarei în perioada de reorganizare
➢ Procedura falimentului: caracteristici, etape
➢ Lichidarea și raportul final
Rezolvare
capitol.
Bibliografie:
3. Adriana Violeta NISTOR, Insolvență și lichidare, Editura Universul Juridic,
București, 2017.
60

2 XGFCFSD

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2 XGFCFSD

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE

DEPARATAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

Lector univ dr. Raul Felix Hodoş

Cursul de ”Drept comercial II” este o disciplină ce se predă în semestrul II din

 Să prezinte importanţa cunoaşterii noţiunilor acestei discipline;

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Tema 1. Banii și perspectiva juridică a creditului.

Definiție: Banii sunt bunuri mobile, fără o valoare intrinsecă, ei primind

Prima funcție a monedei permite determinarea valorii bunurilor, permițând

În dreptul românesc, art.12 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii

Test de autoevaluare tema 1

➢ Enumeraţi funcțiile monedei

Tema 2. Organizarea sistemului bancar

Societatea bancară este o societate comercială cu statut special, diferit de cel a

Reglementări naționale și comunitare cu privire la societățile bancare:

Obiectele de activitate ale societății bancare

Particularitățile de constituire a societății comerciale de tip bancar:

Banca Națională a României

Atribuțiile B.N.R. în desfășurarea și supravegherea activității societăților

Instrumente de politică monetară

Test de autoevaluare tema 2

➢ Enumeraţi obiectele de activitate desfășurate de societățile bancare

Tema 3. Contractele specifice activității bancare

Contractul de cont curent

Încetarea contractului de cont curent:

Contractul de credit bancar

Caractere juridice: se încheie prin simplul acord al părților.

Publicitatea contractelor de credit trebuie să cuprindă informaţiile standard

Raportul juridic dintre bancă și debitor este un raport juridic cu un dublu

Contractul de servicii privind emiterea monedei electronice

Test de autoevaluare tema 3

➢ Enumeraţi principalele contracte bancare

Definiția pieței de capital

Caracteristicile pieței de capital

Clasificarea pieței de capital

În funcție de modul de formare a prețului:

În funcție de finalizarea tranzacției:

În funcție de momentul emiterii instrumentelor financiare:

Piața reglementată. Definiție.

Participanții la piața de capital

Investitorii calificați – persoanele sau entităţile care:

Tranzacțiile cu valori mobiliare

➢ Enumeraţi principalele tipuri de piețe de capital

Tema 5. Reglementarea comerțului electronic

Definiție. Scurt istoric

Test autoevaluare tema 5

➢ Definiţi comerțul electronic, enumerate caracteristicile definitorii ale

Tema 6. Titurile de credit

Definiţia efectului de comerţ

Clasificare în funcţie de conţinut

Test de autoevaluare tema 6

➢ Definiţi efectul de comerţ şi enumeraţi caracteristicile acestuia

Tema 7. Obligațiile specifice comercianților în contractele civile de vânzare-

Principalele contracte folosite în activitatea comercială sunt:

Drepturile și obligațiile consignatarului:

Părţile contractului de fiducie:

Conţinutul contractului de fiducie:

Drepturile și obligațiile fiduciarului:

Denunţarea, modificarea şi revocarea contractului de fiducie:

Încetarea contractului de fiducie:

Test de autoevaluare tema 7

➢ Enunţaţi principalele contracte specific comercianților

Tema 8. Contracte specific finanțării non-bancare a întreprinderii: leasing,