Sunteți pe pagina 1din 2

Prima paginăMisterele Lumii AnticeSarcofagul lui Osiris a fost gasit

Sarcofagul lui Osiris a fost gasit

Enigme 30 octombrie 2019

După ce a stat, timp de două milenii şi jumătate, sub pământ, mai exact, la o adâncime de 30 de
metri, sarcofagul lui Osiris va fi, probabil, mutat într-un muzeu. De mai bine de doua decenii,
existenţa unor tuneluri subterane care unesc Sfinxul de ansamblul de piramide de la Giseh este
cunoscută arheologilor, acestea fiind descoperite cu ajutorul ultrasunetelor.

Mormantul lui Osiris

Mormantul lui Osiris (exact cum arata in momentul cand s-a intrat in camera)

Fiind însă inundate, tunelurile nu au putut fi explorate până acum. Mai întâi, au fost săpate
puţuri de extracţie, şi, după ce nivelul pânzei de apă freatică a scăzut, o echipă de arheologi
egipteni condusă de profesorul Zahi Hawass a putut pătrunde in reţeaua de tuneluri ce se
întinde pe trei niveluri. Au fost descoperite vase de ceramică şi rămăsiţe omeneşti vechi de 3000
de ani, precum şi un sarcofag de granit, înconjurat de patru stâlpi construiţi în forma hieroglifei
care desemnează Casa lui Osiris.

Menţionat si de Herodot din Halicarnas, Sarcofagul lui Osiris a fost construit, de fapt, la începutul
secolului al V-lea î.e.n., în timpul noului regat egiptean. Este doar un sarcofag simbolic, care nu a
conţinut niciodată mumia zeului, îngropat de sora şi soţia sa, Isis, după ce a fost asasinat de
fratele său, Seth, considerat de vechii egipteni ca fiind zeul răului.

Conform istoricului Manethon, dinastiile faraonilor au fost precedate de alte patru două de zei,
una de semizei şi o dinastie tranzitorie.
Osiris i-a aparţinut primei dinastii de zei si a domnit peste Egipt timp de 450 de ani, după care a
fost ucis de către Seth în anul 9330 î.e.n. Acesta nu s-a mulţumit cu atât, ci a tăiat trupul fratelui
său în bucăţi, pe care le-a aruncat în tot Egiptul, pentru ca Osiris să nu poată fi îmbălsămat si deci
să nu aibă parte de viaţă după moarte. Dar planurile sale au fost dejucate de Isis, care a izbutit să
adune toate bucăţile si să-şi înmormânteze soţul asa cum i se cuvine unui faraon. Osiris a devenit
stâpânul Regatului Morţilor, si a fost apoi răzbunat de Horus, fiul său postum, care a domnit el
(după Seth) timp de 300 de ani.

Isis. Horus si Osiris (de la stanga la dreapta)

Isis. Horus si Osiris (de la stanga la dreapta)

Pornind de la acurateţea relatăriior lui Manethon despre celelalte dinastii (umane) care au
domnit în Egipt, unii cercetători se întreabă dacă nu cumva şi aceşti zei a

S-ar putea să vă placă și