Roma - mostenirea elenismului

Curs 5
- Democratia republicana romana
- Caracteristicile culturii romane
- Mostenirea romana in civilizatia europeana
Cristalizarea si difuzarea civilizatilor antichitatii in forma elaborata de Roma reprezinta
un fenomen unic in istorie. In ciuda politicii sale expansioniste, Roma a lasat o amintire
vie si grandioasa. Civilizatia romana a avut o origine periferica dar ea a reprezentat apoi
un liant integrator pt lumea antichitatii. Roma s-a impus in istorie prin maretia
constructilor politico-juridice, prin profunzimea latinitatii si urbanizarii, precum si prin
durabilitatea sa.
Inceputurile Romei ca oras oras-cetate sunt legate istoria etruscilor. Etruscii au lasat o
mostenire seminificativa. Etruscii au fost considerati a fi unul din cele mai misterioase
popoare ale antichitatii deoarece multa vreme nu s-a cunoscut originea lor. Au existat
totusi 3 teorii:
- etruscii au venit din Europa Centrala si au trecut Alpii asezandu-se in Italia;
- etruscii au fost originari din Italia;
- etruscii au venit de pe coasta Asiei Mici;
Ei au facut parte din celebrele popoare ale marii care au atacat Egiptul punand sub
semnul intrebarii existenta acestuia. Etruscii s-au asezat in Centrul Italiei in sec VIII IH.
Religia etruscilor are influente orientale. Etruscii au fost cei mai mari urbanisti si
constructori ai antichitatii. Dintre toate triburile din Italia cea mai importanta influenta
asupra Romei a avut-o: estruscii, latinii si sabinii.
In evolutia ei Roma a avut 3 etape importante:
1. Etapa monarhica a civ romane (753 IH – 509 IH- cand a fost alungat ultimul rege).
509 IH – Roma a fost transformata in Republica;
2. Etapa republicana: a) republica aristrocata (509 IH – 286 IH); b) republica
democratica (286 IH – 87 IH); Trecerea s-a facut in contextual luptelor dintre
patricieni si plebei. In 87 IH Roma intra in criza politica (intre 87 IH si 27 IH) si se
intra in dictatura militara si apoi in Etapa Imperiala;
3. Etapa imperiala (27 IH – 476 DH)
Faza republicana democratica ( democratie greaca):
Primul moment in confruntarea patricieni-plebei a avut loc in 797 IH cand plebeii s-au
retras in afara Romei, refuzand sa mai serveasca statul roman => au capatat drept de veto
(de a se opune) si de a avea doi tribuni ai plebei care reprezentau interesele categoriei
plebe (oameni liberi, dar lipsiti de drepturi politice, aveau doar drepturi juridice). Cand
obtin drepturile politice Roma se democratizeaza. In urma confruntarii a rezultat o clasa
puternica patriceano-plebeana ce a sporit forta Romei, reusind ca aceasta sa se extinda
prin cuceriri in zone intinse ale lumii.
Momentul al doilea al confruntarilor: 371 IH cand au fost elaborate “Legile celor 12
table”. Romanii au alcatuit o comisie = 5 plebei + 5 patricieni – comisia decemvirilor.
Comisia s-a deplasat in coloniile grecesti pentru a le studia legile rezultand astfel “Legile
celor 12 table” adica baza dreptului roman.
 Momentul al treilea: elaborarea legilor Liciniene (de la Licinius) intre 376 si 366 IH.
Romanii au avut nevoie de 10 ani de zile pt ca legile sa fie adoptate la Roma. Ele
reprezinta un salt in evolutia Romei = complex de 3 legi ce trebuiesc votate impreuna.
a) Prima lege: iertarea de datorii a plebei;
b) Legea 2: limita detinerea de aristrocratie a maxim 500 de iugare ( 123 hectare);
c) Legea 3: un consul sa fie patrician iar celalalt plebeu.
Momentul al patrulea: 286 IH – s-a stabilit ca hotararile “comitiei tributa” (adunare) sa
capete caracter de lege fara a mai fi nevoie de aprobarea senatului => institutiile romane.
Adunarea poporului – spre deosebire de greci, romanii au avut mai multe adunari ale
poporului, fiecare dintre ele avand atributii diferite
a) Comitia Tributa ( 3 triiburi: etrusci, latini, sabini);
b) Comitia Curiata (1 trib= 10 curii, 30 diviz curiata) – rol principal in alegerea
magistratilor si erau cele mai vechi adunari ale romanilor.
c) Comitia Centuriata – impartita pe clase si avere (sensul -> militari, centurea= 100
luptatori). Fiecare clasa sustine financiar un numar de centurii.
d) Adunarea Plebeilor – elaborau plebiscide
Senatul:
Numarul de membrii din senat a crescut de la 300 la 900 in perioada imperiului. Senatul
hotarea indeosebi in problemele politicii externe. Decidea zonele ce urmau a fi cucerite
de romani. Senatul hotarea conditiile in care unui consul I se atribuia puteri discretionare
(exceptionale).
Magistratura: magistraturile erau ierarhizate. O persoana putea ocupa o magistratura
numai ce efectua un minim de 10 ani de serviciu militar. Magistratii acopereau atat
domeniul politic cat si administrative si juridic. Cele mai importante magistraturi:
a) praetor – judecator;
b) censor – stabilirea bugetului si impartirea pe clase a populatiei la Roma;
c) chestor (questor) – evidenta actelor;
d) 2 edili – infrumusetarea orasului;
Cultura romana poarta amprenta evolutiei pe care a avut-o Roma de la cetate la
imperiu. In buna masura cultura este de provenienta greaca. “Cultura greaca a a captivate
in final pe invingator” – Ovidiu. Comparand cultura greaca cu cea romana putem spune
ca poetul grec devine istoricul roman, filosoful grec devine juristul roman, iar artistul
grec devine inginerul roman. Cea mai mare influenta greceasca asupra culturii romane o
gasim in domeniul literaturii. Literatura romana este in totalitate de provenienta greaca.
Literatura romana: epoca preimperiala, imperiala, crestina (sec II – V DH). Epoca
preimperiala: Virgilius Catullus, Lucretius Carrus (primul filosof roman). Epoca
imperiala: a aparut Cercul lui Mecena (apropiatul lui Augustus care a strans in jurul
tronului pe artisti si istorici literari), epoca imperiala mai este numita si epoca lui
Augustus. Cei 3 repei: Virgiulius ( “Enedia”, “Bucoalicele” – “bucos”= pastor,
“Georgicele” – model pe Heriod), Horatiu ( “Satire si oda”- orice oda se incheia cu
“Bucura-te de fiecare zi” – carpe diem!), Ovidiu ( “Arta iubirii” – influenta lui V.
Catullus, ciclul “Amorul”, “Metamorfozele” – 1 ciclu de 250 de legende unde Ovidiu
analizeaza transformarile petrecute in univers din cele mai vechi timpuri, “Tristia si
Ponticele” – elegii sub forma de scrisori). Literatura crestina din sec II – V face legatura
cu Epoca Medievala si cel mai de seama reprezentant: Tertulian – “Apologeticus”
( apologie=pledoarie), prima pledoarie in favoarea crestinismului ce a marcat gandirea
crestina pana in aceea perioada. Sf. Augustin (“Despre cetatea lui Dumnezeu”) este
fondatorul crestinismului latin.
In domeniul filosofiei: Seneca (cel mai mare filosof) – perceptorul lui Nero. Seneca a
scris 123 de scrisori catre Lucilius (fiul sau). Romanii au dezvoltat o filosofie practica, ei
alegand din curentele filosofice stocismul. Imparatul filosof roman Marcus Aurelius isi
scrie lucrarile sub forma de cugetari. Istoria glorifica faptele de arme cu care se mandreau
romanii.
Cultura europeana este marcata de la romani de logosul istoric. Istorici romani:
- Caesar, Titus Livius (istoricul prin excelenta al Romei ( “Ab urbe condito” – De la
intemeierea Romei);
- Tacitus – “Anale”, “Despre viata germanilor si britanicilor”;
- Suetonius – “Vietile celor 12 cezari (caesari)”;
- Cicero – filosof, om politic, orator. Opera sa a strabatut veacurile si a scris o o opera
filosofica sub forma de 3 lucrari: “Despre indatoriri” (“De oficis”), “Despre legi”
(“De legitus”) si “Despre republica” (“ De republica”). Opera oratorical a lui Cicero:
“Despre oratorie”, “Oratorul si Brutus” (intemeietorul retoricii).
Cea mai mare mostenire de la romani este mentalitatea latina – mentalitate de frontiera
ce isi are originea in mitul intemeierii Romei (mitul romulian, Romulus si Remus),
“limes”= frontiera, preluata de catolici, frontiera -> seminificatie temporala -> teama de
sfarsitul cetatii (obsesiva la romani). Apoi patrunde si in crestinism sub forma
“apocalipsei” lui Ioan (sfaristul cetatii = sfarsitul lumii). Obsesia statelor europene de a-si
apara granitele, regii se incoronau la Roma care le garanta statutul dominator asupra
teritoriilor.
Latinitatea – a doua mostenire. In perioada medievala = 3 Europe: E. latina, E.
germanica si E. slava. Europa latina a influentat prin crestinism atat E. germanica cat si E
slava. Prin latinitate intelegem astazi intreaga mostenire latina, iar limba latina a
influentat formarea tuturor limbilor europene. Sintaxa si vocabularul limbii latine se afla
la baza limbilor europene. In Epoca Medievala, limba latina a fost mijlocul principal de
comunicare la niveul Europei.
Morala Romana – a 3ea mostenire = 3 principii: virtute, respect, fidelitate (“Virtus –
pietas – fide”), care au stat la temelia cetatii romane si apoi au influentat societatea
europeana si familia europeana.
Dreptul – cea mai importanta mostenire de la romani. Romanii au format principiul
suprematiei legii si aplicarii acestuia indiferent de persoana sau sex. Au dat o formulare si
reglementare juridica unor institutii fundamentale ale societatii: familiei, cetateniei
(Cicero – primul ce a teoretizat aceasta idée. Romanii au introdus in drept cele 3 principii
morale: 1 a trai cinstit; 2 a nu dauna altuia; 3 a da fiecaruia ce merita. De aici au izvorat
justitia distributiva si a justitita restaurativa, au introdus jurisdenta = precedentul judiciar.
 Institutii bizantine si mentalitatile bizantine

Curs 8
Cea de-a 2ua institutie = Consiliul imperial – Consistoriu (“consistere” = lat., a sta in
picioare). Membrii consiliului imperial erau obligati in semn de respect fata de imparat sa
stea in picioare, nu aveau dreptul sa iasa din cabinetul imperial decat cu fata.
A 3ea institutie = Senatul bizantin care nu a avut maretia celui din Roma desi forma de
organizare era aproximativ la fel. Senatul era subordonat imparatului, iar senatorii nu-si
exprimau adeziunea decat batand din palme.
Caracteristica Bizantului = folosirea eunucilor in administratie (ei nu puteau adera la
coroana si nu puteau sa-si transmita dreptul ereditar). Eunucii se bucurau de o mare faima
in cadrul imperiului Bizantin. Existenta eunucilor a facut ca in Bizant sa nu se formeze o
nobilime puternica => imparatul avea putere si mai mare (opozitie fata de apus).
Imperiul Bizantin era impartit in theme (ex: Dobrogea era Thema Paristrion = tema de
la Dunare). Themele erau conduse de un strateg, iar bizantul a avut in tot decursul
existentei sale (330 -1453) o armata foarte eficienta, nu era numeroasa dar eficienta
izvora din faptul ca existau multe persoane din zonele locale pe care le-a a avut Imperiul
Bizantin.
Mostenirea de la Bizant: domeniu legislative. Imparatii eliberau:
- edicte = ordonante imperiale;
- rescripte = raspunsurile date de imparati juristilor in legatura cu aplicarea legilor;
In vremea lui Justinian s-au strans laolalta edicte si rescripte de la Constantin del Mare
si ele au alcatuit
1. “Codul lui Justinian”. Tot in vremea lui Justinian s-au copiat legile romane
(comisie de 20 de juristi in frunte cu Treboniu), s-a pastrat dreptul roman prin
compilatia lui Justinian;
2. Pandecte sau Digeste = culegerea de legi romane;
3. Institutele = un mic manual de drept ce servea juristilor la aplicarea legilor.
Incepand cu secolul VII dreptul bizantin a fost influentat de dreptul oriental, au fost
introduce pedepsele corporale in schimbul pedepsei cu moartea. Dreptul bizantin avea un
character bland exceptand influentele orientale si influentele ortodoxismului. Multe
pedepse erau legate de sanctiuni morale, inchidere in manastiri. Spre deosebire de dreptul
occidental bazat pe dreptul popoarelor germanice care era f dur si se baza pe ordalii
(ordaliile proveneau din traditiile germanice si aveau caracter dur: proba focului, etc.).
Mai tarziu se preiau si forme specifice pe care le-a luat Bizantul (incepand din sec XII).
Dreptul Bizantin a contribuit la organizarea si dezvoltarea dreptului occidental
O mai mare mostenire de la Bizant este mostenirea culturala: Cultura bizantina a avut
un preponderent character laic, spre deosebire de cultura occidentala aflata sub influenta
teologiei. In Bizant gustul pentru opera lui Platon si Aristotel nu si-a pierdut mostenirea
greco-romana. In cultura bizantina exista o legatura fireasca intre cultura antichitatii si
cultura religioasa bizantina, putem vorbi de o conciliere intre cultura antica si cultura
religioasa ortodoxa, concilierea se observa si in opera lui Mihail Psellos
In Bizant, prelatii bizantini au fost si mari oameni de cultura. Exemple: patriarhul
Photios – a avut cea mai mare biblioteca particulara = locul 2 dupa bilioteca din Palatul
Sacru sau Palatul Imperial. Photios a fost unul dintre marii filologi bizantini -> lexicon
pastrat pana azi.
 Imparatii (oameni de cultura) se preocupau de dezvoltarea invatamantului: Constantin
al VII-lea care se mai numea si Constantin Porfirogenetul (istoric, priceput scriitor,
lucrarea “Tratatul despre ceremonii” + “Tratatul despre theme”). Ioan al VI-lea
Cantacuzino si Ana Comnena – a scris “Alexiada” – opera recunoscuta in Epoca
Medievala, caracter istoric si literar, contine date importante de natura istorica (descrie
starea economica, politica, pe care o avea Dobrogea). In cadrul culturii bizantine, arta
Bizantului a influentat med. cultura din Rasarit si Occident.
Arta bizantina este simbolica, ea nu reprezinta, ci inalta sufletul pentru a-l apropia de
divin. Arta bizantina = influente orientale (din Alexandria, prototipul icoanelor, Persia –
maretia palatelor, Orient – conceptia despre lumina si intuneric). Arta bizantina = exista o
armonie specifica culturii grecesti. Arta bizantina se exprima prin arhitectura religioasa,
mozaicul si icoanele. Bisericile bizantine – de tipul cruce greaca inscrisa (nava centrala =
spatial terestru ca simbol, cupola = spatiul divin). Bizant – sec X apar bisericile sub
forma de cruce greaca inscrisa. Sec. XV – bisericile erau inconjurate de fresce. Mozaicul
= figurile sunt reprezentate frontal cu ochii mari deschisi pentru a ilustra sacralitatea
credintei. In cadrul icoanelor, Dumnezeu nu este niciodata reprezentat (Michelangelo a
indraznit sa-L reprezinte).
Caracterul bizantin = “Amprenta a 2 lumi cu mentalitati si traditii diferite si e modelat
de crestinism intr-o structura si o forma specifica” Charles Diehl. Caracterul bizantin
poarta peceta a 2 lumi: orientala si elenica. Cele 2 contraste sunt modelate intr-un chip
original prin intermediul crestinismului. Se manifesta intr-o curiozitate spirituala si printr-
o mare dorinta de cercetare. Crestinismul a conferit tuturor acestor trasaturi de character o
directive de manifestare in sensul ca Bizantul este “ bun, credincios, cucernic si foarte
superstitios”. Caracterul bizantin ne dezvaluie un univers spiritual plin de contraste,
bizantinii putand sa exprime toate starile bune si rele ale spiritului intr-un mental coerent.
Bizantinul trece paradoxal de la o situatie la alta, si de la o opinie la alta.
Curentele maniheiste care traverseaza istoria Bizantului sunt o extrapolare a atitudinii
mentale a Bizantului. Mostenirea bizantina (mentalitate) a fost exprimata genial de
Dostoievski prin personalitatea impresionanta si contrastanta a lui Dimitri Karamazov.
Mentalitatea bizantina a avut efecte negative asupra stabilizarii raporturilor ale
imperiului. Structurile politice au fost grav erodate deoarece Bizantul “iubeste prea mult
vicleniile si perfidiile ingenios calculate spre a nu le folosi neincetat” C. Diehl. Cu toate
virtutile si splendorile ei lumea bizantina a cunoscut o demoralizare sociala si politica
progresiva, iar epitetul “bizantin” a ramas ca o expresie a structurilor mentale tipice dar
intr-un sens defavorabil dincolo de maretia si faima Bizantului.

Renasterea si reforma europeana

- caracteristicile generale ale Renasterii;

- Renasterea economica, politica, literara, artistica;
- originile reformei religioase;
- variantele protestantismului ca expresie a spiritului renascentist.

Renasterea = o etapa impresionanta din istoria CCE. In legatura cu Renasterea au fost

formulate opinii diferite din partea filosofilor, istoricilor, pareri in legatura cu cronologia
Renasterii. In legatura cu raporturile dintre Renastere si reforma si legate de consecintele
pe care cele 2 fenomene le-au avut asupra civilizatiei europene. Pana astazi, conceptul
despre Renastere porneste de la imaginea pe care a avut-o despre Renastere chiar
umanistii Renasterii.
1550 – Georgio Vasari folosea pentru dezvolatarea culturii din Italia denumirea de
“Rinascita”. Primul istoric care s-a ocupat de Renastere ca de o perioada distincta din
istoria civ. europene a fost Jules Michelet (el a scris lucrarea “Renasterea” in 1855). El a
folosit o expresie celebra pana azi legata de Renastere: “Renasterea reprezinta
descoperirea lumii, descoperirea omului”. Tot Jules Michelet a fixat cronologia
Renastesterii: Renasterea a aparut sub forma unei Renasteri timpurii in intreaga Italie, iar
in sec 16 curpinde intreaga Europa. Perioade: Tricento (sec 14), Quatrocento (sec 15),
Cincuecento (sec 16).
Alaturi de J Michelet, un rol in definirea Rensterii l-a avut Jacob BurcKardt. -> 1860:
“Cultura Renasterii in Italia”. El releva faptul ca intoarcerea spre antichitate tine doar de
momentul de inceput al acestuia, punctual central fiind dezvoltarea individualitatii umane
prin Renastere. El este primul istoric ce analizeaza pe larg dezvoltarea omului in Epoca
Renasterii. Astazi, cea mai importanta lucrare despre Renastere este a lui Jean Delumean,
el explica pe larg faptul ca Renasterea inseamna promovarea Occidentului in fruntea
civilizatiei europene (“Civilizatia Renasterii”).
Cauzele Renasterii trebuiesc cautate in primul rand in dezvoltarea timpurie a burgheziei
italiene. Singurii care au profitat de pe urma cruciadelor au fost italienii. (corabiile
italiene au fost puse la dispozitia cruciatilor). O alta cuaza o reprezinta legaturile
italienilor cu bizantinii ce a diminuat procesul cultural de pe pamantul Italiei.
Civizilizatia bizantina a insemnat pentru italieni antichitatea greco-romana. Dupa caderea
Constantinopolului, numerosi oameni de cult din Bizant s-au retras in Italia. Renasterea s-
a manifestat in primul rand ca o renastere economica ce a fost impulsionata si de marile
descoperiri geografice care au contribuit la sporirea increderii oamenilor in puterea lor.
In Renastere, lumea se extinde atat temporal prin cunoasterea vechimii greco-romane
dar si spatial pe intregul glob. Dpdv istoric, nu trebuiesc neglijati factorii psiho-morali ai
poporului Italian din perioada Renasterii. Italia se afla sub hegemonie dubla: austriaca si
franceza, renasterea politica italiana este strans legata de Nicolo Machiavelli care la 1513
a scris lucrarea “Principele”, lucrare de stiinta politica (el a aratat cum se cucereste, se
pastreaza si cum se pierde puterea). Principele descries este Cezar Borgia. El spunea ca 2
calitati sunt necesare principelui: viclenia (pt ca trebuie sa fie vulpe pentru a evita
cursele) si forta (sa fie leu pentru a baga spaima in lupi). Trasatura principala este
indiferenta fata de morala (scopul scuza mijloacele). In aceeasi perioada cu Machiavelli a
fost Jean Bodin (1576), acesta a ascris lucrarea “Republica” si a aratat ca o soctietate
trebuie sa se preocupe de structura institutiilor sale.
 Reforma si Renasterea

Curs 10
Ca si Renasterea, Reforma este un fenomen complex. In timp ce Reforma este o drama
a constiintei europene, Renasterea reprezinta adolescenta spiritului modern european.
Atitudinea aspra a catolicismului fata de ereziile din secolele 14-15 a dovedit capacitatea
acestuia de a se reforma din interior, fapt ce a condus la marea ruptura din sec al 16 lea.
Primul dintre reformatorii care a relevat raul pe care l-au produs indulgentele in cadrul
Bis. Catolice a fost Wiclef. Inca din secolul 14 el a aratat ca odata cu adoptarea
indulgentelor in interiorul catolicismului nu putea sa apara decat raul. Toti cei ce au
incercat sa reformeze Bis. Catolica (Hus, Savonarola) au fost arsi pe rug. Asta
demonstreaza atitudinea foarte aspra a catolicismului fata de reforma din interior.
Reforma religioasa este deseori definita ca fiind o distrugatoare a unitatii medievale, a
lasat lumii moderne o crestinatate divizata. Fenomenul religios din secolul 16 nu a fost
inedit, incercari de reforma au existat si anterior.
Analizand raportul dintre Renastere si Reforma putem spune ca ambele miscari au avut
origine comuna. Unii dintre umanisti s-au orientat spre antichitatea greco-romana, altii
spre antichitatea crestina. Cele 2 miscari au avut origine comuna, apoi s-au delimitat si in
final au devenit contrare. Acolo unde Renasterea s-a dezvoltat in toata plenitudinea ei
(Italia), Reforma nu a prins radacini. Acolo unde Reforma s-a afirmat (Germania), idealul
renascentist a fost in final inabusit. Cel care a relevant aceasta contradictie finala dintre
Renastere si Reforma a fost Nietzsche.
In momentul in care Renasterea si Reforma devin contrare, ele capata o expresie in
gandirea reprez: Erasmus din Rotterdam (reprezentant al Renasterii) si Luther. Erasmus
scrie “Despre liberal arbitru” (“De libero arbitio” (1524). Raspunsul lui Luther fata de
aceasta lucrare a lui Erasmus a fost “De servo arbitio” (1525) (“Despre arbitrul supus”).
Aceasta controversa dintre Erasmsus si Luther a facut din cele 2 miscari 2 miscari
contrare. Lucrarea “De libero arbitio” era scrisa in spiriul Renasterii, Erasmus
exprimandu-si increderea in emanciparea spiritului uman. Luther a pus gandirea lui
Erasmus in fata unei dileme majore. Luther spunea ca daca omul e liberul sau arbitru,
Dumnezeu nu exista ceea ce era o blasfemie din punct de vedere crestin. Daca Dumnezeu
exista atunci omul poate fi doar un arbitru supus divinitatii. De aici apare separarea
miscarilor.
Principala cauza a reformei religioase a fost legata si de afirmarea bisericilor nationale
ce-si manifestau tot mai mult independenta fata de papalitate. Miscarea Reformei a pornit
din Germania deoarece regimul fiscal al Biserici germane a fost cel mai apasator. Prima
varianta a Reformei religioase a fost lutheranismul care s-a manifestat la 1517 cand
Luther a condamnat sistemul indulgentelor dintr-o perspective rligioasa, pornind de la
faptul ca indulgentele ii aseaza pe credinciosi intr-o pozitie inegala contrara spiritului
crestin.
“Cele 96 teze” – Luther le-a expus studentilor de la universitatea din Wittenberg, aceste
teze fiind facute publice si afisate pe usa bisericii din Wittenberg. Ideile lui Luther s-au
raspandit rapid in Germania datorita aparitiei tiparului. Ideea fundamentala a lui Luther a
fost izbavirea prin propria credinta -> stransa legatura dintre Renastere si Reforma
(insemna faptul ca omul singur isi poate asigura iertarea pacatelor fara sa mai fie nevoie
de indulgente). Preotul isi pierde in cadrul Luthernanismului rolul de a revarsa harul divin
asupra credinciosilor, el avand doar rolul de a explica mai bine Biblia (capacitate
dobandita in urma studiului).
Luther a avut sprijinul masiv al principilor germani, deoarece fara sprijinul acestora ar
fi fost ars pe rug ca predecesorii sai. 1520-1525 – la curtea lui Frederic cel Intelept,
Luther a tradus biblia din latina in germana, Biblia fiind cel mai frumos dar facut
poporului sau (a deschis drumul bisericilor nationale) si a dat un impuls limbilor si
culturilor nationale. Cea de-a doua varianta a protestantismului a fost zwinglianismul,
dezvoltat in Elvetia in 1522 si reprezinta o varianta a lutheranismului in sensul unui
Lutheranism mai accentuat. Zwinglianismul (mai mult decat luther) pune accent pe
“Biserica necostisitoare” (pe simpltitatea acestei biserici), nici orga nu e folosita in cadrul
ritualului religios.
1533 – Confesiunea de la Augsburg pune bazele Bisericii Lutherane:
- subordonarea fata de papalitate este anulata;
- comunitatiile urmau sa fie conduse de pastor;
- manastirile sunt desfiintate si averile lor scularizate;
- ritualul religios urma sa fie principiul “bisericii necostisitoare”;
- in cadrul ritualului religios era inlocuita liturghia in limba latina cu predica pastorului in
limba materna.
Calvinismul = a aparut datorita lui Jean Calvin in 1534 la Geneva. Ideea fundamentala
a lui Calvin a fost cea a predestinarii divine. Calvin afirma ca inca de la nastere omul este
predestinat fie mantuirii vesnice, fie pierzaniei. Omul nu poate cunoaste ce ii este harazit,
dar dintr-o serie de manifestari ale vietii cotidiene isi poate da seama. Calvin spune ca
puterea credintei si succesul in viata inseamna mantuire. De aceea calvinismul indeamna
pe om la o viata activa, la economii pt a obtine succesul in viata. Max Weber a scris
“Etica protestanta si spiritul capitalismului” la 1095.
Tot Calvin a eliberat gandirea religioasa de condamnare a camatariei (imprumutul cu
dobanda), imprumutul dat saracilor si cel pentru investitie. Pentru secolul al XVI lea a
patra varianta a protestantismului a fost anglicanismul, o reforma realizata de sus cu
sprijinul monarhului Henrie al VIII lea. Aceasta a aderat la Protestantism din motive
politice si personale. (latura financiara, realizarea unei independente a bisericii engleze, s-
a format in Anglia noua nobilime care s-a imbogatit).
Anglicanismul este un compromis intre catolicism si protestantism. Anglicanismul preia
doctrina protestanta de esenta calvina si pastreaza ritualul catolic. Regina Elisabeta a
Angliei a intarit anglicanismul si a aderat in 1533 la principiile confesiunii de la
Augsburg.
1544 a fost ce-a de-a doua confesiune de la Augsburg, care aduce pacea intre catolici si
protestanti. Confesiunea creeaza pacea pornind de la principiul latin “Cuius region, cios
religio” (al cui e teritoriul, a aceluia e religia). Principele era cel ce alegea pt supusii sai
daca sa adere la catolicism sau la una din variantele protestantiste. Miscarea contra
reformei a generat razboaiele religioase.