DREPT ȘI LEGISLAȚIE

Ș.l. dr.ing. Cora BULMĂU

Punctaj:
Temă: 30 p
Lucrare 1: 25 p
Lucrare 2: 25 p

Colocviu: 20 p
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE

1. Definiţie :

Dreptul reprezintă ansamblul regulilor de conduită generale şi

obligatorii asigurate şi garantate de stat, reguli al căror scop îl
constituie organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în cadrul
relaţional uman, precum şi înfăptuirea acestui comportament într-un
climat specific manifestării coexistenţei drepturilor esenţiale ale omului şi
libertăţilor lui cu justiţia socială.

Ceea ce este caracteristic normelor de drept constă tocmai în faptul că

respectarea şi aplicarea lor nu este o latitudine sau facultate ci
o obligaţie a cărei încălcare atrage răspunderea
penală,
civilă sau
disciplinară după caz.
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE

2. Accepţiunile termenului “Drept”

A. B.
dreptul în sens de drept dreptul în accepţiunea sa de
subiectiv drept obiectiv

C.
D.
dreptul în accepţiunea sa de
dreptul ca ştiinţă
drept pozitiv
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE
A) Dreptul subiectiv
În această accepţiune termenul “drept” reprezintă prerogativa recunoscută a unei persoane
fizice sau juridice de a pretinde ceva unui alt subiect de drept, fie o prestaţie pozitivă
constând în “a da” sau în “a face”, fie într-o prestaţie negativă constând în “ a nu face”.

Dreptul subiectiv presupune 3 componente :

 posiblitatea subiectului activ de a avea el însuși o anumită conduită;
 posibilitatea subiectului activ de pretinde subiectului pasiv o anumită conduită;
 posibilitatea subiectului activ de a recurge la constrângerea statului dacă dreptul e încălcat.

Exemple cu privire la frecvenţa folosirii termenului cât şi în privinţa conţinutului termenului în

accepţiunea sa de drept subiectiv:
1. am dreptul să mă înscriu în anul II de studii întrucât am promovat primul an (din domeniul
dreptului administrativ);
2. am dreptul să mă căsătoresc, întrucât am împlinit vârsta de 18 ani (din domeniul dreptul
familiei);
3. am dreptul să petind preţul pe lucrul vândut şi predat (din domeniul dreptului civil);
4. am dreptul să pretind salariul pe luna expirată întrucât am fost prezent, am lucrat în toate
zilele lucrătoare îndeplinindu-mi obligaţiile de muncă etc.

Aşadar termenul drept se foloseşte frecvent în această accepţiune, fie în viaţa cotidiană, fie în viaţa
juridică.
Trăsături DREPT ȘI LEGISLAȚIE

Din definiţie şi din exemplele date rezultă că dreptul în accepţiunea sa de drept subiectiv are
următoarele trăsături:

• drepturile subiective sunt prerogativele recunoscute unei persoane fizice sau juridice;
• conţinutul acestor prerogative constă în a pretinde ceva de la altcineva;
• drepturile subiective sunt strâns legate de persoana omului (de titularul lor);
• fiind legate de titularul lor drepturile subiective sunt întotdeauna prerogative concrete;
• drepturile subiective sunt infinite la număr;
• drepturile subiective pot avea natură juridică diferită în raport de ramura de drept ale cărei norme le
reglementează;
• în privinţa conţinutului lor, drepturile subiective sunt limitate totuşi de lege şi de bunele moravuri în
sensul că ele există şi pot fi exercitate numai în măsura limitelor date de acestea;
• drepturile subiective constituie o categorie juridică prin mijlocirea căreia titularii lor pot participa la
schimburile de valori care cad sub incidenţa reglementării juridice;
• din definiţie şi din exemple rezultă că un drept subiectiv aparţinând unui subiect de drept, de regulă îi
corespunde o obligaţie altui subiect de drept (a celui de la care se pretinde să săvârşească ceva)
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE
B. Dreptul în accepţiunea sa de “Drept obiectiv”
Noţiune: În accepţiunea sa de “drept obiectiv” dreptul este privit a fi un“ansamblu de norme
care organizează viaţa în comun, este o tehnică a convieţuirii umane, destinată să disciplineze
comerţul uman şi să apere societatea de excese”.

Într-o altă formulare dreptul obiectiv este privit ca totalitatea normelor juridice edictate sau
sancţionate de stat prin organul legiuitor (parlamentul) înfăţişând electoratul dintr-o etapă
dată.

Trăsături:
▪ are caracter normativ fiind format din reguli de conduită prin care se stabileşte
comportamentul juridic al oamenilor;
▪ regulile de conduită care alcătuiesc dreptul obiectiv sunt reguli generale (are caracter
general);
▪ regulile de conduită sunt obligatorii întrucât devin norme juridice, în structura lor intră un
element specific dreptului, elementul punitiv (sancţionator) datorită căruia asemenea reguli
pot fi aduse la îndeplinire cu ajutorul forţei coercitive a statului dacă nu s-au respectat de
bunăvoie;
▪ regulile de conduită ce alcătuiesc dreptul obiectiv sunt impersonale, adică abstracte;
▪ oricât de multe ar fi, normele juridice sunt totuşi limitate ca număr;
▪ dreptul obiectiv constituie cadrul de recunoaştere şi de exercitare a drepturilor subiective şi
de asumare şi executare a obligaţiilor corelative.
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE

C. Dreptul în accepţiunea sa de “Drept pozitiv”

Noţiune:
Dreptul pozitiv se înfăţişează ca fiind totalitatea normelor juridice (în vigoare) într-un anume
stat.
Dreptul pozitiv scria Mircea Djuvara este “dreptul care se aplică într-o societate dată la un
moment dat, sub auspiciile statului respectiv” sau mai pe scurt este “dreptul care se aplică”.

D. Dreptul ca ştiinţă
Prezentare.
Ştiinţa dreptului constă în analiza profundă a realităţilor (relaţiilor) sociale, economice,
politice şi de altă natură privite în dinamica lor în raport cu normele juridice care le
reglementează.
Ştiinţa dreptului se ocupă cu analiza normelor juridice în raport cu cerinţele şi aspirațiile din care
s-au născut.
1. Definiţie
Prin izvor de drept se înţelege forma specifică de exprimare a normelor juridice, respectiv actul
normativ în care sunt cuprinse normele juridice.

Izvoarele de drept sunt clasificate dupa diferite criterii:

A. După modul de transmitere deosebim izvoarele scrise de izvoarele nescrise:

-obiceiul - izvor nescris
-norma juridică - norma scrisă

B.După caracterul oficial sau neoficial al izvorului de drept:

-legea - izvor oficial
-obiceiul, doctrina - izvoare neoficiale.
C. Din punct de vedere ale modului de impunere:
-izvoare directe - actele normative;
-izvoare indirecte - obiceiul sau normele elaborate de organizațiile nestatale care pentru a deveni -
obligatorii trebuie să fie validate de o autoritate statală.

D. După modul de creare a normei:

-izvoare creatoare: legea si cutuma, deoarece crează legi noi;
-izvoare interpretative:jurisprudența și doctrina care interpretează legile existente.

E. Enumerativ, izvoarele formale ale dreptului sunt:

-obiceiul juridic - cutuma;
-practica juridica – jurisprudenta;
-precedentul juridic;
-doctrina;
-contractul normativ;
-actul normativ.
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE

2. Principalele izvoare de drept

A. Actul normativ. Cel mai important izvor de drept este actul normativ, care conţine reguli cu
caracter obligatoriu, învestite cu forţă juridică superioară altor izvoare ale dreptului şi
tinzând să acopere întreaga sferă a relaţiilor sociale ce necesită reglementare juridică.

1. Constituţia.
Constituţia este fundamentul întregului sistem juridic, apărând ca o sumă de principii de bază, ca o
stare de spirit care comandă şi controlează orice activitate de normare. Aşadar, toate celelalte
izvoare ale dreptului, indiferent de felul sau poziţia lor ierarhică, trebuie elaborate pe baza şi
în conformitate cu prevederile legii fundamentale. Normele contrare Constituţiei, prevăzute în
orice act normativ, sunt anulate de Curtea Constituţională.
Constituţia este, deci, ansamblul regulilor ce privesc instaurarea, exercitarea şi menţinerea puterii de
stat. Din punct de vedere juridic, orice stat, indiferent de forma sa de guvernământ, are o
Constituţie.
2. Legea = cel mai important izvor de drept.
Ea conţine reguli cu caracter obligatoriu, investite cu forţă juridică superioară tuturor celorlalte
izvoare ale dreptului. Legea este adoptată de către puterea legislativă, care în sistemul nostru
de drept este reprezentată de Parlament. În România Parlamentul este bicameral și este
constituit din: Senat și Camera Deputaţilor.

După criteriul forţei lor juridice, legile sunt:

a) Fundamentale
În general, prin Constituţie se poate înţelege un sistem integrat de norme juridice investite cu o
forţă juridică superioară care consacră şi oglindeşte structurile economice ale statului de
drept, sistemul organelor statului de drept, principiile de organizare şi funcţionare a acestora,
drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi principiile fundamentale
ale sistemului de drept inclusiv cele ale sistemului electoral, sistem de norme care
prefigurează posibilităţile entităţii organizate în stat de a înfăptui obiectivele ce şi le propune.
b) Ordinare
Sunt toate celelalte legi în care intră codurile de legi (Cod civil, Cod penal, Cod de procedură
civilă, Cod de procedură penală, Cod comercial), legile temporare sau cu termen, legile
morale sau organice. Acestea au forţă juridică (caracter obligatoriu) superioară celorlalte
izvoare de drept, dar inferioară Constituţiei.
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE

3. Hotărârile de Guvern sunt acte care sunt emise de Guvern. Ele :

❑ au caracter normativ şi se încadrează în sfera de competenţă a
executivului, adică în domeniul în care acesta poate reglementa prin
norme juridice;
❑ au forţa juridică inferioară legii, dar superioară altor izvoare.

4. Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului se emit în temeiul unei legi

speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta (art
107/3 din Constituţie).
❑ dacă şi în măsura în care conţin reguli de conduită generale obligatorii
şi impersonale, O.U.G. intră în sfera de competenţă normativă a puterii
executive.
❑ au aceeaşi forţă juridică ca hotărârile de Guvern.
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE

5. Actele normative adoptate de către organele locale în limitele

competenţei lor materiale şi teritoriale:
• hotărârile cu caracter normativ adoptate de Consiliile Judeţene şi Consiliul General al
Capitalei, consiliile municipale, orăşeneşti şi comunale. Acestea au forţă juridică
inferioară tuturor celorlalte izvoare de drept ceea ce înseamnă că reglementările juridice
pe care le conţin trebuie să fie conforme normelor de drept existente în legi şi în celelalte
izvoare ale dreptului.

• decretele sunt izvoare de drept numai dacă şi în măsura în care conţin reguli de conduită
generale şi impersonale. Aceasta se întâmplă mai ales în cazul decretelor de amnistie şi
graţiere.

De obicei decretul prezidenţial are caracter individual deoarece priveşte reglementarea

juridică a situaţiei profesionale a unui subiect individual de drept (persoană fizică).
Exemplu: decretul de avansare la gradul de general.
Dacă decretele sunt ratificate de Parlament ele devin legi şi capătă forţa juridică a
acestora, altfel forţa lor juridică este mai mică decât cea a legii dar mai
puternică decât a celorlalte acte normative.
 DREPT ȘI LEGISLAȚIE
B. Cutuma (obiceiul)
Cutuma constituie un izvor nescris al dreptului, fiind cel mai vechi izvor aldreptului.
Cutuma sau obiceiul constă într-o regulă sau o sumă de reguli de conduită (reguli sociale) creaţie a unei
experienţe îndelungate prin repetarea unei practici, regulă (reguli) acceptată (acceptate) de o anumită
comunitate ca fiind conformă (conforme) cu interesele sale.
Cutuma poate constitui izvor de drept numai dacă şi în măsura în care legea sau alt act normativ în
valoare de izvor de drept conferă cutumei acest caracter. Exemplu: reglementarea din Codul civil cu
privire la aşezarea unei construcţii la o depărtare de hotarul despărţitor al celor două proprietăţi,
depărtare stabilită de obiceiul locului. În acest caz legea (Codul civil) face trimitere la obiceiul locului,
altfel spus la cutumă.

C. Jurisprudenţa (precedentul judiciar sau practica judiciară) nu constituie izvor de drept deoarece pe
calea practicii nu se creează reguli generale şi obligatorii şi se rezolvă un caz litigios concret prin
aplicarea unei norme de drept conţinute într-un izvor al dreptului.

D. Doctrina
Dacă şi în ce măsură doctrina este considerată izvor de drept este o întrebare care în timpurile noastre
primeşte un răspuns prudent: doctrina are astăzi un rol foarte important în cunoaşterea fenomenului
juridic, în cunoaşterea relaţiilor sociale supuse reglementării juridice în interpretarea şi aplicarea
corectă a legii în dezvoltarea şi perfecţionarea dreptului, dar ea nu poate fi considerată a fi un izvor de
drept.
Principiile dreptului = acele idei generale şi precepte directoare care
orientează elaborarea şi aplicarea normelor juridice într-o ramură de
drept.
Principiile de drept au forţa şi semnificaţia unor norme superioare, care
pot fi formulate în textele actelor normative, de regulă în Constituţie sau
dacă nu sunt formulate expres, sunt deduse în lumina valorilor sociale
promovate.

Un set de principii generale de drept, reprezentative pentru întregul sistem

de drept este următorul:

1. Nimeni nu poate invoca necunoaşterea sau ignorarea dreptului –

principiu impus de rolul dreptului în realizarea ordinii sociale, funcţionarea
societăţii şi asigurarea progresului social.

2. Principiul incriminării.

3. Principiul legalităţii. Odată consacrate, normele juridice şi actele de

aplicare a dreptului trebuie respectate de către toţi destinatarii prescripţiilor
juridice (persoane fizice sau juridice).
4. Principiul răspunderii. Încălcarea dispoziţiilor normelor
juridice antrenează o reacţie socială organizată, conform unei
anumite proceduri, care implică forţa de constrângere publică.

5. Prezumţia de nevinovăţie şi reţinerea doar a elementelor

de fapt probate.

6. Principiul aflării adevărului cu privire la fapte, împrejurări,

persoane care cad sub incidenţa normelor juridice. Acest
principiu stă la baza stabilirii soluţiei juridice corecte, a evitării
erorii judiciare.

7. Principiul dreptului de apărare. Reprezintă garanţia

ocrotirii persoanei umane.

8. Principiul autorităţii lucrului judecat. O acţiune nu poate fi

judecată decât o singură dată.
Definiție
Norma juridică reprezintă o regulă de conduită generală şi impersonală,
instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare
obligatorie este asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a statului.

Scop
Scopul normei juridice este de a asigura convieţuirea socială, prin
orientarea comportamentului uman, în direcţia promovării şi consolidării
relaţiilor sociale, potrivit idealurilor şi valorilor care guvernează
respectiva societate.
Exemple
CIVIL. NOUL COD CIVIL REPUBLICAT 2011
Versiune actualizata la data de 15/02/2013
CARTEA II - Despre familie; Titlul II – Căsătoria
Capitolul II - Încheierea căsătoriei
Secțiunea 1 – Conditțile de fond pentru încheierea căsătoriei
Vârsta matrimonială Art. 272

(1) Casatoria se poate incheia daca viitorii soti au implinit varsta de 18 ani.
(2) Pentru motive temeinice, minorul care a implinit varsta de 16 ani se poate casatori in temeiul unui
aviz medical, cu incuviintarea parintilor sai sau, dupa caz, a tutorelui si cu autorizarea instantei de
tutela in a carei circumscriptie minorul isi are domiciliul. In cazul in care unul dintre parinti refuza sa
incuviinteze casatoria, instanta de tutela hotaraste si asupra acestei divergente, avand in vedere
interesul superior al copilului.
(3) Daca unul dintre parinti este decedat sau se afla in imposibilitate de a-si manifesta vointa,
incuviintarea celuilalt parinte este suficienta.
(4) De asemenea, in conditiile art. 398, este suficienta incuviintarea parintelui care exercita autoritatea
parinteasca.
(5) Daca nu exista nici parinti, nici tutore care sa poata incuviinta casatoria, este necesara
incuviintarea persoanei sau a autoritatii care a fost abilitata sa exercite drepturile parintesti.
Exemple
CAPITOLUL II. Accesiunea
SECŢIUNEA a 4-a. Accesiunea mobiliară

Art. 608
(1) Proprietarul poate acorda orice întrebuinţare izvorului ce ar exista pe fondul său, sub
rezerva de a nu aduce atingere drepturilor dobândite de proprietarul fondului inferior.

(2) Proprietarul fondului pe care se află izvorul nu poate să îi schimbe cursul dacă prin
această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apa necesară pentru satisfacerea
nevoilor curente.

Art. 611
Proprietarul este obligat să îşi facă streaşina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi
să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.

Art. 612
Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu
respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede
altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere
drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin
acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic.
Normele juridice au următoarele caracteristici:

❑ sunt prescriptive – stabilesc anumite obiective şi impun o anumită conduită, care

constă într-o acţiune sau inacţiune umană, destinată îndeplinirii obiectivului stabilit;

❑ au o expresie valorică – optează în numele unor interese, aspiraţii, idealuri pentru o

anumită variantă comportamentală, instituind un model care reflectă exigenţele
societăţii la un anumit moment istoric;

❑ au caracter volitiv – exprimă şi oficializează voinţa socială într-un anumit stat;

❑ implică un raport inter-subiectiv – exprimă trăsătura generală a dreptului de a avea

semnificaţie pentru viaţa socială, relaţiile dintre oameni, acţiunile externe ale
persoanelor;

❑ regula instituită prin norma juridică are un caracter general şi impersonal – se referă la
elemente comune tuturor situaţiilor dintr-o anumită categorie şi se aplică unui număr de
cazuri şi persoane;

❑ sunt tipice – se referă la ceea ce este caracteristic unei anumite situaţii, fără a preciza
diferenţele individuale;

❑ sunt obligatorii.
Observaţie:
Norma juridică se distinge de actul juridic individual sau concret. Spre
deosebire de norma juridică, actul juridic concret se referă la conduita
într-o situaţie dată, a unei persoane fizice sau juridice identificată şi
nominalizată (un exemplu elocvent de act juridic este hotărârea
judecătorească dată pentru soluţionarea unei cauze).

Actele juridice individuale sau concrete sunt date în baza şi pentru

executarea actelor normative. Actele juridice constituie modalităţi de
aplicare şi impunere a actelor normative.
Din punct de vedere al sferei de aplicare, normele juridice pot fi
împărțite în :
• norme generale;
• norme speciale;
• norme de exceptie.

Normele juridice generale - se aplică tuturor relațiilor sociale din ramura

respectivă și este cea mai cuprinzătoare.

Norme juridice speciale - curprind o anumită categorie de relații din

cadrul aceleiași ramuri. Se referă deci la o sferă mai restrânsă de relații
sociale.
Totusi o normă juridică poate să apară generală în raport cu o a doua
norma, dar poate fi specială în raport cu o a treia normă.
În cazul aplicării normelor de drept când sunt susceptibile de aplicare
două norme, în acest caz va avea prioritate norma specială.

Normele de exceptie - admit derogări de la conduita prescrisă de

normele generale sau normele speciale