Despre lasitate si nepasare

1. Un soldat laş e lipsit de slavă, îndrăzneală, demnitate. Nici măcar o singură dorinţă sau cerere
a sa nu ajunge la urechile regelui. In vreme ce la simpla anunţare a numelui unui soldat viteaz,
cererile sale sunt imediat împlinite! O, curaj măreţ care îl împodobeşti pe viteazul luptător
duhovnicesc! Cine nu şi-l doreşte? Şi, totuşi, nepăsarea, mai ales la rugăciune, o împrăştie
aiurea şi-l lasă pe om despuiat. Cu atât mai mult ar trebui noi să fim slăviţi atunci când suntem
viteji, căci noi purtăm schima îngerească şi am promis sub jurământ împăratului împăraţilor să
luptăm până la moarte - şi nu să fim nepăsători şi să dezertăm. Aşadar, haideţi să-l zdrobim
complet pe vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al sufletului nostru prin luptă şi împotrivirea noastră.
2. In ceea ce priveşte teama ce te cuprinde noaptea, să ştii că ea este de la ispititorul. Il vei
înfrânge cu credinţă în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ar trebui să te gândeşti că Dumnezeu se află
pretutindeni.
„In Dumnezeu trăim şi ne mişcăm” (Fapte 17, 28) şi nimic nu se întâmplă fără permisiunea Sa.
Chiar dacă ne aflăm cu diavolul sau printre fiare sălbatice, Dumnezeu este prezent! Nici diavolul
şi nici fiarele sălbatice nu ne pot vătăma dacă nu au permisiune de la Dumnezeu.
De ce atunci să ne lipsim de acest adevăr mântuitor al lui Dumnezeu - credinţa şi pronia Sa - şi
să ne temem când nu avem de ce ne teme?
Cum pot fi eu vătămat de vreme ce Dumnezeu are putere asupra diavolului, asupra unei
persoane rele şi asupra a orice rn-ar putea vătăma? Şi cum oare va permite îngerul păzitor al
omului - care prin grija Domnului niciodată nu-l părăseşte pe acesta - ca el să fie vătămat, dacă
acesta nu primeşte poruncă de la Dumnezeu în acest sens? De aceea, copilul meu, fii curajos.
Şi când această teamă vine asupra ta, spune: ,,De cine să mă tem? Cine poate să mă vatăme,
de vreme ce Dumnezeu stăpâneşte totul? «Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme
de rele; că Tu cu mine eşti» ” (Ps. 22, 4).
In acelaşi timp, spune rugăciunea lui Iisus şi nu te vei teme de nimic. Să crezi cu tărie în adevărul
credinţei.
3. (Unei surori de mănăstire).
Iubitul meu copil, fie ca Maica noastră Sfântă să te întărească în lupta ta duhovnicească până la
sfârşit. Iţi văd descurajarea sufletului tău; eşti precum soldaţii nou recrutaţi care sunt luaţi pe
front. De îndată ce văd gloanţe zburând, bombe căzând, îşi pierd curajul şi vor s-o ia la fugă.
Dar generalii experimentaţi îi amestecă cu soldaţii vechi, încercaţi, iar aceştia îi încurajează până
când se obişnuiesc cu războiul. Iţi laud dorinţa de a ajunge la desăvârşire şi nepătimire. Toate
eforturile tale trebuie să tindă spre acest ţel. Oricum, nu trebuie să uiţi cu cine trebuie să lupţi.
Trebuie să lupţi cu stăpâniile, cu începătoriile, împotriva stăpânitorilor acestui veac foarte vicleni
şi întunecaţi (Efes. 6, 12), împotriva legiunilor foarte experimentate în luptă; în plus, trebuie să
lupţi împotriva trupului şi a lumii patimilor, care sunt ca nişte răni dureroase şi îţi trebuie talent,
timp. răbdare şi hărnicie ca să le vindeci. Cât despre descurajarea ta, să ştii că acesta este un
atac; lovituri de tun ale vrăjmaşului; este una din rănile patimilor.
De aceea. îţi trebuie răbdare, perseverenţă, curaj. Să nu permiţi ca acest lucru să-ţi întunece
cerul nădejdilor tale. Să crezi că Dumnezeu ştie toate înclinaţiile fiecărui om. Şi că El niciodată n-
a subestimat bunele intenţii şi efortul fără să le răsplătească mai devreme sau mai târziu.
Vedem că Sfinţii Părinţi în anii lor de început au îndurat secete, descurajări grozave şi alte ispite
mortale. Dar ei s-au ţinut strâns de răbdare şi tărie de caracter, iar apoi harul i-a vizitat, în măsura
în care pătimiseră mai înainte. Spui că mentalitatea maicii stareţe te înspăimântă, ca şi lipsa ta de
experienţă şi mediul în general, ca şi cum ne te-ar purta spre desăvârşire din pricina ispitelor.
Toate aceste lucruri sunt alungate prin smerenie şi învinuire de sine. Cu alte cuvinte, aruncă vina
pe tine însăţi. Spune: „Eu sunt de vină pentru descurajarea mea, fie din cauza mândriei, sau din
pricina miopiei mele şi a incapacităţii de a mă orienta corect, deci, este firesc să-mi pierd
nădejdea”. Ca atare, norul poate fi alungat prin încrederea în duhovnicul tău - atâta vreme cât te
supui regulilor luptei. Ştim din tradiţia noastră patristică şi isihastă că pe vremuri, tinerii monahi,
după ce căpătau binecuvântarea vreunui mare Bătrân, îşi construiau chilii şi trăiau singuri, şi doar
din când în când îşi vizitau Bătrânul, îi spuneau gândurile, primeau învăţătură şi plecau din nou.
Şi chiar dacă nu-l aveau pe Bătrân mereu lângă ei, ajungeau la mari măsuri ale virtuţii numai cu
sfaturile şi poveţele lor.
Să ştii, copila mea, că deasupra tuturor acestor lucruri se află Hristos - nu numai deasupra
capului nostru, ci chiar înlăuntrul nostru - şi el răsplăteşte orice bună intenţie şi efort al nostru.
Adesea umilinţa - nu cea adevărată, desigur, ci anume cea otrăvită de diavolul - ne povăţuieşte
cu gânduri „umile” ca acestea: „Sunt slab, deci am nevoie de asta şi de asta pentru a progresa şi
întrucât acestea nu îmi sunt oferite, cum mă pot eu mântui? Când credem în astfel de gânduri,
nervii noştri duhovniceşti încep să fie tăiaţi, ajungând la amorţire duhovnicească.
Noi trebuie să fim întăriţi de poveţele unui părinte duhovnicesc experimentat, aşa încât să nu
ajungem la această amorţire. Căci noi ştim că diavolul se transformă în înger de lumină (2 Cor.
11. 14) şi că orice virtute poate sfârşi prin a fi extrem de dăunătoare în absenţa unui
discernământ plin de experienţă. Iată de ce Părinţii spuneau: „Mai presus de orice,
discernământul”. Draga mea copilă întru Domnul, dă deoparte descurajarea şi spune: „Mă voi
nevoi până la moarte. Voi căuta desăvârşirea şi nepătimirea. Şi dacă nu ajung până acolo, fie din
pricina neputinţelor mele, fie că intervine moartea, fie din orice altă pricină, cred că, după
învăţăturile Părinţilor noştri. Dumnezeu mă va aşeza în rândul celor desăvarşiţi”.
„Dar eu caut să mă bucur de binecuvântarea şi pacea lui Dumnezeu!”, ai putea să-mi spui. Da,
spune-i vrăjmaşului: „Dumnezeu este înăuntrul meu. Dacă mă nevoiesc cu rugăciune, smerenie
şi lacrimile, El îmi va arăta Sfântul Său chip! Nu numai aici în mănăstire, dar chiar dacă m-aş afla
înSodoma, precum Lot, Dumnezeu poate să-mi ofere această sfântă dorinţă a sufletului meu”.
Aşadar, vezi de tine şi de păcatele tale şi cred că vei afla mai mult decât aştepţi.
4. Consideră acele coşmaruri şi tulburări ca o furtună stârnită de gelozia diavolului. Diavolul vrea
să te intimideze la începutul călătoriei tale duhovniceşti, aşa încât, spui tu: „Dacă la începutul
călătoriei mele dau peste asemenea ispite care-mi depăşesc puterile, cine ar putea să îndure
până la sfârşit?”.
In acest fel, satana îşi face vicleana sa lucrare cu experienţă şi talent, făcând astfel o lungă listă a
sufletelor osândite. Dar noi îi cunoaştem capcanele din experienţă. La început, drumul este greu,
dar , după aceea vin odihna, bucuria şi marile nădejdi de mântuire: „Văzând marea vieţii
înălţându-se cu valurile furioase ale ispitelor, la limanul Tău lin scap şi strig către Tine: scoate din
stricăciune viaţa mea, Mult Milostive” (Irmos din Octoih - glasul al doilea). Furtuni şi vreme
frumoasă, război şi pace, sănătate şi boală, câştiguri şi pierderi - toate acestea caracterizează
calea oricărui suflet. Capătul acestei călătorii este moartea. Deci, fericite suflet, nu-ţi pierde
curajul pe drumul mântuirii tale. împreună vom merge pe drum, ajutându-ne unul pe celălalt.
Harul lui Dumnezeu, care vindecă neputinţele şi împlineşte lipsurile, va fi cu noi, acoperindu-ne
gândurile amare şi ungându-ne cu răbdare, până ce soseşte porunca de la Stăpânul tuturor ca să
părăsim acest trup şi sufletul nostru să urce la cer.
5. Mi-ai scris în prima ta scrisoare că David afirmă: „El nu va lăsa vreodată pe cel drept să se
clatine ” . Aici, el vrea să spună că dreptul nu va suferi furtuna care să aibă un sfârşit deplorabil.
Oricum, din dragostea Sa, Dumnezeu le trimite încercări care au bune rezultate, căci doar prin
furtunile cele bune sufletele drepte sunt nu numai mântuite, dar şi desăvârşite. Dacă nu ar fi
existat furtuni, nimeni nu s-ar fi mântuit.
Ai scris în cea de-a doua scrisoare că e scris în Scripturi: ,,Fricoşii să nu iasă la luptă” ( Deut. 20,
8). Da, aceasta e valabil pentru războiul fizic, căci fricoşii îi pot descuraja pe cei viteji. Oricum, în
războiul duhovnicesc, nu se întâmplă astfel; mai degrabă fricoşii sunt încurajaţi de cei viteji şi
experimentaţi. Părinţii duhovniceşti pot vătăma doar când le lipseşte experienţa şi învaţă greşit.
Adică, atunci când oferă doctorii greşite pentru boala celui ce se mărturiseşte. O persoană
temătoare în războiul duhovnicesc suferă vătămări prin aceea că nu progresează duhovniceşte.
Dar atunci când apelează la mila lui Dumnezeu, el este eliberat. El nu are vitejia pentru luptele
cele mari, dar, cel puţin, face ceva spre a fi mântuit, şi va primi o răsplată după cantitatea muncii
sale. Fiind îndreptaţi, sfinţii au fost încercaţi în acest fel, fie pentru că le lipsea ceva, fie pentru a fi
mai mult slăviţi - căci ei aveau mare răbdare, şi întrucât nu voia ca răbdarea lor să rămână
deşartă, El a îngăduit să fie încercaţi. Dar, încercările lor au avut întotdeauna un rezultat (sfârşit)
bun.
6. Mă rog, copilul meu, ca tu să lupţi. Nu uita ţelul: mântuirea. Diavolul răcneşte, căutând pe cine
să înghită (1. Pet. 5, 8). Timpul nu se află în mâinile noastre; viaţa noastră atârnă de un singur fir
de păr. Nevoieşte-te; ridică-te în picioare; dovedeşte că eşti slujitor al lui Hristos şi nu al
diavolului.
Nu ştii tu că nepăsarea va aduce o mie şi unul de gânduri care să te ia captiv? Roagă-te cu
durere şi cu lacrimi. Fă-ţi curaj; Hristos nu te va lăsa. Nevoieşte-te puţin, iar diavolul va pleca.
Harul e gata să te ajute; El aşteaptă hotărârea şi tăria ta de caracter. Nepăsarea, copilul meu,
aduce după sine necredinţa şi apatia, care la rândul lor aduc o mulţime de gânduri rele şi
vătămătoare care-şi conduc victima la necurăţie. Ridică-te, ia arma, micuţa rugăciune şi slăveşte-
L pe Dumnezeul nostru.
Zdrobeşte-ţi adversarul, pe diavol, care caută să ne înghită. Nevoieşte-te!
Mă rog şi plâng mai ales pentru tine. aşa încât Prea Curata noastră Fecioară să te întărească în
lupta ta.
7. Fie ca Dumnezeul păcii, copilul meu, să-ţi dăruiască dragostea Sa şi pacea Sa divină, care
întrece orice închipuire (Fii. 4, 7). Fie ca dragostea lui Dumnezeu să fie ţelul vieţii tale. Trebuie să
te temi de nepăsare ca de cel mai mare vrăjmaş. Nepăsarea aduce toate relele. Doar prin
neglijarea îndatoririlor noastre se uzează toate bunurile noastre duhovniceşti, având drept
rezultat o totală uscăciune a sufletului şi consecinţele ce urmează. Ea e combătută prin rugăciune
neîncetată, cu gura sau cu mintea, prin amintirea iadului, raiului, a momentului necunoscut al
morţii noastre. Deci, nevoieşte-te în îndatoririle tale - şi mai ales cu tăcere şi rugăciune.
8. Iubitul inimii mele. îţi ofer cea mai mare dorinţă a inimii mele. aceea ca Domnul să te ferească
de cel rău. Amin. „Luptaţi lupta cea bună” (1 Tim. 6, 12) a sufletului; fii conştient de unde ai căzut
şi îndreaptă-te.
Alungă nepăsarea cu toată puterea - tot răul îşi are izvorul aici. De fiecare dată când cazi, satana
se apropie mai mult de tine pentru a te preschimba în jucăria lui şi să-şi bată joc de tine.
Trezeşte-te din insensibilitatea ta; meditează la cele de mai sus; vom pleca într-o călătorie fără
întoarcere. Fii atent, căci unii vor merge la cele bune de sus, la prea frumosul Ierusalim şi se vor
bucura de un Paşte nesfârşit cu îngerii, în timp ce alţii vor merge la iad, avându-i pe demoni drept
tovarăşi pe vecie! Priveşte în sus; treci prin acest cer cu mintea şi vezi ce este ascuns dincolo de
el! Pământul nostru adevărat este acolo; acolo se duc ostenelile noastre şi sunt adunate cu grijă.
De aceea, nu-ţi neglija îndatoririle - lectura, pravila de rugăciune, privegherea, trezvia minţii şi
rugăciunea. Continuă să strigi: ,,Iisuse, Stăpâne! Eu, ticălosul, pier! ” (Luca 8, 24).
9. Dumnezeu nu vrea ca cei pe care îi va mântui şi care caută mila Sa, să fie ignoraţi,
neomenoşi, laşi sau neîncercaţi duhovniceşte. E o problemă de moştenire divină adunată pentru
creştinii experimentaţi. Aşadar, El ne aşează ispitele dinainte aşa încât supunerea noastră faţă de
poruncile Sale să poată fi demonstrată. Iluminarea Sa se află înlăuntrul nostru; cunoaşterea voii
Sale este ascunsă în Scripturi; în plus, conştiinţa noastră ne călăuzeşte ca o busolă. Toate cele
de mai sus ne luminează în faţa ispitelor. Dar atunci când răul prevalează asupra voinţei noastre,
noi nu ne supunem poruncilor Sale. Am fost creaţi cu voinţă liberă, iar aceasta nu poate fi
controlată de alţii. Ca atare, dacă ne-am teme de Dumnezeu, n-am cădea în ispită.
Dacă nu ne-am iubi pe noi mai mult decât pe Dumnezeu, nu am cădea în ispită şi în păcat. Dar
bunătatea Sa n-a lăsat căderile noastre fără vreun remediu de îndreptare a lor, prin care noi ne
revenim şi se câştigă victoria în ciuda căderii noastre! Toţi cei ce se nevoiesc pentru mântuire
sunt numiţi de Scripturi drepţi, îndreptaţi prin credinţă. Dumnezeu nu-i va lăsa să cadă, căci ei se
luptă după dreptate. El nu va îngădui să fie ispitiţi peste puterile lor atunci când ei fac toate
eforturile spre a fi răbdători. Dar atunci când suntem laşi şi călduţi, când avem o voinţă slabă,
aceasta constituie o ocazie pentru o ispită dincolo de puterile noastre. Cârteala ta e păcătoasă; e
o consecinţă a iubirii de sine şi a lipsei de bărbăţie. Ai răbdare în toate; mulţumeşte-I lui
Dumnezeu; învinuieşte-te de faptul că eşti călduţ şi nu-L învinui pe Dumnezeu, Care S-a răstignit
pentru tine şi. ca atare, El te iubeşte. Deoarece te iubeşte, cum poate El oare să te lase să cazi în
ispită? Caută iertarea de la El şi armează-te cu răbdare.
10. Fereşte-te de indolenţă spunând rugăciunea, precum şi prin paza gândurilor, fără să-ţi
slăbească lupta privegherii tale. Nu fiţi nepăsători, copiii mei, pentru că nepăsarea este un rău
teribil, maica tuturor relelor plăceri, înainte mergătoare iadului şi cauza unei teribile captivităţi. Nu
dormiţi somnul nepăsării, căci diavolul este treaz şi ţine o torţă aprinsă în mână şi se străduieşte
să ne pună pe foc.
Treziţi-vă! O judecată şi un tribunal fără milă ne aşteaptă! Nu vă pierdeţi curajul. Uneori sfântul
nostru putător de grijă - harul lui Dumnezeu - ne părăseşte, iar noi cădem în gânduri indecente şi
ridicole, iar uneori chiar şi în cuvinte de acest fel, ca să putem fi umiliţi şi să nu gândim prea
grozav despre noi înşine, ci mai degrabă să fim conştienţi de slăbiciunea noastră, şi anume că
suntem capabili de a face ceva bine fără ajutorul harului lui Dumnezeu.
11. Nu te teme; luptă; înarmează-te cu curaj şi vitejie. II avem pe Iisus drept general al nostru,
Care conduce armata noastră spre o victorie slăvită! în nici un fel să nu te descurajezi; cel rău ne
incită la descurajare ca să ne dezarmeze, să ne facă prizonieri. Puneţi-vă nădejdea în Cel Care a
spus: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Evrei 13, 5). El nu va îngădui să fim ispitiţi mai presus
de puterile noastre.
12. Copilul meu, ispititorul te-a vizitat ca să-ţi vadă intenţiile, bazându-se pe predispoziţiile tale.
Luptă lupta cea bună a unui mucenic; nu te teme de vrăjmaşul cel înfricoşător al sufletelor
noastre. Hristos îţi vede lupta, bunul meu copil. El îi pennite ispititorului să te necăjească ca să-i
arate minunea pe care a lucrat-o în tine prin a te face să te rupi de lume cu dulcele Său har.
Luptă împotriva vrăjmaşului sufletului tău, copilul meu, şi nu-l lăsa să capete nimic de la tine,
lucruri pe care ţi ie fură în lume aflându-le „pe gratis”. Rezistă cu tărie, aşa încât îngerii să se
poată veseli şi să sară de bucurie căci diavolul cel neîntrupat a fost învins de către tine cu ajutorul
harului celui nevăzut al lui Dumnezeu. Truda fiecărei lupte trece, dar victoria rămâne.
Dacă nu guşti iadul „cu găleata” la vremea ispitei, nu vei vedea Harul lui Dumnezeu. Meditează la
moarte. Noi vom pleca spre altă lume - ce frumoasă şi plină de bucurie este ea! Mă întreb, vom
sălăşlui noi în acea lume de o asemenea frumuseţe? Să medităm la acest prea sfânt loc pururea,
aşa încât să putem dispreţui această lume falsă şi înşelătoare. Roagă-te mereu, copilul meu.
Gândeşte-te la păcatele tale şi varsă lacrimi amare, care te vor mângâia grozav. Vei plânge cum
se cuvine atunci când vei păstra tăcerea şi nu vei râde.
13. Binecuvântatul meu copil, bucură-te de dragostea bunului nostru Dumnezeu, Care, ca un
prea iubitor Părinte, se îngrijeşte de noi atât de bine - chiar prin înţeleaptă noastră pedepsire -
spre mântuirea sufletelor noastre. Copilul meu, adesea suntem ademeniţi de vreo ispită - cum ai
fost tu - fără să înţelegi că nimic rău nu se poate întâmpla fără ca Cerescul Părinte să îngăduie
aceasta prin dumnezeiasca Sa providenţă pentru a ne îmbogăţi în cunoaştere duhovnicească.
Dumnezeu nu va aşeza boi (oameni neiniţiaţi duhovniceşte) în lumea cealaltă, ci oameni înţelepţi
şi credincioşi, cunoscători prin experienţa dobândită în lupta cu demonii şi victorioşi asupra
feluritelor păcate. Fii curajos în luptă, copilul meu! Prin multe necazuri şi ispite vom trece marea
acestei vieţi de aici pentru a ajunge la limanul cel liniştitor al acelei vieţi fericite care va fi fără de
sfârşit, fără de necazuri sau pericole. Păstrează-ţi cu tărie fecioria, aşa încât să putem trece
obstacolele îngrozitorului iad.
Dumnezeu vrea ca cei ce luptă să-L imite prin pătimirea celor mai grozave suferinţe de dragul
iubirii Sale, căci în acest fel ei îşi arată adevărata lor dragoste faţă de El. Doar la vremea ispitelor
se arată cu adevărat dragostea fiecărui om - cât de mult îl iubeşte acesta pe Dumnezeu!
Hristosul nostru, copiii mei, vrea ca noi să avem dragoste totală faţă de El. Cu alte cuvinte, două
iubiri nu încap într-una şi aceeaşi inimă. Nu putem sluji lui Dumnezeu şi lui mammona (Mt. 6, 24).
Mai degrabă, ar trebui să îi oferim o inimă curată, neîntinată, aşa încât şi El, la rândul Său, să ne
poată dărui inima Sa preacurată şi sfântă.
Fragment din Comori duhovnicesti din sfantul Munte Athos culese din scrisorile si omiliile
Avvei Efrem; Editura Egumenita