Neurologie si nursing în neurologie , 2 Notiuni de

semiologie

1. Notiuni de semiologie

Examenul unui bolnav cu afectiune neurologica

cuprinde interogatoriul, examenul fizic si examene paraclinice.
Interogatoriul trebuie sa cerceteze sistematic simptomele de care se
plange bolnavul (durere, tulburari de mers), tulburari sfincteriene, de
limbaj si psihice (afectivitate, atentie, rationament, vointa, memorie,
orientare in timp si spatiu, comportament);

Examenul fizic este examenul neurologic propriu-zis si se face de

obicei intr-o anumita ordine:
1. Examenul atitudinii bolnavului, al semnelor meningiene si al
starii de constienta. Acest examen implica la randul sau:

 Examenul sensibilitatii face necesara colaborarea bolnavului si se

incepe cercetand tulburarile subiective, care eventual pot exista: senzatiii
de intepaturi, furnicaturi, amorteli, dureri spontaneetc. dupa care se
cerceteaza sensibilitatea obiectiva. Se cere bolnavului sa inchida ochii si
se exploreaza succesiv sensibilitatea superficiala (tactila, termica si
dureroasa), profunda si complexa. Sensibilitatea tactila se exploreaza
punand in contact tegumentele cu pulpa degetului sau cu o bucata de
vata; sensibilitatea dureroasa, intepand tegumentele cu un ac;
sensibilitatea termica, aplicand succesiv pe tegumente doua eprubete cu
apa calda si apa rece, cerand bolnavului sa comunice imediat senzatia
resimtita. Se acorda intotdeauna atentie unei posibilitati de simulare.
Sensibilitatea profunda se exploreaza urmarind daca bolnavul percepe
vibratiile unui diapazon sau are simtul atitudinilor segmentare. Pentru
aceasta se aplica un diapazon care vibreaza pe regiunile osoase
proeminente (simtul vibrator) sau se imprima de catre examinator o
anumita miscare unui segment de membru al bolnavului (deget etc.)si se
cere acestuia sa puna membrul corespunzator de partea opusa in aceeasi
pozitie (simtul artrokinetic). Examenul sensibilitatii se completeaza cu
cercetarea simtului sterognostic, care consta in recunoasterea unui obiect
prin atingere, cu ochii inchisi. Imposibilitatea recunoasterii se
numeste asteorognozie. In terminologia neurologica se desemneaza
prin anestezie pierderea sensibilitatii, prin hipoestezie diminuarea
acesteia, iar prinhiperestezie, accentuarea anormala a sensibilitatii,
mergand pana la senzatie dureroasa, adesea cu caracter de arsura;
 Examenul motilitatii voluntare urmareste depistarea deficitului
motor prin studiul miscarilor active si al fortei musculare segmentare. Se
incepe examenul cerand bolnavului sa execute miscari de flexie, extensie,
abductie, rotatie si se observa daca acestea se executa cu usurinta sau nu.
Forta musculara segmentara se cerceteaza cerand bolnavului sa execute
miscari, in timp ce examinatorul se opune in efectuarea lor. Modificarile
patologice poarta urmatoarele denumiri: pareza (slabire a fortei
musculare), paralizie(absenta completa a fortei
musculare); hemiplegie (paralizie a unei jumatati de corp), paraple-
gie (paralizie a partii inferioare a corpului), monoplegie (paralizie a unui
singur membru), tetraplegie (paralizie a celor patru membre). Paraliziile
se datoresc lezarii caii piramidale sau a neuronului motor periferic;
 Examenul tonusului muscular se realizeaza cerand bolnavului sa-si
relaxeze complet membrul examinat, in timp ce examinatorul mobilizeaza
pasiv fiecare membra, cercetand rezistenta musculara si amplitudinea
miscarii. Tonusul normal este caracterizat print-o slaba rezistenta. Se
intelege prin hipertonie saucontractura musculara cresterea rezistentei,
deci exagerarea tonusului, iar prin hipotonie musculara, diminuarea
acestuia. Hipertoniile musculare se intalnesc in leziuni piramidale sau
extrapiramidale, iar hipo-tonia, in leziunile neuronului motor periferic si in
leziunile cerebelului;
 Examenul contractiilor si al miscarilor involuntare. Miscarile
automate fiziologice- clipitul, pendularea membrelor in mers etc.- sunt
diminuate sau abolite in sindroamele extrapiramidale
(boala Parkinson). Contractiile si miscarile involuntare apar de asemenea
in numeroase boli sub diferite forme: tremuraturi
(boala Parkinson, alcoolism, Basedow, degenerescente, scleroza in
placi),contracturi (tetanie, tumori cerebrale, tetanos), miscari coreice
(miscari involuntare dezordonate, bruste si rapide- coree, hemi-balism),
miscari atetozice (miscari involuntare, lente, care se schimba fara
incetare- leziuni extrapiramidale), convulsii tonico-clonice (crizele
epileptice);
 Coordonarea miscarilor este facultatea de a pune in actiune mai
multi muschi pentru a efectua o miscare. Se realizeaza prin mecanisme
complexe, la care participa cerebelul, aparatul vestibular, trunchiul
cerebral si scoarta cerebrala. Excitatiile de la periferie, culese de
proprioceptorii din muschi, tendoane si articulatii, de receptorii vesti-
bulari si vizuali, informeaza precis despre pozitia corpului in spatiu, stadiul
miscarilor si tonusului muscular. In functie de aceste informatii, sunt
emise impulsuri care regleaza tonusul muscular in raport cu modificarile
echilibrului corpului si cu miscarile in curs de executare. Se studiaza
cerand bolnavului sa execute anumite miscari ca: aducerea indexului pe
varful nasului, a calcaiului pe genunchi sau executarea rapida de gesturi
alternative (miscari rapide de supinatie si pronatie). Tulburarile de
coordonare poarta numele deatoxie si pot fi provocate de leziuni
cerebeloase;
 Examenul statiunii si al mersului implica nu numai coordonarea
miscarilor, dar si echilibrarea acestora. Se examineaza observand bolnavul
in ortostatism, pe varful picioarelor sau pe calcaie, precum si caracterul
mersului. Mersul are unele caractere care precizeaza adesea diagnosticul.
Intabes, mersul este necoordonat, bolnavul aruncand picioarele si lovind
pamantul cu calcaiele ("mers talonat"); in leziunile cerebeloase mersul
este de om beat, oscilant, instabil; in hemiplegie, la stadiul de recuperare
gamba este rigida, membrul inferior este intins, aspectul fiind de mers
cosind; in leziunile neuronului motor periferic, bolnavul stepeaza, gamba
fiind ridicata sus, pentru a nu lovi pamantul cu varful piciorului;
 Examenul echilibrului se face in ortostatism, cerand bolnavului sa-si
lipeasca picioarele: daca-si pierde echilibrul in timp ce sta cu ochii
deschisi, tulburarea este de natura cere-beloasa; daca-si pierde echilibrul
numai la inchiderea ochilor (semnul Romberg pozitiv), leziunea este fie
vestibulara, fie spinala (tabes,sindrom neuro-anemic etc.);
 Examenul reflexelor comporta cercetarea reflexelor
osteotendinoase cutanate, de postura si patologie. Reflexele
osteotendinoase se examineaza prin percutia cu ciocanul de reflexe a
tendonului, muschiului care provoaca la omul normal contractia
muschiului respectiv. Cele mai importante reflexe osteotendinoase sunt
urmatoarele: reflexe ahilian- care consta in flexia plantara a piciorului prin
percutia tendonului ahilian; reflexul ro-tulian- care consta in extensia
gambei pe coapsa prin percutia tendonului cvadricepsului; reflexul
bicipital- se examineaza percutand tendonul bicepsului la plicacotului si
provoaca flexia usoara a antebratului; reflexul tricipital- in care prin
percutia tricepsului in vecinatatea olecranului se produce extensia usoara
a antebratului etc. In timpul cercetarii reflexelor, bolnavul trebuie sa fie in
relaxare musculara completa. Reflexele osteotendinoase in situatii
patologice pot fi exagerate, ceea ce traduce o lezare a caii piramidale,
diminuate sau abolite (coma, leziuni de neuron motor periferic, atrofii
mari, tabes).
 Reflexele cutanate cele mai importante sunt: reflexul cutanat
abdominal (contractia muschilor abdomenului prin atingerea peretelui
abdominal cu partea neascutita a unui ac) si refluxul cutanat
plantar (fig.78) (la excitarea marginii externe a plantei cu un ac apare
flexia degetelor);
 Reflexele de postura se examineaza prin opozitia la punctul de
insertie a unui muschi, dupa care se lasa liber. Intinderea lenta produsa
din tendinta de a reveni la pozitia initiala declanseaza o contractie a
muschiului, care duce la cresterea tonusului postural. Dintre reflexele
patologice care apar in leziunile caii piramidale, cel mai cunoscut este
semnul Babinski- extensia degetului mare de la picior, cu flexie plantara a
celorlalte degete, la zgarierea usoara a marginii externe a plantei;
 Examenul troficitatii permite de asemenea informatii importante.
Atrofiile musculare sunt in general de origine periferica (poliomielita).
Cand se insotesc de fibrilatii musculare, sunt de natura medulara (scleroza
laterala amiotrofica). Alte tulburari trofice de natura nervoasa se pot
intalni, la articulatii(tabes) sau tegumente, pielea fiind subtire, lucioasa
(leziunile nervilor periferici) etc.;
 Examenul limbajului consta in punerea in evidenta a tulburarilor de
vorbire. Tulburarile de vorbire pot interesa intelegerea
limbajului, afazie (care se caracterizeaza prin imposibilitatea exprimarii si
intelegerii cuvintelor), articularea cuvintelor (disartrie) si pronuntarea
acestora- disfazia (balbaiala),disladia (imposibilitatea de a pronunta
anumite sunete);
1. Notiuni de neurologie si semiologie

 Receptori, care pot fi: exteroceptori, care culeg excitatiile pornite de

la mediul extern,proprioceptori, care culeg excitatiile de la muschi,
tendoane, articulatii etc. si interoceptori, care culeg excitatiile viscerale;
 Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali, motori si vegetativi. Pe
calea lor vin informatiile de la periferia corpului sau din organismele
interne, care vor merge- prin intermediul neuronului senzitiv- spre centru,
influxul nervos retransmitandu-se spre organele efectoare pe calea
neuronului motor, a nervilor motori. In general, nervii periferici sunt
micsti, leziunea lor provocand tulburari clinice motorii si senzitive. Din
nervii periferici fac parte nervii cranieni, in numar de 12 perechi, si nervii
rahidieni;

Sistemul nervos central este alcatuit din encefal, care este format
din cele doua emisfere cerebrale, formatiunile de pe baza creierului,
trunchiului cerebral, cerebel si din maduva spinarii.
 Emisferele cerebrale prezinta partea cea mai dezvoltata a sistemului
nervos. Fiecare dintre ele cuprinde cate patru lobi: frontal, parietal,
temporal si occipital. Acestia sunt impartiti prin santuri in circumvolutii.
Encefalul este format din substanta cenusie sisubstanta alba. Substanta
cenusie prezinta numeroase celule de diferite forme si dimensiuni,
alcatuind la suprafata scoarta cerebrala, iar in profunzimenucleii
centrali. In scoarta se gasesc 14 milioane de celule. Substanta alba a
emisferelor cerebrale este formata din fibre nervoase care realizeaza
legatura intre difeirte zone corticale (fibre de asociatie), legatura intre
cele doua emisfere (fibre comisurale- corpul calos), si legatura intre
diferite etaje ale sistemului nervos central (fibre de proiectie).
Coordonand functionarea sistemului nervos, scoarta cerebrala
controleaza intreaga activitate a organismului. Ea detine in primul rand
functia de reprezentare si selectionare, de elaborare a ideilor- gandirea
(rationamentul), denumita de Pavlov activitate nervoasa superioara.
Spre deosebire de reflexele neconditionate, care sunt innascute, reflexele
conditionate sunt dobandite, aparand in curesul existentei individului,
determinate de conditii diferite si variate ale mediului extern. La nivelul
scoartei se realizeaza,integrarea superioara, cu alte cuvinte, adaptarea
organismului la schimbarile mediului extern, inregistrate cu finete si
precizie, precum si legatura dintre diferite parti ale organismului.

 Lobul frontal, care corespunde circumvolutiei frontale ascendente,

este sediul neuronului motor central, deci sediul miscarilor voluntare.
Leziunile lobului frontal se insotesc de tulburari motorii (paralizii),
tulburari in articulatia vorbirii (disartrie sau anartrie), tulburari de
comportament;
 Lobul parietal este sediul cortical al analizorului sensibilitatii
generale. La acest nivel se realizeaza sinteza tuturor tipurilor de
sensibilitate. Leziunile lobului parietal se vor insoti deci de tulburari
privind aprecierea volumului si a formei obiectelor (stereognozie), a
greutatilor (barestezie), privind discriminarea tactila (aprecierea distantei
dintre doua atingeri ale pielii) etc. Distrugerea totala duce la agnozie
tactila, adica la nerecunoasterea prin pipait a obiectului respectiv;
 Lobul temporal cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv.
Leziunea sa se poate insoti desurditate verbala (bolnavul aude, dar nu
intelege), halucinatii auditive, tulburari de echilibru, imposibilitatea de a
intelege scrisul (cecitate verbala), incapacitate de utilizare uzuala a
obiectelor si de efectuare a gesturilor obisnuite (apraxie); uneori este
pierduta intelegerea semnificatiei cuvantului vorbit sau scris (afazie
senzoriala);
 Lobul occipital este sediul capatului corticalal analizorului vizual.
Leziunea sa duce la tulburari de orientare in spatiu, tulburari de vedere
(halucinatii vizuale) etc.;

Formatiunile de la baza creierului sunt diencefalul si corpii striati.

Diencefalul este alcatuit in principal din: talamus, statia cea mai
importanta de releu pentru toate fibrele senzitive care merg spre scoarta
cerebrala (leziunile talamusului producand grave tulburari de
sensibilitate), si hipotalamus, coordonatorul sistemului vegetativ si al
sistemului endocrin. Corpii striati, formati dintr-un numar de nuclei de
substanta cenusie, cu un rol deosebit in realizarea miscarilor automate si
a tonusului muscular, fiind segmentul cel mai important al sistemului
extrapiramidal. Leziunile acestora duc la aparitia unor tulburari incadrate
in notiunea generica de sindrom extrapiramidal.
Trunchiul cerebral este prima portiune cuprinsa in cutia craniana, in
prelungirea maduvei spinarii. Are un rol deosebit de important, aflandu-se
la raspantia dintre emisferele cerebrale si cerebel. Este alcatuit de sus in
jos din pedunculii cerebrali, protuberanta inelara si bulbul rahidian, care
face legatura cu maduva spinarii. Tinand seama de importanta centrilor
nervosi (respiratorii, circulatorii, deglutitie) a cailor si a conexiunilor de la
nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora produc manifestari
complexe, grave si adesea mortale. De la acest nivel pornesc cele 12
perechi de nervi cranieni care indeplinesc importante functii motorii si
senzitive. In afara nucleilor nervilor cranieni si ai centrilor reflexelor
vegetative, in trunchiul cerebral se gasesc o serie de nuclei nespecifici,
care alcatuiesc formatiunea reticulara, care joaca rol in transmiterea spre
scoarta cerebrala a diferitelor stimulari extero- si mteroreceptive,
contribuind la edificarea starii de veghe (de constienta).
Cerebelul, asezat in fosa posterioara a cutiei craniene, a alcatuit din
doua emisfere laterale, cu rol in coordonarea motorie, si o regiune
mediana, care contribuie in mod deosebit la mentinerea echilibrului,
numita vermis.Este legat de nevrax prin pedunculii cere-belosi. Functia sa
principala consta in reglarea tonusului muscular si in coordonarea
miscarilor.
Maduva spinarii: ultima portiune a sistemului nervos central este
adapostita in canalul rahidian si se prezinta sub forma unui cilindru de
substanta nervoasa, care incepe de la bulb si se intinde pana la L2. Este
impartita in doua jumatati simetrice, fiind formata din substanta alba si
substanta cenusie (fig. 76). Substanta cenusie este situata central si
imbraca aspectul literei "H". Coarnele anterioare ale substantei cenusii
sunt motorii, cele posterioare senzitive, iar cele laterale au functii
vegetative. Substanta alba este alcatuita din: cai motorii descendente si
cai senzitive ascendente, in fiecare jumatate de maduva se disting trei
cordoane de substanta alba, separate de emergentele radacinilor
anterioare (motorii) si posterioare (senzitive).
 Cordonul anterior contine fasciculul piramidal direct;
 Cordonul posterior contine fascicule Goli si Burdach, care conduc
spre centrii superiori sensibilitatea tactila si profunda constienta;
 Cordonul lateral contine o serie de fascicule ascendente care
conduc spre centrii superiori informatii legate de sensibilitatea termica,
dureroasa si profunda inconstienta. Tot la nivelul cordonului lateral
coboara fasciculul piramidal incrucisat si caile extrapiramidale, spre celula
neuronului periferic, aflata in coarnele anterioare, de unde porneste calea
motorie finala. Leziunile maduvei provoaca grave tulburari senzitive,
motorii si vegetative;

La nivelul maduvei, din cele doua radacini- anterioara (motorii) si

posterioara (senzitiva)- se formeaza nervii rahidieni. Pe traiectul radacinii
posterioare exista o umflatura,ganglionul spinal, care contine corpul
celular al primului neuron senzitiv periferic. Nervii rahidieni dau nastere
nervilor periferici.
Sistemul nervos central (encefalul si maduva spinarii) este acoperit
si protejat de cele trei foite meningiene: dura mater, o membrana
fibroasa in contact cu osul, arahnoida, o foita subtire care captuseste fata
interna, a durei mater, si pia mater, un tesut celular bogat vascularizat
care acopera tesutul nervos. Spatiul subarahnoidian cuprins intre pia
mater si arahnoida contine lichidul cefalorahidian. Acesta este secretat in
ventriculi de catre plexurile coroide si patrunde in spatiile sub-
arahnoidiene prin orificiile lui Magendie si Luschka. In interiorul
encefalului se afla un sistem de cavitati- sistemul ventricular, in care se
formeaza si circula L.C.R. In emisfere se afla ventriculii laterali si
ventriculul III, intre protuberanta si cerebel se afla
ventriculul IV. Ventriculul III este legat de ventriculul IV prin apeductul
Sylvian. Ventriculul IVcomunica cu spatiul arahnoidian prin orificiul
Luschka si Magendie. L.C.R. se resoarbe din spatiul subarahnoidian, prin
vilozitatile arahnoidiene.

Pentru intelegerea simptomelor care apar in leziunea sistemului

nervos, este necesara o sumara recapitulare a cailor motorii, senzitive si a
reflexelor.

Caile motorii
Sistemul motor cuprinde trei elemente: neuronul motor central,
neuronul extrapiramidal si neuronul periferic. Neuronul motor central si
cel extrapiramidal reprezinta cele doua cai motorii care merg de la
encefal la maduva. La nivelul acesteia, calea motorie este unica, fiind
reprezentata de neuronul motor periferic, numit de aceea si cale motorie
finala comuna. Prin intermediul acesteia se transmit atat impulsurile
venite pe calea neuronului motor central (calea piramidala), cat si cele
venite pe caile extra-piramidale.
Neuronul motor central formeaza calea piramidala. Fasciculul
piramidal are somele celulare (corpurile celulare) situate in scoarta
circumvolutiei frontale ascendente. Axonii lor alcatuiesc calea piramidala
si se termina in coarnele anterioare ale maduvei, unde fac sinapsa cu
neuronul motor periferic, cu exceptia unor fibre scurte (fasciculul
geniculat) care se termina in nucleii de origine ai nervilor cranieni, la
nivelul trunchiului cerebral. Fasciculul piramidal este format din fibre care
au deci o lungime si un traiect diferit:
 Fasciculul geniculat (cortico-nuclear) care se termina in nucleii
motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral;
 Fasciculul piramidal incrucisat, care reprezinta cea mai mare parte a
fasciculului piramidal si ale carui fibre se incruciseaza in partea inferioara
a bulbului (decusatie), pentru a ajunge apoi in cordoanele medulare
laterale si coarnele anterioare. Datorita incrucisarii bulbare a acestor
fibre, se intelege de ce o leziune encefalica antreneaza o paralizie de
partea opusa a corpului;
 Fasciculul piramidal direct, un fascicul foarte subtire, constituit din
cateva fibre, care nu se incruciseaza la nivelul bulbului, ci mult mai jos, la
nivelul maduvei, cu cateva segmente inainte de a se termina tot in
coarnele anterioare ale maduvei. Fasciculul piramidal este de origine
filogenetica mai noua. Prin intermediul lui se transmit impulsurile motorii
active (pentru miscarile voluntare) si impulsurile moderatoare ale scoartei
pentru activitatea automat-reflexa a maduvei;

Neuronii extrapiramidali formeaza calea extrapiramidala care este o

cale motorie indirecta. Corpurile celulare isi au originea in nucleii cenusii
centrali (lenticular, caudat), nucleu rosu, locus niger. Toti acesti nuclei
sunt legati intre ei prin fascicule scurte. Caile descendente se termina in
coarnele anterioare ale maduvei prin diferite fascicule: rubo-spinal, olivo-
spinal, tecto-spinal, vestibulo-spinal. De retinut ca scoarta cerebrala la
nivelul lobului frontal are neuroni cu functie extrapiramidala. Sistemul
extrapiramidal, de origine filogenetica mai veche, jaoca un rol in miscarile
automate si in coordonarea si reglarea tonusului muscular.
Neuronul motor periferic este portiunea terminala a caii motorii.
Corpurile celulare se gasesc in coarnele anterioare ale maduvei, iar axonii
trec prin radacina anterioara in nervii periferici, terminandu-se in muschi.
Legatura intre nerv si muschi se face la nivelul unei formatiuni de tip
sinaptic, numita placa motorie. Transmiterea influxului la acest nivel, se
face cu ajutorul unui mediator chimic, numit acetilcolina.Neuronul motor
periferic primeste excitatii atat pe calea neuronului motor central, cat si a
neuronului extrapiramidal si a arcului reflex medular. De aceea se mai
numeste si calea finala comuna. In leziunea neuronului motor periferic
sunt pierdute toate categoriile de miscari.

Caile sensibilitatii
Informarea sistemului nervos asupra variatiilor mediului extern si
intern se realizeaza prin existenta la periferie a unor receptori specializati
pentru toate tipurile de sensibilitate. In mare se disting o sensibilitate
elementara si una sintetica. Sensibilitatea elementara cuprinde:
 Sensibilitatea superficiala sau cutanata, pentru tact, caldura si
durere (termica, tactila si dureroasa);
 Sensibilitatea profunda sau propriceptiva, care provine din muschi,
tendoane, ligamente, oase si articulatii;
 Sensibilitatea viscerala (interoceptiva), sub controlul sistemului
nervos vegetativ;

Sensibilitatea sintetica cuprinde: senzatii complexe, rezultate din

diferentierea si c< binarea senzatiilor elementare.
Caile sensibilitatii printr-o inlantuire de trei neuroni, alcatuiesc calea
sensibilitatii termo-algice, a sensibilitatii tactile, profunda constienta (mio-
artrokinetioa, vibratorie si barestezica), profunda inconstienta (relatii
despre tonus si echilibru). Caile senzitive cuprind trei neuroni.
 Primul neuron se gaseste pe traiectul radacinii posterioare a
nervului rahidian, in ganglionul spinal si in ganglionii anexati nervilor cra-
nieni. El are o prelungire cu rol de dendrita, care alcatuieste fibra senzitiva
a nervului periferic, si o prelungire cu rol de axon care patrunde in
maduva. Aceasta prelungire poate fi scurta, pentru sensibilitatea
superficiala (care se termina in celulele coarnelor posterioare ale
maduvei), mijlocie, pentru sensibilitatea profunda inconstienta (care se
termina 2-3 segmente medulare mai sus) si lunga, pentru sensibilitatea
profunda constienta (care se termina in nucleii Goli si Burdach din bulb);
 Al doilea neuron transmite excitatia senzitiva la talamus- pentru
sensibilitatea superficiala: prin fasciculul spino-talamic anterior pentru
sensibilitatea tactila, prin fasciculul spino-talamic posterior pentru
sensibilitatea termoalgica, iar pentru sensibilitatea profunda, fibrele care
pornesc din nucleii Goli si Burdach se incruciseaza in bulb, pe linia
mediana si se termina in talamus;
 Al treilea neuron este portiunea cailor senzitive cuprine intre
talamus si circumvolutia parietala ascendenta;

Reflectivitatea. Se intelege prin reflex un raspuns motor, secretor

sau vasomotor, obtinut prin intermediul sistemului nervos. Pentru ca sa
se produca un reflex este necesara continuitatea arcului reflex intre
nervul aferent si cel eferent, cu alte cuvinte, o suprafata receptoare
(piele, muschi, tendoane), un nerv senzitiv, care constituie fibra aferenta,
o celula intermediara situata in ganglionul spinal posterior, o celula
motorie (in cornul anterior al maduvei) si o terminatie motorie in muschii.
Se cunosc mai multe tipuri de reflexe:
 Reflexele osteotendinoase sunt reflexe spinale, formate din doi
neuroni- unul senzitiv, care receptioneaza excitatia de la nivelul
tendonului, excitat prin intindere, si unul motor (neuronul motor
periferic), care executa raspunsul motor. Impulsurile corticale prin calea
piramidala au actiune inhibitorie asupra acestor reflexe;
 Reflexele superficiale (cutanate si mucoase) sunt formate din
inlantuirea mai multor neuroni. Excitatia unor zone cutanate mucoase
determina contractia muschilor corespunzatori. Ele devin patologice prin
exagerarea lor, care apare in leziunea fasciculului piramidal;
 Reflexele de postura au tot un arc reflex alcatuit din doi neuroni, dar
sunt reglate in special de sistemul extrapiramidal, care exercita asupra lor
o influenta moderatoare. La subiectul normal, modificarea pasiva a
pozitiei unei articulatii determina o stare de contractie a muschilor
interesati. In leziunile extrapiramidale, aceste contractii sunt exagerate, in
afara acestor reflexe pot aparea si alte reflexe patologice, care se ivesc
numai in leziunile neuronului motor central (calea piramidala);
 In afara reflexelor somatice, maduva este si sediul unor reflexe
vegetative (defecatie, mictiune, erectie, ejaculatie, vaso-motricitate).