Sunteți pe pagina 1din 3

PROGRAMUL INTERNAŢIONAL “SĂ ÎNVĂŢĂM DESPRE PĂDURE”

(LeAF – Learning About Forests)

CE REPREZINTǍ LeAF / “SĂ INVĂŢĂM DESPRE PǍDURE” ?


Program mondial de educaţie pentru mediul înconjurător, prin care sala de clasă este
ȋnlocuită cu natura, iar lecţiile de desfăşoară ȋn mediul natural.

 Funcţionează în 23 de ţări din lume, cu peste 300 000 de copii/tineri din 3 428 de unități
școlare, sub coordonarea a 13 000 de profesori.

 Inițiatorul programului este Fundația Mondială de Educație pentru Mediu (FEE).


 Operatorul mondial este reprezentantul FEE.

 Operatorul naţional este reprezentat de CCDG, membru cu drepturi depline al FEE.

 Coordonatorii zonali sprijină activitatea cadrelor didactice în derularea programului.

SCOPUL PROGRAMULUI
 Mobilizarea dascălilor să desfăşoare lecţii în pădure (sau ȋn parc).

 Conştientizarea elevilor despre îndatoririle pe care le au faţă de natură şi societate, în


contextul dezvoltării durabile.

CE ADUCE NOU PROGRAMUL:


 Folosirea altor spaţii decât cel al şcolii pentru învǎţare: pǎdurea, parcul, grǎdina şcolii.

 Educarea civică a copiilor – cu implicaţii în comunitate.

ETAPELE PROGRAMULUI:
Etapa de lucru în clasă cuprinde:

 Constituirea comitetului de mediu (grupul de elevi participanţi la proiect)


 Stabilirea locului de desfăşurare (pădure, parc, curtea şcolii)
 Identificarea titlului proiectului (fiecare clasă alege un titlu reprezentativ). Cerinţă:
titlul trebuie să cuprindă mximum cinci cuvinte şi să aibă legătură cu tema
Programului – pădurea.
Etapa de lucru în pădure presupune:

 Deplasarea în pădure, parc sau alt spaţiu adecvat.

 Realizarea activităţilor în natură:

o Lecţie de geografie – Cunoaşterea pădurii


o Lecţie de biologie – Ecosistemul pădurii

o Lecţie de desen – Culorile pădurii

o Lecţie de limba română – Descrierea pădurii

o Lecţie de educaţie tehnologică – Utilizarea lemnului


Lecţiile interdisciplinare sunt cele mai indicate.
Etapa de evaluare - Activităţi posibile în şcoală:

 Realizarea unui album fotografic cu imagini din pădure

 Expunerea pe un panou a desenelor realizate în pădure

 Realizarea unei compuneri cu temă dată, cu titlu la alegere

 Selectarea şi premierea celor mai reprezentative lucrări

 Şedinţe de cerc:

o proiectare de film

o prezentare de portofolii

o citirea celor mai bune eseuri etc.


Sunt apreciate creativitatea, iniţiativa, implicarea.

CE REPREZINTA PADUREA ?

Padurea este o componenta a mediului terestru cu cea mai complexa structura si are o
mare importanta economica, sociala si ecologica. In padure intalnim cele mai variate forme
de viata.

Astfel, plantele sunt reprezentate prin arbori, arbusti si diferite specii ierboase.

In padure se mai intalnesc ciuperci, licheni, alge, bacterii etc.

Aici traieste o mare diversitate de animale: mamifere, pasari, reptile, amfibieni si o


multime de nevertebrate (insecte, moluste, viermi etc.).

In padure vietuitoarele sunt dispuse in straturi succesive care in general corespund cu


dispunerea pe verticala a vegetatiei. Aceste straturi sunt: solul, litiera (frunzele cazute),
perna de muschi, 1-3 straturi de ierburi de diferite inaltimi, arbustii, arborii, coronamentul
padurii si patura de aer de deasupra coroanelor.

De ce trebuie pastrate si extinse suprafetele impadurite?


Padurea, datorita copacilor sai, are o clima moderata care influenteaza zonele
inconjuratoare (circuitul apei, vanturile, circulatia aerului etc).

Ea mentine umiditatea si scade temperaturile extreme din timpul verii si ale


iernii; de asemenea, micsoreaza puterea vanturilor. In padure, zapada se topeste lent,
impiedicand astfel revarsarea raurilor in care se aduna apele din zapezile topite. La fel se
intampla si cu ploile: copacii retin picaturile de apa pe frunze si ramuri, care apoi se scurg,
fiind absorbite prin sistemele radiculare (50% din apa de ploaie); astfel nu se ridica nivelul
apelor raurilor.

In concluzie, padurea amelioreaza clima, impiedica inundatiile si alunecarile de


teren, precum si eroziunea solului.

Datorita fotosintezei, ea imbogateste atmosfera cu oxigen, contribuind la


mentinerea vietii.

Pentru omul modern, padurea este un loc recreativ, de odihna si uneori


terapeutic.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit lemnul copacilor din padure drept
combustibil si material pentru diferite obiecte.

Lemnul nu este singura materie prima pe care o ofera padurea. Fructele si florile
multor plante de padure se folosesc la ceaiuri sau pentru obtinerea unor medicamente. Alte
fructe sunt comestibile si se consuma proaspete sau preparate (siropuri, dulceturi).

Padurea reprezinta un important fond cinegetic, unele animale fiind vanate pentru
carne, blanuri, coarne etc.

Datorita taierilor efectuate de om si a unor calamitati naturale, cum sunt furtunile


puternice, dar mai ales, incendiile repetate din anumite zone ale Globului, astazi exista
suprafete intinse de pe care padurea a fost nimicita.

Efectele despaduririlor sunt:

 eroziunea solului si, implicit, scaderea fertilitatii lui;


 inundatiile si alunecarile de teren;
 cresterea concentratiei CO2 atmosferic si scaderea concentratiei de O2;
 reducerea precipitatiilor prin scaderea cantitatii de apa din atmosfera rezultata din
transpiratia plantelor;
 cresterea frecventei si intensificarea vanturilor datorita absorbtiei caldurii de catre
terenurile defrisate, care genereaza diferente de temperatura;
 disparitia multor specii de plante si animale care populeaza padurile.

Padurile judetului Ilfov creaza o centura verde in jurul capitalei. Din aceste cauze,
padurea trebuie protejata si ingrijita, aceasta fiind o datorie a intregii umanitati.

Pentru mentinerea "aurului verde" din jurul Bucurestiului, Agentia pentru Protectia
Mediului Ilfov, isi propune reimpadurirea unor suprafete din judetul Ilfov in cadrul
proiectului "Centura verde a Capitalei".

Plantati noi arbori si lasati padurile sa se refaca!

Fiecare dintre noi putem contribui la protejarea padurilor.

S-ar putea să vă placă și