Modernismul

Riga Crypto şi lapona Enigel

- I.Barbu

În literatura română interbelică Ion Barbu este un poet fără precursori. Formula poetică extrem de
personală pe care Barbu o elaborează este singulară în contextul literaturii noastre, asemănătoare, pe
alocuri, cu poetica lui St.Mallarme şi P.Verlaine.

Poezia lui a fost semnalată ca o noutate, dar noutatea se impune cu deosebire după perioada debutului,
când poetul valorifică într-un mod propriu inspiraţia folclorică pronunţat orientală şi mai ales şi mai ales
când modalitatea ermetică devine unică în creaţia sa artistică.

Poezia la care aderă el se opune celei romantice, adică poeziei ,,de spovedanie şi atmosferă, poezia
leneşă, refuzată de idee”. El preţuieşte excesiv poezia ivită în prelungirea geometriei: ,,Pentru mine
poezia este o prelungire a geometriei”. Similar construcţiei geometrice, poezia are pentru Ion Barbu ,,o
anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă”, întrucât ,,există undeva, în
domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia.” Lirica sa a evoluat de-a lungul
a trei etape: parnasiană, baladică şi orientală, ermetică, fiecare dintre ele aducând elemente care le
deosebesc.

,,Riga Crypto şi lapona Enigel” aparţine celei de-a doua etape, baladice şi orientale. Prin formă şi
conţinut propune o nouă formă de lirism, ,,lirismul absolut”, impersonal, ,,ritual de iniţiere” în lucrurile
esenţiale.

Conţinutul epico-liric reflectă iubirea imposibilă care se asociază cu tema cunoaşterii (erosul devenind
aici posibilitate de cunoaştere) şi cu cea a opţiunii existenţiale a omului superior.

Autorul însuşi şi-a numit creaţia ,,Luceafăr întors” şi textul lui Barbu cumulează problematica tendinţei
către ideal, cu cea a imposibilităţii comunicării unor eroi aparţinând unor lumi diferite. Este un ,,Luceafăr
întors”, pentru că poemul lui Barbu relatează la un prim nivel de semnificaţie povestea ,,regelui
ciupercă” îndrăgostit de lapona atrasă la rândul ei de Soarele care îl va distruge pe crai. Ca şi Hyperion şi
Cătălina, Crypto şi Enigel nu-şi pot depăşi condiţiile, nunta lor (comunicarea) nefiind posibilă. Dar Barbu
modifică rolurile esenţiale: în balada sa superior este personajul feminin, dar curajul sacrificiului pentru
ideal aparţine personajului inferior, craiul. De fapt, Crypto suportă drama pentru că el reprezintă
tentaţia către absolut, în timp ce Enigel rămâne cu o pură aventură a cunoaşterii. Asemenea
,,Luceafărului” eminescian balada lui Barbu este o alegorie simbolică, construită ca un scenariu iniţiatic,
în care omul (Enigel) parcurge o nouă traiectorie a cunoaşterii.

Titlul, construit într-un raport de coordonare între numele celor doi protagonişti, pare a fi alcătuit după
modelul marilor poveşti de iubire din literatura universală: ,,Tristan şi Isolda”, ,,Romeo şi Julieta”, numai
că îi situează de la început pe cei doi protagonişti în lumi diferite: substantivul rigă, rege, împărat,
sugerează un spaţiu oriental – exotic, în vreme ce lapona trimite la un spaţiu nordic, boreal. Subtitlul
baladă anunţă narativitatea textului poetic.
Discursul poetic este structurat după modelul naraţiunii în ramă. Primele patru strofe au rolul unui
prolog ce dezvoltă tema creaţiei şi a creatorului. Într-un discurs dialogat care aminteşte de invocaţia
adresată muzei cu care se deschid poemele antice, se fixează un cadru real. La o nuntă adevărată, ,,la
spartul nunţii în cămară” un nuntaş cere menestrelului să-i zică balada cu Enigel şi riga Crypto, balada
nuntirii imposibile, a iubirii neîmplinite. Artistul (creatorul) căruia i se adresează nuntaşul fruntaş este
imaginat ca un menestrel, cântăreţ al unui timp medieval, timp al poveştilor de iubire curtenească,
mereu visate, niciodată împlinite. Epitetul dublu şi comparaţia (,,menestel trist, mai aburit / Ca vinul
vechi ciocnit la nuntă2) sugerează nostalgia întoarcerii spre originile poeziei şi tristeţea determinată de
rolul atribuit de contemporani artistului.

Balada care fusese cântată cu foc acum o vară va fi rostită stins, încetinel. Probabil, antiteza evidenţiază
diversitatea modurilor în care poate fi interpretată opera: erosul ca pasiune – zisă cu foc sau iubirea ca
aventură spirituală, interioară, pură, zisă stins. Astfel, la o nuntă reală se spune cântecul despre
imposibila nuntă dintre Enigel şi Crypto, prima poveste devenind cadrul celei de a doua.