Familia romană și familia românească

Familia romană

La nașterea unui copil, poarta casei era împodobită cu flori, astfel încât toată lumea să afle
vestea cea bună.

Copilul nou-năcut era pus jos, pe pământ, în fața tatălui, care-l recunoștea ridicându-l în
brațe, spre soare, în lumină.

Zilele a noua - pentru băieți - și ziua a opta - pentru fete - erau cele ale purificării, într-o
ceremonie solemnă. Copilul era închinat divinităților (zeităților) și i se dădea un nume. Toți îi
urau sănătate și noroc celui mic.

Numele romanilor avea trei componente: prenumele fiecăruia (Marcus), numele tatălui /
al neamului / al ginții în care se născuse (Tullius) și porecla (Cicero, din ”cicer” = bob de năut).

Fetele își primeau prenumele din numele tatălui / al neamului / al ginții în care se născuse.
De exemplu, fiica lui Marcus Tullius Cicero se numea TULLIA (filia) CICERONIS = Tullia
(fiica) lui Cicero.

Se pare că vechii romani foloseau și numeralul ordinal pentru a-și numi copiii, de-aici s-
au păstrat nume ca: SECUNDUS (al doilea), QUINTUS (al cincilea), SEPTIMIUS (al șaptelea),
OCTAVIUS (al optulea), DECIMUS (al zecelea).

Tatăl, capul familiei, avea drept de viață și de moarteasupra copiilor săi, dar și asupra
soției, a sclavilor și a tuturor bunurilor. Cu timpul, însă, dreptul roman s-a umanizat, relația pater
- filius (tată - fiu) devenind una de prietenie, de respect reciproc. Uneori, însă, aceasta lasă loc
unei indulgențe excesive, al cărui rezultat au fost PUERI DELICATI (copiii răsfățați), simbol al
decăderii Romei.

Soția se bucura de un respect deplin în calitate de mamă și soție, dar și de stăpână a casei.
Ea se îngrijea de cămin, de educarea copiilor, până când aceștia împlineau vârsta de 7 ani, dar se
ocupau, de asemenea, și de toarcerea lânii.

Romanii nu făceau nunți în luna mai, ci, mai ales, în a doua jumătate a lunii iunie.

Copiii nu aveau dreptul să se căsătorească fără consimțământul tatălui, iar dacă îl

obțineau, ei continuau să trăiască sub autoritatea capului familiei împreună cu soțiile lor, atât
timp cât tatăl lor era în viață. Acesta își putea exercita drepturile chiar și asupra nepoților și,
bineînțeles, asupra bunurilor copiilor. Deși fiii aveau capacitatea juridică de a dobândi o
proprietate sau de a primi o moștenire, ei nu puteau beneficia de acestea sau de profitul de pe
urma lor, chiar dacă le administrau, până la moartea tatălui. Această stare de lucruri a caracterizat
statul roman până la formarea Imperiului Roman.

Sper sfârșitul Republicii, legăturile de familie încep să slăbească, iar vechile familii
romane se combină cu provinciali și liberți.

Familia românească este ”celula” de bază a societății, este mica biserică. Ea este formată
din bărbat, femeie și copilul sau copiii lor. Întâi, băiatul care dorește să se căsătorească cu iubita
sa merge la părinții alesei sale, spre a le cere mâna fetei lor și, după obținerea binecuvântării
acestora, fata este cea care, împreună cu părinții săi, merge la părinții băiatului, cerându-le
binecuvântarea. După obținerea binecuvântîrii părinților, cei doi se pregătesc de nuntă și mai
întâi se căsătoresc civil, la Primărie, apoi fac cununuia religioasă, în biserică. Înaintea cununiei
religioase, cei doi se spovedesc și se împărtășesc.

La noi, bărbatul este egal cu femeia, el nu are drept de viață și de moarte asupra soției și
copiilor săi. Membrii unei familii echilibrate se respectă și se iubesc reciproc.

Ziua a opta de la nașterea unui copi este ziua în care nou-născutul este adus la biserică,
pentru a fi îmbisericit, iar mamei i se citesc rugăciuni speciale.

Se recomandă ca botezul nou-născutului să se facă la 40 de zile de la nașterea acestuia,

dar se acceptă, la botez și copii mai mari, până într-un an.

Copilul primește, la botez, un prenume sau cel mult trei, puse, de regulă, în legătură cu un
Sfânt. Imediat după anii '90, exista moda ca celui mic să i se pună un nume al actorilor filmului
îndrăgit.

Românii ortodocși nu fac nunți în perioada celor 4 mari posturi de peste an (Postul
Crăciunului, Postul Sfintelor Paști, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Postul Adormirii
Maicii Domnului).

Soții se roagă împreună cu copiii lor și merg adesea la biserică, spovedindu-se și

împărtășindu-se.
 În societatea contemporană, asistăm și la o involuție în ceea ce privește familia
tradițională românească, în sensul apariției familiilor monoparentale (cu un singur părinte), în
urma divorțurilor masive, ori a uniunilor conjugale (fără binecuvântarea părinților sau obținută în
biserică) etc.. Părinții, în ziua de astăzi, pentru a le asigura un trai mai bun copiilor lor, aleg să
plece la muncă în străinătate, ori își iau 2-3 joburi și astfel cei mici, crescuți de bunici - în cel mai
bun caz - sau de bone, tânjesc după iubirea și înțelegerea părintească, după îmbrățișarea mamei și
/ sau a tatălui. Drept urmare, ori devin închiși în ei înșiși, ori agresivi, răzbunându-se pe colegii
lor care locuiesc împreună cu părinții. Pentru a compensa lipsa dragostei, părinții preferă să le
cumpere tot felul de lucruri scumpe, însă copiii lor devin din ce în ce mai triști, în final, crescând,
chiar neascultători. Părinții și copiii nu mai comunică, cu adevărat, cu inima, așa cum ar fi
indicat.