ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”

REFERAT LA DISCIPLINA RĂSPUNDEREA

JURIDICĂ A MILITARILOR
TEMA: „Principiul fundamental al libertății”

AUTOR
Sd. plt. adj.
BÂRSAN Livia Nicoleta
Grupa 32A

-SIBIU, 2019-
1
 Cuprins

Introducere 2

Principiul libertăţii 4

Interzicerea sau restrângerea exercițiului unor libertăți ale militarilor 7

Libertățile prizonierilor de război 8

Concluzie 8

Bibliografie 9

2
 Introducere

Libertatea constă în exercitarea fără constrângeri a voinței proprii și privește capacitatea

oamenilor de acționa fără opreliști. Într-o societate democratică statul garantează juridic și
efectiv libertatea și egalitatea indivizilor. Dimensiunile în care omul poate să se miște după
bunul plac sunt fixate de către puterile publice, în conformitate cu scopurile pe care și-au
propus să le atingă, într-un sistem politic pluralist.1
Libertatea oferită de stat este unică pentru toți membrii acestuia, dar aceasta se poate
manifesta prin numeroase moduri și în diferite arii ale societății. Cu toate acestea, o societate
civilă are trei drepturi absolut necesare: securitatea persoanei, libertatea individului și
proprietatea. De asemenea, libertatea presupune și responsabilitatea asumată de către fiecare
individ în parte, în așa fel încât limitele ce se impun pentru fiecare libertate personală în parte
necesare pentru o bună funcționare a societății, să fie admise și respectate de toți indivizii.
Libertatea este imanentă oricărui sistem constituțional modern. Drepturile și libertățile
fundamentale sunt expresii concrete ale libertății umane; consacrarea lor constituțională nu
înseamnă altceva decât recunoașterea de către constituant a unui domeniu determinat de
manifestare a acestei libertăți.
Textul legii noastre fundamentale cuprinde o referire la ,,libera dezvoltare a personalității
umane’’, situată printre valorile supreme de la articolul 1, alin. (3). Libertății în general, ca
principiu cu rang constituțional, i se cuvine un articol aparte: articolul 23.2
Dreptul oricărei societăți este edificat și aplicat în conformitate cu anumite principii
generale, principii care exprimă cerințele obiective ale societății respective și care se regăsesc,
în forme specifice, în conținutul tuturor normelor juridice.
Principiile dreptului pozitiv sunt definite ca fiind acele idei fundamentale pentru
conținutul tuturor normelor juridice, călăuzitoare sau directoare, care justifică întregul sistem
de drept dintr-o țară, orientând reglementările juridice și aplicarea dreptului respectiv.3
Principiile dreptului au forța și semnificația unor norme juridice superioare, folosite și
pentru completarea lacunelor normelor juridice în cadrul analogiei dreptului.
Principiul libertății, ca principiu fundamental al dreptului, presupune următoarele:
- elaborarea unor acte normative care să garanteze tuturor persoanelor că se realizează
potrivit propriilor opţiuni şi posibilităţi în cadrul social dat;
- aplicarea legii de către autorităţile abilitate ale statului în aşa fel încât să se dea
siguranţa fiecărui individ uman că este ocrotit în manifestările sale legale, fără să fie expus
abuzurilor din partea autorităţilor statului.4

1
N. Popa, ​Teoria generală a dreptului,​ București, Editura C. H. Beck, 2008, p.96.
2
M. Balan, ​Drept constituțional și instituții politice,​ vol. I, Iași, Editura Hamangiu, 2015, p. 371.
3
R. I. Motica, Gh. Mihai, ​Teoria generală a dreptului​, București, Editura All Beck, 2001, p. 57 ​apud ​T.
Bodoașcă, T. Drăghici, ​Teoria generală a dreptului​, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre ,,Nicolae
Bălcescu’’, 2009, p. 11.
4
T. Bodoașcă, T. Drăghici, ​op. cit.​ , p. 18.
3
 Principiul libertăţii

În general, libertatea constă în exercitarea fără constrângeri a voinţei proprii sau, cel puţin,
în convingerea pe care o avem că ne exercităm astfel voinţa. Limitele generale ale libertăţii de
voinţă sunt ordinea publică şi bunele moravuri.
Pentru a asigura libertatea de voinţă la încheierea actelor juridice, legislaţia civilă cuprinde
dispoziţii referitoare la viciile de consimțământ, care sunt eroarea, dolul, violența și leziunea.
Articolul 23 din Constituția României (libertatea individuală) din Capitolul II: ​Drepturile
şi libertăţile fundamentale de la Titlul II: ​Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale​,
conține numeroase dispoziții:
,,(1). Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.
(2). Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile
și cu procedura prevăzută de lege.
(3). Reținerea nu poate depăși 24 de ore.
(4). Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.
(5). În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de
zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un
termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.
(6). În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic și nu
mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată,
punerea în libertate a inculpatului dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au
încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării
de libertate.
(7). Încheierile instanței privind măsura de arestări preventive sunt supuse căilor de atac
prevăzute de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege,
motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce
la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor
măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub
control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este
considerată nevinovată.
(12) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.’’5
Acest articol cuprinde numeroase dispoziții care sunt eminamente tehnice, formale
(procedurale). Ele au fost introduse în Constituția României, devenind norme cu caracter
constituțional, pentru a se evita eventualele fluctuații legislative. Libertatea individuală
presupune aptitudinea persoanei fizice de a se deplasa liber, de a nu fi supusă nici unei forme
de servitute și de anu fi adusă și ținută în stare de sclavie. 6
Prin natura sa persoana fizică, omul, se naște liber, iar societatea are îndatorirea de a
conserva și proteja acest drept inalienabil. Libertatea individuală nu are și nu trebuie să aibă
un caracter absolut în sensul că ea nu ar putea fi sub nicio formă îngrădită. De aceea, textul
constituțional se referă la percheziție, la reținere și la arestare preventivă, în sensul că aceste

5
​Constituția României,​ Monitorul Oficial al României nr. 767, București, 2003.
6
V. S. Curpăn, ​Tratat de drept constituțional român,​ Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2011, p. 157.
4
acte cu caracter procesual (penal) pot fi dispuse și efectiv îndeplinite (sub aspect procedural)
respectându-se dispozițiile legale.7
Percheziția, reținerea și arestarea preventivă sunt instituții proprii Dreptului Procesual
Penal. Persoanei fizice reținute sau arestate trebuie să i se comunice de îndată în limba pe care
o înțelege motivele reținerii sau ale arestării preventive. Aceasta reprezintă o garanție a
siguranței persoanei fizice. Este o prevedere constituțională care impune o obligație precisă,
dar determinată organelor judiciare penale.
De asemenea, învinuirea trebuie adusă la cunoștință celui acuzat în cel mai scurt termen și
numai în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Prezența avocatului este o garanție a
respectării libertății individuale a persoanei fizice acuzate. Ea este obligatorie ceea ce impune
obligația constituțională a organelor judiciare penale de a permite asistența învinuitului sau
inculpatului. Desigur, dacă motivele care au stat la baza reținerii sau arestării au dispărut,
persoana fizică reținută sau arestată trebuie, în mod obligatoriu, pusă în libertate.
Persoana arestată preventiv poate fi pusă în libertate, la cererea sa, în mod provizoriu, fie
sub control judiciar, fie pe cauțiune. Eliberarea provizorie în aceste condiții denotă încrederea
organelor judiciare penale în inculpat și materializează prezumția de nevinovăție de care
beneficiază acesta. În legătură cu prezumția de nevinovăție, textul constituțional consacră
nevinovăția persoanei fizice până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de
condamnare. Alin. (13) stabilește că sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de
natură penală. În consecință, între sancțiunile cu caracter contravențional nu se poate regăsi
privarea de libertate.
De asemenea, acest principiu se realizează şi prin reglementarea altor libertăţi recunoscute
cetățenilor prin Constituţie, astfel8:
- libertatea de circulaţie în ţară şi străinătate (art. 25). În temeiul acestei libertăţi,
fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice
localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară. Textul constituțional asigură
libera circulație în țară. Orice cetățean poate circula pe teritoriul României. Cetățenii români
au dreptul să își stabilească domiciliul sau reședința în orice localitate din țară. Cetățenii
români beneficiază și de dreptul fundamental de liberă circulație în străinătate. Ca o
consecință a recunoașterii acestui drept, cetățenilor români le este recunoscut dreptul de a
emigra într-un alt stat, definitiv sau temporar.
- respectarea vieţii intime, familiale şi private a persoanei (art. 26). Potrivit acestui
drept, persoana fizică poate să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă dre ide altora, ordinea
publică sau bunele moravuri. Aceasta înseamnă că, doar persoana fizică are aptitudinea de a
dispune de ființa sa și de integritatea sa fizică. Totodată exercitarea acestui drept subiect
fundamental nu trebuie să aducă atingere ordinii publice, bunelor moravuri sau drepturilor
recunoscute și garantate altor subiecte de drept.
- inviolabilitatea domiciliului (art. 27)9. Potrivit acestei inviolabilităţii, nimeni nu poate
pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, cu
următoarele except executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
înlăturarea unei primejdii pentru viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; apărarea
securităţii naționale sau a ordinii publice; prevenirea răspândirii unei epidemii . Percheziţia se
dispune de judecător și se efectuează în condițiile legii. Perchezițiile în timpul nopții sunt
interzise, cu excepția infracțiunilor flagrante;

7
Ibidem​, p. 158.
8
T. Bodoașcă, T. Drăghici,​ op. cit.​, p. 21.
9
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, art.25 alin.1., Monitorul Oficial al României, partea I nr. 641
din 20 iulie 2005.
5
 - secretul corespondenței (art. 28). În temeiul acestei libertăți, secretul scrisorilor,
telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijoace
legate de comunicare este inviolabil.10
- libertatea conștiinței (art. 29). Potrivit art. 29 alin.1 din Constituție, libertatea gândirii
și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă.
Autoritățile publice nu trebuie să se amestece în modul de a gândi al omului. Conștiința
umană trebuie să rămână întotdeauna liberă. Libertatea conștiinței, a concepțiilor implică însă
realizarea sa într-un spirit de toleranță în raport cu concepțiile manifestate de alte persoane
fizice. Cultele religioase sunt libere, dar trebuie să fie organizate în condițiile legale. La fel ca
și în cazul libertății conștiinței, relațiile dintre cultele religioase, organizate legal pe teritoriul
României, trebuie să excludă orice formă de învrăjbire în raporturile dintre stat și cultele
religioase, statul adoptă o poziție echidistantă, fără a le favoriza în niciun fel, dar și fără a le
discrimina. Statul trebuie să vegheze la asigurarea ordinii publice; aceasta nu trebuie să fie
tulburată în vreun fel de exercitarea vreunui cult religios. Părinților și tutorilor li se recunoaște
dreptul inalienabil de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori aflați
sub supravegherea lor.11
- libertatea de exprimare (art. 30). În temeiul art. 30 alin. 1, libertatea de exprimare a
gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin
scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt
inviolabile. Libertatea de exprimare comportă și o doză de responsabilitate, ceea ce denotă
existența unor limite. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața
particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine (alin. 6). Sunt interzise de lege
defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război sau agresiune, la ură națională, rasială, de
clasă sau religioasă, incitare la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică,
precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Libertatea de exprimare implică
în complexitatea ei interzicerea cenzurii. Este garantată libertatea de a înființa publicații.12
- libertatea întrunirilor (art. 39). În temeiul acestei libertăți, mitingurile, demonstrațiile,
procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura în mod pașnic.
- libertatea de asociere (art. 40).
- libertatea muncii (art. 41-42). Potrivit acestor articole, dreptul la muncă nu poate fi
îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este
liberă. În temeiul art. 42 alin. 1, munca forţată este interzisă. Dreptul la protecția socială a
muncii include: securitatea și igiena muncii; regimul de muncă al femeilor și al tinerilor;
salariul minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit și prestarea
muncii în condiții deosebite.13
Pentru a ocroti cetățenii împotriva abuzurilor autorităților, Codul penal incriminează
unele infracțiuni specifice, precum lipsirea de libertate în mod ilegal, supunerea la muncă
forțată sau obligatorie, violarea de domiciliu, violarea secretului corespondenței, arestarea
nelegală și cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente.

10
T. Bodoașcă, T. Drăghici,​ op. cit.​, p. 22.
11
V. S. Curpăn, ​op. cit.​, p. 164.
12
​Ibidem​, p. 165.
13
​Ibidem, ​pp. 181-182.
6
 Interzicerea sau restrângerea exercițiului unor libertăți ale militarilor

Legea nr. 80/1995 și Legea nr. 101/2019 pentru modificarea acesteia limitează în
exercitare anumite libertăți ale militarilor activi, precum: libertatea de exprimare, libertatea
întrunirilor, libertatea de asociere, secretul corespondenței, libertatea de circulație în
străinătate.
,,Art. 28. Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare
propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat
independent pentru funcții publice;
b) să candideze pentru a fi alese în administrația publică locală și în Parlamentul
României, precum și în funcția de Președinte al României;
c) să declare sau să participe la grevă.

Art. 29. Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și
libertăți, astfel:
a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului;
b) exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României și forțelor armate nu
este permisă;
c) condițiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte public informații
militare se vor stabili prin ordin al ministrului apărării naționale;
d) aderarea la culte religioase este liberă, mai puțin la cele care, potrivit legii, contravin
normelor de păstrare a ordinii publice, precum și la cele care încalcă bunele moravuri sau
afectează exercitarea profesiei;
e) constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-științific,
cultural și sportiv - recreativ, cu excepția celor sindicale ori care contravin comenzii unice,
ordinii și disciplinei specifice instituției armatei, este permisă în condițiile stabilite prin
regulamentele militare;
f) încheierea căsătoriei este liberă în condițiile legii. Căsătoria cu o persoană apatridă sau
care nu are exclusiv cetățenia română este condiționată de obținerea aprobării prealabile a
ministrului apărării naționale;
g) participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori
sindical este interzisă, cu excepția activităților la care se participă în misiune;
h) cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc
prin ordin al ministrului apărării naționale.

Art. 30.(1) Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua

activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din
calitatea lor de cadre militare.
(2) Cadrelor militare în activitate le este interzis:
a) să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului
prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor
organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale
regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naționale,
din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.
Art. 31. Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în rezervă, pe timpul cât sunt concentrați
sau mobilizați în unități militare, pot rămâne membri ai partidelor, formațiunilor sau

7
organizațiilor politice, precum și ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă
desfășurarea oricăror activități cu caracter politic sau sindical, în unități militare.’’14

Libertățile prizonierilor de război

Prizonierii de război sunt membrii forţelor armate ale unei părţi într-un conflict armat
internaţional care, în cursul acţiunilor militare, au căzut în mâinile părţii adverse. în timpul
captivităţii, prizonierul de război îşi păstrează statutul său de soldat. Aceasta înseamnă că el
poate continua să poarte uniforma armatei sale, că datorează supunere ofiţerilor care-i sunt
superiori ierarhic şi că trebuie să se reîntoarcă în patrie la terminarea ostilităţilor.15
Prizonierii de război îşi păstrează statutul lor din momentul captivării până la repatrierea
lor. Pe timpul deţinerii, ei nu pot să-şi piardă statutul, nici printr-o măsură a puterii
deţinătoare, nici din proprie iniţiativă. În nici un caz, o persoană protejată nu poate renunţa la
drepturile pe care i le garantează Convenţiile de la Geneva. Această protecţie a individului
împotriva propriilor sale acţiuni, care pot fi pripite sau nechibzuite şi prezenta riscul unor
grave consecinţe în timp de război, este foarte importantă.16
Convenţia a III-a - „Carta prizonierilor de război" - reglementează până în cele mai mici
amănunte tratamentul acestor persoane. Prizonierii trebuie să fie transferaţi fără întârziere în
afara zonelor periculoase. Ei trebuie să fie cazaţi într-un loc sigur, iar condiţiile de cazare
trebuie să fie la fel de favorabile ca cele ce sunt rezervate trupelor Puterii deţinătoare
cantonate în aceeaşi regiune. Navele sau închisorile civile, de exemplu, nu îndeplinesc aceste
condiţii. Pe cât posibil, condiţiile de deţinere vor trebui să ţină cont de obiceiurile
prizonierilor. Prizonierii de război valizi pot fi constrânşi la muncă, dar nu li se pot încredinţa
lucrări periculoase decât cu asentimentul lor.
Prizonierii de război au dreptul la corespondenţă cu familiile lor. Prizonierii de război sunt
supuşi legilor în vigoare în ţara în care sunt în stare de captivitate şi în special reglementărilor
care se aplică în forţele armate ale puterii deţinătoare. Prizonierii de război grav suferinzi sau
grav răniţi trebuie să fie trimişi în ţara lor îndată ce sunt în stare de a fi transportaţi.
Obligaţia de a se reîntoarce în patrie poate fi în contradicţie cu consideraţiile ce ţin de
drepturile omului sau dreptul refugiaţilor, mai ales în cazul în care prizonierul riscă să fie
supus urmăririi penale în ţara sa. În loc de a fi internaţi, prizonierii de război pot fi puşi în
libertate pe cuvânt de către puterea deţinătoare şi trimişi în ţara lor, dacă ei promit solemn că
nu vor mai lua armele împotriva acestui stat.

Concluzie

Principiul fundamental al libertății exprimă ideea de a face sau de a nu face ceva,potrivit

liberei voințe și conform prevederilor legislației în vigoare. Libertatea unei persoane încetează
acolo unde începe libertatea altei persoane.
În plan universal, principiul libertății este reglementat de art. 1 din Declarația Universală a
Drepturilor Omului, de art. 9-13 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și
politice și de art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului.17

14
​Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare,​ Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20
iulie 1995.
15
N. Uscoi, G. Oprea, ​Introducere în dreptul internațional umanitar,​ București, Editura Cartega, 1999, p.67.
16
​Ibidem, ​pp. 68-69.
17
T. Bodoașcă, T. Drăghici, ​op. cit.​, p. 23.
8
 Libertatea este imanentă oricărui sistem constituțional modern. Drepturile și libertățile
fundamentale sunt expresii concrete ale libertății umane; consacrarea lor constituțională nu
înseamnă altceva decât recunoașterea de către constituant a unui domeniu determinat de
manifestare a acestei libertăți.

Bibliografie

Practică judiciară:
1. Balan, M. ​Drept constituțional și instituții politice,​ vol. I, Iași, Editura Hamangiu,
2015.
2. Bodoașcă, T., Drăghici T., ​Teoria generală a dreptului,​ Sibiu, Editura Academiei
Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu’’, 2009.
3. Curpăn, V. S., ​Tratat de drept constituțional român,​ Bacău, Editura Rovimed
Publishers, 2011.
4. Popa, N., ​Teoria generală a dreptului,​ București, Editura C. H. Beck, 2008.
5. Uscoi, N., Oprea, G., ​Introducere în dreptul internațional umanitar​, București, Editura
Cartega, 1999.

Legislație:
1. Constituția României​, Monitorul Oficial al României nr. 767, București, 2003.
2. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare,​ Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995.
3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, art.25 alin.1., Monitorul Oficial al
României, partea I nr. 641 din 20 iulie 2005.