Poezie lirică

I. Ioana la-ntuneric e pusă şi la post...

Ioana la-ntuneric e pusă şi la post

Căci nu ştiu ce făcuse. Iar eu, fără de rost

M-am dus să văd proscrisa cum sta la cotineaţă

Şi-i strecurai, în umbră, borcanul cu dulceaţă.

Nelegiuire mare. Toţi dimprejurul meu

Ce stau veghind la paza moralei tot mereu

S-au încruntat, când Ioana îmi spuse fără preget:

- N-am să mai vâr de-acuma în nasu-mi nici un deget;

Nici n-am să-ndemn pisicul să zgârie-altă dată –

Ce-au mai ţipat! – Ea ştie cât e de alintată

De dumneata. Te ştie cât eşti de slab şi moale!

Când lumea-i supărată pe ea, cum râzi matale!

Nu merge-n felul ăsta. Mereu şi pururi, iară,

Te-amesteci. Ca s-o creştem aşa, e o povară.

N-ascultă de nimica. – Am înţeles că-s ţapul

Ispăşitor şi paşnic, îmi înclinai deci capul

Zicând: - Nu am nimica să vă răspund . Aşa-i!

Popoarele cu-asemeni îngăduinţe, vai

Sortite sunt pieirii. O ştie orişicine.

Puneţi-mă de-aceea la post, ah! şi pe mine.

- Ai să fii pus! – Ioana din colţu-ntunecat

Şopti, venind aproape, cu glas catifelat

Nălţându-şi ochii galeşi şi dulci, plini de viaţă:

- Bunicule, n-ai grijă! Am să-ţi aduc dulceaţă!

II. Maria Wine-Sunt o femeie

Sunt o femeie

Şi îmi piaptăn părul

Cum fac femeile.

Îl piaptăn de dragul meu.

Îl piaptăn de dragul dragostei.

Îl piaptăn de dragul celui care mi-e drag,

Şi părul meu scânteiază şi sună de bucurie.

De ploaia dragostei se îngreunează,

Unduieşte, se-ntunecă-n visele nopţii.

Părul meu se lasă

Ca o mantie şi-mi ocroteşte

Ceafa oarbă, rănită.

Dar timpul s-a apucat să-mi pieptene părul

Cum face timpul.

Timpul nu are răstimpuri de vis,-

Indiferent, puţin îi pasă de părul meu,

Îl face cărări şi noduri,

Îl încâlceşte, îl smulge,

Îl piaptănă până la galben murdar, spălăcit,

Îl piaptănă sur cu argint,

Şi înainte să prindă de ştire,

Timpul l-a şi pieptănat pe spate

Şi mi-a făcut un bulgăre de zăpadă pe gât.

Ar trebui să-mi tricotez un şal foarte cald.

Pentru ceafa mea oarbă, rănită

 Poezie filozofică

I. Octavian Paler - Perplexitate

Tu spui, liniştit, „adevăr”

Ei se uită la tine şi tac,

fără să priceapă ce vrei,

dar pentru că sunt oameni educaţi

întreabă: „Cât costă?”

Tu le arăţi mâinile goale,

dar ei nu mai pricep gestul demult

şi, nedumeriţi, dau să plece.

Tu alergi şi le spui: „speranţă”.

Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă

încă o dată: „Cât costă?”

Iar tu nu şti ce valoare are aperanţa. Şi taci.

 II. Bărbatul şi femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.

Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.

Bărbatul este creierul, femeia este inima.

Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.

Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.

Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.

Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.

Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.

Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.

Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.

Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.

Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.

Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.

Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.

Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.

Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.

Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.

A gândi înseamnă a avea creier superior.

A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.

Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.

Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.

Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.

A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.

Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.

În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.

Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.
 Poezie populară

Foaie verde de pe baltă,

Nu stă lumea pentru-o fată.

Că fata-i ca și o floare,

Șede-n grădină la soare.

Și bădița-i grădinariu.

El când intră în grădină

Toate florile se-nchină.

El privește și tot tace

Și-apoi rupe care-i place.

(Comuna Scheia, județul Suceava)

 Poezie de forță
Cămașa de forță-Eugen Cioclea

Mi se spune că m-am născut în cămașă.

Maică-mea, chiar mă convinge!
Simt, le raspund,
dar ce vreți de la mine,
nu vi-i de-ajuns
că mă strânge?

Nu vi-i de-ajuns că din fașă o port, -

fiul meu s-o moștenească!
Nici să mi-o spăl, nu am voie s-o scot.
Acele n-au s-o cârpească.

Ruptă-i din umere. Ruptă-i pe piept.

Ca libertatea în sine.
Tac. Sunt cuminte. Sunt ințeleaptă.
Forța decide.
 Monolog comic

"Scene din viața insectelor"-Frații Čapek

Vagabondul (vine din culise, împleticindu-se. Se împiedică și cade) : Ha ha, ha ha, ha ha ha! Caraghios,

nu? Dar nu face nimic. Și n-aveți de ce râde, că nu m-am lovit. (Se sprijină în coate) Voi, voi, voi credeți că sunt

beat? Nici gând! Mă țin foarte bine așa, culacat. Ați văzut ce drept am căzut? Ca un copac. Am interpretat

"căderea omului"! Ce spectacol! (Se așază)

Nu-i vorbă să mă clatin! Eu nu! Beat e tot ce-i în jurul meu. Tot pământul. Tot universul. Unde am

rămas?... Aha, știu. Am căzut sub povara crucii mele. Și tu, floricico, ai crezut că sunt beat? Veronico, Veronico,

nu te mai mândri atâta cu cumpătarea ta! Frunzele tale, Veronico, sunt bune de pus pe rană. Stai un pic,

floricică, să-mi pun și eu inima pe tine. Nu spun că nu sunt beat, Dac-aș avea rădăcini, ca tine, n-aș hoinări prin

lume ca un pierde-vară. Asta e! Și dacă n-aș hoinări prin lume, n-aș vedea atâtea lucrui.

Am fost , și la războiul cel mare. Știam și latinește și, azi, știu de toate: să scot gunoiul, să mătur străzile,

să stau la pază, să dau cep la butoiul de bere și câte și mai câte! Acum vezi cine sunt eu? Unde am rămas? Aha,

știu. Da, ăsta sunt eu și, pe mine, mă cunoaște toată lumea. De fapt, eu sunt omul. Nimeni nu-mi spune altfel.

Mi se spune: "Omule, acum pun să te ridice", sau "Omule, deretică, fă aia, adu-mi pe-aialaltă", "Șterge-o,

omule!" Și eu nu mă supăr ca sunt om. Dac-aș spune cuiva: "Omule, dă-mi cinci bani", s-ar supăra. Dacă nu-i

place, n-are decât; o să-l consider fluture, sau gândac de băligar, sau furnică. Ce preferă fiecare. Mie mi-e

totuna, om sau gânganie. Iertați-mă, dar nu sunt beat. Văd totul foarte bine! Totul e dublu, ici, colo, dincolo și

pretutindeni. Eu văd tot! Și pe voi doi, pe voi de acolo, din umbră! Să nu credeți că-mi scapă cineva nevăzut!

Sunt beat, dar cumsecade!