Carte Bovine PDF

MACIUC VASILE
PERFECŢIONAREA
ŞI OPTIMIZAREA
TEHNOLOGIILOR
ÎN EXPLOATAREA
BOVINELOR
ŞEF LUCRĂRI DR. ING. Vasile Maciuc
PERFECŢIONAREA ŞI OPTIMIZAREA
TEHNOLOGIILOR
ÎN EXPLOATAREA BOVINELOR
Coperta şi subcoperta: Răzvan Radu-Rusu
Tehnoredactare: Prof. Domnica Maciuc
TIPĂRIT CU SPRIJINUL AGENŢIEI NAŢIONALE

PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI TEHNOLOGIE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MACIUC, VASILE
Perfecţionarea şi optimizarea tehnologiilor în exploatarea
bovinelor / Vasile Maciuc – Iaşi : Alfa, 2006
Bibliogr.
ISBN (10) 973-8953-18-9 ; ISBN (13) 978-973-8953-18-5
636.2
ISBN (10) 973-8953-18-9
ISBN (13) 978-973-8953-18-5
© 2006 - Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin

Editurii ALFA şi autorului
Editura
ALFA
Iaşi – 2006
Perfecţionarea şi optimizarea tehnologiilor în exploatarea bovinelor
Capitolul I
CREŞTEREA BOVINELOR PREZENT ŞI

PERSPECTIVE ÎN VIZIUNEA INTEGRĂRII ÎN
U.E.
În perspectiva integrării României în Uniunea

Europeană se vor realiza o serie de modificări profunde în
toate domeniile, dar cu deosebire în agricultură. Aceste
modificări trebuie să conducă la o dezvoltare durabilă şi
permanentă, mai ales sub aspect calitativ şi economic,
orientată spre piaţa internă şi spre cea europeană şi
mondială.
Potenţialul agricol al României reprezintă o premisă
solidă dar insuficientă pentru realizarea unei agriculturi
competitive. Acest potenţial trebuie să se regăsească în
nivelul producţiilor, al calităţii acestora, să se reflecte într-un
mediu rural sănătos şi competitiv cu cel din ţările membre
ale Uniunii Europene. În prezent, trebuie să recunoaştem că
există un decalaj între performanţele agriculturii româneşti şi
cele realizate în ţările Uniunii Europene, decalaj accentuat în
ultimii ani ca urmare a decapitalizării agriculturii.
Tabelul 1
Suprafaţa agricolă pe categorii de folosinţă şi grupe

de posesori
(sursa: AGCTR)
Nr. Terenuri Terenuri Total
Posesori
crt. agricole neagricole general
5
Vasile MACIUC
1. Total ţară 14.836.58 9.002.486 23.839.071

5
Domeniul 570.654 7.542.470 8.113.123
public, din
2 care:
- Unităţi 317.597 6.522.975 6.840.572
agricole
- Primării 123.835 517.081 640.916
- Ministere şi 128.200 497.711 631.635
alte organe
centrale
3 Domeniul 14.265.93 1.460.016 15.724.461
privat 1
- % din total 96,15 16,23 65,76
ţară
Suprafaţa agricolă a României, evidenţiată statistic

(tab. 1), însumează 23.839.071 ha, compusă din 14.836.585
ha terenuri agricole (62,23 %) şi 9.002.486 ha neagricole
(37,78 %). Din terenul agricol existent, o suprafaţă de 14,26
mil. ha, reprezentând 96,1 % din total, este proprietatea
privată a micilor gospodării ţărăneşti şi fermelor ai căror
proprietari – prin redobândirea dreptului de proprietate şi
cumpărări de teren agricol – se constituie în prezent în
exploataţii cu o dotare tehnică relativ corespunzătoare şi
realizează produse pentru piaţă.
De remarcat că din suprafaţa de 3,2 mil. ha teren din
domeniul privat al statului, 2,1 mil. ha, respectiv o
importantă sursă pentru furajarea taurinelor şi ovinelor, cu
condiţia ca asociaţiile de crescători să se implice în
întreţinerea şi folosirea raţională a acestora.
6
Terenurile neagricole, în suprafaţă de 9.002.486 ha din

totalul funciar, aparţine, în principal, fondului forestier, care
ocupă 6,6 mil. ha (74,06 %). Excluzând suprafeţele ocupate
de lucrările şi obiectivele hidrografice (9,46 %) şi cele
ocupate de drumuri, curţi şi construcţii (1,02 mil. ha – 11,39
%), terenurile neproductive reprezintă în continuare 5,12 %
din total.
În cadrul agriculturii României, sectorul „lapte şi
produse lactate” este unul dintre cele mai importante.
Raportat pe plan mondial, astăzi, din totalul efectivelor de
animale domestice, o pondere de cca. 65 % (UVM) o au
bovinele. Acestea se constituie într-o importantă sursă în
realizarea fondului mondial de produse alimentare,
asigurând peste 95 % din producţia de lapte, aproape 33 %
din producţia de carne şi aproximativ 90 % din totalul pieilor
ce se utilizează în industria pielăriei, la care se adaugă şi alte
produse şi subproduse de largă utilizare.
Bovinele constituie un deosebit mijloc de transformare
în produse cu însuşiri biologice superioare a diverselor
resurse vegetale şi a unor subproduse ale industriei
alimentare care nu se pot utiliza direct pentru consumul
uman. Perspectivele ameliorării bovinelor sunt dictate de
situaţia consumurilor de lapte şi carne, de raportul cerere-
ofertă pentru aceste produse. La nivel mondial, faţă de un
consum mediu anual de cca. 117 kg lapte şi 17 kg carne, se
prevede pentru perspectivă un optim de 350 kg lapte şi 35 kg
carne.
1.1.Situaţia efectivelor de taurine

Efectivul mondial de taurine (tab. 2 şi 3) este de cca.
1.355.187.580 capete, cea mai mare pondere înregistrându-
7
Vasile MACIUC
se pe continentele american şi asiatic, fiecare cu câte 34 %

(≈470 mil.), urmate de cel african cu 17 % (239 mil.);
celelalte continente deţin efective mai reduse: Europa 10,7
% (131 mil.), Oceania 2,5 % (38 mil.) şi Australia 1,7 % (27
mil.). În ce priveşte efectivul de vaci pe plan mondial (tab.
4) acesta este de 234.879.000 capete, reprezentând
aproximativ 17,5 % din efectivul total. Cel mai mare efectiv
de vaci se înregistrează în Asia (83.649.000 capete), urmată
de America (54.468.000 capete), Europa (46.739.000
capete), Africa (44.075.000 capete) şi Oceania cu 5.948.000
capete.
Tabelul 2
Dinamica efectivului mondial şi comunitar de taurine

(sursa: FAO, 2004)
Ani/Capete
2000 2001 2002 2003 2004
1.314.514.96 1.320.927.28 1.332.727.27 1.349.182.63 1.350.983.64
0 0 0 0 0
82.637.244 81.898.004 80.153.121 78.990464 88.314.410
2.171.681 2.155.447 2.118.454 2.066.942 2.052.000
3.041.560 3.037.760 2.891.260 2.778.077 2.738.648
54.074 54.123 53.613 58.335 55.400
1.573.530 1.582.027 1.520.136 1.473.828 1.428.329
1.867.937 1.906.911 1.796.118 1.724.409 1.645.764
267.300 252.800 260.500 253.900 257.200
1.056.700 1.037.400 1.025.400 1.000.200 969.000
20.310.478 20.462.406 20.116.340 19.596.848 19.319.860
8
14.657.901 14.567.737 14.226.600 13.731.958 13.386.000

601.932 613.190 559.000 573.000 624.000
857.000 805.000 783.000 770.000 739.000
7.037.400 7.049.800 6.992.200 6.998.600 7.015.600
7.162.000 6.738.880 6.510.097 6.504.703 6.304.601
378.400 366.700 384.700 388.100 378.600
897.800 748.300 751.700 779.100 812.100
g 205.072 205.193 197.257 189.674 185.000
19.200 19.200 18.770 17.940 19.400
4.070.000 4.047.000 3.858.000 3.759.000 3.767.000
6.083.000 5.734.340 5.533.000 5.488.943 5.353.421
1.421.000 1.414.000 1.404.000 1.395.000 1.389.000
664.062 644.908 607.835 593.182 540.146
471.425 493.670 477.075 473.242 450.226
6.216.883 6.410.780 6.477.895 6.548.379 6.653.087
1.683.700 1.651.500 1.637.500 1.606.674 1.628.464
t 11.133.000 10.600.000 10.343.000 10.517.000 10.602.564
Tabelul 3
Dinamica efectivului mondial de taurine (sursa: FAO,

2004)
nente Ani/Capete
2000 2001 2002 2003 2004
a 224.878.56 228.505.89 233.829.37 235.491.05 237.572.45
239
8 3 6 6 9
444.833.56 443.512.78 444.472.34 446.554.29 451.978.94
455
5 6 2 7 9
alia 27.588.000 27.721.000 27.870.000 26.664.000 27.500.000 27
146.959.13 143.247.62 140.673.18 138.545.17 134.416.79
pa 131
9 9 5 8 4
9
Vasile MACIUC
rica 161.857.25 161.873.61 162.627.59 161.922.77 161.983.26

163
C. 7 0 6 4 4
rica 298.636.62 306.032.78 312.820.88 329.621.27 328.770.90
327
9 0 0 4 0
nia 37.349.805 37.754.585 38.241.893 37.048.047 37.844.275 38
Tabelul 4
Efectivul de vaci pe glob şi pe regiuni (sursa : C.N.I.E.L. –

2005)
Regiuni/ani 1999 2000 2001 2002 2003
Pe glob, din 224.03 227.22 229.15 231.57 234.879
care: 8 9 3 8
Europa, din 52.653 51.285 49.496 48.107 46.739
care:
U.E. 15 21.520 21.154 20.578 19.996 19.543
(1), din
care:
Franţa (1) 4.432 4.424 4.412 4.191 4.127
C.S.I. 20.956 20.186 19.224 18.605 17.777
(2), din
care:
Rusia 13.158 12.771 12.294 11.729 11.077
Ucraina 5.572 5.272 4.855 4.820 4.621
Ţările 904 838 774 780 764
Baltice
P.E.C.O. 8.208 8.061 7.884 7.702 7.656
10
(3)
Alte ţări 1.066 1.049 1.036 1.024 999
europene
America de 30.840 31.224 31.960 32.641 33.395
Sud, din
care:
Argentina 2.500 2.450 2.450 2.150 2.000
Brazilia 17.396 19.885 18.194 19.005 20.000
America de 20.296 20.485 20.862 21.287 21.073
Nord şi
Centrală,
din care:
U.S.A. 9.156 9.210 9.115 9.141 9.084
Canada 1.157 1.103 1.091 1.084 1.075
Asia, din 76.011 77.205 78.094 80.031 83.649
care:
India 34.700 36.000 36.600 37.600 38.800
Japonia 1.279 1.251 1.220 1.219 1.210
Africa 38.671 41.466 42.956 43.588 44.075
Oceania, 5.567 5.563 5.787 5.925 5.948
din care:
Australia 2.155 2.171 2.176 2.123 2.052
Noua 3.358 3.337 3.556 3.747 3.842
Zeelandă
(1) – vaci în lactaţie la 1 ianuarie
(2) – Comunitatea Statelor Independente
(3) – ţările din Europa Centrală şi Orientală
11
Vasile MACIUC
Pe plan naţional, spre sfârşitul anului 1980 s-a

înregistrat un proces intens de sporire numerică a taurinelor,
şi nu întotdeauna în corelare cu resursele furajere alocate
pentru a-şi exprima potenţialul productiv. Nivelul atins în
anul 1989 totalizează peste 6,2 milioane bovine total, din
care peste 39 % vaci şi juninci, efective care se regăseau atât
în unităţile cooperatiste şi de stat, cât şi în micile gospodării
ale populaţiei. Dispersarea efectivelor din exploataţiile
amintite a dus la scăderea drastică înregistrată în primii ani
ai deceniului trecut, practic la înjumătăţirea efectivului şi
apoi, din anul 1994, la scăderi anuale de cca. 100 mii capete.
Efectivul matcă a scăzut, de asemenea, cu peste 800 mii faţă
de a989, la o situaţie anormală, datorată sacrificării fără
discernământ a tineretului femel matcă (tab. 5).
Tabelul 5
Dinamica efectivului de taurine pe plan naţional

198 199 199 199 199 200 200 200 20
Specificare
9 1 3 5 9 1 2 3 4
Bovine 629 435 359 349 305 280 287 289 28
total 1 5 7 7 1 0 7 7 8
% 100 69 57 55 48 45 46 46 4
Efectiv 246 226 197 198 176 174 175 175 17
matcă 8 6 9 3 9 6 9 9 0
% 100 92 80 80 72 71 71 71 7
Perioada de declin s-a apropiat de sfârşit deoarece la

finele anului 2004-2005 după datele F.A.O. efectivele de
12
taurine au înregistrat o creştere de cca. 2 % faţă de anul 2001

şi sunt semne de redresare şi a producţiilor animaliere.
În ce priveşte structura de proprietate (tab. 6) s-a
constatat că în anul 2003, 99 % din efectivul total de taurine
se exploata în sectorul privat, din care doar 1 % în societăţi
şi asociaţii cu capital de stat, 97 % din efectiv exploatându-
se în ferme familiale, de subzistenţă.
Tabelul 6
Efectivul total şi matcă de bovine, pe structuri de

proprietate, la finele anilor 2002 şi 2003 (sursa: AGCTR)
Existent la Existent la Diferenţ
31.12.2002 31.12.2003 e
Specificare % ±
mii % din mii
din 2003/20
cap. total cap.
total 02
Bovine total 2878 100 2897 100 19
Sector stat 31 1 20 1 -11
Sector privat total 2847 99 287 99 30
• Societăţi + 77 3 82 3 5
asociaţii cu capital
privat
Ferme familiale 2770 96 2795 96 25
Vaci, bivoliţe şi 1759 100 1757 100 -2
juninci
Sector stat 14 1 9 1 -5
Sector privat total 1745 99 1748 99 3
• Societăţi + 36 2 38 2 2
asociaţii cu capital
privat
Ferme familiale 1709 97 1710 97 1
13
Vasile MACIUC
1.2.Mărimea exploataţiilor de taurine

Pe plan mondial mărimea medie a fermelor de taurine
variază de la o zonă geografică la alta, în funcţie de
condiţiile socio-economice. În Europa, mărimea fermelor de
taurine este cuprinsă între 35-60 capete, cu variaţii de la 70
cap. (Anglia) la cca. 1,5 capete (România). În S.U.A.,
mărimea fermelor de vaci este în jur de 100 capete.
În tabelul 7 sunt prezentate numărul şi structura
dimensională a fermelor de vaci şi juninci, pe sectoare de
proprietate. Pe ansamblu, micro-fermele de 1-5 vaci au cea
mai mare frecvenţă atât la nivel naţional cât şi în zona
Moldovei. În unele judeţe de şes, unde sunt condiţii
favorabile înfiinţării de culturi furajere extinse şi fermele
zootehnice cu număr mai mare de taurine sunt prezente
frecvent.
Sistemul de creştere a vacilor de lapte diferă, de
asemenea, de la o regiune la alta şi în cadrul regiunii sub
influenţa bazei furajere, aprovizionării cu furaje, a forţei de
muncă, gradului de dotare tehnico-materiale şi nu în ultimul
rând a modului de valorificare a produselor. Sistemul de
creştere tradiţional-gospodăresc al vacilor de lapte este
caracterizat prin creşterea şi exploatarea a 1-5 animale,
întreţinute în adăposturi simple, fără dotări simple, fără
dotări speciale, cu procesul de muncă parţial mecanizat.
Din evaluarea suprafeţei terenului arabil şi a pajiştilor
din ţara noastră raportate la totalul suprafeţei ocupate,
rezultă că există resurse furajere pentru creşterea vacilor de
lapte. Cu toate acestea, fără a dispune de posibilităţi
financiare pentru procurarea de rase de vaci performante şi
pentru dotări tehnico-materiale, producătorii de lapte de vacă
investesc în propriile microferme familiale pentru
14
modernizare doar când obţin venituri din vânzarea

animalelor şi valorificarea produselor proprii.
Tabelul 7
Numărul şi structura dimensională a exploataţiilor de vaci

şi juninci pe total
sectoare de proprietate (sursa AGCTR)
Total sectoare
Revin, în
Număr
% din Efectiv % din medie, pe
Specificare exploataţ
total capete total exploataţie,
ii
capete
1.192.5 1.738.8
Total 100 100 1,47
23 41
1.121.9 1.374.5
1-2 capete 94,08 79,05 1,23
44 34
202.42
3-5 capete 59.951 5,03 11,64 3,38
7
6-10 capete 6.638 0,56 48.163 2,77 7,26
11-15
1.760 0,15 21.749 1,25 12,36
capete
16-20
880 0,07 15.234 0,88 17,31
capete
21-30
579 0,05 14.297 0,82 24,69
capete
31-50
392 0,03 14.753 0,85 37,64
capete
51-100
216 0,02 14.225 0,82 65,86
capete
Peste 100 163 0,01 33.459 1,92 205,27
15
Vasile MACIUC
capete
Sector privat
Revin, în
Număr
% din Efectiv % din medie, pe
Specificare exploataţ
total capete total exploataţie,
ii
capete
1.192.3 1.730.9
Total 100 100 1,45
19 05
1.121.8 1.374.4
1-2 capete 94,09 79,41 1,23
85 52
202.25
3-5 capete 59.908 5,02 11,68 3,38
2
6-10 capete 6.621 0,56 48.026 2,77 7,25
11-15
1.748 0,15 21.571 1,25 12,34
capete
16-20
874 0,07 15.128 0,87 17,31
capete
21-30
565 0,05 13.933 0,8 24,66
capete
31-50
375 0,03 14.051 0,82 37,47
capete
51-100
204 0,02 13.446 0,78 65,91
capete
Peste 100
139 0,01 28.046 1,62 201,77
capete
Sector de stat
Specificare Număr % din Efectiv % din Revin, în
exploataţ total capete total medie, pe
ii exploataţie,
16
capete
Total 204 100 7.936 100 38,90
1-2 capete 59 28,92 82 1,03 1,39
3-5 capete 43 21,10 175 2,21 4,07
6-10 capete 17 8,33 137 1,71 8,06
11-15
12 5,88 178 2,24 14,83
capete
16-20
6 2,94 106 1,34 17,67
capete
21-30
14 6,86 364 4,59 26,00
capete
31-50
17 8,33 702 8,85 41,29
capete
51-100
12 5,88 779 9,82 64,92
capete
Peste 100
24 11,76 5.413 68,21 225,54
capete
1.3. Producţia de lapte

Producţia mondială de lapte (tab. 8) a avut o evoluţie
ascendentă de la 491.234.911 tone în anul 2000 la
530.719.749 tone în 2005. Pe glob există câteva zone (tab.
9) care produc peste 60.000 mii tone lapte anual şi anume:
America cu 146,3 mii tone, Uniunea Europeană cu 120,1
respectiv 142,3 mii tone, Asia cu 100,5 mii tone şi C.S.I. cu
63,1 mii tone.
Producţia medie pe plan mondial (tab. 10) este de 2197
kg, cu variaţii de la 496 kg în Africa, până la 4715 kg în
America de Nord şi Centrală, respectiv 4485 kg în Europa.
Conform statisticilor FAO, pe plan mondial, cele mai mari
17
Vasile MACIUC
producţii de lapte pe vacă furajată se obţin în ţările

dezvoltate, reprezentate de: Israel, SUA, Canada, Suedia,
Olanda, Japonia, Germania şi Franţa.
Tabelul 8
Producţia de lapte de vacă pe plan mondial şi în U.E.

(sursa : FAO, 2004)
ficare Ani/tone – lapte integral şi proaspăt
2000 2001 2002 2003 2004
491.234.91 497.573.32 510.064.29 518.443.35 523.227.66
53
al 1 2 2 2 4
123.055.24 122.075.26 122.254.25 122.768.44 141.543.86
14
5) 5 5 5 1 0
a 3.340.126 3.299.567 3.292.203 3.229.880 3.559.000 3
3.689.000 3.694.000 3.469.000 3.400.000 3.350.000 3
146.600 141.500 141.497 150.359 139.813
hă 2.789.364 2.782.854 2.728.578 2.645.662 2.602.412 2
marca 4.719.800 4.553.000 4.590.000 4.675.000 4.569.000 4
a 629.600 683.192 611.064 610.982 651.885
da 2.450.100 2.529.600 2.532.050 2.471.690 2.595.000 2
24.998.600 24.903.250 25.197.330 24.614.100 24.357.700 2
ania 28.331.216 28.191.000 27.874.440 28.350.000 28.124.000 2
a 748.387 757.814 740.038 736.492 727.585
ia 2.142.915 2.142.173 2.129.795 2.036.620 1.950.000 2
a 5.159.788 5.381.800 5.368.000 5.299.000 5.500.000 5
12.309.400 11.275.100 11.300.092 11.307.049 9.969.202 1
a 822.983 845.972 811.453 783.152 784.000
ia 1.713.000 1.718.400 1.764.900 1.788.700 1.863.000 1
mbourg 264.556 269.674 270.665 267.114 269.486
18
47.969 46.888 44.220 41.306 41.300

a 11.155.000 10.970.000 10.677.000 11.075.000 10.905.000 1
a 11.889.300 11.884.000 11.872.700 11.892.320 11.821.982 1
galia 1.997.644 1.923.050 2.039.727 1.893.243 1.949.670 1
cia 1.067.000 1.147.200 1.197.800 1.142.200 1.078.625 1
nia 629.736 633.820 706.446 642.380 651.000
a 6.106.628 6.330.410 6.808.710 7.233.873 6.300.000 6
a 3.297.000 3.290.000 3.226.000 3.206.000 3.229.200 3
ul Unit 14.488.000 14.707.000 14.869.000 15.010.000 14.555.000 1
Tabelul 9
Producţia de lapte de vacă pe regiuni (sursa : C.N.I.E.L. –

2005)
Specificare 1999 2000 2001 2002 2003 2004(1)
U.E. – 15 122, 123, 122, 122, 121, 120,1
8 1 1 0 6
U.E. – 25 … … … … … 142,3
C.S.I. 61,7 60,9 63,1 64,7 64,6 63,1
P.E.C.O (2) 28,2 27,7 27,8 28,2 28,1 10,0
America de 94,6 97,3 96,9 99,2 99,4 99,9
N.şi C.
America de 44,6 44,8 46,0 46,5 46,7 46,4
Sud
Asia 81,6 84,2 87,5 91,8 100, 100,5
0
Oceania 21,4 23,5 24,1 25,6 25,1 25,2
(1) – rezultate provizorii
(2) – ţările cooptate în U.E. în 2004
… - informaţie nedisponibilă
19
Vasile MACIUC
Tabelul 10
Producţia medie de lapte pe plan mondial şi continente

(sursa : C.N.I.E.L. – 2005)
- kg/vacă/an -
Regiunea/an 1999 2000 2001 2002 2003
Pe glob, din care: 2155 2161 2168 2190 2197
Europa, din care: 3997 4115 4245 4371 4485
U.E.-15 (1), din 5706 5800 5979 6138 6320
care:
Franţa (1) 5612 5897 5700 5835 5981
Rusia 2432 2503 2651 2831 2979
Ucraina 2358 2359 2709 2873 2887
România 2647 2542 2634 2754 2863
Asia, din care: 1222 1240 1273 1301 1352
India 945 944 973 979 987
Japonia 6614 6792 6804 6879 6942
China 1561 1749 2111 2301 2543
America de Sus 1446 1434 1438 1425 1398
America de Nord şi 4663 4748 4645 4659 4715
Centrală, din care:
U.S.A 8061 8254 8236 8439 8504
Canada 7058 7332 7430 7348 7328
Mexic 1325 1369 1393 1380 1447
Africa 485 473 469 478 496
Oceania, din care: 3852 4222 4158 4313 4214
Australia 4870 5151 4996 5473 5188
Noua Zeelandă 3241 3666 3689 3701 3737
20
(1) – se are în vedere media vacilor în lactaţie
Producţia totală de lapte pe plan naţional a crescut de

la 3.323.000 tone în 1983 la 5.720.000 tone în anul 2005
(tab. 11).
Tabelul 11
Producţia totală de lapte în România

(sursa : FAO, 2004)
Ţara Ani/tone
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2
mânia 3.323.00 4.301.25 4.457.35 4.637.43 4.852.14 5.716.17
5.7
0 9 3 8 9 3
În perioada 1989-2003 producţia medie de lapte pe

total sectoare, a înregistrat o creştere de peste 50 % de la
1958 kg la 3263 kg (tab. 12). De asemenea, consumul de
lapte şi produse din lapte pe cap de locuitor a crescut în
perioada 1990-2003 cu 39,8 % de la 140,1 kg în anul 1990 la
peste 220 kg în anul 2003.
Tabelul 12
Evoluţia producţiei medii de lapte pe plan naţional

(sursa: AGCTR)
Anii 198 199 199 199 199 199 200 200 2007
9 1 3 5 7 9 1 3
Total 195 224 249 303 320 313 301 326 3764
21
Vasile MACIUC
sectoare 8 5 5 4 4 1 4 3
Stat 297 318 285 321 305 309 337 373 4300
0 1 2 0 0 1 7 1
Privat 187 213 246 302 321 313 301 326 3530
2 2 1 1 3 2 0 0
Aferent celor prezentate, în perioada 2000-2005,

producţia totală de brânzeturi şi brânză de vacă pe plan
mondial (tab. 13 şi 14) a înregistrat o creştere considerabilă
de la 16.467.678 tone la 18.482.985 tone respectiv
13.097.474 – 14.898.065 tone. Pe ansamblul Uniunii
Europene, în anul 2005, producţia de brânză de vacă a ajuns
la 7.239.190 tone. Astfel, primul loc este ocupat de Franţa cu
1.689.000 tone, urmată de Germania cu 1.259.407 tone,
Italia cu 1.250.000 tone şi Olanda cu 671.000 tone.
Tabelul 13
Producţia totală de brînzeturi pe plan mondial şi în U.E.

(sursa : FAO, 2004)
pecificar Ani/tone
e 2000 2001 2002 2003 2004 20
otal 16.467.67 16.846.22 17.290.31 17.571.36 18.231.76
18.48
ondial 8 8 7 5 3
.E.
6.812.596 7.054.053 7.124.465 7.241.743 8.573.134 8.71
5+25)
ustria 145.395 163.115 169.156 185.681 178.224 186
elgia 60.700 62.800 61.400 58.900 80.000 79.
ipru 5.020 6.040 6.325 6.550 6.550 6.5
. Cehă 142.271 140.000 138.343 135.938 135.902 132
anemarca 305.800 317.700 320.400 326.400 335.500 336
stonia 15.998 17.103 16.000 16.000 15.050 15.
22
nlanda 93.182 97.846 98.568 97.486 92.072 92.

ranţa 1.722.352 1.769.958 1.782.503 1.809.621 1.841.550 1.82
ermania 1.656.035 1.742.680 1.745.910 1.793.392 2.046.799 2.04
recia 232.628 243.558 250.616 244.052 259.221 245
ngaria 95.613 108.430 107.240 110.360 106.370 111
landa 102.250 126.550 119.650 114.900 118.750 118
alia 1.077.507 1.083.611 1.187.042 1.207.026 1.253.760 1.36
etonia 11.080 13.224 12.600 15.900 18.900 19.
ituania 48.510 58.000 57.000 58.200 61.800 62.
Malta 169 169 169 169 169 1
landa 671.000 641.000 638.000 658.000 671.000 671
olonia 475.310 510.110 535.095 548.088 580.088 595
ortugalia 76.274 76.524 76.347 74.980 74.911 75.
ovacia 54.464 57.963 57.132 56.334 51.421 51.
ovenia 22.090 22.366 23.297 24.618 22.000 22.
pania 197.674 203.810 162.873 179.305 128.298 133
uedia 131.800 129.900 132.000 129.000 121.800 121
egatul
340.000 395.000 380.000 363.000 373.000 399
nit
Tabelul 14
Producţia de brînză de vacă din lapte integral pe plan

mondial şi în U.E.
(sursa : FAO, 2004)
pecificar Ani/tone
e 2000 2001 2002 2003 2004 20
otal 13.097.47 13.385.99 13.785.62 14.062.62 14.653.12
14.89
ondial 4 7 8 2 4
.E.
5.489.054 5.685.784 5.729.606 5.854.647 7.091.296 7.23
5+25)
ustria 123.912 138.005 140.820 151.416 143.900 152
23
Vasile MACIUC
elgia 45.900 47.000 45.000 43.000 65.000 65.

ipru 820 990 1.005 1.050 1.050 1.0
. Cehă 116.407 112.793 115.332 114.311 114.280 111
anemarca 305.800 317.700 320.400 326.400 335.500 336
stonia 15.998 17.103 16.000 16.000 15.050 15.
nlanda 93.182 97.846 98.568 97.486 92.072 92.
ranţa 1.608.200 1.652.000 1.658.724 1.681.022 1.705.000 1.68
ermania 895.236 969.600 966.800 1.009.600 1.259.407 1.25
recia 39.194 35.006 36.659 36.270 37.390 35.
ngaria 72.034 76.312 73.156 77.930 80.500 85.
landa 98.500 122.800 115.900 111.900 115.000 115
alia 969.700 970.300 1.072.756 1.097.372 1.138.730 1.25
etonia 10.680 12.824 12.200 15.500 18.500 19.
ituania 41.600 50.600 49.200 50.000 55.000 55.
landa 671.000 641.000 638.000 658.000 671.000 671
olonia 475.200 510.000 535.000 548.000 580.000 595
ortugalia 57.530 58.627 58.906 57.431 57.268 58.
ovacia 51.304 54.903 54.072 53.274 48.361 48.
ovenia 22.090 22.366 23.297 24.618 22.000 22.
pania 114.300 116.000 69.073 96.750 45.488 48.
uedia 126.600 124.900 128.000 125.000 117.800 117
egatul
340.000 395.000 380.000 363.000 373.000 399
nit
Producţia de brânză de vacă din lapte degresat pe plan

mondial în anul 2005, a fost de 2.161.902 tone iar la nivelul
Uniunii Europene de 892.412 tone (tab. 15). Cât priveşte
urda de vacă, în anul 2005, a fost de 54.967 tone pe plan
mondial, mai mică comparativ cu anii 2001-2002 şi de
36.760 tone în Uniunea Europeană (tab. 16), ţările mari
producătoare fiind Grecia (19.550 tone), Franţa (4.100 tone),
24
Germania (4.080 tone) şi Suedia (4.000 tone). Producţia de

brânză de bubaline pe plan mondial şi în Uniunea Europeană
este prezentată în tabelul 17 iar producţia de unt în tabelul
18.
După anul 2000, comerţul cu brânzeturi a satsfăcut
toate comenzile, atât în interiorul Uniunii Europene cât şi pe
terţe ţări. În Uniunea Europeană, consumul pe locuitor a
înregistrat o creştere de 1 % faţă de anul 1999. La începutul
anului 2001 cererea internă a crescut ca efect a refuzului
consumatorilor pentru carnea de bovine şi preparate din
carne. Consumatorii au început să se orienteze tot mai mult
spre sursele proteice oferite de brânzeturi. Faţă de această
creştere a cererii, oferta fabricanţilor de brânzeturi a fost mai
accelerată în debutul anului 2001 şi până în prezent.
Tabelul 15
Producţia de brînză de vacă din lapte degresat pe plan

mondial şi în U.E.
(sursa : FAO, 2004)
Specificar Ani/tone
e 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Total 2.031.80 2.078.42 2.104.58 2.120.70 2.149.61
2.161.9
mondial 7 9 6 3 7
U.E.
808.317 817.539 825.332 839.603 892.525 892.41
(15+25)
Austria 18.018 21.039 24.032 29.941 30.000 30.000
Belgia 14.800 15.800 16.400 15.900 15.000 14.000
R. Cehă 24.002 25.214 21.269 19.918 19.913 19.600
Franţa 150 150 450 450 450 450
Germania 759.299 764.100 767.300 777.312 781.212 781.21
Grecia 12.300 12.700 13.000 13.000 13.000 13.000
25
Vasile MACIUC
Ungaria 21.331 29.825 32.000 31.000 23.800 24.000

Irlanda 3.750 3.750 3.750 3.000 3.750 3.750
Letonia 400 400 400 400 400 400
Lituania 5.100 5.500 5.800 6.400 5.000 6.000
Spania 0 0 400 0 0 0
Tabelul 16
Producţia de urdă de vacă pe plan mondial şi în U.E.

(sursa : FAO, 2004)
Specificar Ani/tone
e 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Total 27.47 59.27 59.58 55.81 55.56
54.967
mondial 4 1 6 7 2
U.E. 19.33 36.74 38.11 33.85 36.76
36.760
(15+25) 4 3 0 5 0
Austria 860 1.353 1.700 1.870 1.870 1.870
R. Cehă 680 935 884 850 850 850
Franţa 2.700 2.000 3.000 4.100 4.100 4.100
Germania 0 7.480 9.860 4.080 4.080 4.080
Grecia 10.20 20.40 19.55 19.55 19.55
19.550
0 0 0 0 0
Lituania 1.810 1.900 2.000 1.800 1.800 1.800
Spania 374 510 0 255 510 510
Suedia 5.200 5.000 4.000 4.000 4.000 4.000
Tabelul 17
Producţia de brânză de bubaline pe plan mondial şi în U.E.

(sursa : FAO, 2004)
Specificar Ani/tone
26
e 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Total 264.27 265.10 265.16 265.47 264.08
264.080
mondial 4 4 1 8 0
U.E.
19.334 36.743 38.110 33.855 14.330 14.330
(15+25)
Italia 14.924 15.634 15.611 15.728 14.330 14.330
Tabelul 18
Producţia de unt (sursa : C.N.I.E.L. – 2005)

- 1000 tone –
Regiuni/ani 1999 2000 2001 2002 2003
Pe glob, din care: 7156 7360 7710 8018 8131
Europa, din care: 2728 2677 2695 2745 2750
U.E. – 15 (1), din 1895 1841 1811 1857 1866
care:
Franţa (1) 447 442 442 447 429
C.S.I. (2), din 435 470 497 494 490
care:
Rusia 262 267 269 295 280
Ucraina 108 135 158 131 145
Ţările Baltice 44 35 32 32 32
P.E.C.O. (3) 296 277 301 303 305
Alte ţări europene 58 54 54 59 57
America de Sud, din 173 176 184 188 191
care:
Brazilia 69 71 76 78 80
Argentina 52 53 53 55 55
Columbia 18 18 19 19 20
27
Vasile MACIUC
America de Nord şi 705 694 678 728 684

Centrală, din care:
U.S.A. 578 579 559 615 564
Canada 92 80 85 79 87
Mexic 15 15 15 14 14
Asia, din care: 2863 3087 3386 3557 3667
India 1760 1960 2250 2400 2500
Japonia 86 88 80 83 80
Africa 192 198 203 207 226
Oceania, din care: 495 529 565 594 613
Australia 176 183 172 178 149
Noua Zeelandă 317 344 391 415 462
(1) – Producţia totală în lapte
(2) – Comunitatea Statelor Independente
(3) – Ţările din Europa Centrală şi Orientală
Pe plan naţional, evoluţia producţiei de brânză şi unt

este prezentată în tabelele 19 la 22. Pentru toate categoriile
de brânză şi unt se constată o diminuare considerabilă a
producţiei în anul 2005 comparativ cu anul 1989. Din datele
statistice centralizate rezultă că, după 1990, numai o mică
parte din producţie a fost preluată de unităţile procesatoare
specializate; printre altele datorită lipsei de încredere a
producătorilor faţă de partenerii de afacere, care nu s-au
organizat pentru a prelua în mod constant întreaga ofertă şi
care achită cu mari întârzieri contravaloarea laptelui predat.
La aceasta se mai adaugă şi problema, încă în actualitate, a
preţului oferit pe care îl practică procesatorii, de cele mai
multe ori producătorii fiind în situaţia de a-l accepta,
neavând alte soluţii de valorificare. Aşa se explică faptul că
în anul 2003, numai 12.872,2 mii hl lapte (23 % din totalul
28
producţiei) s-au preluat de la unităţile specializate, din care

12.695,3 mii hl din sectorul privat şi 176,9 mii hl din
unităţile cu capital majoritar de stat.
Tabelul 19
Producţia totală de brînzeturi în România

(sursa : FAO, 2004)
Ţara Ani/tone
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
România 94.20 41.15 38.74 35.60 39.40 37.90
37.900
4 1 4 0 0 0
Tabelul 20
Producţia de brînză de vacă din lapte integral în România

(sursa : FAO, 2004)
Ţara Ani/tone
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
România 81.60 29.15 28.24 26.00 29.50 28.00
28.000
4 1 4 0 0 0
Tabelul 21
Producţia de brînză de vacă din lapte degresat în România

(sursa : FAO, 2004)
Ţara Ani/tone
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
România 29,00 6,00 7,70 7,70 7,80 7,80
7,800
0 0 0 0 0 0
Tabelul 22
29
Vasile MACIUC
Producţia de unt din lapte de vacă în România

(sursa : FAO, 2004)
Ţara Ani/tone
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
România 45.56 6.08 6.53 6.00 6.00 7.15
7.154
2 8 0 0 0 4
1.4. Producţia de carne

La nivel mondial, după anul 1990, carnea de bovine a
cunoscut o situaţie contradictorie atât în ceea ce priveşte
producţia cât şi consumul. Piaţa cărnii de bovine a fost
puternic influenţată de dispariţia fostei URSS şi a ex. RDG,
de războiul din Golf, de apariţia sindromului „vacii nebune”
(ESB), a febrei aftoase, criza financiară prin deprecierea
monedei naţionale în unele ţări mari producătoare (Brazilia,
Argentina, Uruguay), scăderea puterii de cumpărare a
consumătorilor, lărgirea Uniunii Europene prin admiterea de
noi membri cât şi refuzului la consum a cărnii provenite prin
folosirea la îngrăşare a unor biostrimulatori de creştere.
În anul 2005, producţia mondială de carne de bovine
(tab. 23) a fost de 63.610.615 tone din care 7.995.195 tone
în Uniunea Europeană, mai mică comparativ cu anul 2004
când a fost de 8.073.915 tone. La nivelul Uniunii Europene
piaţa cărnii de bovine a fost afectată de aderarea, în luna
mai, a zece noi state membre ceea ce a determinat o scădere
uşoară a producţiei. Ţările cu cele mai mari producţii în
Uniunea Europeană sunt: Franţa - 1.529.000 tone, Italia -
1.183.200 tone, Germania – 1.145.000 tone, Regatul Unit –
747.000 tone şi Spania – 715.215 tone.
Tabelul 23
30
Producţia de carne pe plan mondial şi în U.E. (sursa : FAO,

2004)
pecificare Ani/tone –bovine şi bubaline
2000 2001 2002 2003 2004 2
tal 59.944.94 59.100.70 60.834.74 61.649.34 62.823.34
63.6
ondial 0 7 3 1 1
E.
7.442.669 7.361.912 7.483.251 7.374.762 8.073.915 7.99
5+25)
ustria 203.489 215.240 211.855 207.737 206.000 210
lgia 275.360 285.250 305.388 275.170 280.931 280
pru 4.450 3.900 3.800 4.400 4.200 4.
Cehă 108.160 109.475 105.916 104.168 96.879 87
anemarca 153.900 153.400 153.500 146.500 150.000 150
tonia 15.383 14.159 16.508 13.149 15.242 15
nlanda 91.430 89.770 90.730 95.820 93.290 93
anţa 1.527.600 1.566.000 1.640.000 1.632.000 1.565.492 1.52
ermania 1.303.500 1.361.500 1.316.375 1.226.235 1.258.000 1.14
ecia 63.300 59.900 62.000 61.800 75.000 75
ngaria 66.940 51.600 47.620 60.510 53.000 55
anda 576.500 579.000 540.000 568.000 563.200 563
lia 1.153.402 1.134.083 1.135.791 1.128.221 1.151.453 1.18
tonia 22.342 19.044 16.000 21.200 21.600 22
tuania 75.400 47.300 44.700 51.500 60.000 60
xembourg 17.315 11.300 18.574 17.668 16.656 17
alta 1.608 1.536 1.636 1.408 1.290 1.
anda 471.000 372.000 384.000 365.000 388.000 388
lonia 348.500 316.300 281.300 317.400 310.500 304
rtugalia 99.980 95.428 105.700 104.842 118.335 119
ovacia 47.950 38.175 41.640 39.983 41.217 43
ovenia 43.300 49.100 42.700 51.800 46.900 45
31
Vasile MACIUC
ania 651.093 650.841 678.838 706.369 702.330 715

edia 149.800 143.200 146.500 140.400 142.400 142
gatul Unit 705.000 645.000 694.000 699.000 712.000 747
Ţările mari producătoare de carne din cele două zone

principale – Pacific şi Atlantic – au stabilit noi stategii şi s-
au orientat spre noi pieţe de desfacere.
În anul 2003, comerţul cu carne din zona Pacificului a
cunoscut din plin efectul crizei ESB survenită după
descoperirea unui caz la 20 mai în Canada, ceea ce a dus la
închiderea imediată a frontierelor SUA, principala piaţă a
acestei ţări, la care s-au raliat alte 33 de ţări, din care Mexic,
Japonia, Coreea de Sud. În Australia, după seceta din 2002,
producţia de carne de bovine a scăzut cu 6 % şi exporturile
cu 9 %, ceea ce a permis altor exportatori mondiali de a
prinde o parte a comerţului. Cea mai mare presiune a
parvenit din partea Braziliei care a comercializat suplimentar
440.000 tone, devenind numărul unu mondial înaintea
Australiei. În plus, ţările din America de Sud au pătruns
puternic pe piaţa rusească şi în ţările din Orientul Apropiat şi
Mijlociu.
În ultimii 30 de ani, în diferite zone geografice şi
continente creşterea producţiei a fost inegală: 103,6 % în
America de Nord, 18,9 % în Europa, 57,7 % în Oceania,
57,1 % în Asia, 45,3 % în Africa şi 43,6 % în America
Latină. Dacă în ţările mari producătoare se poate observa o
oarecare constanţă a producţiei de carne şi a efectivelor, în
ţările din Estul Europei şi CSI, producţia anuală s-a redus
foarte mult după anul 1990. Dar, principalul factor care
reglează producţia de carne este cererea pieţii şi consumul
de către populaţie. La nivel mondial, cel mai mare consum
32
se înregistrează în Australia (94 kg/loc.) iar cel mai mic în

ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (6,5 kg/loc.).
Dintre ţările cu producţia cea mai mare de carne de bovine
pe cap de locuitor, menţionăm următoarele: Australia – 94
kg, Argentina – 90 kg, SUA – 44 kg, Franţa – 28 kg, Austria
– 27 kg, Columbia – 19 kg, Mexic – 14 kg, Spania – 12 kg,
România – 11 kg şi Africa de Sud cu 0,6 kg.
Producţia de carne pe plan naţional (tab. 24), după
datele FAO, a fost de 162.200 tone în anul 2005, mai mică
comparativ cu 219.500 tone în anul 1989.
Tabelul 24
Producţia totală de carne în România

(sursa : FAO, 2004)
Ţara Ani/tone
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
România 219.50 162.00 144.55 156.10 185.40 161.61
162.200
0 0 8 6 0 8
Dacă analizăm estimările făcute de organele

competente din ţara noastră, cantitatea totală de carne
realizează în anul 2003 a fost de 378,4 mii tone în viu, având
ca bază de calcul un efectiv de 1.178 mii bovine sacrificate
sau livrate pentru sacrificare la o greutate medie de 321
kg/cap; comparativ cu anul 2002, producţia de carne a
crescut cu 60,0 mii tone, depăşirea fiind înregistrată aproape
în totalitate în sectorul privat. După anul 2003 şi până în
prezent producţia de carne a înregistrat o uşoară scădere aşa
cum reiese şi din tabelul 24.
33
Vasile MACIUC
Consumul mediu pe locuitor de carne şi produse din

carne – pe total specii, în echivalent carcasă – a scăzut faţă
de anul 1990 cu 16,2 kg; reducerea acestui indicator începe
în anul 2000, fenomen înregistrat şi în cazul consumului de
carne de porc şi pasăre. La carnea de bovine, consum scade,
de asemenea, foarte mult, de la 12,8 kg în anul 1990, la 7,0
kg în 2003. La consumul mediu anual de carne de bovine se
poate adăuga, începând cu anul 1992 şi aportul a circa 0,7 kg
pe locuitor din resursa organe comestibile.
1.5. Evoluţia structurii de rasă la taurine

Ca urmare a activităţii susţinute de însămânţări
artificiale, control oficial de producţie şi selecţie a
populaţiilor de taurine din România, structura de rasă a
efectivului a cunoscut o dinamică favorabilă raselor
ameliorate în concordanţă cu obiectivele ameliorării.
Luând ca repere câteva momente reprezentative din
evoluţia efectivului de taurine din ţara noastră se poate
constata că la recensământul din 1955 aproape jumătate (47
%) din efectivul de taurine aparţinea rasei Sură de stepă, 32
% rasei Bălţată românească, câte 6 % reprezentau rasele
Brună şi Roşie dobrogeană iar rasa Pinzgau reprezenta 9 %.
Astăzi, după 50 de ani, au rămas trei rase de bază: Bălţată
românească – 37 %, Brună – 26 %, Bălţată cu negru
românească – 35 % şi Pinzgau – 2 %.
Primele trei rase sunt populaţii cu status normal, în
timp ce efectivul de Pinzgau, conform clasificărilor FAO, a
intrat în categoria populaţiilor vulnerabile, datorită reducerii
numerice anuale continue. Pentru rasa Pinzgau, FAO (2003)
a iniţiat o „strategie pentru conservarea activă”, acţiune în
34
care sunt implicate Austria, Slovacia şi România. De notat

că în proporţiile celor trei rase de bază (BR, B, BNR) se
includ şi metişii respectivi.
1.6. Însămânţările artificiale la taurine

Activitatea de însămânţări artificiale (IA) are o
îndelungată tradiţie în ţara noastră, România fiind a treia ţară
din Europa, după fosta URSS şi Italia, care a organizat pe
scară largă activitatea de însămânţări artificiale. În 1938, în
România, existau 16 centre de însămânţări artificiale pentru
rasa de oi Karakul. În 1943 a fost efectuată prima
însămânţare artificială la cabaline iar în 1947 la taurine. În
perioada anului 1950 au fost organizate primele centre
pentru însămânţări artificiale la taurine, care utilizau
material seminal refrigerat. Începând cu anul 1970 s-a trecut
la utilizarea materialului seminal congelat.
În anul 1997 s-a trecut la prima restructurare a
activităţii de I.A. Pentru realizarea însămânţărilor artificiale
Statul asigură, prin intermediul ANARZ, material seminal,
azot lichid, asistenţă tehnică şi infrastructură necesară.
Obiectivul acţiunii de reorganizare a constituit-o privatizarea
manoperei activităţii de I.A.
Aşadar, aproape jumătate dintre angajaţii bugetari care
desfăşoară activităţi în domeniul ameliorării animalelor, în
special însămânţătorii, nu au mai fost plătiţi de la bugetul de
stat, ei trebuind să-şi asigure salariile din contribuţiile
fermierilor. Această măsură a avut un impact negativ,
numărul de vaci însămânţate scăzând la jumătate. Astfel,
dacă în anul 1992, procentul de vaci însămânţate era de 76,8
%, în 2000 a scăzut la 35,7 % iar în anul 2003 s-a ajuns la
39,5 %.
35
Vasile MACIUC
Pe ansamblu, cu mici excepţii, în această activitate se

înregistrează în continuare, din păcate, rezultate slabe. La un
efectiv de peste 1,7 milioane matcă au fost însămânţate doar
696.203 vaci şi viţele (39,57 % din total), la un număr de 6
judeţe procentul de cuprindere situându-se sub 30 % (tab.
25).
Tabelul 25
Evoluţia însămânţărilor artificiale (IA1) la bovine, pe

total ţară, în perioada 2000-2003 (sursa: AGCTR)
Diferenţa în
Specificar
2000 2001 2002 2003 2003 faţă de:
e
2000 2002
63080 63457 68677 69620
Mii capete +65401 +36432
2 6 1 3
% din
matcă la
35,6 35,7 37,8 39,6 + 2,8 + 1,8
începutul
anului
Volumul de însămânţări artificiale la categoria viţele

pentru reproducţie se menţine la cote îngrijorătoare şi în anul
2003 deşi se situează peste nivelul anului precedent cu 3890
capete. Pe total sectoare s-au realizat numai 98.190 prime
însămânţări la viţele, respectiv 5,6 % din efectivul matcă
existent la început de an, situaţie care influenţează în mod
negativ procesul de ameliorare genetică şi înlocuirea anuală
normală a efectivului de vaci.
Din estimările reţelei de ameliorare şi reproducţie în
zootehnie rezultă că, în anul 2003, pe ansamblu, s-a obţinut
36
un număr de 1.441.255 viţei, corespunzător unei natalităţi de

82,33 %.
1.7. Controlul oficial al producţiei şi de selecţie

Controlul producţiei de lapte a început în România cu
mai multe decenii în urmă de către Asociaţiile crescătorilor
de taurine şi Institutul Naţional Zootehnic, dar, întrerupt de
cel de-al doilea război mondial şi reluat în anul 1957, odată
cu înfiinţarea centrelor de selecţie.
În prezent, ANARZ şi oficiile sale teritoriale sunt
responsabile pentru controlul producţiei de lapte, gestionarea
registrelor genealogice, centralizarea datelor primare şi
estimarea valorii de ameliorare.
Conform datelor furnizate de ANARZ, numărul total
de taurine precum şi numărul de vaci cuprinse în controlul
oficial al producţiei au scăzut dramatic.
Astfel, după 1990 numărul vacilor cuprinse în
controlul oficial al producţiei a scăzut de la 187.781 capete
în 1995 la 99.371 capete în 2003 respectiv de la 9,37 % din
total efectiv la doar 5,75 % (tab. 26). Efectivul de vaci aflat
în controlul oficial al producţiei reprezintă numai 20,18 %
din efectivul matcă pe ţară. Structurat pe rase, avem
următoarele procente: 7,72 % la BR, 25,57 % la BNR, 27,91
% la B şi 52,67 % la PT. Procentul mic de vaci cuprinse în
controlul este rezultatul reducerii numărului de controlori de
producţie şi nu în ultimul rând a dispersării efectivului din
sectorul privat. Cu această proporţie foarte mică de
cuprindere în controlul producţiei, România se situează la
limita cea mai de jos a ţărilor din Europa, fiind periclitată
însăşi desfăşurarea Programului naţional de ameliorare a
taurinelor.
37
Vasile MACIUC
Tabelul 26
Evoluţia controlului oficial al performanţelor la

taurine
(sursa: ANARZ)
Specia 1995 2000 2001 2002 2003
Nr. de vaci 1.965.7 1.768.8 1.774.6 1.746.3 1.757.1
00 00 00 00 00
Vaci în controlul 187.78 191.13 94.519 94.874 99.371
oficial 1 0
% 9,57 10,81 5,33 5,43 5,70
Pe plan european şi mondial, controlul oficial al

producţiei de lapte este extins la proporţii însemnate din
efectivul de vaci, în multe ţări cu zootehnie dezvoltată
(Germania, Olanda, Franţa, Italia, SUA, Canada, etc.)
apropiindu-se sau depăşind 75 %, considerent pentru care
aceasta a devenit, totodată, o componentă importantă în
managementul fermelor – exploataţiilor.
1.8. Obiectivele ameliorării taurinelor

Ameliorarea genetică a efectivelor de animale
reprezintă o activitate cu caracter prioritar în strategia de
dezvoltare a zootehniei şi se realizează prin lucrări de
selecţie şi de reproducţie dirijată. Orientarea lucrărilor de
selecţie la taurine este în strânsă corelaţie cu direcţiile de
exploatare a raselor, care condiţionează atât obiectivele
ameliorării, cât şi ponderea diferitelor criterii în evaluările
genetice ale populaţiilor rasiale.
Obiectivele ameliorării taurinelor sunt variate, ele
diferind de la o ţară la alta, sau de la o zonă la alta, în funcţie
38
de structura de rasă, nivelul de ameliorare al raselor, de

condiţiile naturale şi social-economic şi de gradul de
acoperire a pieţei cu carne şi lapte. Astfel, în Europa de vest,
raportul între rasele de lapte, de carne şi cele mixte este de
1/118, crescându-se 10 % rase de lapte, 10 % rase de carne
şi 80 % rase mixte. În centrul şi estul Europei, rasele mixte
au o pondere de aproape 100 %. În ultima vreme, se remarcă
totuşi o tendinţă de specializare a raselor, cum este cazul
rasei Friză. Pentru continentul american, cu precădere în
SUA şi Canada, se profilează direcţia de ameliorare
„specializată”, ponderea raselor pentru lapte în structura
efectivului fiind de 20-35 % iar a celor pentru carne de 65-
80 %. Tendinţe similare se observă şi în Oceania, cu o
pondere de 23 % rase specializate pentru lapte şi 77 % rase
pentru carne. În America de Sud, direcţia de bază în
ameliorarea bovinelor este pentru carne, iar pe continentul
asiatic orientarea este către toate cele trei tipuri de bovine –
mixte, de lapte şi de carne.
Pentru România, obiectivele ameliorării taurinelor sunt
cele sintetizate în tabelul 27.
Tabelul 27
Obiectivele ameliorării taurinelor în România

(sursa: ANARZ)
Specificare UM Bălţată Brună Bălţată cu
românească negru
românească
1. Obiective Rasă mixtă Rasă Rasă
pentru mixtă specializată
39
Vasile MACIUC
carne-lapte pentru pentru lapte

lapte-
carne
a. Ponderea
caracterelor în
valoarea de
ameliorare % 60 70 90
globală % 35 25 -
- Lapte % 5 5 10
- Carne
- Fittness
b. Producţie
medie de lapte
pe lactaţie
normală la kg 5000 4800 6000
echivalent
maturitate
- Lapte
- Grăsime % 3,90 3,95 4,00
kg 195 190 240
- Proteine % 3,30 3,35 3,40
kg 170 160 204
c. Greutate kg 650 - 700 550 - 600 570 – 650
corporală
d. Înălţime: - la cm - 134 - 136 -
grebăn cm 138 - 140 - 140 – 142
- la
crupă
40
Pe termen mediu şi lung, în viziunea integrării

europene, obiectivele creşterii şi ameliorării bovinelor sunt
prezentate în tabelul 28.
Referitor la calitatea laptelui, funcţie de care se face
piaţa în Uniunea Europeană, legislaţia europeană prevede
reglementări pentru următorii parametri: compoziţie
(greutate, substanţă uscată, cantitatea proteică), număr total
de germeni, limita maximă de reziduuri şi de contaminare,
nivelul maxim de antibiotice, numărul de celule somatice şi
punct de îngheţ.
Tabelul 28
Obiective pe termen mediu şi lung în sectorul
taurinelor
(după H. Grosu)
Obiective pe
Situaţia
Specificare UM termen
actuală
mediu Lung
Nr. bovine Mil.cap. 2800 3400 6000
1750 1970 3600
Mărimea Nr. 1,45 10 20
medie a bovine/exploataţie
fermelor
IA % 35 50 75
COP % 5,43 15 30
Carne bovine Mii tone 370 470 500
41
Vasile MACIUC
Consum carne kg/locuitor/an 8,73 10,6 15,0

bovine
Lapte vacă Mii tone 5700 7400 8500
Consum lapte kg/locuitor/an 220 282 300
Calitatea % proteină 3,1-3,2 3,3-3,4 -
laptelui % grăsime 3,7-3,9 3,7-3,9 -
Celule somatice - < -
100.000
Nr. total de - < -
germeni 400.000
Rezumând, pentru integrarea sectorului zootehnic al

producătorilor de lapte ai României în Uniunea Europeană,
măsurile pentru îndeplinirea cerinţelor comunitare se referă
la:
• creşterea ponderii fermelor comerciale modernizate;
• stimularea şi extinderea investiţiilor în fermele
familiale;
• stimularea valorificării producţiei în funcţie de calitate;
• interzicerea vânzării în spaţii nerecomandate;
• introducerea evidenţelor în exploataţie;
• individualizarea efectivului de animale;
• stimularea folosirii laptelui praf în hrana viţeilor;
• organizarea centrelor colectoare conform principiilor
Uniunii Europene;
• extinderea activităţii de însămânţări artificiale;
• controlul cantitativ şi calitativ, pentru fiecare furnizor,
asigurându-se condiţii de prelucrare şi stocare;
42
• folosirea cercetării ştiinţifice din zootehnie ca suport

pentru o consultanţă agricolă mai bine fundamentată şi
mai eficientă.
Exploataţiile trebuie să respecte standardele interne
comunitare privind mediul înconjurător, igiena şi bunăstarea
animalelor.
Aşadar, dezvoltarea zootehniei sau ulterior aderării
ţării la Uniunea Europeană, va fi determinată de o serie de
factori a căror acţiune cumulată duc la realizarea de
producţii animale conform standardelor impuse. Atingerea
acestor standarde va asigura cu certitudine dezvoltarea
agriculturii româneşti, în general, şi a zootehniei în special.
CAPITOLUL 2
OPORTUNITĂŢI DE OPTIMIZARE A
TEHNOLOGIILOR
ÎN EXPLOATAREA BOVINELOR
Problema exploatării şi managementului bovinelor în

exploataţii private, de tip familial, asociativ sau comercial,
prezintă o importanţă deosebită şi este de mare actualitate şi
de viitor. Îmbunătăţirea continuă a alimentaţiei umane, atât
pe plan mondial cât şi naţional, necesită realizarea unor
producţii sporite de lapte şi carne, la costuri minime pe
unitate de produs, care se pot obţine prin ridicarea
performanţelor productive şi ameliorarea genetică a
animalelor. Prin urmare, fermierul este mai întâi un
producător de lapte şi carne şi numai după aceea este un
crescător de vaci. Pentru ca afacerea să dureze mult în timp,
43
Vasile MACIUC
este necesar ca ea să fie rentabilă, adică fermierul trebuie să

obţină profit rezultat în urma acoperirii cheltuielilor pentru
întreţinerea activităţii fermei sale. Aşadar, este absolut
necesar ca activităţile dintr-o fermă să fie aşezate într-o
ordine firească şi în funcţie de importanţa lor în obţinerea
produsului. O astfel de aşezare constituie un proces de
producţie. Orice proces de producţie se compune din
materiile prime, mijloacele de producţie, marfă şi venitul
obţinut. Dacă pe acestea le adaptăm la o fermă de bovine,
atunci vom putea spune că materiile prime sunt furajele,
mijloacele de producţie sunt animalele şi tehnologia
aferentă, marfa este reprezentată de produsul obţinut iar
venitul se obţine prin vânzarea mărfii.
Elementele principale care participă la formarea
preţului de cost al produsului final sunt: cheltuieli cu furaje
în proporţie de 50-60 %, cheltuieli cu retribuirea muncii în
proporţie de 10-15 %, cheltuieli directe în proporţie de 15-20
% şi cheltuieli indirecte în proporţie de 10-20 %.
Sistemul de creştere a vacilor de lapte în microferme
familiale diferă de la o zonă la alta şi uneori în cadrul
aceleaşi zone, sub aspectul bazei tehnico-materiale existente,
structurii bazei furajere şi a aprovizionării cu furaje, a forţei
de muncă şi gradului de calificare a lucrărilor, valorii
genetice a animalelor şi, nu în ultimul rând, a modului de
valorificare a producţiei şi a profitului realizat. De menţionat
că nu toate tehnologiile sunt eficiente şi aduc venit familial.
Din aceste considerente, în ceea ce urmează vom prezenta
succint un scurt istoric al dezvoltării agriculturii şi fazele
tehnologice cu parametrii tehnico-economici în exploatarea
bovinelor.
44
2.1. Scurt istoric

Agricultura a cunoscut o dezvoltare lentă şi continuă în
decursul istoriei. Se disting două etape care au marcat
agricultura – prima etapă a constat în obţinerea de produse
agricole pentru familie iar a doua etapă în realizarea
produselor agricole cu scopul de a le comercializa.
Dezvoltarea în trepte a agriculturii s-a înfăptuit nu numai în
sectorul producţiei vegetale ci şi în sectorul creşterii
animalelor.
În prima etapă, oamenii practicau creşterea animalelor
într-un mod simplu şi tradiţional, respectiv produceau lapte,
carne, ouă şi fibre pentru necesităţile de zi cu zi ale familiei.
În acele vremuri, nu putea fi vorba de o cercetare ştiinţifică
şi tehnologii de exploatare ci de o cutumă învăţată şi
statornicită în familie. Fiecare crescător hotăra ce animale,
ce specii şi ce exemplare să reţină pentru înmulţire, pentru a
le creşte în continuare. Ţinând seama de scopul producţiei şi
nu în ultimul rând de modul de organizare a ei, oamenii au
fost catalogaţi în agricultori şi crescători de animale. Această
etapă s-a extins până în momentul când a început prelucrarea
produselor obţinute. De asemenea, dezvoltarea creşterii
animalelor a fost şi este determinată, pe lângă alţi factori şi
de dezvoltarea învăţământului şi al cercetării ştiinţifice.
A doua etapă a început cu prima parte a secolului
trecut şi mai ales după primul război mondial când această
ramură a agriculturii – creşterea animalelor – s-a transformat
în zootehnie, destinată să producă carne, lapte, ouă şi fibre
pentru comercializare. La noi în ţară, pentru prima dată în
anul 1864, ION IONESCU DE LA BRAD a înlocuit
termenul de „păstorie” cu cel de „zootehnie” pe care o
defineşte ca „o ştiinţă, o artă care se ocupă cu creşterea,
45
Vasile MACIUC
întreţinerea şi înmulţirea vitelor domestice, adică a calului,

boului, bivolului, oilor, porcilor etc. şi ce foloase aduc ele
pentru om”. De acum încolo produsele animaliere devin o
marfă care trebuie vândută pentru a obţine venit. Activitatea
gospodarului devine în acest fel o afacere, din care el obţine
profit iar în felul acesta poate avea acces la produsele
civilizaţiei, ale ştiinţei şi ale culturii. Charles Richet spunea
„Viitorul şi bunăstarea omenirii depind de ştiinţă”. În acest
mod şi într-un ritm alert, fostul crescător de animale se
transformă în zootehnician.
Prin activitatea sa fermierul zootehnician a determinat
dezvoltarea şi a altor activităţi, în aval şi în amonte de
zootehnia propriu-zisă. Ea se numeşte industria zootehnică.
Industria zootehnică a apărut şi s-a dezvoltat puternic
datorită fermierului care în goana lui pentru obţinerea de
produse în cantitate mare, de calitate şi la costuri joase, a
determinat naşterea şi dezvoltarea unor activităţi situate
înaintea proceselor care se desfăşoară doar în ferma cu
animale şi acestea sunt: producerea, prepararea şi
conservarea nutreţurilor; fabricile de nutreţuri combinate;
fabricile care produc vitamine, proteine microorganice,
produse farmaceutice etc. Zootehnia a influenţat şi a
canalizat nu în ultimul rând dezvoltarea activităţilor care
urmează procesului de producţie din ferme şi anume:
industria prelucrătoare de produse animaliere, industria
alimentară şi o parte din industria uşoară. Prin urmare, toate
aceste activităţi, privite în ansamblul lor, ne conduc la
concluzia definitivă, că în zile noastre se poate vorbi nu
numai despre zootehnie, ci şi de o adevărată industrie
zootehnică integrată în marea industrie agricolă.
46
2.2. Faze tehnologice de exploatare a bovinelor şi

eficienţa economică
Exploataţia agricolă familială, deşi are o importantă
funcţie economică, totuşi, între aceasta şi o întreprindere
productivă de tip industrial există deosebiri fundamentale. În
exploataţia agricolă privat-familială se îmbină activitatea
productivă cu viaţa familială. De regulă, întreaga activitate
de producţie şi comercială este asigurată de membrii
familiei. Numai în proporţie redusă, în perioadele de vârf, se
apelează la forţa de muncă sezonieră. În general, muncitorii
agricoli sezonieri, veniţi de la distanţă, locuiesc împreună cu
fermierul, fiind integraţi, din toate punctele de vedere, în
viaţa fermei.
Fermierul, pentru a realiza modernizarea sau
construirea unui nou obiectiv zootehnic trebuie să-şi fixeze o
serie de parametrii, ca: amplasarea şi sistematizarea
construcţiilor, mărimea fermei şi tehnologia de exploatare
aplicată, respectiv – asigurarea materialului biologic,
structura efectivului, regimul de hrănire, regimul de
întreţinere şi exploatare, managementul reproducţiei şi
ameliorarea animalelor etc.
Amplasarea şi sistematizarea construcţiilor au un
rol important într-un proiect tehnologic. Prin amplasare se
înţelege aşezarea construcţiilor aferente încât ferma să
beneficieze de toate condiţiile necesare unei exploatări
raţionale. Astfel, se va urmări caracteristicile terenului şi
suprafaţa necesară pentru construcţii, suprafaţa de teren
afectată bazei furajere, distanţa faţă de sursele de
aprovizionare cu furaje, existenţa unei surse de apă pentru
întregul flux tehnologic, posibilitatea depozitării şi folosirii
dejecţiilor rezultate din exploatarea animalelor, necesarul de
47
Vasile MACIUC
forţă de muncă, posibilităţi de achiziţionare a materialului

biologic, normele privind protecţia mediului înconjurător şi
igiena personalului angajat ş.a.
Sistematizarea construcţiilor urmăreşte folosirea
eficientă a terenului aferent precum şi asigurarea unui flux
tehnologic raţional.
Mărimea fermei constituie unul dintre factorii de
bază care influenţează eficienţa exploatării. Pentru a putea
dimensiona ferma în condiţii optime se va lua în considerare
efectivul matcă, efectivul total, producţia globală şi marfă,
preţurile existente etc. Nu în ultimul rând, mărimea fermei
este condiţionată de progresul tehnic, sursele de furaje,
suprafaţa furajată aferentă pe cap de animal, forţa de muncă
existentă şi valorificarea producţiei obţinute.
Tehnologia de exploatare urmăreşte găsirea şi
aplicarea variantelor optime care să permită evidenţierea
capacităţii productive a animalelor în condiţii de eficienţă
economică.
Materialul biologic este necesar pentru popularea
fermei, corespunzător scopului urmărit. Prin urmare, se va
întocmi graficul de populare şi mişcarea anuală a efectivului
de animale pentru a atinge capacitatea maximă a fermei. De
menţionat că potenţialul genetic productiv variază în limite
largi de la o populaţie la alta, diferenţieri rezultate ca urmare
a gradului de ameliorare.
Structura efectivului la o fermă de vaci de lapte
impune asigurarea unui optim, care să menţină matca la
ponderea de 50-55 % din efectivul total, cu o distribuţie pe
stări fiziologice de 80 % vaci în producţie şi 20 % vaci
înţărcate (fig. 1).
48
Fig.1 Structura efectivului de vaci pe stări fiziologice

(după GH. GEORGESCU)
Structura tineretului pe vârste şi categorii trebuie să

asigure: juninci – 23 %, viţele 6-18 luni – 40 %, viţele 0-6
luni – 30 %, tăuraşi 0-15 luni – 7 %.
Estimarea parametrilor productivi prin precizarea
parametrilor morfologici, productivi şi de reproducţie, vizaţi
a fi atinşi prin îmbinarea verigilor de exploatare cu cele de
ameliorare. Toate aceste elemente îl ajută pe fermier să
prevadă nivelul de eficienţă economică ce se va realiza.
Regimul de hrănire presupune să se stabilească
tehnologia de hrănire (diferenţiată sezonier sau din stoc),
nivelul şi tipul de hrănire. De asemenea, se va face
optimizarea structurii culturilor furajere şi calcularea
necesarului de furaje pentru efectivul din fermă, pentru un
an de zile. Mecanizarea producerii, recoltării, conservării şi
distribuirii furajelor este de neconceput.
Regimul de întreţinere şi exploatare presupune
stabilirea soluţiilor constructive şi de mecanizare, având în
vedere sistemul de întreţinere preconizat (liber sau legat),
49
Vasile MACIUC
capacitatea adăpostului şi construcţiile anexe. În acest sens,

fermierul va decide asupra modului de organizare interioară
a adăpostului indicând soluţiile care asigură confortul
tehnologic, igienic şi de microclimat, astfel încât animalele
să poată să-şi exteriorizeze potenţialul genetic.
Creşterea tineretului de reproducţie este o îndeletnicire
obligatorie şi foarte pretenţioasă. Un tineret bine format va
influenţa bunul mers al fermei. De aici şi nevoia de a stabili
regimul de întreţinere şi hrănire a tineretului de reproducţie.
Tehnologia mulgerii vacilor va preciza varianta
tehnologică de muls care corespunde mărimii fermei şi
inclusiv aptitudinilor pentru mulsul mecanic. La fel de
important este şi sistemul de întreţinere adoptat în funcţie de
care, se poate opta pentru un muls mecanic pe stand sau pe
platforme de muls.
Managementul reproducţiei şi ameliorarea
animalelor sunt elemente esenţiale în vederea perpetuării
speciei. Corespunzător condiţiilor de exploatare din fermă se
va opta pentru sistemul de însămânţări şi fătări eşalonate sau
sistemul de însămânţări şi fătări grupate. De asemenea, se va
decide asupra procentului anual de reformă (15-30%),
pierderi prin mortalitate (sub 5%), fecunditate, natalitate etc.
Ameliorarea animalelor este motorul tuturor funcţiilor
de producţie şi reproducţie. În acest scop, se va stabili
sistemul de ameliorare practicat în fermă şi sursele de
progres genetic ( taurii amelioratori, selecţia primiparelor şi
reforma selectivă ).
Sănătatea animalelor este elementul care trebuie să
ne preocupe permanent. Numai un animal sănătos va
performa în producţie şi va aduce beneficii fermei.
50
Necesarul de forţă de muncă se estimează plecând

de la tehnologia de exploatare prevăzută şi normele de
deservire. De menţionat că este absolut necesară calificarea
personalului, în scopul asigurării unor formaţiuni de muncă
cu caracter cât mai stabil.
Protecţia muncii şi a mediului înconjurător trebuie
să respecte întocmai actele normative şi nu în ultimul rând,
normele Uniunii Europene.
Rezultatele tehnico-economice se concretizează în
proiectarea preţului de producţie pe unitate de produs, în
cazul efectivelor matcă, a preţului pe tonă de spor şi de
greutate vie, în cazul animalelor tinere şi la îngrăşat,
respectiv, a eficienţei economice. Fermierul trebuie să
prevadă nivelul de eficienţă economică ce se va realiza în
unitatea proiectată, folosind o serie de indicatori sintetici.
Din cele afirmate mai sus, uşor ne putem da seama că
un astfel de proces de producţie se realizează doar cu reguli
ştiinţifice şi tehnologice avansate. Un proces de producţie cu
eficienţă economică mare, aşezat pe baze ştiinţifice
moderne, condus şi aplicat după un proiect tehnico-
economic, întocmit judicios, poartă denumirea de inginerie.
Practica a dovedit că numai cu reguli ştiinţifice luate din
toate domeniile ştiinţei, solul poate fi determinat să producă
furaje cu eficienţă optimă şi numai cu ştiinţă şi tehnologie
avansată, vacile pot fi făcute să transforme cu eficienţă
maximă furajele în lapte şi carne de calitate superioară,
igienice şi la costuri joase. Rezultă de aici că o fermă de vaci
poate să prospere, pe termen lung, numai dacă activitatea ei
este pusă pe baze inginereşti, care să aibă o singură ţintă –
profitul. O fermă de taurine eficientă şi, deci, rentabilă nu
51
Vasile MACIUC
poate fi condusă decât cu ştiinţă şi tehnologie avansată, prin

inovaţie şi restructurare permanentă
CAPITOLUL 3
IDENTIFICAREA ŞI ÎNREGISTRAREA
BOVINELOR
Încă din cele mai vechi timpuri, instinctul de

proprietate şi alte considerente de ordin economic, a
determinat ca omul să aplice anumite semne distinctive la
animalele din gospodăria personală, pentru ai servi doar la
simpla identificare a lor, de restul indivizilor din cireadă.
Aceste semne erau aplicate pe diferite regiuni corporale prin
metode de scurtă durată, ca ulterior, să se aplice procedee de
lungă durată, cum ar fi: preduciri şi crestături la urechi,
tatuaj, înfierarea, criomarcarea, aplicarea de mărci din
material plastic, din metal sau diferite tipuri de butoni la
urechi. Prin urmare, individualizarea taurinelor este o lucrare
care se face în scopul stabilirii identităţii fiecărui individ, aşa
încât, în orice împrejurare, în tot cursul vieţii acestuia, să
poată fi recunoscut. Este o operaţie indispensabilă acţiunilor
cu caracter zootehnic şi sanitar-veterinar ce au loc în
creşterea taurinelor. Aceasta este necesară în lucrările de
ameliorare (selecţie, dirijarea împerecherilor etc.), în
planificarea şi urmărirea reproducţiei, în creşterea şi
exploatarea taurinelor (hrănirea şi mulsul individual etc.),
precum şi în alte acţiuni zootehnice (vânzări-cumpărări,
expoziţii etc.) şi sanitar-veterinare. Individualizarea, oricum
ar fi realizată, este o condiţie absolut obligatorie pentru
includerea animalului în controlul oficial al producţiei. Mai
este de menţionat faptul că nu poate fi conceput un sistem
52
raţional de creştere a animalelor, pe baze tehnico-ştiinţifice,

fără cunoaşterea strictă a individualităţii animalelor, cel
puţin din categoria celor destinate reproducţiei.
În vederea executării cu maximă acurateţe a
acţiunilor tehnice privind reproducţia, selecţia şi ameliorarea
taurinelor, s-a adoptat şi în ţara noastră sistemul unitar
codificat de individualizare şi înregistrare pentru
identificarea taurinelor din populaţiile active, adaptat la
prevederile şi reglementările Uniunii Europene în domeniu.
Noul sistem oficial de individualizare a taurinelor, este
reglementat de Legislaţia Naţională în vigoare:
 Regulamentul de aplicare a Ord. 5/2005
ANSVSA
 OUG 113/2002, privind identificarea şi
înregistrarea bovinelor în România
 Ordinul Ministrului Agriculturii şi Pădurilor nr.
354/2002, pentru aprobarea Normei sanitare
veterinare privind sistemul de identificare şi
înregistrare a bovinelor
 Ordinul Ministrului Agriculturii şi Pădurilor nr.
320/2002, pentru aprobarea Normei sanitare
veterinare privind reguli detaliate de
implementare a sistemului de identificare şi
înregistrare a bovinelor
 Legea 25/2003 pentru aprobarea OUG
113/2002
 Norma sanitar veterinară 1 aug. 2002
 Norma sanitar veterinară 19 iulie 2002
 Norma sanitar veterinară 31 ian. 2003
 Norma sanitar veterinară 11 sept. 2003
 Norma sanitar veterinară 17 sept. 2003
53
Vasile MACIUC
Nume
producător
Data
fabricaţiei Duplicat
crotalie
Cod de
Codul bare
judeţului
Numărul de
Check ordine al
animalului
Fig. 2 –Crotalie auriculară pentru bovine
Prin actele normative enumerate se urmăreşte

armonizarea legislaţiei din domeniul sanitar veterinar şi
zootehnic cu cea din Uniunea Europeană. Autoritatea
veterinară centrală (ANSVSA) a României este responsabilă
pentru elaborarea şi punerea în aplicare a sistemului naţional
de identificare şi înregistrare a bovinelor. Codul de pe
crotalia auriculară pentru bovine (fig. 2) trebuie să conţină
următoarele: numele producătorului, inscripţionat în partea
de sus a crotaliei, unde este prevăzut sistemul de prindere al
celor două părţi; dedesupt, codul de ţară, reprezentat de două
54
litere majuscule cu înălţimea de 0,8 cm care semnifică codul

ISO al ţării, respectiv RO; sub codul de ţară se
inscripţionează acronimul autorităţii sanitar veterinare
centrale a României, cu litere majuscule cu înălţimea de 0,8
cm, respectiv ANSV; în stânga acronimului se va
inscripţiona de către producător logoul acestuia şi data
fabricaţiei crotaliei, iar în dreapta, cu cifre romane, numărul
duplicatului crotaliei, dacă este cazul – prima crotalie va
purta cifra I; codul de bare este dispus sub acronim pe un
singur rând şi este constituit din maximum 12 poziţii de
grosimi diferite, cu înălţimea de 0,8 cm, corespunzător
cifrelor ce se înscriu dedesupt; sub codul de bare se înscriu
pe un şir 8 cifre cu înălţimea de 0,5 cm, care reprezintă:
primele două, codul judeţului, următoarea cifră este un
chneck-digit folosit pentru control, iar restul de 5 cifre
reprezintă primele cifre din numărul de ordine al animalului;
ultimul rând de caractere este format din 4 cifre cu înălţimea
de 2 cm, care reprezintă ultimele 4 dintre cele 9 cifre ale
numărului de ordine al animalului.
Codul de identificare al bovinei este format din 14
caractere ce vor fi menţionate în bazele de date, două litere
urmate de codul numeric format din 12 cifre, caracterele
având următoarea semnificaţie:
• primele două sunt litere şi reprezintă codul
ţării, respectiv RO;
• următoarele două sunt cifre şi reprezintă codul
judeţului, respectiv de la 01 la 42;
• următorul caracter este o cifră şi reprezintă
check-digit pentru control;
• următoarele 9 caractere sunt cifre şi reprezintă
numărul de ordine al animalului.
55
Vasile MACIUC
În continuare prezentăm un exemplu practic de

formare a numărului matricol:
24 1 00001 0001
24 – codul judeţului Iaşi
1 – cheia de control
00001 – număr de ordine
0001 – număr matricol
Plecând de la acest număr, evoluţia numerelor
matricole se poate prezenta astfel:
24 1 00001 0001
2 00001 0002
3 00001 0003
4 00001 0004
5 00001 0005
6 00001 0006
7 00001 0007
1 00001 0008
2 00001 0009
. . .
. . .
. . .
4 00001 9999
5 00002 0001
. .
. .
00003 9999
Bovinele destinate pentru evenimente culturale şi
sportive - cu excepţia expoziţiilor şi târgurilor fără vânzare –
pot fi identificate, în locul crotaliei auriculare, cu un sistem
de identificare ce oferă garanţii echivalente şi este autorizat
de către autoritatea veterinară centrală a României. Crotalia
56
auriculară trebuie să aibă două părţi ce vor fi inscripţionate

identic. Aceste două părţi componente ale crotaliei trebuie să
se poată mişca una faţă de alta după aplicarea la urechea
animalului. Distanţa dintre cele două părţi componente ale
crotaliei trebuie să fie cuprinsă între 9 şi 12 mm. Cele două
părţi componente ale fiecărei crotalii auriculare trebuie să
poată fi separate, după aplicare, numai prin ruperea
definitivă a mijlocului de unire dintre ele, fără posibilitatea
de a se reansambla. Mijlocul de legătură dintre cele două
părţi componente ale unei crotalii trebuie să suporte o
tracţiune de 300 N, măsurată în plan axial, caracteristică ce
trebuie să se menţină o perioadă de cel puţin 7 ani. Modelul
de crotalie este proiectat în aşa fel încât să se poată introduce
doar într-o anumită poziţie în cleştele aplicator.
Crotalia trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: să poată fi folosită – aplicată – doar o singură dată;
numărul acesteia nu trebuie să se repete; să fie durabilă şi
greu de deteriorat; să fie lipsită de nocivitate. Aplicarea
crotaliilor la urechile animalului se face cu un cleşte special
(supercrotalie). Cleştele de aplicare trebuie să aibă menţionat
numele producătorului şi data fabricaţiei; să fie construit în
aşa fel încât aplicarea crotaliei să se poată face într-un singur
mod; să se deschidă uşor şi să poată fi manevrat cu o singură
mână; să nu producă urechii leziuni nedorite; cleştele,
transportul, logistica şi împachetarea trebuie să corespundă
anumitor norme stabilite de autoritatea veterinară centrală a
României. Cifrele şi literele înscrise pe crotalie, precum şi
codul de bare trebuie să fie de culoare neagră, iar culoarea
crotaliei auriculare trebuie să fie galben lămâie. Crotalia
trebuie să fie uşor de aplicat, fără a necesita o manualitate
deosebită. Crotalia auriculară va fi aplicată la un moment
57
Vasile MACIUC
stabilit de către autoritatea competentă centrală, fie la fătarea

animalului, fie în orice caz înainte ca animalul să părăsească
exploataţia în care a fost fătat. Perioada nu poate să
depăşească 20 de zile de la naştere. Nici un animal nu va
putea fi mişcat dintr-o exploataţie dacă nu este identificat
conform legislaţiei în vigoare.
Orice animal importat dintr-o ţară terţă sau dintr-un
stat membru al Uniunii Europene, care rămâne pe teritoriul
României, va fi identificat în exploataţia de destinaţie prin
crotaliere auriculară conform actelor normative în vigoare,
într-o perioadă ce va fi determinată de autoritatea veterinară
centrală, care nu va depăşi 20 de zile, în orice caz înainte de
a părăsi exploataţia. Nu este necesar să se identifice un
animal dacă exploataţia de destinaţie este un abator situat pe
teritoriul României, iar animalul este sacrificat într-o
perioadă de 20 de zile. Identificarea originală stabilită de
ţara terţă sau de statul membru al Uniunii Europene va fi
înscrisă în baza de date computerizată sau, dacă aceasta nu
este funcţională, în registrele corespunzătoare, împreună cu
noul cod de identificare acordat acestuia de către autoritatea
competentă din România ca ţară de destinaţie. Fiecare
animal îşi va păstra şi crotalia sa auriculară originală.
Crotaliile auriculare se confecţionează numai la solicitarea
autorităţii veterinare centrale, ANSV.
În cazul în care o bovină îşi pierde crotalia, pierderea
trebuie notificată într-o perioadă maximă de 4 zile,
autorităţii veterinare locale, iar numărul de înregistrare a
animalului trebuie comunicat bazei de date centrale.
Aplicarea unei noi crotalii se va face de către medicul
veterinar concesionar, cu aprobarea autorităţii veterinare
locale; crotalia nouă trebuie să aibă inscripţionată, în cifre
58
romane, cifra care reprezintă al câtelea duplicat este. Tarifele

pentru aplicarea mărcilor auriculare se stabilesc prin Ordin
al MAAP, în urma negocierii cu Colegiul Medicilor
Veterinari. Contravaloarea mărcilor auriculare şi a
paşaportului individual se suportă de către deţinătorii
bovinelor.
În viitor, circulaţia bovinelor pe teritoriul României
se va face numai pe baza paşaportului individual (fig. 3).
După apariţia acestor acte normative, consiliile locale nu vor
mai elibera bilete de adeverire a proprietăţii bovinelor.
Totuşi, bovinele vor circula însoţite atât de paşaportul
individual, cât şi de certificatul sanitar veterinar de atestare a
sănătăţii animalelor. Este interzisă încărcarea, îmbarcarea şi
transportul bovinelor care nu deţin mărci auriculare şi
paşaport individual.
Bovinele identificate şi înregistrate se vor sacrifica
numai în abatoare autorizate sanitar veterinare, care au
obligaţia de a preda lunar, pe bază de tabel, direcţiei sanitare
veterinare judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti
mărcile auriculare şi paşapoartele individuale ale bovinelor
sacrificate. Bovinele care au fost sacrificate de urgenţă, în
alte locuri, vor fi expediate către abatoarele autorizate, iar
acestea au obligaţia de a preda lunar direcţiei sanitare
veterinare judeţene mărcile şi paşapoartele individuale ale
bovinelor sacrificate. Dacă bovinele sacrificate de urgenţă
deţin o singură marcă auriculară, acestea se vor considera
identificate şi înregistrate, cu condiţia ca medicul veterinar
concesionar, care a efectuat certificarea, să confirme pe
propria răspundere pierderea celei de-a doua mărci
auriculare. Bovinele care au murit în fermă, în gospodăriile
populaţiei sau în timpul transportului vor fi examinate
59
Vasile MACIUC
sanitar veterinar, inclusiv pentru encefalopatia spongiformă,

conform normelor sanitare veterinare în vigoare, iar mărcile
auriculare şi paşapoartele individuale vor fi predate de către
medicul veterinar oficial direcţiei sanitare veterinare
judeţene, în a cărei rază teritorială s-a constatat moartea.
Acordarea de premii, de subvenţii sau despăgubiri, în
condiţiile legii, pentru bovinele neînregistrate şi
neidentificate, potrivit prevederilor OUG nr. 113/2002, este
interzisă. Această ordonanţă sancţionează contravenţiile
menţionate cu amenzi, de la 300 RON la 7000 RON,
constatarea contravenţiilor revenind în sarcina poliţiei
sanitar veterinare.
60
Fig. 3 Paşaport de identificare a bovinelor
CAPITOLUL 4
61
Vasile MACIUC
PRODUCŢIILE BOVINELOR ŞI FACTORII DE

INFLUENŢĂ
Direcţia de exploatare a taurinelor este determinată de

ponderea pe care o au cele două producţii principale, lapte
şi carne, respectiv de caracteristicile sistemelor de exploatare
utilizate.
4.1. Importanţa producţiei de lapte şi factorii care o

influenţează
Laptele este un produs al glandelor mamare de culoare
alb-gălbuie, cu un gust dulceag şi miros caracteristic. La
vacă, ugerul este împărţit în două jumătăţi şi patru sferturi,
terminate cu câte un sfârc sau mamelon. În structura sa intră
doua categorii de ţesuturi: unul glandular, bogat vascularizat
şi altul conjunctiv-adipos cu rol de susţinere. Ţesutul
glandular se compune din numeroase alveole (acini)
glandulare, care constituie unităţile secretoare de bază (fig.
4). Laptele secretat de ele este colectat de o reţea de
canalicule şi canale galactofore, care confluează într-o
cavitate situata la baza sferturilor numită „cisterna laptelui”
sau „sinus galactofor”. De aici, laptele ajunge la exterior
prin canalul mamelonar, al carui orificiu terminal este închis
de către un muschi „sfincter”. Acesta se deschide numai sub
acţiunea forţelor exercitate prin supt sau prin muls.
Secreţia laptelui începe cu puţin înainte de fătare sau
imediat după fătare şi este declanşată de acţiunea
hormonului „prolactina”, eliberat de lobul anterior al glandei
hipofizare. Sinteza laptelui şi a componentelor sale are loc la
nivelul alveolelor glandulare, care preiau şi metabolizeaza
62
substanţele nutritive digerate şi vehiculate de circuitul

sangvin. Se apreciază că pentru formarea unui litru de lapte,
circulă prin glanda mamară 300-400 litri de sânge. Procesul
de sinteză este continuu şi are ritm constant, timp de 10-12
ore după muls. Întrucât ocitocina este prezentă în sânge
maximum 10 minute, se recomandă ca mulsul să se execute
cât mai rapid.
Laptele are densitatea de 1,024-1,034 g/cm3 la
temperatura de 20ºC şi reacţia uşor acidă (pH=6,6-6,8).
Fierbe la 100,2ºC şi îngheaţă la –0,55ºC. Din punct de
vedere nutritiv, laptele este considerat un aliment complet şi
complex. El conţine peste 100 substanţe indispensabile în
hrana omului, din care 20 aminoacizi, 10 acizi graşi, 25
vitamine şi 45 elemente minerale.
Compoziţia chimică a laptelui este destul de variabilă,
în funcţie de mai mulţi factori, dar în medie conţine apă
87%, substanţă uscată 12-14%, grăsime 3,8%, proteine 3,2-
3,4%, lactoză 4,8% şi cenuşă 1,0%. Sărurile menerale şi alte
substanţe, ca – biocatalizatori, diferiţi pigmenţi etc.
completează compoziţia şi valoarea economică a laptelui
63
Vasile MACIUC
a c
Fig. 4 Structura unui lobul glandular

(după R. Bronnimann şi col.-1992)
a – lobul glandular; b – alveole; c – structura alveolelor
1 – lobul glandular (80 X); 2 – alveole (diam. aprox. 1/4 -
1/3 mm);
3 – legături interalveolare (1/20 mm); 4 – canalicul
glandular;
5 – canal glandular; 6 – capilare sanguine; 7 – celule
mioepiteliale;
8 – epiteliu de celule glandulare; 9 – globule de grăsime; 10
– nucleu celular;
11- citoplasma; 12- ţesut conjunctiv; 13 – membrană bazală.
Valoarea energetică a laptelui este de 680 calorii/kg şi

echivalează cu energia calorică conţinută de: 600 g carne de
vacă; 500 g peşte; 400 g carne de porc; 7-8 ouă; 2,6 kg varză
64
sau 1,4 kg mere. Datorită însuşirilor sale nutritive şi

dietetice, laptele de vacă se recomandă tuturor categoriilor
de oameni, mai ales pentru copii şi batrâni, femei gravide şi
covalescenţi. Laptele de vacă se opţine în modul cel mai
economic dintre toate produsele de origine animală, aceasta
datorită faptului că vacile folosesc pentru realizarea
producţiei de lapte cu 25-30% mai bine energia din furaje,
decât pentru carne. Capacitatea de consum a hranei pe care o
manifestă vacile de lapte, comparativ cu alte specii pentru
alte produse animaliere este evidentă în favoarea primelor.
La vaci, producţia individuală de lapte este influenţată
de o serie de factori care, după natura lor, se pot grupa astfel:
factori genetici şi fiziologici respectiv factori de mediu.
4.1.1. Factorii genetici şi fiziologici care influenţează

producţia de lapte
În această categorie se cuprind factorii legaţi direct de
baza ereditară şi fiziologică a taurinelor şi influenţează
potenţialul productiv al populaţiilor sau indivizilor.
Specia, taurinele au potenţialul cel mai ridicat, între
2000 şi 10000 kg lapte pe lactaţie, urmate de bubaline cu
800-2500 kg lapte, zebul cu 600-2000 kg lapte, bibovinele şi
yakul cu 500-900 kg lapte pe lactaţie.
Tipul fiziologic, în cazul taurinelor, reprezentate de
cele trei tipuri fiziologice de bază: respirator – caracteristic
taurinelor specializate pentru producţia de lapte, digestiv –
specific taurinelor de carne şi aptitudini reduse pentru
producţia de lapte şi mixt – caracteristic taurinelor cu
aptitudini productive combinate, lapte şi carne.
Rasa, în condiţii similare de mediu, producţia
cantitativă şi calitativă de lapte diferă de la o rasă la alta, ca
65
Vasile MACIUC
urmare a potenţialului lor ereditar specific. Aşa de exemplu,

se disting rase cu producţii: mici – 800-1.000 kg, mijlocii –
2.000-4.000 kg şi mari 6.000-10.000 kg. Sub raport calitativ
se cunosc rase cu procent de grăsime: scăzut – 2,8-3,3 %,
mediu –3,7-3,8 %, ridicat 4,2-4,3 % şi foarte ridicat – 5,5-
6,5 %.
Individualitatea, în cadrul fiecărei rase cantitatea şi
calitatea laptelui variază, în limite largi, de la o vacă la alta,
chiar dacă animalele beneficiază de aceleaşi condiţii de
hrănire şi întreţinere. Aceste variaţii sunt determinate de
tipul de metabolism şi de temperament, care imprimă un
anumit grad de valorificare a furajelor.
Vârsta (lactaţia), în general, producţia de lapte la vaci
creşte progresiv de la lactaţia I la lactaţia a V-a, a VI-a, după
care scade treptat până la sfârşitul vieţii productive. La
rasele precoce, nivelul productiv maxim se înregistrează la a
III-a, a IV-a lactaţie.
Conformaţia corporală, cercetările au stabilit că între
formele corporale şi producţia de lapte a vacilor există o
corelaţie pozitivă destul de strânsă. Astfel, vacile cu
formatul corporal trapezoidal, cu uger mare şi globulos, cu
sferturi simetrice, bogate în ţesut glandular, au o capacitate
productivă mai ridicată decât a celor care nu prezintă aceste
caracteristici de exterior.
Dezvoltarea corporală, se corelează intermediar şi
pozitiv cu producţia de lapte, dar numai până la o anumita
limită de greutate, care diferă de la o rasă la alta. De
exemplu, vacile din rasa Balţată românească cu greutăţi de
650-700 kg dau producţii sensibil mai mari decât cele cu
greutăti de 400 – 500 kg, dar daca greutatea lor corporală
66
creşte către 800 kg, potenţialul productiv de lapte scade în

favoarea producţiei de carne.
Constituţia şi temperamentul, influenţează
semnificativ nivelul productiv al vacilor. Astfel, s-a
constatat că exemplarele cu constituţie fină sau robustă şi cu
temperament vioi sau vioi spre liniştit înregistrează producţii
de lapte mai mari în comparaţie cu cele aparţinând altor
tipuri de constituţie şi temperament.
Longevitatea productivă, sunt rase de taurine care se
pot exploata în medie 6 - 7 lactaţii, exemplu rasa Jersey şi
rase la care durata medie de exploatare este doar 3 - 4 lactaţii
(rasele de tip Friză). Vacile cu longevitate mare realizează
producţii mari de lapte pe durata vieţii şi produc un număr
mai mare de viţei, ceea ce duce la creşterea eficienţei
economice.
Starea de sănătate, constituie principala condiţie
pentru ca organismul să-şi poată exterioriza potenţialul
productiv. Starea de boală afectează toate producţiile, dar
mai ales producţia de lapte, întrucât reduce consumul de
hrană şi apă.
4.1.2. Factorii de mediu care influenţează producţia de

lapte
Numărul factorilor de mediu care influenţează
producţia individuală la vaci este mult mai mare. Ei se
referă, îndeosebi, la tehnologia de exploatare şi la climatul
natural şi microclimatul din adăposturi.
Alimentaţia, are un rol hotărâtor asupra producţiei de
lapte, toţi ceilalţi factori de mediu modificând, de fapt, într-o
măsură mai mare sau mai mică, gradul de conversie al
hranei în lapte. Aplicarea unei alimentaţii rationale, ca tip,
67
Vasile MACIUC
nivel şi mod de hrănire, are întotdeauna un efect pozitiv

asupra producţiei cantitative şi calitative de lapte.
Dimpotrivă, subalimentaţia, supraalimentaţia, hrănirea
unilaterală sau dezechilibrată în substanţe nutritive,
influenţează în sens opus nivelul productiv al vacilor.
Adăparea, influenţează direct şi considerabil
producţia vacilor deoarece se ştie că laptele conţine apă în
proporţie de circa 87%. Cu cât adăparea se face mai des, cu
atât sporeşte producţia de lapte. De aceea, tehnologiile
actuale impun adăparea la discreţie din adăpători automate,
cu apă de bună calitate.
Îngrijirea corporală, influenţează favorabil starea de
sănătate a vacilor şi, implicit, nivelul lor productiv.
Experienţele efectuate în condiţii de producţie au arătat că
vacile ţesălate zilnic dau, în comparaţie cu cele neţesălate, o
producţie de lapte mai mare cu 3-5%.
Mişcarea vacilor, vara la păşune şi iarna în padoc sau
în jurul fermei, contribuie la intensificarea activitaţii
musculare, a circulaţiei sangvine şi a metabolismului în
general. Ca urmare, creşte pofta de mâncare şi ritmul de
conversie a furajelor în lapte, ceea ce determină sporirea
simţitoare a producţiei de lapte.
Mulsul vacilor, producţia cantitativă şi calitativă de
lapte este puternic influenţată de tehnologia de muls
(pregătirea ugerului, executarea mulsului, intervalul dintre
mulsori, etc.). Experienţele au demonstrat că spălarea şi
masarea ugerului, executarea rapidă şi energică a mulsului la
intervale egale de timp, fără fluctuaţia îngrijitorilor
mulgători, determină la vaci cedarea integrală a laptelui din
uger, sporirea producţiei cu până la 15 % faţă de cea
obţinută atunci când nu se respectă întocmai aceste lucrări.
68
Programul activităţilor zilnice, executarea lucrărilor

zilnice de grajd (curaţenia, distribuirea furajelor, mulsul
etc.), la orele stabilite, favorizeaza instalarea reflexelor
condiţionate şi influenţează pozitiv producţia prin acordarea
timpului fiziologic necesar pentru hrănire şi odihnă.
Durata lactaţiei influenţează direct producţia de lapte,
în sensul că, cu cât aceasta este mai lungă cu atât cantitatea
de lapte obţinută va fi mai mare. Dar, lactaţia nu trebuie să
depăşească 305 zile, deoarece se diminuează producţia
vacilor la lactaţia următoare şi se pierde un viţel.
Durata „service-period” are influenţă asupra
producţiei de lapte pe întreaga perioadă de exploatare.
Repausul sexual al vacilor trebuie să fie de 60-80 zile, căci
însămânţările timpurii după fătare, ca şi cele târzii, conduc la
scăderea nivelului productiv la viitoarele lactaţii.
Durata „calving-interval” influenţează atât nivelul, cât
şi ritmicitatea producţiei de lapte. Un interval între fătări mai
mare de 12 luni antrenează micşorarea pe viaţă a cantităţii de
lapte.
Vârsta primei fătări poate să influenţeze, de
asemenea, producţia de lapte de-a lungul întregii vieţi
productive. Astfel, dacă viţelele se introduc la reproducţie
înainte de a realiza 65-70 % din greutatea vacilor adulte, vor
da producţii mici de lapte, care se menţin şi la lactaţiile
următoare.
Temperatura, zona de confort optim pentru obţinerea
unor producţii maxime de lapte la vaci este de 10-14ºC.
Creşterea temperaturii peste 21ºC sau scăderea ei sub 0ºC
produc o uşoară diminuarea a producţiei de lapte. S-a
constatat, însă, că influenţa negativă a temperaturilor ridicate
este mult mai mare decât a celor scăzute.
69
Vasile MACIUC
Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie cuprinsă

între 65-75 %. Abaterile de la aceste limite, asociate cu
temperaturi prea ridicate sau prea scăzute, conduc la
instalarea unor afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare cu
urmări negative asupra producţiei de lapte.
Curenţii de aer cu viteza de circa 0,3 m/s iarna şi
1m/s vara, asociaţi cu o temperatură ridicată şi o umiditate
scăzută, influenţează favorabil producţia de lapte. Când
viteza lor este însă prea mare şi se asociază şi cu temperaturi
scăzute şi umiditate ridicată, nivelul productiv al vacilor
scade simţitor.
Starea vremii, zilele senine, cu soare dar fără arşiţe,
influenţeaza pozitiv cantitatea de lapte produsă de vaci. În
schimb, cele cu averse, furtuni şi descărcări electrice au
efecte stresante asupra animalelor şi, în consecinţă,
producţia de lapte scade brusc.
Producţia totală de lapte reprezintă cantitatea de lapte
produsă la nivelul unei ferme, localităţi, judeţ, ţară, continent
sau pe glob. Volumul producţiei totale de lapte este
influenţat de efectivul de vaci, producţia individuală de lapte
şi activitatea de reproducţie. De asemenea, producţia de
lapte marfă reprezintă cantitatea de lapte dintr-o fermă
recalculată la 3,5% grăsime şi care este disponibilă pentru
comercializare. La rândul ei, producţia de lapte marfă este
influenţată de volumul total de lapte fizic, consumul intern
de lapte şi calitatea laptelui.
4.1. Importanţa producţiei de carne şi factorii de

influenţă
Carnea reprezintă o sursă alimentară deosebită, faţă de
care preferinţele şi gusturile consumatorilor au fost şi sunt în
70
continuă creştere. Carnea de bovine constitue un aliment

complet, bogat în proteină şi însuşiri organoleptice deosebite
(fig. 5). Ea conţine 34,9% substanţă uscată, din care 18,7%
proteină, 15,3% grăsime şi 0,9% săruri minerale, având o
valoare energetică de 2270 kkal/kg. De asemenea, conţine
toţi aminoacizii esenţiali – lizină 1,78 g/100g carne, leucină
1,68 g, arginină 1,32 g, valină 1,14 g, izoleucină 1,04 g,
fenilalanină 0,80 g, treonină 0,80 g, histidină 0,58 g,
metionină 0,46 g, şi triptofan 0,22 g/100 g carne.
Fig.5 Muşchi de bovină (PLM-2003)
Valoarea biologică medie a proteinelor din carne

este de 74 %, coeficientul de utilizare netă a proteinelor 70
%, digestibilitatea 97 %, coeficientul de eficacitate proteică
2,3 g spor/g proteină ingerată (R. Segal - 1983).
Bovinele furnizează o carne convenabilă sub raportul
costului, deoarece valorifică o gamă largă de furaje, în
71
Vasile MACIUC
general de volum, cum ar fi: păşuni, nutreţuri grosiere,

reziduuri industriale, etc. care se găsesc mai frecvent şi sunt
foarte ieftine. Nu în ultimul rând, carnea de bovine
contribuie la o alimentaţie raţională şi echilibrată a omului,
asigurând o stare bună de sănătate şi combate
subalimentaţia, malnutriţia, fenomene întâlnite pe scară largă
în multe ţări de pe glob. Ca urmare a calităţilor menţionate,
apreciem că este un produs cu importanţă deosebită pentru
om ceea ce impune o dezvoltare cantitativă şi calitativă
concomitent cu creşterea eficienţei lui economice.
Producţia de carne este influenţată de numeroşi
factori, ceea ce impune o sistematizare astfel: factori
genetici şi fiziologice respectiv factori de mediu.
4.2.1. Factorii genetici şi fiziologici de influenţă a

producţiei de carne
Producţia de carne poate fi influenţată de aceşti factori
în proporţie de 30 – 70 % dacă avem în vedere faptul că
pentru caracterele de carne determinismul genetic este de la
intermediar spre puternic.
Specia, în subfamilia bovine taurinele propriu-zise
sunt cele mai valoroase, întrucât realizează sporuri medii
zilnice de peste 1000 g , randament la sacrificare de 58 –
64% şi carcase mari de până la 500 kg. Celelalte bovine
(bubaline, zebu, bibovine, yakul) realizează indici cantitativi
mai reduşi iar carnea este de calitate inferioară.
Tipul fiziologic, taurinele reprezentate de tipul
fiziologic digestiv şi metabolism anabolic, valorifică
economic furajele în procesul de îngrăşare. Tineretul supus
îngrăşării realizează sporuri medii zilnice de peste 1000 g
/zi, cu randament la sacrificare de 60 – 64 % şi raportul
72
carne-oase în medie de 5:1. Animalele din tipul fiziologic

respirator sau mixt manifestă aptitudini mai slabe pentru
producţia de carne atât cantitativ şi calitativ, cât şi economic.
Rasa, în cadrul fiecărei grupe de rase este o mare
variabilitate a principalilor indici cantitativi, calitativi şi
economici. Mai valoroase sunt rasele de carne cu dezvoltare
corporală mare (Chianina, Alb Albastră Belgiană, Charolaise
etc.). Pentru producţia de carne, pe plan mondial se
exploatează cu precădere hibrizi din diferite rase de carne,
rase mixte şi chiar de lapte. Aceştea au un heterozis
pronunţat şi ca urmare se obţin indici superiori ai producţiei
de carne.
Individualitatea, în cadrul aceleiaşi rase indicii
producţiei de carne variază în limite mai largi sau mai
restrânse de la un individ la altul.
Vârsta, este corelată pozitiv cu greutatea corporală a
animalului respectiv cea a carcasei, care creşte şi atinge
valori maxime la vârsta de adult ( 70% la un an, 80% la doi
ani şi 90-100% la 3-4 ani). De asemenea, ritmul acumulării
de masă musculară se reduce pe măsura înaintării în vârstă şi
creşte consumul specific pe kg spor.
Sexul, comparativ cu femelele, tăuraşii au încă de la
naştere o greutate corporală mai mare, diferenţă care se
măreşte o dată cu vârsta, ca urmare a ritmului sporit al
acumulărilor de masă şi a energiei de creştere superioară.
Masculii castraţi (boi) realizează sporuri mai mici de
creştere faţă de cei necastraţi, consum de hrană mai mare
însă carnea este de calitate mai bună. Viteza mai mică de
creştere la masculii castraţi se datoreşte stresului operaţiei şi
absenţei hormonilor androgeni.
73
Vasile MACIUC
Precocitatea, este rezultatul acţiunii simultane a

factorilor de creştere şi dezvoltare, raportaţi la vârsta
atingerii cât mai timpurii a stadiului de adult şi care se poate
aprecia prin coeficientul de creştere. Rasele de carne şi
hibrizii sunt mult mai precoce decât rasele mixte şi de lapte.
Starea de îngrăşare, se regăseşte în conformaţia
animalului şi care, alături de vârstă, influenţează apreciabil
producţia cantitativă şi calitativă de carne. Reprezintă unul
din criteriile de încadrare pe clase de calitate a animalelor la
valorificare, şi care se face pe baza maniamentelor.
Comportamentul, ierarhizarea animalelor pe grupe de
vârstă, dezvoltare corporală şi chiar temperament va
influenţa pozitiv producţia de carne.
Starea de sănătate, este o condiţie indispensabilă
pentru producţia de carne, starea de boală fiind
incompatibilă cu acesta.Orice stare de boală afectează
metabolismul animalelor care se reflectă în pierderi prin
mortalităţi şi sacrificări de necesitate.
4.2.2. Factorii de mediu care influenţează producţia de

carne
Alimentaţia, influenţează producţia de carne prin
nivelul şi tipul de hrănire, calitatea furajelor, forma şi modul
de administrare a furajelor. Nivelul energo-proteic şi
mineralo-vitaminic trebuie să satisfacă cerinţele funcţiilor
vitale şi să permită obţinerea unui spor maxim de creştere.
Tipul de hrănire este strâns corelat cu evoluţia morfo-
fiziologică a tubului digestiv şi poate fi: lactat, concentrat şi
voluminos. De asemenea, furajele bogate în energie şi cu
conţinut redus de celuloză stimulează viteza de creştere iar
74
administrarea lor se poate face de 2-3 ori pe zi sau la

discreţie.
Adăparea, un consum restricţionat de apă reduce
consumul de furaje şi implicit indicii producţiei de carne.
Apa are un rol important în procesul de digestie, respectiv în
desfăşurarea proceselor biochimice şi metabolice.
Sistemul de exploatare, poate fi: intensiv,
semiintensiv şi extensiv, respectiv se diferenţiază în raport
cu indicii tehnico-economici realizaţi. Cele mai bune
rezultate se obţin în sistemul intensiv.
Sistemul de întreţinere, poate crea confort sau
disconfort cu efecte pozitive sau negative asupra procesului
de creştere şi îngrăşare. Se practică ambele sisteme de
întreţinere – liberă şi legată, deşi indicii tehnici ai îngrăşării
sunt ceva mai reduşi la întreţinerea liberă comparativ cu cea
legată. Cu toate acestea, întreţinerea liberă s-a extins
deoarece permite mecanizarea completă a proceselor
tehnologice.
Programul activităţilor zilnice, trebuie să asigure un
echilibru între perioada de odihnă şi lucrările administrative.
Perturbarea frecventă a odihnei reduce sporul mediu zilnic.
Factorii climatici, influenţează în mare măsură indicii
tehnico-economici ai îngrăşării. Este absolut necesar să se
asigure în adăposturi un microclimat optim în ceea ce
priveşte temperatura (9-150 C), umiditatea relativă a aerului
(70-75%), curenţii de aer (0,3 m/s iarna şi 1 m/s vara) şi
luminozitatea (20-200 lucşi mai mare la tineret şi mai redusă
la animalele adulte).
Producţia totală de carne este influenţată de efectivul
de bovine sacrificat, greutatea corporală la tăiere şi
randamentul la sacrificare. Greutatea corporală este
75
Vasile MACIUC
dependentă în mod deosebit de rasă, vârstă, sex şi condiţiile

de îngrăşare iar randamentul la sacrificare este influenţat, în
linii generale, de aceeaşi factori care condiţionează producţia
individuală de carne.
Producţia energetică, este un parametru biologic şi
economic important fiind influenţată de un complex de
factori care se pot grupa ca şi în cazul primelor două
producţii în factori genetici sau interni şi factori de mediu
sau externi. Factorii interni sunt: specia, rasa, sexul, vârsta,
dezvoltarea corporală, conformaţia corporală, constituţia,
tipul de sistem nervos, temperamentul şi caracterul. Factorii
externi la bovinele pentru tracţiune sunt: condiţiile
climaterice, hrănirea şi adăparea, dresajul şi antrenamentul,
harnaşamentul şi vehicolul, atelarea şi regimul de efort.
Cantitatea şi calitatea pieilor este influenţată de
numeroşi factori, mai importanţi fiind: specia, rasa, sexul şi
vârsta, alimentaţia şi întreţinerea, clima şi sezonul
sacrificării - se recomandă anotimpul vara şi toamna.
Clasificarea carcaselor de viţel pe baza conformaţiei (după

A. Cuc -2003)
76
CAPITOLUL 5
COMPORTAMENTUL BOVINELOR
Comportamentul reprezintă reacţia adaptativă a

organismului la mediul abiotic şi biologic, respectiv la
factorii climatici, de sol, de nutriţie, de mulgere, de
întreţinere sau faţă de animalele cu care vin în contact.
5.1. Comportamentul maternal şi perioada de creştere a

viţelului
Pentru actul parturiţiei (fătării) când vaca se găseşte în
grup pe păşune, aceasta se separă de grup căutând un loc mai
protejat iar dacă se află în maternitate îşi alege o poziţie mai
comodă. Fătarea debutează prin contracţii ondulatorii ale
uterului care determină deschiderea cervixului şi ieşirea
pungilor fetale din bazin. Acest proces durează circa 3-8 ore
după care urmează stadiul de expulzare a fătului (de la 20
minute până la 3-4 ore sau chiar mai mult). Expulzarea
fetusului se face în mod obişnuit şi cel mai frecvent în
decubit sternoabdominal, rar în decubit costoabdominal şi
foarte rar în staţiune patrupedală. După fătare, în funcţie de
tehnologia practicată, vaca poate rămâne 4-5 zile împreună
cu viţelul.
Prin actul de lingere se realizează curăţirea viţelului de
resturile învelitorilor fetale şi de lichidul amniotic, se
activează circulaţia periferică şi se realizează o legătură
olfactivă şi psihică (fig. 6). Actul de lingere durează 30-60
minute după care viţelul se poate ridica. Există şi vaci care
nu-şi ling viţelul iar ulterior nu-l acceptă la supt, situaţie mai
frecvent întâlnită la vacile primipare.
77
Vasile MACIUC
Fig. 6 Actul de lingere al viţelului

La circa 15-30 minute după fătare, viţelul face
încercări de a se ridica în poziţie patrupedală. Odată ce se
ridică în picioare, viţelul se menţine oarecum stabil 30
secunde până la un minut înainte de a face primii paşi. Actul
de a sta în staţiune patrupedală este învăţat în timp. Ajuns să
stea în picioare el încearcă să meargă, de obicei spre mama
sa. La început, mişcarea este extrem de necontrolată şi se
poate sfârşi destul de repede cu o cădere, apoi viţelul se va
strădui din nou să se ridice în picioare şi să meargă, lucru pe
care de asemenea îl învaţă în timp, după mai multe încercări.
După ce a reuşit să se ridice, stimulat de vacă sau ajutat de
om, încearcă imediat să găsească ugerul vacii pentru supt. În
acest act comportamental, viţelul este ajutat de vaca-mamă
care îl dirijează cu capul spre uger şi adoptă o poziţie cât mai
favorabilă pentru supt.
După descoperirea ugerului de către viţel acesta adoptă
o poziţie oblică în sus a capului (reflex înnăscut) iar corpul
este îndreptat în unghi spre abdomenul vacii (fig. 7).
Comportamentul de căutare este îngreuiat de vacile cu uger
78
mare şi atârnând datorită faptului că nu pot apleca genetic

mai jos capul.
Fig. 7 Poziţie oblică în sus a capului, la viţel
Începând cu ziua a IV-a – a V-a, viţelul reacţionează la

chemările mamei pe care o recunoaşte după muget,
realizându-se astfel legătura acustică. Până la 8 zile se
dezvoltă şi orientarea optică a viţelului, acesta observând
mama până la o distanţă de 50 m.
Când o vacă se găseşte în grup şi îşi pierde viţelul,
aceasta caută să stabilească controlul acustic, deplasându-se
în cireadă şi controlând olfactiv alţi viţei. Semnalul acustic
este dat şi din partea viţelului.
Ordinea semnalelor de orientare prin care vaca îşi
găseşte viţelul sunt: semnal acustic (muget), semnal optic (se
observă reciproc), semnal tactil (de atingere) şi semnal
olfactiv (de lingere).
Aceste elemente comportamentale ale viţelului
(înnăscute) îngreuiază alăptarea artificială la găleată
deoarece lipsesc stimulii, lipsesc reperele de orientare
(poziţia capului, poziţia ugerului) şi lipsesc mişcările de
orientare a vacii. Pentru aceasta, în cazul alăptării artificiale
79
Vasile MACIUC
la găleată, vasele vor fi aşezate pe suporţi la o înălţime

convenabilă pentru supt fiind bine fixate pentru a nu se
răsturna atunci când sunt lovite cu capul de către viţel. Când
se practică alăptarea artificială viţelul consumă laptele mult
mai repede (2-4 minute) şi apare necesitatea satisfacerii
cerinţelor de supt, datorită unui deficit de aproximativ 1000
mişcări de supt per tain. De aceea viţelul caută obiecte de
înlocuire a suptului şi astfel apare viciul suptului reciproc la
viţei şi vaci. Prin suptul reciproc viţeii înghit fire de păr care
se adună în stomac şi determină tulbulări gastro-intestinale.
De aceea în practică este preferabilă alăptarea artificială la
bidon, metodă care înlătură parţial dezavantajele menţionate.
Comportamentul nutriţional la viţei apare atât în
perioada de alăptare cât şi în cea a furajării după înţărcare.
Suptul are efect favorabil asupra producţiei de lapte, iar
afecţiunile mamare sunt mai reduse, deasemeni
îmbolnăvirile gastro-intestinale ale viţeilor se reduc. În
timpul suptului poziţia viţelului este diferită de a vacii, cu
regiunea ano-genitală spre capul vacii pentru a efectua
controlul olfactoriu.
În primele zile frecvenţa suptului este de 6-8 ori pe zi,
la sfârşitul primei luni de 2 ori pe zi iar între 2-6 luni viţeii
se separă pe grupe şi sunt admişi la supt de 2 ori pe zi.
Durata unui supt este de 10-12 minute în primele luni şi
respectiv 7-8 minute la 6 luni. Durata zilnică de supt este de
60 minute în primele luni şi de 30 minute în luna a VI-a.
Furajarea cu alte nutreţuri devine posibilă odată cu
începerea rumegării. Capacitatea de rumegare se instalează
la 7 zile după fătare şi cel mai târziu la 21 zile. Aceasta este
stimulată de administrarea timpurie a fibroaselor.
80
Hrănirea viţeilor cu fibroase şi concentrate la grajd

durează o oră la vârsta de 14 zile, 4 ore la vârsta de 4 luni şi
5 ore la vârsta de 6 luni. Când hrănirea are loc prin păşunat
durata zilnică este de 4-6 ore, cu 5-6 perioade diferenţiate în
funcţie de vârstă (4 ore la vârsta de 2 luni şi 6 ore la vârsta
de 6 luni).
Viteza de consum a concentratelor este de 33-73
g/min. Aceste elemente privind durata de consum a furajelor
au un rol important la întocmirea programului zilnic de
lucru.
Comportamentul social la viţei este bine exprimat,
viţeii manifestând necesitatea contactului cu alţi indivizi şi
au preferinţă de joc, cu elemente agresive. Prin
comportamentul explorativ îşi dezvoltă relaţiile cu alţi
parteneri şi cu mediul ambiant. De asemenea, viţeii au
tendinţa de a se grupa, în grupe producându-se o stratificare
socială sau un anumit rang social.
Comportamentul de odihnă este influenţat de vârstă
şi greutate, starea de sănătate a organismului, mărimea
boxei, structura pardoselii şi prezenţa aşternutului. Durata
medie de odihnă în 24 ore este de 18 ore la 14 zile, 14 ore la
40 zile şi 12 ore după această vârstă.
5.2. Comportamentul nutriţional al bovinelor
Acest comportament diferă în funcţie de sistemul de
întreţinere practicat, la păşune ori la grajd.
Nutriţia la păşune are în vedere următoarele elemente
de comportament: modul de prehensiune a ierbii, mişcările
de înaintare şi durata de deplasare, timpul de masticare şi
rumegare, ritmul de păşunat.
Datorită particularităţilor anatomice ale ordinului
Salenodontist din care fac parte, caracterizat printre altele,
81
Vasile MACIUC
prin lipsa incisivilor de pe maxilarul superior, bovinele au un

mod particular de a se comporta pe păşune, diferit de a altor
erbivore. Ele au limba protactilă, foarte mobilă şi aspră cu
care „smulg” fiecare smoc de iarbă şi-l introduc printr-o
mişcare rapidă în cavitatea bucală, unde este presat pe placa
dentară a boltei palatine şi este tăiat de incisivii maxilarului
inferior. Această tehnică de prehensiune nu permite bovinelor
să păşuneze iarba decât la înălţimea de aproximativ 3 cm
deasupra solului. Taurinele păşunează în poziţie ortostatică
iar viţeii pentru scurt timp păşunează şi în decubit (fig.8).
Pentru a consuma plantele preferate, bovinele descriu cu
capul la dreapta şi la stânga, un arc de cerc de 60-80º.
Fig.8 Poziţia ortostatică la păşunat
Vacile păşunează timp de 4-10 ore/zi, în 12-17 reprize

de rumegare. Viteza medie de păşunat diferă şi este de 50-80
prehensiuni/minut fiind mai mare dacă plantele se găsesc în
stadiul tânăr de vegetaţie. Cantitatea de nutreţ verde
consumată reprezintă 8-12 % din greutatea corporală fiind
influenţată de cantitatea, calitatea nutreţului şi înălţimea
plantelor. Taurinele adulte pot consuma până la 95 kg masă
verde pe zi.
82
Vaca parcurge 4-5 km/zi, iar durata efectivă de

deplasare este de aproximativ 2 ore. Atunci când păşunea
este de calitate inferioară, mărimea pasului creşte şi implicit
distanţa parcursă care poate ajunge la 8 km/zi.
Fiecare bol alimentar ingurgitat în greutate medie de 5
grame este mastecat de 2-3 ori apoi este deglutit iar ulterior
intervine actul rumegării.
De obicei, vaca păşunează o suprafaţă egală cu de două
ori lăţimea corpului propriu. S-a constatat că există 4
perioade de păşunat în 24 ore, diferenţiate prin intensitatea
de păşunat. Prima perioadă este înainte de răsăritul soarelui,
a doua perioadă la mijlocul dinaintea amiezii (orele 900-1000),
a treia perioadă în prima parte a după amiezii, iar a patra
perioadă înaintea întunecării. Perioadele I şi IV sunt foarte
intensive şi coincid cu timpul răcoros al zilei, iar în lunile
iulie-august putem avea o a cincea perioadă cu păşunatul pe
timp de noapte, până la orele 2400, timp de 90 minute.
Durata medie de păşunat este de 4-9 ore pe zi, cu 12-
17 reprize de rumegare.
În timpul păşunatului, bovinele încearcă să îndepărteze
insectele mişcând brusc capul sau coada. După ce s-au
săturat încep să se igienizeze, lungându-şi părţile corpului la
care au acces; pe celelalte regiuni se igienizează reciproc. În
timpul deplasării pe păşune taurinele înaintează, cu capul
puţin ridicat şi gâtul întins. De asemenea, bovinele
păşunează selectiv, folosind simţurile mirosului şi gustului.
Păşunatul selectiv este o însuşire ereditară. Bovinele evită
iarba murdară şi nu păşunează împrejurul locului unde se
află bălegar.
Nutriţia în stabulaţie reduce timpul de furajare, în
medie, la 5 ore pe zi, faţă de nutriţia la păşune. Pentru
83
Vasile MACIUC
animalele la îngrăşat timpul de furajare este de 3 ori/zi, când

raţia este alcătuită din siloz şi concentrate iar când furajele
se prelucrează prin tocare, granulare, drojduire etc. timpul de
furajare se reduce cu 30%. La întreţinerea legată, furajele
sunt preferate în următoarea ordine: concentrate, nutreţ
verde, nutreţ însilozat, fânurile, grosierele. De asemenea,
când frontul de furajare este insuficient, apar conflicte
ierarhice de dominanţă, manifestări agonistice cu
repercursiuni asupra producţiei de lapte şi sporului mediu
zilnic.
Durata medie de odihnă la vaci este de 8-10 ore/zi.
Odihna are loc noaptea în special şi reprezintă circa 70-80 %
din durata totală.
5.3. Comportamentul dipsic

Ingestia de apă este controlată de senzaţia de sete şi
stimuli exteroceptivi sau vederea apei. În adăpare, limba
joacă un rol pasiv deoarece gura vacii este submersă (2-5
cm), suge apă activ iar nările nu intră nici o dată în apă.
Volumul de apă consumat de bovine este influenţat de
numeroşi factori cum ar fi: specia, rasa, vârsta, starea
fiziologică, nivel productiv, cantitatea de substanţă uscată
ingerată, conţinutul în proteine şi sare al raţiei, sezonul
calendaristic, temperatura mediului ambiant, sistemul de
adăpare, etc. Neasigurarea unor cantităţi suficiente de apă
produce tulburări de metabolism, se reduce consumul
voluntar de furaje, cu efecte negative asupra stării de
sănătate şi a indicilor productivi. Taurinele pot răbda de sete
până la 36 ore iar când pierd 10 % din apă, survine moartea.
Pe păşune vacile consumă cu aproximativ 55 % mai
multă apă decât în stabulaţie. În general, vaca bea apă spre
84
amiază, târziu după amiază şi spre seară unerori în timpul

nopţii sau dimineaţa devreme. La întreţinerea în stabulaţie se
adapă de 5-10 ori pe zi iar la păşune de 5-7 ori pe zi, când
sursa este aproape şi de 1-2 ori când sursa de adăpare este la
4-5 km.
Vacile preferă apa curată, puţin stătută, a cărei
temperatură este de 9-10ºC. Apa caldă nu este acceptată cu
plăcere. Furajele uscate, cele cu conţinut bogat în proteine şi
cele sărate reclamă un consum mai mare de apă.
Taurinele trebuie să aibă acces permanent la apă,
producţia de lapte la vaci, spre exemplu, creşte cu 10-15 %
în cazul adăpării automate comparativ cu adăparea
restricţionată, o singură dată pe zi sau 3-5 litri de apă pentru
fiecare litru de lapte produs. În cazul unei producţii de lapte
de 30 l/zi o vacă poate bea într-o zi caldă de vară cantitatea
de 90-100 l apă.
5.4. Comportamentul de rumegare

Rumegarea este actul fiziologic premergător digestiei
propriu-zise care se realizează de către microorganismele
simbionte, precum şi de bacteriile unicelulare care
descompun celuloza. La nivelul rumenului organismele
microsimbionte se înmulţesc foarte mult, o vacă ajungând să
digere 2-3 kg microorganisme prin care se asigură o parte
însemnată a necesarului de proteină.
Viţeii nou născuţi nu rumegă, însă administrarea
timpurie a fibroaselor stimulează apariţia rumegării. Timpul
de rumegare oscilează la animalele adulte între 6 şi 11 ore
respectiv între 5 şi 8 ore pe păşune.
85
Vasile MACIUC
Fig. 9 Decubit sterno-costal pe păşune

Prin rumegare se aduc furajele din rumen în cavitatea
bucală unde se mărunţesc prin masticaţie şi apoi bolul
alimentar este deglutit a doua oară. Rumegarea se realizează
în decubit sterno-costal în 80% din cazuri, poziţie în care
rumenul nu este stânjenit în funcţia digestivă (fig.9). Pentru
fiecare bol alimentar sunt necesare 50-60 mişcări de
masticaţie, pauza dintre două boluri fiind de 3-5 secunde.
Timpul de rumegare este împărţit pe parcursul celor 24 de
ore în 15-20 reprize, respectiv 12-17 perioade, durata uneia
fiind de aproximativ 30 minute, cu limite între câteva minute
şi câteva ore. Rumegarea începe de la 30 minute până la o
oră de la încetarea furajării şi respectă un ritm arcadian, 2/3
din timpul de rumegare realizându-se noaptea, în perioada
odihnei.
Rumegarea este influenţată negativ de starea de
călduri, de durere, de boli ale aparatului digestiv, de timpul
scurs înainte şi după fătare. Se consideră că doar un animal
sănătos şi relaxat rumegă. Rumegarea scăzută poate reflecta
o boală sau un stres, ca variind în funcţie de dietă.
86
5.5. Comportamentul de eliminare a fecalelor şi a

urinei
Bovinele fac parte din grupa animalelor cu defecare
difuză, ele nu îşi marchează teritoriul fecalelor sau urinei. În
general taurinele pot defeca în staţionare, deplasare şi în
decubit.
Când animalul staţionează în poziţie patrupedală, el ia
o poziţie caracteristică, baza cozii se ridică şi se arcuieşte
departe de corp, spatele este curbat, picioarele din spate sunt
mai depărtate şi plasate sub corp mai înainte, în această
poziţie posibilitatea de a se murdări este minimă. Animalele
bolnave nu îşi arcuiesc spatele, şi-şi murdăresc astfel trenul
posterior. Frecvenţa defecărilor este de 12-18 ori în 24 de
ore, numărul de defecări fiind mai mare ziua decât noaptea,
deoarece ziua vacile sunt deranjate prin programul de lucru.
Când bovinele se scoală din diferite motive, în general, ele la
scut timp defecă.
Cantitatea de fecale eliminată zilnic de o bovină este
de 30-45 kg, respectiv 6-7 % din greutatea corporală, fiind
influenţată şi de natura furajelor.
Urinarea are loc numai în staţionare, în poziţie
ortostatică, foarte rar în decubit. Poziţia animalului este cea
de defecare, cu o arcuire mai mare a spatelui, permiţând
astfel o proiectare puternică a urinei pentru a nu murdări
pielea.
O vacă sănătoasă urinează de 6-10 ori/zi, iar volumul
total de urină este cuprins între 15-25 litri în 24 ore, fiind
corelată în principal de apa consumată. Viţeii au frecvenţa
urinărilor şi a defecărilor apropiată de cea a animalelor
87
Vasile MACIUC
adulte, respectiv 4-6 ori şi 8-12 ori în 24 ore la vârsta de 2-

12 săpămâni.
5.6. Comportamentul de grup (social)

Bovinele au o viaţă socială intensă, ele preferă să
trăiască în grup şi, prin urmare, comportamentul lor
individual este influenţat de comportamentul celorlalte
animale cu care vin în contact.
În cadrul comportamentului social se au în vedere
următoarele aspecte: comportamentul agonistic şi ierarhia de
rang, consecinţele poziţiei de rang ierarhic, comportamentul
neagresiv, respectiv social şi poziţia omului.
Compartimetul agonistic şi ierarhia de rang se
manifestă între membrii grupului şi constă în lovire, luptă,
adoptarea poziţiei de ameninţare, scoaterea unor zgomote,
acţiuni prin care animalul urmăreşte să-şi protejeze propriul
teritoriu, locul de odihnă, locul la jgheabul de furajare,
adăpare sau intenţionează să obţină un asemenea loc.
Termenul de „agonistic” provine de la cuvântul „agon”
care înseamnă luptă.
Lupta dintre doi indivizi ai grupului se realizează după
tipare comportamentale înăscute şi ritualizate, cuprinzând
ameninţarea, lupta cu coarnele şi urmărirea. Animalele se
sprijină frontal cu coarnele cap la cap, apoi urmează un duel
de împungere iar cel care reuşeşte să împungă din loc
adversarul câştigă lupta şi ocupă un rang superior acestuia.
Dacă animalul învins fuge, el poate fi urmărit de adversar
dar numai pe o distranţă scurtă. Urmărirea poate să şi
lipsească. Lupta durează obişnuit câteva minute, însă la taur,
luptele sunt mai intense şi pot dura mai mult timp (1-2 ore),
88
la bivol chiar 3 ore. Urmărirea la taur durează, de asemenea

mai mult.
Într-un grup de animale, rangul social este determinat
de mai mulţi factori: greutatea corporală, prezenţa coarnelor
şi vârsta animalului. Animalele mai în vârstă şi cu forţă
înving animalele tinere iar animalele nou introduse în grup
ocupă un rang ierarhic inferior. Aşadar, cunoaşterea
comportamentului de grup trebuie să stea la baza deciziilor
pe care fermierul le hotărăşte în tehnologia de exploatare,
atunci când organizează grupele de bovine.
Ierarhia de rang social este influenţată şi de unele
însuşiri psihice cum ar fi temperamentul, agresivitatea şi
experienţa de luptă. Literatura de specialitate arată că
relaţiile de dominare şi subordonare se stabilesc la 66 %
dintre animale într-un interval de circa 10 minute de la
constituirea grupului iar la 94 % din perechile angajate în
dispută în decurs de o oră. De asemenea, disputele reprezintă
procentual 54,8 % loviri, 41,5 % ameninţări şi 3,7 % lupte.
Consecinţele poziţiei de rang ierahic sunt foarte
evidente la întreţinerea liberă şi mai puţin evidente la
întreţinerea legată. Animalele situate în partea superioară a
ierarhiei (fig. 10) sunt avantajate faţă de celelalte, deoarece,
timpul de hrănire este mai îndelungat, consumul raţiei se
face în linişte, animalele au posibilitatea de a alege furajele
şi locul de furajare la jgheab, ele stau mai mult în decubit,
aleg locurile de odihnă cele mai confortabile, se plimbă liber
şi nestingherite pe teritoriul grupului, manifestă adesea o
comportare agresivă faţă de celelalte animale. Având în
vedere frecvenţa mare a disputelor în cadrul grupului se vor
analiza cauzele care determină aceste dispute şi anume:
numărul de animale pe unitate de suprafaţă, mărimea
89
Vasile MACIUC
grupului, mărimea frontului de furajare, accesul la adăpători

etc.
Relaţia Relaţia liniar- Relaţia liniar- Relaţia

liniar- Relaţie
liniară, triunghiulară, triunghiulară,
triunghiulară, complexă
Fig. 10 Tipurile de ierarhie la taurine
(după G. Stanciu -1999)
De asemenea, reducerea disputelor are are o influenţă

pozitivă asupra indicilor de producţie iar în acest sens este
necesară o lotizare corespunzătoare a animalelor în funcţie
de rasă, sex, vârstă, stare fiziologică şi nivel productiv.
Comportamentul neagresiv dintre vaci se manifestă
prin: mirosire, lins, salt în poziţie cap la crupă şi
comportamentul de joacă. Mirosirea şi lingerea reciprocă
constituie o exteriorizare a „simpatiei” şi, totodată vacile se
igienizează pe regiunile la care nu au acces singure.
Comportamentul de joacă se manifestă la toate
categoriile de taurine dar este mai frecvent la viţei.
Comportamentul social faţă de om este evident prin
faptul că omul este perceput de toate animalele ca individ
dominant, cu o poziţie de rang superior. Manifestările
agresive faţă de om se pot observa la taurii de reproducţie, în
90
special când sunt liberi la păşune, la unele vaci în timpul

hrănirii şi mulsului, la animalele retive care au viciul de „a
împunge”. Animalele agresive scot mugete, scormonesc
pământul cu membrele şi coarnele după care urmează atacul.
De asemenea, un comportament necorespunzător al omului
poate determina reacţii agresive din partea animalului şi
apariţia unor vicii de comportament. Abordarea
corespunzătoare a animalelor poate avea un efect liniştitor
asupra acestora.
5.7. Comportamentul în adăpost

Acest comportament diferă în general cu sistemul de
întreţinere practicat, respectiv cu întreţinerea legată sau
liberă.
Activitatea principală a taurinelor în întreţinerea legată
o constituie odihna în decubit, când are loc şi actul
rumegării, care este în general de 9-11 ore/zi. Odihna se
realizează în 8-14 perioade iar numărul şi durata acestora
fiind influenţate de modul de organizare a muncii prin
programul zilnic de activitate, dar şi de masa corporală a
vacilor. Respectarea programului zilnic de activitate duce la
creşterea numărului perioadelor de odihnă şi a duratei
acestora.
Durata odihnei la vaci este influenţată şi de confortul
oferit prin tipul de aşternut sau pardoseală. Insuficienţa
paielor ca aşternut sau folosirea altor materiale (talaş,
rumeguş, perlit) respectiv pardoseala din grătar, reduce
durata odihnei care este în corelaţie cu rumegarea şi
metabolismul furajelor şi astfel duce la diminuarea
producţiei de lapte.
91
Vasile MACIUC
Viteza de consum a furajelor variază în funcţie de

natura acestora şi modul lor de preparare. Astfel, nutreţurile
fibroase au o viteză de consum redusă (15-25 minute pentru
un kg) comparativ cu furajele suculente la care viteza de
consum variază între 2-6 kg pe minut.
Viteza de consum a concentratelor este aproape dublă
în cazul concentratelor umectate sau granulate, comparativ
cu administrarea lor sub formă măcinată şi uscată.
De asemenea, viteza de consum a concentratelor este
de 5-10 ori mai mare decât a furajelor de volum fiind
influenţată de conţinutul în substanţă uscată. Mai sunt şi alţi
factori care pot influenţa viteza de consum a furajelor şi
anume: rasa, durata accesului vacilor la furaje şi conţinutul
în celuloză a raţiei.
Intreţinerea nelegată a animalelor are loc în grupuri
relativ mari, pe spaţii reduse, motiv pentru care trebuie să li
se acorde o tot mai mare atenţie individuală în procesul de
exploatare. Soluţiile constructive cunosc o mare diversitate
în privinţa tipului de adăpost, capacitatea acestuia şi
amenajările interioare. Ca atare, modificările de
comportament, în funcţie de confortul oferit, exprimă
măsura în care tehnologia de întreţinere aplicată corespunde
cerinţelor animalului.
92
Fig. 11 Aspecte privind odihna vacilor
Durata de odihnă, care este activitatea principală a

vacilor, depinde în mare măsură de confortul oferit. S-a
constatat că vacile întreţinute în adăpost cu spaţiu
individualizat de odihnă (fig. 11), se odihnesc între 6 şi 8,5
ore, comparativ cu alte studii care au remarcat o durată mai
mare a timpului de odihnă în decubit, cuprinsă între 9,5 şi
10,5 ore. De asemenea, pardoseala influenţează durata
odihnei şi indirect, starea de sănătate şi producţiile
animalului. Vacile evită să se culce pe un aşternut a cărei
umiditate este ridicată şi care are o conductibilitate termică
mare.
Având în vedere comportamentul ierarhic al vacilor s-a
demonstrat că durata de odihnă este mai scurtă în cazul
întreţinerii nelegate cu spaţiu comun de odihnă, ca urmare a
faptului că vacile de rang superior alungă din spaţiile
confortabile pe cele de rang inferior. Incidenţa mastitei şi a
diferitelor leziuni sunt mai reduse cu circa 50 % în
întreţinerea cu paturi de odihnă individualizate. De
menţionat faptul că la întreţinerea în cuşete de odihnă tipul
de aşternut are importanţă mai mică, ceea ce nu este valabil
93
Vasile MACIUC
în cazul întreţinerii cu spaţiu comun de odihnă când cele mai

bune rezultate se obţin la aşternutul permanent de paie.
In adăposturile cu spaţiu individualizat de odihnă se
recomandă asigurarea unei cuşete pentru fiecare animal. La
întreţinerea nelegată cu spaţiu comun de odihnă apar
modificări comportamentale importante prin reducerea
suprafeţei destinate pe animal. Atunci când suprafaţa optimă
de întreţinere este mai mică, timpul de odihnă se reduce şi
influenţează nemijlocit asupra producţiilor animalului.
Durata consumului raţiei în întreţinerea nelegată este,
în general, mai redusă decât în întreţinerea legată,
reprezentând 12-24 % din 24 ore, variind în funcţie de
mărimea frontului de furajare, locul animalului în ierarhia de
grup, structura raţiei.
Apa este consumată de 3-5 ori pe zi, mai ales
dimineaţa şi după-amiaza. Pe timp de noapte, de regulă,
taurinele nu beau apă. Numărul de defecări şi urinări nu
diferă de situaţia în care vacile sunt întreţinute legat.
5.8. Comportamentul sexual

Instinctul sexual se instalează la vârsta de 9-12 luni şi
este unul din principalele manifestări comportamentale ale
bovinelor. El se manifestă cu intensitate diferită la vaci şi la
tauri şi apare mai repede la taurinele domestice decât la cele
sălbatice ceea ce se explică prin domesticire, selecţie şi
condiţii mai bune de furajare.
Comportamentul sexual la vacă se manifestă prin
apariţia periodică a ciclului sexual. Anotimpul influenţează
ciclul de călduri şi anume: primăvara timpuriu este
incomplet exprimat şi de scurtă durată; vara şi toamna sunt
bine exprimate, evidente şi cu durată normală; iarna
94
căldurile se manifestă mai slab şi neregulat. Durata ciclului

sexual la vacă este în medie de 21 de zile, cu variaţii între
18-24 zile, la primipare ciclul sexual este mai scăzut, cu una
două zile comparativ cu vacile adulte, de obicei de 20 de
zile. Aceste elemente au importanţă în descoperirea corectă
a vacilor în călduri.
Cele patru stadii ale ciclului sexual la vacă sunt:
proestrul (stadiul premergător), estrul (călduri propriu-zise),
metestrul (stadiul de stingere a căldurilor), diestrul (de
linişte totală a manifestărilor sexuale). În timpul ciclului
sexual, vacile au un comportament caracteristic numai în
perioada de estru (călduri – fig. 12) care nu este manifestat
însă la toate vacile la fel. Fiecare fază are anumite
caracteristici iar durata este următoarea: proestrul 2-4 zile,
estrul 12-26 ore, metestrul 8 zile şi diestrul 8 zile. În cursul
unei perioade de călduri vaca acceptă taurul de aproximativ
5 ori. După actul montei vaca are un comportament
caracteristic, devine liniştită, îşi consumă raţia, iar
compoziţia laptelui revine la cea normală.
Fig. 12 Comportamentul vacilor în perioada de estru
95
Vasile MACIUC
Comportamentul sexual la taur este influenţat de o

serie de stimuli olfactivi, optici, acustici şi tactili.
Mirosul joacă un rol însemnat în descoperirea vacilor
în călduri. Uneori taurii pot descoperi vacile şi cu 2-3 zile
înaintea manifestărilor vizibile a căldurilor. În acest scop
taurul execută un control olfactiv al organelor genitale
femele şi a urinei şi manifestă un comportament particular
„rictusul buzei superioare” sau rânjet. Prin această mişcare
urina ajunge probabil în contact cu organul lui Iacobson sau
vomero-nazal care este situat în interiorul boltei palatine.
Acest organ conţine receptori pentru hormonii sexuali, a
căror concentraţie pe parcursul ciclului sexual ating valori
mai ridicate în faza de estru atât în urină cât şi în mucusul de
călduri.
Următorii stimuli care acţionează sunt cei tactili şi
termici, astfel încât după efectuarea saltului cu îmbrăţişarea
şi intromisiunea penisului se produce declanşarea reflexă a
ejaculării. Referitor la stimulii tactili trebuie amintită şi
importanţa zonelor reflexogene cutanate localizate în pielea
regiunii lombosacrale şi abdominale inferioare.
Taurul are ca singure preocupări consumul de furaje şi
împerecherea. Aşadar, pe păşune, comportamentul sexual al
taurului constă în căutarea vacilor în călduri, controlul
reacţiei de acceptare şi actul copulator.
Căutarea vacilor în călduri se realizează olfactoriu iar
dacă descoperă o vacă receptivă, o curtează, dar foarte puţin,
maxim câteva minute. Taurul nu poate deosebi faza de
proestru sau estru.
Controlul reacţiei de acceptare se realizează prin
intenţia de salt la care femelele reacţionează diferit în funcţie
de stadiul ciclului sexual. Dacă vaca manifestă dorinţa de
96
împerechere are loc foarte repede monta. În acest moment

are loc intromisiunea penisului în vagin şi datorită stimulilor
termici şi tactili de la acest nivel se produce ejacularea, după
care taurul părăseşte femela. Starea de întreţinere, vârsta şi
rasa influenţează potenţa sexuală.
Pe păşune, taurii efectuează zilnic 6-16 monte. Taurii
tineri pot fi determinaţi mai uşor să efectueze saltul.
Întreţinerea nelegată a vacilor cu spaţiu comun de

odihnă
97
Vasile MACIUC
CAPITOLUL 6
RASELE DE TAURINE
Influenţa condiţiilor de mediu precum şi intervenţia

crescătorilor prin selecţie, potrivirea perechilor şi creşterea
dirijată a tineretului a determinat diferenţierea populaţiilor
de taurine încât s-a simţit nevoia unei sistematizări a raselor
şi varietăţilor existente, trecându-se la clasificarea lor după
diverse criterii.
6.1. Clasificarea raselor de taurine

Rasele de taurine existente (peste 1000) au impus
prezentarea lor sistematizată pe baza unor criterii. Avându-
se în vedere multitudinea de criterii care stau la baza
clasificării raselor de taurine, considerăm adecvate şi
importante următoarele: ţara de formare, origine, zonă
geografică, dezvoltarea corporală, gradul de ameliorare şi
gradul de recunoaştere.
• Ţara de formare după care rasele se clasifică în rase
autohtone (Sura de stepă, Bălţată românească etc.) şi rase
importate (Friză, Simmental etc.)
• Origine, rasele pot fi împărţite în rase primigene (Sură
de stepă) şi rase brahycere (Mocăniţa, Schwyz etc.).
• Zonă geografică, întânim rase de şes (Sură de stepă,
Friză etc.), rade de munte (Mocăniţa, Grigio Alpina,
Abondance, Herens etc.).
• Dezvoltare corporală, rasele pot fi împărţite în rase
hipermetrice (Chianina, Charolaise, Simmental etc.),
98
eumetrice (Friză, Brună, Pinzgau etc.) şi hipometrice

(Jersey, Mocăniţa, Highland etc.).
• Culoare, întâlnim rase roşii (Roşia daneză, Angler
etc.), galbene (Blonde d'Aquilaine şi diverşi metişi), brune
(Schwyz, Brună americană etc.), negre (Aberdeen Angus),
bălţate cu negru (Friză, Bălţată cu negru românească etc.),
bălţate cu roşu (Ayrshire, Fleckvieh, Pinzgau etc.) şi bălţate
cu galben (Simmental, Bălţată românească etc.).
• Criteriul economic, este frecvent întâlnit în practică
întrucât evidenţiază tipul de producţie al rasei. Aşadar,
întânim rase de lapte (Holstein, Jersey, Roşie daneză etc.),
rase mixte (Simmental, Schwyz etc.) şi rase de carne
(Hereford, Charolaise, Santa Gertruda etc.).
• Gradul de ameliorare, scoate în evidenţă intensitatea
muncii de selecţie şi ameliorare în vederea îmbunătăţirii
acestora. Astfel, rasele pot fi împărţite în neameliorate (Sura
de stepă, Mocăniţa) şi ameliorate (Friză, Brună, Bălţată
românească etc.).
• Gradul de recunoaştere, avem rase recunoscute
internaţional pentru importanţa lor (Friză, Simmental,
Schwyz, Charolaise etc.) şi rase cu importanţă locală (Roşie
dobrogeană, Pinzgau de Transilvania etc.).
Având în vedere scopul urmărit la popularea fermei,
se va decide asupra materialului biologic corespunzător. Iată
de ce, pentru o mai bună cunoaştere a raselor, acestea vor fi
prezentate în continuare, astfel: rase locale neameliorate,
rase specializate pentru lapte, rase mixte, rase specializate
pentru carne şi rase de munte europene.
6.2. Rase locale neameliorate

6.2.1. Rasa Sură de stepă
99
Vasile MACIUC
Este o rasă neameliorată care provine din forma de

origine Bos taurus primigenius (fig.13). Formarea rasei este
în strânsă legătură cu mediul natural, la care crescătorul a
contribuit foarte puţin.
Fig. 13 Rasa Sură de stepă
La noi în ţară, până spre jumătatea secolului trecut,

rasa a fost preponderentă ca ulterior ponderea ei să
înregistreze un declin pronunţat. În prezent, se mai găseşte
doar sub formă de metişi cu un grad diferit de absorbţie,
sporadic în Delta Dunării, Moldova şi un efectiv compact de
35 capete la SCPCB Dancu judeţul Iaşi. Se cunosc mai
multe varietăţi, care au primit denumirea după numele zonei
de formare: moldovenească, transilvăneană, ialomiţeană şi
dobrogeană. Varietatea transilvăneană se caracterizează din
punct de vedere morfologic prin dezvoltare corporală mare,
urmată de varietatea moldovenească care se situează între
taurinele de mărime mijlocie, având în trecut şi cea mai
mare răspândire în zona Moldovei.
Taurinele din rasa Sură de stepă aparţin tipului
morfologic de tracţiune şi au o dezvoltare corporală
variabilă, în funcţie de varietate respectiv 118-137 cm talia
100
la vaci şi 250-500 kg greutatea corporală. Formatul corporal

este dreptunghiular (120-125 %), masivitate redusă, profiluri
longelinii şi făptură zveltă. Are capul mare cu regiunea feţei
alungită (indicele cefalic de 33,3 %) şi profil fronto-nazal
drept. Coarnele sunt lungi (40-75 cm), groase (perimetrul la
bază 12-20 cm), în formă de liră, culoarea închisă spre negru
la vârf şi alb murdar spre bază.
Gâtul este lung şi slab îmbrăcat în muşchi, relativ
bine prins de trunchi şi cu salbă dezvoltată.
Trunchiul este scurt, îngust, cu trenul anterior
dezvoltat, linia superioară sinuoasă şi oblică antero-
posterior, grebănul este bine evidenţiat, spinarea şi şalele
lungi, crupa lungă, strâmtă şi ascuţită în partea posterioară,
iar şoldurile evidenţiate. Pieptul este relativ bine dezvoltat
însă cu lărgimea şi adâncimea toracelui mică. Abdomenul
voluminos şi un uger slab dezvoltat şi păros. Membrele sunt
lungi şi puternice, cu ongloane dure, rezistente şi de culoare
neagră. Pielea este groasă şi greu detaşabilă, părul abundent
şi culoarea robei sură (cenuşie) cu diferite nuanţe. Tineretul
până la vârsta de 2-3 luni are o culoare galben-roşcată. Rasa
are constituţie robustă, uşor grosolană compactă şi un
temperament vioi.
Are aptitudini universale – tracţiune, lapte-carne.
Durata lactaţiei este scurtă (7-8 luni), producţia de lapte
variabilă 800-1500 kg lapte iar în condiţii bune de
exploatare realizează şi 2500 kg lapte, cu 4,1-4,6 % grăsime
şi 65-90 kg grăsime totală. Ultimele cercetări efectuate de V.
Maciuc, V. Ujică, M. Pântea şi col. pe efectivul existent la
SCPCB Dancu, Iaşi (2004) au evidenţiat valori medii între
1284,82 kg lapte în lactaţia I-a şi 2479,71 kg în lactaţia a III-
a cu 3,95-4,1 % grăsime.
101
Vasile MACIUC
În primele trei lactaţii producţia de lapte descrie o

curbă ascendentă, sporul de producţie în lactaţia a II-a fiind
de 53,96 % iar în lactaţia a III-a de 107,54 % comparativ cu
lactaţia I-a.
Vârsta medie la prima fătare a fost de 39,03 luni, cu
limite între 22 şi 58 luni iar durata gestaţiei de 280 zile, ceva
mai scurtă decât la rasele de lapte.
Producţia de carne este relativ mică de 500 g/zi,
carcase reduse şi un randament la sacrificare scăzut 45-50
%. Consumul specific de hrană este mare de 2,7 UN/kg lapte
şi peste 10 UN/kg spor.
Longevitatea rasei Sură de stepă este ridicată, vacile
fiind exploatate până la vârsta de 12-14 ani şi chiar mai
mult.
Rasa Sură de stepă este pe cale de dispariţie sub
formă pură, motiv pentru care se impune conservarea
fondului genetic al rasei datorită rezistenţei la boli şi
intemperii.
6.2.2. Rasa de Munte (Mocăniţa)

Este o rasă locală neameliorată, a cărei origine nu
este pe deplin elucidată (fig. 14). S-a susţinut atât părerea că
provine din tipul primigenius cât şi provenienţa din tipul
brachyceros.
102
Fig. 14 Rasa de Munte (Mocăniţa)
Taurinele din această rasă au fost răspândite în zona

muntoasă a Carpaţilor Răsăriteni şi Meridionali şi au fost
supuse încrucişărilor de absorbţie cu rasa Brună, în vederea
ameliorării.
Rasa are o dezvoltare corporală redusă de 110-125
cm la talie şi 250-320 kg greutate corporală. Conformaţia
corporală se caracterizează prin forme uscăţive şi
unghiuloase. Are capul mic, coarnele sunt scurte, subţiri în
coroană, gâtul subţire şi potrivit de lung, trunchiul îngust,
musculatură slab dezvoltată, îmbinări defectuoase între
regiuni iar ugerul mai bine dezvoltat şi globulos comparativ
cu rasa Sură de stepă. Coada este subţire, cu smocul cozii
lung iar membrele sunt relativ scurte, subţiri şi rezistente.
Culoarea robei variază de la cenuşiu-argintiu la vânăt
închis spre negru. Unii indivizi au părul de nuanţă brună-
roşcată. În jurul botului prezintă un inel de nuanţă deschisă
iar botul şi ongloanele sunt negre.
Are aptitudini productive universale pentru tracţiune,
lapte şi carne. Vacile realizează o producţie de lapte bună
comparativ cu dezvoltarea lor corporală – 1000-1500 kg
lapte pe lactaţie, cu 4,2-4,5 % grăsime şi o lactaţie în medie
103
Vasile MACIUC
de 8 luni. În producţia de carne se comportă slab, întrucât

dezvoltarea corporală este mică, energia de creştere a
tineretului scăzută, iar randamentul la sacrificare de circa 45
%.
Este o rasă puţin pretenţioasă la hrană şi îngrijire, are
o longevitate remarcabilă 14-16 ani, se creşte în adăposturi
sumare, iar hrana o constituie nutreţul verde de pe păşunile
de munte pe timp de vară, fân şi frunze de copaci pe timp de
iarnă.
Importanţa vacilor de munte constă în faptul că au
contribuit la formarea rasei Brună de Maramureş, dar pe
viitor nu se mai prevede creşterea în rasă pură.
6.3. Rase specializate pentru lapte

6.3.1. Rasa Friză Olandeză
Aşezarea geografică avantajoasă a Olandei, prezenţa
căilor maritime, legăturile comerciale şi cerinţele în
brânzeturi şi unt au contribuit la dezvoltarea creşterii
taurinelor în această ţară. Nu în ultimul rând, o contribuţie
decisivă au avut şi condiţiile climatice favorabile – climat
blând, cantităţi mari de precipitaţii atmosferice, perioada de
iarnă scurtă şi suprafeţele mari de păşune.
Este o rasă veche, formată în Delta Rhinului odată cu
staţionarea triburilor germane care au adus cu ele vite
originare de pe ţărmul Mării Nordului. S-a format prin
încrucişarea taurinelor mici brahicere cu taurine mari de tip
primigenius. Materialul biologic a fost selecţionat în secolul
al XVIII-lea după culoare şi au rezultat trei varietăţi: neagră
cu capul alb, bălţată roşu cu alb (MRI) şi bălţată negru cu
alb. Un alt factor esenţial în formarea rasei l-a avut creşterea
104
tineretului pe păşune şi intervenţia ştiinţifică a omului în

selecţie. Herdbook-ul a fost deschis în anul 1874, respectiv
în anul 1882 s-au înfiinţat registrele genealogice separate
pentru cele trei varietăţi de culoare iar în anul 1899 s-a
introdus controlul producţiei de lapte.
Rasa s-a răspândit în Olanda (fig.15) dar mai ales în
zona de câmpie din provincia Frizia, reprezentată de
populaţia Bălţată negru cu alb, în zonele din est şi sud-est pe
văile râurilor Meusse – Rhin – Issel, Bălţată roşu cu alb
(MRI) şi neagră cu cap alb (Gröningen), răspândită în zona
de nord, în jurul oraşului cu acelaşi nume şi în vestul
oraşelor Utrecht şi Amsterdam. În Olanda, efectivul de Friză
este de cca. 1.700.000 capete din care 1.300.000 capete sunt
cuprinse în controlul oficial al producţiei.
Fig .15 Rasa Friză Olandeză
Datorită însuşirilor valoroase de producţie şi a

capacităţii apreciabile de adaptare, rasa s-a răspândit în
întreaga lume. Efective numeroase se întâlnesc în Anglia,
Germania, Danemarca, Franţa, Italia, Suedia, Polonia,
America etc.
105
Vasile MACIUC
În ţara noastră rasa a fost importată masiv începând

cu anul 1960 din diferite ţări – Danemarca, Olanda, Anglia,
Germania, Canada, Polonia şi s-a folosit la formarea rasei
Bălţată cu negru românească, respectiv la ameliorarea
populaţiilor autohtone.
Aspectul exterior este armonios, cu o dezvoltare
corporală eumetrică spre mare, talia la vaci fiind în medie de
135 cm, iar greutatea corporală de 650 kg. Conformaţia
corporală este caracteristică raselor de lapte. Are capul fin,
relativ larg, faţa lungă şi îngustă, cu orbite proeminente, ochi
mari şi expresivi, gâtul relativ lung şi subţire iar salba puţin
dezvoltată. Trunchiul este trapezoidal, cu linia superioară
dreaptă, crupa lungă, largă şi orizontală, toracele profund şi
adânc, abdomenul spaţios şi bine dezvoltat. Ugerul este
voluminos, cu baza largă, corect prins şi glandular, cu
arborizaţie vasculară evidentă extinsă abdominal şi cu
mameloane normale. Membrele sunt uscăţive, potrivite ca
lungime, puternice şi cu aplomburi, în general, corecte.
Pielea este elastică, formând numeroase pliuri iar
părul este scurt, neted şu lucios. Temperamentul este vioi iar
constituţia fin-robustă. Culoarea robei este bălţată negru cu
alb iar desenul bălţăturii nu este un caracter de rasă.
Rasa manifestă aptitudini remarcabile pentru
producţia de lapte, menţinându-şi în oarecare măsură şi
aptitudinile pentru producţia de carne. Potenţialul de
producţie al rasei este de peste 8400 kg, cu producţii
individuale frecvente, la vacile adulte, de 9000-12000 kg
lapte.
Din anul 1905 şi până în prezent, conţinutul de
grăsime a crescut de la 3,17 la 4,4 %. Are aptitudini foarte
bune pentru mulsul mecanic cu viteza de eliberare a laptelui
106
de 2,5-2,6 kg/min, simetria funcţională 45-46 % şi consumă

sub 0,9 UN/kg lapte. Lactaţia I-a reprezintă 80 % din lactaţia
maximă, care este atinsă la a II-a respectiv a III-a lactaţie.
În producţia de carne se comportă bine. Tineretul
îngrăşat în sistem intensiv realizează sporuri medii zilnice de
circa 900 g, cu un consum de 6,3 UN/kg spor iar la vârsta de
16 luni atinge greutatea de 480 kg. Randamentul la
sacrificare este de 54-55 % cu o pondere bună a cărnii în
carcasă.
Longevitatea productivă este redusă, durata medie de
exploatare fiind de 3-4 lactaţii iar vârsta la prima fătare este
de 26-28 luni, foarte frecvent 24 de luni.
O importanţă deosebită în perfecţionarea rasei au avut
animalele din linia taurului Adema 197 recunoscută pentru
conţinutul ridicat de grăsime. De aici au rezultat alte linii
valoroase Anas Adema 30587, Hilteis Adema 37910, Rudolf
Iana 34558, Rutie Aduarda 91646 etc. Taurii cei mai
valoroşi ai rasei sunt: Skalsumer Sunny Boy cu 2.100.000
doze vândute, Tops Monitor cu 850.000 doze vândute, Delta
Cleitus Sabot cu 825.000 doze vândute, F16 cu 750.000
doze vândute, Eastland Cash şi Etazon Celsius cu 700.000
doze vândute, Ereebrook Sexobion Amos cu 625.000 doze
vândute ş.a. De asemenea, sunt peste 1700 de vaci care au
realizat pe durata de exploatare mai mult de 100.000 kg
lapte iar din punct de vedere morfologic vaca Puk 51 a
acumulat pentru uger 96 puncte, membre şi ongloane 91
puncte iar nota sintetică Ex. 94 puncte.
Rasa Friză olandeză este pretenţioasă la condiţiile de
exploatare şi necesită o raţie echilibrată, cu nutreţuri de
volum de calitate bună şi concentrate bogate în proteine.
107
Vasile MACIUC
Condiţiile necorespunzătoare de exploatare determină o

imediată scădere a producţiei de lapte.
De menţionat faptul că rasa a participat direct sau
indirect la formarea a peste 40 de rase, cu genofondul mai
mult sau mai puţin specific.
6.3.2. Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză

A rezultat din veghea rasă olandeză care a fost
ameliorată o lungă perioadă de timp în direcţia producţiei
mixte, acordându-se o pondere mai mare caracterelor pentru
carne. Rasa este cunoscută sub numele de M.R.I. (fig. 16)
datorită zonei de creştere situată pe văile râurilor Meusse,
Rhin şi Issel şi reprezintă 29 % din efectivul acestei ţări. Din
Olanda, rasa s-a răspândit în Germania, unde se creşte în
număr mare şi alte ţări din Europa. În ţara noastră s-au
obţinut rezultate bune la ameliorarea prin încrucişare a
raselor Pinzgau şi Bălţată românească.
Fig. 16 Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză
Rasa are o talie la vaci de 136 cm iar greutatea

corporală de 700 kg, este mai masivă şi cu musculatura
dezvoltată în comparaţie cu rasa Bălţată negru cu alb.
Conformaţia corporală se apropie de un tip mixt dar cu
108
însuşiri evidente pentru producţia de lapte. Capul este de

mărime mijlocie, gâtul potrivit de lung, trunchiul mai larg şi
mai adânc cu musculatură dezvoltată pe faţa superioară şi
cea a trenului posterior, unde se remarcă dezvoltarea coapsei
şi a fesei. Membrele sunt potrivit de lungi, puternice cu
aplomburi corecte. Ugerul are o dezvoltare bună, foarte bine
ataşat, simetric şi cu ţesut glandular abundent. Culoarea
robei este bălţată roşu cu alb, fără un desen caracteristic.
Aptitudinile rasei pentru producţia de lapte s-au
îmbunătăţit foarte mult în urma încrucişărilor acesteia cu
rasa Red Holstein. Astfel, în anul 1995 producţia medie de
lapte a fost de 6640 kg cu 4,4 % grăsime şi 3,5 % proteină,
ca în prezent să depăşească 7400 kg cu 4,45 % grăsime şi
3,55 % proteină. De asemenea, are aptitudini bune şi pentru
carne. Tineretul supus îngrăşării realizează sporuri medii
zilnice de 1000 g iar randamentul la sacrificare, în medie, de
56 %.
În comparaţie cu rasa Bălţată negru cu alb, se
remarcă prin precocitate mai mare la îngrăşare şi o carne de
calitate mai bună.
Rasa are remarcabile însuşiri morfoproductive şi se
foloseşte cu succes la ameliorarea raselor de tip Simmental.
6.3.3. Rasa Holstein-Friză

Are la origine vechea rasă Olandeză care a fost adusă
de colonişti încă din anul 1625 şi în mod foarte intens s-a
importat între anii 1852-1905. În această perioadă au fost
importate aproximativ 7760 vaci olandeze, juninci şi tauri,
inclusiv câteva zeci de taurine din Germania. De asemenea,
în anul 1870 este înfiinţată Asociaţia crescătorilor de
animale Bălţată cu negru iar în anul 1877 a fost înfiinţată
109
Vasile MACIUC
Asociaţia crescătorilor de animale frize-olandeze. Ulterior în

anul 1885, cele două asociaţii au fuzionat şi se înfiinţează
Herbook-ul rasei. Performanţele productive ale rasei
Holstein sunt rezultatul orientării selecţiei timp de peste 70
de ani spre producţia de lapte.
Fig. 17 Rasa Holstein-Friză
S.U.A. reprezintă cel mai important pol genetic al

acestei rase, cu un efectiv de peste 10 milioane capete iar ca
şi pondere deţine peste 80 % din taurinele specializate
pentru lapte şi 67 % din total efectiv. Este răspândită în
multe state din S.U.A. – Minnesoto, Iowa, Ohio, New-York,
Prennsylvania, Massachusetts, Wisconsin, California etc.
Mari concentrări de efective sunt în jurul oraşelor Chicago şi
Los Angeles. În prezent sunt tendinţe de extindere a creşterii
rasei şi în zona de sud – Arizona, Texas, New Mexico etc.
Rasa Holstein (fig. 17) se caracterizează prin tip
morfologic de lapte, cu dezvoltare hipermetrică, talia la vaci
de 138 cm, greutatea corporală 700 kg, la tauri talia de 150
cm iar greutatea corporală de 1000 kg. Vacile adulte pot
atinge greutatea corporală de 900-1000 kg iar taurii de 1150-
1250 kg, respectiv talia de 140-144 cm la vaci şi 158-160 cm
110
la tauri. La naştere, masculii au greutatea de 44 kg iar

viţelele de 38-40 kg.
Capul este fin, expresiv, gâtul subţire cu salbă slab
dezvoltată, trunchiul este în formă de trapez, cu linia
superioară dreaptă, crupa lungă şi largă, toracele adânc,
abdomenul mare, aparatul digestiv bine dezvoltat, ugerul
voluminos, bine prins, simetric şi glandular, cu mameloane
normale şi arborizaţii venoase bine evidenţiate. Membrele
sunt relativ lungi, uscăţive şi foarte rezistente. Culoarea
robei poate fi bălţată negru cu alb sau alb cu negru,
prezentând în general pe cap o brezătură. Constituţia acestei
rase este fină, caracter docil, temperament vioi, precocitate
pronunţată şi o bună capacitate de valorificare a hranei.
Producţia de lapte este imbatabilă realizând peste
9700 kg lapte pe lactaţie cu 3,8 – 3,9 % grăsime şi 3,30 %
proteină, frecvent existând vaci care depăşesc 11.500 kg
lapte pe lactaţie.
Are aptitudini remarcabile pentru mulsul mecanic cu
o viteză de eliberare a laptelui de 2,7 kg/min iar cea maximă
de 3,5 kg/min şi indicele mamar de 48 %.
Rasa poate realiza producţii de peste 34.000 kg lapte
pe lactaţie şi 1100 kg grăsime, ceea ce reprezintă o premieră
absolută în filiera laptelui. Nu în ultimul rând, deţine
recordul în producţia medie zilnică de 125 kg lapte. În anul
2005 au fost nominalizate câteva vaci recordiste şi anume:
Budion Redmarker Ex-94 care a realizat în 365 zile 17.709
kg lapte cu 4,5 % grăsime, 791 kg grăsime, 2,8 % proteină şi
503 kg proteină, vaca Scientific, Debutante Rae RC-92 a
realizat pe 365 zile 14.937 kg lapte, 4,4 % grăsime, 653 kg
grăsime, 3,4 % proteină şi 513 kg proteină şi vaca Ocean-
View Storm Dacca-Tw Ex-93 cu 14.769 kg lapte, 3,9 %
111
Vasile MACIUC
grăsime, 574 kg grăsime, 3,3 % proteină, 488 kg proteină.

Dintre cele mai bune ferme cu vaci Holstein nominalizate în
SUA pe 2004 menţionăm: Ferma Elm Park cu 60 de vaci şi
o producţie de 13.835 kg lapte, 3,73 % grăsime şi 3,36 %
proteină, Ferma Jerland Holstein cu 100 de vaci şi o
producţie de 12.247 kg lapte, 3,8 % grăsime, 3,1 % proteină
şi Ferma Regancrest cu 540 vaci şi o producţie de 11.149 kg
lapte, 4,00 % grăsime şi 3,1 % proteină.
În producţia de carne se comportă mai slab decât
Friza europeană, cu excepţia carcaselor care sunt mai mari.
La tineretul îngrăşat sporul mediu zilnic este de 800-900 g
iar randamentul la sacrificare de 53-54 %.
În cadrul rasei există familii deosebit de valoroase.
Familia Mendy a produs 70 de tauri de mare valoare
genetică. De ameliorarea rasei se ocupă două societăţi
private – A.B.C. şi Letmark, care sunt dispersate pe tot
teritoriul SUA. În SUA, anual sunt testaţi peste 1500 de
tăuraşi. De menţionat, taurii de mare valoare genetică –
Apple Elevation, Tonima Secret, Aeroline, Aerostar, Lider
ş.a. precum şi linii genetice valoroase – Hanover,
Inspiration, Inhauser, Arlinda, Invariant, Southwind BePP of
Bor-Lee cu 1.208.800 doze vândute.
Rasa Holstein-Friză este considerată rezervorul
mondial de gene pentru ameliorarea producţiei de lapte. Încă
din anul 1960 s-a folosit la ameliorarea raselor de tip Friză
de Europa şi extraeuropene. De asemenea, a participat la
formarea şi ameliorarea raselor prin încrucişări de absorbţie
şi infuzie. Este răspândită pe toate continentele – America,
Asia, Africa, Australia şi Europa.
6.3.4. Rasa Red Holstein
112
Este originară din S.U.A. şi a fost izolată din Block

Holstein care posedă o genă recesivă pentru culoarea roşie
(fig. 18). În anul 1946, crescătorul Larrz Moare a reţinut şi
selecţionat viţele bălţate cu roşu, practicând creşterea în rasă
curată timp de 25 de ani şi punând astfel bazele primei cirezi
Red Holstein.
Fig 18. Rasa Red Holstein
Fondatorul rasei, taurul ABC Reflection Sovereing,

născut în Ferma ABC din Ontorio (Canada), avea culoarea
bălţată roşu cu alb şi o origine excelentă. Acest taur a lăsat
fii celebri între care: Rosafe Citalion R, Larry Moore Jack
Red, Larry Moore Sir Roe Pand Red, Topper Red ş.a. Taurul
Topper Red, născut în octombrie 1967, avea talia de 175 cm
şi greutatea corporală de 1318 kg, cu 163.000 doze de
material seminal produse şi exportate în multe ţări între care
Austria, Belgia, Germania, România.
Rasa are conformaţia şi dezvoltarea corporală
asemănătoare rasei Holstein Friză bălţată cu negru, inclusiv
repartiţia culorii este asemănătoare, însă pigmentul negru
este înlocuit de cel roşu. Are constituţie fină, precocitate
pronunţată, temperament vioi şi caracter docil. Potenţialul
113
Vasile MACIUC
genetic pentru producţia de lapte este ridicat, cu un conţinut

în grăsime şi proteină superior. Astfel, în producţia de lapte
realizează o cantitate medie de peste 9450 kg pe lactaţie cu
4,2 % grăsime şi 3,4 % proteină.
Manifestă economicitate bună, consumul specific
fiind de 0,9 UN/kg lapte, indicele de lapte de 1:10, viteza de
eliberare a laptelui de 2,8 kg/min şi indicele mamar 47 %.
Rasa poate realiza producţii de peste 30.000 kg lapte pe
lactaţie, ceea ce evidenţiază o capacitate productivă
valoroasă, similară rasei Holstein Friză bălţată cu negru. O
particularitate a rasei o reprezintă conformaţia ideală a
ugerului, în special uniformitatea mameloanelor şi
aptitudinile bune pentru mulsul mecanic, însuşiri pe care le
transmite foarte bine la descendenţi.
În producţia de carne manifestă aptitudini mai slabe.
Randamentul la sacrificare este de 53-54 %.
Întrucât manifestă aptitudini deosebite pentru lapte şi
mulsul mecanic, este folosită la încrucişări cu rasele din
tulpina Simmental. În România, a fost importată din Canada
şi folosită la încrucişări cu rasa Bălţată românească prin
taurii Rusty Edgemar, Larry Moore, Lancelot ş.a. Produşii
obţinuţi au dat rezultate foarte bune. În acest sens
menţionăm cercetările efectuate de V. Maciuc, V. Ujică, M.
Pântea (2004) pe o populaţie Bălţată cu roşu de la
S.C.P.C.B. Dancu, judeţul Iaşi. În populaţia Bălţată cu negru
din Ferma Dancu – Iaşi a fost selecţionat un nucleu format
din 22 indivizi homozigoţi (rr) pentru gena recesivă roşie.
Reproducerea acestui nucleu s-a făcut cu tauri de rasă Red
Holstein. Analiza rezultatelor privind dezvoltarea corporală
a vacilor a evidenţiat o talie medie de 133,69 ± 1,01 cm, cu
limite între 129 şi 141 cm, greutatea corporală medie de
114
620,46 ± 16,27 kg cu limite între 504 şi 742 kg, crupă largă

la şolduri (49,69 cm) şi ischii (22,38 cm) respectiv osatură
fină (18,39 cm) şi rezistenţă.
Indicii producţiei de lapte au avut valori medii
cuprinse între 5803,64 ± 144,53 kg (lact. I-a) şi 6213,38 ±
23,73 kg (lact. A II-a), cu 4,2 % grăsime - la toate lactaţiile
fiind de 4,25 % în lactaţia a III-a şi 4,15 % în lactaţia a IV-a.
În cadrul acestui nucleu au existat indivizi cu producţii
individuale maxime de 7366 kg lapte (lact. a II-a) şi 6910 kg
lapte (lact. a III-a). Comparativ cu media fermei, producţia
de lapte la animalele bălţate cu roşu a fost superioară cu 2,8
% (111 kg lapte).
Vârsta la prima fătare (VP) a fost de 26,68 ± 0,34
luni, cu limite între 23-30 luni, ceea ce dovedeşte
precocitatea reproductivă a nucleului studiat, iar durata
gestaţiei se înscrie în limitele raselor de lapte, fiind mai
scurtă la primele două fătări (278 zile).
Rasa Red Holstein se creşte în SUA, Canada, Elveţia,
Austria, Germania şi în alte ţări din Europa unde este
folosită la ameliorarea taurinelor Simmental.
6.3.5. Rasa Holstein-Friză Canadiană

Formarea rasei (fig. 19) a început odată cu sosirea în
Canada, în anul 1880 a primelor exemplare de rasă Holstein-
Friză din SUA. Iniţial, vacile bălţate negru cu alb erau
privite cu scepticism, ele dovedindu-şi valoarea ulterior,
ajungând să fie foarte populare în crizele economice,
perioade în care schimbul de alimente era important. Astfel,
115
Vasile MACIUC
au ajuns să fie cunoscute cirezile pioner ale lui Michael

Cook şi Son din Aultsville, Ontorio. Herman Bollert, de
Cassel, Ontario a cumpărat nişte animale de la M. Cook în
anul 1883. Prima vacă de rasă Holstein canadiană cu numele
Tidy Abbekerk a rezultat în urma unei selecţii riguroase
realizată de Bollert şi a fost fondatoarea familiei Abbekerk.
A doua vacă importată de Bollert se numea Aaltje Posch 4 şi
este fondatoarea de linii Posch. În anul 1896 o criză
economică îl forţa pe Bollert să-şi disperseze cireada de
mare valoare genetică care a fost cumpărată de mai mulţi
crescători. Ulterior, în 1924 T.B. Macau Pey proprietarul
fermei Mount Victoria din Quebec, a achiziţionat de la
James Rettie şi Alfred Huled din comitatul Oxford, Ontorio,
câteva viţele descendente din acest nucleu unic ca valoare
genetică. La ferma Mount Victoria selecţia a fost axată pe
calităţile ugerului la mulsul mecanic şi îmbunătăţirea
procentului de grăsime din lapte la 4 %.
Fig. 19 Rasa Holstein-Friză Canadiană
Taurul cu cea mai mare influenţă asupra rasei

Holstein-Friză canadiană este Johanna Rag Apple Pabst
116
(TB-Extra), fondatorul familiei Rag Apple şi cu o

contribuţie în genealogia rasei de 99,5 %. A fost folosit la
însămânţările artificiale de la ferma Mount Victoria şi are
material seminal valorificat la nivel mondial.
Evoluţia rasei a fost asemănătoare cu a rasei
Holstein-Friză americană, utilizându-se cu maximum de
eficienţă toţi factorii ameliorării, în direcţia obţinerii unor
animale cu performanţe deosebite în producţia de lapte. În
aceste condiţii, rasa a cunoscut o creştere fenomenală după
primele importuri făcute în anul 1880, reprezentând mai
mult de 90 % din taurinele specializate pentru lapte. 80 %
din vacile Holstein crescute în principal în ferme familiale se
găsesc în provinciile Ontorio şi Quebec.
Rasa se caracterizează prin culoare bălţată negru cu
alb sau alb cu negru, conformaţie şi dezvoltare corporală
asemănătoare cu a rasei Holstein-Friză americană.
Aptitudinile pentru producţia de lapte sunt aceleaşi ca la rasa
Holstein-Friză americană şi are performanţe recunoscute la
nivel mondial.
Cantitatea medie de lapte pe lactaţie la vacile
controlate a fost în anul 1988 de 7301 kg, 1990 – 7625 kg,
1998 – 8946 kg lapte, 327 kg grăsime şi 288 kg proteină,
2000 – 9350 kg lapte, 2001 – 9440 kg lapte cu 340 kg
grăsime şi 304 kg proteină iar în anul 2002 producţia medie
de lapte era de 9717 kg cu 354 kg grăsime şi 312 kg
proteină. Are aptitudini remarcabile pentru mulsul mecanic,
viteza de eliberare a laptelui este de 2,8 kg/min., indicele
mamar 48 %, consumul specific sub 0,9 UN/kg lapte.
Conţinutul laptelui în grăsime este mai redus
comparativ cu cel al raselor de tip Friză din ţările europene,
în medie 3,8-3,9 %. În anul 2005 au fost nominalizate vacile
117
Vasile MACIUC
din această rasă care au avut cele mai bune performanţe,

cum ar fi: vaca Quality BC Frantisco Ex-94 care pe 365 de
zile de lactaţie a realizat 15.760 kg lapte cu 5,8 % grăsime,
908 kg grăsime, 3,3 % proteină şi 519 kg proteină şi vaca
Beaverbrock Magic Petunia Ex-94 care a realizat pe 365 zile
de lactaţie 13.217 kg lapte cu 5,0 % grăsime, 667 kg
grăsime, 3,4 % proteină, 449 kg proteină. Cele mai bune
ferme cu vaci Holstein-Friză canadiene, nominalizate pe
anul 2004 sunt: Comestar Hostein cu 105 capete vaci şi o
producţie medie de 11,971 kg lapte, 4 % grăsime, 478,84 kg
grăsime, 3,3 % proteină, 395,04 kg proteină şi ferma
Browndale cu 60 capete vaci care a realizat o producţie
medie de 11153 kg lapte, 4,2 % grăsime, 468,43 kg grăsime,
3,4 % proteină şi 379,20 kg proteină.
Aptitudinile pentru producţia de carne sunt mai
reduse decât la rasele de tip Friză din ţările europene, sporul
mediu zilnic la îngrăşare şi randamentul la sacrificare fiind
mai mic.
În anul 1935 la ferma federală din Ottawa s-a
practicat prima însămânţare artificială din ţară. Mai târziu, în
anul 1940, Asociaţia crescătorilor de rasă Holstein-Friză
canadiană a elaborat primele instrucţiuni referitoare la
înregistrarea viţeilor rezultaţi din însămânţări artificiale iar
în 1954 Centrul pentru însămânţări artificiale din Waterloo,
Ontario, a devenit prima agenţie de însămânţări artificiale
care utiliza material seminal congelat. În prezent, crescătorii
pot achiziţiona material seminal de la numeroase agenţii de
însămânţări artificiale – Alliance Semex, Alta Genetics,
Select Sires, ABS Canada, Genervations, Foundation Sires
etc. Primii viţei rezultaţi printr-un transfer de embrioni s-au
118
obţinut în anul 1973 la o fermă din Hull, Quebec, patronată

de Ministerul Agriculturii.
Este de menţionat taurul Hanoverhill Starbuck care a
trăit 19 ani, cu o origine bună, mama Paclamar Astronaut
denumită Anacres Astronaut Invahoe şi tatăl Round Oak
Rag Apple Elevation şi care a avut o influenţă majoră asupra
rasei prin descendenţii săi – Madawaska Aerostar,
Haneverhill Raider Et, Duregal Astre Starbuck Et, A
Ronnybrook Prelude Et şi Browndade Stardust. Alţi tauri de
renume sunt: Montvic Rag Apple Sovereign, Walkway
Chief Mark, To-Mar Blackstar – Et, Comestar, Startmore
Rudolf etc.
Vaci recunoscute pentru valoarea lor genetică sunt:
Carlow Leader 174 campioană la World Dairz Expo,
Glenvue Nettie Jemima, Sheffield Climax Pansy, Roybrook
Model Lass, Glenridge Citation Roxy, Comestar Laurie
Sheik Et etc.
Datorită potenţialului genetic ridicat pentru lapte, rasa
Holstein-Friză canadiană a fost exportată în peste 70 de ţări
de pe toate continentele şi participă la ameliorarea
populaţiilor de tip Friză. În viitor se preconizează o
extindere semnificativă a exporturilor pe pieţele
internaţionale şi o creştere numerică a efectivului la nivel
mondial.
6.3.6. Rasa Friză israileană

S-a format prin încrucişarea taurinelor locale Baladz,
rasa siriană Salodz şi rasa Damasc cu Friza olandeză şi
germană importate la începutul secolului al XIX-lea iar din
1950 cu Holstein din SUA (fig. 20). Încrucişarea a fost
119
Vasile MACIUC
folosită până în G3 iar ulterior, s-a aplicat creşterea „în sine”

şi o selecţie riguroasă.
Fig. 20 Rasa Friză israileană
În Israel sunt două tipuri de exploataţii: kibuţuri sau

ferme industrializate cu 150 şi peste 700 capete şi moşavuri
– respectiv ferme familiale cu 20-150 capete vaci. Rasa a
fost selecţionată şi ameliorată în direcţia producţiei de lapte,
fiind considerată cea mai performantă din lume.
Are o dezvoltare corporală hipermetrică, cu talia de
140-145 cm şi greutatea corporală în medie de 700 kg.
Conformaţia este tipică raselor de lapte, profil trapezoidal,
trunchi lung şi adânc, linia superioară dreaptă iar crupa
lungă, largă şi orizontală. Ugerul se pretează foarte bine la
mulsul mecanic şi este bine dezvoltat. Constituţia este fină,
temperament vioi iar caracterul docil. Maturitatea somatică
se încheie la circa 4 ani şi poate fi folosită la reproducţie la
16-17 luni.
Rasa manifestă aptitudini deosebite în producţia de
lapte şi carne. În anul 1964 producţia a fost de numai 3700
kg lapte şi 136 kg grăsime, în 1997 – 9477 kg lapte, 290 kg
grăsime şi 270 kg proteină iar pe cele două tipuri de
120
exploataţii 9802 kg lapte în kibuţuri şi 8772 kg lapte în

moşavuri, ca în anul 2004 aceasta să ajungă la 10.775 kg
lapte, 3,58 % grăsime, 3,12 % proteină şi grăsime + proteină
709 kg.
Efectivul total al vacilor de rasă Friză israiliană este
de 115.000 capete din care 99.500 capete în controlul oficial
al producţiei.
6.3.7. Rasa Friză suedeză. Sin Svensk Laglonds

Boskap (S.L.B.)
Are la origine rasa Olandeză, importată în anii 1860-
1900 încrucişările continuându-se după 1960 şi cu rasa
Holstein. Această rasă se caracterizează prin performanţe
ridicate de lapte şi carne, astfel încât în anul 2004 a realizat
9521 kg lapte, 4,01 % grăsime, 3,34 % proteină şi 700 kg
grăsime + proteină. Totalul vacilor de rasă Friză este de
166.000 capete din care în controlul oficial al producţiei
161.000 capete.
6.3.8. Rasa Friză daneză. Sin Sortbroget Dansk

Malcvaeg
Fig. 21 Rasa Friză daneză
121
Vasile MACIUC
In peninsula Iutlanda, taurinele Bălţată cu negru

predomină şi au origine comună cu celelalte taurine de
coastă din nord-estul Europei. Au fost importate taurine de
rasă olandeză şi Shorthorn pentru încrucişări în scopul
formării unui tip pentru lapte şi altul de carne. În anul 1890
acţiunea a fost întreruptă iar taurinele Bălţată cu negru din
Danemarca au fost crescute separat. După formarea rasei s-
au importat tauri din Olanda pentru ameliorare, iar după
1960 tauri de rasă Holstein.
Rasa (fig. 21) se caracterizează prin aptitudini bune
de lapte şi carne astfel încât în anul 2004 a realizat 8900 kg
lapte cu 4,12 % grăsime, 3,38 % proteină şi 558 kg grăsime
+ proteină.
Efectivul total de vaci este de 412.000 capete din care
în controlul oficial al producţiei 375.500 capete. Cele mai
bune ferme cu vaci de rasă Friză daneză sunt: Tir An
Holstein cu 740 capete şi 13.450 kg lapte, 3,60 % grăsime,
3,30 % proteină, 484,20 kg grăsime şi 443,85 kg proteină;
Engslevgaard Holstein cu 307 capete şi 12.032 kg lapte, 4,00
% grăsime, 3,34 % proteină, 481,28 kg grăsime şi 408,87 kg
proteină; Transmark Holstein cu 160 capete şi 11.456 kg
lapte, 4,09 % grăsime, 3,24 % proteină, 468,55 kg grăsime şi
371,17 kg proteină etc.
Tauri importanţi: Hubert, Cleitus, Blekstar etc.
6.3.9. Rasa Bălţată cu negru germană. Sin Deutsche

Schwartzbunte
S-a format în S-V Germaniei prin schimburi de cirezi
între crescătorii germani şi cei olandezi. Hedbookul rasei
(fig.22) a fost deschis în anul 1883.
122
Fig. 22 Rasa Bălţată cu negru germană
Are o dezvoltare corporală bună, talia de 135 cm,

greutatea corporală 680 kg, constituţie robustă, aplomburi
corecte şi bine adaptată la condiţiile de mediu. Manifestă
aptitudini remarcabile pentru lapte 8218 kg, 4,01 % grăsime,
3,38 % proteină şi 615 kg grăsime+proteină.
Totalul vacilor este de 2.250.000 capete din care în
controlul oficial al producţiei 2.049.500 capete. Cele mai
bune ferme sunt Wiethege Holsteins cu 260 capete, 10.843
kg lapte, 4,35 % grăsime, 3,59 % proteină, 471,67 kg
grăsime şi 389,26 kg proteină; Zens Holsteins cu 230 capete,
10.200 kg lapte, 4,1 % grăsime, 3,4 % proteină, 418,2 kg
grăsime şi 346,8 kg proteină etc.
6.3.10. Rasa Friză italiană. Sin Frisiona

Italia este prima ţară care a importat rasa din Canada
şi SUA în perioada 1872-1874. S-a urmărit cantitatea de
lapte cu caracterele specifice foarte bine exprimate,
rusticitatea şi un exterior corect. A fost omologată ca rasă în
anul 1951 (fig. 23) iar Herbookul rasei a fost deschis în anul
1957. Are o pondere de peste 40 % în structura de rasă.
123
Vasile MACIUC
Fig. 23 Rasa Friză italiană
Se comportă foarte bine în producţia de lapte,

populaţia activă realizând în anul 2004 8592 kg lapte, 3.71
% grăsime, 3,32 % proteină şi 604 kg grăsime + proteină.
Efectivul total de vaci de rasă Friză italiană este de
1.616.500 capete din care în controlul oficial al producţiei
1.100.500 capete. Cele mai bune ferme cu vaci Friză sunt:
Aquila Holsteins cu 430 capete, 10.500 kg lapte, 3,8 %
grăsime, 3,43 % proteină, 399 kg grăsime şi 360,15 kg
proteină; Alpag Holsteins cu 400 capete, 11.079 kg lapte,
4,16 % grăsime, 3,31 % proteină, 460,88 kg grăsime şi
366,71 kg proteină, Duc Pioppi Farm cu 240 capete, 10.500
kg lapte, 3,60 % grăsime, 3,30 % proteină, 378 kg grăsime şi
346,5 kg proteină etc. Printre taurii cei mai importanţi
menţionăm: Arpogon, Tugolo, Mtoto, Toldo etc.
6.3.11. Rasa Friză britanică. Sin Friesian British

Marea Britanie este puternic orientată spre agricultură
deşi importă 1/3 din necesarul de alimente. Rasa Friză a fost
importată din Olanda în sec. al XVIII-lea şi în special al
XIX-lea. Herdbokul rasei (fig. 24) s-a înfiinţat în 1909,
continuându-se importurile din Olanda, Africa de Sud şi
124
Canada. Rasa are numeroase organizaţii care îi reprezintă

interesele atât în ţară cât şi peste hotare, cum ar fi:
Internaţional Committee for Animal Recording (ICAR);
World Hostein Friesian Federation (WHFF); Royal
Association of British Dairy Farmers (RABDF), National
Cattle Association (NCA) etc.
Fig. 24 Rasa Friză britanică
Se caracterizează prin talie de 135 cm, greutatea

corporală în medie 650 kg, aptitudini bune de lapte şi de
carne. În anul 2004 a realizat 8025 kg lapte, 3,79 % grăsime,
3,22 % proteină şi 562 kg grăsime + proteină.
În anul 1998 erau peste 1600 capete vaci care pe
durata exploatării au atins producţii record de 100.000 kg
lapte.
Tineretul îngrăşat intensiv poate avea sporuri zilnice
de până la 900 g şi un randament la sacrificare de 56 %.
Totalul vacilor Holstein-Friză este de 1.901.000
capete din care în controlul oficial al producţiei 666.500
capete. Cea mai bună fermă nominalizată pe 2004 este
125
Vasile MACIUC
Hydaeays Holsteins cu 390 capete, 9000 kg lapte, 4 %

grăsime, 3,2 % proteină, 360 kg grăsime şi 288 kg proteină.
6.3.12. Rasa Friză belgiană

A rezultat în urma încrucişării taurinelor locale dihn
Belgia cu rasa Friză. Herdbookul rasei a fost înfiinţat în anul
1866. În anul 2004 a realizat 8145 kg lapte, 4.05 % grăsime,
3,33 % proteină şi 601 kg grăsime + proteină.
Efectivul total al vacilor Hostein-Friză este de
220.000 capete din care 120.000 capete sunt înscrise în
controlul oficial al producţiei. Cea mai bună fermă
nominalizată pe 2004 este Des Grands Trix cu 160 capete,
9500 kg lapte, 4 % grăsime, 3,35 % proteină, 380 kg
grăsime pură şi 318,25 kg proteină.
6.3.13. Rasa Bălţată cu negru francează. Sin

Francaise Frisonne Pier Rbire (F.F.P.N.) sau
Prim Holstein
S-a importat din Olanda la începutul sec. al XIX-lea
iar ulterior şi din Germania. De aici şi denumirea iniţială a
rasei - taurine olandeze, mai târziu denumită Frizona
Franceză iar în anul 1990 Prim Holstein (fig. 25). Se creşte
de peste 150 de ani şi reprezintă 65 % din efectivul de
taurine de lapte din Franţa. Se caracterizează prin talie de
134 cm, greutate corporală de 650-700 kg, longevitate bună
şi o producţie de lapte în anul 2004 de 7253 kg, cu 3,99 %
grăsime, 3,28 % proteină şi 520 kg grăsime + proteină.
126
Fig. 25 Rasa Bălţată cu negru francează
Totalul vacilor Prim Holstein este de 2.500.000

capete din care în controlul oficial al producţiei 1.946.000
capete.
Cele mai bune ferme nominalizate în anul 2004 sunt:
G.A.E.C. Du Bon Temps cu 160 capete, 10.098 kg lapte,
3,64 % grăsime, 3,29 % proteină, 367,57 kg grăsime şi
332,22 kg proteină; Robe Holstein cu 55 capete, 9500 kg
lapte, 4,24 % grăsime, 3,42 % proteină, 402,8 kg grăsime şi
324,9 kg proteină; F. Curtat cu 195 capete, 9470 kg lapte,
4.1 % grăsime, 3,5 % proteină, 388,27 kg grăsime şi 331,45
kg proteină.
6.3.14. Rasa Bălţată cu negru românească (BNR)

Rasa s-a format în condiţiile ţării noastre, pe baza
taurinelor Holstein Friză, introduse în România începând cu
anul 1961, când s-au făcut importuri de juninci şi tauri cât şi
material seminal congelat din Canada, Anglia şi Polonia,
intensificându-se în perioada 1967-1978 din Israel,
Danemarca, Olanda, Germania, S.U.A., Suedia, Italia etc.
Astfel, s-au adus un număr total de 54.443 juninci, în special
din Danemarca şi Olanda, cele mai puţine din Israel. Taurii
127
Vasile MACIUC
au pătruns în România atât prin import de animale – 126

capete, cu precădere din Danemarca şi Olanda, cât şi prin
material seminal congelat – 135.820 doze, în special din
Olanda – 43.187 doze, Suedia – 22.336 doze şi S.U.A. –
17.201 doze.
Materialul biologic importat a fost crescut în rasă
curată şi a constituit în permanenţă sursa pentru producerea
de tăuraşi, care s-au utilizat la ameliorarea raselor locale. Ca
urmare, la formarea rasei BNR s-au folosit încrucişări de
absorbţie cu rasele Roşie dobrogeană, Brună, Bălţată
românească şi Pinzgau.
În zona Moldovei, primele importuri cu rasa Friză s-
au făcut în anul 1967, din Danemarca, la S.C.D.B. Dancu,
judeţul Iaşi. Însămânţările cu rasa Friză în Moldova s-au
practicat încă din anul 1967, prin folosirea taurilor: Dulma
67, Expert 99, Eduard 121, Eftimie 145, Efesws 119, Benbur
etc.
În prezent, materialul biologic aparţinând rasei BNR
păstrează o asemănare genetică de 8 % cu rasele substituite
şi 92 % cu rasele participante la încrucişările de absorbţie.
Populaţia a fost omologată ca rasă în anul 1987 (O.M.
nr. 125/1987), sub denumirea „Bălţată cu negru
românească” (BNR – fig. 26). Rasa BNR nu poate fi
confundată cu nici o rasă de tip Friză deoarece are tendinţă
de izolare reproductivă şi drum evolutiv propriu.
128
Fig. 26 Rasa Bălţată cu negru românească (BNR)
În anul 2005, totalul vacilor de rasă BNR înscrise în

controlul oficial al producţiei a fost de 48.630 capete iar
tauri – 50 capete.
Înainte de anul 1989, rasa BNR şi metişii acesteia a
reprezentat 1.200.000 capete, efectiv care a scăzut
considerabil până în anul 2001 după care s- a înregistrat o
uşoară creştere.
Aria de răspândire a rasei este mare, ocupând, în
principal zona de câmpie din sud-estul şi sudul ţării,
respectiv zonele mai joase şi colinare din Moldova.
Efectivul actual reprezintă aproximativ 35 % din
efectivul total de taurine al ţării.
Rasa este asemănătoare ca aspect exterior şi însuşiri
cu taurinele de tipul Friză, din care provine, însă se
deosebeşte prin unele caractere esenţiale.
Dezvoltarea corporală este eumetrică, în medie talia
la vaci este de 131 cm iar greutatea corporală de 580 -600
kg. Din cercetările fectuate de V. Maciuc în anul 2005 a
rezultat că vacile din rasa Bălţată cu negru românească
exploatate în zona de N-E a ţării au o bună dezvoltare
129
Vasile MACIUC
corporală, talia fiind de 131,29 – 135,14 cm, lungimea

oblică a trunchiului 149,15 – 159,58 cm, perimetrul toracic
198,75 – 212,36 cm şi greutatea corporală de 535,5 – 624,99
kg, valori medii obţinute în primele trei lactaţii pe un efectiv
de 1.800 capete.
Taurinele aparţinând acestei rase au o înfăţişare
zveltă, uscăţivă iar privit din profil, formatul corporal se
înscrie într-un trapez cu baza mare orientată la nivelul
trenului posterior. Constituţia este fin compactă şi
temperamentul vioi. Capul este relativ larg, cu regiunea feţei
lungă şi subţire, profilul este drept, exceptând regiunea
frunţii, care, datorită arcadelor orbitare bine dezvoltate
imprimă acestuia o formă concavă.
Gâtul este mijlociu de lung şi potrivit de îmbrăcat în
muşchi. Trunchiul este lung şi profund cu linia spinării
dreaptă. Toracele este bine deschis în partea anterioară şi
larg în partea lui posterioară, continuându-se cu un abdomen
voluminos şi bine dezvoltat. Pereţii laterali ai cutiei toracice
sunt formaţi din coaste potrivit arcuite, cu spaţii intercostale
largi şi cu o orientare pronunţată spre înapoi. Regiunea
şalelor este dreaptă, solidă şi largă, continuându-se cu o
crupă orizontală, dreaptă, de formă pătrată. Membrele sunt
de structură compactă, puternice şi mijlociu de lungi. Pielea
este de grosime mijlocie, fină, elastică şi uşor detaşabilă.
Ugerul este dezvoltat, bine prins, extinzându-se mult înainte
spre abdomen şi spre înapoi. Are formă globuloasă, sfârcuri
potrivit de lungi, simetrice şi bine depărtate, defectele
ugerului fiind mai puţin evidente decât la restul raselor
autohtone. Culoarea robei este bălţată alb cu negru, petele
negre şi albe având răspândire variabilă pe trunchi.
130
Rasa are aptitudini bune pentru producţia de lapte şi

acceptabile pentru producţia de carne. Producţia medie de
lapte este de 4700 kg lapte, cu 3,85 % grăsime şi 3,35 %
proteină.
V. Maciuc, 2005, analizând însuşirile de producţie la
populaţia BNR din N-E ţării, a constatat pe parcursul
lactaţiilor o evoluţie ascendentă a producţiei de lapte de la
5500 kg lapte în lactaţia I-a la peste 6000 kg în următoarele
lactaţii, respectiv până în lactaţia a VII-a. De aici, rezultă că
potenţialul genetic al rasei este mult mai mare decât nivelul
de producţie realizat până în prezent.
Aptitudinile bune de lapte sunt evidenţiate şi prin
viteza de eliberare a laptelui peste 1,8 kg/min, indicele de
lapte – 45 %, indicele de constantă – 80 % iar consumul de
hrană 1-1,1 UN/kg lapte.
În producţia de carne se comportă, de asemenea, bine.
Tineretul îngrăşat intensiv realizează un spor mediu zilnic de
cca 900 g, cu un consum specific de cca 7 UN iar la cea
semiintensivă de 750 g cu un consum specific de 9 UN la un
kg spor în greutate. Randamentul este în medie de 52-54 %.
Calităţile organoleptice ale cărnii sunt inferioare raselor
Bălţată românească şi Brună.
Rasa se pretează la exploatarea intensiv-industrială,
atât pentru producţia de lapte cât şi de carne. Solicită însă
condiţii corespunzătoare de creştere şi exploatare.
În perspectivă, BNR va fi principalul furnizor de
lapte din ţara noastră. Direcţia de ameliorare este pentru
producţia de lapte, respectiv în ponderea caracterelor
economice laptele reprezintă 90 % iar 10 % se alocă
persistenţei lactaţiei, uşurinţei la fătare şi fertilităţii.
131
Vasile MACIUC
Obiectivele principale de ameliorare vizează o talie

de 133 – 135 cm, greutatea corporală 650 kg, ameliorarea
potenţialului productiv pentru lapte la peste 6000 kg pe
lactaţie, reducerea consumului specific şi îmbunătăţirea
aptitudinilor pentru mulsul mecanic.
În acest scop se va practica sistemul de ameliorare în
rasă curată, cât şi încrucişări cu rase de tip Friză.
6.3.15. Rasa Jersey

Este originară din insula cu acelaşi nume din Anglia,
situată în Canalul Mânecii la 14 miles depărtare de coasta
franceză. Jersey este o rasă veche (fig. 27) existentă din anul
1741 iar societatea crescătorilor de rasă Jersey a fost fondată
în anul 1878. S-a format în condiţiile climatului temperat-
oceanic, provenind direct din taurinele mici, brahicere, care
au suferit influenţa raselor franţuzeşti, bretonă şi normandă.
Fig. 27 Rasa Jersey
Selecţia a fost riguroasă, în direcţia producţiei de lapte

iar din anul 1763 s-a interzis importul altor rase de taurine
pe insula Jersey pentru a se evita mixarea cu alte rase, ceea
ce a dus la o consolidare ereditară bună a caracterelor
morfoproductive.
132
Dezvoltarea corporală este hipometrică, cu talia de

118-125 cm şi greutatea corporală de 400-450 kg, fiind mai
masivă Jersey din SUA. Conformaţia corporală este tipică
raselor de lapte, cap fin, expresiv, gâtul subţire, trunchi
trapezoidal, uger mare, bine prins şi extins spre abdomen, cu
aptitudini bune pentru mulsul mecanic.
Abdomenul este voluminos în raport cu greutatea
animalului, iar linia superioară este dreaptă. Membrele sunt
uscăţive, cu schelet subţire şi dens.
Culoarea este brună-gălbuie spre cenuşiu sau căpriorie,
cu pigmentaţie centrifugală neagră. Constituţie fină,
temperament vioi, comportament blând, longevitate
productivă remarcabilă (10-12 ani), precocitate pronunţată,
capacitate de adaptare şi sănătate bună. Junincile fată la 24-
26 luni.
Este o rasă specializată pentru lapte şi unt cu o medie a
producţiei de lapte de 5000 kg în ţara de origine şi 5,5-6 %
grăsime şi 300 kg grăsime pură existând şi plus variante cu
9000 kg lapte pe lactaţie. Mai productive sunt populaţiile din
SUA cu peste 6500 kg lapte şi 6,58 % grăsime iar în
Danemarca 5958 kg lapte, 5,98 % grăsime, 556 kg grăsime
pură, 4.07 % proteină şi 243 kg proteină pură.
Laptele rasei Jersey conţine: >18 % proteină, >20%
calciu, >25 % grăsime pentru unt, comparativ cu media
existentă în laptele de vacă.
Producţia de carne este redusă, având dezvoltare
corporală mică, spor la îngrăşare scăzut iar randamentul la
tăiere sub 50 %, calitativ, carnea obţinută este inferioară.
Datorită indicilor valoroşi pentru producţia de lapte,
rasa Jersey are o largă răspândire pe Terra, în toate
continentele. A participat la formarea şi ameliorarea a
133
Vasile MACIUC
numeroase rase (Roşii de lapte, Ayrshire finlandez, Friză

ungară etc.).
În ţara noastră a fost importată în perioada 1957-1961
pentru a se urmări cum se adaptează la condiţiile de
exploatare (a realizat 2910-3980 kg/lactaţie, 4,81-5,91 %
grăsime şi 140-235 kg grăsime) şi pentru încrucişări de
infuzie cu rasele Brună, Bălţată românească şi Roşie
dobrogeană. Condiţiile de exploatare au făcut ca materialul
importat să nu poată fi păstrat.
6.3.16. Rasa Ayrshire

Formarea acestei rase a început la sfârşitul sec. al
XVIII-lea, în Scoţia, prin încrucişarea taurinelor locale din
comitatul Ayr cu alte rase (Olandeză, Shorthorn, Guenesey,
Flamandă). S-au răspândit în Canada, USA, Australia, Noua
Zeelandă, Brazilia, Columbia, Kenya, Sudul Africii şi în
ţările scandinave. Hedbookul rasei (fig. 28) a fost deschis în
anul 1877. Culoarea este bălţată sau pestriţă alb cu roşu.
Intensitatea bălţăturilor roşii variază de la roşu deschis până
la cafeniu-brun.
Este o rasă specializată pentru producţia de lapte cu
dezvoltare corporală hipermetrică spre eumetrică, talia la
vaci fiind de 127 cm iar greutatea corporală de 539 kg iar la
masculi talia de 142 cm şi o greutate corporală de 850 kg.
Conformaţia corporală este unghiuloasă, uscăţivă, cap fin şi
expresiv, gât subţire, trunchi trapezoidal, cu uger frumos şi
membre subţiri.
Este apreciată pentru frumuseţea conformaţiei
corporale şi a armoniei de ansamblu. Constituţia rasei este
fină, comportament blând, precocitate, longevitate şi
capacitate de adaptare bune.
134
Producţia de lapte este în medie de 6300 kg pe lactaţie

cu 4,3 % grăsime şi 3,2 % proteină comparativ cu anul 1993
când producţia de lapte a fost de 4675 kg, 4,51 % grăsime şi
3,30 % proteină.
Populaţia din SUA şi Finlanda realizează peste 7500
kg lapte/lactaţie normală şi 4,3 % grăsime. De asemenea,
manifestă aptitudini foarte bune pentru mulsul mecanic 2,4
kg/min şi economicitate remarcabilă.
Fig. 28 Rasa Ayrshire
Este o rasă de importanţă universală datorită calităţilor

sale remarcabile. La noi în ţară s-a importat din Anglia în
anul 1971, în scopul utilizării la încrucişări industriale
pentru sporirea producţiei de lapte. Vacile primipare au
realizat 3040 kg lapte şi 3,58 % grăsime însă rasa nu a
rezistat condiţiilor de exploatare.
6.3.17. Rasa Angler (Angeln)

S-a format în Germania în urmă cu peste două secole şi
a fost crescută în direcţia producţiei de lapte, rezultând un
tip bine specializat în acest scop. Este o rasă naturală (fig.
135
Vasile MACIUC
29), exploatată în zona de nord a Germaniei, regiunea

Schleswig-Holstein, la graniţă cu Danemarca. De asemenea,
este menţionată pentru prima dată în documente încă din
anul 1600 iar selecţia planificată a rasei a început numai în
anul 1830. Herdbookul a fost deschis în anul 1879 în
Süderbrarup.
Se caracterizează prin culoare roşie, conformaţie
corporală armonioasă, osatură fină, musculatură slab
dezvoltată, trunchi uscăţiv, uger mare, ţesut glandular foarte
bine dezvoltat, constituţie fină, temperament vioi. Talia
vacilor este de 129 cm iar greutatea de 450-500 kg, nu
corespunde cerinţelor pentru producţia de carne, dar este
bună pentru lapte având în medie 6700 kg cu 4,74 %
grăsime şi 3,59 % proteină.
Vacile înscrise în Herdbookul rasei au avut în anul
2002 o medie a producţiei de lapte de 7570 kg, 4,81 %
grăsime, 364 kg grăsime pură, 3,62 % proteină şi 274 kg
proteină pură, iar în anul 2005 – 7961 kg lapte cu 4,76 %
grăsime, 379 kg grăsime pură, 3,64 % proteină şi 290 kg
proteină pură.
Fig 29 Rasa Angler
136
În Germania există aproximativ 20.000 capete de vaci

de rasă Angler din care 15.0000 capete sunt luate în control.
Este o rasă bine consolidată ereditar şi a fost utilizată
la ameliorarea taurinelor din alte ţări (Estonia, Lituania,
Letonia, Rusia, Ucraina, Polonia, Danemarca şi Australia)
iar la noi în ţară pentru ameliorarea taurinelor din Dobrogea,
fiind importată în perioada interbelică. De asemenea,
Germania exportă această rasă în Algeria, Arabia Saudită,
Japonia, Olanda, Italia, Canada, Cile, Spania, Noua
Zeelandă şi SUA.
În ameliorarea acestei rase se urmăreşte creşterea
producţiei de lapte, existând plus variante de 9500 kg, 4,5 %
grăsime şi 3,8 % proteină. De asemenea, ameliorarea taliei la
145 cm şi a greutăţii corporale la 650 kg pentru vaci.
6.3.18. Rasa Roşie daneză

S-a format în Danemarca prin încrucişarea taurinelor
locale de tip brahicer cu rasa Angler, utilizându-se selecţia şi
potrivirea perechilor de reproducători. A fost recunoscută ca
rasă în anul 1881 (fig.30) iar Herdbookul a fost deschis în
anul 1878.
Are o dezvoltare corporală eumetrică spre mare, talia
la vaci fiind de 136 cm iar greutatea corporală 650-700 kg,
la tauri talia de 149 cm iar greutatea corporală de 1100 kg.
Se caracterizează prin culoare roşie uniformă, variind
de la roşu deschis până la roşu închis, botul este brun,
ongloanele cenuşii, conformaţie corporală armonioasă de tip
morfologic pentru lapte, remarcându-se prin mărimea
ugerului şi dezvoltarea ţesutului glandular, dar are aptitudini
relativ bune şi pentru producţia de carne.
137
Vasile MACIUC
Producţia medie de lapte este de 7796 kg pe lactaţie cu

4,24 % grăsime, 331 kg grăsime pură, 3,56 % proteină şi
278 kg proteină pură. În anul 1977 a fost de 5240 kg şi 4,17
%.
Fig. 30 Rasa Roşie daneză
Tineretul supus îngrăşării realizează sporuri medii

zilnice de 900 g, iar randamentul la sacrificare este, în
medie, de 54-55 %.
Este considerată o rasă precoce şi foarte bine
consolidată ereditar, datorită homozigotismului pronunţat,
dar şi foarte sensibilă la leucoză.
În ţara de origine reprezintă 10 % din efectivul total de
taurine. Este răspândită în ţările din N Europei, în SUA,
Canada, Brazilia.
La noi în ţară s-a importat în perioada 1957-1965
pentru ameliorarea taurinelor Roşii dobrogene.
Câţiva tauri de valoare: R. Bahama, R. Back, R.
Ascona, R. Brondum, R. Bush ş.a.
138
6.3.19. Rasa Roşie estonă

S-a format în anul 1800 prin încrucişări de absorbţie
între rasele locale şi rasa Angler importată din Germania.
Ulterior, la ameliorarea acestei rase au participat şi taurinele
roşii daneze.
Herdbookul rasei (fig. 31) a fost deschis în anul 1885.
În anul 2002, în ţara de origine reprezenta 26 % din efectivul
total de taurine faţă de 63 % în anul 1980.
Rasa Roşie estonă are o dezvoltare corporală
eumetrică, talia la vaci fiind de 134 cm iar greutatea
corporală de 550 kg, la tauri 143 cm respectiv greutatea
corporală de 900-1000 kg.
Culoarea robei este roşie uniformă, botul brun-roşiatic
iar ongloanele cenuşii.
În anul 2002 producţia medie de lapte a fost de 5066
kg, 4,42 % grăsime şi 3,36 % proteină.
Fig 31 Rasa Roşie estonă
Tineretul îngrăşat realizează sporuri medii zilnice de

700-800 g iar randamentul la sacrificare este în medie de 53
%.
139
Vasile MACIUC
În ţara de origine, în anul 2002 au fost 27.000 capete

vaci. A avut un rol important în ameliorarea taurinelor din
Sudul ţării.
6.3.20. Taurinele roşii dobrogene

Sunt rezultatul încrucişărilor nesistematice practicate
între rasa Sură de stepă, varietatea dobrogeană şi rasele Roşii
importate cum ar fi: Roşie ucrainiană de stepă, Angler,
Roşie daneză etc. A fost consederată ca o populaţie de
taurine specializată pentru producţia de lapte, fiind crescută
în Dobrogea şi judeţele limitrofe din Muntenia. În prezent,
populaţia de taurine Roşii dobrogene a dispărut, fiind
substituită de rasa Bălţată cu negru românească.
Taurinele Roşii dobrogene (fig. 32) se caracterizau prin
culoarea roşie de nuanţe variabile, cu pete mici albe pe cap,
uger sau abdomen, trunchi îngust, musculatură slab
dezvoltată, crupă strâmtă, toracele lung, abdomen
voluminos, ugerul bine dezvoltat, membrele subţiri şi cu
defecte.
Dezvoltarea corporală este caracterizată prin talie de
123-128 cm şi greutatea corporală de 400-450 kg.
În producţia de lapte populaţia avea aptitudini bune,
respectiv 2000-3500 kg lapte/lactaţie, cu 3,7 % grăsime şi
90-100 kg grăsime pură.
Producţia de carne era necorespunzătoare, cu
randament la sacrificare de 40-48 %.
140
Fig. 32 Vacă roşie dobrogeană

Populaţia de taurine Roşii dobrogene nu a avut
perspective de creştere a efectivelor datorită sensibilităţii la
leucoză şi aptitudinilor slabe pentru carne.
6.4. Rase mixte

6.4.1. Rasa Simmental
Din rasa Simmental (fig. 33) au rezultat mai multe rase
bălţate cu galben de tip Simmental. S-a format în Elveţia,
cantonul Berna, din taurinele locale palustre brahicere care
au fost încrucişate cu taurinele anglosaxone, aduse de
burgunzi, în sec. al V-lea, cu taurinele primigene, introduse
de popoarele germane, şi în mai mică măsură cu taurinele
austriece, franconiene etc. Consecutiv acestor încrucişări s-
au obţinut la sfârşitul sec. al XVIII-lea taurine bălţate alb cu
galben sau roşu. Iniţial, selecţia s-a făcut după dezvoltarea
corporală, conformaţie şi exterior, urmărindu-se caracterul
bălţăturilor (142-145 cm iar m.c. 700-750 kg).
Ulterior s-a redus dezvoltarea corporală şi a crescut
potenţialul productiv pentru lapte. Herdbookul a luat fiinţă
în anul 1891. Fondatorul rasei Simmental este taurul „Benz
18” cu talia de 172 cm, constituţie robustă şi o ereditate
puternică.
141
Vasile MACIUC
Această rasă a evoluat prin selecţie în rasă pură pe

bază de linii şi familii. Astfel, putem menţiona linia „Benz
10”, „Pfund”, „Faust”, „Max Marcus”, „Hans”, „Rolland
24”, „Ideal 470”, „Trotz 2301”, Saturn 290 etc., urmărindu-
se consolidarea acestor linii şi practicarea crosului.
Din anul 1965 s-a practicat împrospătarea de sânge cu
rasele Montbeliard, Bălţată germană şi Bălţată austriacă, iar
din 1967 s-a utilizat încrucişarea cu rasa Red Holstein (26 %
din vacile înscrise în Herdbook au sânge din această rasă)
urmărindu-se formarea unui Simmental cu aptitudini mai
bune pentru lapte.
Este răspândită în jumătatea vestică a Elveţiei unde
reprezintă cca 47 % din efectivul total de taurine. Din
Elveţia s-a răspândit în numeroase ţări europene care cresc
rase de tip Simmental (Germania, Austria, Ungaria, Cehia,
Slovacia, România etc.).
Rasa are dezvoltare corporală hipermetrică, cunoscută
ca un tip de carne, cu talia de 138 cm, iar masa corporală
700 kg la vaci şi 1000 kg la tauri. Are o conformaţie
corporală armonioasă, se caracterizează prin cap de mărime
mijlocie, cu frunte largă şi lungă, gât potrivit de lung şi bine
îmbrăcat în muşchi, trunchiul este lung, larg şi potrivit de
adânc, profil corporal aproape dreptunghiular. Spinarea,
şalele, crupa sunt lungi, largi, orizontale şi bine îmbrăcate în
musculatură. Ugerul este bine dezvoltat, cu structură
glandulară, mameloane potrivit de mari, pretându-se pentru
mulsul mecanic. Membrele sunt groase, puternice şi cu o
lungime medie. Se remarcă dezvoltarea coapsei, culota fiind
foarte musculoasă, cu profil convex şi extinsă aproape până
la jaret. Culoarea robei bălţată alb cu galben sau cu roşu, cu
142
bot de culoare roz. Părul de acoperire este potrivit de lung şi

de gros.
Fig. 33 Rasa Simmental
Constituţie este robustă, rezistenţă organică

remarcabilă, longevitate şi fertilitate bună în funcţie de
factorii ambientali. Durata medie de exploatare este de circa
6 ani. Rasa are aptitudini pentru carne-lapte.
În producţia de lapte se comportă bine, în medie de
7290 kg pe lactaţie cu 4,0-4,2 % grăsime şi 3,4-3,5 %
proteină.
Încrucişarea cu Red Holstein a dus la obţinerea de
populaţii metise cu producţii performante de peste 7860 kg
pe o lactaţie iar indicele de lapte are valoarea de 1:7.
Are o mare capacitate de consum a furajelor,
valorificând superior, toate tipurile de furaje.
Pe păşune tineretul poate asigura sporuri de 800-900 g
zilnic iar la îngrăşare peste 1000 g zilnic. Randamentul la
tăiere este în medie de 53-55 % la animalele adulte şi 56-60
% la tineretul îngrăşat. Carcasele au o greutate de
143
Vasile MACIUC
aproximativ 350 kg. Ponderea oaselor se menţine încă

ridicată 16-18 %.
Carnea are calităţi organoleptice excelente iar rasa se
pretează foarte bine la îngrăşare de tip intensiv.
Precocitatea somatică a rasei Simmental este bună. La
naştere viţeii au 40-45 kg, la vârsta de 6 luni viţelele ating
circa 180-200 kg, iar la 12 luni cca 300-350 kg.
Rasa Simmental a participat la formarea mai multor
rase de tip Simmental, mai ales prin încrucişarea cu rasele
locale, dintre care menţionăm următoarele:
6.4.2. Rasa Bălţată austriacă (Fleckvieh)

Are o pondere de 76 % în structura de rasă cu 1,9
milioane capete şi 12 asociaţii cu peste 18 mii de ferme. Este
rasă mixtă carne-lapte (fig. 34). S-a format prin încrucişarea
taurinelor locale cu rasa Simmental, ulterior s-au practicat
încrucişări de infuzie cu rasa Hereford şi este asemănătoare
la exterior cu tulpina din care a rezultat. Culoarea robei,
bălţată alb cu roşu închis. Are o dezvoltare corporală mai
mică, talia la vaci 135 cm, iar greutatea corporală de 650 kg.
Fig. 34 Rasa Bălţată austriacă (Fleckvieh)
144
Manifestă aptitudini bune pentru lapte, realizând 6700

kg cu 4,19 % grăsime şi 3,49 % proteină.
În producţia de carne realizează performanţe ridicate
are longevitate şi productivitate bune. La vârsta de un an
tineretul mascul realizează un spor mediu zilnic de 1100 g
iar randament la sacrificare de 56 %.
Taurul Morelo a lăsat descendenţi de o mare valoare
genetică. Se acordă o atenţie deosebită fertilităţii, uşurinţei la
fătare, caracterelor de exterior şi a ugerului. Ponderea
caracterelor în selecţie este de: 35 % lapte, 20 % carne, 45 %
caractere exterioare.
6.4.3. Rasa Bălţată germană (Fleckvieh – fig. 35)

S-a format în S-V Germaniei prin încrucişarea
populaţiilor locale cu rasa Simmental. În România poate fi
văzută la Ferma Şerbeşti, jud. Bacău.
A luat fiinţă în 1897, ponderea rasei este de 33 % din
efectivul total. Are o dezvoltare corporală mare, talia 135
cm, greutatea corporală 650 kg la vaci, conformaţia
corporală corectă şi o bună adaptare la condiţiile de mediu.
Aptitudini bune de reproducţie: VP – 29 luni, natalitatea 90
%, CI – 328 zile, fătări gemelare – 3 %.
Această rasă îmbină armonios carnea (randament 56-
57 %) – 1200 g/zi cu cea de lapte (6540 kg cu 4-4,2 %
grăsime).
145
Vasile MACIUC
Fig. 35 Rasa Bălţată germană (Fleckvieh)
S-a răspândit în alte ţări şi continente (Franţa, Italia,

Cehia, Bulgaria, România etc.). Se foloseşte larg la
încrucişări cu rasele de carne.
6.4.4. Rasa Pezzata Rossa

Astfel este cunoscută rasa Simmental (fig. 36) în Italia.
Se creşte în peste 79 de provincii, efectivele situându-se
undeva la 475-500 mii de animale. Talia de 134 cm,
greutatea 650 kg, carcase de 368 kg.
Performanţe în producţia de lapte, în medie 5415 kg cu
În selecţia rasei se pune accent pe 60 % producţia de
lapte, 20 % carne, 10 % longevitate şi 10 % aptitudini pentru
mulsul mecanic.
De asemenea, se urmăreşte o medie de 6700 kg lapte şi
3,5 % proteină. Deţine o frecvenţă ridicată a kappa-kazeinei
în lapte.
146
Fig. 36 Rasa Pezzata Rossa
A fost introdusă în România la SEMTEST Iaşi.
6.4.5.Rasa Bălţată cu roşu franceză (Montbeliarde)

Ocupă aproximativ 40 % (1983-1998) în structura de
rasă. S-a format prin încrucişarea raselor locale cu rasele
Simmental, Fleckvieh, Abondance. Figurează în Herdbook
din anul 1889 (fig. 37). Populaţia totală este de 1.500.000
capete din care 700.000 vaci.
Fig. 37 Rasa Montbeliarde
147
Vasile MACIUC
În ce priveşte producţia de lapte la vacile aflate în

control:
 1981 – 304 zile/5551 kg, 3,67 % grăsime, 3,34 %
proteină
 1985 – 302 zile/5819 kg/3,71/3,36 %
 1992 – 306 zile/6696 kg/3,82/3,36 %
 1997 – 312 zile/7216 kg/3,89/3,41 %
 1998 – 314 zile/7285 kg/3,86/3,41 %
 2002 – în medie 7462 kg/3,9%
 raportul cazeină/proteină 81,7 %
Realizează carcase de 330-350 kg. Randamentul la
sacrificare este de 55-60 %. Alte rase derivate: Bălţată cu
Red Polled, Roşu suedeză, Sâcev (URSS), Bălţată galiciană,
Bălţată românească etc.
6.4.6. Rasa Bălţată românească

S-a format prin încrucişări de absorbţie între tauri de
rasă Simmental cu vaci din rasa Sură de stepă, varietatea
transilvăneană, mai puţin cea moldovenească. Formarea
rasei a început în a doua jumătate a sec. al XIX-lea odată cu
introducerea rasei Simmental în România.
Primele importuri s-au efectuat din Austria (1860-
1870) în Bucovina, zona Rădăuţi. Ulterior (1880) s-au făcut
importuri din Elveţia în Banat.
Fondatorul rasei a fost taurul Benz 10 făcându-se
importuri din linia taurului Benz 10 şi alte linii valoroase:
Ideal, Rolland, Kurd etc.
S-a folosit încrucişarea de absorbţie, selecţia,
potrivirea perechilor şi ameliorarea în rasă curată. După
1962 au fost importate animale din tulpina Simmental şi
anume rasele Fleckvieh din Austria şi Germania. Rasa a fost
148
recunoscută în anul 1959, primind denumirea de Bălţată

românească (BR- fig. 38) şi aparţine raselor de tip
Simmental.
Fig. 38 Rasa Bălţată românească (BR)
Efectivul acestei rase a crescut an de an, reprezentând

cca 37 % din efectivul total al ţării. Este o rasă mixtă carne-
lapte, fiind asemănătoare ca aspect exterior şi însuşiri cu rasa
Simmental, de care se deosebeşte totuşi prin unele caractere
esenţiale. Capul este potrivit de lung (30-31%) şi larg, cu
fruntea plană şi arcadele orbitare puţin conturate. Linia
dintre coarne este convexă, prelungită cu, coarne de culoare
galbenă, mijlociu de lungi în formă de coroană. Gâtul este şi
el mijlociu de lung cu marginea superioară dreaptă şi bine
îmbrăcat în muşchi. Trunchiul este lung, bine proporţionat,
cu linia superioară dreaptă şi orizontală, uneori oblică
postero-anterior. Spinarea şi şalele sunt relativ scurte, crupa
lungă şi largă, de formă pătrată şi moderat îmbrăcată în
muşchi. Obişnuit, este orientată antero-posterior, iar coada
sus prinsă. Ugerul mare, voluminos, de formă globuloasă,
acoperit cu piele subţire şi fină, cu păr scurt şi rar. Membrele
sunt lungi şi puternice, ongloanele de culoare deschisă, puţin
rezistente şi cu textură slabă. Pielea este relativ groasă,
149
Vasile MACIUC
densă şi elastică, care formează pe obraji şi feţele laterale ale

gâtului numeroase cute. Întotdeauna capul, membrele şi
smocul cozii sunt albe iar vulva şi botul de culoare roză.
Are trei tipuri ecologice:
 hipermetrică - Banat cu talia de 138-140 cm şi
600-650 kg la vaci;
 eumetrică – zona Mediaşului cu talia 134-136 cm
şi 550-600 kg la vaci;
 hipometrică – zona Moldovei-Bucovina cu talia
130-133 cm şi 530-550 kg la vaci.
Culoarea robei este asemănătoare cu a rasei
Simmental, respectiv bălţată alb cu galben de diferite nuanţe
de la galben deschis până la roşu vişiniu. Comparativ cu
rasa Simmental, rasa Bălţată românească are greutatea
corporală mai redusă, cu dimensiunile de lungime, lărgime şi
mai ales de adâncime mai mici.
Este o rasă semiprecoce, maturitatea morfologică fiind
atinsă la vârsta de 4-4,5 ani, V.P. – 33 luni, greutatea viţeilor
la naştere 38-45 kg, în funcţie de sex. La vârsta de 3 luni
viţeii ajung la 105-110 kg, la 6 luni 170-180 kg, la 12 luni
310-340 kg iar la 18 luni 400-450 kg viţelele şi 540-560 kg
tăuraşii. Longevitatea productivă este în medie de 5-6 ani.
Rasă este sensibilă la întreţinerea pe pardoseli dure şi
are producţii bune de 3700 kg lapte, 130 kg grăsime şi 3,85
% grăsime. În anul 1990 a realizat 2763 kg lapte/105 kg EM
iar în anul 2000 – 3359 kg lapte/125 kg EM. De menţionat
fermele care au obţinut rezultate destul de bune:
 Vladilac Arad – 5850 kg lapte, 224 kg grăsime
 Târgu Mureş – 5600 kg lapte, 216 kg grăsime.
 Ferma Şerbeşti Bacău – 6500 kg lapte.
150
 Recordista Vaca Zana/1962 – lactaţia a VI-a –

13.212 kg lapte, 4,09 % grăsime, 540 kg grăsime
Mamele de tauri – 400 capete au realizat 6500 kg
lapte cu 240 kg grăsime la o greutatea corporală de 640 kg şi
talia de 135 cm. Manifestă aptitudini slabe pentru mulsul
mecanic – 1,3 kg/min., indicele mamar 42-43 %.
Consumul specific este ridicat 7 U.N./kg carne şi 1,1-
1,3 U.N./kg lapte Realizează sporuri de 900-1000 g la
îngrăşare intensivă. Randamentul este de 52-54 % iar la
tineretul îngrăşat intensiv 55-59 %. Greutatea carcaselor
240-325 kg cu 70 % carne în carcasă şi 19-20 % oase,
carnea având însuşiri organoleptice superioare.
Rasa a fost răspândită în Banat, Transilvania, N-E ţării,
Suceava, Botoşani. Se urmăreşte ameliorarea ei în tip mixt
carne-lapte cu o greutate de 650-700 kg, talia de 138 cm, 60
% însuşiri de lapte, 35 % însuşiri de carne şi 5 % fitness. De
asemenea se doreşte îmbunătăţirea însuşirilor pentru mulsul
mecanic, 45-47 % şi simetrie funcţională.
6.4.7. Rasa Brună alpină (Schwyz)
Este originară din cantonul Schwyz (Elveţia),
reprezentând în ţara de origine 44 % din efectivul de taurine.
S-a format în urmă cu peste 200 ani prin încrucişarea
taurinelor locale de tip brahicer la care s-a adăugat o selecţie
riguroasă pentru cele două producţii: lapte şi carne. Mare
atenţie se acorda şi selecţiei animalelor după culoare.
Treptat, rasa a pătruns în Italia şi Austria iar în sec. al XIX-
lea a fost exportată în Franţa, Cehoslovacia, Spania şi alte
ţări est europene, de asemenea în America şi Africa.
Deşi are calităţi excepţionale, în ultimul timp se fac
încrucişări cu rasa Brown Swiss pentru a creşte producţia de
lapte.
151
Vasile MACIUC
Fig. 39 Rasa Brună alpină (Schwyz)
Este o rasă de tip morfologic mixt lapte-carne (fig. 39),

cu o conformaţie armonioasă, dezvoltare corporală
eumetrică, talia 132 cm şi greutatea corporală 570-620 kg la
vaci, iar la tauri talia de 145 cm şi greutatea corporală de
1000 kg. Trunchiul este lung şi adânc, are format
dreptunghiular cu tendinţă către formatul trapezoidal,
lărgindu-se treptat către trenul posterior. Crupa este largă la
şolduri, orizontală şi musculoasă, abdomenul larg şi adânc.
Ugerul este mare, sferic sau ovoidal, cu sferturi simetrice şi
baza largă iar sferturile sunt de mărime mijlocie şi de formă
cilindro-conică. Membrele sunt scurte, puternice, uscăţive,
cu aplomburi corecte. Culoarea este brună cu diferite nuanţe,
în jurul botului având un inel de culoare mai deschisă.
Oglinda botului este cenuşie iar ongloanele pigmentate.
Producţia de lapte constituie producţia principală a
rasei, realizând în medie 7400 kg lapte cu 4,13 % grăsime şi
3,49 % proteină, cu menţiunea că ea diferă în funcţie de
zona de creştere. Este o rasă economică, valorifind bine
furajele iar indicele laptelui are valori de 1:7 – 1:8.
152
În producţia de carne realizează performanţe oarecum

inferioare rasei Simmental. Astfel, dezvoltarea corporală la
maturitate este mai mică, tineretul îngrăşat intensiv
realizează sporuri medii zilnice de 900-1000 g iar
randamentul la sacrificare este de 52-54 % la animalele
adulte, respectiv pentru tineret 55-59 %. Carnea obţinută are
calităţi bune.
Rasa Schwyz are o longevitate productivă bună fiind
exploatate 8-10 ani. Funcţia de reproducţie este bună,
realizând 1,5 însămânţări/gestaţie, 90 % natalitate, V. P. – 30
luni şi 365 zile intervalul între fătări.
De menţionat şi câteva linii genetice de mare valoare
cu origine americană: Elegant, Emerald, Patric, Emorii,
Elmondo, Dalas, List etc.
Ameliorarea rasei prevede în perspectivă producţia
mixtă lapte-carne. Se urmăreşte creşterea producţiei de lapte
la 7500 kg, îmbunătăţirea aptitudinilor pentru mulsul
mecanic, ridicarea taliei şi greutăţii corporale. În acest sens
se practică încrucişări cu rasa Brown Swiss (americană) care
are o dezvoltare corporală hipermetrică şi cea mai bună
producţie de lapte din categoria raselor de tip Schwyz.
Rasa Schwyz are o largă răspândire în mai multe ţări
europene şi chiar pe alte continente, aşa cum s-a menţionat
deja, participând la formarea mai multor rase, cunoscute sub
diferite denumiri. În continuare prezentăm câteva dintre ele.
6.4.8. Rasa Brown Swiss (Brună americană)

În SUA rasa Schwyz este cunoscută sub numele de
Brown Swiss (fig. 40) şi numeric reprezintă a doua rasă
după Holstein, din grupa raselor de lapte. Rasa americană
are la origine rasa Schwyz importată din Elveţia începând cu
153
Vasile MACIUC
anul 1860. Încă din momentul introducerii taurinelor din

tulpina Schwyz pe teritoriul SUA, ameliorarea rasei a fost
orientată prioritar în direcţia producţiei de lapte. În acest
scop s-a practicat selecţia şi creşterea în rasă curată,
asigurarea unor condiţii optime de exploatare şi în ultimul
timp infuzia cu rasa Jersey pentru ameliorarea conţinutului
în grăsime şi proteine al laptelui.
Herdbookul rasei (registrul genealogic) a fost deschis
în anul 1888 şi funcţionează şi în prezent ca instrument
tehnic de lucru în ameliorarea rasei.
Rasa Brown Swiss este răspândită pe tot teritoriul SUA
fiind crescută în 9 districte, cu crescătorii repartizate pe trei
grupe, în funcţie de efectivul de vaci: grupa I (10-39 vaci),
grupa II (40-99 vaci) şi grupa III (100 vaci şi peste). Cele
mai multe crescătorii de taurine Brown Swiss se găsesc în
statele: Wisconsin, Iowa, Ohia, Minnesota, Pennsylvania,
New York, Illinois, Texas, Indiana, California.
Brown Swiss are aptitudini mixte lapte-carne, ca
exterior se aseamănă cu rasa Schwyz, dar prezintă o
dezvoltare corporală hipermetrică. Vacile au talia, în medie,
135 cm şi greutatea corporală de 680-700 kg, unele vaci
atingând şi greutatea de 750 kg. Culoarea robei este brună
uniformă dar sunt şi exemplare cu o culoare deschisă
argintie, taurii având culoarea brună mai închisă.
Conformaţia este tipică unei vaci de lapte cu aptitudini bune
pentru mulsul mecanic, viteza de muls este de 2,6 kg/min,
iar simetria funcţională 45 %.
Rasa Brună americană are constituţie fin-robustă şi
robustă, precocitate şi fertilitate ridicate, temperament vioi şi
o bună capacitate de adaptare. Vârsta primei fătări este sub
30 luni iar la prima lactaţie se obţine 80 % lapte din lactaţia
154
maximă. Consumul specific este de 1 UN/l lapte iar indicele

de lapte 1:10.
Fig. 40 Rasa Brown Swiss
În prezent rasa Brună americană este cea mai bună

producătoare de lapte din tulpina Schwyz concurând şi cu
rasele de tip Friză. Capacitatea productivă pentru lapte este
superioară tuturor raselor de tip Brună de circa 8350 kg, cu
4,17 % grăsime şi 3,54 % proteină. Campioana rasei este
vaca Snowdale Improver Desi 689275 «3E» care la vârsta de
9 ani şi 9 luni a realizat în 365 zile de lactaţie 18.968 kg
lapte cu 3,9 % grăsime, 740 kg grăsime, 3,7 % proteină şi
702 kg proteină.
Campioana longevităţii productive este vaca Sheburne
Del SF 514620271, născută la 1 aprilie 1975 din tatăl
Improver, care a avut 13 fătări şi 4564 zile de lactaţie cu
140.567 kg lapte, 5568 kg grăsime şi 3943 kg proteină,
revenind, în medie, 30,7 kg lapte pe zi de lactaţie.
Tineretul supus îngrăşării intensive realizează spor
mediu zilnic de peste 1000 g, obţinându-se o carcasă mare,
de bună calitate şi un randament la sacrificare de 54-59 %.
De asemenea, se obţin rezultate bune şi în încrucişări cu rase
155
Vasile MACIUC
de carne şi mixte. Printre liniile cu valoare internaţională,

deosebit de valoroase, putem menţiona: Performer Alaric,
Elegant, Telstar, Balison, Starbuck, Distinction, Jubilation,
Balison ş.a.
Datorită calităţilor pe care le are rasa s-a răspândit pe
tot teritoriul SUA şi a contribuit la ameliorarea şi formarea
unor populaţii noi din alte ţări. În Europa este folosită la
ameliorarea raselor Brune, cu rezultate bune asupra
producţiei de lapte, iar la noi în ţară este folosită la
ameliorarea rasei Brună de Maramureş pentru producţia de
lapte şi carne.
6.4.9. Rasa Brună austriacă (Braunvieh)

Provine din vechile populaţii locale din zona Alpinilor
austrieci la îmbunătăţirea cărora au contribuit rasele Schwyz
şi Allgau. Reprezintă 14 % din efectivul de taurine,
crescându-se mai ales în zona muntoasă. Are o conformaţie
armonioasă, dar culoarea părului brună cu nuanţe mai
închise. Producţia de lapte este ridicată realizând, în medie
7360 kg pe lactaţie cu 4,15 % grăsime şi 3,3 % proteine.
Rasa are o bună longevitate productivă, existând vaci care au
realizat peste 77.000 kg lapte (vaca Karla a produs 115.403
kg lapte şi 4835 kg grăsime).
Fig. 41 Rasa Brună austriacă (Braunvieh)
156
Rasa (fig. 41) are rezultate bune şi la îngrăşare

intensivă, tineretul în vârstă de 12 luni atinge greutatea
corporală de 450 kg, un spor mediu zilnic de 1100 g şi
randamentul la sacrificare de 59 %, la animalele adulte 54
%.
Rasa este supusă ameliorării cu rasa Brown Swiss şi se
foloseşte ca rasă amelioratoare pentru rasele Brune din alte
ţări.
6.4.10. Rasa Brună Germană (Deutsches Braunvieh –

fig. 42)
Fig. 42 Rasa Brună Germană (Deutsches Braunvieh)
S-a răspândit în zona de altitudine mare, reprezentând

8 % din efectivul de taurine. Culoarea robei este cenuşiu-
deschis sau chiar argintie. Ca dezvoltare corporală şi indici
productivi este apropiată de rasa Schwyz, aproximativ 7230
kg lapte, 4,05 % grăsime şi 3,42 % proteină.
Este răspândită în Franţa, Italia, Bulgaria, Iugoslavia,
România etc.
157
Vasile MACIUC
6.4.11. Rasa Brună de Maramureş

Este o rasă autohtonă formată prin încrucişarea de
absorbţie între rasele Sură de stepă şi Mocăniţa cu taurinele
de tip Schwyz, care au fost aduse în Maramureş începând cu
anul 1881. Între anii 1890 şi 1910 s-au importat, în
continuare, din Austria şi Germania, iar, în 1904 din Elveţia,
aducându-se anual 200-500 de vaci şi juninci din rasa
Schwyz. În anul 1907 se aduc taurine de tip Brună de
Maramureş în Moldova, loc. Mălini.
Din cauza crizei economice din perioada 1929-1930 şi
a celui de-al doilea război mondial, efectivele de taurine din
rasa Brună de Maramureş au scăzut simţitor încât între anii
1948-1949 au fost importaţi 119 tauri de reproducţie şi 700
de juninci de către fostele IAS-uri din Maramureş iar de aici
o parte din tauri au fost distribuiţi în unele judeţe din zona
Subcarpatică a Munteniei şi Moldovei. În nordul Munteniei,
vacile de rasă Schwyz au fost aduse în anii 1900-1910 din
Germania. În prezent rasa este întâlnită în Moldova,
Muntenia, Oltenia şi de-a lungul lanţului Carpatic şi
reprezintă aproximativ 26 % din efectivul total. A fost
omologată ca rasă în anul 1959 (fig. 43)
158
Fig. 43 Rasa Brună de Maramureş
Rasa aparţine tipului morfoproductiv mixt de lapte-

carne, având o dezvoltare eumetrică, cu talia medie, la vaci
131 cm şi greutatea corporală de 570 kg. Este o rasă cu o
conformaţie armonioasă şi organismul, în general, echilibrat.
Capul este de tip brachicer, uscăţiv şi foarte expresiv, cu
arcade orbitare proeminente. Fruntea este largă şi aproape
egală ca lungime cu regiunea feţei, care spre bot se
îngustează. La multe exemplare, capul poate prezenta
lărgimi mai reduse în funcţie de zona geografică şi de
taurinele autohtone care au stat la baza formării acestei rase.
Gâtul este mijlociu de lung, gros şi bine îmbrăcat în muşchi.
Trunchiul este bine dezvoltat, cu linia superioară dreaptă şi
uşor ascendentă antero-posterior. Spinarea şi şalele sunt largi
şi potrivit îmbrăcate în muşchi, iar crupa lungă şi largă, de
formă aproape pătrată şi uşor oblică antero-posterior.
Comparativ cu rasa Schwyz, la rasa Brună de Maramureş
crupa este mai îngustă la ischii şi mai puţin bine îmbrăcată
în muşchi. Abdomenul este bine dezvoltat iar ugerul mare,
bine prins, globulos cu structură glandulară. Membrele sunt
bine dezvoltate şi rezistente cu aplomburi în general corecte
şi ongloane cu textură tare închise la culoare. Animalele au
constituţie robust-compactă sau robust-fină, temperament
vioi şi caracterul blând. De asemenea, sunt semiprecoce cu
V.P. de 32 luni, în schimb, au o bună longevitate productivă
şi se adaptează uşor la condiţiile de mediu.
Culoarea robei este brună-cenuşie de diferite nuanţe,
variind de la brun argintiu la brun închis, aproape negru. În
jurul botului prezintă un inel de culoare deschisă. Oglinda
159
Vasile MACIUC
botului şi mucoasele sunt de culoare neagră-cenuşie iar

coarnele bicolore.
Producţia de lapte variază în limite largi în funcţie de
condiţiile de exploatare, fiind în medie de 3500 kg cu 3,9 %
grăsime. Potenţialul este de peste 5000 kg pe lactaţie
normală.
Producţii pe ani: 1990 – 2517 kg lapte cu 94 kg
grăsime E.M; 2000 – 3119 kg lapte cu 117 kg grăsime E.M.
În sectorul individual: 2000 – 3033 kg lapte, 115 kg
grăsime, 3,78 % grăsime; Staţiunea din Piteşti, Ferma
Albota – 4548 kg lapte, 3,94 % grăsime; Ferma Strunga –
3999 kg lapte, 166 kg grăsime pură şi 4,15 % grăsime;
Ferma Sighet nr. 3 – 3847 kg lapte, 151 kg grăsime şi 3,92
% grăsime; Ferma Vera-Râpan – Brună germană – 5752 kg
lapte, 209 kg grăsime, 3,72 % grăsime.
Cecetările efectuate pe populaţii de rasă Brună din
Moldova, de Vasile Ujică şi Vasile Maciuc – 2004, au
evidenţiat cu succesiunea lactaţiilor o evoluţie ascendentă a
producţiei de lapte, de la 3175 kg în lactaţia I-a la 3429 kg în
lactaţia a VIII-a respectiv 3,87 şi 3,91% grăsime. În cadrul
populaţiei au existat plus variante care au realizat producţii
maxime de 13490 kg lapte. Producţia medie de lapte pe viaţă
productivă a fost de 9292 kg cu limite între 414 kg şi 47461
kg lapte. Durata vieţii a fost în medie de 2069 zile cu limite
între 883 şi 4380 zile. De aici, rezultă, că vacile au fost
menţinute în populaţie 5,65 ani.
Economicitatea producţiei de lapte este bună 1,15
UN/kg lapte, indicele de lapte fiind de 1:6 – 1:7, viteza de
eliberare a laptelui 1,3 l/min.
Activitatea de reproducţie este relativ satisfăcătoare.
160
Rasa Brună are aptitudini bune pentru producţia de

carne, pretându-se la îngrăşare în toate sistemele: intensiv,
semiintensiv şi extensiv.
În sistemul de îngrăşare intensiv, la vârsta de un an
tineretul mascul atinge greutatea corporală de 365 kg,
realizând spor mediu zilnic de 900-950 g, în sistemul
semiintensiv de cca. 700 g iar în sistemul extensiv pe păşune
şi fără adaos de concentrate 500-600 g. Randamentul la
sacrificare este de 52-54 % la animalele adulte şi 54-58 % la
tineretul îngrăşat intensiv. Carnea în carcasă este de 75 % cu
18 % oase.
În ce priveşte viţeii la naştere au o greutate de 38 kg.
Rasa Brună poate fi folosită la reproducţie la greutatea
corporală de 370-380 kg.
În ameliorarea rasei se urmăreşte: sporirea efectivului,
ridicarea potenţialului genetic pentru lapte, ridicarea taliei şi
a greutăţii corporale, îmbunătăţirea precocităţii, a
longevităţii productive, îmbunătăţirea aptitudinilor pentru
mulsul mecanic.
Rasa va fi supusă ameliorării prin creştere în rasă
curată dar şi prin încrucişare de infuzie cu taurinele de tip
Schwyz.
Alte rase de tip Schwyz: Brună alpină italiană,
franceză, din U.R.S.S. (Kostroma, Lebedinsk, caucaziană,
Allatau), Brună de Slovenia, Brună de Sofia, Brună igoslavă,
Brună de Maramureş etc.
6. 4. 12. Rasa Pinzgau

Este originară din Austria, tirolul austriac din ţinuturile
Salzburg, zonă caracteristică prin păşuni alpine şi subalpine,
cu altitudinea de peste 1000 m. A fost formată în anii 1690-
161
Vasile MACIUC
1740 prin încrucişarea taurinelor locale roşii cu cele de tip

Berna din Elveţia. După 1740 s-a practicat creşterea în rasă
curată. Reprezintă 5% din efectivul total de taurine al ţării de
origine.
Fig. 44 Rasa Pinzgau
Exteriorul este armonios, capul scurt, cu gâtul relativ

scurt şi musculos, trunchi lung, potrivit de larg şi adânc, iar
profilul corporal este aproape dreptunghiular. Abdomenul
este voluminos, ugerul mijlociu ca dezvoltare, iar membrele
sunt scurte şi puternice. Dezvoltarea corporală este foarte
variabilă la această rasă, talia între 125-135 cm şi greutatea
corporală între 450-600 kg. Culoarea robei este bălţată roşie
vişiniu cu alb (desenul constituie caracter de rasă).
Rasa Pinzgau (fig. 44) are aptitudini productive
universale – carne, lapte, muncă, constituţie robustă şi
temperament vioi. Se pretează foarte bine la întreţinere pe
păşune şi furajare cu nutreţ verde. Este o rasă mai puţin
precoce-tardivă cu V.P. la 34 luni. Indici de reproducţie
superiori altor rase.
162
Producţia de lapte, în ţara de origine, este în medie de

5500-5700 kg cu 4 % grăsime. Longevitatea productivă
peste 10 ani.
Are aptitudini bune pentru producţia de carne. La
îngrăşare tineretul realizează sporuri de 800-900 g şi un
randament la tăiere de 56 %.
Din Austria, rasa a fost exportată în foarte multe ţări,
cum ar fi: Australia, Peru, Ucraina, R. Moldova, centrul
Europei, Slovenia, Albania, Bulgaria, Ungaria, România etc.
6.4.13. Rasa Pinzgau din România (fig, 45)

S-a format prin încrucişări de absorbţie dintre
Mocăniţa şi în mai mică măsură rasa Sură de stepă, cu rasa
Pinzgau Austriacă. A fost introdusă din tirolul austriac în
anul 1850. Iniţial rasa Pinzgau a fost introdusă în Bucovina,
loc. Rădăuţi iar după 1880 s-a introdus şi în Sibiu, Mediaş,
Beclean. De aici s-a extins aria de creştere a taurinelor
Pinzgau în zona Munţilor Apuseni şi Ţara Haţegului.
A evoluat descendent, dacă în anul 1937 reprezenta 5
% din efectiv în anul 1995 reprezenta 1,35 %, după această
dată rasa începe să crească numeric, în prezent având o
pondere de 2 % împreună cu metişii. Se creşte în trei zone:
N Moldovei (Câmpulung, Vatra Dornei, Rădăuţi), Munţii
Apuseni (Alba Iulia, Cluj, Bihor, Hunedoara) şi S-V
Transilvaniei (Haţeg, Caran-Sebeş, Sibiu, Braşov).
163
Vasile MACIUC
Fig. 45 Rasa Pinzgau din România
Conformaţia şi dezvoltarea corporală a rasei prezintă

o mare variabilitate, datorită materialului local care a
participat la încrucişare şi condiţiile diferite de creştere din
zonele unde este răspândită. Ca dezvoltare: talia 123-132 cm
şi greutatea corporală 450-550 kg la vaci respectiv talia de
134-139 cm şi greutatea corporală 650-700 kg la tauri. Capul
este scurt şi larg, iar gâtul scurt, gros şi musculos, trunchiul
potrivit de lung şi de larg, dar relativ adânc cu profilul
corporal dreptunghiular. Linia superioară este lăsată la
spinare şi ridicată la crupă iar crupa este relativ lungă, largă
la şolduri, dar strâmtă la ischii. Abdomenul este voluminos,
ugerul dezvoltat mijlociu, în general globulos cu mameloane
groase şi lungi. Membrele sunt puternice, relativ scurte, cu
ongloane rezistente şi aplomburi în general corecte.
Culoarea este roşie închis, cu desene albe caracteristice.
Producţia de lapte este variabilă, în funcţie de
condiţiile de creştere – 2700-3000 kg, cu 3,85 % grăsime, în
medie 2800 kg cu 3,82 % grăsime.
În producţia de carne se pretează la exploatare
semiintensivă, în condiţii optime de hrănire şi întreţinere
realizează 700-850 g spor/zi cu randament la sacrificare de
52%.
164
Vaca de Dorna (fig. 46)
Fig. 46 Vaca de Dorna
Vaca de Dorna, este o varietate a rasei Pinzgau,

răspândită în nordul Moldovei, localităţile Vatra Dornei,
Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului. Ea a rezultat
în urma încrucişărilor dintre taurinele locale, în special rasa
Mocăniţa, cu rasele Simmental, Friză, Pinzgau şi Brună. Are
precocitate mai bună şi rezistenţă mai mare la intemperii şi
boli. Culoarea este bălţată negru cu alb, cu acelaşi desen al
bălţăturii ca şi la Pinzgau varietatea roşie. Talia mai mică cu
1-2 cm decât Pinzgau roşu, toracele mai larg şi mai adânc iar
crupa mai bine proporţionată. Producţiile de lapte sunt mai
mari, în medie 3200 kg cu 3,9 - 4,1 % grăsime. Vaca
Suceava a realizat 8272 kg lapte cu 3,98 % grăsime.
Producţia de carne este satisfăcătoare, tineretul supus
îngrăşării realizează sporuri medi zilnice de 800-900 g,
randamentul la sacrificare este de 55 % la tineret şi de 49-51
% la animalele adulte.
165
Vasile MACIUC
Având o mare capacitate de adaptare la condiţiile de

creştere din zona premontană şi montană, se va menţine în
arealul în care se găseşte şi în prezent.
6.4.14. Rasa Normandă

Este o rasă veche (fig. 47), originală din Franţa, zona
Normandiei, introdusă de vikingii cuceritori (popoarele
migratoare). Ea este prezentă în Franţa în mare parte în
arealul Munţilor Pyrinei şi într-un număr considerabil
introdusă în America Latină unde şi-a evidenţiat potenţialul
său genetic.
Fig. 47 Rasa Normandă (sursa:

normandegenetics.com)
De asemenea, de peste 100 de ani este prezentă în

Brazilia, Columbia, Ecuador, Paraguoay, Urugoay,
Venezuela iar în Europa poate fi găsită în Belgia, Elveţia,
Marea Britanie şi Irlanda. Această rasă s-a format prin
încrucişări între rasele Colentine, Augeronne şi Cauchoise în
sec. al XVIII-lea. În 1883 a fost deschis Herdbookul rasei.
 1877-1928 - exportată în America de Sud;
166
 1941 – primul sindicat de control oficial al producţiei

de lapte şi unt;
 1946 – prima însămânţare artificială în Franţa realizată
pe o vacă Normandă;
 1976 – Herdbookul devine UPRA (Unitatea Naţională
de Selecţie şi Preomovare a rasei).
Sunt trei varietăţi de culoare caracteristică rasei
Normande în funcţie de culoarea de fond: albă, maro-deschis
şi roşu închis spre negru sau pestriţă alb cu negru.
Particularităţi de culoare întâlnite: frunte albă, ochelari la
ochi şi botul de culoare închisă.
Conformaţia corporală este armonioasă, caracteristică
raselor mixte lapte-carne, vacile având talia de 138-140 cm
iar greutatea corporală de 700-750 kg, existând plus variante
cu talia de 145-150 cm şi greutatea corporală de 900 kg iar
taurii pot depăşi 1000 kg.
Efectivul total este de ≈ 2.000.000 capete, din care
600.000 vaci, repartizat în zona de vest a ţării.
În 2002 s-au înregistrat 500.000 I.A. şi 300.000 capete
înscrise în controlul oficial al producţiei. În ce priveşte
producţia de lapte, în medie 6931 kg/lactaţie cu 4,5 %
În producţia de carne se comportă bine, vacile
reformate ating greutatea de 750 kg la 6 ani cu randamentul
la sacrificare de 53 % iar taurii 700 kg la 18 luni,
randamentul 55 % şi 800 kg la 36 luni cu randamentul de 55
%.
Este o rasă importantă, în mod deosebit pentru
producţia de lapte calitativă şi cantitativă.
6.5. Rase specializate pentru carne
167
Vasile MACIUC
6.5.1. Rasa Hereford

S-a format în comitatul cu acelaşi nume din Ţara
Galilor, zona de Vest a Angliei, având la origine taurinele
indigene roşii. Este menţionată pentru prima dată în diverse
scrieri în anul 1600, iar între 1700-1800 apar primele
documente cu caracterele individuale ale acestei rase.
Fig. 48 Rasa Hereford
Herdbookul rasei (fig. 48) a fost deschis în anul 1846

de către Thomas Eyton în Wellington Shropshire. Acest
Herdbook conţine un număr de 551 tauri care provin de la
75 de crescători. Societatea crescătorilor de taurine, rasa
Hereford a fost înfiinţată în anul 1878. În secolul al XIX-lea
s-au făcut încrucişări cu rasele Red Polled, Sorthorn şi
Aberdeen Angus în vederea măririi precocităţii şi a
randamentului la tăiere.
Rasa s-a răspândit în multe ţări fiind introdusă în SUA
în anul 1817, Anglia 1825, Irlanda 1775, Argentina,
Brazilia, Uruguay, Germania, Franţa, România ş.a.
Rasa Hereford este specializată pentru producţia de
carne, având o dezvoltare corporală bună, talia la vaci fiind
de circa 128 cm, iar greutatea corporală de 600 kg, la tauri
168
talia poate ajunge la 135 cm iar greutatea corporală de 835

kg.
Tipul morfologic este brevimorf, remarcându-se
lărgimile trunchiului foarte pronunţate şi dezvoltarea
musculaturii, profilul corporal dreptunghiular şi tipul
fiziologic digestiv.
Se caracterizează prin cap scurt şi larg, gâtul este scurt
şi gros, trunchiul lung, larg şi mai ales adâncit, spinarea şi
şalele sunt lungi şi largi, crupa este lungă, largă şi bine
îmbrăcată cu musculatură, pieptul foarte bine dezvoltat,
toracele adânc şi larg cu coaste bine arcuite, membre scurte,
coapse şi fese musculoase iar pielea groasă, moale şi
elastică.
Ugerul este mai slab dezvoltat deoarece rasele de
carne, în general, nu se mulg, laptele fiind consumat de viţei.
Culoarea este bălţată roşu cu alb, capul, partea
superioară a gâtului, pieptul, abdomenul, membrele la
nivelul chişiţei, buletului, fluerului şi coada sunt parţial albe.
Rasa Hereford are constituţie robustă afânată,
capacitate mare de adaptare, păşunează bine şi caută hrană
cu uşurinţă. Manifestă aptitudini foarte bune de carne, vacile
adulte îngrăşate ating greutatea corporală de 750-850 kg iar
taurii adulţi îngrăşaţi 950-1200 kg. Tineretul supus îngrăşării
realizează sporuri medii zilnice (s.m.z.) de 1000-1100 g iar
la vârsta de 1 an greutatea de 380-450 kg. Randamentul la
sacrificare este de 60-65 %. Furnizează carne de bună
calitate, însă cu un indice de seu şi raport carne oase mai
mari.
Printre taurii de valoare ai rasei putem menţionăm:
CLIDOMINO 166
MISTER MON 7745
169
Vasile MACIUC
THR TRM THOR 7088

TRM SLH – 1
TRM MAGELLAN 7026
JNHR 414 DAAMND 164 D
RPH CHAIRMAN
FELTONS LEXUS 235
RL 1 DOMINO 4001
DS 3001 ADV 7133
DS 552 L1 DOM 1614
Hereford este o rasă universală ca importanţă pentru
productia de carne se foloseşte ca rasă curată la încrucişare
şi la formarea de noi rase şi populaţii bune de carne şi
rezistente la intemperii.
În ţara noastră rasa Hereford a fost importată în
perioada 1958-1964 din Canada, SUA şi Anglia fiind
folosită la încrucişări cu rasele locale, în vederea obţinerii de
hibrizi cu aptitudini bune pentru îngrăşare.
6.5.2. Rasa Aberdeen-Angus

Este originală din nord-estul Scoţiei, comitatele
Aberdeen şi Angus, zonă cu climat rece, teren accidentat şi
cu o fertilitate a solului nu prea ridicată. S-a format la
sfârşitul secolului al XVIII-lea, prin selecţionarea bovinelor
locale din cele două comitate, de talie mică, fără coarne,
culoare neagră şi infuzie cu Beef Shorthorn pentru mărirea
precocităţii şi ameliorarea calităţii cărnii.
De asemenea, s-a folosit consangvinizarea, structurarea
în linii şi creşterea dirijată. A fost recunoscută ca rasă (fig.
49) în anul 1835 iar Herdbookul rasei a fost deschis în anul
1862.
170
Fig. 49 Rasa Aberdeen-Angus
S-a răspândit în Marea Britanie, Argentina, SUA,

Canada, Brazilia, Australia, Noua Zeelandă, Rusia, Franţa,
Germania, România, Africa de Sud etc.
Aptitudinea principală este producţia de carne,
deoarece are scheletul axial şi musculaturi foarte dezvoltate,
scheletul periferic redus, masivitate pronunţată, format
corporal mare, talia mică de 118-125 cm iar greutatea
corporală la vaci de 550-600 kg, iar la tauri de 750-950 kg.
are capul scurt, gâtul scurt, gros, trunchi cilindric, lung, larg
şi adânc, membre scurte, subţiri dar musculoase, pielea
groasă, moale şi afânată iar culoarea este neagră. Trebuie
menţionat faptul că în SUA există şi varietatea roşie.
Rasa se caracterizează prin constituţie fină, robustă
afânată, ereditate puternică, capacitate bună de valorificare a
hranei, dar este mai puţin rezistentă la variaţii de
temperatură. Este o rasă precoce, prima fătare are loc la 26-
27 luni, viţeii la naştere au o greutate mică de 24-27 kg iar la
înţărcare 190-210 kg.
Tineretul supus îngrăşării realizează sporuri medii
zilnice (s.m.z.) de 1000-1300 g atingând la vârsta de 15-16
luni greutăţi de 450-500 kg.
171
Vasile MACIUC
Randamentul la sacrificare este de 65-68 %, furnizează

carne de calitate superioară, marmorată, cu raportul carne-
oase favorabil (5:1). Are neajunsul că la un grad avansat de
îngrăşare creşte indicele de seu.
Printre taurii valoroşi ai rasei putem menţiona:
Netherton Foreign Cruz MDB X.35.23
Lockerley Mere Boy Z 303.25
Ellin Erroneous C 570
Lockerley Kasino
Idvies Euvis B 112
Idvies Sester Eric A057
Nightingale Papa A069
Rasa Aberdeen Angus s-a răspândit în multe ţări
europene dar mai ales pe continentul american fiind utilizată
pentru ameliorarea şi formarea diferitelor rase (Dexter,
Lincoln, Red Angus, Barzona etc).
În ţara noastră a fost introdusă din Canada, în perioada
1958-1961 şi a fost utilizată la încrucişări industriale cu
rasele locale, hibrizii obţinuţi fiind destinaţi valorificării
pentru carne.
De menţionat, că la încrucişările industriale simple şi
complexe asigură îmbunătăţirea precocităţii şi calităţii
cărnii.
6.5.3. Rasa Shorthorn

Această rasă îşi are originile pe coasta de nord-est a
Angliei, în ţinuturile Northumberland, Durham, York şi
Lincoln, care se află la ţărmul Mării Nordului şi se întind de
la dealurile Cheviot până în centrul Angliei. Începuturile
dezvoltării rasei au avut loc în regiunea ce cuprinde albia
râului Rees. Acest râu a cărei albie a ajutat mult în
172
dezvoltarea rasei Shorthorn se află între provinciile Durham

şi York iar vacile cu talie mare care au populat odată albia
fertilă a râului sunt cunoscute sub denumirea de „vaca
Teeswather”. Zona nordică a Angliei este recunoscută ca
fiind o zonă cu păşuni excelente, favorabile îngrăşării şi
creşterii taurinelor, de unde şi denumirea acordată de „casa
vacii”. De menţionat şi faptul că rasa este cunoscută şi sub
numele de Durham după numele unuia din comitatele deja
amintite.
Fraţii Colling şi Robert Bakewell sunt consideraţi ca
fiind creatorii rasei Shorthorn. În jurul anului 1783 fraţii
Colling au făcut o vizită la ferma lui Robert Bakewell pentru
a se documenta referitor la împerecherile pe care le folosea
acesta. Sistemul de creştere aplicat în ferma fraţilor Colling
este ilustrat în diagrama taurului Comet, considerat
întemeietorul rasei şi care a rezultat dintr-un dublu incest în
anul 1804. Astfel, taurul Favoritte a fost împerecheat
succesiv cu mama sa Phoenix I, rezultând vaca Phoenix II şi
apoi cu Phoenix II, care îi era în acelaş timp soră după mamă
şi fiică, resultând taurul Comet. Pentru consolidarea
caracterelor urmărite în formarea acestei rase s-a practicat şi
în continuare o consangvinizare relativ strânsă.
Herdbookul rasei (fig. 50) a fost publicat abia în anul
1822 sub denumirea de „The English Herd Book”.
173
Vasile MACIUC
Fig. 50 Rasa Beef Shorthorn (Durham)
La începutul secolului XX, apare şi varietatea pentru

lapte, denumită Dairy Shorthorn, fiind menţionată pentru
prima dată în scrierile de specialitate în anul 1958.
Rasa Shorthorn sau Durham este o rasă masivă, cu
talia la vaci de 136 cm şi 144 cm la tauri, greutatea corporală
este de 650-700 kg la vaci şi 1100 kg tauri, profil corporal
dreptunghiular, tip morfologic brevimorf şi dezvoltare bună
a scheletului axial. Culoarea robei nu este uniformă, existând
indivizi bălţaţi alb cu roşu, roşii, piersicii, foarte rar apărând
şi exemplare de culoare albă.
Rasa se adaptează uşor în zonele sărăcăcioase în
vegetaţie, are o precocitate şi longevitate bună iar vacile au
un instinct matern foarte bine dezvoltat.
Este o rasă specializată pentru producţia de carne,
vacile adult atingând greutăţi de 850 kg. Tineretul îngrăşat
intensiv realizează sporuri medii zilnice (s.m.z.) de 1100-
1200 g iar randamentul la sacrificare este de 62%. La
animalele adulte şi la tineretul îngrăşat peste vârsta de 18
luni, proporţia de seu în carcasă este ridicată, iar carnea este
puternic impregnată cu grăsime.
174
Aptitudinile productive valoroase au făcut ca rasa

Shorthorn să se răspândească în mai multe ţări de pe diferite
continente şi a contribuit la formarea altor rase.
A fost importată în Franţa, Belgia, Danemarca etc.
unde este folosită la încrucişări cu rasele locale, dar se mai
creşte în Canada, Australia, Noua Zeelandă şi SUA unde are
o mare popularitate împreună cu Hereford şi Aberdeen-
Angus.
La noi în ţară a fost importată în anul 1924 în Câmpia
Bărăganului şi s-a folosit la încrucişări cu rasele locale.
Dairy Shorthorn. Aşa cum s-a menţionat deja în cadrul
rasei Shorthorn s-au diferenţiat două varietăţi, ulterior
considerate rase, Beef Shorthorn şi Dairy Shorthorn (fig.
51). Rasa Dairy Shorthorn aparţine tipului morfoproductiv
mixt de carne-lapte, conformaţia corporală fiind mai
unghiuloasă şi precocitate somatică mai redusă decât la
Durham. Producţia medie de lapte este de 6500 kg pe
lactaţie, cu 3,8 % grăsime. Tineretul îngrăşat intensiv
realizează sporuri medii zilnice de cca 1000 g cu un
randament la sacrificare de 55-56 %. Valorifică bine
păşunile mediocre, se adaptează la climatul cald, are o
conversie bună a hranei în lapte, temperament docil iar
vacile au un instinct matern bine dezvoltat.
175
Vasile MACIUC
Fig. 51 Dairy Shorthorn (sursa: geocities.com)
6.5.4. Rasa Red Poll

S-a format în estul Angliei, prin încrucişarea raselor
Norfolk şi Suffolk, încadrându-se în grupa taurinelor mixte,
dar cu aptitudini pronunţate în direcţia producţiei de carne.
A fost recunoscută ca rasă în anul 1862 (fig 52).
Fig 52 Rasa Red Poll
Se caracterizează prin conformaţie corporală variabilă,

unii crescători accordând mai multă atenţie aptitudinilor de
carne iar alţii aptitudinilor pentru lapte. Culoarea robei este
roşie uniformă de diferite nuanţe, nu prezintă coarne, este
176
echilibrată fiziologic, capacitate bună de aclimatizare,

rezistentă la boli şi valorifică efficient furajele folosite.
Dezvoltarea corporală este mijlocie, talia la vaci fiind
de cca. 130 cm, iar greutatea corporală de 600 kg.
Producţia de lapte este de 5500 kg pe lactaţie, cu 4,2 %
Are aptitudini de carne-lapte, tineretul îngrăşat
intensive realizează la vârsta de 15 luni peste 450 kg, s.m.z.
de 1000-1100 g iar randamentul la sacrificare este de 56-60
%.
Rasa este răspândită în Anglia, Australia, America de
Sud şi SUA. La noi în ţară s-a importat în perioada 1961-
1964 în scopul ameliorării taurinelor din zona Deltei
Dunării. Vacile adulte au realizat 4190 kg lapte pe lactaţie,
3,88 % grăsime şi 163 kg grăsime pură. În prezent efectivul
a dispărut.
6.5.5. Rasa Santa Gertrudis

Este originară din SUA, statul Texas, unde s-a format
începând cu anul 1900 în Staţiunea experimentală King
Ranch in Kingsville prin hibridarea zebului Indian
(Brahman) cu taurinele de rasă Shorthorn. Acţiunea de
formare a unei rase noi a fost iniţiată de Robert J Kleberg jr.,
care a elaborate o schemă complexă de încrucişări şi a
aplicat o selecţie riguroasă folosindu-se la reproducţie numai
indivizi cu aptitudini bune pentru producţia de carne şi de
culoare roşie. În urma încrucişărilor dintre cei mai valoroşi
masculi de Zeb cu femele performante din G1 a rezultat
taurul Monkey cu o conformaţie caracteristică raselor de
carne, precocitate bună, culoare roşie şi ereditate foarte bine
consolidată, considerat intemeietorul rasei.
177
Vasile MACIUC
Fig. 53 Rasa Santa Gertrudis
În anul 1940 populaţia formată a fost recunoscută ca

rasă (fig 53). Rasa Santa Gertrudis are 3/8 gene Brahman şi
5/8 gene Shorthorn.
Denumirea rasei vine de la o femelă Santa Gertrudis
care la rândul ei poartă numele unui sector din Staţiunea
experimentală King Ranch.
Această rasă are o dezvoltare corporală mare, talia la
vaci fiind de 131 cm iar greutatea corporală de 650 kg.
Conformaţia este specifică raselor de carne cu urechi care au
o dezvoltare medie la mare, uşor aplecate, la nivelul
grebănului se remarcă un deposit de grăsime iar pielea
formează pliuri, caractere moştenite de la Zeb. Culoarea
robei este roşie vişinie, oglinda botului este roşie închis iar
ongloanele sunt pigmentate.
Rasa are aptitudini foarte bune pentru carne. Tineretul
îngrăşat intensive realizează sporuri medii zilnice de 1000-
1100 g la vârsta de 15-18 luni atingând greutăţi de 480-500
kg, cu un randament la sacrificare de 60 %.
Poate fi îngrăşat la fel de bine şi extensive, pe păşune,
valorificând eficient vegetaţia săracă specifică zonelor de
178
creştere. Carnea este de calitate superioară, iar depunerile de

seu în carcasă sunt mai reduse.
Este o rasă rezistentă, cu putere de adaptare la
condiţiile din zona subtropicală şi cu aptitudini bune pentru
producţia de carne.
S-a răspândit în mai multe ţări de pe continental
American, African şi în Oceania. A fost folosit şi în unele
ţări europene pentru încrucişări industriale.
La noi în ţară a fost importată în anul 1958 pentru
efectuarea de încrucişări industriale şi de infuzie cu taurinele
din Delta Dunării.
6.5.6. Rasa Charolaise

S-a format în Franţa, fiind una din cele mai vechi rase
din această ţară. Începând cu secolul al XVIII-lea s-a
practicat ameliorarea prin selecţie a taurinelor locale (din
Saone şi Loire) iar ulterior s-au făcut încrucişări cu rasa
Simmental şi Shorthorn. În perioada definitivării şi
perfecţionării s-a utilizat consangvinizarea. Herdbookul rasei
(fig.54) a fost deschis în anul 1882.
Fig. 54 Rasa Charolaise
179
Vasile MACIUC
Are dezvoltare corporală hipermetrică, talia la vaci

fiind de 135-140 cm iar la tauri de 142-155 cm, greutatea
corporală de 700-900 kg la vaci şi 1100-1300 kg la tauri.
Conformaţia corporală este caracteristică raselor de carne, cu
tipul morfologic brevimorf, format corporal dreptunghiular
şi tip fiziologic digestive. Spre deosebire de rasele englezeşti
de carne, perfecţionarea ei s-a făcut pe baza selecţiei după
lungimea corpului şi a muşchilor şi ca urmare, prezintă masă
musculară mai abundentă şi cu mai puţină grăsime. Se
remarcă îndeosebi dezvoltarea trenului posterior, a crupei,
coapsei şi a feselor care sunt lungi şi convexe.
Membrele sunt puternice, relative groase, cu aplomburi
largi. Culoarea robei este albă-murdar sau albă-gălbuie până
la galben deschis. Oglinda botului este roză, ongloanele
galbene, pielea este groasă şi părul abundant ondulat.
Are constituţie robustă, temperament vioi,
comportament blând, precocitate bună, indici de reproducţie
ridicaţi, dar fătările sunt distocice în bună măsură (8-15 %).
Este o rasă specializată pentru producţia de carne,
vacile adulte pot atinge greutăţi de 1000 kg. tineretul
îngrăşat intensiv realizează s.m.z. de 1200-1400 g iar
randamentul la sacrificare este de 60-64 %. Tineretul
îngrăşat până la vârsta de 18 luni depune un procent mai
redus de seu iar însuşirile organoleptice ale cărnii sunt
superioare.
Rasa este bine consolidată, transmiţându-şi însuşirile la
metişii obţinuţi cu alte rase.
Datorită calităţilor biologice şi de producţie, rasa
Charolaise s-a răspândit în numeroase ţări ca: Anglia,
Olanda, Germania, Italia, Brazilia, Argentina, Chile şi SUA
180
unde este utilizată la încrucişări de tip industrial şi pentru

crearea de tipuri noi de taurine.
În rasă sunt formate mai multe linii a taurilor Drapo
69012, Monaco 30341, Bahus, Orlean etc.
În ţara noastră a fost importată în perioada 1964-1971,
fiind folosită la încrucişări industriale simple şi multiple cu
rasele locale.
Este o rasă cu perspective de folosire în scopul
ameliorării taurinelor pentru producţia de carne.
6.5.7. Rasa Limousine

S-a format în Franţa, regiune Limousin, la o altitudine
de 1000 m, din populaţia locală de taurine, care a fost supusă
unui proces intensiv de selecţie în direcţia producţiei de
carne.
Variaţiile de temperatură în această regiune sunt
cuprinse între –18ºC şi +30ºC. Herdbookul rasei (fig. 55) a
fost deschis la 18 noiembrie 1886.
În anul 1890 registrul conţinea 674 animale, 1897 –
3142 animale iar în anul 1914 – 6416 animale. Registrul
genealogic a fost reorganizat în anul 1920 iar în prezent
deţine peste 1700 de crescători, grupaţi în 14 regiuni şi cu
peste 55.000 capete vaci.
181
Vasile MACIUC
Fig. 55 Rasa Limousine
Dezvoltarea corporală este eu-hipermetrică, vacile

având talia de 135 cm iar greutatea corporală de 650 kg.
Conformaţia corporală este caracteristică raselor de carne,
format corporal dreptunghiular, tip morfologic brevimorf, cu
musculatură foarte bine dezvoltată, trunchi lung, larg şi
adânc, membre şi copite puternice.
Culoarea robei este monocoloră, roşu deschis sau
închis pe picioare, cu regiuni mai deschise la culoare
împrejurul ochilor şi pe interiorul membrelor.
Rasa Limousine este specializată pentru producţia de
carne, remarcându-se prin precocitate somatică şi calitatea
superioară a cărnii. Tineretul supus îngrăşării intensive la 3-
4 luni poate atinge greutăţi de 170-200 kg şi carcase cu
greutăţi de 110-130 kg, la 8-10 luni greutatea de 350-450 kg
iar la 10-15 luni 500-550 kg, respectiv carcase de 270-320
kg. Sporul mediu zilnic este de 1000-1200 g , cu un
randament la sacrificare de 60-63 %. Este o rasă rustică, cu
mare capacitate de adaptare.
Datorită calităţilor ei, rasa a fost importată în Europa,
Marea Britanie (1971), SUA (1968), Australia (1971),
182
Argentina (1966) şi Oceania. Se foloseşte la încrucişări

industriale cu rasele locale iar la noi în ţară s-a importat
material seminal congelat, urmărindu-se capacitatea de
combinare cu rasele locale.
6.5.8. Rasa Blonde d’Aquitaine

Această rasă (fig. 56) provine din taurinele locale
Garonnais (Herdbookul rasei 1898), Quersey (Herdbookul
rasei 1920) şi Blondes des Pyrenees (Herdbookul rasei
1921), renumite prin mărime, robusteţe şi aptitudini pentru
carne, încrucişate cu rasele Shorthorn, Charolaise şi
Limousine iar descendenţa a fost supusă unei selecţii
riguroase după tipul original al rasei Garonnais. Herdbookul
rasei a fost deschis în anul 1960 iar omologarea rasei cu
numele de Blonde d’Aquitaine a fost făcută de către
Ministerul Agriculturii în anul 1962. Efectivul existent este
de 600.000 capete din care 300.000 capete vaci. În anul
1992 este una dintre cele mai valoroase rase din Franţa,
deţinând locul III printre rasele de carne din ţară.
Fig. 56 Rasa Blonde d’Aquitaine
183
Vasile MACIUC
Blonde d’Aquitaine este specializată pentru carne,

având scheletul axial şi musculatura dezvoltate, format
corporal dreptunghiular, tipul morfologic brevimorf iar tipul
fiziologic digestiv. Dezvoltarea corporală este hipermetrică,
talia la vaci fiind de 138-140 cm şi greutatea corporală de
800-850 kg, existând plus variante de 1000-1200 kg iar la
masculi talia este de 145-150 cm şi greutatea corporală de
1200-1500 kg, existând plus variante de 1700-2000 kg.
Capul este potrivit de mare cu gâtul bine dezvoltat,
coarnele sunt îndreptate în jos, o caracteristică a rasei
Garonnaise. Trunchiul este lung, larg şi adânc, cu linia
superioară dreaptă. Dezvoltarea musculaturii sale, puterea
de muncă şi docilitatea sunt rezultatul dezvoltării sale
timpurii. Datorită lărgimii zonei pelvine, rasa are uşurinţă
mare la fătare, în ciuda conformaţiei sale. Cezarienele sunt
extrem de rare.
Are constituţie fină spre robustă, temperament vioi,
comportament blând şi precocitate foarte bună. Culoarea
robei este galbenă cu nuanţe diferite, galben spre alb la vaci,
galben maroniu la tauri, botul este de culoare roz, copitele
sunt deschise la culoare, groase la bază şi închise la
extremităţi.
Aptitudinile pentru producţia de carne sunt foarte
bune, remarcându-se precocitatea în procesul de îngrăşare şi
calitatea superioară a cărnii. Tineretul supus îngrăşării
intensive realizează sporuri medii zilnice de 1200-1400 g cu
randament la sacrificare de 65-70%. Este o rasă rustică cu
capacitate bună de adaptare. La vacile reformate,
randamentul la sacrificare este de 55-60 % iar la tauri de 63-
70 %. Rasa posedă caractere unice, conservate în
184
dezvoltarea sa, ceea ce duce la obţinerea unor carcase de

calitate superioară, cu un conţinut scăzut în grăsime.
Cei mai valoroşi reproducători disponibili pentru anul
2006 sunt: Crak-60.00 $, Drop – 60.00 $, Gef – 60.00 $,
Everest – 100.00 $, Laos – 40.00 $, Nantucket – 45.00 $,
Onyx – 45.00 $ şi Nicodeme – 40.00 $.
În afara ţării de origine s-a răspândit în aproximativ 32
de ţări din întreaga lume. Rasa este întâlnită în Danemarca,
Olanda, Belgia, Irlanda, Marea Britanie şi mai ales în
Insulele Britanice unde s-au înregistrat 144.420 femele şi
2000 masculi evidenţiaţi în registrul genealogic în anul
1991. De asemenea, rasa câştigă popularitate în Canada,
SUA (1972), Australia şi Noua Zeelandă.
6.5.9. Rasa Alb-albastră belgiană sau BLANC-BLEU

BELGE
Între anii 1840-1860, pieile roşii şi pieile negre
creşteau vaci în centrul Belgiei, în provincia Hesbaye şi
Candraz. Ulterior, aceste taurine locale au fost supuse
încrucişării cu rasa Durham sau Beef Shorthon.
Selecţia a fost orientată în direcţia formării unei rase
mixte de carne-lapte care să realizeze o producţie medie de
4500 kg lapte şi 3,60 % grăsime.
Între anii 1960-1970, cerinţele tot mai mari pentru
producţia de carne au determinat crescătorii să reorienteze
selecţia pentru un asemenea tip productiv, aptitudinile pentru
lapte reducându-se semnificativ.
Aşadar, în anul 1983, 97 % din totalul taurilor de
reproducţie prezentau acest tip. Numărul unu în Belgia, rasa
de bovine Blanc Belgian Blue reprezintă 45 % din şeptelul
naţional, în număr de 1.500.000 capete. Rasa este răspândită
185
Vasile MACIUC
în partea de sud a ţării şi este una dintre cele mai

perfecţionate rase de carne.
Fig. 57 Rasa Blanc-Bleu Belge
Rasa Blanc Belgian Blue (fig. 57) are o dezvoltare

corporală hipermetrică, talia la vaci fiind în medie de 136-
138 cm şi greutate corporală de 850-900 kg iar la masculi
talia este de 145-150 cm şi greutatea corporală de 1100-1300
kg. Conformaţia corporală este armonioasă, tipică raselor de
carne, cu o foarte bună dezvoltare a musculaturii. Trunchiul
este lung, larg şi foarte adânc cu linia superioară dreaptă.
Musculatura este excepţională, jigouri globuloase, spată bine
îmbrăcată în muşchi, crupa este bine dezvoltată şi foarte
frecvent apare dublă, membre scurte, osatură puternică,
articulaţii largi şi ongloane rezistente.
Culoarea robei este diferită: albă, bălţată alb-albastru şi
bălţată alb cu negru, ultima fiind mai puţin preferată de
crescători.
Rasa are aptitudini foarte bune pentru producţia de
carne, o mare precocitate în procesul de îngrăşare,
valorificând foarte bine furajele. O comparaţie între Blanc
186
Belgian Blue şi rasa Holstein a scos în evidenţă că la vârsta

de 12 luni Blanc Belgian Blue poate ajunge la greutatea de
508 kg, având un spor mediu zilnic de 1540 g în timp ce rasa
Holstein atinge greutatea de 440 kg cu un spor mediu zilnic
de 1350 g.
Performanţele test ale taurilor tineri supuşi îngrăşării în
anul 1994 au fost studiate la vârsta de 13 luni când au atins o
greutate de 564,8 kg şi o talie de 121,4 cm, sporul mediu
zilnic între a VII-a şi a XIII-a lună, fiind de 1536 g iar
eficienţa furajării de la 7-13 luni fiind de 5,383 UN/zi.
Randamentul la sacrificare pentru tineretul îngrăşat
intensiv este de 68 %. Se remarcă proporţia mare de carne în
carcasă (78 %) şi redusă de oase (14 %).
Durata gestaţiei este de 285,6 zile pentru fetuşii
masculi şi 281,6 zile pentru femele. Vârsta aproximativă a
primei fătări este de 32 luni, 75 % din juninci având prima
fătare între 28 şi 35 luni. Durata calving interval este de 13
luni, 75 % între 12 şi 14 luni. Viţeii la naştere cântăresc
peste 45 kg. Ca şi la rasa Charolaise se remarcă frecvenţa
mare a distociilor la fătare ( 70% ), fapt pentru care naşterea
prin cezariană este practicată pe scară largă.
Este o rasă rustică, docilă în exploatare, valorifică bine
nutreţurile de volum atât vara cât şi iarna.
În încrucişările industriale rasa Blanc Belgian Blue se
impune din ce în ce mai mult ca o rasă utilă în tot mai multe
ţări, între care: Marea Britanie, Franţa, Spania, Germania,
România, Columbia, SUA, Canada. Prin utilizarea taurilor
Blanc Belgian Blue cu femele din rasele de lapte şi unele
rase rustice se obţin metişi industriali care exteriorizează
foarte bine calităţile rasei paterne. În zona Moldovei,
primele experienţe de metisare a raselor locale cu rasa Blanc
187
Vasile MACIUC
Belgian Blue au fost efectuate de prof. univ. dr. V. Ujică,

U.Ş.A.M.V. Iaşi.
Performanţele excepţionale de creştere şi exploatare,
marea adaptabilitate a acestei rase de carne, precum şi
excepţionalele calităţi ale carcasei şi cărnii au făcut să fie
răspândită în tot mai multe ţări, fiind perfect adaptată la o
mare diversitate de sol şi de climat, ceea ce i-a permis o
răspândire internaţională.
6.5.10. Rasa Chianina

Este formată în partea centrală a Italiei, pe valea
Chiana, iar după origine este înrudită cu taurinele sure de
stepă şi mai ales cu rasa Romagnolă care a fost ameliorată
prin încrucişarea cu rasa Charolaise. Animalele acestei rase
sunt cele mai vechi în Italia şi Rime. Rasa (fig. 58) s-a
format în decursul timpului suferind transformări în funcţie
de cerinţele crescătorilor, a pieţei pentru carne de taurine şi
prin urmare este considerată cea mai valoroasă rasă italiană
pentru producţia de carne.
Fig. 58 Rasa Chianina
188
Are o dezvoltare mare şi este una din cele mai înalte

rase din lume, talia la vaci fiind de 152-158 cm iar greutatea
corporală de 800-850 kg, la tauri talia este de 165-170 cm, la
maturitate pot avea şi 180 cm iar greutatea corporală de
1200-1400 kg.
Conformaţia corporală este cea caracteristică raselor de
carne. Trunchiul este lung, larg, cu o adâncime uniformă şi o
musculatură bine dezvoltată. Membrele sunt lungi,
rezistente, cu ongloane puternice ceea ce evidenţiază
performanţe bune la deplasare pe distanţe mari. Vacile au un
uger mic de unde şi producţia de lapte în primele 120 de zile
de la fătare de 12 kg/zi, plus variantele pot atinge şi 20 kg
lapte/zi.
Culoarea animalelor adulte este alb-argintie, regiunea
nazală, a ochilor, smocul cozii, sunt de culoare neagră.
Rasa Chianină are aptitudini foarte bune pentru
producţia de carne. Principalele calităţi ale rasei sunt:
sporuri de creştere bune, precocitate somatică excelentă,
greutate corporală mare, calităţile gustative ale cărnii
deosebite şi utilizarea bună a furajelor grosiere. Greutatea
viţeilor la naştere este de 45-50 kg. Tineretul îngrăşat
intensiv realizează sporuri medii zilnice de 1100-1300 g, la
unele animale până la 1800 g şi un randament la sacrificare
de 64-67 %. Carnea este suculentă, cu un conţinut mic de
grăsime. Carcasele sunt vestite pentru ochiul de muşchi
mare şi conţin 15,4 % oase, respectiv 80-82 % carne.
În tabelul 29 sunt prezentate datele privind dezvoltarea
tineretului în funcţie de sex şi pe categorii de vârstă.
Tabelul 29
Dezvoltarea tineretului în funcţie de sex şi pe categorii
de vârstă.
189
Vasile MACIUC
Masculi Femele
Luni Talia şi greutatea Talia şi
greutatea
6 120 cm – 260 kg 114 cm – 225
kg
12 138 cm – 480 kg 128 cm – 360
kg
18 150 cm – 690 kg 138 cm – 470
kg
24 155 cm – 850 kg 144 cm – 550
kg
Liniile principale în această rasă sunt Trento 595,

Masena, Nodi 590, Chiadino 429.
În afara ţării de origine s-a răspândit în unele ţări
europene, dar mai ales pe continentul american. În ţara
noastră s-a importat material seminal congelat pentru
testarea capacităţii combinative în încrucişări cu rasele
locale.
6.5.11. Rasa Piemontese

Este o rasă veche (fig. 59), originară din Italia. S-a
format în regiunea Piemonte, având la origine taurinele de
tipul Aurochs, Bos primigenius şi Podolia podolicus. În anul
1886 s-au importat tauri de rasă Charolaise, cu scopul
folosirii lor la încrucişări pentru dezvoltarea musculaturii la
taurinele Piemontese.
190
Fig. 59 Rasa Piemontese
Heedbookul rasei a fost deschis în anul 1887 şi

reorganizat în anul 1958. Efectivul existent în Italia este de
peste 350.000 capete.
Rasa Piemontese se caracterizează prin tip morfologic
de carne, dezvoltare corporală eumetrică spre mare, talia la
vaci de 135-140 cm iar greutatea corporală de 550-600 kg, la
masculi talia este de 145-147 cm iar greutatea corporală de
800-1000 kg. Conformaţia corporală este tipică raselor de
carne, format corporal dreptunghiular, cu o bună dezvoltare
a musculaturii, osatură fină, partea dorsală lată şi dreaptă,
crupa bine îmbrăcată în muşchi şi foarte frecvent dublă,
pieptul larg şi musculos, toracele lung şi adânc, fese convexe
iar flancurile sunt pline. Membrele sunt puternice, cele
anterioare puţin mai scurte decât cele posterioare. Ugerul are
o dezvoltare bună cu sferturi simetrice şi bine mascularizate.
Producţia de lapte este suficientă pentru a hrăni viţelul , în
medie 3100 kg lapte, 3,64 % grăsime şi 3,45 % proteină şi
asta datorită selecţiei orientată în direcţia producţiei de
191
Vasile MACIUC
carne. Din laptele obţinut se prepară brânzeturile

Castelnagno, Bra, Roschera ş.a.
Culoarea robei la masculi este vânătă (sură) cu o
accentuare de păr negru pe gât, regiunea grebănului şi
extremităţile membrelor. La femele culoarea este sură
deschis spre alb cu unele pete gri-roşcate. Viţeii la naştere
prezintă o culoare maronie deschis.
Rasa are aptitudini bune pentru producţia de carne.
Tăuraşii îngrăşaţi intensiv ating la vârsta de 15-18 luni
greutatea corporală de 550-600 kg iar femelele la 14-16 luni
greutatea corporală de 350-450 kg. Sporul mediu zilnic este
de 1100-1200 g cu un randament la sacrificare de 65-68 %.
Viţeii sunt înţărcaţi la 4-6 luni când ating greutatea
corporală de 160-200 kg. Carcasele sunt de calitate
superioară cantitativ şi calitativ. Indicele de conversie a
hranei este foarte bun ceea ce avantajează rasa comparativ
cu alte rase de carne. Printre taurii valoroşi prezenţi în
catalogul pe 2006, menţionăm: Fred, Ibrido, Golfo, Zaino,
Ferrante, Inno, Globo, Delta, Elisir ş.a.
Fiind o rasă valoroasă s-a răspândit în unele ţări
europene, cum ar fi: Franţa, Germania, Marea Britanie, dar
mai ales pe continentul american în SUA, Canada,
Argentina, ş.a.
6.5.12. Rasa Romagnola

Este originară din N-E Italiei, regiunea Ramagno care
cuprinde provinciile Ravenna, Forli, Bologna, Ferroio,
Pesaro şi Florence, de unde şi denumirea rasei Romagnola
(fig. 60).
S-a format prin încrucişarea taurinelor Bos
primigenius podolicus cu Bos primigenius nomadicus iar
192
spre sfârşitul anului 1880 cu taurinele Forli, linia de sânge

Chianina fiind şi ea inclusă în pedigreul rasei. Creatorul şi
amelioratorul acestei rase este considerat Leopoldo Tosi.
Herdbokul rasei a fost deschis în anul 1920 şi
reorganizat în anul 1956.
Rasa are o dezvoltare mare, vacile având talia de 140
cm iar greutatea corporală de 750 kg, la tauri talia este de
150 cm iar greutatea corporală de 1250 kg. Conformaţia
corporală este caracteristică raselor de carne. Pielea este
pigmentată negru, vacile având roba sură deschis spre alb
sau culoarea fildeşului iar la masculi apar zone gri în
regiunea grebănului şi la ochi.
Aptitudinile pentru producţia de carne sunt valoroase,
remarcându-se precocitate în procesul de îngrăşare şi carcase
de calitate bună. Tineretul îngrăşat intensiv realizează
sporuri medii zilnice de 1100-1200 g cu un randament la
sacrificare de 65 %. Este o rasă rustică cu mare capacitate de
adaptare.
Fig. 60 Rasa Romagnola
193
Vasile MACIUC
Datorită calităţilor acestei rase s-a răspândit în unele

ţări europene dar şi pe continentul american.
6.6. Rase de munte europene

6.6.1. Rasa Abondance
Fig. 61 Rasa Abondance

Este originară din Franţa, valea râului Abondance,
fiind răspândită mai mult în regiunea Rhome-Alpes şi
Masivul Central. Totalizează aproximativ 150.000 capete
din care 65.000 capete vaci, respectiv 15.575 capete
cuprinse în controlul oficial al producţiei.
Rasa (fig. 61) are aptitudini productive mixte, talie
medie cu greutate corporală de 650 kg. Se caracterizează
prin longevitate, rezistenţă şi fertilitate ridicate. Culoarea
robei este roşie vişinie.
În producţia de lapte se comportă bine, realizând o
cantitate medie de 5730 kg pe lactaţie, pe vaci cuprinse în
COP, cu 3,75 % grăsime şi 3,3 % proteină. Are aptitudini
bune pentru producţia de carne, remarcându-se viteza de
creştere, randamentul la sacrificare şi mai ales calitatea
cărnii. Tineretul mascul îngrăşat intensiv realizează la vârsta
de 18 luni carcase de 320-380 kg. Sporul mediu zilnic este
194
de 1300 g iar randamentul la sacrificare până la 65 %.

Valorifică foarte bine nutreţurile grosiere.
6.6.2. Rasa Tarantaise

Răspândită în Savoya şi Icer, Franţa şi într-o mai mică
măsură în Masivul Central, este o rasă rustică (fig. 62)
exploatată în peste 22 de ţări şi 4 continente. Efectivul total
este de 30.000 capete din care 15.000 capete vaci şi 6.143
capete cuprinse în controlul oficial al producţiei.
Fig. 62 Rasa Tarantaise
Este o rasă mixtă pentru lapte şi carne. Are dezvoltare

corporală eumetrică, talia la vaci, în medie, de 130-135 cm,
greutatea corporală 600 kg iar la masculi talia de 140-145
cm şi 800 kg greutate corporală. Culoarea robei este arămie
uniformă, coarnele la extremităţi sunt negre, ongloanele,
mucoasa şi extremităţile negre.
Are aptitudini bune pentru lapte,în medie 4718
kg/lactaţie cu 3,78 % grăsime şi 3,35 % proteină. Rasa
produce un lapte calitativ şi în special favorabil pentru
brânzeturi, cum ar fi: Beaufort, Tomme de Savoie şi
195
Vasile MACIUC
Reblochon. De asemenea, are aptitudini bune pentru

producţia de carne. Tineretul supus îngrăşării realizează
sporuri medii zilnice de 1000-1100 g atingând la vârsta de
16-18 luni greutăţi de cca 300-350 kg. Randamentul la
sacrificare este de 58 %.
Calităţile de reproducţie, fecunditatea, uşurinţa la
fătare sunt evidente şi bine apreciate.
6.6.3. Rasa Vosgiană

Originară din regiunea Voges, Franţa, a fost adusă în
zonă de către soldaţii suedezi, în sec. al XVII-lea, în
perioada războiului de 30 de ani. La începutul anului 1800 s-
au făcut încrucişări cu rasele locale. Herdbookul rasei (fig.
63) a fost deschis în anul 1928. Efectivul total este de 13.500
capete din care 8.500 capete vaci şi 742 capete cuprinse în
controlul oficial al producţiei.
Fig. 63 Rasa Vosgiană
Rasa face parte din tipul morfologic mixt lapte-carne,

cu o variabilitate pronunţată de dezvoltare, talia la vaci de
125-135 cm, greutatea corporală de 600 kg iar la tauri de
135-140 cm şi 800 kg greutatea corporală. Culoarea robei
196
este în general neagră cu o linie albă pe partea superioară şi

inferioară a corpului, botul de culoare neagră şi câteva pete
negre în jurul ochilor.
Producţia de lapte, în medie este de 3479 kg/lactaţie,
cu 3,82 % grăsime şi 3,33 % proteină. Este renumită pentru
calitatea laptelui şi sortimentul de brânză Munster. De
asemenea, rasa manifestă aptitudini remarcabile şi pentru
producţia de carne.
6.6.4. Rasa Aubrac

Este originară din Sudul Masivului Central şi
răspândită în partea de Sud a Franţei. Denumirea rasei
provine de la o mănăstire franceză, Aubrac. Aici, animalele
au fost crescute în rasă curată şi exploatate pentru tracţiune,
lapte şi carne. Ulterior, în perioada 1840-1880, populaţia a
fost ameliorată cu rasa Brown Swiss. Herdbookul rasei (fig.
64) a fost deschis în anul 1892.
Fig. 64 Rasa Aubrac
Este o rasă cu aptitudini mixte carne-lapte dar, se poate

folosi şi la tracţiune. La vaci, talia este de 125 cm, greutatea
corporală 580 kg iar la tauri talia de 130 cm şi 825 kg
greutatea corporală. Rasa este docilă, adaptată la toate
197
Vasile MACIUC
sistemele de întreţinere, rezistenţă la frig, capabilă să

păşuneze în zonele cu altitudine ridicată, unde temperaturile
nocturne sunt sub limita îngheţului. Culoarea robei este brun
roşcată, bot măsliniu şi inel alb în jurul botului.
Vacile Aubrac produc în medie 2480 kg lapte cu 4,13
% grăsime şi 3,4 % proteină la o lactaţie de numai 248 zile.
Calving intervalul este de 380 zile, fătările uşoare în
proporţie de 98 % şi 2,2 % fătări gemelare. Greutatea la
fătare pentru masculi 39 kg iar la femele 36 kg.
Aptitudinile pentru carne sunt evidente. La numai 120
zile masculii ating greutatea de 240 kg iar femelele 189 kg.
Sporul mediu zilnic este de 1300 g iar randamentul la
sacrificare 60 %. Este o rasă care valorifică foarte bine
nutreţurile grosiere şi păşunea.
6.6.5. Rasa Gasconne

Are la origine vechile populaţii Gasconne şi este
răspândită în Sud-Vestul Franţei. Herdbookul rasei (fig. 65)
a fost deschis în anul 1894 şi reorganizat în anul 1955.
Prin calităţile sale excepţionale, rasa este apreciată de
crescătorii englezi, scoţieni, cehi şi din America de Sud.
Totalizează aproximativ 25.000 capete vaci din care 12.457
capete sunt cuprinse în controlul oficial al producţiei.
Rasa manifestă aptitudini bune pentru producţia de
carne. Talia la vaci este de 132 cm, greutatea corporală de
550 kg iar la tauri 145 cm şi respectiv 850 kg.
Vacile sunt foarte bune mame, cu fătări uşoare în
proporţie de 98 %, iar greutatea la fătare de 39-40 kg.
Vacile Gasconne sunt docile, uşor de manevrat, se
adaptează bine la toate sistemele de creştere şi exploatare.
Sunt obişnuite să supravieţuiască pe terenuri stâncoase, la
198
temperaturi extreme şi altitudini înalte. Culoarea robei este

vânătă deschis spre alb, mucoase negre şi ongloane dure de
culoare neagră.
Fig. 65 Rasa Gasconne
Tineretul îngrăşat intensiv la 210 zile atinge greutatea

de 225 kg. La 18 luni greutatea carcasei este de 340 kg iar la
vacile reformate de 350 kg. Sporul mediu zilnic 1100 g, iar
randamentul la sacrificare de 58 %. Carnea este de calitate
superioară, gustoasă şi are o economicitate bună.
6.6.6. Rasa Grigio Alpina

Este una din cele 11 rase incluse în Federaţia
Europeană a raselor de munte „Sistema Alpino”. Originară
din Italia, face parte din grupa raselor sure şi poate fi
întâlnită în partea centrală a Arcului Alpin în special în Alto
Adige, unele văi din provincia Trento, zone montane dificile
din Vicenza, Trevisco şi Belluno. La baza formării rasei au
stat populaţiile Grigio di Val d'Adige, Ultima, Isarco,
Passiria, Sare şi Tyrol Grey din Austria. Herdbookul rasei
(fig. 66) a fost deschis în anul 1949. Ulterior, în 1985 a fost
fondată Asociaţia Naţională a Crescătorilor de rasă „Grigio
Alpina”. Efectivul total de vaci este de 25.000 capete din
199
Vasile MACIUC
care 16.000 capete sunt cuprinse în controlul oficial al

producţiei.
În anul 2004 existau 1193 ferme populate cu rasa
Grigio Alpina din care 893 ferme în Bolzono şi 72 ferme în
Trento.
Este o rasă de tip morfologic mixt lapte-carne, cu
format corporal dreptunchiular, talia la vaci de 126 cm,
greutatea corporală 575 kg iar la tauri talia de 133 cm şi
greutatea corporală de 950 kg.
Constituţia este robustă iar conformaţia corporală
armonioasă. Culoarea robei este argintie (sură, vânătă), cu
nuanţe mai închise în jurul ochilor, a gâtului, spetelor şi
flancurilor. Taurii au roba mai închisă la culoare. Botul este
negru înconjurat de un inel de culoare albă. Coarnele sunt
albe în proporţie de 2/3 şi negre la vârf.
Vacile din această rasă prezintă o rusticitate
accentuată, rezistenţă la boli, adaptare foarte bună la
condiţiile dure de mediu, valorifică bine nutreţurile grosiere
şi păşunile sărăcăcioase de la altitudini înalte.
Fig. 66 Rasa Grigio Alpina
În anul 2004, producţia medie de lapte pe lactaţie

normală a fost de 4906 kg cu 3,8 % grăsime şi 3,39 %
200
proteină. Tineretul taurin îngrăşat intensiv realizează sporuri

medii zilnice de 1200 g cu un randament la sacrificare de 58
%. Calitatea cărnii este foarte bună iar carcasele obţinute
sunt superioare altor rase.
6.6.7. Rasa Rendena

Provine din vechile populaţii de taurine zona Val
Rendena (Trentino), Italia. În prezent, rasa este răspândită în
zonele Padova, Trento, Vicenza, Verona şi Liguria.
Herdbookul rasei (fig. 67) a fost deschis în anul 1981.
Efectivul de cca 7000 capete se află într-o uşoară creştere,
iar 70 % din efectiv este inclus în controlul oficial
producţiei.
Fig. 67 Rasa Rendena

Este o rasă mixtă lapte-carne, constituţia robustă,
conformaţia armonioasă, talia la vaci de 125 cm, greutatea
corporală 500 kg iar la tauri talia de 132 cm şi greutatea
corporală de 650 kg, cu plus variante de 850-900 kg. Vacile
din această rasă au o rusticitate accentuată şi sunt bine
adaptate păşunatului liber pe dealuri şi munţi. Culoarea robei
este brună cu diferite nuanţe iar la tauri este aproape neagră.
Mucoasele şi botul sunt de culoare neagră.
201
Vasile MACIUC
Producţia de lapte, în medie, depăşeşte 6000

kg/lactaţie, cu 3,75 % grăsime şi 3.25 % proteină. La
primipare performanţa medie este de 3600 kg lapte.
În fermele din zonele de câmpie, caracterizate de un
management adecvat, producţiile de lapte depăşesc 6000
kg/lactaţie cu o calitate bună în grăsime şi proteină.
Tineretul taurin îngrăşat intensiv, la numai 12-13 luni,
realizează greutăţi de 400-450 kg şi un randament la
sacrificare de 58-60 %. De subliniat, că astfel de producţii
sunt obişnuite la costuri minime care permit câştiguri nete
competitive.
6.6.8. Rasa Reggiana
Fig. 68 Rasa Reggiana
Este originară din Italia, provincia Reggio Emilia şi

Parma. Apreciată foarte mult pentru calitatea laptelui folosit
în producerea brânzeturilor, printre care şi sortimentul de
brânză Parmigiano Reggiano. Herdbookul rasei (fig.68) a
fost deschis în anul 1985 pentru populaţiile de bovine pe
202
cale de dispariţie, cum ar fi: Agerolese, Burlina, Cabannina,

Calvana, Cinisara, Garfagrina, Reggiana, Sarda, Modicana
etc.
Rasa se caracterizează prin tip morfologic mixt lapte-
carne, conformaţie armonioasă, longevivă, rustică, talia de
135 cm şi greutatea corporală 650 kg la vaci şi 145 cm şi
900 kg la tauri. Culoarea robei este roşie uniformă cu nuanţe
diferite.
Această rasă îmbină armonios producţia de lapte cu
cea de carne, în medie 5650 kg/lactaţie, cu 3,62 % grăsime şi
3,35 % proteină. Sporul mediu zilnic peste 1000 g şi
randament de 58 % în îngrăşarea intensivă.
6.6.9. Rasa Voldostana Pezzata rossa

Originară din Valle d'Aosta este una dintre puţinele
rase indigene italiene care derivă din rasele bălţate din
Nordul Europei, introduse în Italia de Burgunzi spre
sfârşitul sec. al V-lea (95 % autohtonă, 5 % Piemontese,
Frisona, Simmental şi Montbeliarde). Herdbookul rasei (fig.
69) a fost deschis în anul 1985. Efectivul total este de 14.000
capete vaci.
203
Vasile MACIUC
Fig. 69 Rasa Voldostana Pezzata rossa
Rasa se distinge prin producţii bune de lapte şi carne,

robusteţe, excelentă adaptare la zonele muntoare. Valorifică
păşuni dintre cele mai sărăcăcioase şi este foarte rezistentă la
boli. Culoarea robei este bălţată alb cu roşu care poate avea
nuanţe de violet. Regiunile corporale de culoare albă sunt
reprezentate de cap, partea ventrală a trunchiului şi
extremităţile membrelor.
Botul este de culoare roz, constituţia robustă,
conformaţie corporală armonioasă, talia la vaci de 120 cm,
greutatea corporală 450 kg iar la tauri talia de 135 cm şi 600
kg greutate corporală.
Producţia medie de lapte este de 3500 kg, cu 3,5 %
grăsime şi 3,3 % proteină. Viţeii se nasc cu o greutate de 30-
35 kg, însă, având un spor mediu zilnic de 1100 g şi un
indice de conversie al hranei de 4,8 %. La 6 luni ating
greutatea de 155 kg iar la 12 luni 315 kg. Randamentul la
sacrificare este de 58 %, carnea fiind de foarte bună calitate.
6.6.10. Rasa Voldostana Pezzata nera

Originară din Valle d'Aosta, Italia şi face parte din
acelaşi registru genealogic deschis în anul 1985 pentru
populaţiile pe cale de dispariţie. Culoarea robei este bălţată
alb cu negru, zonele de culoare albă se întâlnesc în regiunea
lombară, partea ventrală a trunchiului şi extremităţile
membrelor. Conformaţia corporală armonioasă, talia de 120
cm la vaci şi 130 cm la tauri respectiv greutatea corporală
450 şi 550 kg.
204
Fig. 70 Rasa Voldostana Pezzata nera
Rasa (fig. 70) are aptitudini mixte pentru lapte şi carne,

realizând în medie 2856 kg lapte/lactaţie, cu 3,5 % grăsime
şi 3,31 % proteină. Randamentul la sacrificare este de 58 %.
6.6.11. Rasa Voldostana Castana
Fig. 71 Rasa Voldostana Castana
Este originară din Valle d'Aosta, Italia şi cunoscută sub

denumirea de Aosta Chestnut. Are la origine rasele
Voldostana Pezzata nera şi Herens din Elveţia. Şi pentru
această rasă (fig. 71) registrul genealogic a fost deschis în
205
Vasile MACIUC
anul 1985. Culoarea robei este brună uniformă cu diferite

nuanţe. La masculi, culoarea este mai închisă spre negru.
Este o rasă mixtă pentru lapte şi carne, conformaţie
armonioasă, talia de 125 cm la vaci şi 130 cm la tauri,
respectiv greutatea corporală de 460 şi 600 kg.
Producţia medie de lapte este de 2766 kg/lactaţie, cu
Randamentul la sacrificare – 60 %.
6.6.12. Rasa Highland

Este o rasă veche (fig. 72) din Scoţia, fiind formată în
condiţii naturale extrem de neprielnice. Există zvonuri că
rasa are aceiaşi origine cu vacile Kyloe, care au roba neagră
şi sunt mici de statură. Iniţial erau două populaţii distincte,
una cu o dezvoltare corporală mare şi roşiatică la culoare iar
cealaltă cu o dezvoltare corporală mai mică şi culoarea robei
neagră.
Prin mixarea acestor populaţii a rezultat rasa Highland,
omologată în anul 1884. Rasa mai este cunoscută sub
denumirea de „vaca de munte scoţiană”.
Fig. 72 Rasa Highland
206
Această rasă are aptitudini bune pentru producţia de

carne cu o precocitate remarcabilă în procesul de îngrăşare,
valorificând superior furajele. Dezvoltarea corporală este
mică, talia la vaci fiind de 110-120 cm, greutatea corporală
400-450 kg iar la tauri talia de 125-128 cm şi greutatea
corporală 500-550 kg. În general, culoarea robei este roşie
spre aurie sau roşu pur, dar ocazional întâlnim animale cu o
robă cenuşie, galbenă, neagră sau albă cu pete negre. Pielea
este acoperită cu un păr foarte lung care imprimă rasei un
aspect sălbatic. Capul este mare şi îngust, coarnele curbate
lateral sau în sus, scheletul osos fragil, picioare scurte,
rezistentă la insecte deoarece nu-i pot penetra blana.
De 20 de ani, Highland se află în topul animalelor de
clasă, fiind premiată la Concursul Naţional din Denver,
Statul Colorado. În insulele britanice este recunoscută ca
fiind cea mai premiată rasă.
Familia Regală Britanică păstrează o cireadă mare din
această rasă, la Castelul Belmorol, Scoţia, considerând că
este rasa principală a Casei Regale .
Vacile scoţiene sunt docile, uşor de întreţinut,
inteligente şi se adaptează uşor antrenamentelor în cireadă
sau grup.
6.6.13. Rasa Galloway

S-a format în Scoţia şi are la origine populaţia locală
cu coarne, de culoare neagră, de pe vremea celţilor. Această
populaţie locală dar şi alte populaţii de munte din zona de
Vest a Scoţiei se caracterizează prin picioare scurte şi robă
specifică, care să le permită supravieţuirea în condiţii de
iarnă grele. În sec. al XVIII-lea, 20-30 mii de vaci părăseau
zona Galloway pentru a fi aduse pe piaţa Smithfield,
207
Vasile MACIUC
moment prielnic pentru demararea selecţiei şi creşterea

dirijată a populaţiilor locale. În anul 1851 s-a înfiinţat
registrul genealogic comun pentru rasele Aberdeen-Angus şi
Galloway. Ulterior, crescătorii acestei rase au înfiinţat
propriul registru genealogic iar în perioada 1877-1878 s-au
organizat în Societatea Crescătorilor de rasă Galloway. Un
secol mai târziu s-a ajuns la vaca Galloway (fig. 73) din
zilele noastre.
Fig. 73 Rasa Galloway
Rasa are aptitudini productive pentru carne-lapte.

Conformaţia corporală este specifică populaţiilor de carne,
talia la vaci este de 120 cm, greutatea de 400-450 kg iar la
tauri talia de 133 cm şi 600-900 kg greutatea corporală.
Vacile Galloway aveau o varietate mare de culori, dar în
primul registru se permitea înregistrarea numai a animalelor
de culoare neagră şi cu o dungă cenuşie („tinge”). Din 1951
vacile Galloway cenuşii au devenit o obişnuinţă în cirezile
de vaci Galloway negre.
Animalele sunt de obicei mudare şi sunt pregătite
pentru montă la 20-27 luni. Au un instinct matern foarte
208
puternic şi pot da naştere de-a lungul vieţii la 10-12 viţei, cu

o greutate la fătare de 25-30 kg.
Tineretul taurin îngrăşat intensiv, la 400 de zile atinge
greutatea corporală de 310 kg, la un spor mediu zilnic de
700-750 g. Randamentul la sacrificare este de 59 % cu o
carne de calitate foarte bună.
6.6.14. Rasa Dexter
S-a format în partea de Sud a Irlandei. Originea rasei
(fig. 74) nu este încă elucidată. O presupunere ar fi că s-a
format prin încrucişarea rasei Kerry şi alte rase, posibil rasa
Devon. De asemenea, se afirmă că un nume „Mr Dexter” ar
fi lucrat pentru Lordul Hawarden şi că ar fi implicat în
formarea acestei rase. Introducerea rasei în SUA a avut loc
cu mult timp în urmă, când importatorii de bovine nu făceau
diferenţa dintre Dexter şi rasa Kerry. În perioada 1905-1915
au fost importate 200 de vaci care au ajuns la fermele
Elmendorf (Kentucky), Howard Gould (New York) şi James
S. Hill (Minnesota). După anul 1950, câteva crescătorii de
bovine din Marea Britanie au importat rasa din SUA. În anul
1982, un crescător din Canada, pe nume Doris Crowe a
importat rasa din Marea Britanie.
Fig. 74 Rasa Dexter
209
Vasile MACIUC
Programul de însămânţări artificiale a fost introdus în

anul 1968.
Este o rasă mixtă pentru lapte şi carne. Animalele au o
dezvoltare corporală mică, sunt blânde şi uşor de întreţinut.
Sunt două tipuri de vaci din rasa Dexter: cu picioare scurte şi
cu picioare lungi şi ambele populaţii au aproximativ aceleaşi
caracteristici. De menţionat, în special, rezistenţa la
condiţiile de mediu. Culoarea robei este roşie sau mai rar,
cenuşiu închis spre negru. Capul este mic iar coarnele sunt
curbate înainte.
Vacile produc lapte mult comparativ cu greutatea lor
corporală, între 2100 kg şi 3460 kg/lactaţie, cu 4,5 %
Tineretul îngrăşat intensiv atinge la vârsta de 18 luni
greutăţi considerabile. Randamentul la sacrificare este de 59
%. Carcasele sunt de foarte bună calitate iar pierderile
insegnifiante.
6.6.15. Rasa Gloucester

Populează Valea Severn încă din sec. al XIII-lea. A fost
apreciată pentru calitatea laptelui, carnea deosebit de
gustoasă şi taurii care sunt puternici şi docili. Prin implicarea
Societăţii Crescătorilor de vaci Gloucester (fig. 75),
efectivul rasei a crescut la 700 capete vaci.
210
Fig. 75 Rasa Gloucester
Rasa are aptitudini mixte pentru carne şi lapte.

Conformaţia corporală este specifică populaţiilor de carne.
Vacile cântăresc aproximativ 500 kg iar taurii 750 kg.
Culoarea robei este brun roşcată, cu picioarele şi capul
negre.
În sistem gospodăresc producţia medie de lapte este de
2600 kg/lactaţie iar în cel intensiv se ajunge la 3300 kg cu
3,9 % grăsime, 3,3 % proteină şi 4,6 % lactoză. Laptele este
ideal pentru prepararea brânzei de casă.
Aptitudinile pentru carne sunt şi ele evidente. Sporul
mediu zilnic depăşeşte 1100 g iar randamentul la sacrificare
este de 58 %. Carcasele sunt de bună calitate şi apreciate de
consumatori. Carnea este gustoasă şi cu puţină grăsime.
6.6.16. Rasa Tiroler Graunvieh
Se creşte în Tirolul Austriac dar şi în Italia unde este

denumită Grigio Alpina. Are la origine populaţiile
Oberinntaler, Wipptaler şi Lechtaler. Efectivul total este de
16.000 capete vaci din care 4.000 capete sunt cuprinse în
controlul oficial al producţiei. Asociaţia crescătorilor de rasă
211
Vasile MACIUC
Tirol Graunvieh (fig. 76) a fost înfiinţată în anul 1924 cu

sediul central la Innsbrück.
Rasa are aptitudini productive mixte pentru lapte şi carne,
constituţie robustă, talia la vaci de 135 cm, greutatea
corporală de 550-630 kg iar la tauri talia de 140 cm şi 1000
kg greutatea corporală. Culoarea robei este sură, cu zone mai
intense la nivelul ochilor, gâtului, umerilor şi flancurilor.
Botul şi mucoasele sunt negre, în jurul botului se observă un
inel de culoare albă iar coarnele sunt negre numai la vârfuri.
Fig. 76 Rasa Tiroler Graunvieh
Producţia medie de lapte este de 5500-6000 kg/lactaţie cu

3,55 % grăsime şi 3,25 % proteină. De asemenea, sporul
mediu zilnic este bun iar randamentul la sacrificare este de
57 %.
6.6.17. Rasa Hintervälder Rinal

Este originară din Germania, zona de Sud a Munţilor
Pădurea Neagră. S-a format pe un teren abrupt, cu surse de
hrană deficitare, printr-un proces de selecţie riguros şi
îndelungat.
212
Fig. 77 Rasa Hintervälder Rinal
Este o rasă (fig. 77) mixtă pentru carne şi lapte.

Dezvoltarea corporală mică, talia la vaci fiind de 118 cm,
greutatea corporală 350 kg iar la tauri talia este de 125 cm şi
450-500 kg greutatea corporală. Culoarea robei variază de la
galben deschis până la bălţată alb cu roşu, capul este alb,
foarte frecvent cu pete în jurul ochilor.
În producţia de lapte se comportă bine, în medie 4000
kg/lactaţie, cu 4 % grăsime şi 3,5 % proteină. De asemenea,
remarcabilă este textura musculară, sporul mediu zilnic de
850-1000 g şi randamentul la sacrificare de 58 %, în cazul
îngrăşării intensive. Carnea are însuşiri tehnologice şi
organoleptice bune.
6.6.18. Rasa Herens

S-a format în zona munţilor Alpi din Elveţia unde şi
astăzi este răspândită.
Rasa (fig. 78) are aptitudini mixte pentru carne şi lapte,
culoarea neagră, constituţie robustă, este rustică, longevivă
şi rezistentă la intemperii.
213
Vasile MACIUC
Producţia de lapte, în medie de 3100 kg/lactaţie, cu 3,82

% grăsime şi 3,33 % proteină. Manifestă aptitudini bune în
producţia de carne. Randamentul la sacrificare este de 58 %
în cazul îngrăşării intensive şi la vacile reformate.
Fig 78 Rasa Herens
Rasa Blanc-Bleu Belge
Capitolul 7
AMELIORAREA GENETICĂ A TAURINELOR
214
Ameliorarea genetică este un complex de măsuri

organizatorice, bazate pe aplicarea celor mai noi metode
tehnico-ştiinţifice, prin care omul urmăreşte modificarea
diferitelor populaţii de animale, în succesiunea mai multor
generaţii, care dobândesc – faţă de ascendenţi – noi
caracteristici superioare, precum creşterea potenţialului
productiv, îmbunătăţirea fertilităţii, sporirea rezistenţei la
boli şi la alţi factori de stres etc. Această activitate de mare
interes social şi economic vizează, inclusiv în ţara noastră,
îmbunătăţirea efectivelor de taurine, deziderat care
presupune întocmirea unor programe speciale, care urmăresc
o serie de obiective ce se pot materializa şi la nivel de
fermă:
 sporirea numerică a efectivelor totale şi matcă, prin
coordonarea competentă a procesului de însămânţări
artificiale;
 perfecţionarea tehnologiilor de creştere şi exploatare a
animalelor, precum şi asigurarea unei furajări corecte,
conform cerinţelor de dezvoltare corporală şi creştere a
potenţialului productiv;
 organizarea judicioasă a activităţilor de reproducţie,
care – în cadrul procesului de ameliorare – să asigure
un progres genetic sigur şi eficient;
 reducerea pierderilor prin morbiditate şi mortaliate
Reuşita oricărui program de ameliorare genetică a
efectivelor de taurine presupune aplicarea, cu maximă
rigurozitate, a unor măsuri prioritare, în prim-plan situându-
se asigurarea următoarelor condiţii: posibilităţi de cazare şi
exploatare corespunzătoare, astfel încât să existe confortul
zootehnic şi tehnologic pe care îl solicită programul de
215
Vasile MACIUC
ameliorare propus; bază furajeră optimă, la nivelul cantitativ

şi calitativ impus prin obiectivele de sporire a producţiilor
aşteptate; o stare de sănătate perfectă a animalelor supuse
ameliorării, ceea ce asigură buna creştere şi dezvoltare a
animalelor tinere, destinate reproducerii; cunoaşterea în
permanenţă, a rezultatelor ştiinţifice din domeniul
ameliorării, pentru a se putea prelua în condiţiile fiecărei
ferme.
Desigur, în sistemul de ameliorare a efectivelor, chiar
şi la nivel de fermă, un rol important îi revine şi selecţiei
tradiţionale, pe baza observaţiilor/criteriilor cunoscute de
crescători din tată în fiu. Spre exemplu, pentru selecţia
animalelor în scopul creşterii producţiei de lapte, este
deosebit de importantă cunoaşterea părinţilor atât pe linie
maternă, cât şi pe linie paternă, ceea ce este posibil mai ales
dacă există o evidenţă cu date precise, referitoare la fiecare
individ. De altfel, în oricare fermă cu o administrare
corespunzătoare, controlul şi evidenţa oficială a tuturor
indicatorilor de producţie, pe fiecare animal, constituie cea
mai sigură modalitate de ierarhizare valorică a acestora,
astfel încât vacile cele mai performante vor fi alese ca mame
de tauri. Practic în alegerea vacilor de reproducţie – fie
pentru creşterea efectivului, fie pentru întinerirea mătcii –
fermierul trebuie să ţină seama de mai multe reguli, inclusiv
următoarele:
 animalele selectate să provină din părinţi de mare
valoare biologică care pot transmite descendenţei
însuşiri morfo-productive valoroase;
 să se asigure un indice superior de spor al creşterii şi
dezvoltării în perioada dintre lunile a VI-a şi a XII-a de
viaţă a animalelor vizate pentru selecţie.
216
Ameliorarea se poate defini, aşa dar, ca totalitatea

sistemelor, metodelor, procedeelor şi măsurilor prin care se
determină creşterea potenţialului productiv al unei populaţii
de animale
Pe plan ştiinţific sunt remarcabile rezultatele privind
rezolvarea unor aspecte de ordin metodologic fundamental
aplicativ, elaborarea şi desfăşurarea activităţii de selecţie şi a
procesului de ameliorare a taurinelor. Dintre aceste rezultate
fac parte (după Vasile Ujică – 1997):
 cunoaşterea stadiului actual de ameliorare şi a
principalilor parametrii genetici la rasele de taurine
crescute în ţara noastră;
 fundamentarea şi elaborarea unor metodologii de
estimare a valorii fenotipice a reproducătorilor, de
pondere a caracterelor de selecţie, de estimare a
determinismului genetic, de construirea a unor indici
sintetici pentru ameliorarea concomitentă a mai multor
caractere precum şi de elaborare a programului de
ameliorare a raselor de taurine;
 aplicarea unor tehnologii de testare a primiparelor pe
baza performanţelor proprii realizate în prima sută de
zile de lactaţie;
 formarea unor noi populaţii cu potenţial genetic ridicat
şi cu aptitudini productive valoroase;
 producerea taurilor consangvinizaţi şi a unor linii
sintetice cu însuşiri valoroase;
 testarea aptitudinilor raselor noastre pentru producţia
de carne;
 introducerea în practica selecţei a testului de
paternitate şi încurajarea cercetărilor de imunogenetică
la taurine;
217
Vasile MACIUC
 criotipizarea taurilor folosiţi la Î.A.;

 extinderea controlului oficial al producţie şi a
însămânţărilor cu material seminal congelat;
 perfecţionarea tehnicii de apreciere complexă a valorii
de ameliorare a reproducătorilor – BLUP, Animal
Model, Descrierea liniară, MOET, s-taur test etc.
 generalizarea sistemului de prelucrare compouterizată
a datelor de selecţie ş. a.
218
219
Vasile MACIUC
CAPITOLUL -------
PROGRAMELE DE SOFTWARE ÎN
GESTIUNEA BOVINELOR DE LAPTE
Programele de software în gestiunea creşterii bovinelor

de lapte au apărut de aproximativ două decenii. Mai ales, în
ultimii ani, cererea şi utilizarea acestor instrumente s-a
intensificat. Astăzi, diversitatea pe care o oferă piaţa este
mare, prin numeroasele produse apărute, fiecare dintre ele
având caracteristici şi particularităţi proprii în măsură să
răspundă la diversele exigenţe de gestiune ale crescătorilor.
Primele programe de software în gestiunea creşterii
bovinelor de lapte au fost introduse începând de la jumătatea
anilor '80 când se afirmau în zootehnie noi exigenţe de
220
gestiune legate mai ales de aplicarea recentelor tehnologii,

practici de creştere şi planuri de asistenţă: de la sistemul de
gestiune alimentară, planificarea activităţilor de reproducţie,
asitenţa ginecologică şi sanitar-veterinară la evaluarea
morfologică şi genetică a bovinelor (sistemul liniar şi indicii
genetici) respectiv selecţia şi ameliorarea animalelor de
prăsilă (BLUP). Într-un asemenea context programele de
software reprezintă un nou şi eficient instrument în măsură
să asigure o gestiune raţională şi oportună a diferitelor
aspecte care privesc şi ţin de creşterea bovinelor în particular
şi a populaţiilor în general. În anii următori exigenţele
crescătorilor s-au mărit şi programele deja existente, aduse
la zi progresiv, au fost însoţite de noi programe de software
mult mai performante dezvoltate în unele ţări vest europene.
Dintre acestea, câteva concepute special pentru gestiunea
proceselor tehnologice (furajare, ameliorare, reproducţie
etc.,), altele specializate la un nivel ridicat pentru utilizarea
noilor progrese tehnologice cum ar fi: dozarea automatizată
a producţiei cantitativ şi calitativ, pedometre, etc.
Trebuie subliniat faptul că în afară de gestiunea
„tradiţională”, din ce în ce mai mult produsul de software
este privit ca un instrument flexibil de analiză şi programare
în cadrul fluxului tehnologic. Cu alte cuvinte sunt cerute
funcţii care permit să se efectueze analize mai mult sau mai
puţin complexe şi personalizate ale performanţelor de
creştere pentru a descoperi punctele critice.
A alege un program de gestiune nu este de loc simplu.
Trebuie să avem convingerea că nu există programul de
software „ideal” sau „cel mai bun” în sens absolut. Mai mult
decât atât, trebuie analizat cu atenţie numeroşi factori legaţi
de caracteristicile tehnologice, dar mai ales referitoare la
221
Vasile MACIUC
exigenţele proprii ale fiecărui crescătorului. O examinare

atentă a acestora din urmă este foarte importantă pentru a
exploata eficient acest instrument şi a înlătura eventualitatea,
de multe ori devenită realitate, de sub-utilizare sau utilizare
improprie a programului de software. Aşadar, este absolut
necesar de a planifica ce utilizare va fi dată programelor de
software, adică de a stabili ce sectoare din gestiunea fermei
vor fi automatizate. În acelaşi scop, vor fi identificate datele
a căror evidenţă se va urmării şi resursele umane (utilizatori)
respectiv tehnologice (unităţi periferice legate de software)
care se intenţionează a fi folosite. Acestea sunt aspecte
strâns corelate între ele, din moment ce hotărârea de a utiliza
o anumită tehnologie înseamnă asigurarea unei forme
organizatorice iar tipul de proceduri gestionale poate
determina posibilitatea de a exploata sau nu anumite
oportunităţi oferite de programul de software. Definirea
acestor elemente ar putea părea banală, totuşi, are o anumită
importanţă mai ales în cazul creşterii animalelor cu gestiune
automatizată, metodă folosită de fermierii profesionişti.
17.1. Date, utilizatori, tehnologii

În tabelul 35 sunt date câteva exemple de date pe care
programul de software le poate gestiona, împărţite pe
categorii. Pentru fiecare dintre ele gama de informaţie pe
care o putem aduna şi elabora este foarte amplă. Alegerea
trebuie să fie ponderată în ceea ce priveşte resursele
organizatorice şi tehnologice disponibile. Fiecare categorie
indicată constituie un vast container de date. Acestea pot fi
simple, dacă sunt date de introdus în computer, de exemplu
data naşterii, kg lapte la ultima mulsoare sau compuse, zile
de lactaţie, flux mediu/min etc. Toate vor fi elaborate prin
222
intermediul funcţiilor alese din când în când de utilizator.

Modalităţile de achiziţionare a datelor pot fi variate: prin
introducere manuală, introducere automată prin unităţile
periferice (vezi tabelul 36), importarea din arhivele altor
programe de software (prin dischetă sau via internet) sau
transferate de la un „înregistrator palmar”. În fiecare caz, de
acurateţea cu care sunt centralizate şi introduse datele în
programul de software depinde în mare măsură eficienţa în
luarea deciziilor viitoare. Controlul şi elaborarea
informaţiilor achiziţionate automatizat vor fi eficiente dacă
vor fi executate cu regularitate şi în mod constant. Prin
urmare, este foarte importantă dotarea cu un bun sistem de
înregistrare care trebuie să fie simplu şi univoc pentru a evita
riscul de apariţie a erorilor, fie în timpul fazei de strângere a
datelor, sau în etapa de introducere a datelor în program.
Disfuncţiile pot fi întâlnite în complexitatea informaţiei care
urmează să fie înregistrată sau persoana care centralizează
datele atunci când este diferită de cea care introduce datele
în compouter. Pentru operativitate, devine, aşadar, esenţial a
lua în considerare unde este poziţionat compouterul şi
personalul care va lucra cu programul de software. Aceste
aspecte variază în funcţie de tipul de operaţii pe care
intenţionăm să le utilizăm şi se identifică nu doar cu cel care
lucrează direct la compouter pentru introducerea datelor, dar
şi cu alte persoane cu care cooperează. Cu alte cuvinte pot fi
utilizatori: persoanele care utilizează formularele cu caracter
operativ, consultantul (veterinarul, nutriţionistul) care
examinează rapoartele statistice, responsabilul cu mulsul
vacilor în momentul în care este alertat din sala de muls etc.
Toate aceste persoane trebuie să fie plasate în cele mai bune
condiţii operative deoarece interacţionează la nivele diferite
223
Vasile MACIUC
cu programul de software: managerul fermei trebuie să

utilizeze corespunzător foile operative, consultantul extern
trebuie să ştie să tatoneze caracterul verosimil al raportului,
responsabilul cu mulsul vacilor trebuie să înţeleagă ce
înseamnă semnalul de avertizare şi trebuie să se comporte în
consecinţă.
Tabelul 35
Exemplu de date care pot fi gestionate de
programul software
Categoria de Date simple Date compuse
date
Codul fermei,
recunoaştere,
animalul, data
vârstă, numărul
ANAGRAFICE naşterii, data
de lactaţii
intrării, data
ieşirii, motivul
ieşirii, sex,
Durata lactaţiei,
pedigriu, indice
service period,
genetic, punctaj,
calving interval şi
calificative,
fecunditatea,
GENETICE alegerea
numărul de
reproducătorului
însămânţări,
pentru
anotimpul fătării
împerechere
etc.
data fătării, data
căldurilor, teste de
REPRODUCTIE gestaţie, data
tratării sterilităţii,
data avortului
224
evenimente legate
de reproducere
(vizite,
diagnostice,
SANITAR- terapii), număr de mastite
VETERINARE evenimente în lactaţie, zile
sanitare de tip
(mastită,
vaccinări, maladii,
intervenţii) etc.
kg lapte perioadă producţia totală,
control, % producţia în 305
grăsime, % zile, producţia
proteină, celule EVM, diferenţa
somatice, kg lapte de celule la
LAPTE la ultima ultimul control,
mulsoare, ultima durata între
însămânţare, mulgeri, %
indicele de scăderii cantităţii
conductibilitate de lapte în ultima
electrică săptămână
norme de hrană,
consumuri,
ALIMENTAŢIE numărul de treceri
prin
autoalimentator
diferenţa BCS
BCS punctaj
fătare/fecundare
devierea de la
ACTIVITATE
măsurare activă media
MOTORIE
săptămânală
225
Vasile MACIUC
costul dozei de
însămânţare,
preţul litrului de
ECONOMICE lapte, costul costul gestaţiei
intervenţiei la
fecundare, costul
terapiei
Tabelul 36
Unităţi periferice care pot fi conectate la
programele de software în gestiune
INSTALAŢIA DE MULS (măsurarea cantităţii de lapte,
conductabilitatea electrică, fluxurile, temperatura)
AUTOALIMENTATORI, INSTALAŢII DE ALĂPTARE
PEDOMETRE
GARDURI SEPARATOARE
BILANŢURI
ROBOT PENTRU MULS
17.2. Programele de software

Lumea informaticii este caracterizată de un extrem
dinamism şi de un ridicat turn over al produselor. Acest fapt
se reflectă şi pe piaţa programelor pentru domeniul
zootehnic care în ultima vreme au suferit numeroase
transformări şi actualizări şi din cauza faimosului
„millenium bug” (millenium bug = virusul anului 2000) şi a
adaptării treptate a programelor software configurate în DOS
226
pentru mediul mai dinamic din Windows. Diversitatea pe

care o oferă piaţa este amplă, cu produse care au diferite
caracteristici, oportunităţi şi funcţii. Programele, ca să le
numim „istorice” (gaia, supercow, hpa latte) au fost flancate
de noi produse, dintre care unele concepute cu scopul precis
de a gestiona unităţile periferice, altele dezvoltate de
asociaţii de crescători şi firme şi prezente în alte sectoare ale
zootehniei, în cadrul general al serviciilor de asistenţă
furnizate crescătorului. Numeroase sunt aspectele în baza
cărora se diferenţiază diferitele programe. Confruntarea
acestora presupune un examen aprofundat al diferitelor
caracteristici funcţionale care poate fi efectuat doar în
momentul „rulării” programului de software.
În linii mari se poate afirma că un program este cu atât
mai puternic cu cât este mai mare numărul de funcţii şi
opţiuni de care dispune. Din păcate acest lucru poate fi în
dezavantajul uşurinţei în exploatare care reprezintă o
prerogativă foarte importantă. În special, în ceea ce priveşte
câteva aspecte precum introducerea datelor (pentru o singură
bovină sau pentru mai multe în acelaşi timp), posibilitatea de
a consulta în orice moment informaţii despre animal, lectura
datelor elaborate, schimbul de date cu alte programe,
controlul neconcordanţelor. Utilizarea mediului Windows a
contribuit la simplificarea acestor operaţii – care pot fi
efectuate simultan – şi la uşurarea din punct de vedere grafic
a lecturii datelor introduse şi a datelor elaborate. Programele
mai sofisticate permit utilizatorului libertatea de a crea „ad
hoc” evenimente, indici, parametri de restricţie, funcţii sau
permit un nivel ridicat de personalizare a procedurilor. Este
vorba de programele de software care într-un anumit sens
trebuie să fie „programate” şi pentru acest motiv pot
227
Vasile MACIUC
presupune mai degrabă o cantitate mai mare de muncă. Alte

programe care nu prevăd această posibilitate se adaptează la
exigenţele crescătorului, graţie unui amplu sortiment de
funcţii şi elaborări dintre care se poate aleage. În orice caz,
un bun program de software trebuie să prevadă posibilitatea
de a gestiona cu uşurinţă scadenţele operative, să împartă
cireada în grupuri omogene în baza parametrilor de restricţie
(de exemplu: vaci pe categorii ginecologice, pentru furajare
diferenţiată, pentru tratament, etc. ), de a furniza rapoarte de
monitorizare care să asigure un bun nivel de analiză.
În tabelele menţionate sunt sintetizate în mod
schematic principalele funcţii care pot fi desfăşurate de
programele de software în gestiunea exploatării vacilor de
lapte. În practică, ele reprezintă diferite proceduri prin
intermediul cărora datele introduse în program sunt
elaborate şi prezentate utilizatorului. Funcţiile sunt strâns
corelate între ele iar clasificarea lor devine necesară doar cu
scop pur descriptiv:
 istorică (arhivă de date, anamneză - individuală şi
colectivă);
 operativă (organizatorică);
 monitorizarea şi controlul populaţiei (statistică);
 gestionarea unităţilor periferice;
 importul şi exportul de date pentru alte funcţii
(vezi datele APA, alte programe software etc.).
Produsele aflate în comercializare se diferenţiază între
ele tocmai prin modalităţile prin intermediul cărora
asemenea funcţii sunt desfăşurate şi se adaptează la
exigenţele utilizatorului. În cadrul anumitor programe
diferitele grupuri de funcţii sunt organizate în „module” care
pot fi achiziţionate separat. Modulele „istoric” şi „operativ”
228
sunt probabil cele mai familiare utilizatorilor tradiţionali de

software pentru zootehnie deoarece pentru mult timp au
constituit nucleul de bază al programelor. Modulul istoric
permite accesarea şi gestionarea arhivelor de date de diferite
tipuri (de exemplu: starea civilă, reproducţie, producţie)
referitoare la animalele privite individual sau în grup (de
exemplu: liste text, grafice, prospect productiv). Fişa
individuală reprezintă „inima” acestui modul. Ea se poate
limita la a furniza informaţii cu caracter sintetic asupra
statului prezent şi viitor al animalului – anagrafic productiv,
reproductiv, sanitar – sau poate conţine întreaga arhivă
istorică a diferitelor evenimente. În acest caz îi este furnizată
crescătorului o anamneză completă a animalului şi acest fapt
poate să fie foarte util când se doreşte efectuarea unor
confruntări şi analize retrospective.
Prin termenul „operativ” se înţelege acel grup de
funcţii capabile să furnizeze crescătorului informaţii şi
suporturi – rezultate elaborate sub formă video, imprimate
etc. – necesare pentru a planifica şi a gestiona diferitele
activităţi de rutină care privesc cireada şi subiecţii luaţi
individual.
Este un modul foarte important al programului de
software din punct de vedere al gestionării, deoarece permite
simplificarea şi eficientizarea organizării muncii.
Instrumentul prin care programul de software satisface
necesităţile operative este, în principal, elaborarea de liste de
atenţie şi foi operative. Acestea conţin informaţiile
referitoare la bovine sau la grupele de subiecţi asupra cărora
trebuie să fie efectuate anumite operaţii (vizite, teste de
gestaţie, scadenţe periodice, mutări etc.). Construirea acestor
liste are loc prin intermediul parametrilor de restricţie, adică
229
Vasile MACIUC
criterii care permit să se selecţioneze, din întregul cirezii,

subiecţii care prezintă caracteristicile cerute.
Există o notabilă diversificare între programele de
software aflate în comerţ, cu privire la modalitatea de
construire a listelor şi la posibilitatea de a alege sau de a
adapta la propriile exigenţe parametrii de restricţie. La
modulul care se ocupă de monitorizarea cirezii se priveşte
astăzi cu mare interes, deoarece reprezintă unul din aspectele
cele mai inovative ale programului de software.
Acest grup de funcţii permite tatonarea periodică a
performanţelor creşterii bovinelor (productive, economice,
etc.) şi efectuarea de evaluări şi previziuni asupra cirezii şi a
planului de gestiune. Monitorizarea constantă a indicilor
statistici constituie un ajutor valid pentru a individualiza
progresele şi a descoperi punctele critice ale creşterii
bovinelor care necesită intervenţii corectitive. Posibilitatea
de a efectua estimări viitoare şi proiectări (de exemplu:
omogenitatea şi structura cirezii; cota de lapte) permit
alegeri gestionale cu largă anticipaţie.
Este vorba deci de un instrument cu atât mai preţios cu
cât vor fi mai mari posibilităţile acordate utilizatorului, de a
specifica mai oportun perioada de timp, categoriile de
animale şi aspectele ce vor fi monitorizate.
Funcţia de control este foarte importantă mai ales când
sunt utilizate tehnologii sofisticate, adică în cazul
programelor de software cu interfaţă de conectare la unităţile
periferice care transmit automat informaţiile (de exemplu
instalaţia de muls). Prin intermediul elaborării de liste sau
prin intermediul semnalelor de atenţionare această funcţie
permite supravegherea numeroaselor aspecte referitoare fie
la procedurile operative, fie la animale. Permite, de exemplu,
230
de a individualiza cu rapiditate anomaliile în funcţionarea

instalaţiilor legate la compouter, în comportamentul unui
anumit grup de animale care trebuie controlate (de exemplu
- ar putea fi „în călduri”) sau scadenţe care nu au fost
respectate. Utilizarea noilor tehnologii legate de compouter
se răspândeşte cu repreziciune. Acestea reprezintă un ajutor
valid pentru crescător, totuşi este oportun să amintim că
inevitabil adaugă noi spaţii care trebuie gestionate. Nu toate
programele sunt capabile să controleze în mod direct
echipamentele periferice, dar pot în egală măsură să
exploateze avantajele care derivă din utilizarea lor, prin
intermediul programelor de software concepute special
pentru această funcţie. În acest caz este necesar să se verifice
dacă sunt compatibile între ele. Anumite programe sunt deja
predispuse la transfer de date. În alte cazuri acest lucru poate
fi efectuat extrăgând datele sub formă de fişiere de transfer
(format text, ASCII etc.). În general, semnalând această
necesitate la serviciul de asistenţă, este totuşi posibil să se
facă în aşa fel încât programele de software să devină
compatibile. Vorbind la un nivel şi mai general, posibilităţile
de inter-schimbare reciprocă şi fără dificultăţi a datelor este
o caracteristică care trebuie luată cu atenţie în considerare
pentru că permite exploatarea în orice moment oportunitatea
de a se folosi şi de alte programe de software dotate cu
funcţii particulare. Acest fapt este cu atât mai important cu
cât sunt mai limitate posibilităţile programului utilizat.
Nu sunt de neglijat nici celelalte cerinţe ale programului
de software:
• manual de utilizare – help on-line: este nevoie să se
verifice că sunt uşor de consultat şi simplu de interpretat mai
ales dacă sunt traduse din alte limbi. Când programul de
231
Vasile MACIUC
software a fost instalat recent reprezintă un ajutor valid

pentru utilizatorul care ar trebui să aibă întotdeauna
posibilitatea de a consulta firma producătoare care a
concesionat programul de software.
• asistenţă tehnică: este importantă evaluarea
disponibilităţii şi oportunitatea intervenţiilor de asistenţă, în
special, în cazul programelor legate la echipamentele
periferice. Acest serviciu este desfăşurat prin intervenţii la
firmă sau prin telefon. Dispunând de un modem este posibil,
în anumite cazuri, de a folosi „teleasistenţa” adică o
intervenţie directă asupra compouterului crescătorului care
este efectuată punând sau conectând terminalul utilizatorului
cu acela al asistenţei tehnice. Costul serviciului de asistenţă
este inclus adesea în pachetul de vânzare a programului de
software în timp ce în alte cazuri este prevăzut un
abonament anual.
• actualizări: este vorba de un aspect important pentru
că timpul de „învechire” a programelor informatice este
scurt, iar noutăţile în domeniu apar cu rapiditate. Există o
mare atenţie din partea firmelor producătoare faţă de
informaţiile care vin de la utilizatori (disfuncţiuni, exigenţe
nesatisfăcute, posibile îmbunătăţiri). Actualizările pot fi
foarte frecvente. În general, actualizările pentru aceeaşi
versiune (update) sunt gratuite, în timp ce un „upgrade” al
programului software (trecerea la versiuni superioare) are un
cost suplimentar. Modalitatea cea mai comună cu care sunt
efectuate este prin expedierea de floppy disk (dischete) sau
CD-rom. În anumite cazuri este posibil să se conecteze, prin
internet, la situl firmei de software şi a descărca direct
actualizările. O analiză aparte merită serviciul on-line.
232
• gestiuni multiple: anumite programe permit

gestionarea cu un unic program de software a mai multor
cirezi. Este o oportunitate interesantă mai ales pentru cine
desfăşoară activităţi de consultanţă pentru firme (veterinar,
zootehnist, nutriţionist).
• cost: există o gamă destul de variată de preţuri a
pachetelor de software care include în general, în afară de
instalare, o perioadă de pregătire pentru utilizator. Evaluarea
se va face în funcţie de raportul „cost/beneficiu”. Anumite
programe au un cost fix în timp ce pentru altele este
prevăzută o formulă în funcţie de numărul de vaci pe care le
are firma respectivă sau de modulele funcţionale pe care
firma intenţionează să le achiziţioneze. În cazul programelor
conectate prin interfaţă la echipamentele periferice trebuie
amintit că există un cost adiţional referitor la conectarea
instalaţiilor.
• ţara de origine: este un aspect minor care totuşi
merită o consideraţie. Programele de software străine sunt
direcţionate către o piaţă foarte amplă şi de aceea trebuie să
ţină seama de exigenţele exprimate de tipologii diferite
pentru creşterea animalelor. Pot prezenta deci anumite
funcţii şi caracteristici care nu-şi găsesc imediat o utilizare
în realitatea noastră zootehnică. În general, se inspiră după o
filozofie gestională bazată mai ales pe „comerţ şi
productivitate” care are ca subiect principal cireada
considerată în globalitatea sa.
În continuare, prezentăm câteva programe de software
apărute pe piaţa europeană. Am considerat oportun să
împărţim programele în două grupe:
 programe software conectate la echipamente
periferice
233
Vasile MACIUC
 programe software care nu prevăd această posibilitate

Adoptarea unui asemenea criteriu, departe de a reprezenta
un factor de merit sau discriminator faţă de capacităţile
funcţionale ale fiecărui program de software, este
indispensabil deoarece permite individualizarea anumitor
aspecte comune în cadrul grupurilor. Programe de software
conectate la echipamente periferice trebuie să permită o
gestiune „zi de zi” a unei cantităţi însemnate de date şi de
aceea sunt dotate cu o serie de funcţii suplimentare care nu
sunt prezentate la alte programe deoarece nu sunt necesare
pentru acestea din urmă. Cu alte cuvinte trebuie să poată să
gestioneze un ambient care în absenţa echipamentelor
periferice este controlat în alt mod.
Programe de software conectate la echipamente
periferice sunt programe create şi vândute de aceleaşi firme
care produc aceste tehnologii pentru a permite funcţionarea
şi utilizarea acestora.
În unele cazuri s-au născut ca baze de date mari, dotate cu
proceduri pentru elaborarea aproape exclusivă a datelor
achiziţionate în mod automat prin echipamente periferice.
Acest tip de software prezintă dezavantajul de a permite
gestionarea a doar o parte din rutina operativă a fermei şi de
a avea mari limitări în ceea ce priveşte posibilitatea de a
menţine o arhivă cronologică a datelor. Evoluţia succesivă a
permis în multe cazuri evitarea unei asemenea probleme şi
au fost lărgite spaţiile aplicative ale acestor programe, unele
dintre care sunt acum foarte complete.
În general, sunt proceduri configurate în module separate
(lapte şi muls, alimentaţie, actvitate locomotorie). Datele
sunt înregistrate de cel puţin două ori pe zi, cu ocazia trecerii
în sala de muls, de aceea volumul de informaţii disponibile
234
pentru fiecare animal este foarte mare. Din acest motiv în

dezvoltarea lor a fost acordată o deosebită grijă pentru
atenţionarea crescătorului asupra informaţiilor cele mai
importante, uşurând lectura acestora prin utilizarea de
grafice şi prin limitarea automată a principalelor rapoarte de
atenţie (producţii, animale în călduri, conductibilitate,
alimentaţie). Pe de altă parte pot fi destul de complicate
pentru utilizator. De fapt pentru optimizarea utilizării acestor
programe de software este solicitată o atenţie cel puţin
zilnică şi o aclimatizare continuă a datelor care nu pot fi
achiziţionate în mod automat (mai ales cu caracter
reproductiv).
AFIFARM
Reprezintă evoluţia programului Afi 2000 născut la
rândul său din procedura Afimilk pentru DOS. Se adresează
fie crescătorului fie profesioniştilor care desfăşoară activităţi
de consultanţă; de fapt, spre deosebire de versiunile
precedente, poate fi utilizat şi fără conectarea la echipamente
periferice (versiunea off-line). Este un instrument de
gestiune a firmei sofisticat mai ales în ceea ce priveşte
funcţiile operative şi aspectele de monitorizarea creşterii
animalelor. Pentru o bună utilizare este important să se
înţeleagă modul de tratare al acestuia care are ca subiect
principal globalitatea cirezii. Aceasta este din când în când
analizată după criterii de selecţie de diferite tipuri şi
împărţită în subpopulaţii. În afară de o alegere foarte amplă
de evenimente, funcţii şi parametri, utilizatorul poate să
definească şi să creeze altele pentru a putea produce rapoarte
personalizate care reprezintă în acelaşi timp un instrument
de control, cu caracter operativ şi analitic. La evenimentele
individuale, de pildă, pot fi asociate automat costuri sau
235
Vasile MACIUC
scadenţe temporale. Acest fapt permite efectuarea de

evaluări economice sau transferarea completă pe compouter
a calendarului activităţilor operative, în afară de modulele
conectate la echipamente periferice prezintă o gestiune
articulată a evenimentelor sanitare. Gestionează în plus şi
registrele de anagrafie oficiale.
ALPROWINDOWS
Este un program dedicat în mod special gestiunii
echipamentelor periferice la care este conectat prim
microprocesorul alpro. Întreaga procedură este caracterizată
de o extremă simplitate în utilizare şi rapiditatea cu care
datele sunt propuse utilizatorului graţie şi unor eficiente
soluţii grafice. Fereastra iniţială propune imediat un cadru
sintetic al principalelor liste de atenţie: călduri, producţie,
conductibilitate, alimentaţie. De aici este posibil accesul fie
la fişa unui singur animal unde are loc şi introducerea
datelor, fie la secţiunile de gestiune în alimentaţie, lapte şi
activitate motorie. În interiorul fiecăruia dintre acestea,
posibilitatea de personalizare este destul de amplă mai ales
în ceea ce priveşte alegerea parametrilor şi a filtrelor pentru
a construi, modifica şi ordona listele. Pare, din contra,
redusă partea dedicată elaborărilor statistice. Semnalăm, în
sfârşit, că repararea activităţii motorii este independentă de
trecerea prin sala de muls şi are loc în fiecare oră. Acest fapt
poate permite identificarea momentului începerii perioadei
de „călduri”.
CRYSTAL
Este un program de software modular creat de mai puţin
de un an care permite o gestionare flexibilă a informaţiilor
care provin de la echipamentele periferice şi de la activităţile
care privesc animalele individual. Modulele disponibile sunt
236
cele care se referă la alimentaţie (modulul de alăptare, cel de

autoalimentare cu gestiune în interiorul şi în exteriorul sălii
de muls), mulgerea (producţii, conductibilitate, activitate
motorie cu posibilitatea de vizualizare a momentului iniţial
al creşterii activităţii), robot (dezvoltat în special), gestiunea
maladiilor, agenda de scadenţe, imprimate de baze de date
personalizate. Listele operative sunt dedicate mai ales
activităţilor zilnice pe când în ceea ce priveşte partea
sanitară este prevăzută conectarea unui program de software
de gestiune veterinară (care se adresează liberilor
profesionişti). Procedura, totuşi, prevede gestiunea arhivelor
oficiale a medicamentelor şi a anagrafelor. Mai există apoi o
secţiune dedicată evaluării în baza raportului cost/profit, cu
estimarea volumului de afaceri penrtu calcularea TVA.
DAIRYPLAN
Programul este actualmente disponibil în figuraţii DOS
(DP4) şi Windows (DP5). Dacă se ţine seama de schimbările
legate de configuraţia diferită, deosebirile dintre cele două
versiuni (introducerea modulului dedicat robotului pentru
muls şi îmbunătăţirea funcţiilor dedicate porţilor de
separare) nu sunt foarte semnificative din punct de vedere
funcţional. Sunt semnificative însă în ceea ce priveşte
structura programului de software. DP5 este un cumul de
programe care pot fi lansate simultan, fiecare dintre acestea
acoperind o serie de funcţii: DP MENIU (registru de
animale), DP SETUP (definirea parametrilor şi a
caracteristicilor firmei), DP VET (acţiuni cu caracter
veterinar), DP LIST (definire şi creare de liste), DP
TABLEGRAPH (elaborări de grafice), DP ROBOT (robot
pentru muls).
237
Vasile MACIUC
Este un program de software complet care oferă libertate

crescătorului în definirea funcţiilor şi a parametrilor de
restricţie (gama disponibilă pentru ambele este foarte amplă
şi variată). Deosebit de eficientă, din punct de vedere
informativ este partea dedicată gestiunii sanitare. Pentru
fiecare eveniment definit de crescător este posibilă
programarea unei secvenţe articulate de acţiuni viitoare.
Acestea pot la rândul lor să fie utilizate drept criterii
selective pentru elaborarea de liste operative. Foarte
cuprinzătoare este şi fişa individuală a fiecărui animal.
MANUFEED 500
Este vorba de un software de gestiune configurat în
DOS şi de aceea caracterizat de o schemă operativă „în
cascadă”. În ecranul de meniul principal sunt indicate
diferite opţiuni adică submeniurile la care se poate ajunge:
zilnic (liste de atenţie şi calendar); animale (date
reproductive, evenimente, parametri pentru atenţionări, liste,
indici de fertilitate); alimentaţie (norme de hrană şi
cantităţi); muls (măsurători, recapitulări, reglarea
echipamentelor); separare (individuală sau în grup); sănătate
(maladii, monitorizarea temperaturii, conductibilitate,
activitate motorie, greutate, liste de atenţie); sistem
(definirea parametrilor şi schimbul reciproc de fişe). Este o
procedură completă şi flexibilă care se pretează la o bună
utilizare graţie şi disponibilităţii, pentru fiecare ecran de
meniu, a unor informaţii abundente şi complete asupra
bovinei sau asupra grupului de animale care se află în
examinare. Este dotat cu variabile care pot fi modificate la
alegere, pentru a face funcţională gestiunea diferitelor
compartimente. Din punct de vedere operativ sunt eficinte
238
funcţiile referitoare la elaborările avertismentelor în funcţie

de calendar şi la inserarea evenimentelor.
Programe de software care nu prevăd conectarea
la echipamente periferice, cuprind programele de
software apărute în principal cu scopul de a uşura rutina
operativă a crescătorului, de a garanta o gestiune atentă a
arhivelor cronologice şi de a elabora indici statistici pentru
monitorizarea cirezii. În general sunt programe uşor de
utilizat şi de aceea pot fi exploatate cu uşurinţă la întreaga
lor capacitate. Nu este deosebit de dificil pentru crescător în
ceea ce priveşte actualizarea datelor care poate fi executată
după o cadenţă variabilă şi referitoare mai ales la
dimensiunile cirezii (adesea este executată cu ocazia
controlului funcţional sau a vizitei veterinare).
Spre deosebire de programele de software conectate la
echipamente periferice, acestea din urmă, sunt în general
dotate cu un număr de imprimante predefinite cu caracter
operativ şi pentru înregistrarea evenimentelor. Gestionează
date de natură variabilă (anagrafice, genetice, alimentare),
dar principalele domenii de aplicaţie sunt:
AGRIBOVINE
Software configurată în DOS pentru gestiunea
principalelor compartimente ale creşterii. Prevede
posibilitatea de a executa imprimarea registrelor oficiale
anagrafice şi ale medicamentaţiei. Furnizează diferite tipuri
de foi operative (inclusiv pentru vizitele veterinare) pentru
gestiunea evenimentelor şi a calendarului; dispune de o
arhivă de peste 400 de evenimente sanitare. Imprimantele de
recapitulare (prezenţe, sănătate, evenimente, producţii, vaci
cu probleme, înlocuiri, fişa individuală) sunt numeroase şi
pot fi personalizate pentru perioada de timp şi prin
239
Vasile MACIUC
intermediul folosirii a aproximativ douăzeci de parametri. În

ce priveşte producţia, este capabil de a elabora curbe de
lactaţie (lapte, grăsime, proteină, etc.) şi permite
confruntarea mediilor de producţie din diferite perioade.
AUGIA
Această procedură creată de firma APA din Montova
este astăzi în faza de dezvoltare şi perfecţionare; actualmente
este deja instalată la peste o sută de crescători. Până acum au
fost elaborate cu precădere funcţii de tip operativ şi de
arhivare pentru a facilita schimbul de informaţii cu
programele utilizate pentru controalele de producţie. Din
acest motiv maladiile, terapiile şi cauzele de eliminare din
efectiv sunt descrise prin coduri APA. Pot totuşi să fie
personalizate. Imprimantele furnizează în afară de liste de
atenţie (foi operative) şi de previziune (inclusiv fişa
ginecologică) prospecte statistice şi rapoarte de recapitulare.
Dintre acestea sunt în special aprofundate cele dedicate
monitorizării celulelor somatice. Dezvoltările viitoare au
obiectivul de a spori funcţii statistice şi aplicaţiile grafice
(curbe de lactaţie etc.) pentru ca procedura să poată fi
utilizată şi ca un instrument analitic.
CINCINNATO
Este vorba de un program dezvoltat recent la
Italservice (în colaborare cu APA din Cremona) prin urmare
şi acesta în curs de perfecţionare. Este vorba de un potenţial
aproape analog precedentelor programe de software cât
priveşte partea operativă în timp ce rezultatele sunt tratate cu
atenţie – din punct de vedere grafic – aspectele de analiză a
situaţiei reproductive şi productive (curbe de lactaţie).
Întreaga procedură este caracterizată de o însemnată
240
facilitate în utilizare. Gestionează registrele de anagrafă

oficiale şi ale medicamentelor.
GAIA
Se poate spune că este un program „istoric” pe care
Asociaţia Italiană a Crescătorilor (AIA), de circa un deceniu,
la pus gratuit la dispoziţia crescătorilor prin APA.
Dezvoltată cu obiectivul de a furniza un instrument operativ
crescătorului şi de a garanta o eficientă culegere a datelor în
timpul controalelor de producţie, această procedură şi-a adus
o însemnată contribuţie la informatizarea firmelor italiene.
Actualmente apare puţin depăşit dacă este comparat cu alte
programe de software existente, prin anumite aspecte
referitoare la uşurinţa în exploatare, adaptabilitatea la
diferitele exigenţe şi conectare cu alte programe de software.
Programul este configurat aproape în întregime în DOS cu
excepţia părţii dedicate imprimantelor care de ceva timp sunt
adaptate pentru Windows.
ISALATTE
Este un program de software răspândit în Europa, unde
există circa 4000 de proceduri instalate. Este vast şi articulat
care permite o gestiune personalizată şi aprofundată a multor
aspecte şi este de fapt construit în module vandabile separat:
de inventar, de reproducere, sanitar, de creştere, de
alimentaţie, de genealogie, de genetică, de economie, de
producţie de lapte, gestiunea cotă, imprimante personalizate,
opţiuni (definire de parametri). Fiecare modul dispune de
arhive foarte ample de evenimente şi parametri, plus un
număr de imprimante recapitulative şi analitice sofisticate şi
aprofundate.
ULISSE
241
Vasile MACIUC
Dintre programele de software de creştere a

animalelor, Ulisse reprezintă desigur o noutate. Este vorba
de un serviciu de gestiune a cirezii via internet care este
efectuat folosind arhivele de date (fie personale, fie oficiale
– ANAFI, AIA) controlate de un singur program de
software din cadrul APA din Vicenza. Crescătorul se
conectează la situl internet al APA pentru a trimite propriile
date şi a descărca actualizările şi elaborările (prospecte,
rapoarte, liste de atenţie etc.) care vor fi salvate pe
computerul propriu pentru a putea fi consultate în orice
moment cu scopuri informative, operative etc., fără a fi
conectat la reţea. Datele care trebuie introduse de către
crescător sunt cele de reproducţie, sanitare, BCS. Toate
celelalte date – productive, genetice etc. – sunt deja prezente
în arhivele APA deoarece sunt actualizate cu ocazia fiecărui
control şi cu ocazia apariţiei indicilor genetici. Acest fapt
oferă câteva avantaje: lucrezi cu o bancă de date mereu
actualizată, a dispune de un control continuu al informaţiilor
(actualizările la această procedură sunt executate asupra unui
singur software şi deci imediat disponibile în momentul
conectării la acest site). Este o procedură în curs de
perfecţionare, născută cu obiectivul specific de a furniza
crescătorului o analiză constantă a datelor pentru
monitorizarea evoluţiei cirezii. Dezvoltările viitoare sunt
orientate către potenţializarea aspectelor gestionale cele mai
evidente.
WINCOW
Este o nouă versiune a faimosului Supercow, unele
dintre primele programe de software în gestiunea exploatării
vacilor de lapte, apărut pe piaţa europeană. De la precedenta
versiune Wincow păstrează modul general de tratare şi
242
prezintă multe avantaje care derivă din utilizarea sistemului

Windows. Au fost facilizate multe proceduri de vizualizare a
datelor şi de introducere a evenimentelor (mai ales sanitare);
în aceeaşi măsură a fost lărgită alegerea şi opţiunile cu
privire la liste. Punctul de forţă a programului rămâne partea
dedicată gestiunii sanitare şi reproductive cu elaborarea de
foi operative şi controlul scadenţelor. Mai există apoi alte
câteva funcţii utile precum cea de previziune a consistenţei
cirezii şi a cotei de lapte. Gestiunea oficială se face prin
intermediul conectării la un software dezvoltat special în
acest scop.
243
Vasile MACIUC
BIBLIOGRAFIE
Alexoiu, A., Roşu, L. (1988) – Ghid practic de slecţie şi
dirijare a împerecherilor în fermele de taurine. Edit. Ceres,
Bucureşti.
Bogdan, A.T. şi colab. (1981) – Reproducţia animalelor de
fermă. Edit. Scrisul Românesc, Craiova.
Bogdan, A.T. şi colab.(1984-1985) – Fertilitatea,
natalitatea şi prolificitatea în zootehnie. Vol. I şi II. Edit.
Dacia, Cluj-Napoca.
Bogner, H. (1978) – Rinderfleisch production, Verlag
Ulmer, Stuttgart.
Bronnimann, R., Fluckiger, E., Rothenbuhler, E. (1992) –
Production laitiere. Edit. IRL Lausanne, Elveţia.
Confederat, Margareta, Bazgan, Olimpia, Maciuc, V.
(2005) – Manual practic pentru zooigiena. Edit
Tehnopress, Iaşi.
Coman, I., Podoleanu, L., Gaşpar, C. (2000) – Etologie şi
etopatologie. Edit. Tehnopress, Iaşi
Cuc, A. (2003) – Calitatea carcasei şi cărnii. Edit
AgroTehnica, Bucureşti
244
Cucu, Gr. I., Maciuc, V., Maciuc, Domnica (2004) –

Cercetarea ştiinţifică şi elemente de tehnică
experimentală în zootehnie. Edit. Alfa, Iaşi
Dinescu, Şt., Ştefănescu, Gh. (1996) – Hrănirea animalelor.
Edit. Ceres, Bucureşti.
Dinescu, Şt. şi colab. (1995) - Îndrumătorul crescătorului
de animale. Edit. S.C. Agris.
Dinescu, Şt., Ştefănescu, Gh. (1988) – Creşterea vacilor
pentru lapte. Edit. Ceres, Bucureşti.
Drăgănescu, C. (1979) – Ameliorarea animalelor. Edit.
Ceres, Bucureşti.
Drăgănescu, C. (1984) – Exploatarea animalelor – Ecologie
animală. Edit. Ceres, Bucureşti.
Edelyi, Şt. şi colab. (1990) – Producerea şi conservarea
furajelor. Tipo Agronomia, Cluj-Napoca.
Georgescu, Gh. (1998) – Creşterea bovinelor. Edit. Fundaţia
Casa Fermierului, Bucureşti.
Georgescu, Gh., Stanciu, G., Velea, C., Ujică, V. (1990) –
Tehnologia creşterii bovinelor. Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
245
Vasile MACIUC
Georgescu, Gh. şi colab. (1983) – Cartea fermierului.

Creşterea taurinelor. Edit. Ceres, Bucureşti.
Georgescu, Gh. (1998) – Alimentaţia raţională a animalelor
de lapte. Edit. Ceres, Bucureşti.
Georgescu, Gh. (1999) – Mulsul raţional al vacilor de lapte.
Georgescu, Gh. şi colab. – Tratat de creşterea bovinelor:
vol. I (1989), vol.II (1988), vol. III (1995), vol. IV (1998).
Grosu, H. (2003) – Programe de ameliorare. Edit.
Agrotehnică, Bucureşti.
Grosu, H., Lungu, S., Kremer, V. (1997) – Modele liniare
utilizate în ameliorarea genetică a animalelor. Edit. Coral
Sanivet, Bucureşti.
Guedson, J.C. şi colab. (1995) – Vaches d’Europe. Lait et
Viande, Aspects économiques. Edit. Economica, Paris.
Halga, P. şi colab. (1999) – Alimentaţia şi reproducţia la
erbivore domestice. Edit. Dosoftei, Iaşi.
Jarrige, R., Jurubescu, V. (trad.)(1994) – Alimentaţia
bovinelor, ovinelor şi caprinelor. Edit. INRA, Paris.
246
Lupan, V., Chilimar, S., Ujică, V. (1997) – Tehnologia

creşterii bovinelor. F.E.P. “Tipografia Centrală”, Chişinău,
Republica Moldova.
Maciuc, V. (1999) – Studiul comparative asupra
principalelor elemente de genetică cantitativă şi
imunogenetică la unele populaţii de taurine Bălţată cu
negru din R. Moldova şi zona de est a României. Teză de
doctorat, Chişinău, R. Moldova.
Maciuc, V., Ujică, V., Nistor, I. (2003) – Ghid practic de
ameliorare genetică a bovinelor pentru producţia de lapte.
Edit. Alfa, Iaşi
Manişor, P. (1994) – Mecanizarea şi automatizarea
lucrărilor în zootehnie. Edit. Ceres, Bucureşti.
Pradal., M. (1989) – Produire de la viande bovine
aujour’hui TEC.-DOG., Lavoisier, Paris.
Reman Ghe., Roşca O., Bara M. (2003) – Biotehnologii de
reproducţie şi însămânţări artificiale în zootehnie. Edit.
Aius, Craiova
Runceanu, L. (1995) – Reproducţia şi patologia
reproducţiei. U.A.M.V., Iaşi, Curs Lito.
247
Vasile MACIUC
Semtest (1987) – Norme tehnice şi metodologice de

desfăşurare a activităţii de testare a taurinelor. CNRSA,
Bucureşti.
Singer, Fr., Raba, Tr. (1970) – Practica mulsului mecanic.
Stanciu, G. (1999) – Tehnologia creşterii bovinelor. Edit.
Brumar, Tmişoara
Stoica, I. (1997) – Nutriţia şi alimentaţia animalelor. Edit.
Coral, Sanivet, Bucureşti.
Ujică, V., Gîlcă, I. (1994) – Tehnologia creşterii bovinelor.
Lucrări practice. Partea I – Uz intern – Iaşi.
Ujică, V. (1973) – Variabilitatea şi heritabilitatea
caracterelor ugerului la vacile din rasa Brună de
Maramureş, Rev. de Zoot. şi Med. Vet., nr. 6, p. 32-38,
Bucureşti
Ujică, V. (1974) – Cercetări asupra creşterii taurinelor din
rasa Brună de Maramureş şi a metişilor Holstein-Friză X
Brună. Teză de doctorat, Inst. Agr. Cluj-Napoca
Ujică, V. (2000) – The genetic evolution of exterior
characters in Romanian cattle population Black and White
(BNR), Interbull meeting, Uppsala, Sweden
248
Velea, C. (1985) – Creşterea bovinelor. Edit. Ceres,

Bucureşti.
Velea, C. (1999) – Producţia, reproducţia şi ameliorarea
taurinelor. Vol. II , Edit. Tehnică Agricolă, Bucureşti.
Walter, R. (1994) – Alimentation de la vache laitiere. Edit.
France Agrib. Paris.
Zaharia, Virginia, Maciuc, V., Nacu, Ghe., Zota, Daniela
(2003) - Creşterea animalelor. Edit Alfa, Iaşi.
x x x (1995) – Dairy processing handbook. Edit. Tetra Pax,
Alfa Laval Agri., Bucureşti.
x x x (2004-2005) – Satistica FAO
Holstein International – colecţie
Bianco Nero - colecţie
Revista de Zootehnie şi Medicină Veterinară - colecţie.
Vol. Lucr.şt. (anale). U.Ş.A.M.V. Iaşi, seria Zootehnie şi
Medicină Veterinară
Revista Cercetări agronomice în Moldova, Iaşi - colecţie
Tacheté Rouge - colecţie.
Fermierul - colecţie.
Revista crescătorilor de taurine - colecţie.
Anuarul statistic al României - colecţie.
249
CUPRINS
Capitolul 1
CREŞTEREA BOVINELOR PREZENT ŞI PERSPECTIVE ÎN
VIZIUNEA INTEGRĂRII ÎN U.E.......................................................
Capitolul 2
OPORTUNITĂŢI DE OPTIMIZARE A TEHNOLOGIILOR ÎN
EXPLOATAREA BOVINELOR.........................................................
Capitolul 3
IDENTIFICAREA ŞI ÎNREGISTRAREA BOVINELOR..................
Capitolul 4
PRODUCŢIILE BOVINELOR ŞI FACTORII DE INFLUENŢĂ…..
Capitolul 5
COMPORTAMENTUL BOVINELOR...............................................
Capitolul 6
RASELE DE
TAURINE...........................................................................
Capitolul 7
TEHNOLOGIA REPRODUCŢIEI TAURINELOR..............................
Capitolul 8
TEHNOLOGIA CREŞTERII VACILOR GESTANTE.........................
Capitolul 9
TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII TAURILOR DE REPRODUCŢIE..
Capitolul 10
TEHNOLOGIA AMELIORĂRII TAURINELOR.................................
Capitolul 11
CREŞTEREA TINERETULUI TAURIN...............................................
Capitolul 12
TEHNOLOGIA HRĂNIRII TAURINELOR PENTRU PRODUCŢIA
DE
LAPTE......................................................................................................
Capitolul 13
TEHNOLOGIA MULGERII VACILOR.............................................
Capitolul 14
SISTEME DE ÎNTREŢINERE A VACILORPENTRU LAPTE.........
Capitolul 15
SISTEME DE EXPLOATARE A VACILOR DE LAPTE..................
Capitolul 16
TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII TAURINELOR PENTRU
PRODUCŢIA DE
CARNE...........................................................................
Capitolul 17
PROGRAMELE DE SOFTWARE ÎN GESTIUNEA BOVINELOR
DE
LAPTE.................................................................................................
Capitolul 18
CERCETĂRI PROPRII………………………………………………
BIBLIOGRAFIE...................................................................................
BIBLIOTECA
BIOS
Editura ALFA
Aleea „M. Sadoveanu”, nr. 14
(T1), Iaşi
România, tel./fax: (0232) 212514
Mobil: 0740570752
e-mail: nepanaite@mail.dntis.ro
Redactor: Nicolae Panaite
Tehnoredactor: Domnica Maciuc
Apărut: 2006
Printed in Romania
BIBLIOTECA
BIOS
ISBN (10) 973-8953-18-9
ISBN (13) 978-973-8953-18-5
ISBN (10) 973-8953-18-9

ISBN (13) 978-973-8953-18-5

Carte Bovine PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Bovine PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MACIUC VASILE

TIPĂRIT CU SPRIJINUL AGENŢIEI NAŢIONALE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© 2006 - Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin

CREŞTEREA BOVINELOR PREZENT ŞI

În perspectiva integrării României în Uniunea

Suprafaţa agricolă pe categorii de folosinţă şi grupe

1. Total ţară 14.836.58 9.002.486 23.839.071

Suprafaţa agricolă a României, evidenţiată statistic

Terenurile neagricole, în suprafaţă de 9.002.486 ha din

1.1.Situaţia efectivelor de taurine

se pe continentele american şi asiatic, fiecare cu câte 34 %

Dinamica efectivului mondial şi comunitar de taurine

14.657.901 14.567.737 14.226.600 13.731.958 13.386.000

Dinamica efectivului mondial de taurine (sursa: FAO,

rica 161.857.25 161.873.61 162.627.59 161.922.77 161.983.26

Efectivul de vaci pe glob şi pe regiuni (sursa : C.N.I.E.L. –

Pe plan naţional, spre sfârşitul anului 1980 s-a

Dinamica efectivului de taurine pe plan naţional

Perioada de declin s-a apropiat de sfârşit deoarece la

taurine au înregistrat o creştere de cca. 2 % faţă de anul 2001

Efectivul total şi matcă de bovine, pe structuri de

1.2.Mărimea exploataţiilor de taurine

modernizare doar când obţin venituri din vânzarea

Numărul şi structura dimensională a exploataţiilor de vaci

1.3. Producţia de lapte

producţii de lapte pe vacă furajată se obţin în ţările

Producţia de lapte de vacă pe plan mondial şi în U.E.

47.969 46.888 44.220 41.306 41.300

Producţia de lapte de vacă pe regiuni (sursa : C.N.I.E.L. –

Producţia medie de lapte pe plan mondial şi continente

(1) – se are în vedere media vacilor în lactaţie

Producţia totală de lapte pe plan naţional a crescut de

Producţia totală de lapte în România

În perioada 1989-2003 producţia medie de lapte pe

Evoluţia producţiei medii de lapte pe plan naţional

Aferent celor prezentate, în perioada 2000-2005,

Producţia totală de brînzeturi pe plan mondial şi în U.E.

nlanda 93.182 97.846 98.568 97.486 92.072 92.

Producţia de brînză de vacă din lapte integral pe plan

elgia 45.900 47.000 45.000 43.000 65.000 65.

Producţia de brânză de vacă din lapte degresat pe plan

Germania (4.080 tone) şi Suedia (4.000 tone). Producţia de

Producţia de brînză de vacă din lapte degresat pe plan

Ungaria 21.331 29.825 32.000 31.000 23.800 24.000

Producţia de urdă de vacă pe plan mondial şi în U.E.

Producţia de brânză de bubaline pe plan mondial şi în U.E.

e 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Producţia de unt (sursa : C.N.I.E.L. – 2005)

America de Nord şi 705 694 678 728 684

Pe plan naţional, evoluţia producţiei de brânză şi unt

producţiei) s-au preluat de la unităţile specializate, din care

Producţia totală de brînzeturi în România

Producţia de brînză de vacă din lapte integral în România

Producţia de brînză de vacă din lapte degresat în România

Producţia de unt din lapte de vacă în România

1.4. Producţia de carne

Producţia de carne pe plan mondial şi în U.E. (sursa : FAO,

ania 651.093 650.841 678.838 706.369 702.330 715

Ţările mari producătoare de carne din cele două zone

se înregistrează în Australia (94 kg/loc.) iar cel mai mic în

Producţia totală de carne în România

Dacă analizăm estimările făcute de organele