Fenolii şi crezolii sunt deosebit de toxici pentru peşti.

Ei atacă membranele celulare, afectând prin aceasta pielea,

branhiile, sistemul circulator. Determină modificări degenerative în ficat, intestin, muşchi şi icre. La păstrăvul
curcubeu limita de toxicitate este de 5 mg/l iar pragul letal la 10 mg/l. Fenolii sunt puternic concentraţi în ţesuturi, se
acumulează în special în ţesuturile adipoase şi denaturează gustul peştelui la concentraţii în apă de 0,1 - 0,2 mg/l.
Clorul şi compuşii lui afectează în principal respiraţia. La o concentraţie a clorului de 0,5 mg/l întregul lot de
păstrăv moare după numai o oră. La crap, la o concentraţie de 0,15 - 0,20 mg/l, moartea peştilor survine în circa 20
de zile.
Cianurile din apă au efecte mortale rapide, în concentraţii foarte reduse. La păstrăv, concentraţii ale cianurilor de
0,1 mg/l provoacă moartea peştilor în câteva ore iar la concentraţii de 0,05 mg/l moare lotul în întregime în 5 zile.
Combinaţia dintre cloruri şi amoniac este deosebit de toxică datorită efectului lor sinergie.
Hidrogenul sulfurat, provenit din descompunerea substanţelor organice pe fundul bazinelor acvatice, afectează în
special respiraţia peştilor. El trece prin membranele mucoaselor de 100 de ori mai repede decât oxigenul, se leagă de
fierul hemoglobinei, formând un compus stabil şi peştele moare asfixiat indiferent de concentraţia oxigenului în apă.
Aversele de ploaie care spală zonele limitrofe bazinelor piscicole, aduc cantităţi importante de pesticide şi
îngrăşăminte chimice. Pesticidele afectează sistemul nervos al peştilor şi se concentrează în ţesuturile adipoase la
nivele de 400 - 500 ori mai mari decât cele din apă.
3.1.2. Factorii nutriţionali
Cantitatea şi calitatea furajelor concentrate utilizate în creşterea intensivă a peştilor acţionează ca un adevărat
factor limitativ prin cantitatea şi calitatea nutrienţilor, prin cantitatea de vitamine, de macroelemente şi de
microelemente din hrană.
Cantitatea de hrană distribuită zilnic peştilor depinde de specie, de sistemul de creştere, de vârsta peştelui şi de
temperatura apei. La păstrăvul curcubeu crescut în viviere flotabile, la o temperatură a apei de 14-16 °C, cantitatea de
hrană distribuită zilnic este de 8-10% din greutatea lotului la puietul de vara I-a, 5% din greutatea lotului la puiet de
vara a Il-a şi 2-3% la peştele de consum şi reproducători.
Cantitatea de proteine din furajele concentrate pentru peşti variază între 10-40% şi depinde de sistemul de
creştere şi de specia căreia îi este destinată hrana. Furajele cu 30-40% proteină sunt administrate la speciile nobile, cu
mare exigenţă nutriţională (salmonide, acipenseride) şi în perioadele critice din dezvoltarea ontogenetică (alevini,
pui, reproducători). Furajele cu 10-15% proteine, numite şi furaje complementare, sunt utilizate cu precădere în
creşterea crapului în sistem dirijat în iazuri şi heleşteie şi completează hrana naturală.
In valorificarea hranei de o deosebită importanţă este calitatea proteinelor. Proteinele de calitate inferioară sunt
utilizate cu precădere în scopuri energetice sau sunt transformate în lipide, spre deosebire de cele de calitate
superioară care sunt folosite de organism în scopuri plastice, în special în sinteza proteinelor tisulare.
Necesarul de aminoacizi esenţiali din hrana peştilor depinde de specie şi de vârstă. Lipsa sau concentraţia
scăzută a unor aminoacizi din hrană determină tulburări ale ritmului de creştere (arginina, metionina), anemii
(histidina), dezechilibre metabolice (leucina, izoleucina, treonina), dezechilibre hormonale şi ale sistemului nervos
(fenilalanina).
Cantitatea şi calitatea grăsimilor din hrană influenţează ritmul de creştere şi starea de sănătate a peştilor. Furajele
concentrate cu 8-10% lipide totale sunt bine valorificate de păstrăvul curcubeu dar dacă se administrează o perioadă
îndelungată hrană cu peste 10% grăsimi brute atunci apare o degenerescentă grasă a hepatopancreasului ce se
soldează cu creşterea semnificativă a mortalităţii.
Hipovitaminozele şi avitaminozele la peşti determină diminuarea ritmului de creştere, a gradului de valorificare
a hranei, scade rezistenţa la boli şi duc la apariţia de leziuni şi sindroame de deficienţă, specifice fiecărei vitamine.
Preîntâmpinarea acestor deficienţe se face prin introducerea de premixuri vitaminizate în furajele concentrate.
Cantitatea de macroelemente şi de microelemente din hrana peştilor influenţează creşterea şi valorificarea
furajelor. Pentru fiecare specie este stabilit necesarul în aceste elemente.
Suplimentarea cantităţii de minerale se face prin introducerea în furajele concentrate de premixuri minerale,
făină de oase, cretă furajeră, fosfat dicalcic, tuf vulcanic, etc.
Creşterea şi supravieţuirea peştilor este afectată şi de existenţa unor substanţe antinutritive prezente în unele materii
prime din care sunt făcute furajele concentrate. Sunt considerate antinutritive acele substanţe care se formează în
organismul normal al speciei de la care provine produsul şi care prin diferite mecanisme deprimă nutriţia.
Din categoria substanţelor antinutritive fac parte substanţele antiproteinogenice (micşorează utilizarea digestivă
a proteinelor), substanţele antimineralizante (insolubilizează sau blochează utilizarea unor elemente minerale) şi
antivitaminele (inactivează sauniăresc consumul de vitamine), în furajele concentrate pentru peşti poate apare o
toxalbumină numită soină, prezentă în boabele de soia în concentraţie de 1-3% din proteină. Această substanţă
cauzează modificări ale epiteliului intestinal, reduce absorbţia nutrienţilor, inhibă creşterea, produce aglutinarea
sângelui şi moartea peştelui. Această hemaglutinină din soia şi produsele derivate este inhibată printr-un tratament
termic corespunzător, fără a influenţa negativ valoarea proteinelor.
Hrănirea peştilor cu furaje depreciate, infestate cu diferite bacterii şi mucegaiuri duce la apariţia de enterite,
gastroenterite, afecţiuni ale ficatului, boli ce determină micşorarea sporului de creştere şi apariţia de mortalităţi
importante în efectivul piscicol.
La puietul de crap hrănit cu furaje alterate cu tulpini de Aspergillus versicolor sau infestate experimental cu
toxina sterigmatocistină produsă de acelaşi mucegai, după o perioadă de 10 zile, s-au constatat modificări
hematologice (reducerea cantităţii de hemoglobina), serologice (creşterea concentraţiei colesterolului) şi biochimice
(reducerea concentraţiei de aminoacizi din muşchi), care au dus la înrăutăţirea stării generale a peştelui. S-au
evidenţiat, de asemenea, modificări morfologice şi histopatologice: pete hemoragice pe suprafaţa corpului şi pe ficat,
desfacerea radiilor înotătoarelor, necroze hepatice, stază biliară, modificări în structura epiteliului intestinal.
In perioada de iarnă ciprinidele nu se hrănesc, astfel că pentru un interval de 4-5 luni se instalează aşa numita
inaniţie hivernală. în acest timp, supravieţuirea organismului este asigurată de nutriţia endogenă, adică prin consum
de substanţe depuse în ţesuturi. Consumul de substanţe endogene se face într-o ordine bine stabilită: din intestine, din
ficat şi muşchi şi foarte puţin din inimă şi creier.
In timpul inaniţiei de iarnă creşterea încetează, organismul scade în greutate. Au loc, de asemenea modificări
hematologice şi serologice: scade numărul de eritrocite şi concentraţia hemoglobinei, scade concentraţia proteinelor
din sânge, glicemia scade în timp ce concentraţia colesterolului creşte.

31
31