Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sistem Nervos Vegetativ Simpatic Parasimpatic
Sistem Nervos Vegetativ Simpatic Parasimpatic
Sistemul Nervos Vegetativ (SNV) sau sistemul nervos autonom reglează activitatea
organelor interne, (viscerelor) la vertebrate. Denumirea de sistem nervos autonom
provine de la psihologul britanic John Newport Langley și se datorează faptului că nu
poate fi controlat în mod conștient (voluntar) de un individ neantrenat.
Deși prezintă o anumită individualitate, sistemul nervos vegetativ are relații strânse
cu sistemul nervos al vieții de relație, atât la nivel central, cât și la nivel periferic.
Sistemul nervos vegetativ este format dintr-o parte centrală (centrii nervoși
vegetativi) și o parte periferică (fibre nervoase și ganglioni vegetativi). După funcția
pe care o îndeplinește, sistemul nervos vegetativ se împarte în sistem nervos
simpatic și sistem nervos parasimpatic, care acționează antagonic.
Sistemul Nervos Vegetativ (Sistemul Nervos Autonom). Acesta este reprezentat de
inervațiile aferente și eferente a organelor viscerale: de culoare albastră - neuronii
colinergici (mesager chimic acetilcolină); de culoare roșie - neuronii adrenergici
(mesager chimic epinefrină); cu verde - neuroni aferenți; cu linii solide sunt
reprezentate fibre preganglionice eferente; cu linii punctate sunt fibre
postganglionare eferente. (1) corpul ciliar și irisul; (2) ganglionul ciliar; (3) glandă
lacrimala; (4) ganglionul lui Meckel; (5) glandă sublinguala; (6) glandă submaxilara;
(7) ganglionul otic; (8) glandă parotidă; (9) inimă; (10) trahee, bronhii, plămâni și
vase pulmonare; (11) ficat, căile biliare și pancreas; (12) splina; (13) ganglionul
celiac (semilunar); (14) marele nerv splahnic; (15) micul nerv splahnic; (16)
medulosuprarenala; (17) rinichi și uretere; (18) stomac; (19) colonul distal; (20) rect;
(21) ganglion mezenteric superior; (22) vezica urinară; (23) organe genitale externe;
(24) ganglion mezenteric inferior; (25) ramuri ale vaselor sanguine și ai foliculilor
pilări ai membrului inferior și eferente vezicii urinare; (26) nuclei bulbari; (27) măduva
spinării la nivelul coloanei cervicale; (28) măduva spinării la nivelul toracelui; (29)
măduva spinării la nivelul coloanei lombare; (30) măduva spinării la nivelul coloanei
sacrale; (31) ganglionul geniculat; (32) urechea medie; (33) ganglionul inferior pe
care-l formează nervul glosofaringian (ganglion senzitiv sau parasimpatic); (34)
uvulă; (35) amigdala palatină; (36) limbă; (37) ganglion nodular; (38) trahee; (39)
plămân; (40) nervul frenic; (41) stomac; (42) intestin; (43) diafragma; (44) uter; (45)
colon' (46) sfincterele vezicii urinare; (47) ovare; (48) fibre aferente ale vezicii urinare
și fibre segmentare postganglionare adrenergice și colinergice ce provin de la
ganglionii paravertebrali și îndreptate către vasele de sânge ale glandelor sudoripare
și ale foliculilor firelor de păr prin intermediul ramurilor gri și nervii spinali.
Nucleele corespunzătoare: (I) nervilor encefalici; (ÎI) nervul oculomotor; (VII) nervul
facial; (IX) nervul glosofaringian; (X) nervul vag.Sistemul nervos simpatic are rol în
situații de stres cu toate aspectele unei secreții crescute de adrenalină (vasodilatație
periferică, mușchii scheletici sunt mai bine alimentați cu sânge în detrimentul
organelor interne și digestiei, organismul fiind într-o stare de alarmă, pupilă ochiului
mărită - midriază); un rol antagonist de echilibrare a acestor procese îl are sistemul
nervos parasimpatic. De foarte multe ori, aceste două componente se întrepătrund.
Majoritatea nervilor au o componența somatică, dar și una vegetativă. De exemplu,
nervul facial are o componența somatică, pentru că inervează musculatura mimicii,
dar are și o funcție vegetativă, prin controlul funcției glandei lacrimale și a glandelor
salivare sublinguala și submandibulară.
Sistemul nervos simpatic este format dintr-o porțiune centrală și una periferică.
Porțiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare
medulare toracolombare: C8-L3.
Acești neuroni formează centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre
preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispoziție metamerică destul de
precisă: centrul cilio-spinal (C8-T2); centrul cardioaccelerator în regiunile cervico-
dorsală și parțial lombara; centrul adrenalino-secretor (T5-L3); centrii genito-urinar și
anorectal în regiunea lombara. O localizare destul de exactă o au și centrii
vasomotori, sudorali și pilomotori.
Reacția de fugă sau luptă mai este cunoscută și sub numele de "răspunsul simpato-
adrenal". În cazul activării se secretă acetilcolină care activează secreția de
adrenalină (epinefrină) și noradrenalină (norepinefrina). Acestea sunt eliberate în
sânge. Sistemul nervos simpatic acționează autonom, fără control conștient, și
pregătește corpul pentru acțiuni în situații periculoase:
Din cele relatate se poate constatat că sistemul simpatic îndeplinește funcții motorii,
secretorii și trofice. Stimularea simpaticului are că efect general o creștere a
reacțiilor catabolice. Transmiterea impulsului nervos simpatic se face cu ajutorul
noradrenalinei.
Beta-receptorii,
sensibili numai la adrenalină, produc efect inhibitor.
Sistemul nervos parasimpatic face parte din sistemul nervos vegetativ împreună cu
sistemul nervos simpatic. Se mai numește și sistemul nervos pentru odihnă și
digestie. Se poate spune, într-un mod foarte simplificat, că sistemul nervos
parasimpatic funcționează invers față de sistemul simpatic. Totuși, în unele țesuturi
funcționează mai degrabă împreună.
Acţiuni:
conservarea energiei
încetinirea ritmului cardiac
creşterea activităţii intestinale
creşterea activităţii glandelor
relaxarea muşchilor din tractul intestinal
Mediatori:
receptorul muscarinic M1
receptorul muscarinic M2 , care se află în inima
receptorul muscarinic M3, care se află în mușchii netezi, vase sangvine,
plămâni, glande. Aceștia determină vasoconstricție și bronhiconstrictie.
Sistemul nervos parasimpatic, la fel că și cel simpatic, este format dintr-o porțiune
centrală și altă periferică.
În bulb se află nucleul salivator inferior de unde își au originea fibrele parasimpatice
ale glosofaringianului (IX). Sub planșeul ventriculului IV se află nucleul dorsal al
vagului (cardio-pneumo-enteric), de la care pleacă fibre preganglionare direct la:
inimă, bronhii, plămâni, esofag, stomatc, ficat, pancreas, intestinul subțire, colonul
ascendent și transvers, splină, rinichi, glandele suprarenale. Nervul vag
(pneumogastric), după ce formează nervul laringian inferior (recurent), rămâne
numai cu fibre vegetative.
Porţiunea periferică cuprinde fibre senzitive, neuroni vegetativi grupați, sau nu, în
ganglioni viscerali parasimpatici, fibre nervoase motorii (preganglionare și
postganglionare). Ganglionii parasimpatici, spre deosebire de cei simpatici, au o
poziție mult mai periferică, fiind situați în vecinătatea sau chiar în peretele organelor
pe care le inervează. În regiunea craniană găsim următorii ganglioni parasimpatici:
ganglionul ciliar, ganglionul otic, ganglionul submaxilar.
acetilcolinesteraza
de la nivelul sinapselor sistemului nervos central și al plăcilor motorii (cu
acțiune specifică).
Există unele substanțe parasimpaticomimetice care reproduc efectele
parasimpaticului. Astfel, ezerină acționează prin inhibarea colinesterazei,
prelungind în felul acesta efectul acetilcolinei. Alte substanțe sunt
parasimpaticolitice a căror acțiune se manifestă la nivelul receptorilor
acetilcolinici din membrană efectorilor, împiedicând activitatea acetilcolinei
(ex. atropina). Există și așa-numitele substanțe parasimpaticotrope (ex.
pilocarpină), care stimulează activitatea parasimpaticului.
Organele care posedă o inervație dublă sunt în mod permanent sub influența
acțiunilor antagoniste a celor două componente vegetative. Aceste acțiuni,
manifestate sub formă tonusului vegetativ, pot fi evidențiate prin îndepărtarea unuia
din cele două componente.
Simpaticul își are căile lui proprii, reprezentate de lanțurile simpatice paravertebrale
(latero-vertebrale). Parasimpaticul cranian folosește calea unor nervi cranieni, III,VII,
IX, X, iar parasimpaticul sacral pe cea a nervilor pelvici.
În cazul sistemului simpatic, sinapsă între fibrele pre- și postganglionara are loc în
ganglionii latero-vertebrali, aparținând lanțurilor paravertebrale. Deoarece acești
ganglioni sunt foarte aproape de măduva, fibră preganglionara este scurtă, în timp
ce fibră postganglionara este lungă.
Arcul reflex vegetativ are aceleași componente cu cel somatic; diferență constă în
modul în care este alcătuită calea eferentă. Această cuprinde doi neuroni. Primul are
corpul neuronal situat în substanța cenușie medulară sau cerebrală, iar axonul sau
face sinapsă cu cel de-al II-lea neuron într-un ganglion vegetativ. Primul neuron se
numește preganglionar, iar cel de-al II-lea postganglionar. Originea fibrelor
preganglionare și localizarea ganglionilor vegetativi ajută la diferențierea celor două
componente SNV: simpatică și parasimpatică.
Componența simpatică activează organismul pentru luptă și apărare, mai ales prin
eliberarea de noradrenalină din fibrele postganglionare și de adrenalină din
medulosuorarenala. Componența parasimpatica produce, cel mai adesea, efecte
antagoniste simpaticului, prin eliberarea din fibrele postganglionare a acetilcolinei.