British psychologist John Bowlby was the first attachment theorist, describing attachment as a

"lasting psychological connectedness between human beings."1

Bowlby was interested in understanding the separation anxiety and distress that children
experience when separated from their primary caregivers. Some of the earliest behavioral
theories suggested that attachment was simply a learned behavior. These theories proposed that
attachment was merely the result of the feeding relationship between the child and the caregiver.
Because the caregiver feeds the child and provides nourishment, the child becomes attached.

What Bowlby observed is that even feedings did not diminish the anxiety experienced by
children when they were separated from their primary caregivers.2 Instead, he found that
attachment was characterized by clear behavioral and motivation patterns. When children are
frightened, they will seek proximity from their primary caregiver in order to receive both
comfort and care.

Atasamentul securizat este marcat de primejdie atunci când este separat de

cei care îngrijesc și de bucurie când îngrijitorul revine. Nu uitați, acești
copii se simt în siguranță și capabil să depindă de îngrijitorii lor pentru
adulți. Când adultul pleacă, copilul poate fi supărat, dar se simte sigur că
părintele sau îngrijitorul se va întoarce. Când sunt speriați, copiii atașați
în siguranță vor căuta confort din partea îngrijitorilor. Acești copii știu
că părintele sau îngrijitorul le va oferi confort și reasigurare, astfel
încât aceștia sunt confortabili căutându-i în perioade de nevoi.

Atașament ambivalent: De obicei, copiii atașați ambivalenți devin foarte în

suferință atunci când părintele pleacă. Acest stil de atașament este
considerat relativ neobișnuit, afectând aproximativ 7% până la 15% dintre
copiii din S.U.A. Atașamentul ambivalent poate fi rezultatul unei
disponibilități reduse a părinților. Acești copii nu pot depinde de mama lor
(sau de îngrijitorul) pentru a fi acolo când copilul are nevoie.

Copiii cu atașament evitant tind să evite părinții sau îngrijitorii. Atunci

când li se oferă o alegere, acești copii nu vor arăta preferințe între un
îngrijitor și un străin complet. Cercetările au sugerat că acest stil de
atașament ar putea fi rezultatul îngrijitorilor abuzivi sau neglijenți.
Copiii care sunt pedepsiți pentru a se baza pe un îngrijitor vor învăța să
evite să caute ajutor în viitor.

Atasament dezorganizat: Copiii cu un atașament dezorganizat afișează adesea

un amestec confuz de comportament și pot părea dezorientate, amețite sau
confuze. Copiii pot evita sau rezista părintelui. Unii cercetători consideră
că lipsa unui model clar de atașament este probabil legată de comportamentul
inconsistent al persoanelor care îi îngrijesc. În astfel de cazuri, părinții
pot servi atât ca sursă de confort, cât și ca sursă de frică, ceea ce duce la
un comportament dezorganizat.
Cercetătorii au descoperit că tiparele de atașament stabilite la începutul
vieții pot duce la o serie de rezultate. De exemplu, copiii care sunt atașați
în siguranță ca bebeluși au tendința de a-și dezvolta respectul de sine mai
puternic și o mai bună încredere în sine pe măsură ce îmbătrânesc. Acești
copii tind, de asemenea, să fie mai independenți, să funcționeze mai bine în
școală, să aibă relații sociale de succes și să experimenteze mai puțin
depresie și anxietate.