CONDIȚIILE NECESARE PENTRU ÎNFIINȚAREA ȘI FUNCȚIONAREA UNEI

PĂSTRĂVĂRII

Premergător înființării unei exploatații salmonicole trebuie să se țină cont de patru

categorii de condiții principale: pedologice, hidrologice, hidrobiologice și economice.
1. Condițiile pedologice și de amplasament
Suprafața crescătoriilor salmonicole este în general destul de redusă fiind cuprinsă
între 0,1 și 1,5 ha, ponderea cea mai mare atribuindu-se amplasării bazinelor, apoi căilor de acces
și doar o mică parte revenind construcțiilor anexe.
Terenurile cele mai indicate sunt relativ plane, aproape sau foarte apropiate de sursa de
alimentare cu apă, dar niciodată de o parte și de alta a unui pârâu sau râu, sau înconjurate de ape,
deoarece în cazul viiturilor mari existând pericolul inundării.
În România exploatațiile salmonicole se împart în trei categorii, după scopul activității
principale de producție, și anume: de populare suplimentară, sistematice (pentru pește de
consum) și mixte.
Suprafețele sunt mai reduse în cazul păstrăvăriilor de populare suplimentară, care au
o funcționalitate sezonieră (toamnă-primăvară), fiind constituite dintr-o mică stație de incubație și 1-
2 bazine pentru parcarea reproducătorilor. Terenul se alege în așa fel încât să fie cât mai aproape de
izvorul care asigură apa necesară, iar apa emisarului natural să treacă peste 3-4 cascade, pentru
oxigenare.
Păstrăvăriile sistematice, care produc pește de consum sunt amplasate pe terenuri
argilo-nisipoase, cu deschideri mai mari, luându-se în calcul suprafața tuturor bazinelor pentru
creștere, de la stadiul de puiet până la vârsta optimă de valorificare, precum și pentru creșterea
reproducătorilor.
Păstrăvăriile mixte, care produc larve sau puiet pentru repopulare și parțial
păstrăvi pentru consum sau pescuitul sportiv, au suprafețe intermediare.
În general, se urmărește ca păstrăvăriile de repopulare sau pentru populări
suplimentare să fie cât mai aproape de fondurile piscicole deficitare (la distanțe mici de izvoare
și de toplițe), iar cele pentru producerea păstrăvului de consum să fie cât mai apropiate de
localități, de căile de acces, de zonele turistice și dacă este posibil, chiar de unitățile de prelucrare
a peștelui.
În funcție de natura solului, mai întâi se îndepărtează stratul superficial, apoi se
procedează la compactizarea vetrelor sau fundurilor bazinelor, iar după construirea părților
laterale (în general din beton armat) se plantează arbuști cât mai aproape de bazine și pe direcția

2
vântului dominant. Se vor evita terenurile umbrite, în cea mai mare parte a zilei, mai ales când
sursa de apă se caracterizează prin temperaturi reduse.
Amplasarea păstrăvăriilor se va face pe terase, deci ferite de inundații, apelându-se uneori
la diguri sau pereți din beton, pentru apărarea de apele de viitură.
În cazul păstrăvăriilor sistematice din zonele submontane, la baza versanților, pe curba de
nivel, se sapă șanțuri adânci care, la nevoie, sunt în măsură să dirijeze apele viiturilor în aval de
crescătorie.
Un element care trebuie luat în seamă este prezența, pe vatra bazinelor, a nisipului sau a
pietrișului în amestec cu nisip, uneori chiar a unui sol argilos.
La toate categoriile de bazine, raportul între lățime și lungime este cuprins între 1/4 și 1/5,
uneori chiar de 1/20, deci sub formă de canal. Compartimentarea unei unități salmonicole
intensive se face în urma unor studii aprofundate, datele fiind prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2
Compartimentarea unei unități salmonicole
Adâncimea Producția
Categoria Suprafața Suprafața Debitul Densitatea
medie realizată
bazinelor % din cea totală mp l/s/mp exemplare/mp
m kg/mp
Incubatoare 2 0,25 0,3 icre-larve 1,0 10 mii
Viviere 1 1,20 0,3 5 0,5 10 mii
Creștere P0 15 20-50 1,0 3-5 0,1 500
Creștere P1 30 150 1,5 3-5 0,1 200
Creștere P2 40 300 1,5 3-5 0,1 25
Creștere Pr 5 100-200 1,5 3-5 0,1 10
Creștere PR 2 20-200 1,0 - 0,1 5

2. Condițiile hidrologice
Debitul apei este unul dintre principalii factori care influențează buna funcționare a unei
păstrăvării. Cu cât debitul apei din sursa de aprovizionare este mai mare și mai constant, cu atât mai
mult avem o garanție mai mare în funcționare. Pentru aceasta, se fac studii pe mai mulți ani, luând
în considerare și anii cei mai secetoși. Se consideră satisfăcătoar un debit de peste 500 l/sec/ha luciu
de apă sau cel puțin 1 l/minut/1 kg păstrăv, însă aceste valori, cu cât sunt mai mari și constante, cu
atât este mai sigură aprovizionarea. Aceste debite se dublează în cazul păstrăvăriilor sistematice, sau
intensiv-industriale, pentru creșterea păstrăvului curcubeu, deoarece aici și temperatura apei este
mai ridicată.

3
 Pentru puietul de păstrăv, în vârstă de 2-3 luni, se consideră satisfăcător debitul de 30 l/minut
pentru 10 mii exemplare, mărindu-se la 60 l/minut în perioada de toamnă.
În practică se recomandă următoarele debite (pentru 1000 bucăți): pentru icre 0,1 l/s; pentru
larve 0,03 l/s; pentru alevini 0,05 l/s; pentru P0 0,1 l/s; pentru P0+ 0,2 l/s; pentru P1 0,3 l/s; pentru P1+
0,7 l/s; pentru P2 1,0 l/s; pentru P2+ 10 l/s; pentru Pr 15 l/s; pentru PR 20 l/s.
La construirea unei păstrăvării trebuie să cunoască valorile maxime și minime ale debitului
general, precum și valorile reale la fiecare bazin, sau sector de bazine, datele consemnându-se de 3
ori pe zi în registre sau afișate la loc vizibil pentru schimbul care urmează. Debitul canalului de
alimentare sau a unui râu se poate determina cu ajutorul formulei:
D= S x (V x 0,85),
în care: D - debitul apei (l/s);
S - suprafața secțiunii transversale (m2);
V - viteza apei (m/s).
La stabilirea dimensiunilor bazinelor se va ține seama ca acestea să se golească în cel mult 5
ore, sau de cca. 5 ori pe zi. Cea mai indicată sursă de alimentare cu apă pentru o păstrăvarie este
constituită din izvoare. Acestea prezintă avantajul că nu îngheață pe timp de iarnă sau, în mod cu totul
excepțional, îngheață în nopțile extrem de reci.
Pentru îmbogățirea în oxigen dizolvat, apa de izvor trebuie să parcurgă anumite distanțe,
traversând zone special amenajate, prevăzute cu cascade simple sau podite, din lemn sau piatră.
3. Condițiile hidrobiologice
Sub aspectul temperaturii optime de creștere, după cum este bine cunoscut, salmonidele fac
parte din categoria peștilor stenotermi de apă rece, deci iubitori de apă cu temperaturi scăzute.
Valorile termice optime variază în funcție de specia introdusă în cultură, în funcție de specia
dominantă și de vârstă. Temperaturile pot fi mai ridicate pentru creștere și dezvoltare și mai reduse
pentru reproducere. De exemplu, valoarea optimă pentru creștere la păstrăvul indigen este de 14-
16ºC, pentru păstrăvul fântânel între 12 și 14ºC, iar pentru curcubeu între 15 și 19ºC. Păstrăvul
indigen părăsește râurile când temperatura apei depășește vara 18ºC, îndreptându-se spre izvoarele
acestora, unde, pe timp de vară, apa are temperaturi mai reduse.
De asemenea, dezvoltarea icrelor, incubarea acestora și creșterea alevinilor de
păstrăv necesită valori ale temperaturii de 5-8ºC. De aceea, alimentarea caselor de incubație, trebuie
făcută fie cu apă din izvoare reci și bine oxigenate, fie din straturile profunde ale marilor acumulări
de ape.
Pentru crescătoriile de păstrăv curcubeu destinat consumului, temperatura apei poate să fie
ceva mai ridicată, fără însă să depășească vara 23ºC, dar nici să scadă sub 11ºC. Aceasta, deoarece

4
procesul de creștere se încetinește, iar valorificarea hranei pierde din eficiență la temperaturi
oscilante.
Este recomandat ca amplitudinea de oscilație a temperaturii apei să fie cât mai redusă.
Schimbările bruște de temperatură sunt greu de suportat de către categoriile tinere de păstrăvi,
precum și de adulți. De aceea, este necesară urmărirea dinamicii temperaturii apei, timp de cel puțin
12 luni înainte de înființarea păstrăvăriei.
Este bine cunoscut că, temperatura apei influențează conținutul acesteia în oxigen
dizolvat. Cu cât temperatura este mai scăzută conținutul în oxigen dizolvat este mai ridicat și invers.
Se consideră că o apă este bună pentru o păstrăvărie dacă conține cel puțin 9 mgO2/l
la temperatura de 18-19ºC. Desigur, conținutul în oxigen dizolvat mai poate crește și prin unele
amenajări hidrotehnice de tipul cascadelor podite sau simple. De asemenea, evitarea supraîncălzirii
apei se poate realiza prin plantarea de arbuști pe maluri sau în apropiere. Se impune urmărirea
conținutului în oxigen dizolvat la ieșirea din izvoare, unde este necesară sporirea măsurilor amintite
mai sus.
Pe scara exigenței față de conținutul de oxigen dizolvat, păstrăvul de munte sau
indigen se situează pe locul întâi, urmat de fântânel, lipan, lostriță, coregon și în final de păstrăvul
curcubeu.
Față de scăderile bruște ale conținutului apei în oxigen, cel mai sensibil este lipanul,
apoi coregonul, mai ales când oxigenarea apei se apropie de jumătatea valorilor optime.
Reacția chimică a apei, exprimată prin concentrația ionilor de hidrogen sau pH-ul
apei, are influență asupra proceselor metabolice din organismul peștilor și a organismelor acvatice
care le constituie hrana. Cea mai bună apă pentru salmonide este cea cu valorile pH-ului cuprinse
între 7 și 7,5, adică apele neutre sau ușor alcaline, apele acide cu pH-ul sub 6 sau cele alcaline, cu
pH-ul peste 8,5 fiind improprii. Calitativ, valoarea pH-ului se apreciază cu ajutorul hârtiei
indicatoare (de turnesol), prin virarea culorii și compararea cu scara de valori de pe plic sau casetă,
iar cantitativ cu ajutorul unor aparate speciale, numite pH-metre.
Duritatea apei, apreciată prin grade germane (dHº), trebuie să posede valori optime
pentru salmonide, între 8 și 16 dHº.
Conținutul apei în dioxid de carbon (CO2) nu trebuie să depășească 2 mg/l, fiind mai
mare după ieșirea din izvoare, în bazinele suprapopulate, sub podul de gheață și pe timp de noapte,
reglarea presupunând creșterea debitelor.
Valoarea optimă a transparenței apei pentru salmonide este de cca. 100 cm, mai ales
pentru stațiile de incubație și bazinele de creștere a larvelor și alevinilor. De aceea, este recomandată
filtrarea apei prin baterii, având compartimente separate din mai multe categorii de materiale: piatră,

5
pietriș și nisip fin. De asemenea, este necesar ca periodic, bazinele de creștere să fie decolmatate
prin raclarea fundului lor și așternerea unui strat proaspăt de nisip și pietriș.
Pentru evitarea "înfloririi apei" din toplițe, ca urmare a înmulțirii exagerate a algelor,
se obișnuiește ca periodic, acestea să fie curățate. Reglarea corespunzătoare a debitului apei și
îndepărtarea arborilor sau a resturilor vegetale căzute accidental sau aduse de viituri, reprezintă alte
măsuri care contribuie la întreținerea clarității apei în toplițe.

4. Condițiile economice
Pentru realizarea unei rentabilităti maxime a unităților salmonicole intensive, este
deosebit de importantă alegerea locului de înființare, sub raportul apropierii căilor de comunicație,
de rețelele electrice, de zonele turistice, precum și de unitățile furnizoare de furaje. Pentru integrarea
păstrăvăriei într-un proces de producție corelată și complexă, se recomandă amplasarea în zonă a
unei stații pentru producerea de nutrețuri combinate specifice, precum și a unor puncte de desfacere
a produselor finite (păstrăvi de consum, cobze cu păstrăv afumat, pescuit sportiv) etc. Toate acestea
trebuiesc amplasate la distanță medii față de păstrăvărie și numai în aval pentru a nu constitui surse
de poluare.
Se evită amplasarea bazinelor în apropierea căilor ferate sau a autostrăzilor, deoarece
vibrațiile puternice sperie păstrăvii adulți și produc malformații pe perioada incubației și stress pe
perioada creșterii.
Pentru unitățile care au ca obiectiv pricipal repopularea fondurilor piscicole
deficitare, lacul de amplasare va fi cât mai aproape de cursul respectiv de apă, dar pe căi accesibile
pentru a putea fi aprovizionate corespunzător cu materiale, hrană și aparatură specifică.

PRINCIPALELE CATEGORII DE BUNURI PISCICOLE SPECIFICE PĂSTRĂVĂRIILOR

Pentru buna desfășurare a activităților de producție, într-o păstrăvărie sunt necesare mai
multe categorii de bunuri piscicole: construcții hidrotehnice, lucrări de artă, instalații și aparate
specifice fiecărui sector de activitate, precum și unele construcții anexe.
A. Construcții hidrotehnice
În majoritatea unităților piscicole se utilizează termenul de heleșteu, însă în
salmonicultură este mai potrivit termenul de bazin, deoarece are dimensiuni mai reduse și este
construit din piatră sau beton armat, având unele caracteristici hidrostatice și hidrodinamice ușor
modificate, ca urmare a materialelor utilizate, a suprafețelor reduse și a debitelor mari de apă.

6
 În categoria “construcții hidrotehnice“ intră toate tipurile de bazine, canale de alimentare și
cele de evacuare a apei dintr-o păstrăvărie. Acestea prezintă caracteristici constructive variabile în
funcție de specializarea sau scopul productiv al păstrăvăriei și de nivelul producției scontate.
Bazinele pentru creșterea păstrăvilor variază ca formă și dimensiune, în funcție de
scopul pentru care sunt construite, de natura terenului și de categoria de vârstă a peștilor parcați.
1. Bazinele pentru reproducători se construiesc din pământ sau beton armat, dar
cu vatra din pietriș amestecat cu nisip și mai rar din sol argilo-nisipos. Suprafețele bazinelor de
reproducere reprezintă 5-10% din suprafața totală a amenajărilor salmonicole, indiferent de
scopul producției.
În cazul bazinelor construite din pământ, digurile despărțitoare vor avea lățimea
coronamentului de cca. 1,5 m, iar în cazul celor din beton lățimea superioară a peretelui
despărțitor de cca. 40 cm. Vetrele bazinele vor avea pantele de scurgere de cca. 3%, raporturile
între lungime și lățime de 10/2, iar suprafața între 100 și 200 m2. Adâncimea apei va fi de 1,0-
1,20 m la alimentare și 1,5-2,0 m la evacuare.
Într-o păstrăvărie intensivă sunt necesare 3-4 bazine pentru fiecare categorie de vârstă,
calculându-se la adulți câte 1,5 m2 luciu de apă pentru 1 kg păstrăvi reproducători. Gura de
alimentare va fi la cel puțin 70 cm deasupra nivelului apei din bazin și prevăzută cu plan înclinat,
pentru a împiedica evadarea păstrăvilor spre canalele de alimentare. Reglarea nivelului apei se
realizează cu ajutorul călugărașelor, prevăzute cu site metalice, așezate peste ultimele vanete.
În unele situații speciale, cum ar fi creșterea reproducătorilor de lostriță sau chiar
de păstrăv, se amenajează bazine circulare din beton armat, cu diametrul de 7-18 m. Adâncimea
apei este de 0,75 m la periferie și 1,0 m la mijloc, iar prin mișcarea masei de apă se realizează un
curent circular. Acestea se pot utiliza și pentru parcarea temporară a reproducătorilor, în vederea
recoltării materialului seminal, caz în care se acoperă cu o plasă textilă.
2. Bazinele pentru creșterea păstrăvului de consum sunt necesare numai
unităților ce produc păstrăv de consum, fiind construite din pământ sau din zidărie de piatră ori
beton. Suprafețele variază între 200 și 500 m2, cu raporturile între laturi de 10/4 și 10/5.
Adâncimea apei este de cel puțin 0,8 m la alimentare și de 1,5 m la evacuare, iar înclinarea
fundului spre gropile de pescuit este de 1/30 m. Se recomandă amenajarea a 3-4 bazine pentru
aceeași categorie de vârstă, pentru a da posibilitatea decolmatării lor periodice. Suprafața
însumată a bazinelor pentru păstrăvul de consum reprezintă cca. 65% din suprafața totală a
bazinelor dintr-o unitate salmonicolă.
Se recomandă construirea în pământ și din pământ, deoarece investiția este mai redusă, se
favorizează dezvoltarea zooplanctonului, iar stratul de argilă asigură o infiltrație redusă a apei,
dacă are grosimea de 25 cm și este bine tasată. Părțile laterale ale bazinului pot fi din argilă, însă

7
latura dinspre călugăr trebuie construită din beton armat. Bazinele construite în totalitate din
beton sunt mai puțin igienice și costă foarte mult. Acestea se pot amenaja în baterii, fiecare
având alimentarea și evacuarea apei dispusă separat.
În bazinele de creștere a păstrăvului de consum, la adâncimea de 30-40 cm sub
nivelul apei, se recomandă amplasarea unor poduri sau platforme din scândură cu dimensiunile
de 0,8/1,2 m, situate în punctele de furajare a peștilor. Rolul acestora este de a proteja o zonă din
bazin de acțiunea directă a razelor solare prea puternice și de a reține resturile de furaj
neconsumate, care prin alterare ar impurifica apa.
3. Bazinele pentru puiet sunt necesare atât păstrăvăriilor pentru repopulare cât și
celor mixte, sau de producere a păstrăvului de consum. În general, aceste bazine se construiesc
din beton armat, inclusiv vatra, soluție care ușurează foarte mult întreținerea și exploatarea.
Aceste bazine se pot realiza și din pământ, în special în regiunile cu soluri argiloase, însă digurile
pot fi degradate de insecte și șoareci. Pentru creșterea puietului se preferă forma de canal, sau de
bazine lungi și înguste, cu raportul între laturi de 10/1. Adâncimea apei trebuie să fie de cca. 40
cm la alimentare și de 85 cm la evacuare. Suprafața fiecărui bazin variază între 20 și 60 m2, toate
bazinele pentru puiet reprezentând cca. 15% din suprafața totală a bazinelor din păstrăvărie și în
cazul creșterii puietului, se obțin rezultate bune în bazinele de formă circulară, construite din
beton armat, cu alimentare periferică și înclinată și evacuare centrală. Diametrul acestor bazine
este de 3-5 m, cu adâncimea de 40 cm la margine și de 50 cm la mijloc. Pentru o producție
anuală de 2 tone păstrăv de consum se recomandă 4-5 bazine circulare, iar pentru 7-10 tone, între
10-12 bazine . Deasupra lor se prevede construirea unei copertine, cu perete compact spre
direcția curenților reci de aer.
4. Bazinele de carantină se construiesc din beton armat și au o funcționare
sezonieră. Aceste bazine se amplasează în aval față de toate bazinele din păstrăvărie.
În aceste bazine se întrețin peștii aduși din alte unități, în general reproducători,
evitându-se introducerea unor boli în păstrăvăria proprie.
5. Canalul principal de alimentare se construiește din beton armat și mai rar din
lemn, având rolul de a aproviziona cu apă întreaga păstrăvărie, inclusiv clădirile anexe.
Dimensiunile canalului se calculează cu mare atenție, în funcție de consumul de apă al tuturor
sectoarelor productive și neproductive. Panta de scurgere trebuie să fie de cca. 1/100 m,
construit atât în debleu, cât și în rambleu, având deci și apeducte peste trecerea unor denivelări.
Se recomandă ca amplasarea canalelor să se facă pe porțiuni cu teren stabil, urmându-se curba de
nivel a versantului, de preferat cu expunere sudică
6. Stăvilarul are rolul de a prelua apa din priza de apă, și de a regla debitul prin
manevrarea în sens vertical sau orizontal a unor obloane sau porți, construite din dulapi de lemn.

8
La intrarea în stăvilar este amplasat un grătar rar din metal sau din lemn, pentru a reține
fragmentele de crengi, frunzele căzute și aglomerate, precum și alte obiecte mai mari. Prin
urmare, stăvilarul face legătura dintre priza de apă și canalul principal.
7. Priza de apă constă dintr-o mică acumulare, formată prin bararea cursurilor
unui râu sau pârâu. Barajul se construiește din beton armat, într-un loc unde versanții sunt cei
mai stabili. Înălțimea se calculează astfel încât să rețină o parte din apă, iar restul să deverseze
peste coronament. Albia din aval, de asemenea, trebuie să fie consolidată, astfel încât apa în
cădere să nu afecteze rezistența construcției. Este bine ca înălțimea de cădere a apei să nu
depășească 1 m, iar unde nu se poate respecta această condiție, să se construiască pe laturi scări
de întoarcere, pentru urcarea păstrăvilor.
Pe traseul canalului principal de alimentare, înainte de a se ajunge în păstrăvărie, se
recomandă amplasarea unui bazin de decantare a apei, dar numai pentru stația de incubare,
pentru sectoarele de troci, deci pentru bazinele de larve și puiet. Decantorul se construiește din
beton, cu dimensiunile variabile, calculând un volum de 1 m3 pentru 5000 icre sau larve.
Interiorul decantorului este labirintat și adânc de cca. 1 m, iar pentru o bună funcționare,
periodic, se decolmatează plarforma acestui bazin periodic.
8. Canalele secundare de alimentare preiau apa din canalul principal și sunt racordate
printr-un mic stăvilar cu bazinul pe care îl aprovizionează. Se construiesc din dulapi de lemn sau
prin săpătura în maluri, având părțile laterale și fundul din beton sau chiar din azbociment.
În foarte multe situații toate aceste canale de alimentare se amplasează la adâncimea de 1
m pentru a se evita înghețarea apei pe timp de iarnă. În acest caz, din loc în loc, se prevăd guri de
vizitare pentru a fi controlate mai ușor și chiar întreținute. În această variantă, aducțiunile se
realizează din azbociment, adică din tuburi cu diametrele adecvate debitelor și îmbinate
corespunzător.
9. Canalele de evacuare sunt construite, în general, din beton armat, dar și din
zidărie de piatră. Ele fac legătura dintre călugăre și emisarul natural, respectându-se aceleași
caracteristici ca la canalele secundare.
10. Când panta de scurgere este mai mare, sunt prevăzute disipatoare de energie,
care au rolul de a diminua viteza apei ce ar putea afecta partea lor terminală. Disipatoarele de
energie sunt amplasate pe partea orizontală a canalului și constau din șicane de beton armat,
încastrate în radier sau rezultând din așezarea unor fragmente mai mari de piatră.

B. Lucrări de artă
Prin lucrări de artă, se înțeleg acele bunuri piscicole confecționate din beton armat
sau componente ale acestora care servesc la funcționarea normală a păstrăvăriei: reglarea

9
nivelului apei (călugăre); alimentarea cu apă piscicolă a bazinelor de creștere (guri de
alimentare); dirijarea spre aval a apelor de viitură (deversoare); reglarea debitului de apă prin
canale (stăvilare) și înlesnirea pescuitului (gropi de pescuit).
Câteodată, aceste construcții se realizează din elemente prefabricate de beton
armat, precum și din dulapi de lemn.
1. Călugărul servește pentru reglarea nivelului apei dintr-un bazin, pentru golirea
acestuia și asigură primenirea volumului acumulat.
Călugărul este confecționat din beton armat și câteodată din elemente prefabricate.
Călugărul este încastrat în barajul bazinului piscicol, la nivelul fundației sau este amplasat în fața
acestuia, legătura făcându-se prin pasarelă.
Din punct de vedere constructiv, călugărul rezultă din îmbinarea unui corp
orizontal cu altul vertical. Corpul orizontal este așezat la baza bazinului, unde nivelul apei este
cel mai scăzut, și are rolul de evacuare a apei din întrega acumulare. Corpul vertical este de
formă prismatică, cu o deschidere rectangulară, la partea inferioară, ceea ce îi permite îmbinarea
cu corpul orizontal. În partea de jos călugărul prezintă o fantă (fereastră) dreptunghiulară,
prevăzută cu plasă metalică, dublată spre interior cu o altă plasă textilă cu ochiurile mai mici.
Pe părțile interioare și laterale ale corpului vertical sunt încastrate două ghidaje
metalice, în care se introduc, unele peste altele vanetele confecționate din dulapi de lemn. Apa
este obligată să treacă peste ultima vanetă compactă, reglând nivelul din bazin. Pentru a
împiedica deversarea peștelui din bazin, peste ultima vanetă, se așează o ramă cu plasă metalică
sau textilă. Pentru bazinele de mică capacitate, călugărașele se pot confecționa anticipat din
beton armat sau din scândură, având toate elementele constructive ca la călugăre.
2. Gurile de alimentare sunt construite sau confecționate din beton armat, din metal și
mai rar din dulapi de lemn. Ele au rolul de a aproviziona cu apă un bazin. Amplasarea gurilor de
alimentare trebuie să fie la cca. 50-70 cm, față de nivelul apei din bazin. Acestea au în față un
plan înclinat, pentru a împiedica saltul și evadarea peștilor din bazin în canalele de alimentare.
Volumul de apă deversat se reglează prin înclinarea sau translarea unui șibăr, din bazinașul de
distribuție.
Gurile de alimentare sunt de mai multe tipuri:
 tip consolă, ca cel descris anterior;
 tip pipă, când conducta metalică înaintează în bazin, iar apa deversează pe margini sub
forma unei umbrele;
 tip fereastră, când nișa este prevăzută cu grătar etc.
3. Deversorul are ca scop principal descărcarea apelor de viitură, care depășesc
nivelul de exploatare al călugărului. Deversorul este construit din beton, fiind amplasat la partea

10
superioară a coronamentului barajului. În aval, deversorul se termină cu disipatorul de energie.
În cazul în care în acumularea de ape se află pește, deversorul este prevăzut cu o ramă metalică
cu plasă de sârmă, pentru a evita evadarea peștilor la deversări puternice. În păstrăvării,
deversorul este mult extins, aproape pe toată lungimea coronamentului, realizând prin căderea
apei o mai bună oxigenare a acesteia.
4. Stăvilarele se construiesc din dulapi de lemn și se amplasează pe traseul
canalului de priză, pe cele principale și secundare, având menirea de reglare a debitelor de apă.
În general, se manipulează manual, prin ridicarea unor șibăre fixate pe ghidaje sau prin
înclinarea unor porți.
5. Sifoanele sunt destinate trecerii apei peste anumite obstacole, cum ar fi drumuri
interne sau chiar unele șosele. Ele se bazează pe principiul vaselor comunicante și sunt construite
din tuburi de azbociment, conectate la 2 cămine de vizitare, situate de o parte și de alta a căii de
acces.
6. Groapa de pescuit constă dintr-un bazin, dimensionat în funcție de suprafața
bazinului piscicol. Groapa de pescuit are lățimea cca. 50 cm și lungimea de 75 cm, realizând o
adâncime betonată de 30-40 cm. Se amplasează lângă călugăraș și are rolul de a aduna peștii
când nivelul apei este cel mai scăzut, de unde aceștia se pescuiesc foarte ușor, fără stresare sau
traumatizare.

C. Instalații și utilaje specifice păstrăvăriilor

1. Stația de incubare este o construcție în care se desfășoară reproducerea
artificială a păstrăvului. Aici se realizează recoltarea elementelor seminale, fecundarea,
incubarea icrelor, creșterea larvelor și parțial a alevinilor.
Stația de incubare constă dintr-o clădire, la subsolul căreia sunt amplasate
instalațiile pentru realizarea operațiunilor enumerate mai sus, iar la nivelul superior este locuința
personalului de deservire. În general, stația de incubare este construită pe o fundație solidă, cu
instalații adecvate de alimentare cu apă, sală de laborator și pentru realizarea etapelor
reproducerii artificiale, inclusiv pentru parcarea reproducătorilor.
O stație pentru incubare a cca. 500 mii icre de păstrăv, are dimensiunile interioare
de 7/6/2,6 m. Ea este amplasată la loc ferit de eventualele inundații, conductele fiind îngropate la
cca. 1,5 m, pentru a nu îngheța apa care circulă în incubatoare pe timp de iarnă. Stația este
echipată cu filtru, sau baterie de filtre pentru condiționarea apei, precum și cu un sifon de
pardoseală, așa încât în interiorul spațiului să fie mereu uscat.

11
 Debitele de apă necesare pentru incubarea a 10 mii de icre, sunt: cca. 4 l/minut
până la embrionare; cca. 6 l/minut de la embrionare la eclozare și de cca. 10 l/minut pentru
întreținrea puietului rezultat. La intrare, apa trece obligatoriu printr-un filtru, care de obicei este
dublu, confecționat din 2 cuve de beton armat, de 1,0/3,0/1,2 m, suspendate pe grătare la 20 cm
și umplute cu materiale filtrante. Fiecare strat are cca. 3-7 cm grosime, constând, de jos în sus,
din pietre mari, pietriș grosier, pietriș mediu și nisip spălat. Apa intră în canalul despărțitor dintre
cele 2 cuve, iar de aici pătrunde în acestea, pe principiul vaselor comunicante, deversându-se în
ulucele laterale de colectare. Periodic, materialul filtrant este înlocuit. Din filtru, apa curată este
preluată prin ulucele de alimentare și dirijată la fiecare incubator prin robinete sau vane,
instalate la înălțimea de cca. 20 cm, față de partea superioară a incubatoarelor. Evacuarea se face
prin uluce instalate la cca. 10 cm față de partea inferioară a incubatorului.
Casa incubator poate fi amplasată și sub o copertină sau într-un șopron din scânduri,
pentru păstrăvăriile volante.
2. Incubatoarele sunt utilizate pentru parcarea icrelor fecundate, pentru parcurgerea
perioadei de incubație și eclozarea acestora, iar uneori și pentru întreținerea larvelor până la
livrare sau trecerea acestora în sectorul următor de producție. Acestea se instalează în casa
incubator pe stelaje speciale, amplasate sub formă de baterii. În păstrăvăriile simple
incubatoarele mai sunt amplasate sub șoproane.
În prezent sunt în exploatare 2 tipuri de incubatoare: WACEK-UNIVERSAL și
CURENT LUNG, primul tip fiind cel mai utilizat în salmonicultură.
a. Incubatorul WACEK-UNIVERSAL are capacitatea de 10-12 mii icre fecundate și este
format din 2 cuve din tablă zincată; cea exterioară este compactă, iar cea interioară este perforată
pe latura mică dinspre alimentarea cu apă și pe fund, cu orificii de 2 mm, distanțate la 1,5 mm.
Între cele 2 cuve este o distanță, atât lateral cât și la fund, de 5 cm, realizată cu ajutorul unor
distanțiere sudate. Apa intră între cele 2 cuve, se prelinge pe partea inferioară și iese printr-un
supraplin cu sită montat la partea superioară a ambelor cuve, care este echipat cu prelungiri,
pentru deversarea în ulcele de evacuare.
b. Incubatorul CURENT LUNG constă dintr-o troacă de lemn sau din ciment,
lungă de 2-3 m, largă de 0,35-0,45 m și adâncă de 0,2-0,3 m care are la interior mai multe cutii
sau cuve (4-6). Acestea au fundurile și laturile perforate, dinspre intrarea apei, cu orificii de 2
mm, permițând circulația apei în lungul incubatorului, de la o cutie la alta. După eclozare, se scot
doar cutiile, așa încât larvele rămân în troci. Într-un asemenea incubator se pot incuba între 35-60
mii icre fecundate.
c. Incubatoarele ZUG-WEISS au forma unor butelii de sticlă așezate cu gâtul în jos, prin
care se introduce apa, realizând în interior un curent ascendent ce ridică în permanență icrele,

12
fără a favoriza aglomerarea lor. Incubatoarele posedă alimentare separată cu apă, iar evacuarea
se face printr-o nișă echipată cu sită. Înălțimea buteliilor de sticlă este de 60 cm, diametrul este
de 20 cm, iar la nivelul gâtului de 4-5 cm. Capacitatea de incubare este de 5 mii icre. Se
utilizează la incubarea icrelor de coregon și de lipan, fiind contraindicate pentru icrele de
păstrăv, care începând din momentul însumării a 100 grade-zile și până la embrionare nu mai pot
fi deranjate în raport cu axa magnetică terestră. În caz contrar, se perturbă organogeneza și în
special diferențierea notocordului, puietul dezvoltându-se cu coloana verebrală în "zig-zag".
3. Trocile pentru larve și alevini sunt destinate întreținerii acestor categorii de vârstă ale
salmonidelor, după eclozarea icrelor embrionate din incubatoare. În general, sunt confecționate din
beton armat (200/60/30 cm), dar sunt și situații când acestea sunt construite din metal sau lemn,
caz în care fundul trebuie să fie din dulapi de lemn. Pentru evitarea evadării larvelor sau alevinilor,
troaca are atât la capătul dinspre alimentare, cât și la evacuare, la o distanță de 10 cm, câte un
perete despărțitor din tablă perforată sau plasă deasă textilă. Pentru 1m2 troacă se calculează cca.
10 mii exemplare și un debit de 25 l/minut, apă foarte bine filtrată. Amplasarea acestora se face în
casa incubator, de o parte și de alta a ulucului de alimentare cu apă, iar în păstrăvăriile mici (de
repopulare locală) sub șoproane fără pereți laterali. Larvele și alevinii se pot parca pe durata celor 2
luni și în cuvele exterioare ale incubatoarelor cu curent lung, echipate corespunzător.

D. Construcțiile anexe
1. Ghețăria are rolul de a păstra o anumită cantitate de gheață în perioadele mai
călduroase. Aceasta este necesară pentru transportul icrelor embrionate, destinate altor unități,
precum și pentru răcirea apei de transport a păstrăvului de consum.
Ghețăria se amplasează pe un versant nordic, fiind în majoritate îngropată în
pământ și acoperită cu un strat gros de stuf. Această amenajare se construiește din zidărie de
piatră, având 2 încăperi, una mai mare este pentru gheață și alta mai redusă pentru alimente sau
furaje. Pardoseala este înclinată spre un șanț de scurgere către exterior. Gheața se recoltează
iarna și se depozitează cât mai compact, izolându-se de pereți și tavan cu snopi de stuf.
Alimentele sau hrana se depozitează în vase sau cuve orânduite pe rafturi zincate sau din
aluminiu.
2. Bucătăria de furaje este indispensabilă oricărei păstrăvării, care crește alevini, puieți și
păstrăv de consum. Bucătăria este o construcție de sine-stătătoare, formată din 2 camere: una de
depozitare temporară a componentelor rațiilor de hrană și una pentru prelucrarea lor.
3. Magazia de furaje uscate se amplasează pe o terasă ferită de apele de viitură și
are dimensiuni variabile. La exterior are o rampă de încărcare-descărcare, iar la interior are
compartimente din dulapi de lemn, toate ridicate la cca. 30 cm față de pardoseală. Pentru unele

13
componente ale nutrețurilor combinate ca: drojdia de bere, făina de pește, laptele praf ș.a. ca și
pentru hrana granulată însăcuită, în magazie se amenajează rafturi ferite de căldură și de
umezeală, magazia fiind bine aerisită și fără șoareci sau șobolani.
4. Alte construcții anexe sunt prevăzute în funcție de complexitatea procesului de
producție din unitate, cum ar fi: locuința păstrăvarului, șopronul pentru utilaje, adăpostul pentru
animalele de transport, grupul sanitar și împrejmuirea unității respective.
În toate situațiile este bine ca unitatea să fie racordată la sursa de energie electrică
și să fie apropiată de căile de acces sigure. Ea se va integra ușor dacă va fi mai apropiată de
localitățile umane și de intreprinderi de prelucrare a cărnii, de sediile unor unități silvice și nu
prea apropiată de căi ferate sau autostrăzi, deoarece trepidațiile deranjează reproducătorii.

14