Sunteți pe pagina 1din 7

TITLUL VIII

FILIAŢIA

CAPITOLUL 1
Consideraţii introductive. Noţiune

Filiaţia poate fi definită ca şirul descendenţei unei persoane, una din alta sau ca
legătura directă dintre părinţi şi copii.
Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă
persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Rudenia civilă este
legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.
Modalitatea de stabilire a legăturii de rudenie este detaliată în cuprinsul art. 406
N.C.civ. Astfel:
- rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană
şi poate fi ascendentă sau descendentă;
- rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane
au un ascendent comun.
Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
- în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul
întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea;
- în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la
ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de
gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al
patrulea.
Conform dispoziţiilor art. 407 N.C.civ., afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele
celuilalt soţ. Rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ. Subliniem
faptul că noul Cod civil introduce o reglementare distinctă cu privire la noţiunea de posesie de
stat.
Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiaţie şi rudenie dintre
copil şi familia din care se pretinde că face parte.
Ea constă, în principal, în oricare dintre următoarele împrejurări:
a) o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creşterea şi
educarea sa, iar copilul se comportă faţă de această persoană ca fiind părintele său;
b) copilul este recunoscut de către familie, în societate şi, când este cazul, de către
autorităţile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său;
c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său.
Posesia de stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă.

CAPITOLUL 2
Filiaţia
Secţiunea 1. Filiaţia faţă de mamă
Când este vorba de determinarea filiaţiei unui copil, dovada maternităţii trebuie făcută
înaintea oricărei alte dovezi.
Filiaţia maternă rezultă din faptul material al naşterii copilului de către o anumită
femeie, fiind importante în această situaţie două elemente de fapt:
- împrejurarea că o anumită femeie a dat naştere unui copil;
- identitatea copilului care revendică maternitatea cu aceea a copilului născut de
femeia respectivă.
Starea civilă a mamei de la data naşterii copilului nu este relevantă în stabilirea
legăturii de filiaţie maternă.

123
Dovada legăturii de filiaţie maternă se face prin certificatul constatator al naşterii,
consolidat prin folosinţa stării civile – posesia de stat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 411 N.C.civ., nicio persoană nu poate reclama o altă
filiaţie faţă de mamă, decât aceea ce rezultă din actul său de naştere şi din posesia de stat
conformă cu acesta. Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei ce are o
posesie de stat conformă cu actul său de naştere.
În ipoteza rar întâlnită a unei substituiri de copil sau în cazul în care a fost înregistrată
ca mamă o altă femeie decât cea care a născut copilul se poate face dovada adevăratei filiaţii
cu orice mijloc de probă.
Arătam mai sus că filiaţia faţă de mamă rezultă din însuşi faptul naşterii. Ea se poate
stabili, însă, şi prin:
a) recunoaştere în formele prevăzute de art. 415-416 N.C.civ., dacă naşterea nu a fost
trecută în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registru ca născut din părinţi
necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte pe copil.
Recunoaşterea poate fi făcută prin declaraţie la serviciul de stare civilă, înscris
autentic, caz în care o copie a actului se va trimite din oficiu serviciului de stare civilă
competent pentru efectuarea menţiunilor necesare sau testament.
Nulitatea absolută a recunoaşterii de maternitate intervine dacă:
 a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu
toate acestea, dacă filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească,
recunoaşterea este valabilă;
 a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti;
 a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoaşterii de maternitate poate fi cerută pentru eroare, dol sau
violenţă. Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori, după
caz, a descoperirii erorii sau dolului.

b) prin hotărâre judecătorească pronunţată într-o cauză având ca obiect contestarea


filiaţiei, în situaţia în care a avut loc o substituire de copil, sau a fost înregistrată ca mamă o
altă femeie decât cea care l-a născut pe copil; orice persoană interesată poate contesta oricând
printr-o acţiune în instanţă filiaţia stabilită de un act de naştere ce nu este în conformitate cu
posesia de stat.
Reglementarea noului Cod civil nu diferă de reglementarea din art. 50 C.fam. care
utilizează principii identice de analiză.
- contestarea maternităţii, stabilită pe cale judecătorească. În sistemul Codului familiei,
maternitatea, rezultând din certificatul de naştere eliberat pe baza hotărârii judecătoreşti de
stabilire a filiaţiei rămasă irevocabilă, putea fi contestată de orice persoană interesată afară de
cele ce au participat ca părţi în procedurile judiciare. Codul familiei nu reglementa această
acţiune, dar ea putea fi dedusă din interpretarea art. 57 din Legea 119/1996, coroborat cu
dispoziţiile art. 23 alin. 2 din Decretul 31/1954.
Noul Cod civil reglementează în art. 421 aceeaşi posibilitate de contestare oricând de
către orice persoană interesată a filiaţiei stabilite printr-un act de naştere ce nu este conform
cu posesia de stat.

- printr-o acţiune în stabilirea maternităţii în cazul în care, din orice motiv, dovada
filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori în cazul în
care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii. Subliniem că, în
actuala reglementare a art. 51 din C.fam., regulile aplicabile în această materie sunt identice.
Condiţii pentru intentarea unei acţiuni în stabilirea maternităţii sunt următoarele:

124
a) dreptul la acţiune aparţine copilului şi se porneşte în numele său de reprezentantul
său legal; ea poate fi continuată de moştenitorii săi în condiţiile legii;
b) acţiunea se introduce împotriva pretinsei mame sau a moştenitorilor pretinsei
mame;
c) acţiunea este imprescriptibilă, ca regulă, dacă între timp copilul a decedat înainte de
introducerea acţiunii, moştenitorii săi o pot formula în termen de un an de la data decesului.

Secţiunea 2. Stabilirea filiaţiei faţă de tată. Prezumţia de paternitate

În conformitate cu art. 414 N.C.civ., copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei
are ca tată pe soţul mamei. Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul
mamei să fie tatăl copilului.
Noul Cod civil stabileşte, în art. 412 alin. 1, că intervalul de timp cuprins între a 300-a
şi a 180-a zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii, termen ce se
calculează zi cu zi.
Între aceste două texte de lege se realizează conectarea pentru stabilirea în concret a
paternităţii reale a unui copil, generând o abordare diferită a paternităţii din căsătorie, faţă de
paternitatea din afara căsătoriei.
Noul Cod civil preia, astfel, din actualul Cod al familiei, regulile consacrate de art. 53
alin. 1 privind prezumţia de paternitate şi art. 61 C.fam. privind timpul legal al concepţiunii.
Ca şi un aspect de noutate, art. 412 alin. 2 din N.C.civ. prevede că „Prin mijloace de
probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din
intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval”.
Aceasta înseamnă că noul Cod civil consacră expres caracterul relativ al prezumţiei
timpului legal al concepţiunii, atât în ceea ce priveste durata minimă şi durata maximă a
gestaţiei, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a face dovada că, în realitate, copilul a fost
conceput într-o anumită perioadă din timpul legal al concepţiunii.

Filiaţia faţă de tată se poate realiza prin:

A. recunoaşterea copilului în condiţiile prezentate în art.415 alin. 2 N.C.civ.


Astfel, recunoaşterea se poate realiza în formele prevăzute de art. 415-416 N.C.civ.,
respectiv copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său;
după moartea copilului acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.
Recunoaşterea poate fi făcută prin:
- declaraţie la serviciul de stare civilă;
- înscris autentic, caz în care o copie a actului se va trimite din oficiu serviciului de
stare civilă competent pentru efectuarea menţiunilor necesare;
- testament.
Nulitatea absolută a recunoaşterii de paternitate intervine dacă:
 a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu
toate acestea, dacă filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească,
recunoaşterea este valabilă;
 a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti;
 a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoaşterii de paternitate poate fi cerută pentru eroare, dol sau
violenţă. Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori, după
caz, a descoperirii erorii sau dolului.

125
B. Pe cale judecătorească în cadrul:
- unei acţiuni în stabilire de paternitate din afara căsătoriei;
- unei acţiuni în tăgada de paternitate în situaţia unei filiaţii deja stabilite faţă de tatăl
din căsătorie;
- pe calea unei acţiuni în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie.

2.1. Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei


Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil, paternitatea acestuia se poate
stabili prin hotărâre judecătorească în următoarele condiţii:
- acţiunea aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă sau de
reprezentantul lui legal; ea poate fi pornită sau continuată şi de moştenitorii copilului;
- acţiunea se introduce împotriva pretinsului tată ori a moştenitorilor acestuia;
- acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului. În situaţia în care copilul a decedat
înainte de a introduce acţiunea, moştenitorii săi o pot introduce în termen de un an de la data
decesului.
Art. 426 N.C.civ. instituie o prezumţie de filiaţie faţă de pretinsul tată în ipoteza în
care se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al
concepţiunii.
Această prezumţie poate fi înlăturată dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el
să-l fi conceput pe copil.

Codul civil nou vine cu o reglementare specială privind recunoaşterea pentru mama
copilului a unui drept de a fi despăgubită cu cheltuielile ce ţin de perioada de sarcină şi
naştere. Ea poate solicita şi obţine de la pretinsul tată:
- jumătate din cheltuielile naşterii şi ale lehuziei;
- jumătate din cheltuielile făcute cu întreţinerea ei în timpul sarcinii şi în perioada de
lehuzie.
Această acţiune în despăgubiri se intentează în termen de 3 ani de la naşterea copilului,
chiar în situaţia în care copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunţarea hotărârii
privind stabilirea paternităţii. Aceasta nu poate fi admisă dacă mama nu a formulat şi acţiune
pentru stabilirea paternităţii.

2.2. Acţiunea în tăgada paternităţii


Prezumţia instituită de art. 414 N.C.civ. indică faptul că un copil născut sau conceput
în timp căsătoriei îl are ca tată pe soţul mamei, paternitatea putând fi tăgăduită dacă este cu
neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Acţiunea în tăgada de paternitate se poate intenta în următorii termeni:
Ea se poate formula de către soţul mamei, mamă, tatăl biologic, copil sau de
moştenitorii acestor persoane. Observăm că noile dispoziţii ale Codului Civil extind sfera
persoanelor care pot formula acţiunea în tăgada paternităţii, dând această posibilitate chiar
copilului şi tatălui biologic. Prezenţa tatălui biologic în sfera titularilor acestei acţiuni
reprezintă, din punctul nostru de vedere, un element inovator care va genera în practică
dezvoltări şi interpretări din punctul de vedere al probatoriilor administrate.
Când acţiunea se introduce de soţul mamei, ea se va formula împotriva copilului sau
împotriva mamei copilului, dacă respectivul copil este decedat. Dacă soţul este pus sub
interdicţie, acţiunea poate fi pornită de tutore sau curator.
Mama sau copilul pot introduce acţiune împotriva soţului sau împotriva moştenitorilor
soţului, dacă soţul este decedat.

126
Tatăl biologic poate introduce acţiune împotriva soţului mamei şi a copilului sau
împotriva moştenitorilor acestora, dacă soţul şi copilul sunt decedaţi.
Acţiunea în tăgada de paternitate se formulează cu respectarea strictă a termenelor
prevăzute de lege:
Soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani de la
data la care a cunoscut că este prezumat tată al copilului, de la data când a aflat că prezumţia
nu corespunde realităţii sau de la data ridicării interdicţiei, dacă soţul fusese pus sub
interdicţie judecătorească, iar acţiunea nu a fost pornită de tutore.
Dacă soţul a murit înainte de împlinirea termenului de 3 ani, fără a porni acţiunea în
tăgada paternităţii, aceasta poate fi pornită de moştenitori în termen de un an de la data
decesului.
Mama poate porni acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani de la data naşterii
copilului sau de la data ridicării interdicţiei, dacă mama fusese pusă sub interdicţie
judecătorească, iar acţiunea nu a fost pornită de tutore. Dacă mama a murit înainte de
împlinirea termenului de 3 ani fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii, aceasta poate fi
pornită de moştenitori în termen de un an de la data decesului.
Pretinsul tată biologic poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii pe toată durata
vieţii lui. Ea poate fi admisă numai dacă pretinsul tată biologic face dovada paternităţii sale
faţă de copil. Dacă pretinsul tată biologic a murit fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii,
aceasta poate fi pornită de moştenitori în termen de un an de la data decesului.
Copilul poate introduce acţiunea (prin reprezentantul său legal pe perioada minorităţii)
pe toată durata vieţii lui. Dacă respectivul copil a murit fără a porni acţiunea în tăgada
paternităţii, aceasta poate fi pornită de moştenitori în termen de un an de la data decesului.
Dispoziţiile art. 429 alin. 3 N.C.civ. se aplică în mod corespunzător.

2.3. Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie


Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie poate fi formulată de orice
persoană interesată, oricând.
În faţa instanţei se va solicita să se constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca
prezumţia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind
născut din căsătorie.
o cale de acţiune în aşa numita contestare a paternităţii copilului aparent din căsătorie.
Prin acţiunea în contestarea paternităţii copilului aparent din căsătorie, se urmăreşte exclusiv
înlăturarea prezumţiei de paternitate greşit aplicate datorită înregistrării greşite a copilului, ca
fiind din căsătorie. Lipsa acestei reglementări în Codul familiei a determinat introducerea
unor reguli clare în noul Cod civil – art. 434.

Pentru toate categoriile de acţiuni referitoare la filiaţie, noul Cod civil stabileşte o serie
de dispoziţii procedurale aplicabile în mod general:
- părinţii vor fi citaţi în toate cauzele referitoare la filiaţie, chiar şi când nu au calitatea
de reclamant sau pârât;
- copilul va fi citat în toate cauzele referitoare la filiaţie, chiar şi când nu are calitatea
de reclamant sau pârât;
- în acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la drept;
- în acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la judecată atunci când acţiunea
este introdusă în numele unui copil sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească,
ori este formulată de copilul minor singur, potrivit legii;

127
- prin hotărârea pronunţată, în caz de admitere a acţiunii, instanţa va dispune
obligatoriu cu privire la numele copilului, exercitarea autorităţii părinteşti şi la obligaţia de
întreţinere a părinţilor faţă de copil.
După caz, instanţa poate stabili şi modul în care copilul păstrează legături personale cu
acela care l-a crescut.
- în cazul în care acţiunea privitoare la filiaţie vizează o moştenire vacantă, acţiunea
poate fi introdusă împotriva comunei, oraşului sau municipiului de la locul deschiderii
succesiunii; citarea în proces a renunţătorilor, dacă ei există, este obligatorie;
- în cazul infracţiunilor a căror calificare presupune existenţa unui raport de filiaţie
care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronunţată înainte de rămânerea
definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiaţie.

CAPITOLUL 3
Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator

Adaptându-se la realităţile medicinii moderne şi venind în întâmpinarea unor probleme


dificile cu care instanţele de judecată sunt confruntate în prezent, noul Cod civil
reglementează, în mod cu totul inovator pentru legislaţia românească, situaţia copiilor născuţi
în urma unor operaţiuni de reproducere umană asistată medical, în care este utilizat material
genetic de la terţi donatori.
Art. 441 N.C.civ. stabileşte că reproducerea umană asistată medical cu terţ donator nu
determină nicio legătură de filiaţie între copil şi donator. În acest caz, nicio acţiune în
răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului.
Pornind de la situaţii concrete aduse spre soluţionare în ultimii ani în faţa Curţii
Europene de Justiţie, noul Cod civil precizează în mod clar că: părinţi, în sensul dat de
prezenta secţiune, nu pot fi decât un bărbat şi o femeie sau o femeie singură. Sunt, astfel,
curmate orice posibilităţi de discuţie legate de cuplurile de tip homosexual şi de posibilitatea
de a discuta în calitate de părinţi despre un cuplu format din persoane de acelaşi sex.
Condiţiile în care părinţii care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la
reproducerea asistată medical cu terţ donator, vizează:
- existenţa consimţământului prealabil, în condiţii care să asigure deplina
confidenţialitate, în faţa unui notar public;
- notarul public să le explice, în mod expres, consecinţele actului lor cu privire la
filiaţie.
Consimţământul rămâne fără efect:
- în cazul decesului;
- al formulării unei cereri de divorţ;
- al separaţiei în fapt, survenite anterior momentului concepţiunii realizate în cadrul
reproducerii umane asistate medical.
El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în faţa medicului chemat să asigure
asistenţa pentru reproducerea cu terţ donator.

Secţiunea 1. Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii asistate medical

Noul Cod civil preîntâmpină potenţialele conflicte vizând filiaţia copiilor născuţi în
urma unor proceduri de reproducere umană asistată medical. Nimeni nu poate contesta filiaţia
copilului pentru motive ce ţin de reproducerea asistată medical şi nici copilul astfel născut nu
poate contesta filiaţia sa.

128
Singura excepţie vizează cazul în care soţul mamei poate tăgădui paternitatea
copilului, în condiţiile legii, dacă nu a consimţit la reproducerea asistată medical realizată cu
ajutorul unui terţ donator.
În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispoziţiile privind tăgăduirea
paternităţii rămân aplicabile.
Art. 444 din N.C.civ. instituie o regulă de responsabilitate legată de părintele care
înţelege să nu recunoască un copil născut în urma unei proceduri de reproducere umană
asistată medical, deşi iniţial consimţise la aceasta. Astfel, cel care, după ce a consimţit la
reproducerea asistată medical cu terţ donator, nu recunoaşte copilul astfel născut în afara
căsătoriei răspunde faţă de mamă şi faţă de copil. În acest caz, paternitatea copilului este
stabilită pe cale judecătorească în condiţiile art. 411 şi 423.
În ceea ce priveşte raporturile dintre tată şi copil, tatăl are aceleaşi drepturi şi obligaţii
faţă de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţă de un copil
născut prin concepţiune naturală.

Secţiunea 2. Confidenţialitatea informaţiilor


Orice informaţii privind reproducerea umană asistată medical sunt confidenţiale.
Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel de informaţii, există riscul unui
prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendenţilor acesteia,
instanţa poate autoriza transmiterea lor, în mod confidenţial, medicului sau autorităţilor
competente.
De asemenea, oricare dintre descendenţii persoanei astfel concepute poate să se
prevaleze de acest drept, dacă faptul de a fi privat de informaţiile pe care le cere poate să
prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată.

CAPITOLUL 4
Situaţia legală a copilului
Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii are, faţă de
fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie.
Noul Cod civil stabileşte următoarele reguli pentru copilul din căsătorie:
 copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor săi;
 dacă părinţii nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor
reunite. În acest caz numele copilului se stabileşte prin acordul părinţilor şi se declară,
odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă;
 în lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea
rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată naşterea.
În ceea ce priveşte copilul din afara căsătoriei, art. 450 N.C.civ. stabileşte:
 copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care
filiaţia a fost mai întâi stabilită;
 în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul, prin
acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit
filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se
declară de către părinţi, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată
naşterea. În lipsa acordului părinţilor, se aplică dispoziţiile art. 449 alin. 3;
 în cazul în care copilul şi-a stabilit filiaţia în acelaşi timp faţă de ambii părinţi, se
aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 449 alin. 2 şi 3.

129