Siria, 1984

În micuţa baracă improvizată era foarte frig. În ciuda păturilor

atârnate peste unica fereastră, pentru a camufla lumina, şi peste uşa
dărăpănată, aerul îngheţat pătrundea înăuntru. Niema Burdock sufla
în palme ca să şi le încălzească şi respiraţia ei lăsa un uşor abur în
lumina chioară a singurei lămpi cu baterie, la care avea dreptul doar
Tucker, conducătorul echipei.
Soţul Niemei, Dallas, părea că se simte la largul său, în tricoul cu
mâneci scurte,şi împacheta calm calupurile de explozibil
Semtex,aşezându-le în compartimentele echipamentului pe care
urma să-l poarte. Niema îi urmărea cu atenţie mişcările, încercând să-
şi ascundă neliniştea. Nu în privinţa materialului exploziv îşi făcea ea
griji; explozibilul plastic era atât de stabil încât soldaţii din Vietnam îl
utilizaseră chiar şi în loc de combustibil. Dallas şi Sayyed trebuia însă
să- l amplaseze în fabrică, iar treaba aceasta constituia partea cea mai
periculoasă a misiunii lor, care şi-aşa era destul de dificilă. Deşi
bărbatul ei ştia cu precizie ce are de făcut, Niema nu putea fi la fel de
calmă ca el. Detonatorul acţionat prin unde radio era unul artizanal.
Optaseră pentru el în mod deliberat, ca o precauţie pentru cazul în
care ar fi încăput cumva pe mâini străine. Nimic din ceea ce foloseau
nu trebuia să trădeze vreo legătură cu Statele Unite. Din acelaşi motiv
se alesese Semtex-ul în locul explozibilului C-4. Pentru că dotarea lor
nu era de cea mai bună calitate, Niema se străduise din răsputeri ca
măcar funcţionarea să nu ridice probleme, în definitiv, degetul
soţului ei urma să apese pe declanşator.
Dallas sesiză privirea Niemei aţintită asupra lui şi îi făcu cu ochiul.
Trăsăturile ferme ale feţei lui se îndulciră când îi zâmbi.
— Hei, o încurajă el cu blândeţe. Sunt priceput la treburi de felul
ăsta. Nu-ţi face griji.
Cuvintele lui o ajutară în efortul de a-şi masca îngrijorarea. Ceilalţi
trei bărbaţi se întoarseră ca s-o privească. Nedorind ca aceştia să
creadă că nu putea să-şi stăpânească tensiunea generată de misiunea
pe care o aveau de îndeplinit, Niema ridică din umeri.
— Iartă-mi, te rog, stângăcia. Ca nevastă sunt doar o începătoare.
Mă gândeam că, în această postură, se presupune că e obligatoriu să
mă arăt neliniştită.
Sayyed surâse, în timp ce îşi pregătea propriul echipament.
— A dracului modalitate de a-ţi petrece luna de miere! Născut în
Iran şi devenit între timp cetăţean american, bărbatul subţirel şi
vânos, să tot fi avut vreo cincizeci de ani. Engleza lui, rezultat al unei
munci asidue şi al celor aproape treizeci de ani de când se afla în
SUA, era impecabilă. În ce mă priveşte, continuă el, aş fi preferat
insulele Hawaii, pentru călătoria de nuntă. Cel puţin acolo ar fi fost
ceva mai cald decât aici.
— Sau Australia, interveni pe un ton melancolic Hadi. Acolo e vară
acum. Hadi Santana era un arabo-mexican născut în SUA. Crescuse
în sudul fierbinte al statului Arizona şi ura, la fel de mult ca şi Niema,
munţii friguroşi din Iran. În timp ce Dallas şi cu Sayyed ar fi plantat
încărcăturile explozive, el urma să stea de pază, omorându-şi timpul
cu verificarea şi răsverificarea armei sale, precum şi a muniţiei.
— Am apucat să petrecem două săptămâni în Aruba, după ce ne-
am căsătorit, zise Dallas. Extraordinare locuri!îi făcu Niemei din nou
cu ochiul, iar ea se văzu nevoită să zâmbească. Dacă Dallas n-ar mai
fi fost până atunci în Aruba, ar fi văzut prea puţin, în perioada
călătoriei lor de nuntă, cu trei luni în urmă. În timpul celor două
săptămâni petrecute împreună, dormiseră până târziu epuizaţi de
partidele de sex.
Tucker nu participă la conversaţie, însă ochii lui întunecaţi şi reci
zăboviră o vreme asupra Niemei, ca şi când ar fi evaluat-o din priviri,
întrebându-se dacă nu cumva greşise atunci când o acceptase în
echipă. Ea nu avea experienţa celorlalţi, dar nici începătoare nu era.
Mai mult decât atât, putea monta cu ochii închişi un dispozitiv de
ascultare pe o linie telefonică.
Dacă Tucker avea vreo îndoială cu privire la îndemânarea ei,
Niema ar fi preferat ca el să i-o spună direct. Iar dacă se îndoia de ea
cu-adevărat, atunci ar fi fost mai cinstit din partea lui să o fi respins.
De altfel nici Niema nu era liniştită în privinţa lui. Nu că el ar fi spus
sau ar fi făcut ceva rău în ce-o privea; nesiguranţa care o făcea să fie
circumspectă era de ordin instinctual, fără nicio motivaţie concretă.
Niema ar fi preferat ca Tucker să fie unul dintre cei trei bărbaţi care
urmau să intre în fabrică, nu să rămână împreună cu ea, în
ariergardă. Gândul de a-şi petrece acele ore în compania lui nu era
nici pe departe la fel de chinuitor ca acela de a-l şti pe Dallas în
pericol, însă nu avea nevoie de altă sursă de stres, acum când nervii
ei erau şi-aşa întinşi la maximum.
Iniţial, Tucker intenţionase să-i însoţească, dar tocmai Dallas
fusese acela care se împotrivise.
„Uite ce e, şefule, rostise în felul acela calm care-l caracteriza, nu-i
vorba că n-ai fi în stare să te descurci cu treaba asta, pentru că eşti la
fel de bun ca şi mine, însă nu e absolut necesar să îţi asumi riscul.
Dacă n-am avea încotro, atunci aş înţelege, dar nu e cazul. Apoi între
cei doi bărbaţi avusese loc un indescifrabil schimb de priviri, după
care Tucker dăduse scurt din cap, în semn de acceptare.
Dallas şi Tucker se cunoscuseră încă dinainte ca Tucker să formeze
această echipă şi chiar lucraseră împreună. Faptul că soţul ei îl
respecta şi avea încredere în Tucker o mai liniştea pe Niema. Dallas
Burdock nu era un găgăuţă, ci unul dintre cei mai puternici şi mai
periculoşi oameni pe care îi întâlnise vreodată. Niema îl considerase
chiar cel mai periculos, asta până în clipa în care îl cunoscuse pe
Tucker. Constatarea o speriase, deoarece Dallas nu era chiar la fel. Cu
cinci luni în urmă, ea nu-şi putuse închipui că asemenea oameni
există în realitate. Acum Niema era de altă părere. I se puse un nod în
gât, în timp ce îşi urmărea cu atenţie bărbatul, care-şi controla,
concentrat, echipamentul. Dallas putea face abstracţie de orice altceva
în afara sarcinii pe care o avea de îndeplinit; puterea sa de
concentrare era teribilă. Niema mai văzuse o asemenea capacitate de
concentrare doar la un singur alt bărbat, iar acela era Tucker.
Niemei aproape că nu-i venea să creadă că era măritată, şi nu cu
fitecine, ci cu un bărbat ca Dallas. Îl cunoscuse cu exact cinci luni în
urmă, îl iubea cam tot de atâta vreme, dar din multe puncte de
vedere era un străin. Ei doi învăţau încet să se descopere reciproc,
instalându-se în rutina căsniciei - mai bine zis în atâta rutină câtă îşi
puteau permite, date fiind slujbele lor de agenţi plătiţi, pentru diverse
afaceri, în special de către CIA.
Dallas era calm, priceput şi de neclintit. Cândva ea ar fi identificat
aceste caracteristici cu tipul ideal al bărbatului de casă, prea puţin
atrăgător. Acum nu mai gândea la fel. În ceea ce îl privea pe Dallas,
nu exista nimic tihnit. Aveai nevoie ca cineva să-ţi dea jos pisica dintr-
un copac? Dallas se putea căţăra în acel copac, ca şi cum el însuşi ar fi
fost o pisică. Aveai nevoie de un instalator pentru o reparaţie? Dallas
îţi repara totul, în doi timpi şi trei mişcări. Trebuia să fii salvat din
nişte valuri înalte cât casa? El era un înotător desăvârşit. Aveai nevoie
de cineva care să lovească o ţintă dificilă? El era un trăgător de elită.
Aveai nevoie de cineva ca să arunci în aer o clădire din Iran? Dallas
era persoana ideală.
Părea extrem de greu ca cineva să fie mai dur şi mai periculos
decât Dallas, şi totuşi Tucker... părea că este. Niema n-ar fi putut
explica de ce credea asta. Nu aspectul fizic al lui Tucker era de vină.
Bărbatul era înalt şi suplu, dar nu la fel de musculos ca Dallas. Exista
însă ceva în privirea lui, în calmul pe care-l afişa, care îi spunea că
acest bărbat, pe nume Tucker, reprezenta un pericol mortal.
Niema păstrase pentru ea îndoielile referitoare la liderul echipei.
Ar fi vrut să poată merge pe mâna lui Dallas în aprecierea lui Tucker,
deoarece avea mare încredere în soţul ei. În afară de asta, ea fusese
cea care dorise ca el să accepte acest angajament. Dallas înclina mai
mult spre o excursie în Australia, pentru a face scufundări. Poate că
era doar încordarea firească provocată de situaţia în care se aflau. În
definitiv, participau la o acţiune în care îşi puteau pierde viaţa dacă
ar fi fost descoperiţi.
Mica fabrică ascunsă în aceşti munţi reci producea un agent
biologic care urma să fie transportat la o bază teroristă din Sudan.
Cea mai rapidă şi mai eficace modalitate de a o distruge ar fi fost un
raid aerian, însă s-ar fi declanşat o criză internaţională, iar o dată cu
fabrica ar fi fost distrus şi fragilul echilibru din Orientul Mijlociu. Un
război nu era dorit de nimeni.
O dată ce orice atac aerian era exclus, fabrica trebuia distrusă de
pe sol, ceea ce presupunea ca explozibilii, cât mai puternici, să fie
plantaţi manual. Dallas nu se baza doar pe Semtex; în fabrică se aflau
combustibili şi reactivi pe care intenţiona să-i folosească pentru a fi
sigur că va distruge din temelii obiectivul.
Cu cinci zile în urmă, intraseră în Iran legal. Niema purtase straie
tradiţionale, care nu lăsau să i se vadă ochii. Ea nu vorbea limba farsi
- studiase franceza, spaniola şi rusa însă conta pe faptul că, fiind
femeie, nimeni nu se aştepta ca ea să vorbească. Sayyed se născuse în
Iran. Tucker vorbea la fel de bine farsi ca şi el, Dallas aproape la fel de
bine, iar Hadi ceva mai puţin bine decât Dallas. Niema constatase
amuzată că toţi cinci aveau ochi întunecaţi la culoare şi păr negru, şi
se întrebase dacă nu cumva acest lucru jucase, pentru acceptarea ei ca
membră a echipei, un rol la fel de important ca şi priceperea dovedită
în ale electronicii.
— Gata. Dallas îşi prinse de echipament emiţătorul radio şi îşi
săltă pe umeri raniţa plină de explozibil plastic. El şi Sayyed purtau
încărcături identice.
Niema asamblase emiţătoarele, din piese de schimb, fiindcă cele
cumpărate se dovediseră a fi defecte. După ce le dezmembrase până
la nivel de componente elementare, reconstruise alte două emiţătoare
cărora le tot testase şi răstestase buna funcţionare, până când se
convinsese că nu vor da greş. Niema se conectase, de asemenea, la
liniile telefonice ale fabricii respective, ceea ce pentru ea fusese floare
la ureche, date fiind echipamentele de telecomunicaţii demodate
aflate în dotarea acesteia. Nu obţinuseră pe această cale prea multe
informaţii, însă li se confirmase faptul că ceea ce ştiau ei era adevărat
- mica fabrică producea un stoc de antrax pentru teroriştii din Sudan.
Sayyed se furişase în fabrică cu o noapte înainte, iar la întoarcere
desenase o schiţă a zonei de testare şi de incubare, ca şi a celei de
depozitare, unde el şi cu Dallas ar fi urmat să plaseze cea mai mare
parte a explozibilului. De îndată ce fabrica sărea în aer, Tucker şi cu
Niema trebuia să distrugă întreg echipamentul - care nu valora cine
ştie cât - şi să părăsească zona împreună cu ceilalţi. Apoi urmau să se
împrăştie, să se descurce pe cont propriu cu ieşirea din ţară, şi să se
întâlnească la Paris, pentru încheierea socotelilor. Niema, bineînţeles,
ar urma să fie însoţită de Dallas.
Tucker stinse lumina, şi cei trei bărbaţi se strecurară afară, în
întuneric. Niema se gândi că ar fi trebuit să-l îmbrăţişeze pe Dallas,
să-l sărute pentru a-i ura noroc, indiferent de ceea ce ar fi gândit
ceilalţi trei. Lipsită acum de prezenţa lui, ea simţea parcă mai acut
frigul.
După ce se asigură că păturile se află din nou la locul lor, Tucker
reaprinse lumina şi începu să împacheteze grăbit lucrurile