Consideraţii introductive cu privire la contravenţia

administrativă

Prin conţinutul contravenţiei se înţelege totalitatea elementelor stabilite prin norme de

drept, de existenţa cărora depinde calificarea faptei ilicite ca contravenţie. Fapta
contravenţională este un fenomen al realităţii înconjurătoare, iar conţinutul ei îl constituie
construcţia logică şi noţiunea juridică a acestei fapte, care exprimă însuşirile şi
caracteristicile esenţiale ale acestui fenomen real ca raport antisocial.
Legiuitorul nu inventează trăsături caracteristice faptei ilicite, ele se conţin în realitate,
iar el nu face altceva decât să le selecteze pe cele mai importante, mai specifice dintre
ele pentru a da expresie conţinutului contravenţiei. Construcţia logică a contravenţiei este
fixată în normele de drepi, devenind astfel sancţionabilă.
Marea majoritate a contravenţiilor sunt reglementate prin normele Codului cu privire la
contravenţii. Trăsăturile caracteristice stabilite în aceste norme de drept constituie temeiul
juridic necesar şi suficient pentru calificarea faptei ilicite ca contravenţie. Atunci când o
faptă ilicită cuprinde trăsăturile prevăzute de partea generală a CCA şî este săvârşită în
condiţiile şi modul stabilit de normele din partea specială a acestui Cod, această faptă
urmează să fie considerată contravenţie.
La codificarea contravenţiilor au fost preluate un şir de reguli din dreptul penal
referitoare Ia codificarea infracţiunilor. Astfel, la fel ca şi Codul penal, Codul cu privire la
contravenţii este alcătuit din două părţi:
a)generală şi
b)specială.
Normele din partea generală stabilesc trasaturile generale ale contravenţiei. Partea
specială este alcătuită din norme contravenţionale sancţionatorii care confin denumirea sau
descrierea faptei şi sancţiunea ce-i revine.
După natura lor, faptele contravenţionale sunt destul de diverse, constând din:
nerespectarea unor măsuri stabilite de autoritare de stat; încălcarea unei reguli cu privire la un
raport social oarecare; exercitarea unei activităfi fără autorizaţie; instigarea la acţiuni violente;
opunerea cu violenta sau împiedicarea unui funcţionar public de a-şi exercita atribuţiile
legale; provocarea dezordinii publice; consumul de băuturi în locurile publice etc. Această

1
diversitate a determinat gruparea normelor de sancfionare contravenţională în capitole şi
secţiuni în funcfie de obiectul lezat.
Dispoziţiile normelor din partea specială nu conţin o enumerare completă a trăsăturilor ce
caracterizează fapta contravenţională. Deci, fapta descrisă în aceste norme trebuie studiată în
strânsă legătură cu prevederile normelor din partea generala a CCA, care stabilesc trăsături
generale caracteristice tuturor contravenţiilor.
Prin conţinutul faptei contravenţionale se înţelege ansamblul de elemente şi trăsături
caracteristice definite în însăşi norma de drept care stabileşte sancţiunea sau în altă normă la
care se face trimitere la constatarea şi sancţionarea faptei contravenţionale.
Este foarte importantă cercetarea ştiinţifică a contravenţiei, în primul rând, pentru a
delimita fapta contravenţională de alte fapte ilicite, iar, în ai doilea rând, pentru a ajuta organele
împuternicite la calificarea corectă a faptei şi alegerea celei mai adecvate măsuri de
influenfare.
Fapta contravenţională, ca şi infracţiunea, conţine patru elemente constitutive obligatorii:
1, obiectul;
2, latura obiectivă;
3. subiectul şi
4. latura subiectivă.
Lipsa a cel puţin unuia din aceste elemente are drept consecinţă lipsa conţinutului de
contravenţie. Fiecare element constitutiv este format la rândul său dintr-un număr de trăsături
caracteristice. Pericolul social si ilicitul, fiind trăsături generale nu aparţin vreunui element
aparte din conţinutul contravenţiei, în schimb ele încheagă toate aceste elemente, dându-i
formă şi conţinut contravenţiei. Legătura dintre trăsăturile şi elementele constitutive ale
contravenţiei precum şi semnificaţia lor la _ calificarea faptei contravenţionale, este
incontestabilă.
În acest context, o caracterizare metaforică a legăturii dintre pericolul social şi
elementele infracţiunii (care se referă şi la contravenţie) o face autorul rus V.
Kudreavţev. În viziunea acestui autor, "pericolul social, ca trăsătură a infracţiunii, există
în întregime numai atunci când sunt prezente toate elementele ei. După cum casa are
însuşirea de a fi loc de locuit (prin conţinutul tuturor elementelor ce o formează) şi nu se
poate spune că această însuşire aparţine peretelui, acoperişului sau sobei (luate în parte), la
2
fel nu ar fi corect să se considere că pericolul social aparţine de sinestâtător obiectului,
subiectului, laturii obiective sau subiective a infracţiunii. După cum fiecare element al
casei contribuie în mod diferit ca acest local să se considere locuinţă, la fel şi fiecare
element al infracţiunii prin esenţa sa proprie face posibilă perceperea caracterului şi
gradului pericolului social al infracţiunii. Astfel se formează această trăsătură generală a
infracţiunii.
Spre deosebire de elementele contravenţiei, care sunt numai patru la număr,
trăsăturile caracteristice acestei fapte sunt mai multe şi diverse.
După D.Bahrah, trăsăturile caracteristice ale contravenţiei pot fi clasificate în:
a)permanente şi
b)variabile.
Sunt considerate permanente acele trăsături care sunt stabilite pe deplin în normele
de drept sau de teoria dreptului (cum ar fi vârsta, discernământul, contrabanda), şi sunt
variabile acele trăsături al căror conţinut nu este fixat concret (încălcarea regulilor
sanitare ori de circulaţie), deoarece, în baza legii conţinutul lor poate fi schimbat de către
organele centrale sau locale ale administraţiei de stat competente. Tot ca o categorie de
trăsături variabile, autorul menţionează cele cu caracter de apreciere. Existenţa lor
urmează să fie stabilită de organul de constatare a contravenţiei, luându-se în
consideraţie circumstanţele concrete şi scopul legii. Astfel de aprecieri ca "grav",
"grosolan" sau "stare ce jigneşte demnitatea umană şi etica obştească" sunt greu de
precizat concret în Cod.
Aceste noţiuni urmează a fi lămurite de ştiinţa dreptului în comentariile normelor
respective. Cunoaşterea şi stabilirea acestor trăsături de către organele de constatare a
contraven(iei este deosebit de importantă, dat fiind că de aceasta depinde aprecierea justă a
gradului de pericol social şî calificarea corectă a faptei ilicite. Astfel, după cum . am
menţionat deja, "tulburarea ordinii publice" este o trăsătură caracteristică contravenţiei, iar
"tulburarea gravă şi încălcarea grosolană a ordinii publice"- caracterizează fapta ca
infracţiune, cu un grad de pericol mai mare. 1
Unele trăsături caracterizează sau definesc contravenţia, altele au ca obiect numai
stabilirea gravităţii ei, fiind denumite elemente agravante, în prezenţa lor, fapta ilicită va fi

1
Preda M. Drept Administrativ, B. 1992
3
sancţionată printr-o pedeapsă distinctă, de regulă, mai aspră (asemenea trăsături pot fi
recidiva, săvârşirea faptei de o persoană cu funcţii de răspundere). De exemplu, art.174 CC
A prevede în caz de nesupunere cu rea voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a unui
colaborator (agent) de poliţie, atrage după sine aplicarea unei amenzi de până la 10 salarii
minime sau arest administrativ pe termen de 15 zile. Aliniatul doi al articolului prevede
pentru aceleaşi acţiuni, săvârşite în mod repetat în decursul unui an după aplicarea
sancţiunii, o amendă de până la douăzeci salarii minime sau arest administrativ pe un
termen de până la 30 zile. Un alt exemplu este "încălcarea sub formă directă sau indirectă a
dreptului de proprietate asupra terenului care atrage după sine aplicarea unei amenzi
cetăţenilor în mărime de până la cinci salarii minime şi persoanei cu funcţii de răspundere
până la 15 salarii minime" (art.48-1 CCA).
În dependenţă de elementele şi trăsăturile ce le conţin diferă şi structura
contravenţiilor. Astfel, după structură putem deosebi contravenţii:
a)materiale şi
b)formale.
Cele materiale presupun consecinţe negative care decurg din transformări în lumea
materială înconjurătoare cu descrierea obligatorie a acţiunii care a provocat aceste
consecinţe (de exemplu, distrugerea semănăturilor). Contravenţiile cu structură formala nu
presupun asemenea consecinţe materiale negative (de exemplu, încălcarea regulilor de
evidenţă militară).
B.Lazarev consideră că: "majoritatea contravenţiilor după componenţa lor sunt
formale şi răspunderea administrativă se aplică, de regulă, indiferent de faptul prezenţei
nemijlocite a urmărilor dăunătoare provocate de abaterea respectivă, sau absenţa
acestor urmări. Este suficient însuşi faptul încălcării normelor ocrotite prin masuri de
răspundere administrativă".
După forma de manifestare, L.Kovali împarte contravenţiile în:
a)active şi
b)pasive.
Cele active se manifestă printr-o acţiune iar cele pasive prin inacţiune.
După categoria intereselor (valorilor) cărora li se aduce atingere. antonii susnumit,
mai împarte contravenţiile în: a)fapte ce aduc atingere intereselor de stat; b)ce lezează

4
interesele personale ale cetăţenilor şi cjcare încalcă interesele obşteşti, iar in dependenţă
de particularităţile sociale ale contravenţiei în: a)abateri de serviciu şi b)abateri generale.
Ţinând seama de componenţa structurală, contravenţiile pot fi simple şi alternative,
în acest context, prof. AI.Negoiţă susţine, că "sunt unele contravenţii care se consumă
printr-un simplu act al persoanei care a săvârşit-o". Acestea sunt aşa-numitele
"contravenţii simple", care alcătuiesc marea parte a faptelor descrise în CCA. Drept
alternativă putem numi "încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau
aplicare a armelor individuale "(art.182 CCA). în acest caz se va considera contravenţie
încălcarea a cel puţin uneia din aceste Ipoteze.
Dat fiind faptul, că trăsăturile contravenţiei şi semnificaţia lor la constatarea acestor
fapte a fost expusă anterior, în continuare vom face o caracterizare a elementelor
constitutive ale contravenţiei în parte.

5
Capitolul VI Modalităţi de sancţionare a contravenţiilor
administrative

Art.23 CCA (în vigoare la moment) stabileşte pentru comiterea

contravenţiilor următoarele sancţiuni:

1) avertismentul;

2) amenda;

3) ridicarea contra echivalent a obiectului, care a constituit

instrumentul comiterii sau obiectul nemijlocit al contravenţiei;

4) confiscarea obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau

obiectul nemijlocit al contravenţiei;

5) privarea de dreptul special, acordat cetăţeanului respectiv;

6) arestul administrativ. Tot acest articol prevede şi expulzarea din

Republica Moldova ca sancţiune administrativă aplicabilă cetăţenilor
străini şi apatrizilor pentru comiterea de contravenţii care încalcă ordinea
publică sau orânduirea de stat.2
Sancţiunile enumerate se împart în principale şi complementare.
Numai două - ridicarea contra echivalent şi confiscarea pot fi aplicate atât ca
sancţiuni principale cât şi complementare, pe când restul pot fi aplicate doar ca
sancţiuni principale. Pentru o contravenţie administrativă poate fi aplicată o
singură sancţiune principală sau una principală şi una complementară (art.24
CCA).
Această prevedere din partea generală a Codului este ignorată prin
sancţiunea din art.124 CCA, care prevede în alineatul doi şi trei pentru încălcarea
regulilor de circulaţie care au dus la cauzarea de leziuni corporale uşoare
victimei, sau la deteriorarea considerabilă a mijloacelor de transport şi a altor
bunuri, aplicarea unei "amenzi cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport".

2
Negoiţă Alexandru. Drept administrative, Galaţi 1998

6
 Este incontestabilă necesitatea de înăsprire a pedepselor pentru astfel de
contravenţii şi o astfel de îmbinare a sancţiunilor este rezonabilă, dar nu fără
a modifica şi conţinutul articolului 24 prin includerea sancţiunii "privarea de
drept special" în categoria celor complementare.
Esenţa şi caracteristica sancţiunilor contravenţionale expuse În Codul cu
privire la contravenţii, adoptat la 29.03.96, chiar şi prin modificările survenite
ulterior la capitolul "sancţiuni" nu s-a schimbat prea mult. Sancţiunile au
rămas aceleaşi (cu excepţia muncii corecţionale, exclusă prin Legea nr.206-
XIV din 25.11.98), păstrându-şi" denumirea, esenţa şi chiar ordinea de
sistematizare, iar modificările survenite au avut drept motiv schimbările de ordin
economic intervenite în societate şi se referă în principal la mărimea amenzii.
Pentru o înţelegere mai bună a esenţei sancţiunilor contravenţionale
existente actual în Republica Moldova, este necesară o caracterizare mai pe larg
a acestora.
Avertismentul ca sancţiune contravenţională se aplică, de regulă, în scris, în
formă verbală avertismentul nu se consideră pedeapsa sta administrativă. Fixarea
în scris a avertismentului dă posibilitatea, în caz co de recidivate a aceleiaşi
contravenţii pe parcurs de un an, de a se considera faptul aplicării acestei
sancţiuni ca o circumstanţă agravantă la stabilirea următoarei sancţiuni. Codul
c» privire la contravenţii conţine un şir de articole, în care se prevede o
pedeapsă sporiră pentru contravenţia săvârşită repetat. Deci, numai forma
scrisă a avertismentului dă posibilitatea de a constata sancţionarea anterioară a
contravenientului.
Însă, în art.25 CCA se face o paranteză, şi anume se prevede că "În
cazurile prevăzute de legislaţie avertismentul se perfectează în alt mod stabilit".
E greu de presupus care ar putea fi acest mod. nici verbal şi nici înscris, doar că
până în anul 1990 se aplica avertismentul şi sub formă de perforare a talonaşelor
de avertizare, anexă la permisul de conducere a mijloacelor de transport, pentru
încălcarea regulilor de circulaţie.

7
 Avertismentul este cea mai blândă sancţiune şi are multe trăsături
comune cu măsurile de influenţare morală. Se aplică în caz de contravenţii
neînsemnate sau ţinându-se cont de circumstanţele atenuate de săvârşire a
contravenţiei. Ca sancţiune contravenţională, avertismentul este prevăzut într-un
număr nu prea marc de articole din CCA şi nu este nici o prevedere în partea
generată a Codului care să permită aplicarea acestei sancţiuni fără a fi
prevăzută expres în lege. Din această cauză efectul avertismentului la combaterea
contravenţiilor nu este atât de impunător.
Mai potrivită ar fi, se pare, această sancţiune pentru răspunderea
administrativ-disciplinară.
Amenda este o sumă unică plătită în beneficiul stalului. 3 Ca sancţiune
contravenţională este cea mai răspândită măsură de influenţare şi se aplică
practic pentru toate contravenţiile prevăzute de legislaţie. Amenda poartă un
caracter material, dar în caz de sancţionare a contravenţiei ea nu este o sancţiune
procesuală cu caracter patrimonial.

3
Negoiţă Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti, 1991.