Pavel Matei

Slavii

Slavii au fost un popor de origine indo-europeană, care a migrat dinspre

răsăritul Europei (originar din zona cuprinsă între râul Nipru, Munții Carpați
din Ucraina, râul Oder și Marea Baltică) și a ocupat, în mileniul I, întinse
teritorii din sudul și centrul Europei. Ei căutau pământuri mai bune pentru
agricultură și pășunat. Principalii vecini ai vechilor slavi erau în vest triburile
germanice, celții și geto-dacii, în est și sud-est seminții iraniene (cum ar fi
alanii, sarmații și sciții), caucaziene și turcice, iar în nord și nord-est triburi
baltice și fino-ugrice. Deoarece triburile slave s-au stabilit pe zone întinse și
datorită amestecului cu alte populații, între ele au apărut diferențieri de limbă.
Astfel, slavii de răsărit sunt rușii, ucrainenii și bielorușii de astăzi. Slavii de
apus sunt cehii, slovacii și polonezii. Iar slavii de sud, cei care au migrat la
sudul Dunării, sunt strămoșii bulgarilor, sârbilor, croaților, macedonenilor,
slovenilor, bosniacilor și muntenegrenilor.

Slavii erau organizați în triburi și uniuni de triburi. Aceștia erau conduși

de cnezi sau jupâni, ajutați de Sfatul Bătrânilor. Dar, din secolele VII și IX,
slavii au început să își constituie state, ca, de exemplu, statul cehilor (numit și
statul lui Samo), cel al sârbilor, cu capitala la Rașka sau cnezatele ruse. La
crearea celor din urmă, au contribuit și varegii sau vikingii, populație
germanică din nordul Europei.

Societatea vechilor slavi era întemeiată pe principiul egalității în drepturi a

tuturor membrilor acesteia, inclusiv a egalității între femei și bărbați. Întreaga
comunitate se bucura de drepturi depline, indiferent de avere, statul social sau
sex; prin urmare, hotărârile trebuiau luate în unanimitate. La început,
termenul mir desemna atât adunarea obștei cât și unanimitatea hotărârilor ei,
însă cu timpul a început să desemneze și pacea și lumea totodată.