operă

se numeşte Enuma ilu awelum care se traduce prin „Când zeul,

omul…” S-au purtat multe discuţii despre semnificaţia titlului: unele traduceri au preferat să

redea „Când zeii erau oameni”, altele „Când zeii, ca oamenii” etc. Cert este că, potrivit epopeii,

fusese o vreme când zeii făceau o muncă de corvoadă care, ulterior, a fost trasată oamenilor.

Întrucât astăzi această operă literară străveche este cunoscută sub numele de (Epopeea

lui) Atrahasis, noi ne-am permis să inserăm titlul tradus ad-litteram, dar dublat de semnificaţia sa

reală: în limba babiloniană Atra-ħasis înseamnă „cel preaînţelept” sau „cel foarte înţelept”.

Literatura Orientului Apropiat antic demonstrează că adevărata înţelepciune nu este acumularea

de informaţii şi înţelegerea modului în care acestea se inter-relaţionează şi se compenetrează, ci

este cunoaşterea voii zeilor şi trăirea vieţii conform acestei voi revelate.

Această operă este rod al creaţiei literare a sumerienilor, dar forma sa cea mai completă

este scrisă în limba akkadiană. Astfel, OBV înseamnă Old Babilonian Version (versiunea
paleobabiloniană), iar SBV înseamnă Standard Babilonian Version (versiunea babiloniană standard).

Pentru ediţia de faţă am utilizat lucrarea Myths from Mesopotamia – Creation, The Flood,

Gilgamesh and Others, Translation, Introduction, Explanatory Notes and other editorial matter,

Stephanie Dalley, revised edition, Oxford University Press, Oxford, Great Britain, 2000, precum

şi „Atrahasis”, de Benjamin R. Foster, în The Context of Scripture – vol. I: Canonical

Compositions from the Biblical World, William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill,

Leiden, The Netherlands, 2003.

Ne-am verificat prin intermediul lucrării „Atrahasis”, de Constantin Daniel şi Athanase

Negoiţă, publicată în Gândirea asiro-babiloniană în texte, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975,

precum şi a lucrării „Când zeii erau încă oameni”, de Victor Kernbach, publicată în Miturile

esenţiale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.

Textul de mai jos, tradus prin bunăvoinţa doamnei Olga Grădinaru1, este redat după

Stephanie Dalley; editarea traducerii şi notele de subsol ne aparţin.

În ceea ce priveşte conţinutul său, Epopeea prezintă crearea oamenilor dintr-un motiv

pragmatic: după ce au săpat albiile fluviilor Tigru şi Eufrat, trudiţi, zeii inferiori s-au răzvrătit
împotriva zeilor mari, iar aceştia, constrânşi să-i scape de corvoada de a săpa canale în

Mesopotamia, au plămădit oamenii.

După ce au fost creaţi, oamenii s-au înmulţit peste măsură, fiind nespus de gălăgioşi, or ei

fuseseră creaţi tocmai pentru a asigura odihna şi tihna zeilor: aşadar, se impuneau nişte măsuri

drastice de instaurare a liniştii şi eliminare a tulburării.

După cum vom vedea, zeii au făcut mai multe tentative de a distruge omenirea, cea mai

importantă dintre ele fiind potopirea lor.