Capitolul 1

Introducere în activitatea de asigurare

CONŢINUT

1.1. Asigurările în antichitate

1.2. Apariţia şi evoluţia asigurărilor în România
1.2.1. Perioada arhaică
1.2.2. Asigurările în România în perioada 1871 – 1948
1.2.3. Asigurările în perioada comunistă (1949 – 1990)
1.2.4. Asigurările pe perioada tranziţiei la economia de piaţă

OBIECTIVE:
Prin parcurgera acestui capitol vor fi şi înţelese şi reţinute:
 Factorii determinanţi ai apariţiei şi evoluţiei asigurărilor în viaţa oamenilor;
 Rolul pe care îl au asigurările în evoluţia comerţului, industriei şi
agriculturii la nivel naţional şi internaţional;
 Modul cum şi-au făcut apariţia şi au evoluat asigurările în societatea
românească.
Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare
1.1. Asigurările în antichitate
Omul ca individ, cât şi ca membru al societăţii în care îşi duce
existenţa s-a aflat şi se află în permanenţă în raporturi de intercondiţionare
cu natura.
În existenţa sa ca individ, omul a fost şi este influenţat în mare
măsură de o multitudine de fenomene ale naturii care îi pot schimba radical
viaţa şi chiar i-o pot curma.
Totodată, omul a fost şi este influenţat de natură şi în activitatea
economică pe care o desfăşoară în cadrul societăţii unde trăieşte.
Oamenii au căutat de la începuturi să se protejeze împotriva
calamităţilor, multe dintre acestea neputând fi însă evitate. Singura formă
eficientă de protejare în raport cu aceste riscuri s-a dovedit a fi asigurarea.
Originea asigurărilor este destul de veche. Primele forme de
asigurare datează din anul 3000 î.Hr. când, în China, negustorii (chinezi) şi
investitorii acestora doreau să obţină profit din ce transportau cu navele pe
apă. Dacă o navă (a lor) era jefuită de piraţi ori dispărea pe mare, atunci
intervenea asigurătorul - pentru prima dată în istoria umanităţii. Acesta avea
menirea de a-i despăgubi pe proprietarii vasului (armatori) şi pe cei ai mărfii
(negustorii).
Şi în Babilon regăsim o formă incipientă de asigurare. Aici negustorii
şi finanţatorii au creat un sistem de contracte prin care finanţatorul unei
operaţiuni comerciale se obliga ca în situaţia în care în timpul călătoriei
negustorul era jefuit, să îi şteargă acestuia datoria. Comerciantul care
împrumuta banii plătea la împrumut în plus o sumă ce îi era pretinsă pentru
această formă de protecţie. În fapt această sumă constituia „prima de
asigurare” pe care cel care împtumuta (împrumutătorul) o cerea de la toţi
negustorii. Această sumă percepută în plus de la toţi comercianţii acoperea
pierderile. Forma aceasta de asigurare era legată şi prevăzută în Codul lui
Hammurabi.
Forme ale asigurării folosite în special în comerţul pe mare mai
întâlnim şi în Grecia Antică, Imperiul Roman, la fenicieni şi hinduşi.
La romani, întâlnim de exemplu:
 cluburile de înmormântare, care acordau un fel de asigurare
de viaţă; prin aceasta se acopereau cheltuielile de înmormântare.
Ulterior acestea s-au transformat în asigurări de suprevieţuire
 o lege ce prevedea ca în situaţiile în care echipajul unei nave
era nevoit să arunce mărfurile transportate pentru a uşura nava,
pierderile suferite să fie suportate de negustor şi asigurător.
În perioada medievală, odată cu dezvoltarea oraşelor şi a comerţului
în Europa, au apărut şi breslele medievale. Ele activau ca un fel de
asigurători pentru membrii lor, protejându-i contra: incendiilor, pierderilor
navelor şi mărfurilor pe care le transportau, răpirilor (prin plata răscumpărării
către piraţi), deceselor (prin acordarea de bani pentru înmormântarea
membrilor), bolilor sau sărăciei (prin ajutorul cu diverse sume de bani în
cazul existenţei unor asemenea situaţii).

DREPTUL ASIGURĂRILOR 2
Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare
Primele contracte de asigurare apar în sec. al XIV-lea. Prin ele erau
asigurate transporturile maritime, comercianţii vremii având nevoie de atare
asigurări dat fiind faptul că îşi vindeau mărfurile în Franţa, Londra ori
Florenţa.
În evoluţia sistemului de asigurări şi ulterior de reasigurări un rol
foarte important l-au avut negustorii italieni din oraşele state ale Italiei de
Nord de la începutul mileniului trecut. Şi Ţările de Jos şi Anglia au preluat de
la ei această activitate, astfel că: în 1310 Ducele de Flandra a hotărât
înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Bruges, iar în 1601 la Londra,
Parlamentul a reglementat această activitate prin emiterea „Legii privind
poliţele de asigurare între negustori”.
Nu se poate spune cu siguranţă când a apărut primul contract de
asigurare (existând opinii că ar fi anul 1328 (la Trieste), 1347 (Genova), 1384
(Pisa) însă în sec. XIV în portul Genova, ce era cel mai mare port la Marea
Mediterană, s-au identificat cele mai multe contracte de asigurare.
În poliţele de asigurare întocmite în anii 1385 şi 1397 erau avute în
vedere următoarele riscuri:
 calamităţi naturale;
 riscurile mării;
 incendii;
 confiscările autorităţilor locale;
 aruncările încărcăturii peste bordul navei;
 represalii ş.a.
Şi Spania, a început în sec. al XV-lea, să practice pe scară largă
asigurările mritime, prin centrul Barcelona, ca urmare a comerţului practicat
cu Italia.
În Anglia, primele poliţe maritime engleze au fost emise în Londra
anilor 1600. În anul 1570 a fost creata Bursa regală unde negustorii se
întâlneau când discutau şi încheiau diferite afaceri.
În 1576 în cardul Bursei Regale a fost creată Camera de
Asigurări. Aici erau înregistrate, cu scopul de a evita practicile neloiale,
toate poliţele de asigurare.
În 1601 s-a adoptat o nouă lege prin care au fost uniformizate
în Marea Britanie reglementările asigurărilor maritime.
Reasigurările au apărut tot în sfera maritimă; prima formă de
reasigurare a fost practicată în Europa şi avea în vedere transportul
maritim. Avea ca scop împărţirea riscurilor şi a daunelor foarte mari ce
nu puteau fi suportate de o singură societate de asigurare. Treptat
reasigurările s-au dezvoltat în mai multe ţări, sub forme diverse, astfel:
 în anul 1800 – apar într-un tratat publicat la Londra referiri la
reasigurări;
 în 1681 în Franţa se emite o ordonanţă care face trimitere şi
reglementează într-o anumită măsură şi reasigurările;

DREPTUL ASIGURĂRILOR 3
Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare
 în Danemarca reasigurările se practicau din 1775, iar în
Norvegia din 1840.
În practica internaţională au apărut în timp şi societăţi de reasigurări,
cum ar fi:
 în anul 1846 – s-a înfiinţat Compania de reasigurări
„Kolnische Ruck” din Kohn (şi a activat din 1851);
 în 1863 – s-a construit prima societate de reasigurări din
Elveţia (Swiss Reinsurance Company Ltd”) care a activat doar 4
ani;
 în 1907 – s-a înfiinţat cea mai puternică societate de
asemenea natură din Narea Britanie („Mercantile and General
Reinsurance Ltd”).
O deosebită dezvoltare au înregistrat reasigurările privind incendiile,
de exemplu în Danemarca (unde s-a înfiinţat la Copenhaga în 1778 Rozalk
Charbered Fire Insurance Company), în SUA (unde la New York 1819 este
constituită Eagle Fire Insurance Company), în Germania (1820) şi în Belgia
(unde în 1821 s-a încheiat între „La Cómpagne Nationale d’Assurance Paris”
şi „Compagnie des Proprietires Reunis” un contract de resigurare la
Bruxelles.
Odată cu asigurările maritime de transport, cu reasigurările de toate
felurile, au apărut şi asigurările de persoane şi în special cele de viaţă.
Ulterior au fost înfiinţate şi reasigurările de viaţă (de exemplu în 1849, 17
societăţi scoţiene pentru asigurările de viaţă au încheiat şi un acord pentru
reasigurările de viaţă).
Toate aspectele pe care le-am prezentat mai sus scot în evidenţă
realitatea că asigurările şi reasigurările s-au dezvoltat treptat în ţări diferite,
ele având un rol important în evoluţia activităţilor economico-sociale şi în
special, în dezvoltarea transporturilor şi a comerţului internaţional şi ocupând
o poziţie de bază în dezvoltarea comercială, industrială şi agricolă a întregii
lumi.
1.2. Apariţia şi evoluţia asigurărilor în România
1.2.1. Perioada arhaică
Formele incipiente de asigurări s-au manifestat sub forma ajutoarelor
în caz de incendiu, deces, asociaţiilor de înmormântare etc. Ele au existat în
România începând cu secolele XVII – XVIII, în cadrul breslelor şi al obştilor
săteşti.
De exemplu, o formă primitivă, neevoluată a asigurării animalelor în
cazuri de accidente a existat la noi cu mult înainte de secolul XIX, sub forma
„hopşei”. Hopşa era o formă prin care locuitorii unei comune se întrajutorau
reciproc. Astfel: dacă o vită se accidenta, era sacrificată iar carnea se
împărţea la locuitorii comunei care plăteau fiecare o sumă de bani pentru
partea ce le revenea. Prin acest procedeu, proprietarul animalului sacrificat
îşi acoperea paguba suferită (total sau parţial).

DREPTUL ASIGURĂRILOR 4
Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare
Primele organizaţii cu caracter de mutualitate şi întrajutorare au fost
breslele din Transilvania. Breslele au reprezentat începutul activităţii de
asigurări de persoane. În statutul lor era prevăzută şi obligaţia fiecărui
membru de a plăti o taxă de înscriere şi ulterior a unei cotizaţii periodice. Din
aceste sume acumulate se suportau cheltuielile necesare înmormântărilor în
cazurile de deces ale membrilor breslei, iar în situaţiile când văduva şi copii
decedatului rămâneau fără mijloace de trai, primeau ajutoare din „lada
breslei”.
Breslele ţineau şi o aşa numită „cutie a milei” unde se aduna un fond
din cotizaţii, amenzi şi caritate publică.
În Moldova şi Muntenia exista „cutia milelor” iar în Transilvania şi
Banat erau „lăzile frăţeşti” şi mai apoi „lăzile miniere” (pentru întreprinderile
miniere, forestiere şi metalurgice) care, de fapt erau case de ajutor. Acestea
au existat până în anul 1919. Ulterior s-au constituit asociaţii pentru stingerea
incendiilor între mai multe comune învecinate.
La Braşov în perioada 1774 – 1763 s-a deschis şi a funcţionat o
„casă de incendii” prin unirea mai multor asociaţii vecine. Membrii acesteia
plăteau trimestrial la „casă” o anumită sumă de bani, iar în situaţii de daună
primeau despăgubiri1.
1.2.2. Asigurările în România în perioada 1871 – 1948
Concomitent cu dezvoltarea relaţiilor capitaliste în economie,
manifestate prin apariţia capitalului comercial, dezvoltarea întreprinderilor de
tip capitalist, transporturile etc. şi cu participarea ţării noastre la economia
mondială, a devenit obligatorie crearea unor forme de organizare în vederea
prevenirii riscurilor şi a compensării pagubelor generate de fenomene diverse
precum: furt, accidente, calamităţi naturale etc.
Din acest motiv, începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi
până la începutul primului război mondial, s-a înregistrat o proliferare a
societăţilor autohtone de asigurări pe teritoriul României dintre care cele
reprezentative ar fi: Societatea „Transilvania” (înfiinţată în 1868);
Societatea „Dacia” (în 1871); Societatea „România (înfiinţată în 1873).
Ultimele două au fuzionat constituind Societatea „Dacia – România”, una
dintre cele mai mari şi puternice societăţi de asigurări de la noi.
În 1897 la Brăila s-a înfiinţat Societatea „Generala” specializată în
transporturi maritime – în special de cereale. Această Societate ulterior şi-a
transferat toate tipurile de asigurări, respectiv de accidente, de viaţă, de
incendiu, de furt, de transport, de grindină etc.
În România dezvoltarea asigurărilor a fost favorizată în mare parte,
de adoptarea Codului Comercial Român în aprilie 1887. Prin acest cod au
fost prevăzute de principiu contractul de asigurare şi asigurările împotriva
riscurilor navigatorilor.
Începând cu sec. XX şi în special după primul război mondial s-au
constituit numeroase societăţi de asigurare naţionale şi străine. De exemplu

1
Pentru amănunte a se vedea Paul Tănăsescu şi colectivul, Asigurări comerciale
moderne, Editura C.H. Beck 2007, Bucureşti, pag.1-9

DREPTUL ASIGURĂRILOR 5
Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare
în 1907 s-a constituit societatea de asigurări „Agricola” ce practică toate
formele de asigurări.
Până la primul război mondial societăţile româneşti de asigurări
practicau numai asigurări de incendiu şi de viaţă; asigurarea de transport era
redusă doar la transporturile fluviale.
După primul război mondial în România s-au înfiinţat 22 societăţi de
asigurări; dintre ele unele erau noi, altele succesoare ale unora anterior
contituite.
Începând cu anul 1927 guvernul României a autorizat crearea unor
societăţi străine de asigurări cum ar fi: „Standard”, „Norwich”, „Phoenix” s.a.
În activitatea de asigurări capitalul străin şi-a făcut simţită prezenţa şi
prin deschiderea de reprezentanţe ale unor societăţi (ca de exemplu
„Adriatica”).
În anul 1930 s-a adoptat Legea nr. 216 a asigurărilor; prin aceasta s-
a înfiinţat Oficiul pentru supravegherea întreprinderilor private care încheiau
asigurări ori reasigurări, ce funcţiona pe lângă Ministerul de Industrie şi
Comerţ.
În acelaşi an (1940) s-a adoptat şi Legea pentru crearea şi
funcţionarea societăţilor private de asigurări şi reglementarea contractului de
asigurări.
Cea mai mare dezvoltare cunoscută de asigurările din România s-a
înregistrat în perioada 1930 – 1940, în care au fost practicate toate formele
de asigurare, în ţară existând 24 societăţi de asigurări. În raport cu modul lor
de organizare şi cu forma capitalului social, în România existau:
 societăţi de asigurări române organizate ca societăţi anonime
pe acţiuni;
 societăţi de asigurări cu capital străin;
 societăţi cooperative.
În anul 1915 s-a înfiinţat Casa de Asigurări a Ministerului de Interne,
transformată în 1941 în Regia Autonomă a asigurărilor de Stat – R.A.A.S. cu
monopol asupra bunurilor de stat şi comunale. În 1949 această regie a fost
transformată în societate comercială de stat ce avea ca obiect de activitate
asigurările.
Al doilea război mondial, declanşarea lui, a avut influenţe asupra
asigurărilor. Odată cu intrarea ţării noastre în război câteva societăţi cu
capital englez şi-au cedat portofoliile societăţii „Vatra Dornei” încheindu-şi
activitatea.
În 1942 a fost adoptata legea pentru constituirea Regiei Autonome a
asigurărilor de stat. Prin această lege domeniul asigurărilor a fost extins la
noi ramuri şi riscuri ca de exemplu la: răspunderea civilă, accidente, casco,
deteriorările maşinilor, inundaţii, grindină.
De asemenea au fost introduse noi forme de asigurare obligatorie ca:
asigurarea de răspundere civilă a proprietarilor de autovehicule, asigurarea

DREPTUL ASIGURĂRILOR 6
Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare
imobilelor, recoltelor şi inventarului agricol ţărănesc împotriva incendiului,
grindinei şi inundaţiilor.
Din 1937 a fost legiferată şi asigurarea obligatorie a reproducătorilor,
proprietate a departamentelor, comunelor şi asociaţiilor de crescători.
1.2.3. Asigurările în perioada comunistă (1949 – 1990)
La 11 iunie 1948 toate băncile şi societăţile de asigurări au fost
naţionalizate şi practic trecute în proprietatea statului. În baza Decretului
362/1 septembrie 1949 toate societăţile de asigurări au fost puse în lichidare
şi la 15 septembrie 1949 şi-au încetat activitatea de asigurare şi reasigurare.
Prin constituirea societăţii Sovrom-Asigurare capitalul sovietic a
pătruns la noi în ţară şi în domeniul asigurărilor.
În 1952 s-a înfiinţat Administraţia Asigurărilor de Stat – ADAS, cu
capital în totalitate de stat românesc, cu specializare în asigurări, reasigurări
şi comisariat de avarie.
În 1953 a fost lichidată societatea Sovrom – Asigurare. Prin
înfiinţarea ADAS şi lichidarea Sovrom – Asigurare s-a instituit monopolul de
stat în sfera asigurărilor, fapt ce denotă că pe teritoriul României exista un
unic asigurător în locul tuturor societăţilor de asigurări care au funcţionat
anterior.
ADAS îşi desfăşoară activitatea (în toate sucursalele judeţene şi
puncte de lucru) sub conducerea Ministerului Finanţelor care aproba
regulamentele de funcţionare şi condiţiile generale speciale de asigurare 2.
Constituirea ADAS a dus la modificarea funcţiilor asigurărilor şi la
mărirea sferei lor de aplicare. Au fost stabilite raporturi de asigurare între
unităţile economice de stat, organizaţiile cooperatiste, întreprinderile de
comerţ exterior, întreprinderile de transport şi cetăţeni, pe de o parte şi ADAS
pe de alta.
ADAS încheia asigurări de bunuri, de persoane şi răspundere civilă
sub două forme şi anume:
1. asigurări prin efectul legii (obligatorii);
2. asigurări facultative (contractuale).
Cele prin efectul legii se bazau pe interesul social şi economic al
întregii societăţi, cu scopul protejării şi conservării avutului naţional, a
menţinerii continuităţii activităţii economice şi sociale şi protejării victimelor
accidentelor.
Asigurările facultative aveau scopul de a completa asigurările prin
efectul legii. Ele includeau asigurările de bunuri pentru avarii, distrugere, furt
ş.a. Asigurările de persoane pentru invaliditate, supravieţuire ori alte
evenimente şi deces; asigurările de răspundere civilă pentru vătămare
corporală sau pentru decesul unor persoane, avariere sau distrugere de
bunuri etc.

2
Paul Tănăsescu, op. cit. p. 6

DREPTUL ASIGURĂRILOR 7
Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare
1.2.4. Asigurările pe perioada tranziţiei la economia de
piaţă
Revoluţia din decembrie 1989 a produs importante transformări în
domeniul asigurărilor şi reasigurărilor:
 s-au reorganizat societăţile de asigurări fiind adoptate noi
prevederi legale referitoare la crearea, organizarea şi funcţionarea
societăţilor comerciale în acest domeniu. Totodată, prin Legea nr.
47/iulie 1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea
societăţilor comerciale în acest domeniu, s-a prevăzut şi că
activitatea de asigurări-reasigurări din ţara noastră va fi efectuată
prin intermediul a 3 categorii de societăţi:
1. Societăţi de asigurări, de asigurări-reasigurări şi de reasigurări;
2. Societăţi ori agenţii de intermediere;
3. Societăţi care execută diverse servicii în sfera asigurărilor şi
reasigurărilor.
 în domeniu s-au prevăzut prin lege noi baze pentru raporturile
contractuale, apărând noi reglementări referitoare la asigurările de
bunuri, persoane şi răspundere civilă;
 s-au perfecţionat tehnicile şi instrumentele de lucru ale
societăţii comerciale de asigurări, înfiinţându-se şi Oficiul de
supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare căruia i-au
fost stabilite competenţele şi atribuţiunile.
În 31 decembrie 1990 prin Hotărârea Guvernamentală nr. 1279,
ADAS şi-a încetat activitatea şi au fost înfiinţate trei societăţi comerciale pe
acţiuni cu capital de stat în domeniul asigurărilor, respectiv:
 „Societatea Asigurarea Românească – ASIROM S.A. ”;
 „Societatea de Asigurare – Reasigurare – ASTRA S.A.”;
 „Agenţia CAROM S.A.”
Aceste trei societăţi au preluat – în diverse cote – activele şi pasivele
fostei ADAS şi pentru fiecare dintre ele s-a determinat la formarea lor şi
obiectul de activitate. Astfel:
 „Societatea Asigurarea Românească” – este societate de
asigurări şi reasigurări şi are ca obiect asigurarea obligatorie de
răspundere civilă, asigurările facultative de persoane, de bunuri şi
de răspundere civilă; reasigurările pentru categoriile de asigurări
ce fac obiectul său de activitate;
 „Societatea de Asigurări-Reasigurări ASTRA S:A:” are ca
obiect de activitate asigurarea de răspundere civilă, asigurările
facultative de persoane, altele decât cele de viaţă; asigurări
facultative de bunuri şi de răspundere civilă.
 „Agenţia CAROM S.A.” practică servicii în sfera aigurărilor
pentru societăţi de asigurări de la noi din ţară şi din străinătate,

DREPTUL ASIGURĂRILOR 8
Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare
atât pentru persoane juridice, cât şi pentru persoane fizice,
privitoare la constatarea, stabilirea şi evaluarea pagubelor, a
cauzelor şi răspunderii în survenirea lor; stabilirea drepturilor la
despăgubiri potrivit asigurării; plata despăgubirilor şi a celorlalte
drepturi cuvenite din asigurare; recuperarea de la societăţile de
asigurări a despăgubirilor şi a celorlalte sume, în conformitate cu
asigurările contractate; şi alte servicii.
Pe lângă aceste trei societăţi, în anul 1991 prin HG nr. 189 s-a mai
înfiinţat şi Banca de Export – import a României – EXIMBANK – cu atribuţii
bancare dar şi de asigurări.
În luna aprilie a anului 2000 Parlamentul României a adoptat Legea
nr. 32 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor. Această
lege cuprinde normele, de organizare şi funcţionare, supraveghere,
redresarea, reorganizarea şi lichidarea societăţilor de asigurări.

DREPTUL ASIGURĂRILOR 9
 Capitolul 1
Introducere în activitatea de asigurare

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. Care erau riscurile pentru care se practicau asigurările în perioada

medievală?
2. Cine îndeplinea rolul de „asigurători” în perioada medievală şi faţă de
cine?
3. Când apar primele contracte de asigurare şi ce se asigurau prin ele?
4. Care erau riscurile avute în vedere în primele poliţe de asigurare?
5. Unde a apărut prima formă de reasigurare şi care era scopul acesteia?
6. Care credeţi că este motivul pentru care asigurările şi reasigurările s-au
dezvoltat treptat în diferite ţări europene?
7. Când s-au conturat primele forme de asigurări în România şi în ce
constau acestea?
8. Care erau tipurile de asigurări practicate de societăţile române de
asigurare până la primul război mondial?
9. În ce perioadă a societăţii româneşti de până la 1949 s-a înregistrat cea
mai mare dezvoltare cunoscută în domeniul asigurărilor?
10. Când a fost înfiinţată Administraţia Asigurărilor de Stat (ADAS) şi ce fel de
asigurări încheia aceasta?
11. Când s-a încheiat activitatea ADAS şi ce societăţi comerciale au fost
înfiinţate în domeniu?
12. Primele forme de asigurare au apărut înainte de Hristos:
a) în Babilon, şi prevăzute în Codul lui Hammurabi;
b) în imperiul Roman;
c) în China anilor 3000 î.Hr. şi vizau negustorii şi investitorii acestora ce
urmăreau obţinerea de profit din ceea ce transportau cu navele pe
apă.

Solutie:
12. - c

DREPTUL ASIGURĂRILOR 10