RETELE DE

CALCULATOARE
RUTERE şi PROTOCOALE DE
RUTARE
 Introducere
Într-un mediu de reţea, în care există mai multe segmente ce
folosesc protocoale şi arhitecturi diferite, este necesar un
dispozitiv care să cunoască adresa fiecărui segment şi să
determine cea mai bună cale (rută) pentru transmiterea datelor şi
filtrarea traficului de broadcast pe segmentul local. Un asfel de
dispozitiv se numeşte router.
• Routerele lucrează pe nivelul 3 (reţea) al
modelului OSI, ceea ce înseamnă că pot
comuta şi ruta pachete între diferite reţele.
•
• Routerele utilizează adresele logice
(adresele IP) pentru a funcţiona.

• Routerele fac schimb de informaţii

referitoare la starea rutelor, pentru a ocoli
conexiunile lente sau nefuncţionale.
• Routerele au conexiuni la mai multe reţele
simultan.

• Acestea sunt de regulă realizate cu ajutorul

interfeţelor ruterelor şi se mai numesc:
gateways.
Forwarding (înaintare).
• Un pachet care este primit de o "gateway" (pe
interfaţa dinspre reţeaua respectivă a ruterului),
poate fi transmis pe cealaltă reţea – pe altă
interfaţă a ruterului.
• Drumul ales de un pachet de la sursă la
destinaţie poartă denumirea de rută (route).
•
• Operaţia de alegerea a unei căi pentru un
pachet se numeşte rutare (routing).

• sarcina calculării rutelor le cade în

sarcină.
 Problema rutării
Atunci când un ruter primeşte un pachet pentru
o anumită destinaţie trebuie să decidă pe care
dintre interfeţele sale să-l trimită.
Una dintre interfeţe este întotdeauna mai aproape de
destinaţie.
Fiecare ruter care primeşte un pachet îl trimite pe o
interfaţă mai apropiată de destinaţia finală.
pachetul va ajunge la destinaţie.
 Tabele de rutare
• Această tabelă descrie pentru fiecare grup de adrese
(adresa retelei) interfaţa care trebuie folosită pentru a
ajunge la ele (reteaua destinatie) şi primul router căruia
datele trebuie să-i fie trimise (next hop).

Informaţiile conţinute de o tabelă de rutare sunt următoarele:

• adresele cunoscute din reţea
• modul de conectare la o altă reţea (gateway)
• căile (rutele) posibile între rutere
• costul transmiterii datelor pe aceste rute

alege cea mai bună cale de transmitere a datelor

•Routerele sunt utilizate pentru a conecta reţele:
Reţele locale între ele, în cadrul unei organizaţii
(interne)
Întreaga reţea a organizaţiei, la lumea exterioară

•Reţelele care se conectează pot fi similare sau nu,

LAN-uri sau WAN-uri.

•Funcţionarea routerelor este dependentă de protocol –

trebuie configurate pentru suita de protocoale
•Iau decizii referitoare la “calea cea mai bună” (best
path) pentru a trimite informaţia de la un nod la altul,
luând în considerare diferite informaţii (nr.de hop-uri,
congestii, disponibilitatea conexiunii, lăţimea de
bandă)

•Pot trimite datele pe căi alternative, dacă acestea sunt

disponibile Æ asigură redundanţă Æ toleranţă la defect
 Exemplu

Se consideră două staţii legate la două reţele

diferite (A şi B) care trebuie să comunice

TCP/IP determina dacă sursa şi destinaţia

aparţin aceleiaşi reţele sau nu – ID de reţea
din adresele IP
 Exemplu

•Datele destinate altei reţele sunt trimise către default gateway,

(routerul).
•Consultă tabela de routare

Dacă cunoaşte o cale către destinaţie, trimite pachetul pe acea cale.

Dacă nu cunoaşte o cale către destinaţie, routerul are şi el o “default

gateway”, care , de regulă, este routerul următor, şi-i trimite pachetul
Există două tipuri principale de routere:
• Statice – necesită configurare manuală şi nu
permit modificări în timpul funcţionării.

• Dinamice – au capacitatea de a comunica cu

celelalte routere, pentru a-şi actualiza tabelele de
routare.

Dacă un router devine indisponibil această

informaţie se transmite imediat celorlalte routere
cu care comunică şi foarte repede se asigură
consistenţa tabelelor de rutare.
 PROTOCOALE DE RUTARE

Protocolul prin care ruterele schimba

informaţii se numeşte protocol de rutare.
 PROTOCOALE DE RUTARE
Trei tipuri de routere conectate în Internet:
• Frunze (A): orice calculator care are o singură interfaţă
este o "frunză" (termen împrumutat din teoria grafurilor).

• Rutere "mici" (B): un astfel de calculator separă o reţea

relativ mică (locală) de restul Internet-ului; toate pachetele
care trec dintr-o parte într-alta trebuie să treacă prin el.

• Rutere din backbone (C): "miezul" Internet-ului arată ca

o mare pînză de păianjen; aceasta este "coloana vertebrală"
a Internet-ului, formată din trunchiuri de mare viteză care
se încrucişează în rutere.
 PROTOCOALE DE RUTARE
• Un ruter de tip C trebuie să ştie întreaga
topologie a Internet-ului, şi nu numai
reţelele care se învecinează direct cu el.

• Iniţial, la boot-are, un ruter C va şti numai vecinii săi (introduşi tot de

administrator). După prima rundă de comunicaţii va afla însă şi vecinii
vecinilor săi, după care vecinii vecinilor vecinilor săi, şi aşa mai
departe. Cum Internet-ul la ora actuală are un diametru în jur de 30
(adică distanţa dintre oricare două calculatoare trece prin mai puţin de
30 de rutere), după 30 de runde de comunicaţie între vecini orice ruter
C cunoaşte întreaga topologie a reţelei! Asta înseamnă zeci de
megaocteţi de informaţie. Dar fără această informaţie calculatoare
îndepărtate n-ar avea nici o posibilitate să ajungă unul la altul.
 ARHITECTURA
PROTOCOALELOR DE RUTARE
• se referă la modul cum este structurată
“inter-reţeaua”

• Arhitectura aleasă se bazează pe modul de

legare a ruterelor între ele şi aceasta are
impact asupra modului cum se desfăşoară
rutarea, şi cum lucrează protocoalele.
 ARHITECTURA
PROTOCOALELOR DE RUTARE
• ARHITECTURA DE BAZĂ (CORE
ARCHITECTURE)
Gateway-to-Gateway Protocol (GGP) era utilizat în interiorul “miezului”
inter-reţelei; Exterior Gateway Protocol (EGP) era utilizat între
ruterele “miezului” şi cele exterioare.

• ARHITECTURA SISTEMELOR
AUTONOME (AS)
 ARHITECTURA
PROTOCOALELOR DE RUTARE
• ARHITECTURA SISTEMELOR
AUTONOME (AS)
Această arhitectură, descentralizată, tratează Internetul ca fiind un set de
grupuri independente fiecare denumit sistem autonom (AS). Fiecare AS
constă dintr-un set de rutere şi reţele controlate de o organizaţie
particulară sau o entitate administrativă, care utilizează o singură
politică consistentă pentru rutarea internă.
Rutarea în inter-reţea se face la nivelul AS şi nu între
rutere individuale. Informaţia de rutare este
partajată între unul sau două rutere din fiecare AS,
nu cu fiecare ruter din fiecare AS.
 ARHITECTURA
PROTOCOALELOR DE RUTARE
• ARHITECTURA SISTEMELOR AUTONOME (AS)
• Fiecărui sistem autonom îi este alocat un număr (AS number) pentru
utilizare cu protocolul BGP. Aceste numere (întregi de 16 biţi) sunt
gestionate global ) pentru a asigura unicitatea lor în Internet) şi alocate
de către aceleaşi autorităţi care alocă adresele IP, în domeniul 1 –
64511 pentru utilizare pe Internet şi în domeniul 64512 – 65535, care
pot fi utilizate în interiorul unei organizaţii.

• Concluzie: Inter-reţelele TCP/IP moderne, mari, pot conţine mii de

rutere. Pentru a gestiona mai bine rutarea într-un astfel de mediu,
ruterele sunt grupate în sisteme autonome. Fiecare AS constă dintr-un
grup de rutere gestionat independent de o entitate sau o organizaţie
particulară.
 ARHITECTURA
PROTOCOALELOR DE RUTARE
• ARHITECTURA SISTEMELOR AUTONOME (AS)

Modul diferit de rutare în interiorul unui AS şi între AS-

uri se datoreaza protocoalelor de rutare utilizate:
• protocoale de rutare interioare (Interior Routing Protocol)
– utilizate pentru schimbul de informaţii de rutare între
ruterele unui sistem autonom – NU sunt utilizate între AS-
uri;
• protocoale de rutare exterioare – utilizat pentru schimbul
de informaţii între sistemele autonome. Pot fi utilizate şi în
interiorul unui AS, dar în principal fac schimb de
informaţii între sistemele autonome.
 ARHITECTURA
PROTOCOALELOR DE RUTARE
• ARHITECTURA SISTEMELOR AUTONOME (AS)

Protocoalele de rutare interioare sunt utilizate pentru a

partaja informaţii de rutare în interiorul unui AS.
Fiecare AS poate utiliza protocoale de rutare interioare
diferite deoarece sunt autonome.

Protocoalele de rutare exterioare partajează informaţii

între AS-uri. Fiecare AS trebuie să utilizeze acelaşi
protocol de rutare exterior pentru a asigura
comunicarea.
 AS#1

AS#3

AS#2

Rutere:
exterioa interioa
re re
 ALGORITMI ŞI METRICA
PROTOCOALELOR
• Algoritmul se referă la metoda utilizată de
protocol pentru determinarea celei mai bune
căi între oricare pereche de reţele şi pentru
partajarea informaţiilor de rutare între
rutere.
• Metrica este măsura “costului” utilizat
pentru a accesa cu o anumită eficienţă o
anumită rută.
 ALGORITMI ŞI METRICA
PROTOCOALELOR
Exemple de Algoritmi utilizaţi de protocoalele de
rutare:
• Dirijarea pe calea cea mai scurta (shortest
path routing)
• Inundarea (flooding)
• Dirijarea bazata pe flux (flow based routing)
• Dirijarea cu vectori distanţă (distance vector
routing)
• starea conexiunii (link state routing)