Sunteți pe pagina 1din 3

Tot la 20 de ani, a început să-mi cadă părul și să fac chelie. Foliculii de păr sunt ca un miniorgan complex.

Atunci când metabolismul nu mai funcționează, fiecare organ are de suferit, însă foliculii piloși sunt
primii afectați, fiind foarte sensibili la variațiile energetice. Dacă aș fi luat din timp măsuri pentru a opri
acest proces de degradare corporală, probabil n-aș fi ajuns în acea stare precară după 15 ani, însă eu am
interpretat toate semnele ca fiind niște consecințe normale ale înaintării în vârstă.

În vara anului 2011, alimentația mea a fost bogată în salate, semințe, uleiuri și avocado.
Eram expus la varianta low carb (cu carbohidrați reduși) a veganismului. Puțină lume
știe că diabetul este o problemă produsă de grăsimi, mai ales cele polinesaturate, nu
de zahăr. Așa că, după vreo câteva luni pe acest regim, deși avusesem o pierdere în
greutate de 20 kg (aveam 73 kg), începusem să am senzații de diabet: foame, gură
uscată, vedere neclară

Proteina din cartofi este de bună calitate. Are un PDCAAS de 0,99. Însă e relativ
puțină. 1,8 kg de cartofi, respectiv 1500 de calorii, vin doar cu 30 de grame de
proteine. Cartofii sunt un aliment sigur, deși unii sunt îngrijorați de conținutul lor de
saponine75.

Este dificil să induci o deficiență de acizi grași esențiali în oameni. William Brown,
coleg cu Burr, a fost de acord să adopte o dietă slabă în grăsimi esențiale pentru 6 luni
53. Dieta lui Brown a fost limitată la lapte degresat, brânză degresată, sucroză, amidon
de cartof, suc de portocale, bicarbonat de sodiu, sare și câteva suplimente alimentare.
După cele 6 luni, Brown era într-o stare bună de sănătate, scăpat de migrenele de care
suferea, mai puțin obosit după muncă, cu greutatea diminuată și tensiunea redusă.
Metabolismul a crescut, fiind măsurat de coeficientul respirator54 obținut prin
oxidarea carbohidraților. Colesterolul a scăzut de la 290 la 206 mg/dL. Experimentul
arată efectul antiinflamator și antistres indus de o dietă săracă în grăsimi esențiale.
Organismul compensează lipsa acizilor grași omega 3 și 6 din dietă producând
proporțional mai mult omega 9 . Acidul mononesaturat cu legătura 55 dublă pe carbonul
9 are proprietăți antiinflamatoare56 57, susține respirația celulară58, protejează
împotriva șocului și a endotoxinelor59.

Sunt esențiale grăsimile omega 3 și omega 6? E dificil de răspuns, dar aș fi mai degrabă
rezervat în a admite caracterul lor esențial. Am în vedere greșelile din studiul inițial,
efectele dăunătoare deja recunoscute ale acestor acizi grași, faptul că există populații
care au trăit fără a avea un aport semnificativ de grăsimi de acest fel în dietă și faptul
că guvernul SUA a trecut de la politica de avertizare a populației în privința unui
consum de EPA și DHA mai mare de 3 grame (împreună) la promovarea unor
suplimente de omega 3. În plus, mi-a atras atenția și tendința organismului de a
sintetiza un acid gras mononesaturat cu proprietăți antiinflamatoare (omega 9) atunci
când grăsimile omega 3 și omega 6 nu sunt prezente în dietă.

Cancerul nu poate apărea decât dacă există grăsimi


nesaturate în dietă, e concluzia
unui studiu pe șobolani, care a urmărit tumorigeneza
mamară în funcție de diferniveluri de linoleat în dietă48

S-ar putea să vă placă și