Despre fetele ascunse ale personalitatii

Te cunosti? Stii tu oare cine esti? Si daca da, esti tu oare multumit cu cine esti? Accepti toate
formele de TU?

Unii ne cunoastem mai bine decat altii, unii depun chiar un efort constient pentru a se cunoaste,
pentru a se putea perfectiona, pentru a-si descoperi asa-numitele calitati si defecte. Pentru
mine, insa ( si pentru clientii mei), nu exista calitati si defecte. Exista doar trasaturi, tendinte,
resurse. Unele mai eficiente, altele mai putin, in functie de situatie, persoana si context.

" Ma lupt cu timidtatea. Trebuie sa fiu puternic"- poate spune un barbat. " Ma lupt cu
vulnerabilitatea. Trebuie sa fiu mai dura"- poate spune o femeie. Dar de ce oare sa ne luptam cu
tendintele noastre? Nu ar fi mai eficient sa le transformam? Sa incetam sa le mai negam si sa le
acceptam ca parte a ceea ce ne defineste, sa le ingrijim si le aranjam astfel incat sa ne serveasca
in loc sa ne faca rau?

Timiditatea unui barbat poate fi transformata in blandete, in tandrete- trasaturi atat de apreciate
de femei. Iar aceasta nu inseamna lipsa puterii, a fortei interioare. Din contra, forta interioara
asezata pe tandrete formeaza o combinatie superba. A fi timid nu e un defect, este o resursa ce
poate fi folosita atat de bine.

Vulnerabilitatea unei femei ce se zbate sa reuseasca intr-o lume a barbatilor este si ea o resursa.
Ea poate fi transformata in feminitate, sensibilitate, empatie, toate resurse extraordinare, asi in
maneca femeii pe care barbatii le vor aprecia si la care se vor raporta mult mai bine decat daca in
fata lor ar fi o alta varianta de barbat. Femeia poate sa ramana femeie, si nu sa se transforme in
ceva ce nu este si nu va fi niciodata. Vad foarte des femei care imi spun ca si-au pierdut
feminitatea. Ea nu este pierduta, este acolo, trebuie doar regasita, ingrijita si folosita.

Multiplele fatete ale personalitatii noastre ne fac sa fim NOI, cei ce suntem, cei ce iubim, cei ce
traim aici si acum. Ascunderea sau negarea uneia sau a alteia dintre ele ne truncheaza, ne
mutileaza. Si, ca orice reprimare, va iesi la iveala mult mai puternica, mult mai agresiva in
momente de intensitate emotionala mare, de panica, de confuzie sau incertitudine, adica atunci
cand cenzura nu mai functioneaza. Putem invata sa fim intr-un anumit fel, insa nu vom putea fi
mereu si peste tot asa.

Asadar, ne schimbam noi oare cu adevarat? Nu chiar. Ne putem transforma, ne dam voie la un
moment dat sa fim cine suntem de fapt, sa acceptam si sa dam la o parte valurile si sa ne aratam
asa cum simtim sa o facem. Riscant? Poate, daca nu suntem suficient de curajosi incat sa ne
asumam consecintele. Schimbarea nu vine din a fi cine nu esti de fapt, ci din a accepta cine esti si
a imbratisa toate partile personalitatii tale, a le transforma pe cele care nu iti fac bine, a le utiliza
si a te bucura de ele.

Tot ce exista in noi este o resursa. Iubiti fiecare sentiment, fiecare particica a sufletului vostru,
cinstiti-o si faceti-i loc alaturi de toate celelalte. Si veti vedea ca ea atunci va va deveni aliat. Nu
va mai trebui sa va luptati cu nimic.