Economia Chinei

Economia Republicii Populare Chineze este a doua economie națională la nivel mondial
(urmându-i Statelor Unite ale Americii și fiind urmată de Japonia). Totodată, aceasta este
economia majoră cu cea mai rapidă creștere, cu o medie a procentului de creștere de 10% pe
parcursul ultimilor 30 de ani.
Dezvoltarea economică în China are loc sub conducerea Partidului Comunist Chinez în baza
planurilor cincinale. În urma tempourilor de creștere ecomonică rapidă, guvernul a hotărât să
mențină creșterea în jurul a 8-9 % pe an. Cu ajutorul investițiilor externe, din care aproximativ
80% sunt investițiile chinezilor cu trai permanent peste hotare, conform planurilor PCC în
2010 economia Chinei ar trebui să întreacă economia SUA.
În primele etape creștererea economică s-a datorat agriculturii, care a fost scutită de multe
limitări impuse în epoca Mao. Partidul încuraja producția, manufactura la scară largă. Astfel
în țară au apărut numeroase manufacturi, care creau un deficit de resurse datorită utilizării
iraționale. Intreprinderile de stat rămâneau adesea falimentare. Ca să facă față schimbărilor de
structură, guvernul reformează sistemul educațional, trimite studenții peste hotare, în special
Japonia și SUA, favorizează importul de tehnologii. Are loc dezvoltarea tehnologiilor
informaționale, telecomunicațiilor, biotehnologiilor, sectorului medical. În districtul Haidian,
la nord de Beijing a fost creată Silicon Valley chineză. Dezvoltarea economică are și efecte
secundare, în zonele rurale, nivelul șomajului depășește de 2 ori indicii oficiali de 4,6 %.
Neoficial, China favorizează emigrația.
China este al doilea mare exportator mondial, livrând în anul 2008 bunuri în valoare de 1.430
miliarde dolari, față de Germania care a livrat bunuri în valoare de 1.470 miliarde dolari.
 Cuprins

 1Creșterea economică
 2Evolutii economice
 3Industrie
o 3.1Industria energetică
o 3.2Industria automobilistică
 4Infrastructură
 5Agricultură
 6Comunicații
o 6.1Internet
o 6.2Telefonia mobilă
 7Forța de muncă
 8Comerțul exterior
o 8.1Schimburi comerciale cu Uniunea Europeană
 9Schimburi comerciale cu Statele Unite

1.Creșterea economică
Pe ansamblul anului 2010, China a crescut cu 10,3% ceea ce a permis acestei țări să
devanseze Japonia ocupând poziția de a doua economie mondiala.

2. Evoluţii economice. După începerea implementării politicii de reformă şi deschidere în

anul 1978, Republica Populară Chineză a cunoscut o creştere economică semnificativă,
ajungând în prezent a doua putere economică la nivel global. Modelul de dezvoltare al Chinei
a fost unul asemănător cu al celorlalte ţări asiatice promovat în anii `60 şi `70 de către
Japonia, Coreea de Sud şi ceilalţi „dragoni asiatici” (Singapore şi Hong Kong), respectiv
dezvoltarea economiei prin atragerea de investiţii străine în domeniul producţiei pentru
export. În acest scop, China a realizat investiţii importante la nivel naţional, respectiv a
dezvoltat sectorul energetic, sectorul infrastructurii rutiere, maritime şi aeriene, precum şi
industria constructoare de maşini, utilaje, echipamente, în baza transferului de tehnologii din
ţările dezvoltate. Până în anul 2010, exportul chinez era realizat în proporţie de peste 50% de
companiile străine localizate în China. Criza economică globală declanşata în anul 2008 a
avut influenţe negative şi asupra economiei chineze, resimţite cu precădere în sectorul
siderurgic, industria auto, industria materialelor de construcţii şi în sectorul imobiliar. Pentru
sprijinirea sectoarelor de activitate afectate, guvernul chinez a decis în anul 2010 alocarea
unui fond de investiţii de circa 456 miliarde USD destinat, în primul rând, dezvoltării
infrastructurii naţionale (căi ferate, autostrăzi, canalul de aducţiune apa din fluviul Albastru
către zona centrală şi de nord a Chinei etc.). Prin necesarul de oţel şi materiale de construcţii,
proiectele de Indrumar de afaceri – R.P.Chineza – 2018 pag 4 / 19 - amploare au menţinut
producţia în sectoarele aflate în declin. Totodată, având în vedere că marile companii chineze
de stat s-au dezvoltat puternic în baza transferului de tehnologii realizat şi au căpătat
experienţă în realizarea de proiecte de anvergură, atât în China cât şi în străinătate, guvernul
chinez a promovat politica de „Go Global”, respectiv a început să încurajeze companiile
chineze să investească în străinătate. Pe fondul incertitudinilor economice existente la nivel
global, în ultimii ani economia chineză a intrat într-o perioadă de diminuare a ritmului de
creştere economică. Ţinând cont de provocările economiei mondiale şi de necesitatea
asigurării unei creşteri solide şi sustenabile pe termen lung, conducerea Chinei a decis
transformarea modelului de dezvoltare economică bazat pe producţia destinată în cea mai
mare parte exportului într-un model dual, bazat pe susţinerea exporturilor şi a consumului
intern. In acest context, a fost rectificat şi ritmul de creştere economică care în perioada
următoare va fi de cca.7%. În vederea creșterii rolului Chinei în economia mondială și
continuării implementării politicii de „ GO GLOBAL”, în anul 2013 președintele Xi Jingping
a elaborat inițiativa de cooperare economică “ One Belt, One Road”, care constă în
dezvoltarea cooperării economice cu statele riverane de-a lungul celor două „Drumuri ale
Mătăsii”, respectiv cel terestru (China-Asia Centrală-Europa) și cel maritim ( ChinaOceanul
Pacific-Oceanul Indian-Marea Mediterană-Marea Neagră-Marea Adriatică-Marea Baltică).
Pentru susținerea financiară a initiativei” One Belt, One Road”, la propunerea Chinei au fost
înființate instituții financiar bancare (Banca pentru Investiții în Infrastructura (AIIB) (pentru
Drumul Mătăsii maritim) și Fondul de Investiții Silk Road (pentru Drumul Mătăsii terestru).
Guvernul chinez a lansat o serie de măsuri pentru încurajarea anumitor ramuri industriale și
sectoare de activitate precum: industriile inovative - cercetarea, industriile cu tehnologii
avansate, sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, e-commerce, turismul,
serviciile, precum şi energia verde, în același timp acordând o atenție sporită modului în care
industriile tradiţionale (labour intensive - agricultura, industria prelucrătoare, industriile
manufacturiere) vor reuși să își crească competitivitatea. Obiectivele principale ale acestor
măsuri de restructurare și reformă sunt creșterea competitivității economiei chineze în context
internațional, internaționalizarea economiei chineze și creșterea nivelului de trai prin creșterea
veniturilor și crearea de noi locuri de muncă. În urma evaluărilor cu privire la stadiul și
structura economiei chineze precum și al economiei mondiale în ansamblu, leadership-ul
chinez a identificat și perfecționat mai multe mecanisme de realizare a reformelor: a.
Creșterea competitivității economiei chineze: Made in China 2020, Reducerea supra-
capacităților de producție etc; b. Internaționalizarea economiei chineze: Go Global,
Internaționalizarea RMB, Noile Drumuri ale Mătăsii, Sino African Cooperation Format,
Formatul 16+1- China ECE, SCO, BRICS, etc; Aceste mecanisme lansate de guvernul chinez
au dobândit pentru concretizare pachete legislative și măsuri administrative (sectoriale) pentru
stimulare, susținere și promovare. Cu ocazia celui de al 19 - lea Congres al Partidului
Comunist Chinez o mare parte din obiectivele enumerate mai sus au devenit parte din
constituția partidului ceea ce va presupune un nou nivel de implementare asigurându-se
resurse și pârghii suplimentare pentru atingerea obiectivelor. Încă de la începutul anului 2016,
ca urmare a situației internaționale complexe și a tendinței descendente a dezvoltării
economice, Comitetul Central al Partidului Comunist din China ( CPC) și Consiliul de Stat,
au adoptat măsuri pentru stabilizarea creșterii economice, sporirea ritmului restructurării și
intensificarea eforturilor de a promova reformele structurale din punct de vedere al ofertei,
realizând în același timp o creștere corespunzătoare a cererii agregate. Asistăm la o reducere a
ritmului de creștere a PIB-ului dar în valori nete creșterile din ultimii ani au depășit valori de
700 miliarde USD, se observă și o schimbare a profilului exporturilor și importurilor cu un
accent pe produse cu valoare adăugată mai mare la export și cu o creștere a bunurilor de larg
consum la import, în special produse agroalimentare. Indrumar de afaceri – R.P.Chineza –
2018 pag 5 / 19 - Conform estimărilor, PIB din China în anului 2016 a atins valoarea 74.358,5
miliarde de yuani, o creștere de la an la an de 6,7 %, la prețuri comparabile. Valoarea primara
a industriei a înregistrat valoarea de 636.73 miliarde yuani, în creștere cu 3.3 % de la an la an,
iar industria secundară a înregistrat valoarea de 29.6 miliarde yuani, în creștere cu 6.3 %, iar
cea terțiară înregistrând valoarea de 38.3 miliarde yuani, în creștere cu 7.7 %. Noua politică
chineză de dezvoltare economică, introduce conceptul de „noua normalitate” care ia în
considerare creșteri economice mai lente, punându-se accent pe dezvoltarea calitativă în
detrimentul dezvoltării cantitative care a fost, până în prezent, forța motrice a dezvoltării
economice a R.P. Chineze. Creșterea PIB – ului Chinei a depășit așteptările pieței, China
având parte de o creștere economică sustenabilă de 6,9 în primele 3 trimestre ale anului 2017.

3.Industrie
3.1. Industria energetică
Baza energetică a Chinei o constitue cărbunii, cărora le revin 3/4 din balnța energetică a țării.
Cele mai importante bazine sunt: Datong, Fushin, Fushun, Baotou, Kailuan. Centralele
termoelectrice produc 4/5 din energia electrică totală și sunt amplasate în apropierea bazinelor
carbonifere sau a marilor aglomerații urbane. Cea mai mare centrală hidroelectrică din China
este Barajul celor Trei Defileuri de pe rîul Yangtze.
În anul 2009, China a devenit cel mai mare consumator de energie din lume, depășind Statele
Unite, cu un consum total de 2,170 milioane tone echivalent petrol (tep). Prin comparație,
România consumă anual aproximativ 40 tep. China este al doilea stat consumator de petrol
din lume după SUA.
De asemenea, în anul 2007, China a preluat de la SUA postura de cel mai mare poluator cu
dioxid de carbon.
3.2. Industria automobilistică
Vânzările de autoturisme din China, cea mai mai mare piață auto din lume, au crescut cu
33,2% în anul 2010, la nivelul record de 13,8 milioane de unități[14]. În anul 2011, creșterea
vânzărilor a fost de 5,1%, ajungând la 14,5 milioane de autoturisme.
Producția și vânzările de mașini au atins recordul de 13,5 milioane unități în 2009,
înregistrând un avans de 43% față de nivelul din 2008, când au fost vandute 9,38 milioane
mașini.
Piața auto chineză a devenit lider la nivel mondial de la începutul anului 2009, depășind-o pe
cea a SUA (care a scăzut la 10,4 milioane de unități), după ce vânzarile din China au crescut
puternic datorită măsurilor fiscale de încurajare a consumului din acest sector.

4. Infrastructură
Rețeaua de autostrăzi a Chinei a evoluat de la 100 de kilometri în 1988 și 574 de kilometri
în 1992 la 16.300 de kilometri în 2000, ajungând, în ianuarie2010, la 65.000 de kilometri. Din
aceștia, 4.719 kilometri de autostradă au fost dați în folosință în anul 2009. La sfârșitul anului
2010, rețeaua de autostrăzi a ajuns la de 76.000 de kilometri[21]. Statul chinez și-a propus să
dețină 100.000 de kilometri de autostradă, până în 2020, o rețea comparabilă cu aceea
existentă, în prezent, în Statele Unite ale Americii[20].
Tot în perioada 1988 - 2010, chinezii au construit 30.000 de kilometri de cale ferată și nu mai
puțin de 220.000 de kilometri de șosele[19].

Kilometri de autostradă la începutul anului:

Anul 2013[22] 2012[22] 2011 2010 2009 2000 1992 1988

kilometri 91.157 85.000 76.000 65.000 61.281 16.300 574 100
5.Agricultura
China este un stat în care cea mai mare parte a populației trăiește în mediul rural, agricultura
având o importanță deosebită pentru economia chineză.
China are o suprafață de uscat de 9.600.000 kmp, suprafața terenurilor arabile ajungând la
numai 1.270.000 kmp, ce reprezintă circa 7% din terenurile arabile din întreaga lume. Ele se
găsesc în principal în câmpiile și depresiunile cu un climat temperat-musonic din partea estică
a Chinei. Culturile vegetale reprezintă un sector principal al agriculturii chineze. Principalele
culturi cerealiere sunt orezul, grâul, porumbul, soia. Iar culturile tehnice sunt cele de bumbac,
arahide, rapiță, trestie-de-zahăr și sfeclă-de-zahăr.
După aplicarea politicii de reformă la sate în 1978, agricultura chineză a cunoscut o
dezvoltare rapidă. Timp de peste 20 de ani, pe baza proprietății colective asupra mijloacelor
de producție, reforma în mediul rural al țării noastre a fost orientată către piață, a scăpat de
îngrădirea sistemului tradițional și a adoptat un nou model de dezvoltare a economiei
colective în condițiile unei economii de piață. Reforma a adus țăranilor beneficii reale, a
emancipat și dezvoltat forțele de producție rurale, a condus la creșterea rapidă a producției
agricole, și în special a celei cerealiere și la optimizarea structurală a agriculturii. Astfel,
China a obținut performanțe remarcabile în agricultură. In momentul de față, China se
situează pe primul loc în lume în ceea ce privește producția de cereale, bumbac, rapiță, tutun,
carne, fructe de mare și legume.

6.Comunicații
6.1 Internet
China avea 384 de milioane de internauți la finalul lui 2009, mai mult decât oricare altă țară
din lume[23]. La jumătatea lui 2005, China avea circa 49,5 milioane de calculatoare conectate
la Internet, față de 41,6 de milioane cât se înregistrase în perioada similară a anului
precedent[24].
Număr de utilizatori de internet:

Anul 2012[25] 2011[26] 2010[27] 2009[23] 2008[28] 2006[29] 2005[24] 2004[24] 2003[30]
milioane 564 477 430 384 298 137 111 94 68
6.2 Telefonia mobilă
În ianuarie 2010, China avea 738 de milioane de utilizatori de telefonie mobilă, și trei
operatori: China Mobile, China Unicom și China Telecom toate companii ale statului,
singurele prezente în piață[31].
Număr de utilizatori de telefonie mobilă:

Anul 2011[32] 2010[31] 2008[33] 2006[34] 2005[35] 2004[36]

milioane 900 738 600 461 380 100

7. Forța de muncă
În ultimii cinci ani, salariul mediu a crescut în China cu cel puțin 15% anual.[37] Salariul
mediu din zonele de coastă ale Chinei a crescut de la 240 de euro în 2005 la 400 de euro în
2011.[37]

8. Comerțul exterior
În relațiile cu Uniunea Europeană, exporturile din cele 27 de state membre UE către China au
crescut la 78 miliarde euro în 2008, comparativ cu 26 miliarde euro în 2000, în timp ce
importurile din China au crescut de la 75 miliarde euro la 248 miliarde euro în aceeasi
perioadă[38].
Valoarea schimburilor comerciale dintre țările din Africa și China s-au ridicat la un nou
record în anul 2010, ajungând la 114,8 miliarde de dolari[39]. Investițiile directe ale
Beijingului în state africane se ridică la peste 10 miliarde de dolari[39].
Schimburi comerciale cu Uniunea Europeană
Valoare schimburi comerciale (miliarde euro):

Anul 2009[40] 2008[38] 2000[38]

Total schimburi comerciale - - -
Export China -> EU 214,7 248 75
Export EU -> China 81,7 78 26