AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1

Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

Capitolul 7

SISTEME AUTOMATE PENTRU DETECTARE

ŞI ALARMARE LA INCENDII

7.1. Structura sistemelor automate pentru detectare şi alarmare la incendii

7.1.1. Generalităţi

Instalaţiile de detectare a incendiilor, în funcţie de modul în care se

detectează incendiul, pot fi manuale, automate sau mixte.
La instalaţiile manuale, semnalizarea incendiului se realizează de către
om, prin acţionarea butoanelor (declanşatoarelor) manuale de alarmă amplasate
corespunzător în obiectivul supravegheat.
La instalaţiile automate, semnalizarea incendiului se realizează de către
detectoarele automate de incendiu conectate la echipamentul de control şi
semnalizare (centrala de semnalizare).
Instalaţiile mixte, folosesc atât declanşatoare manuale de alarmă cât şi
detectoare automate de incendiu.
Sistemele de detectare şi de alarmare la incendii folosesc, de cele mai
multe ori, alături de detectoarele automate de incendiu şi butoane manuale de
alarmă. Reiese de aici încadrarea în categoria instalaţiilor mixte, cu toate că
denumirea folosită uzual este aceea de sisteme automate de detectare şi de
alarmare la incendii.
Rolul unui sistem automat de detectare şi de alarmare la incendii constă
în supravegherea permanentă a spaţiului protejat, în detectarea incendiului în
cel mai scurt timp posibil şi în declanşarea sistemelor de alarmare şi/sau de
protecţie, pentru o intervenţie rapidă şi eficientă.
La apariţia unui semnal de incendiu, instalaţia transmite alarma locală de
incendiu prin activarea sistemelor de căutare a personalului de intervenţie şi a
dispozitivelor de alarmă internă.
În cazul în care nu are loc o intervenţie umană, după expirarea unei
anumite temporizări, centrala declanşează alarma generală. Aceasta include
alarma externă (acustică şi optică) pentru avertizarea şi mobilizarea personalului
din obiectiv şi anunţarea unităţilor de pompieri sau a dispeceratelor de
supraveghere.
Concomitent cu alarma externă, se pot activa comenzile specifice în caz
de incendiu (închiderea uşilor rezistente foc, deschiderea gurilor de evacuare a
fumului, întreruperea alimentării cu energie electrică) şi se pot declanşa
instalaţiile de stingere a incendiului.

1
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

7.2. Schema bloc a sistemelor automate de detectare şi

de alarmare la incendii

În figura 7.1 se prezintă o schemă bloc a sistemelor automate de detectare

şi de alarmare la incendii.

Dispozitiv de
alarmare la incendiu

Dispozitiv de Staţie de recepţie a

Detectoare transmisie a alarmei alarmei la incendiu
automate de la incendiu
incendiu Echipament
de control şi
semnalizare Dispozitiv de Staţie de recepţie a
Butoane (Centrala transmisie a semnalului de
manuale de de semnalului de defect defect
alarmă semnalizare)

Dispozitiv de Echipament de
comandă a sistemelor protecţie împotriva
automate de incendiului
intervenţie împotriva
incendiului

Echipament de
alimentare cu
energie electrică

Fig. 7.1.

Alimentarea cu energie electrică a instalaţiei, având în vedere importanţa

deosebită a funcţionării neîntrerupte a acestora, trebuie să se efectueze de la
două surse de alimentare distincte: o sursă de bază (reţeaua de 230V c.a.) şi o
sursă de rezervă (baterii de acumulatoare). Lipsa tensiunii, sau scăderea tensiunii
sursei de bază sub valoarea minimă de funcţionare, trebuie să conducă la
cuplarea sursei de rezervă. La restabilirea sursei de bază, centrala trebuie să se
comute automat pe aceasta, asigurând şi încărcarea sursei de rezervă.
Sursa de alimentare de bază va dispune de o coloană proprie direct din
tabloul electric general al clădirii. Este interzisă racordarea altor consumatori la
coloana de alimentare a centralei de semnalizare.
Figura următoare arată sugestiv, cu ajutorul fotografiilor, structura şi
elementele componente ale unui sistem de detectare şi alarmare la incendii.

2
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

7.3. Echipamentul de control şi semnalizare (ECS)

Echipamentul de control şi semnalizare (centrala de semnalizare)

reprezintă cel mai important şi mai complex element component al sistemului
automat de detectare şi de alarmare la incendii.
Funcţia de bază a ECS constă în a supraveghea permanent stările
detectoarelor de incendiu şi a butoanelor manuale de incendiu care sunt
conectate la ECS. Atunci când unul sau mai multe din aceste elemente ajung
într-o stare corespunzătoare producerii incendiului, ECS iniţiază procedura de
semnalizare şi de alarmare:
• Alarma locală de incendiu pentru căutarea personalului de intervenţie;
• Alarma generală de incendiu dacă după expirarea unui interval de timp
prestabilit nu a avut loc o intervenţie umană; semnalizarea incendiului se
face optic şi acustic pentru mobilizarea personalului din obiectiv şi
totodată se anunţă unităţile de pompieri sau dispeceratul de supraveghere
prin canalul de comunicaţie al centralei de semnalizare cu nivelul ierarhic
superior;
• Concomitent cu alarma generală, centrala de semnalizare îşi activează
ieşirile de comandă dedicate pentru închiderea uşilor rezistente la foc,
deschiderea trapelor pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi,
întreruperea alimentării cu energie electrică, declanşarea instalaţiilor
pentru stingerea incendiului.

3
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

Prin modul în care este concepută, o centrală de semnalizare trebuie să

îndeplinească condiţia de selectivitate în afişarea semnalizărilor optice de
incendiu. Prin această funcţie se asigură identificarea fiecărui circuit în stare de
alarmă, deci se localizează fără posibilitate de confuzie zonele unde se produc
incendiile.
Centrala de semnalizare, ca orice echipament complex de automatizare,
asigură şi funcţia de auto-testare (auto-control) pentru întregul sistem automat
de detectare şi de alarmare la incendii; astfel, supraveghează integritatea
circuitelor exterioare şi starea echipamentelor cu care se interconectează.
Defectele din sistem se evidenţiază prin semnalizări optice şi acustice distincte
de cele de alarmă la incendiu.
Centralele de semnalizare dispun de posibilitatea înregistrării şi afişării
evenimentelor. Cu ajutorul unei imprimante sau al unui sistem de afişare cu
diode electroluminiscente (LED) sau cu cristale lichide (LCD), se pot obţine
date referitoare la natura semnalizării (incendiu sau defect), data apariţiei
evenimentului, ora şi minutul, linia care semnalizează. La cerere, centrala poate
oferi din memoria proprie rapoarte despre evenimentele care s-au produs.

4
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

7.4. Detectoare automate de incendiu

Detectoarele de incendiu sunt echipamente periferice ale centralelor de

semnalizare a incendiilor, care supraveghează continuu sau la anumite intervale
de timp un parametru fizic şi/sau chimic asociat incendiului.
Detectoarele de incendiu sunt de fapt nişte traductoare sensibile la
anumite mărimi care apar sau care îşi schimbă valorile în prezenţa incendiului.
Oricare ar fi tipurile de detectoare utilizate, acestea trebuie să depisteze şi să
semnalizeze cât mai rapid incendiul printr-un semnal corespunzător transmis
centralei de semnalizare. Transmisia către centrala de semnalizare se poate
efectua prin:
- cabluri electrice;
- cabluri cu fibră optică;
- unde radio.

7.4.1. Clasificarea detectoarelor automate de incendiu

Clasificarea detectoarelor de incendiu se poate face în funcţie de:

1. parametrul supravegheat;
2. modul de răspuns la parametrul supravegheat;
3. modul de reutilizare după ce a anunţat un incendiu;
4. zona de detecţie;
5. configuraţia senzorului şi modul de funcţionare.

1. Detectoarele utilizate în structurile sistemelor automate de detectare şi

de alarmare la incendii, din punctul de vedere al tipului parametrului
supravegheat, sunt:
- detectoare de fum
detectoare de fum optice
detectoare de fum cu cameră de ionizare
detectoare de fum liniare (bariere optice de fum)
- detectoare de temperatură (căldură)
detectoare de temperatură punctuale
detectoare de temperatură liniare
- detectoare de flacără.
Din punctul de vedere al numărului de parametri supravegheaţi:
- detectoare monosenzor – răspund la un singur parametru asociat
incendiului;
- detectoare multisenzor – răspund la mai mulţi parametri asociaţi
incendiului.

2. După modul de răspuns la parametrul supravegheat:

5
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

- detectoare statice, care declanşează alarma atunci când mărimea

măsurată depăşeşte o anumită valoare într-o perioadă de timp;
- detectoare diferenţiale, care declanşează alarma atunci când diferenţa
între mărimile parametrului măsurat în mai multe locuri depăşeşte o anumită
valoare pentru un interval de timp;
- detectoare de tip velocimetru, care ţin seama de rata de creştere a
parametrului măsurat; aceste detectoare declanşează alarma atunci când rata de
schimbare a parametrului măsurat în timp depăşeşte o anumită valoare pentru un
anumit interval de timp.

3. După modul de reutilizare după ce a anunţat un incendiu:

- detectoare resetabile, care revin în starea de veghe, după eliminarea
sursei de alarmare, fără intervenţie din exterior;
- detectoare neresetabile – detectoare care nu poate fi readuse în starea de
veghe fără intervenţie din exterior sau fără înlocuirea componentei defecte.

4. După zona de detecţie:

- detectoare punctuale, care realizează detecţia în vecinătatea unui punct
fix;
- detectoare multipunctuale, care realizează detecţia în vecinătatea mai
multor puncte fixe;
- detectoare liniare, care realizează detecţia în vecinătatea unei linii drepte
continue.

Observaţii:
- Cel mai bun detector multicriterial este „Omul” dacă se află în zona în
care se iniţiază incendiul.
- Primul detector automat de temperatură a apărut între anii 1892 – 1900
în Anglia şi era format dintr-un circuit electric întrerupt de două lamele metalice
între care se afla o bucată de unt. Funcţionarea se baza pe faptul că la creşterea
temperaturii untul se topeşte şi lamelele metalice realizează contactul electric
care activează sirena.

6
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

7.4.2. Funcţionarea detectoarelor automate de incendiu

Detectorul punctual optic de fum – funcţionează pe baza fenomenelor

de reflexie, refracţie, difracţie sau atenuare a unei radiaţii optice. În general
folosesc spectrul infraroşu, dar uneori se folosesc şi fascicule în spectrul vizibil,
ultraviolet sau laser.

7
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

Camera optica are o formă specială la detectoarele produse de anumite

firme, cu obstacole şi canale pentru obţinerea unor curenţi de aer turbionari
constanţi, în condiţiile în care curentul de aer exterior poate atinge viteze de
până la 14m/s.
Fenomenul pe care se bazează funcţionarea este reflexia luminii din (de
către) particulele de fum.
Detectoarele de acest tip se recomandă pentru incendii cu particule mari şi
degajări de fum.
Dezavantajul camerei optice este contaminarea cu praf, însă este
combătută prin compensarea electronică a semnalului electric obţinut de la
detector.

Detectorul punctual cu cameră de ionizare - ca şi la detectorul optic,

parametrul măsurat este fumul, însă modul de funcţionare este diferit. In locul
unui fenomen optic, foloseşte un fenomen electric indus de o folie radioactivă de
Americium 241.
Funcţionarea se bazează pe modificarea curentului electric apărut între
ecran şi plăcile (discurile) metalice ca urmare a apariţiei particulelor de fum
ionizate în interiorul camerei. Particulele Alfa facilitează apariţia unui curent
între cele două discuri metalice, însă atunci când particulele de fum ionizate
pătrund în camera optică, acestea întrerup curentul prin combinarea cu electronii
liberi. In acel moment se declanşează alarma la incendiu.
Detectoarele de acest tip se recomandă pentru incendii cu evoluţie rapidă
şi cu particule mici.

8
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

Detectorul punctual de temperatură – monitorizează modificarea

temperaturii ambientale.
Detectoarele de temperatură pot fi:
- detectoare statice;
- detectoare velocimetre (care ţin seama de rata de creştere a
temperaturii măsurate).
Declanşarea alarmei se face astfel:
- pentru detectoarele statice, la depăşirea unei valori a temperaturii fixate
în detector;
- pentru detectoarele velocimetre, atunci când rata de creştere a
temperaturii depăşeşte valoarea de (6,7 – 8,3) 0C pe minut, temperatura
ambientală nefiind foarte importantă în acest caz.
Un detector punctual de temperatură foloseşte doi senzori de temperatură
pentru a măsura temperatura ambientală. Un senzor este expus acţiunii căldurii
din spaţiul supravegheat şi, celălalt senzor este izlolat termic pentru a fi utilizat
drept referinţă.

9
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

Detectorul de flacără – Flacăra este acea regiune a unui incendiu unde

arderea produce emisii de radiaţii în spectrul
- vizibil,
- infraroşu
- ultraviolet.
Detectorul include unul sau mai mulţi senzori optici sensibili la anumite
lungimi de undă (vizibil, infraroşu, ultraviolet). Cei mai folosiţi senzori sunt
pentru
- ultraviolet
- infraroşu
- ultraviolet + infraroşu.
Atunci când se foloseşte un singur tip de senzor optic, se vor monitoriza
aproximativ trei lungimi de undă din gama respectivă pentru a asigura
certitudinea detecţiei prezenţei flăcării.
Detectoarele în infraroşu se folosesc la detectarea punctelor fierbinţi, a
emanărilor de gaze fierbinţi, etc.
Detectoarele în ultraviolet detectează incendiile şi exploziile în numai
câteva milisecunde din momentul în care a pornit cea mai mică flacără.
Combinaţia infraroşu + ultraviolet este cea mai bună pentru detectarea
flăcării.
Un exemplu de amplasare a unui detector de flacără şi caracteristicile sale
tehnice sunt prezentate în figură.

10
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

Diagrama de
detecţie optică

În figura următoare se prezintă două modele de detectoare de flacără.

11
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

Detectorul de monoxid de carbon – detectează monoxidul de carbon

(CO) rezultat din arderile incomplete întâlnite în incendiile mocnite. Orice
combustibil poate genera monoxid de carbon în condiţii speciale atunci când
este lipsă de oxigen.
Concentraţiile de CO şi efectul lor asupra omului:
0,1% — omul moare într-o oră
1% — omul moare în 15 minute
10% — omul moare imediat

În figură se prezintă diferite modele de detectoare de CO.

7.4.3. Detectarea incendiilor cu ajutorul barierelor optice de fum

(detectoare de fum liniare)

Barierele optice de fum sunt perfect adaptate spaţiilor largi sau sub
tavanele înalte, în care dispersia fumului poate împiedica funcţionarea normală a
unui detector punctual.
Există doua modele constructive de bariere optice de fum care conţin:

12
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

1. emiţător – receptor

2. emiţător – oglindă - receptor

Modelul cu oglindă are transmiţătorul şi receptorul în aceeaşi carcasă.

Ambele modele măsoară atenuarea sau modificarea atenuării unui fascicol optic.
Se prezintă câteva modele de bariere optice de fum (detectoare optice de
fum liniare):

13
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

7.4.4. Funcţionarea barierelor optice de fum

Barierele optice de fum sunt formate din două dispozitive optoelectronice,

denumite emiţător şi receptor. Acestea se amplasează faţă în faţă, la distanţe
cuprinse între 10m şi 100m. Fac parte din categoria detectoarelor automate la
incendiu şi se mai numesc detectoare liniare deoarece detecţia se face în
vecinătatea unei linii continue drepte.

Emiţătorul trimite către receptor un semnal luminos în spectrul infraroşu.

Receptorul prelucrează şi analizează semnalul primit şi poate semnaliza
următoarele stări ale barierei: starea de veghe, detectarea incendiului, apariţia
unui obstacol opac între emiţător şi receptor.
9 Starea de veghe corespunde situaţiei în care semnalul luminos ajunge la
receptor cu o intensitate care depăşeşte valoarea unui prag minim impus.
9 Detectarea incendiului are loc atunci când semnalul luminos străbate un

mediu în care s-a degajat fum şi intensitatea semnalului recepţionat scade

sub valoarea pragului minim fixat.

9 Apariţia unui obstacol opac între emiţător şi receptor conduce la

obturarea fascicolului luminos şi bariera optică de fum semnalizează aşa-
numita stare de nefuncţionare.

14
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

În timpul exploatării barierei optice de fum se depune praf pe elementele

transparente ale emiţătorului şi receptorului. Intensitatea semnalului luminos
recepţionat scade astfel progresiv şi se pot declanşa alarme de incendiu false. De
aceea, receptorul se prevede cu facilitatea compensării electronice automate a
diminuării treptate a intensităţii semnalului luminos.
Barierele de fum moderne pot dispune de funcţia “Clean Me” (curăţă-mă),
cu ajutorul căreia anunţă personalul de întreţinere despre depunerea unui strat
considerabil de praf pe elementele transparente. Anunţarea se produce atunci
când peste 50% din fascicolul luminos în infraroşu este obturat de stratul de praf
depus.
Indicatorul de stare este un mic panou care poate semnaliza cele trei
situaţii ce pot apare în funcţionarea barierei de fum: de veghe, de incendiu şi de
apariţie a unui obstacol în calea fascicolului. Se montează într-o zonă apropiată
de sol unde poate fi observat cu uşurinţă de om, dar nu la o distanta mai mare de
30m de receptor.
Barierele de fum pot dispune de funcţii suplimentare care, spre exemplu,
să permită acţionarea automată a exhaustoarelor din halele mari de producţie
unde ventilaţia permanentă nu este posibilă.

7.5. Transmisia datelor de la detectoarele de incendiu către centrala

de semnalizare

Comunicaţia dintre centrala de semnalizare şi detectoarele de incendiu se

poate efectua prin cabluri electrice, cabluri cu fibră optică sau prin unde radio.
Transmisia prin cabluri electrice utilizează ca suport fizic pentru
comunicaţie conductoarele electrice. Este metoda cea mai larg utilizată.
Transmisia prin cabluri cu fibră optică beneficiază de imunitatea la
perturbaţiile electromagnetice din mediul în care sunt amplasate cablurile şi de
un debit ridicat al informaţiilor vehiculate. Datorită preţului ridicat, soluţia este
folosită numai în aplicaţii particulare.
Transmisia prin unde radio se utilizează în acele locuri unde siguranţa
cablurilor electrice sau cu fibră optică ale liniilor de semnalizare nu este
corespunzătoare, sau la protecţia temporară a unor spaţii cum ar fi: expoziţii,
depozite în care se păstrează pe perioade scurte de timp valori deosebit de
importante, etc. Necesită un timp de instalare cu mult mai redus decât al
sistemelor cu transmisie prin cablu.
Clădirile şi toate spaţiile supravegheate cu ajutorul sistemelor de
securitate, prin elementelor lor componente, reprezintă obstacole pentru trecerea
undelor radio şi le atenuează. Nivelurile de atenuare ale undelor radio la trecerea
prin diferite obstacole sunt prezentate în continuare:
¾ 0% ÷10% pentru pereţi din lemn, mase plastice sau de construcţie uşoară;
¾ 5% ÷35% pentru cărămidă sau pereţi separatori izolaţi;

15
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

¾ 30% ÷90% pentru pereţi din beton armat;

¾ 90% ÷100% pentru metal, gratii metalice, jaluzele din aluminiu.

Din punctul de vedere al tehnicilor de transmisie a informaţiilor în

sistemele de supraveghere şi alarmare la incendii, se disting două mari categorii:
• sistemele clasice;
• sistemele adresabile.

7.5.1. Transmisia datelor în sistemele clasice

În sistemele clasice, transmisia semnalului de alarmă provenit de la

detectoarele automate sau de la declanşatoarele manuale de incendiu se
realizează prin niveluri de tensiune sau prin niveluri de curent.

7.5.1.1. Transmisia semnalului de alarmă prin niveluri de tensiune

Se utilizează pentru tipurile mai vechi de instalaţii şi circuitul de

semnalizare este format din cel puţin trei conductoare electrice.
Schema de principiu pentru acest tip de transmisie este prezentată în
figură, în care D1, D2,...,Dn sunt detectoare de incendiu şi R1, R2, sunt rezistoare
terminale.
Circuitul de intrare aferent unei linii de semnalizare din centrală prezintă
trei borne:
• (+) şi (-) pentru alimentarea cu tensiune a detectoarelor de incendiu din
linia de semnalizare;
• S pentru aplicarea nivelurile de tensiune provenite de la detectoarele de
incendiu.

16
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

(+)

semnalizare
Centrala de
S R1
D1 D2 Dn
R2
(-)

Nivelurile de tensiune provenite de la detectoarele de incendiu sunt

diferite pentru starea de veghe şi pentru starea de alarmă. Nivelul în starea de
veghe este stabilit cu ajutorul divizorului de tensiune R1, R2. La trecerea unui
detector în starea de alarmă, prin intermediul unui releu sau al unui tranzistor
aflate în circuitul de ieşire al detectorului, se forţează potenţialul pe borna S la o
valoare corespunzătoare nivelului de alarmă. Divizorul de tensiune are rolul de a
stabili nivelul tensiunii pe linie în starea de veghe şi de a crea circuitului de
intrare al centralei posibilitatea supravegherii ruperii sau scurtcircuitării
conductoarelor liniei de semnalizare.
Dezavantajele transmisiei semnalului de alarmă prin niveluri de tensiune
sunt următoarele:
• starea de alarmă iniţiată de oricare detector din circuit nu mai permite
sesizarea unei alarme ulterioare, provenite de la alt detector din acelaşi
circuit;
• nu poate fi precizat care detector din circuit se află în starea de alarmă.

7.5.1.2. Transmisia semnalului de alarmă prin niveluri de curent

Se utilizează circuite (linii) de semnalizare formate din două conductoare

electrice, prin care se efectuează atât alimentarea cu energie a detectoarelor cât
şi transmisia semnalului de alarmă în caz de incendiu.

(+)
semnalizare
Centrala de

D1 D2 Dn R
(-)

În starea de veghe, prin circuitul de semnalizare se stabileşte un curent de

veghe, a cărui intensitate este dictată de rezistorul terminal R şi de consumul
propriu al detectoarelor D1, D2,...,Dn cuplate la linie.

17
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

În starea de alarmă, curentul consumat de detectorul activat este cu mult

mai mare decât cel din starea de veghe, situaţie sesizată de circuitul de intrare al
centralei de semnalizare.
Raportul intensităţilor curenţilor din stările de alarmă şi de veghe este de
minim 50.
Transmisia prin niveluri de curent prezintă aceleaşi dezavantaje ca şi
transmisia prin niveluri de tensiune.

Exemplu de sistem convenţional

În figură se prezintă schema de conexiuni electrice la bornele centralei de
semnalizare a incendiilor din seria KFP-CF (centrală clasică sau convenţională),
produsă de General Electric Security.

Toate detectoarele şi butoanele manuale dintr-o zonă se conectează la

centrala antiincendiu cu ajutorul unei perechi de fire conductoare torsadate
(răsucite). Această cale de transmisie a semnalelor electrice este de tipul liniar şi
necesită un element terminal amplasat la ultimul detector al zonei, spre exemplu
un rezistor cu rezistenţa de 4,7kΩ.
Detectorul consumă un curent constant în starea de normală de veghe şi
un curent mai mare în starea de alarmă. Centrala monitorizează variaţia de
curent, dar nu poate indica cu exactitate detectorul aflat în starea de alarmă. Din
acest motiv se permite conectarea a maxim 32 de detectoare într-o zonă
convenţională de detectare a incendiilor. Din motive de siguranţă, în practică,
numărul detectoarelor se reduce la 20.
Decizia de declanşare a alarmei de incendiu este luată la nivelul
detectorului.

7.5.2. Transmisia datelor în sistemele adresabile

Caracteristica principală a unui sistem adresabil este faptul că se poate

identifica detectorul de incendiu care a produs semnalul de alarmă.
Tehnica folosită în sistemele adresabile pentru conexiunile electrice dintre
centrala de semnalizare şi detectoarele de incendiu este multiplexarea în timp,

18
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

care permite vehicularea de informaţii (date) multiple pe un singur canal de

comunicaţie.
Exemplu de sistem adresabil
În figură se prezintă schema de conexiuni electrice la bornele centralei
adresabile de semnalizare a incendiilor din seria 2X-F, produsă de General
Electric Security. Sistemul conţine o singură buclă de detecţie a incendiului
(conexiune tip clasă A).

Exemplu de sistem mixt

În figura următoare se arată posibilitatea utilizării centralei adresabile din
seria 2X-F într-o variantă mixtă, adică sistem clasic şi sistem adresabil. Prin
programarea centralei se declară faptul că detectoarele automate vor fi conectate
în două moduri distincte (conexiune tip clasă A, conexiune tip clasă B):
- detectoarele automate notate cu 2 sunt de tipul neadresabil şi se
conectează conform celor prezentate la paragraful „Transmisia
semnalului de alarmă prin niveluri de curent” (conexiune tip clasă B);
detectoarele automate notate cu 3 sunt de tipul adresabil şi se conectează în
buclă (conexiune tip clasă A)

19
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

1 – ecranare
2 – detectoare automate neadresabile conectate în linie (conexiune tip clasă B)
3 – detectoare automate adresabile conectate în buclă (conexiune tip clasă A)

Utilizarea tehnicii multiplexării în funcţionarea instalaţiilor de

semnalizare a incendiilor, impune metode specifice de identificare a detectorului
din circuitul de semnalizare care comunică cu centrala. Se pot utiliza
următoarele trei metode de adresare şi de comunicare:
• metoda conectării la centrală a detectorului următor după efectuarea
transmisiei de către detectorul precedent;
• metoda adresabilităţii secvenţiale cu ajutorul numărătoarelor;
• metoda comunicării pe magistrale distincte pentru date şi pentru adrese.

7.5.2.1. Metoda conectării la centrală a unui detector după efectuarea

transmisiei de către detectorul precedent

Conform acestei metode, detectoarele de incendiu sunt conectate astfel

încât adresele alocate detectoarelor corespund în ordine crescătoare cu
dispunerea lor fizică în sistem.

20
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

k1 k2 k3 kn

D1 D2 D3 Dn
E.C.S.
START

Adresarea detectoarelor de incendiu se iniţiază prin generarea impulsului

de START de la centrală. Acest impuls permite primului detector desemnat prin
modul de implementare (cablare) al sistemului să comunice centralei starea în
care se află. După efectuarea transmisiei închide contactul electric k1, ceea ce
permite detectorului D2 să comunice cu centrala. Imediat după transmisie,
detectorul D2 închide contactul k2 şi permite detectorului D3 comunicaţia cu
centrala. Urmează închiderea contactului k3. În continuare se repetă procedura
de transmisie către centrală pentru fiecare detector şi închiderea contactului
corespunzător până ce comunică şi ultimul detector (Dn) din circuit. Închiderea
în final şi a contactului kn va determina centrala de semnalizare să lanseze un
nou impuls de START, urmat imediat de deschiderea tuturor contactelor k1…kn.
Se va relua astfel un nou ciclu de adresare a detectoarelor D1…Dn.

7.5.2.2. Metoda adresabilităţii secvenţiale cu ajutorul numărătoarelor

D1 D2 Dn
NUM1 NUM2 NUMn
E.C.S.
SINCRONIZARE

NUMĂRARE

Procedura începe prin lansarea pe linie a unui impuls de

SINCRONIZARE emis de centrală cu scopul pregătirii detectoarelor pentru
comunicaţia cu centrala. Numărătoarele de adresare NUM1, NUM2, …, NUMn
cu care sunt prevăzute detectoarele de incendiu D1, D2,…, Dn se încarcă fiecare
cu adresa unică care i-a fost rezervată local pe placa electronică cu ajutorul unor
microîntreruptoare. Centrala trimite apoi pe linie impulsuri de NUMĂRARE

21
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

care vor decrementa simultan numărătoarele NUM1, NUM2,…NUMn cu câte o

unitate la fiecare impuls. La primul impuls de NUMĂRARE trimis de centrală,
numărătorul NUM1 atinge valoarea zero (NUM1=0), ceea ce permite
detectorului D1 să-şi comunice starea către centrală. La cel de-al doilea impuls
de NUMĂRARE, NUM2=0 şi detectorul D2 comunică cu centrala. Pe rând, toate
detectoarele vor fi adresate şi vor comunica cu centrala. Se lansează un nou
impuls de SINCRONIZARE urmat de impulsuri de NUMĂRARE şi se
efectuează un nou ciclu de adresare al detectoarelor şi aşa mai departe.

7.5.2.3. Metoda comunicării pe magistrale distincte pentru

date şi pentru adrese

Metoda comunicării pe magistrale distincte pentru date şi pentru adrese se

bazează pe structura din figură.

MAGISTRALA DE DATE

D1 D2 D3 Dn
E.C.S. ADR1 ADR2 ADR3 ADRn

MAGISTRALA DE ADRESE

Fiecare detector de incendiu este legat pe magistrala de adrese şi pe

magistrala de date ale sistemului. Centrala adresează detectoarele în ordinea
stabilită prin programul din memoria centralei, lansând adresa fiecărui detector
pe magistrala de adrese. Biţii care reprezintă adresa vor fi citiţi de fiecare
detector, dar numai un singur detector va recunoaşte adresa de pe magistrală ca
fiind identică cu cea care îi este alocată.
Detectorul adresat va răspunde centralei printr-un mesaj lansat pe
magistrala de date. Formatul mesajului conţine adresa detectorului şi starea
curentă a detectorului. Utilizarea unui astfel de format al mesajului asigură
flexibilitate funcţională maximă, dar numărul de caractere este mare; se măreşte
durata unui ciclu de apelare a detectoarelor, motiv pentru care se impun viteze
mari de transmisie.

22
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

7.5.3. Sisteme analog adresabile

Sistemele analog adresabile se caracterizează prin aceea că centrala

interoghează detectoarele prin semnale digitale, iar acestea răspund printr-un
semnal analogic de o anumită valoare caracteristică stării de veghe sau de
alarmă la incendiu. Semnalul analogic poate fi în curent sau în tensiune, funcţie
de tipul detectorului.
Decizia de alarmare este luată de către detector, dar centrala este cea care
confirmă sau anulează starea de alarmare.

7.5.4. Sisteme digital adresabile

Sistemele digital adresabile au un mod de funcţionare asemănător celor

analog adresabile, cu diferenţa că semnalul analogic asociat incendiului este
convertit într-un semnal digital (vezi figura) şi apoi se transmite către centrală.

Sistemele digital adresabile sunt mai puţin sensibile la perturbaţiile

electromagnetice care apar pe calea de transmisie.
Diferenţa majoră dintre cele două tipuri de sisteme adresabile este aceea
că la sistemele digital adresabile, centrala primeşte prin interogare mai multe
informaţii de la detector şi decizia de alarmare se ia la nivelul centralei.

7.5.5. Avantajele utilizării sistemelor adresabile

Toate elementele sistemelor adresabile se conectează pe una sau mai

multe cai de transmisie denumite bucle. O buclă are ambele capete conectate în
centrala adresabilă la borne diferite, similar turului şi returului de la instalaţiile
de încălzire.
Fiecare element de pe buclă are o adresă proprie şi elementele se pot
grupa pe zone fără să fie necesare căi de transmisie diferite. Separarea între zone

23
 AUTOMATIZAREA INSTALAŢIILOR 1
Sisteme automate pentru detectare şi alarmare la incendii

se face cu izolatori (circuite de separare galvanică realizate cu optocuploare)

astfel încât întreruperea sau scurtcircuitarea cablului dintr-o zonă să nu afecteze
elementele din altă zonă.
În cazul sistemelor adresabile, numărul detectoarelor conectate pe acelaşi
circuit de semnalizare este cu mult mai mare decât în cazul sistemelor clasice.
Astfel, la sistemele adresabile numărul detectoarelor legate pe un circuit de
semnalizare poate trece de 250. La sistemele clasice acest număr se limitează la
20 detectoare pe un circuit, pentru a se putea identifica totuşi rapid locul
incendiului.
Atunci când semnalul analogic, corespunzător parametrului fizic sau
chimic asociat incendiului, este convertit numeric la nivelul detectorului şi apoi
este transmis către centrala de semnalizare, decizia de alarmă se ia la nivelul
centralei şi nu la nivelul detectorului de incendiu. Sunt pot obţine astfel o serie
de informaţii suplimentare care pot caracteriza mai amplu starea de funcţionare
a instalaţiei de semnalizare a incendiilor (avantaj faţă de detectoarele de
incendiu clasice, care ating în funcţionare numai două stări distincte: starea de
veghe şi starea de alarmă).
Deoarece decizia declanşării alarmei se ia la nivelul centralei, poate fi
stabilit un nivel de pre-alarmă, care să avertizeze diminuarea sensibilităţii
traductorului din componenţa detectorului de incendiu. De asemenea, prin
programarea centralei de semnalizare se poate introduce regimul de funcţionare
diferenţiat pentru zi şi pentru noapte, fără a fi scoase din funcţiune detectoarele
pe timpul zilei, atunci când clădirile supravegheate sunt ocupate de personalul
care îşi desfăşoară activitatea normală. Spre exemplu, prin modificarea
nivelurilor de alarmă ce se impun în timpul zilei, în unele spaţii protejate unde
există un nivel ridicat de fum provenit de la fumători, nu se vor produce alarme
false şi nu mai este necesară deconectarea acelor detectoare pe durata
programului de lucru.
La sistemele adresabile, ca urmare a tehnicii de transmisie numerică, a
fost posibilă conectarea pe aceeaşi linie atât a elementelor care iniţiază alarma
de incendiu, cât şi a dispozitivelor de avertizare sau de stingere a incendiilor.

24