Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Istorie
Specializarea:Istorie

Curs : Orientul Mijlociu și Mediterana în Antichitate .

Referat la
Campania lui Alexandru cel
Mare

Cordoonator: Student:Ivan Irineu

Conf.univ.dr.Iulian Moga

Prof.univ.dr.Lucrețiu-Ion Bîrliba Grupa:111

Anul I
ID
Introducere

Am ales această temă deoarece intotdeauna am fost fascinat de cel mai mare cuceritor al
antichității care a domnit intre 336-323 î.Hr. Datorita minții sale stralucite din punct de
vedere strategic, mare lord al războiului si faptul ca a pus bazele unei noi lumi ce stă la baza
civilizației moderne , acest mare cuceritor al Orientului ne-a rămas tipărit in memoriile
noastre secole intregi.

Această lucrare a mai fost tratată si de alți istorici precum grecul Flavius Arrianus ,,scriind
Expediția lui Alexandru cel Mare in Asia’’

Scriitorul antic a avut la dispozitia sa mai multe izvoare din care s-a putut informa despre
istoria lui Alexandru cel Mare. Astăzi ele sunt in cea mai mare parte pierdute.

Dintre acestea se cuvine sa mentionăm in primul rînd jurnalul de zi al expeditiei , redactat de

Eumenes din Cardia si Diodotos din Eritreia. O remarcam si pe Adelina Piatkowski care a
scris ,,O istorie a Greciei Antice’’ și pe M.Gramatopol care din punctul lui de vedere
Alexandru este o figura legendară care a reusit sa-i cucereasca pe barbarii perși si a organizat
mari centre culturale precum Alexandria si Pergamul având un mare respect pentru traditiile
umaniste.

Structura ce va fi urmărită in cadrul acestei lucrari va fi despre viata si campania celui mai
mare cuceritor , cel care nu a pierdut niciodată un razboi , cel care a ingenuncheat un imperiu
, de la nașterea sa pana la moartea cea tragica care a pus capat ambițiilor sale. Oare cum ar fi
fost istoria lumii antice fara Alexandru? E greu de conceput căci mereu noi descoperiri indică
alte regiuni îndepărtate unde elenismul a pătruns.
Capitolul I : Ascensiunea lui Alexandru

În 356 , se naște la Pela , capitala regatului Macedoniei , Alexandru , fiul lui Filip al II ( din
familia Argeazilor prin tatăl sau macedoneanul Amyntas , casatorit cu o iliră , Euridice ) și al
Olimpiadei , din neamul Eacizilor. Când împlinește vârsta de 13 ani ( 343) , Aristotel este
chemat la curtea Macedoniei spre a se ocupa de educația tînărului prinț. La 18 ani ia parte la
batalia de la Cheroneea in 338 î.Hr. , iar apoi conduce la Atena ambasada ce restituie cenușa
celor cazuți pe câmpul de luptă.

Viața de familie insă avea sa arunce unele umbre asupra idealurilor tînărului vlăstar și chiar
asupra caracterului său. Când Filip cade victima pumnalului lui Pausanias , Alexandru nu e
scutit de banuieli , deși împacarea lor se produsese in condiții satisfacatoare pentru amaîndoi.
În tot cazul , succesiunea la tron nu-i este contestată , iar adunarea armatei îl proclamă rege ,
după orînduielile Macedoniei , unde regalitatea era o instituție ce emana dintr.o democrație
militară. Antipatros si Parmenion , comandanți ai armatelor din Europa și din Asia , recunosc
si ei alegerea lui Alexandru.1 La moartea lui Filip , in anul 336 , Alexandru a preluat de
îndată puterea. În acele momente grele tînărul rege s.a vazut inconjurat numai de dușmani:
menbrii Consiliului de la Corint , populatiile subjugate din Tracia , vechii dușmani ai
Macedoniei aflati printre illyri- toți vedeau acum momentul potrivit pentru a destrăma opera
lui Filip. Pe de altă parte , atotputernicul Attalos , tatăl Cleopatrei , avea tot interesul sa-l
considere moștenitor legal pe micuțul său nepot. Alexandru nu s.a lăsat intimidat , a înfruntat
primejdiile una după alta și a ieșit învingător. A știut foarte bine cu cine era necesar să
inceapă. Mai întiî de toate s.a îndreptat impotriva Greciei. La Atena , partida anti-
macedoneană jubila. Ambracia a alungat de indată garnizoana macedoaneana , iar Teba i-a
urmat exemplul.2 La început Alexandru incredință cetățile grecești , prin soli , de bunăvoință
pe care le-o poartă , dar deoarece soseau știri amenințătoare de la dușmanii din părțile de
miază-noapte , se hotărî fără a zăbovi prea mult , să intervină in Grecia , spre a preveni astfel
o posibilă coaliție a tuturor dușmanilor dinafară. Era pe la sfîrșitul verii anului 336 î.Hr ,
Alexandru dădu cu această ocazie o primă dovadă a promptitudinii sale remarcabile , atît in
luarea deciziilor , cît și în ducerea lor la îndeplinire. Ocolind valea rîului Tempe , tînărul
general iși facu apariția pe neașteptate în Tesalia, cazînd in spatele trupelor tesaliene. Luați
prin surprindere , ostașii depusera armele , Alexandru convocă pe mai marii țării cărora ,
chezșuindu-le drepturile și libertațile , le ceru să-l recunoască , ca si pe tatal său, șef al ligii
tesaliene, Recunoscându-l ca atare , tesalienii se îndatorară pe deasupra să-l insoțească și mai
departe spre miazăzi , pentru a-l ajuta să potolească răzmeriția polisurilor.

Rapiditatea cu care Alexandru pătrunse in Tesalia și modul în care reuși s-o pacifice , îi
impresionă profund pe greci , care începură a da înapoi. La Terrmopile tînărul rege
macedonean convocă reprezentanții cetaților grecești- amficționiile- ca să-I recunoască

1
M.Gramatopol , Civilizația Elenistică , București, 1974 ,Ed. Enciclopedica română , p.27-29
2
Adelina Piatkowski , O istorie a Greciei Antice , București , 1988 , Ed.Albatros , p.306
printr.un decret ca si lui Filip , hegemonia.3; la Termopile regele a fost recunoscut și de
Colegiul Amfictionilor de la Delfi ceea ce i.a determinat pe atenieni sa trimită in mare grabă
o solie la macedonean; in același fel au procedat și orașele participante la Synedrionul de la
Corint ai cărui membri s-au reunit pentru a-l alege pe Alexandru comandant suprem al
expediției împotriva Persiei , pregătită de tatăl său.

Alexandru , sub îndrumarea lui Aristotel și a altor magiștri greci , primise o frumoasă
educație literară și politică. Vîrsta nu-i îngăduia încă sa prevadă ce anume avea sa aducă
viitorul, dar el era deosebit de mîndru de misiunea ce i se încredințase. Campania în care
urma sa plece ( 336 , toamna) se pregatea să o conducă in numele elenității întruchipând
eroismul de odinioară al celor plecați sa cucerească Troia. Nu avea nici posibilitatea sa.și
închipuie pînă unde îl vor duce cuceririle sale și ce consecințe aveau sa aibă pentru evoluția
ansamblului lumii grecești. 4

3
Vladimir Hanga , Alexandru cel Mare , București , 1974 , Ed. Albatros , p.23
4
Adelina Piatkowski , op.cit., p.307
 Capitolul II: Campania din Tracia

Deocamdată, vești ingrijorătoare soseau din ținuturile Traciei , unde tribalii care locuiseră în
regiunile muntoase ale masivului Haemus se răsculaseră. Alexandru considera o greșeală
începerea expediției împotriva perșilor având spatele amenințat de traci. Fara a ezita , el
traversează defileurile din muntii Rhodopi și ajunge la actualul pas Șipka , apărat de tribali.

Înștiințați de apropierea regelui macedonean, tribalii puseseră la adăpost familiile in insula

Peuce , a cărei localizare nu este certă; se pare că era un ostrov in delta sau la gurile Histrului.
Trecerea peste pasul Șipka a fost deosebit de grea pentru macedoniei , înconjurați
pretutindeni de traci. Atunci Alexandru s-a hotărît să facă o demonstrație de forță și să treacă
Histrul pentru a pătrunde in țara geților. În acest scop a cerut sprijinul Byzantionului cu care
era aliat, pentru a avea la dispoziție corăbii , dar byzantinii au trimis prea puține nave față de
nevoile lui Alexandru. Regele a făcut apel și la resursele locale și a strîns tot ce i-a stat la
îndemînă , luntri scobite in triunchi de copac , bărci de pescari , pînă și corturi confecționate
din piei , pe care le-a umflat cu paie pentru a le face să plutească.5 Așa s-au îmbarcat cu
Alexandru cam o mie cinci sute de călăreți și vreo patru mii de pedestrași. În timpul nopții
trecură cu toții dincolo , într.un loc cu holda bogată , care îi ascundea de priviri în timp ce se
apropiau de mal. La revărsatul zorilor , Alexandru porni prin lanuri , dând ordin pedestrașilor
sa culce grîul cu lăncile lăsate de-a curmezișul și să înainteze astfel pînă ce vor ajunge în
locurile unde cîmpul nu era cultivat. Cavaleria merse pe urmele falangei tot timpul cît îi
trebui acesteia sa-și croiască drum prin lanuri; în schimb , cînd ieșiră dintre holde , Alexandru
își conduse aripa dreaptă și-i porunci lui Nicanor să dispună falanga in formație lărgită.

Geții n.au rezistat nici măcar celui dintîi atac al cavaleriei. Îndrăzneala lui Alexandru , care
trecuse cu atîta ușurință și într-o noape Istrosul , cel mai mare dintre fluvii , fără sa aibă
nevoie de vreun pod peste vadul apei , li se părea nemaipomenită; masivitatea falangei îi făcu
să intre în panică , iar cavaleria lovise puternic in ei. La început geții se retraseră spre o cetate
așezată cam la o parasangă departe de Istros; însă cînd văzură cu cîtă băgare de seamă inainta
falanga lui Alexandru mereu pe lîngă fluviu , cu cavaleria în frunte , așa fel incît geții să n-o
poată încercui prin surprindere , aceștia părăsiră și cetatea , care era slab fortificată , și luară
femeile și copii pe care le putuseră sui pe cai , îndreptîndu-se cu ei departe de Istros în stepă.

Alexandru puse stăpănire pe cetate și pe tot ce nu fusese luat de geți , însărcină pe Meleagru
și pe Filip cu transportul prăzilor ( spre patrie ) , apoi distruse cetatea din temelii , după care
aduse jertfe pe malul Istrosului lui Zeus Salvatorul și lui Heracle ca și însuși Istrosului, care
nu-i fusese potrivnic , și în aceeași zi se intoarsese în tabără , aducînd cu sine pe toți oamenii
săi, teferi.

5
Adelina Piatkowski op.cit. 307
În tabără sosiră la Alexandru soli din partea celorlalte neamuri libere din vecinătatea
Istrosului , ca și din partea celorlalte neamuri libere din vecinătatea Istrosului , ca și din
partea lui Syrmos , regele tribalilor , și a celților așezați in regiunea Golfului Ionic.

Celții au statura înaltă și sunt trufași , cu toate acestea , toți spuneau că au venit din dorința de
a lega prietenii cu Alexandru. Alexandru îi asigură de bunele lui gînduri și primi din partea
lor aceleași asigurări .6 Oricare vor fi fost acordurile încheiate cu tracii , cetățile grecești de pe
țărmul vestic al Pontului intrau și ele in jurisdicția instituită la sud de Histru de Alexandru.
Zece ani ma tîrziu , în 326, cînd Alexandru se afla în Asia , guvernatorul care reprezenta
puterea macedoneană pe aceste meleaguri, denumit într-un izvor tîrziu praepositus Thraciae
,a fost ucis în cursul unei expediții întreprinsă la nord de Gurile Hisrului pentru a pedepsi
răscoala cetății Olbia și a altor cetăți pontice de pe litoralul nordic.

În vreme ce Alexandru era ocupat în nord cu populațiile vrăjmașe Macedoniei , în Grecia

situația nu era mai bună , în pofida aparențelor ( 335 , vara) . Recunoașterea lui Alexandru
drept conducător al marii expediții pregătită împotriva perșilor era sistematic surpată de
mesagerii trimiși pretutindeni de regele Persiei , în anul 335, Darius Codomanos.

Dintre toate cetațile-stat din Grecia balcanică , Teba era cea mai dornică sa iasă de sub
,,protecția’’ macedoneană. A fost îndeajuns să se răspîndească zvonul , susținut cu martori
mincinoși de Demoostene , că Alexandru ar fi fost ucis în Tracia , că răscoala Tebei a și
început, de îndată Atena i se alătură , mișcaări asemănătoare izbucniră pretudindeni , în
Etolia, în Eliada , în Arcadia.Deocamdată , Atena se mulțumi să trimită arme la Teba , ai
cărei soldați atacau Cadmeia , fortăreața orașului , ocupată de macedoniei. 7 Alexandru la
numai 13 zile după ce primise știrea revoltei, își face apariția în fața Tebei. Lupta începe prin
atacul neprevăzut al lui Perdicas și continuă prin ieșirea macedonilor din garnizoană.
Masacrul e general. Cad 6000 de tebani și sînt luați 8000 de prizonieri, ce vor fi vînduți ca
sclavi. Întreaga Tebă este distrusă , cu excepția templelor și a casei poetului Pindar.

Pilda Tebei inmărmurește intreaga Grecie. Alexandru , milos cu Atena , îi cere totuși sa-i
predea instigatorii , printre care se afla , bineînțeles și Demostene. În cele din urmă se ajunge
la un compromis și , din cele zece căpetenii politice și militare , numai strategul Haridemos
este exilat .8

6
Flavius Arrianus , Expediția lui Alexandru cel Mare în Asia, traducerea de Radu Alexandrescu,
Ed.Întreprinderea poligrafică Cluj , 1966 p.56

7
Adelina Piatkowski , op.cit , p.308-309.
8
M.Gramatopol , op.cit. p30
 Capitolul III: Către împărăția lui Darius
Iarna anului 335-334 a fost destinată unor vaste pregătiri de război și unor minuțioase luări de
măsuri pentru cele ce regele lăsa în urmă: Macedonia și dușmanii care o înconjurau ,
îndeosebi tracii din est. A doua familia a tatălui său , Cleopatra și fiul ei , fusese înlaturate
fără scrupule, Țelul expediției era cucerirea Persiei. La această dată Persia era o monarhie
slăbită în unitatea ei nefirească; regele Aartaxerxes Ochos izbutise in 358 să recucerească
Egiptul și să-și extindă din nou puterea asurpa Feniciei și a Ciprului , nu însă să înăbușe și
mișcările locale de eliberare. În 338 el a fost asasinat și tronul a revenit unui Achemenid ,
Darius Codomanos. După bătalia de la Cunaxa , regii perși își dăduseră seama ce înseamnă
un armament superior și o tactică militară de tip nou. Dar ei se mărgineseră să angajeze
mercenari greci și să construiască șantiere navale , fără să procedeze la reforme care le.ar fi
îngăduit să se apropie măcar de ceea ce înseamnă arta militară a unui Epaminodas sau
organizarea unei armate de tipul celei macedonene. Prin urmare , superioritatea numerică a
trupelor neomogene de care dispunea Darius – tradiția exagerează numărul urcîndu-l până la
50000- și comorile din tezaurul Susei erau contracarate de organizarea armatei în fruntea
căreia pornea Alexandru. Primul său obiectiv a fost cucerirea Asiei mici.9

În primăvăra lui 334 , Alexandru este gata a trece Helespontul cu toate efectivele de care
dispunea pentru a face joncțiunea cu trupele din Troada, aflate sub comanda lui Parmenion.
Lăsînd în Macedonia , cu grija de a o apăra și de a supraveghea Grecia, pe Antipatros cu
12000 flangiți și 1500 călăreți , Alexandru va dispune în total pe pământul Asiei de 32000
pedestrași și 5000 călăreți , de valoare combativă destul de inegală. În fruntea tuturor , prin
vitejie și eficacitate , se afla cavaleria hetairilor ( tovarășilor) , avînd ca arme casca , cuirasa ,
spada și o lance lungă numită sarissa .Formația ofensivă care era falanga nu constituia o
masă compactă , ci , fracționată în unități , dispunea de o mare mobilitate. Pe lîngă
macedonieni în armată existau detașamente de traci și de peoni , dintre care 900 alcătuiau o
valoroasă cavalerie , ca și 7000 de pedestrași recutați printre tribali , odriși și iliri. De
asemenea , mai mult ca simbol politic , erau prezenți luptători trimiși de Liga de la Corint10.

Darius poseda în schimb bogații fabuloase pe care achmenienii le îngrămădiseră în cursul

timpului , în palatele lor din marile orașe persane. Armata sa cuprindea peste o sută de mii de
luptători , iar flota care brăzda Mediterana , era temută de toate popoarele. Cu toate acestea
ostașii sai recrutați din rîndurile atîtor popoare , nu erau pătrunși de spiritul de sacrificiu , ci
erau mînați doar de dorința de îmbogățire și cîștig. Pe deasupra, organizarea trupelor sale nu
era unitară nici ca structură , nici ca armament. Nedisciplinați și fără un ideal comun , soldații
Marelui Rege altcătuiau o masă amorfă , pusă în slujba unor comandanți uneori incapabili ,
alteori mînați de interese personale mărunte , niciodată însă conștienți de proporțiile unei
primejdii.11

9
Adelina Piatkowski op.cit, p.310-311
10
M.Gramatopol op.cit p.31-32
11
Vladimir Hanga op.cit p.37
Alexandru se bucura de un imens prestigiu în rîndurile soldaților de rînd. Îmbrăcat simplu.
Împărțind cu ostașii de rînd și odihna și grijile, știind sa-și îmbărbăteze oamenii și să le umple
cugetele de speranță , să le alunge temerile , Alexandru era sufletul expediției.12

Invazia era așteptată de mai mulți satrapi perși , cărora li se alăturase la comanda trupelor lui
Darius, rhodianul Memnon , în fruntea mercenarilor sai. Ciocnirea a avut loc pe malurile
micului fluviu Granicos , care se varsă în Propontida; regele macedonean a condus personal
lupta , aflîndu-se personal alături de oamenii săi , el a câștigat bătălia ( 334 , mai-iunie) și ,
pentru a demonstra lumii grecești că se află cu adevărat în fruntea elenității pe care o conduce
împotriva perșilor, a trimis la Atena 300 de armuri persane, închinate Atenei de pe Acropolis
, cu următoarea dedicație : ,,Alexandru , fiul lui Filip , și grecii de la barbarii din Asia’’. A
urmat pas cu pas cucerirea satrapiilor din vestul Asiei Mici; operațiile de înantare nu au fost
ușoare , deoarece locurile fortificate depuneau rezistență . Lydienii s-au dovedit bucuroși să
scape de perși și dreptul de a-și reintroduce vechea lor constituție , anterioară cuceririi
persane.

Contactul lui Alexandru cu cetățile grecești din Asia Mică a prilejuit sîngeroase lupte interne.
Oligarhiile locale erau mulțumite cu regimul de dominație persan , pentru ca în schimb
partidele democrate sa-i salute pe grecii care veneau împreuna cu mecedonienii drept
,,eliberatorii ‘’ . Cucerirea Miletului s-a dovedit extrem de grea. Garnizoana care apăra orașul
era comandată de un grec , și flota lui Darius , superioară cu mult celor 100 de corăbii puse la
dispoziția lui Alexandru de atenieni și de alte cetăți , se apropia de orașul asediat. Parmenion
era de părere ca regele să primească bătălia pe mare , dar Alexandru nu i-a ascultat sfatul.
Dîndu-și seama că grecii nu-i vor trimite alte corăbii ,el a trimis înapoi corăbiile , de unde
veniseră , și a preferat cu răbdare , să cucerească mai întîi Miletul și apoi , pe rînd , toate
punctele fortificate de pe coastele Asiei mediteraneene , inclusiv pe cele din Siria –precum și
pe cele din Egipt. Aceste opearatii premergătooare întîlnirii decisive cu Darius , au durat doi
ani. 13.În timpul ecestei expediții în sudul Asiei Mici , unde participau numai jumătate din
efectivele ce le avea – cealaltă jumătate rămăsese în Lydia sub comanda lui Parmenion –
Alexandru află că Memnon opera în Marea Egee , unde cucerise Chiosul , parte din Lesbos ,
și că începuse asediul Miletului. Moartea l-a împiedicat pe Memnon să-și ducă mai departe
operațiile începute , iar între timp , la Gordion , unde pe o înălțime se găseau ruinele unor
mari palate regești , Alexandru a făcut joncțiunea cu trupele rămase în Lydia și a primit noi
întăriri din Macedonia , lăsînd la vatră oamenii obosiți de îndelungate marșuri. Aici, a tăiat
faimosul ,,nod gordian ‘’ , cu sabia , după ce zadarnic se chinuise să-l dezlege. Cel ce avea
să-l dezlege , după povestirle unui oracol , urma să devină stăpînul Asiei. De la Gordion ,
Alexandru intră în Cappadocia , trecînd pe lîngă Ancyra ( actuala Ankara ) și apoi se
îndreaptă spre sud , spre Tyana și Porțile Ciliciene , un pas greu de străbătut , apărat de
satrapul Arsames. După ce a săvărșit cucerirea Ciliciei , Alexandru s-a pregătit să coboare
spre sud , pentru a pătrunde în Siria. Între timp însă Darius , regele Persiei , era pregătit să-i
bareze înaintarea. O mare bătălie s-a dat la Issos , în 333.14 Regele însuși se afla suit de pe un

12
Ibidem. P.38
13
Adelina Piatkowski, op,cit, p.312
14
Ibidem, p.313
car de război , în mijlocul alor săi , înconjurat de garda sa; bătălia se desfășura în plin, cînd
Alexandru atacă locul unde se găsea Darius , deși rănit la picior , el a condus atacul mai
departe , și Darius , a fugit , ceea ce a decis soarta bătăliei.După bătălia de la Issos, Darius
ceruse pacea , propunînd , totodata un tratat de alianță , inclusiv o alianță matrimonială.
Alexandru îi răspunse în calitatea sa de commandant suprem al unei expediții grecești al cărei
rol era acela ,,de a răzbuna’’ prejudiciile aduse de perși în lumea greacă , și în încheiere, îi
cerea să-l recunoască drept ,,marele rege’’ al Asiei și sa i se închine. În caz contrar , războiul
avea să continuie.15 Darius nu a acceptat această umilitoare condiție , cum resursele sale nu
erau epuizate , s-a retras pentru a-și reface contingentele slăbite. Datorită dezbinării dintre
principalele cetăți feniciene , Tyr , Sidon și Aravos , pînă la sfîrșitul anului 333 și începutul
lui 332 , Alexandru terminase cucerirea intregului litoral siriano-fenician. Căderea Tyrului ,
care a depus o rezistență înverșunată , s-a petrecut în august 33216. Ocuparea Egiptului nu
mai reprezenta pentru Alexandru decît o chestiune de timp. În drum Gaza îi opune rezistență
pentru că în spatele fortificațiilor ei se retrăsese Batis , un enuc negru ce rămăsese fidel
stăpînului său Darios III. Gaza e distrusă , bărbații sunt uciși iar femeile și copiii vînduți ca
sclavi. Alexandru dă dispoziția vaselor sale ce navigau pe lîngă coastă să intre pe brațele
Nilului. După redobîndirea Egiptului , administrația persană fusese aspră față de tradițiile
religioase și culturale ale țării. Alexandru aduce sacrificii la Memfis în templul lui Phtah și se
arată mulțimilor pe tronul și cu însemnele faraonilor , apoi întreprinde un marș prin deșert
spre oaza Siwah , însoțit de o restrînsă escortă , spre a se închina în templul lui Ammon-Râ.

Așadar din punct de vedere formal , regele macedonean își împlinise obligațiile ce și le luase
în fața Confederației de la Corint , el răzbunase invadarea Greciei și depășise acea limită ce i-
o sugerase Isocrate , intr-una din scrisorile atribuite , de a integra Greciei cetățile din Asia
Mică aflate la vest de linia care , străbătând Anatolia , ar fi unit Sinope cu Tarsul. 17

15
Ibidem, p.314
16
Ibidem, p.315
17
M Gramatopol, op.cit . p. 35
 Capitolul IV : În urmărirea lui Darius

Înainte de a părăsi Egiptul în primăvara lui 331 , în drum către Eufrat , urmărind să scoată
pămîntul faraonilor din izolarea-i de veacuri și să-l atașeze la traficul egeean și mediteranean
printr-un mare port prin care să activeze comerțul întregii țării , Alexandru întemeiază , într-o
poziție strategică cu avantaje portuare remarcabile , orașul Alexandria care va juca un rol
deosebit de important în dezvoltarea și transmiterea elenismului în bazinul occidental al
Mediteranei.

Aruncînd poduri peste Deltă spre a-și trece concomitent întrega armată și a și-o concentra
înainte de a intra în Palestina și de a se întîlni eventual cu perșii , regele macedonean face un
prim popas la Tir , apoi se îndreaptă spre Eufrat și în fine spre Tigru. Darius strînge la
Babilon o uriașă mulțime de oameni. Alexandru părăsește acum poziția avantajoasă ce i-o
oferea malul înalt al unui fluviu – Tigru - și își desfășoară întreaga ordine de bătălie într-o
câmpie pe care pune s-o niveleze. Este vorba de platoul de la Gaugamela , pe drumul dintre
Susa și Sardes , la 90 km nord-vest de Arbela , lîngă ruinele vechii Ninive.

Bătălia are loc în jur de 1 oct.331 , zece zile după o eclipsă de lună ce stîrnise neîncrederea în
rîndul trupelor lui Alexandru. 18Ca și la Issos, oastea persană reprezenta un amestec pestriț de
neamuri fără pregătire osășească suficientă și mai ales fără clan . Pe deasupra era și obosită ,
deoarece Darius asteptînd sa fie atacat pe întuneric , dăduse ordin ca ostașii să vegheze pe tot
cursul nopții.

Alexandru își așeză oștile - șapte mii de călăreți și patruzeci de mii de pedestrași – într-o
formaține complexă asemenea unei semilune , în centru se alfa falanga , iar la extremități
erau arcașii ale căror săgeți puteau bate pînă departe. În acest chip inamicul cu greu ar fi putut
prinde în clește pe macedonieni.19

Alexandru și-a luat titlul de ‘’Rege al Asiei ‘’ , dezvăluindu-și astfel năzuințele și trimise
polisurilor Greciei crainici ca să le vestească marea sa biruință , cu îndemnul de a-și izgoni
tiranii spre a deveni cetăți independente în noul stat pe care el voia sa-l clădească pe două
continente.20

Alexandru nu a mai primit nici o ofertă de pace din partea monarhului învins la Gaugamela.
El socoti , prin urmare , că este de datorita sa să-l urmărească în Media , îndreptîndu-se spre
nord. Satrapul Bactriei , Bessos , l-a făcut prizonier pe Darius , găsind că sosie momentul să
se ridice împotriva lui pentru a-i lua locul. Armata lui Darius s-a dezmembrat de îndată.

Plin de furie împotriva urzurpatorului căci – Alexandru nu intenționase sa-l nimicească pe

Darius – regele porni pe urmele lui Bessos. Cănd era aproape sa.-l ajungă , Bessos a poruncit
ca Darius să fie înjunghiat și părăsit. A fost întîmplător găsit de un soldat macedonean înainte

18
M.Gramatopol ,opcit.. p36.
19
Vladimir Hanga , op.cit, p.82
20
Ibidem, p.85
de a expia. Alexandru l-a transportat de îndată la Persepolis , unde se afla familia sa , și aici a
fost înmormîntat cu toate onorurile cuvenite. După bătălia de la Gaugamela , în mintea
regelui a încolțit și idea posibilității unei fuziuni a civilizațiilor din Egeea cu cele asiatice ,
sub conducerea sa.

În umărirea lui Bessos , ucigașul lui Darius , si a lui Nabarzanes, susținătorul lui Bessos ,
Alexandru a cucerit pe rind teritoriile din sudul Mării Caspice , pe care le-a încredințat în
paza lui Parmenion. Drumul său a străbătut Parthia , spre sud-est de Marea Caspică , apoi
Areia și Drangiana , unde a avut de luptat cu satrapii partizani ai lui Bessos.

Din Drangiana , Alexandru s-a îndreptat în continuare nu spre Bactris , ci spre sud , întrînd în
Gedrosia , unde a înființat o satrapie pusă sub autoritatea sa , cu reședința la Pura; după care ,
pentru a pătrunde în Bactria , în primăvara anului 329 intră în Arachosia, unde înființează o
satrapie , a cărei capitală , Alexandria , se afla pe locurile Candaharului, pentru a-și deschide
drum spre Bactria , Alexandru a fost nevoit să străbată văile masivului Hindu-Kuș.

Traversarea Hindu-kușului s-a dovedit extrem de grea și , cănd oamenii lui Alexandru au
ajuns la Bactria , totul in calea lor era pustit din ordinile date de Bessos. Cucerirea Bactriei s-
a produs fără incidente , căci Bessos se refugiase în Sogdiana, dar aici fugarul nu mai găsi
sprijin , el a fost prins de Ptolemeu , fiul lui Lagos, torturat și mai apoi condamnat la moarte
prin crucificare. A urmat cucerirea Sogdianei ( 328 ) , astfel numita după cursul unei ape.21
Tensiunea care pusese stăpînire pe spiritele macedonenilor , inclusiv,,sfetnicii credincioși ‘’
ai regelui , ajunsese la maximum. Schimbarea comandantului lor iubit în persoana unui
monarh oriental , întărită chiar în cursul anului 327 prin căsătoria cu Roxana , o prințesă
captivă din regiune , a dat naștere la ample manifestări de nemulțumire , uneori chiar la
izbucniri de reproșuri violente sau la atitudini reprobative , inflexibile , la înjosiri. Asemenea
manifestări au costat viața unuia din cei mai buni prieteni lui Alexandru , Clitos și al lui
Callisthenes , originar din Olynthos , nepotul lui Aristotel. 22

21
Adelina Piatkowski , op.cit , p.320

22
Ibidem , p321
 Capitolul V: Cucerirea Indiei

În 327 , după căsătoria sa , Alexandru s-a reintors în Bactria. Dar , înainte de sfîrșitul verii , s-
a hotărît să treacă din nou peste Hindu-Kuș , de astă dată spre sud pentru a intra în India de
nord-vest , despre a cărei configurație geografică nimeni nu știa nimic. Se credea că Gangele
ar fi marele fluviu care mărginește Pământul..În cei trei ani care trecuseră începînd din 330,
regele înființase în Asia Centrală nu mai puțin de trei Alexandrii, aceste centre politico-
administrative , întărite cu garnizoane Greco-macedone , erau aîtea puncte nodale în
complexa strucatură a noului organism statal euro-asiatic , cînd a pătruns in nord-vestul Indiei
, în 326 , după ce prealabil își împărțise forțele , parte din armată fiind pusă sub omul său de
încredere , Hephaistion , Alexandru a avut plăcuta surpriză să găsească un ținut fertil și
primitor , ai cărui conducători trăiau într-un lux rafinat. Mai la sud însa , în bazinul rîului
Hydapses , care se varsă în Indus , Alexandru a întîmpinat o rezistență destul de bine
organizată23, din partea unui monarh local , Porus. Porus însuși a preluat comanda oamenilor
săi , suit pe un elefant și , cînd în cele din urmă, după o eroică luptă , și-a dat seama că nu mai
poate rezista , nu a fugit ca Darius , ci a părăsit cîmpul de bătălie în deplina ordine.24

Pe locul bătăliei , ca și în punctul pe unde traversase rîul Hydapses , Alexandru zidi două
cetăți. Cele dintîi îi dădu numele de Nicea , cu gîndul la biruința lui asupra indienilor ,
ceilalte , Bucefala , după numele calului său Bucefal , care a murit acolo.25

Regele se întoarce la Babilon , unde îl așteptau , se spune , ambasadorii veniți din cele mai
îndepărtate colțuri ale lumii , din Occidentul grecesc , de la celți , chiar de la locuitorii
tărîmurilor nordice , dornici să afle ce soartă le rezervă , sa-i solicite înlesniri , să arbitreze în
neîntelegerile dintre diferite cetăți sau seminții.

Pregătirile pentru o expediție maritimă de recunoaștere în Golful Persic ocupă ultimele

săptămâni ale vieții lui Alexandru. Moartea îl răpune după o suferință de 10 zile ( probabil o
malaria ce nu fusese îngrijită de către medici). Generalii și armata mai reușesc în ultimele
ceasuri să-și ia rămas bun de la cel ce agoniza și care se stingea din viață la 13 iunie 323, în
vîrsă de 32 de ani. Marea aventură lua sfîrșit..26

23
Ibidem, p.321
24
Ibidem , p322.
25
Flavius Arianus op.cit. p.279
26
M.Gramatopol , op.cit. p.41
 Încheiere

Alexandru cel Mare a rămas în istorie ca fiind cel mai mare

geniu militar , cel care a putut să înfrângă marele imperiu Ahmenid , a
construit faimoasele orașe care s-au dovedit extrem de prospere , dar
moartea din păcate a venit prea devreme pentru el și a adus schimbări
majore.
Imperiul a fost împarțit între diadohii săi , Ptolemeu a devenit
guvernatorul Egiptului , Lysimachos , guvernatorul Traciei , Perdicas
, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Alexandru , se
proclamase stăpînul absolut al imensului imperiu creat de Alexandru .
Unicul său scop a fost acela de a lăsa imperiul în mâinile „celui
mai puternic”. Din păcate, nimeni nu a fost la fel de puternic ca el.
După moartea faimosului strateg , apar faimoasele regate elenistice ,
și de aici înainte nu se mai poate vorbi de istoria Greciei , ci de
începutul unei noi perioade istorice , Epoca Elenistică.
 Bibliografie

1) Arrianus , Flavius ,Expediția lui Alexandru cel Mare în Asia, traducere de Radu
Alexandrescu ,Ed.Întreprinderea Poligrafică , Cluj , 1966.
2) Gramatopol , Mihai , Civilizația Elenistică ,Ed.Enciclopedică romănâ , București , 1974.
3) Hanga , Vladimir , Alexandru cel Mare , Ed.Albatros , București , 1974.
4) Piatkowski , Adelina , O istorie a Greciei Antice , Ed.Albatros , București , 1988.