3.

LEGUMINOASE PENTRU BOABE

3.1. Aspecte generale

Cuvinte cheie: leguminoase pentru boabe, mazăre, fasole, soia, năut, linte, bob, lupin, arahide, fasoliĠă,
importanĠă, suprafeĠe, producĠii, comerĠ, particularităĠi biologice.

Obiectivele subcapitolului:
- prezentarea importanĠei leguminoaselor pentru boabe, a suprafeĠelor cultivate úi a producĠiilor obĠinute;
- prezentarea exporturilor, importurilor úi a consumului de seminĠe de leguminoase pentru boabe;
- prezentarea particularităĠilor biologice ale leguminoaselor pentru boabe úi a modului cum agricultorul poate
folosi aceste caracteristici în activitatea sa pentru obĠinerea unor producĠii mari úi de calitate;
- prezentarea modului cum se formează recolta la leguminoasele pentru boabe úi a elementelor productivităĠii.

3.1.1. ImportanĠa leguminoaselor pentru boabe

Leguminoasele1 pentru boabe (mazăre, fasole, soia, năut, linte, bob, lupin, arahide, fasoliĠă,
latir) fac parte din ordinul Fabales (Leguminosales), familia Fabaceae (Leguminosae sau
Papilionaceae) úi au o serie de însuúiri morfologice, biologice, ecologice úi tehnologice comune.
Leguminoasele pentru boabe se caracterizează prin seminĠe cu un conĠinut ridicat în
proteină, ceea ce le conferă o valoare alimentară ridicată. ConĠinutul de proteine din seminĠele de
leguminoase depăúeúte de 2-4 ori pe cel din boabele de cereale, ceea ce face ca seminĠele de
leguminoase să reprezinte alimente úi furaje concentrate în proteină.
Valoarea proteinelor din seminĠele de leguminoase este apropiată de cea a proteinelor de
origine animală. De asemenea, proteina din seminĠele de leguminoase are o digestibilitate ridicată
(circa 90%) úi nu formează acizi urici (ca în cazul proteinelor animale) a căror acumulare în
organism este dăunătoare.
Pentru o alimentaĠie raĠională, omul are nevoie de toĠi cei 10 aminoacizi esenĠiali aflaĠi în
proteina de origine animală (lizină, metionină, treonină, histidină, valină, izoleucină, leucină.
fenilalanină, triptofan úi arginină), leguminoasele pentru boabe putând asigura o bună parte din
acest necesar.
Pe lângă conĠinutul ridicat de proteină, seminĠele de leguminoase conĠin úi cantităĠi mari de
hidraĠi de carbon, lipide, vitamine, săruri minerale etc., care le întregesc valoarea alimentară.
Unele dintre leguminoase (soia úi arahidele) au úi cu un conĠinut ridicat de lipide în seminĠe,
din acestea obĠinându-se un ulei alimentar de bună calitate.
În alimentaĠia oamenilor se folosesc seminĠele uscate, păstăile úi boabele verzi, din care se
prepară o gamă variată de mâncăruri úi conserve.
Din seminĠele de soia se obĠin produse asemănătoare cu cele din lapte úi carne. De
asemenea, din seminĠele de năut úi soia se obĠine surogat de cafea.
SeminĠele de leguminoase măcinate (uruite), cum sunt cele de mazăre, úi úrotul de soia intră
în compoziĠia furajelor concentrate, asigurând componenta proteică a acestora. De asemenea,
leguminoasele pentru boabe se folosesc în furajarea animalelor ca masă verde sau siloz, singure sau
în amestec cu alte plante (în amestec cu cereale, în componenĠa borceagurilor).
Resturile vegetale rămase după recoltarea leguminoaselor pentru boabe au un conĠinut
ridicat de proteină (8-14%), de cca. 10 ori mai mare decât paiele de cereale (0,7-1,3%). Ca atare,
resturile vegetale (vrejii) de mazăre, linte, latir, fasole úi fasolită se folosesc în furajarea animalelor,
în special în hrana ovinelor.
Din punct de vedere agronomic, leguminoasele pentru boabe sunt importante din
următoarele motive:

1
Termenul de Leguminoase derivă din latinescul „legere” care înseamnă a culege, a strânge, a aduna, cu referire la culegerea, strângerea, adunarea
păstăilor.
70
 - lasă solul îmbogăĠit în azot ca urmare a simbiozei cu bacteriile din genul Rhizobium, care au
capacitatea de a fixa azotul atmosferic; astfel, după leguminoase rămâne în sol între 80 úi 300
kg azot/ha sub formă de azot organic (proteină), care devine accesibil plantelor în timp
(proteina este descompusă în timp de către microorganismele solului până la azot mineral);
- sistemul radicular al leguminoaselor pentru boabe are o mare putere de solubilizare a
compuúilor cu fosfor greu solubili (mai ales lupinul úi mazărea), punând la dispoziĠia plantei
succesoare acest element într-o formă mai accesibilă;
- sistemul radicular al unor leguminoase pentru boabe (lupin, bob, mazăre, năut) este bine
dezvoltat în profunzime, asigurând o bună afânare a solului;
- ca urmare a faptului că plantele de leguminoase au un conĠinut ridicat de proteină, acestea se
pot folosi ca îngrăúământ verde (de exemplu, lupinul pe soluri nisipoase úi pe cele acide).
SeminĠele de leguminoase prezintă unele neajunsuri în alimentaĠia omului, úi anume:
- au un înveliú gros, cu un conĠinut ridicat de celuloză, care diminuează digestibilitatea;
- au o durată mare de fierbere;
- au un conĠinut mai scăzut în aminoacizi nesulfuraĠi (cistină, metionină) úi triptofan.

3.1.2. SuprafeĠe cultivate cu leguminoase pentru boabe

În perioada 2000-2009 (după datele FAO), suprafa‫܊‬a cultivată cu leguminoase pentru boabe
pe glob a fost cuprinsă între 153 ‫܈‬i 183,5 milioane ha/an. SuprafaĠa cultivată cu diferite specii a fost
cuprinsă între:
- 74,4 ‫܈‬i 98,8 milioane ha/an cu soia, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în: SUA
(29,4 milioane ha/an), Brazilia (19,2 milioane ha/an), Argentina (13,5 milioane ha/an);
- 23,8 úi 28,8 milioane ha/an cu fasole, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în: India
(7,8 milioane ha/an), Brazilia (3,9 milioane ha/an), Birmania (2,1 milioane ha/an);
- 21,5 úi 24,0 milioane ha/an cu arahide, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în:
India (6,2 milioane ha/an), China (4,6 milioane ha/an), Nigeria (2,1 milioane ha/an);
- 7,6 úi 11,9 milioane ha/an cu fasoliĠă, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în:
Nigeria (4,0 milioane ha/an), Niger (3,8 milioane ha/an), Burkina Faso (0,7 milioane ha/an);
- 9,5 úi 11,2 milioane ha/an cu năut, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în: India
(6,7 milioane ha/an), Pakistan (1,0 milioane ha/an), Iran (0,6 milioane ha/an);
- 5,9 úi 6,5 milioane ha/an cu mazăre, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în:
Canada (1,3 milioane ha/an), China (0,9 milioane ha/an), India (0,7 milioane ha/an);
- 3,3 úi 4,1 milioane ha/an cu linte, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în: India (1,4
milioane ha/an), Canada (0,7 milioane ha/an), Turcia (0,4 milioane ha/an);
- 2,4 úi 2,8 milioane ha/an cu bob, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în: China (1,1
milioane ha/an), Etiopia (0,4 milioane ha/an), Maroc (0,2 milioane ha/an);
- 0,7 úi 1,3 milioane ha/an cu lupin, suprafeĠele medii cele mai mari fiind cultivate în: Australia
(0,8 milioane ha/an), Belarus (0,4 milioane ha/an), Germania (0,3 milioane ha/an).
În România, în perioada 2000-2009, suprafaĠa cultivată cu leguminoase pentru boabe a fost
cuprinsă între 78 úi 253 mii ha/an. Speciile cultivate au fost următoarele (tabelul 9):
- mazăre, cu suprafeĠe cuprinse între 11,7 úi 23,6 mii ha/an (locul 9 în UE);
- fasole, cu suprafeĠe cuprinse între 21,5 úi 57,6 mii ha/an (locul 1 în UE);
- soia, cu suprafeĠe cuprinse între 44,8 úi 177,5 mii ha/an (locul 2 în UE, după Italia);
- năut, cu suprafeĠe cuprinse între 78 úi 834 ha/an (locul 7 în UE).

3.1.3. ProducĠii obĠinute la leguminoasele pentru boabe

În perioada 2000-2009 (după datele FAO), producĠiile medii la hectar obĠinute pe plan
mondial la leguminoasele pentru boabe au fost:
71
 - 2.305 kg/ha la soia, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în Italia (3.385 kg/ha), Turcia
(3.375 kg/ha), Georgia (3.224 kg/ha);
- 1.673 kg/ha la mazăre, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în Olanda (4.297 kg/ha),
FranĠa (4.295 kg/ha), Irlanda (4.206 kg/ha);
- 1.618 kg/ha la bob, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în Argentina (9.094 kg/ha),
Columbia (5.317 kg/ha), Israel (5.003 kg/ha);
- 1.552 kg/ha la arahide, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în Israel (7.850 kg/ha),
Cipru (6.118 kg/ha), Nicaragua (4.985 kg/ha);
- 1.166 kg/ha la lupin, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în ElveĠia (3.108 kg/ha),
Austria (3.000 kg/ha), FranĠa (2.540 kg/ha);
- 883 kg/ha la linte, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în Noua Zeelandă (1.885
kg/ha), Egipt (1.799 kg/ha), China (1.691 kg/ha);
- 800 kg/ha la năut, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în China (3.326 kg/ha), Cipru
(2.945 kg/ha), Bosnia-HerĠegovina (2.232 kg/ha);
- 738 kg/ha la fasole, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în Barbados (5.747), Irlanda
(5.454 kg/ha), Olanda (3.102 kg/ha);
- 444 kg/ha la fasoliĠă, cele mai mari producĠii medii fiind obĠinute în CroaĠia (4.000 kg/ha),
Trinidad ‫܈‬i Tobago(3.423 kg/ha), Serbia (3.360 kg/ha).
În România, în perioada 2000-2009, producĠiile medii ob‫܊‬inute la leguminoasele pentru
boabe au fost cuprinse între 1,1 ‫܈‬i 3,2 t/ha la mazăre, între 0,5 úi 1,7 t/ha la fasole, între 0,6 úi 2,7
t/ha la soia úi între 0,8 ‫܈‬i 1,2 t/ha la năut (tabelul 9). În condi‫܊‬ii favorabile de cultură (pedo-climatice
úi tehnologice), sunt unităĠi agricole (ferme) ce obĠin producĠii de peste 4.000 kg/ha la soia, peste
3.500 kg/ha la mazăre, peste 2.000 kg/ha la fasole úi 1.500 kg/ha la năut.

Tabelul 9
Suprafe‫܊‬ele ‫܈‬i producĠiile medii la hectar obĠinute la leguminoasele pentru boabe în România
Mazăre Fasole Soia Năut
Anul Suprafe‫܊‬e Produc‫܊‬ii Suprafe‫܊‬e Produc‫܊‬ii Suprafe‫܊‬e Produc‫܊‬ii Suprafe‫܊‬e Produc‫܊‬ii
(mii ha) (kg/ha) (mii ha) (kg/ha) (mii ha) (kg/ha) (mii ha) (kg/ha)
1961 88.600 1.190 1.436.100 94 10.000 460
1965 98.862 1.248 1.513.125 51 5.600 482
1970 106.000 1.458 1.196.700 61 79.100 1.144
1975 23.300 1.257 879.300 93 120.800 1.762
1980 12.505 1.188 477.200 176 363.497 1.196
1985 95.400 894 168.900 1.120 318.800 965
1989 96.900 1.016 197.500 727 512.200 593
1990 51.973 950 71.969 799 190.228 742
1995 32.214 1.684 29.858 1.399 73.371 1.470
2000 13.100 1.084 26.200 832 117.000 594
2001 11.700 1.855 21.500 1.698 44.800 1.623
2002 14.844 1.378 25.617 1.312 69.793 2.090
2003 18.135 1.296 26.996 1.470 122.224 1.840
2004 23.590 2.417 45.430 1.178 112.243 2.659 834 1221
2005 12.210 3.178 57.650 724 130.752 2.392 380 776
2006 17.530 2.035 57.441 608 177.481 1.943 399 1.165
2007 19.581 881 40.070 449 109.314 1.245 598 829
2008 17.416 2.086 36.118 696 46.135 1.963 487 1.201
2009 21.997 1.361 29.673 753 48.249 1.746 78 961
Sursa: FAO Statistics Division

72
 3.1.4. Exporturi, importuri ‫܈‬i consumuri la leguminoasele pentru boabe
În perioada 2000-2009 (după datele FAO), exportul mondial de seminĠe de leguminoase
pentru boabe a fost cuprins între 57,1 úi 89,9 milioane t/an, repartizarea pe principalele specii (ca
valori medii) fiind următoarea:
- 63,2 milioane tone seminĠe de soia;
- 3,3 milioane tone seminĠe de mazăre;
- 3,2 milioane tone seminĠe de fasole;
- 1,3 milioane tone seminĠe de linte;
- 1,1 milioane tone seminĠe de arahide decojite úi 0,2 milioane tone seminĠe de arahide păstăi;
- 0,86 milioane tone seminĠe de năut;
- 0,54 milioane tone seminĠe de bob.
Cele mai mari Ġări exportatoare de seminĠe de leguminoase pentru boabe în perioada
2000-2009 au fost următoarele:
- pentru soia: SUA (28,6 milioane t/an), Brazilia (19,8 milioane t/an), Argentina (8,3 milioane
t/an);
- pentru mazăre: Canada (1,76 milioane t/an), FranĠa (0,54 milioane t/an), SUA (0,26 milioane
t/an);
- pentru fasole: Birmania (963 mii t/an), China (759 mii t/an), SUA (328 mii t/an);
- pentru linte: Canada (571 mii t/an), Turcia (160 mii t/an), Australia (143 mii t/an);
- pentru arahide decojite: China (318 mii t/an), SUA (165 mii t/an), India (148 mii t/an);
- pentru arahide păstăi: China (83 mii t/an), India (39 mii t/an), SUA (18 mii t/an);
- pentru năut: Australia (205 mii t/an), Mexic (129 mii t/an), Turcia (113 mii t/an);
- pentru bob: Australia (167 mii t/an), FranĠa (158 mii t/an), Marea Britanie (111 mii t/an).
Cele mai mari Ġări importatoare de seminĠe de leguminoase pentru boabe în perioada
2000-2009 au fost următoarele:
- pentru soia: China (24,5 milioane t/an), Olanda (5,0 milioane t/an), Japonia (4,5 milioane
t/an);
- pentru mazăre: India (928 mii t/an), Spania (450 mii t/an), Belgia (308 mii t/an);
- pentru fasole: India (360 mii t/an), SUA (150 mii t/an), Japonia (128 mii t/an);
- pentru linte: Sri Lanka (92 mii t/an), Egipt (86 mii t/an), Bangladesh (79 mii t/an);
- pentru arahide decojite: Olanda (237 mii t/an), Indonezia (99 mii t/an), Marea Britanie (90 mii
t/an);
- pentru arahide păstăi: Indonezia (42 mii t/an), Italia (20 mii t/an), Mexic (18 mii t/an);
- pentru năut: India (216 mii t/an), Pakistan (121 mii t/an), Bangladesh (66 mii t/an);
- pentru bob: Egipt (305 mii t/an), Italia (126 mii t/an), Spania (43 mii t/an).
În România, în perioada 2000-2009, exporturile de seminĠe de leguminoase pentru boabe au
fost cuprinse între 1,7 úi 60,2 mii t/an, fiind reprezentate în principal de seminĠe de soia (în medie
26,4 mii t/an) úi mazăre (în medie 2,6 mii t/an). În aceeaúi perioadă, importurile de seminĠe de
leguminoase pentru boabe au fost cuprinse între 23,4 úi 168,1 mii t/an, fiind reprezentate în
principal de seminĠe de soia (în medie 58,4 mii t/an), fasole (în medie 16,3 mii t/an), alune decojite
(în medie 7,6 mii t/an), alune păstăi (în medie 3,6 mii t/an), mazăre (în medie 3,0 mii t/an).
Consumul mediu pe locuitor úi an în perioada 2000-2007 la principalele specii de
leguminoase pentru boabe a fost următorul:
- la soia, consumul mondial a fost de 1,5 kg/locuitor/an, consumul cel mai ridicat fiind
înregistrat în Asia (2,2 kg/locuitor/an), în Europa consumul fiind de 0,1 kg/locuitor/an
(consumul mediu cel mai scăzut pe plan mondial), iar în România practic nu se consumă;
- la mazăre, consumul mondial a fost de 0,7 kg/locuitor/an, consumul cel mai ridicat fiind
înregistrat în Europa (1,3 kg/locuitor/an), în România consumul fiind de 0,6 kg/locuitor/an;
- la fasole, consumul mondial a fost de 2,4 kg/locuitor/an, consumul cel mai ridicat fiind
înregistrat în America Centrală (10,9 kg/locuitor/an), în Europa consumul fiind de 0,7

73
 kg/locuitor/an (consumul mediu cel mai scăzut pe plan mondial), iar în România de 1,4
kg/locuitor/an;
- la arahide în coajă, consumul mondial a fost de 2,0 kg/locuitor/an, consumul cel mai ridicat
fiind înregistrat în America de Nord (4,0 kg/locuitor/an), în Europa consumul fiind de 1,1
kg/locuitor/an, iar în România de 0,7 kg/locuitor/an;
- la arahide decojite, consumul mondial a fost de 1,4 kg/locuitor/an, consumul cel mai ridicat
fiind înregistrat în America de Nord (2,8 kg/locuitor/an), în Europa consumul fiind de 0,7
kg/locuitor/an, iar în România de 0,5 kg/locuitor/an;
- la uleiul de soia, consumul mondial a fost de 3,4 kg/locuitor/an, consumul cel mai ridicat
fiind înregistrat în America de Nord (20,3 kg/locuitor/an), în Europa consumul fiind de 2,6
kg/locuitor/an, iar în România de 1,0 kg/locuitor/an;
- la uleiul de arahide, consumul mondial a fost de 0,7 kg/locuitor/an, consumul cel mai ridicat
fiind înregistrat în Africa (1,2 kg/locuitor/an), în Europa consumul fiind de 0,3 kg/locuitor/an,
iar în România practic nu se consumă.

3.1.5. ParticularităĠi biologice la leguminoasele pentru boabe

ParticularităĠi ale răsăririi. La fasole, fasoliĠă, soia úi lupin răsărirea este epigeică (face
excepĠie specia de fasole Phaseolus multiflorus), cotiledoanele ieúind la suprafaĠa solului datorită
alungirii axei hipocotile, adică a porĠiunii de tulpiniĠă de sub cotiledoane (fig. 23). La celelalte
specii de leguminoase pentru boabe (mazăre, năut, bob, linte) răsărirea este hipogeică (fig. 24),
cotiledoanele rămânând în sol, iar la suprafaĠa solului apare tulpiniĠa prin creúterea axului epicotil,
care reprezintă porĠiunea de tulpiniĠă cuprinsă între cotiledoane úi primele frunzuliĠe.
Tipul de răsărire úi tipul primelor frunze adevărate (paripenat compuse, imparipenat
compuse, trifoliate, palmate) constituie elemente importante de recunoaútere a speciilor de
leguminoase pentru boabe imediat după răsărire.
Rădăcina. Rădăcina principală este pivotantă, iar rădăcinile secundare sunt numeroase úi
mai subĠiri, mai puternic sau mai slab ramificate. Sistemul radicular la leguminoasele pentru boabe
poate fi de 3 tipuri (fig. 25):
- Tipul I, cu rădăcina principală viguroasă úi profundă, iar rădăcinile secundare puĠine la număr,
potrivit de lungi úi slab ramificate, întâlnindu-se la speciile de lupin (lupin alb, lupin galben úi
lupin albastru);
- Tipul II, cu rădăcina principală mai subĠire decât la tipul precedent, mai puĠin profundă úi cu
rădăcini secundare numeroase, mai lungi úi bogat ramificate, întâlnindu-se la mazăre, năut,
bob, linte;
- Tipul III, cu rădăcina principală subĠire úi puĠin profundă, cu rădăcini secundare puĠine la
număr úi bogat ramificate, destul de puĠin deosebite de rădăcina principală ca lungime úi
grosime, întâlnindu-se la fasole, fasoliĠă, soia.
Caracteristica sistemului radicular la leguminoase este formarea de nodozităĠi, atât pe
rădăcina principală cât úi pe cele secundare, ca rezultat al simbiozei plantei cu bacteriile din genul
Rhizobium.
Forma úi mărimea nodozităĠilor sunt diferite de la o specie la alta, acestea fiind:
- rotunde úi mari, la soia;
- rotunde úi mai mici, la fasole úi mazăre;
- lunguieĠe, la linte;
- alungite úi piriforme, la năut;
- mari (sub formă de conglomerat) úi neregulate, la lupin úi bob.
De asemenea, dispunerea pe rădăcini a nodozităĠilor este diferită de la o specie la alta,
acestea fiind:
- formate în cea mai mare parte pe rădăcina principală, la lupin, bob úi soia;
- formate pe rădăcinile laterale, la fasole, linte.
74
 Fig. 23. Răsărire epigeică Fig. 24. Răsărire hipogeică
(după Ecaterina Feher, 1993) (după Ecaterina Feher, 1993)

Fig. 25. Tipuri de rădăcini (după Costache D., 1988)

1- lupin alb (Lupinus albus); 2- mazărea (Pisum sativum); 3- fasolea (Phaseolus vulgaris)

Tulpina. La leguminoasele pentru boabe tulpina este fistuloasă (goală în interior în zona
internodurilor).
Talia tulpinii la leguminoasele pentru boabe este:
- înaltă, la lupin (70-150 cm), soia (60-150 cm), mazăre (60-150 cm);
- mijlocie, la fasole oloagă (30-50 cm), năut (30-60 cm);
- mică, la linte, latir (20-40 cm).
Portul tulpinii la leguminoasele pentru boabe poate fi:
- erect, la lupin, bob, năut, soia, fasole (la soiurile oloage de câmp), fasoliĠă;
- semierect (semiaplecat), la mazăre (soiurile cu talie mică úi frunze de tip afila), linte;
- culcat, la mazăre (soiurile cu talie înaltă úi frunze de tip normal), unele forme de arahide, latir;
- volubil, la fasole urcătoare.
După ramificare tulpina la leguminoasele pentru boabe poate fi:
- bogat ramificată, la fasole (forme cu talie mică - soiuri oloage), năut, fasoliĠă, latir;
- mijlociu ramificate, la mazăre (tulpina este ramificată mai mult spre bază), soia, lupin,
arahide;
- slab ramificată, la bob.
Frunza. Frunzele la leguminoase sunt compuse din trei sau mai multe foliole, cu excepĠia
primelor 2 frunze la fasole úi soia care sunt simple úi dispuse opus.
După numărul de foliole úi după dispunerea foliolelor pe peĠiol, frunza la leguminoasele
pentru boabe poate fi (fig. 26):
- trifoliată, la fasole, soia, fasoliĠă;
- palmată, la lupin;
- penat compusă, care poate fi:
75
 - paripenat compusă, la care de-a lungul peĠiolului se prind una sau mai multe perechi de
foliole, iar terminal se află cel mai adesea un cârcel sau un apendice, rezultat din
transformarea foliolei nepereche; frunze paripenat compuse prezintă mazărea, lintea,
bobul, arahidele;
- imparipenat compusă, la care peĠiolul are în partea lui terminală o foliolă de aceeaúi
mărime úi formă cu foliolele perechi; singura leguminoasă cu frunza imparipenat
compusă este năutul, la care foliolele sunt dinĠate pe margine.
La baza frunzelor se găsesc două stipele care au forme úi mărimi caracteristice fiecărei
specii.

Fig. 26. Tipuri de frunze la leguminoase (după Costache D., 1988)

1- mazăre (Pisum sativum); 2- năut (Cicer arietinum); 3- lupin alb (Lupinus albus);
4- lupin galben (Lupinus luteus); 5- arahide (Arachis hypogaea); 6- fasole (Phaseolus vulgaris);
7- soia (Glycine max); 8- bob (Vicia faba)

Floarea úi inflorescenĠa. Florile la leguminoasele pentru boabe sunt grupate în inflorescenĠe

de tip racem (la mazăre, fasole, soia, linte, bob, lupin) sau sunt solitare (la năut, arahide). Racemele
sunt dispuse axial pe tulpină la majoritatea leguminoaselor sau sunt terminale la lupin. Florile
solitare sunt dispuse la subsuara frunzelor.
Alcătuirea florii este caracteristică familiei Fabaceae, având cinci sepale concrescute úi
cinci petale libere, diferite ca formă úi mărime, una fiind mare (denumită stindard), două laterale
mai mici úi acoperite parĠial de stindard (denumite aripioare) úi două petale concrescute úi acoperite
de aripioare (denumite carenă sau luntriĠă). Androceul este diadelf, fiind alcătuit din 10 stamine,
din care 9 unite úi una liberă. Ovarul este unilocular úi cuprinde un număr diferit de ovule (1-9 sau
mai multe), caracteristic speciei.
Polenizarea la leguminoasele pentru boabe este autogamă cu diferite grade de alogamie, cu
excepĠia lupinului galben, lupinului peren, bobului úi fasoliĠei, la care polenizarea este alogamă
entomofilă.
Culoarea petalelor úi mărimea florilor, alături de gruparea lor în inflorescenĠă, constituie
caractere importante de recunoaútere a leguminoaselor pentru boabe în faza de înflorire.
Fructul. La leguminoase, fructul este o păstaie cu una sau mai multe seminĠe (fig. 27).
Păstaia provine dintr-o carpelă îndoită având marginile sudate, sudura reprezentând partea dorsală a
păstăii. SeminĠele se prind în interiorul păstăii pe partea ventrală. La maturitate, păstaia este
dehiscentă (se desface cu uúurinĠă) la mazăre, fasole, fasoliĠă, úi indehiscentă la năut, bob, lupin,
linte, arahide.
După mărime, păstăile pot fi:
- mici, cu 1-2 seminĠe, la linte, năut, arahide;
76
 - mijlocii, cu 2-3 seminĠe, la soia, latir;
- mari, cu 4-9 seminĠe, la fasole, fasoliĠă, mazăre, lupin, bob.

Fig. 27. Păstăi de leguminoase pentru boabe

1- mazăre (Pisum sativum); 2- fasole (Phaseolus vulgaris); 3- soia (Glycine max);
4- bob (Vicia faba); 5- lupin alb (Lupinus albus); 6- năut (Cicer arietinum);
7- linte (Lens culinaris)

SămânĠa. La leguminoase, bobul este o sămânĠă autentică din punct de vedere botanic.
SămânĠa este alcătuită din:
- tegument;
- embrion.
Tegumentul sau înveliúul seminĠei este adesea mult îngroúat úi greu permeabil (la bob,
fasole), sau ceva mai subĠire úi mai permeabil (la soia úi alunele de pământ). Tegumentul este
format din :
- testă (înveliúul extern) ;
- tegument intern (înveliúul intern).
Testa prezintă la exterior un rând de celule alungite, cu pereĠii exteriori úi laterali foarte
îngroúaĠi, uniforme ca mărime úi foarte dense. Stratul următor este alcătuit din celule în formă de
mosorele, având pereĠii îngroúaĠi úi fiind dispuse, de asemenea, regulat.
Tegumentul intern se găseúte sub testă, fiind alcătuit din mai multe rânduri de celule uúor
comprimate úi cu pereĠii mai subĠiri.
Embrionul este alcătuit din: două cotiledoane; tigelă (tulpiniĠă); muguraú (gemulă); radiculă
(rădăciniĠă).

3.1.6. Formarea recoltei la leguminoasele pentru boabe

Ca úi în cazul cerealelor, recolta la leguminoasele pentru boabe este determinată de

potenĠialul genetic al fiecărei plante úi de factorii de mediu (radiaĠie solară, apă, căldură, elemente
nutritive, buruieni, agenĠi patogeni, dăunători, etc.) care influeĠează manifestarea potenĠialul genetic
într-o măsură mai mare sau mai mică.
Elementele productivităĠii (elementele care contribuie la formarea producĠiei) la
leguminoasele pentru boabe sunt următoarele:
- numărul de plante/m2;
- numărul de păstăi/plantă;
- numărul de boabe/păstaie;
- masa medie a unui bob exprimată prin MMB (masa a 1000 de boabe).
77
 Numărul de plante/m2 rezultă din densitatea la semănat, facultatea germinativă a seminĠelor
úi condiĠiile din perioada de germinare–răsărire. Reducerea densităĠii de-a lungul perioadei de
vegetaĠie se datorează concurenĠei dintre plantele de leguminoase úi buruieni pentru resurse (radiaĠie
solară, apă, elemente nutritive), atacului de boli úi dăunători sau eventualelor lucrări de îngrijire (de
exemplu, praúile la fasole úi soia).
Numărul de păstăi/plantă se formează de la iniĠierea florală úi până în stadiul limită de
avortare úi este determinat de capacitatea de ramificare, numărul de noduri fertile pe tulpină úi talia
plantei, numărul de păstăi la fiecare nod fertil. Numărul de păstăi/plantă este influenĠat de condiĠiile
de mediu, úi anume: resursele trofice, hidrice úi de energie solară, respectiv de concurenĠa pentru
aceste resurse.
Numărul de boabe/păstaie depinde de condiĠiile de vegetaĠie de la iniĠierea florală úi până în
perioada de formare a boabelor. În timpul înfloritului, condiĠiile de vegetaĠie pot contribui la
reducerea numărului de boabe în păstaie.
MMB este determinată de caracteristicile soiului úi este influenĠată de condiĠiile de mediu
din perioada de formare úi umplere a boabelor.

Întrebări:
- PrezentaĠi importanĠa leguminoaselor pentru boabe.
- Care sunt cele mai importante zone de cultură a leguminoaselor pentru boabe, cele mai importante Ġări
cultivatoare úi care este suprafaĠa cultivată cu leguminoase pentru boabe în România.
- Care sunt producĠiile obĠinute la leguminoasele pentru boabe pe plan mondial úi în România.
- Care sunt marile Ġări exportatoare úi importatoare de leguminoase pentru boabe úi care sunt exporturile úi
importurile de seminĠe de leguminoase pentru boabe în România.
- Care sunt consumurile de seminĠe de leguminoase pentru boabe pe plan mondial úi în România.
- PrezentaĠi caracteristicile răsăririi úi ale rădăcinii la leguminoasele pentru boabe.
- PrezentaĠi caracteristicile tulpinii úi frunzei la leguminoasele pentru boabe.
- PrezentaĠi caracteristicile florii, inflorescenĠei úi fructului la leguminoasele pentru boabe.
- PrezentaĠi caracteristicile seminĠei la leguminoasele pentru boabe.
- PrezentaĠi formarea recoltei úi elementele productivităĠii la leguminoasele pentru boabe.

Bibliografie recomandată:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaúi.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. Fitotehnie. Editura “Ceres”, Bucureúti.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilică, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie. Editura Didactică úi
Pedagogică, Bucureúti.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale úi leguminoase pentru boabe, EdiĠia a doua. Editura Ceres,
Bucureúti.
5. Roman Gh.V., V. Ion, LenuĠa Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale úi leguminoase pentru boabe. Editura
Ceres, Bucureúti.

78
 3.2. Soia

Cuvinte cheie: soia, importanĠă, compoziĠie chimică, sistematică, soiuri, cerinĠe, zone de cultură, rotaĠie,
fertilizare, lucrările solului, semănat, lucrări de îngrijire, recoltat.

Obiectivele subcapitolului:
- prezentarea importanĠei culturii de soia úi a compoziĠiei chimice a bobului;
- prezentarea sistematicii soiei úi soiuri admise pentru cultivare în România;
- prezentarea cerinĠelor soiei faĠă de factorii de climă úi sol úi a zonelor de cultură în România;
- prezentarea tehnologiei de cultivare a soiei, respectiv a particularităĠilor rotaĠiei, fertilizării, lucrărilor
solului, semănatului, lucrărilor de îngrijire úi recoltatului.

3.2.1. ImportanĠa culturii

Soia1 este utilizată în alimentaĠia omului, în furajarea animalelor úi ca materie primă pentru
diferite industrii.
În alimentaĠia omului se utilizează seminĠele úi păstăile nemature pentru prepararea de
diferite mâncăruri. De asemenea, seminĠele mature pot fi utilizate în diferite reĠete culinare.
PlăntuĠele tinere cu cotiledoane úi primele frunzuliĠe sunt utilizate pentru prepararea de salată.
Făina obĠinută din boabele de soia se poate utiliza în proporĠie de 5 până la 15% în amestec
cu făina de grâu, pentru obĠinerea de pâine cu un conĠinut mai ridicat în proteină. De asemenea, din
făina de soia se obĠine o gamă largă de produse alimentare, precum: lapte vegetal, brânză vegetală,
surogat de cafea, ciocolată, biscuiĠi, etc.
Fibrele proteice din úroturile de soia sunt folosite pentru obĠinerea de „carne vegetală” din
care se prepară salam, cârnaĠi, úniĠele, chifteluĠe etc.
În furajarea animalelor se utilizează úroturile de soia rămase după extragerea uleiului ca
sursă proteică de bază în obĠinerea furajelor concentrate pentru majoritatea categoriilor de animale.
ùroturile de soia constituie un articol de comerĠ internaĠional foarte important, de multe ori având o
valoare mai mare decât uleiul care se obĠine din seminĠe.
Planta întreagă se poate folosi în furajarea animalelor ca furaj verde, fân sau siloz, având un
conĠinut ridicat de proteină, dar úi de grăsimi.
SeminĠele de soia se folosesc ca materie primă pentru obĠinerea de ulei, care este utilizat
direct în consumul uman ca ulei de gătit, dar úi ca materie primă pentru obĠinerea de margarină,
lecitină, săpunuri, culori pentru pictură, mase plastice etc. În producĠia mondială de ulei vegetal,
soia ocupă locul 2, după uleiul de palmier.
Din punct de vedere agronomic, soia are o importanĠă deosebită prin faptul că lasă o
cantitate mare de azot în sol (cca. 80-120 kg/ha), ca urmare a simbiozei cu bacteriile fixatoare de
azot. Soiurile timpurii de soia sunt bune plante premergătoare pentru cerealele de toamnă.
Soia a primit diferite denumiri de-a lungul timpului, legate de multiplele sale utilizări, fiind
considerată ca „planta de aur” a omenirii, „planta minune” sau „planta viitorului”.

3.2.2. CompoziĠia chimică a bobului úi factorii de influenĠă

HidraĠii de carbon reprezintă între 19 úi 25% din masa bobului, fiind reprezentaĠi de
zaharoză, amidon, dextrină, hemiceluloză, celuloză, pentozani, rafinoză, monozaharide.
Proteinele reprezintă 27-50% din masa bobului, proteina specifică soiei fiind glicinina, care
se caracterizează printr-un grad ridicat de digestibilitate úi un conĠinut ridicat în aminoacizi


1
Denumirea de soia vine din limba chineză de la „shiang-yu”, care în japoneză se pronunĠă „shoyu”, desemnând sosul de soia. În limba japoneză,
cuvântul s-a schimbat în so-ya, denumire care s-a răspândit în lumea întreagă.
Engleză - Soybean; Franceză - Soja; Spaniolă - Soya; Italiană - Soia; Germană - Sojabohne.
79
esenĠiali, fiind apropiată de proteina de origine animală (proteina din carne sau ouă). ConĠinutul
proteinei de soia în lizină este de 6-7%.
ConĠinutul de proteină din seminĠe este diferit de la un soi la altul, fiind influenĠat de factorii
de mediu úi de tehnologia de cultivare (fertilizarea cu azot úi bacterizarea seminĠelor înainte de
semănat determină creúterea conĠinutului de proteină).
Lipidele reprezintă 17-25% din masa bobului. Uleiul de soia conĠine 15-25% acizi graúi
saturaĠi úi 75-85% acizi graúi nesaturaĠi, respectiv 30-35 acid oleic, 44-55% acid linoleic úi 5-10%
acid linolenic. ConĠinutul ridicat de acid linolenic determină un grad ridicat de instabilitate a
uleiului rafinat de soia.
Uleiul de soia este semisicativ, cu indicele de iod cuprins înte 107 úi 139.
ConĠinutul de lecitină este de 2-4%, aceasta având o largă întrebuinĠare în medicină.
Elementele minerale conĠinute de seminĠele de soia sunt fosforul, calciul, magneziul úi
potasiul.
Vitaminele din seminĠele de soia sunt: A, B1, B2, C, D, E úi K.

3.2.3. Sistematică úi soiuri

Soia face parte din genul Glycine, care cuprinde un număr însemnat de specii. Dintre
acestea, numai Glycine max (L.) Merrill (sin. Glycine hispida (Moench.) Max.) prezintă importanĠă
pentru cultură, aceasta provenind din specia spontană Glycine ussuriensis, care creúte în stare
spontană în Japonia, Manciuria úi Coreea.
În cadrul speciei Glycine max (L.) Merrill se cunosc patru subspecii, în Ġara noastră
cultivându-se subspecia manshurica Enk.
Glycine max (L.) Merrill ssp. manshurica Enk. se caracterizează prin: tulpină groasă, dreaptă;
frunze mijlocii, pubescente (periúori albi sau castaniu-deschis); flori mijlocii, albe sau violete;
păstaie mijlocie, liniară, puĠin curbată; seminĠe mijlocii (MMB = 120-180 g), ovale, oval-alungite,
rar sferice, galbene, verzi, castanii sau negre.
Soiurile de soia se grupează după perioada de vegetaĠie în 13 grupe (de la 000 la X), dintre
care numai primele 5 pot ajunge la maturitate în condiĠiile din Ġara noastră. În anul 2010, în
România au fost admise pentru cultivare următoarele soiuri:
- soiuri foarte timpurii (foarte precoce) – grupa 000, cu cerinĠe termice1 de la 1.000 la 1.150oC:
Perla;
- soiuri timpurii (precoce) – grupa 00, cu cerinĠe termice de la 1.151 la 1.250oC: Bolyi 44,
Eugen, Felix, Oana F, Onix, Românesc 99;
- soiuri semitimpurii (semiprecoce) – grupa 0, cu cerinĠe termice de la 1.251 la 1.350oC:
Columna, Daciana, Neoplanta, Proteinka;
- soiuri semitârzii (semitardive) – grupa I, cu cerinĠe termice de la 1.351 la 1.400oC: Balkan,
Danubiana, Isidor, PS1012, PS1020, Triumf;
- soiuri târzii (tardive) – grupa II, cu cerinĠe termice de la 1.401 la 1.500oC: Vennera.

3.2.4. CerinĠe faĠă de climă úi sol

Soia este cultivă de la 55o latitudine nordică (Moscova) până la 45o latitudine sudică
(Argentina úi Chile).

3.2.4.1. CerinĠe faĠă de căldură

Temperatura minimă de germinaĠie este 7-8°C (după unii cercetători de 6-7°C). Pentru
răsărire, soia necesită o sumă a temperaturilor pozitive de 110-130oC.

1
¦TBA (suma temperaturilor biologic active), cu pragul biologic (temperatura de bază) de 10oC.
80
 După răsărire, plăntuĠele de soia suportă temperaturi de -2°C...-3°C, pentru perioade scurte.
În schimb, temperaturile de -3°C în faza de 3 frunze trifoliate determină pagube însemnate.
Temperaturile optime sunt în intervalul 21-23°C pentru formarea organelor de reproducere,
22-25°C pentru înflorire, 21-23°C pentru formarea fructelor úi seminĠelor úi 19-20°C pentru
maturare.

3.2.4.2. CerinĠe faĠă de umiditate

Soia este o plantă cu cerinĠe relativ ridicate faĠă de umiditate. Consumul specific
(coeficientul de transpiraĠie) este cuprins între 500 úi 700.
Pentru a germina, seminĠele de soia obsorb 120-150% apă din greutatea lor uscată.
Perioada critică pentru apă se înregistrează în fazele de formare a organelor de reproducere,
înflorire, dar mai ales în perioada de formare úi umplere a seminĠelor, faze care calendaristic se
încadrează de obicei între 10-15 iunie úi 15-20 august. InsuficienĠa apei în această perioadă duce la
căderea florilor úi păstăilor, formarea de seminĠe mici, ceea ce în final duce la obĠinerea unei
producĠii mici, redusă până la jumătate.
ÎnsuficienĠa apei de-a lungul perioadei de vegetaĠie afectează negativ toate elementele
productivităĠii, dar mai ales numărul de păstăi pe plantă úi mărimea boabelor.
În zona de sud, pentru cultura de soia se impune irigarea, cu excepĠia zonelor din Lunca
Dunării, unde irigarea este necesară numai în perioadele mai secetoase. În Câmpia de Vest, irigarea
este necesară numai în perioadele mai secetoase, în timp ce în zonele de cultură din jumătatea de
nord a Moldovei úi din Transilvania irigarea de obicei nu este necesară.
Excesul de umiditate este dăunător în toate fazele de vegetaĠie.

3.2.4.3. CerinĠe faĠă de lumină

După cerinĠele faĠă de fotoperioadă (lungimea zilei), soia este o plantă de zi scurtă.
La o iluminare intensă, planta de soia ramifică mai mult úi se formează mai multe păstăi pe
plantă.

3.2.4.4. CerinĠe faĠă de sol

Soia are cerinĠe relativ mari faĠă de sol. Aceasta necesită soluri cu textură mijlocie, cu
reacĠie neutră (pH în jur de 6,5), bine drenate, bogate în humus, fosfor, potasiu úi calciu. Sunt
indicate solurile din seria cernoziomurilor, solurile brun-roúcate úi aluviale.
Nu sunt favorabile pentru soia solurile argiloase, cu apă stagnantă, acide sau sărăturate,
precum úi cele nisipoase.
Pe solurile calcaroase se manifestă frecvent fenomenul de carenĠă în microelemente úi
fosfor, iar pe solurile acide trebuie aplicate amendamente.
Soia găseúte condiĠii apropiate de optim, atât din punct de vedere al solului cât úi al
climatului, în incintele îndiguite din Lunca Dunării.

3.2.5. Zonarea culturii de soia în România

În Ġara noastră există 5 zone de favorabilitate a culturii soiei, în funcĠie de potenĠialul termic,
respectiv suma temperaturilor biologic active (TBA) cu pragul biologic de 10oC, úi anume:

81
 - Zona I – cu un potenĠial termic de 1.600-1.750°C úi care cuprinde sudul Câmpiei Române úi
Dobrogea. În această zonă, se recomandă cultivarea soiurilor de soia târzii úi semitârzii, în
condiĠii de irigare.
- Zona II – cu un potenĠial termic de 1.400-1.600°C úi care cuprinde Câmpia de vest (Câmpia
Banatului úi Criúanei). În această zonă, se recomandă cultivarea soiurilor de soia semitârzii úi
semitimpurii, în condiĠii de irigare, dar úi la neirigat.
- Zona III – cu un potenĠial termic de 1.400-1.600°C úi care cuprinde partea de nord a Câmpiei
Române. În această zonă, se recomandă cultivarea soiurilor de soia semitârzii, semitimpurii úi
timpurii în zonele mai nordice.
- Zona IV – cu un potenĠial termic de l.200-l.400°C úi care cuprinde partea de est a Moldovei úi
Câmpia de nord-vest a tării. În această zonă, se recomandă cultivarea soiurilor de soia
semitimpurii, timpurii úi foarte timpurii.
- Zona V – cu un potenĠial termic de 1.100-1.200°C úi care cuprinde partea de vest úi sud-vest a
Transilvaniei (luncile Mureúului, Târnavelor úi Someúului) úi partea de nord-est a Moldovei.
În această zonă, se recomandă cultivarea soiurilor de soia timpurii úi foarte timpurii.

3.2.6. Tehnologia de cultivare

3.2.6.1. RotaĠia

Soia este o plantă de cultură puĠin pretenĠioasă faĠă de planta premergătoare. Totuúi, aceasta
preferă ca plante premergătoare cerealele păioase, porumbul, sfecla de zahăr, cartoful.
Nu sunt indicate ca plante premergătoare leguminoasele anuale sau perene, efectul benefic
al acestora fiind valorificat mai bine de alte plante de cultură. De asemenea, nu sunt indicate ca
plante premergătoare floarea-soarelui úi rapita, acestea având boli comune cu soia (Sclerotinia
sclerotiorum – putregaiul alb).
Spre deosebire de alte leguminoase pentru boabe, soia suportă monocultura timp de 2-3 ani.
Totuúi, se recomandă evitarea monoculturii ca urmare a faptului că se înmulĠesc bolile úi dăunătorii
specifici úi creúte gradul de îmburuienare.
Ca urmare a efectului pozitiv asupra fertilităĠii solului, prin lăsarea unei cantităĠi mari de
azot în sol (80-120 kg azot/ha), soia este o plantă bună premergătoare pentru toate celelalte plante
de cultură, cu excepĠia florii-soarelui, rapiĠei úi a altor plante leguminoase.
RotaĠia soia-porumb este favorabilă atât soiei cât úi porumbului, fiind practicată în
exploataĠiile agricole mari cultivatore de soia úi porumb.
Soiurile timpurii de soia sunt bune premergătoare pentru cerealele păioase de toamnă.

3.2.6.2. Fertilizarea

Consumul specific de elemente nutritive pentru formarea a 100 kg seminĠe úi biomasa

secundară aferentă este de: 7,1-11 kg azot, 1,6-4,0 kg P2O5 úi 1,8-4,0 kg K2O. Soia consumă
cantităĠi mari de azot, aceasta datorându-se conĠinutului ridicat al întregii plante în acest element (în
proteină).
Aplicarea îngrăúămintelor minerale. Plantele de soia utilizează azotul din soluĠia solului
(în proporĠie de 35-50%) úi azotul obĠinut din simbioza cu bacteriile Bradyrhizobium japonicum (în
proporĠie de 50-65%) care trăiesc în nodozităĠile de pe rădăcinile soiei.
Azotul din sol este necesar plantelor de soia în primele faze de vegetaĠie (în primele 25-35
zile), până când începe să funcĠioneze simbioza cu bacteriile fixatoare de azot. După realizarea
simbiozei, plantele de soia îúi procură între 20 úi 80% din necesarul de azot pe această cale.

82
 Bacteriile fixatoare de azot se dezvoltă bine în următoarele condiĠii: pe solurile bine
aprovizionate în fosfor, potasiu, sulf, calciu, magneziu, molibden, cobalt; în condiĠii optime de
umiditate; în condiĠii moderate de temperatură (temperaturile scăzute úi cele foarte ridicate inhibă
procesul de simbioză).
Bacteriile fixatoare de azot sunt distruse de fungicidele cu care se tratează seminĠele úi de
unele erbicide aplicate în doze mari, cum sunt cele pe bază de metribuzin, trifluralin, etc.
Bacterizarea (tratarea) seminĠelor cu tulpini de Bradyrhizobium japonicum determină
acumularea de până la 220 kg N/ha.
Dozele de îngrăúăminte cu azot se stabilesc în funcĠie de fertilitatea solului úi de bacterizare,
putându-se administra până la 90 kg s.a./ha.
Pe solurile sărace în azot, înainte de pregătirea patului germinativ se aplică 30-40 kg N
s.a./ha (de preferat sub formă amidică). Pe celelalte soluri, fertilizarea cu azot se face în funcĠie de
reuúita simbiozei cu bacteriile fixatoare de azot, prin administrarea azotului în vegetaĠie odată cu
efectuarea praúilelor mecanice (praúila I úi a Il-a).
Reuúita bacterizării (simbiozei) se verifică când plantele de soia au l-3 frunze trifoliate, în
5-10 puncte de control luate pe diagonala mare a lanului. În fiecare punct de control se stabileúte
procentul de plante cu nodozităĠi úi eficienĠa activităĠii bacteriilor prin strivirea nodozităĠilor,
aprecierea făcându-se astfel: dacă conĠinutul nodozităĠilor este de culoare roúie (culoare datorată
prezenĠei leghemoglobinei) înseamnă că bacteriile au o activitate bună; dacă conĠinutul
nodozităĠilor este incolor sau uúor roz înseamnă că bacteriile nu sunt active sau sunt puĠin active.
Dozele de îngrăúăminte cu azot se stabilesc astfel:
- dacă sunt peste 5 nodozităĠi pe plantă, iar peste 85% dintre plante au nodozităĠi, doza de azot
este de 0-30 kg s.a./ha;
- dacă sunt între 1 úi 5 nodozităĠi pe plantă, iar peste 50% dintre plante au nodozităĠi, doza de
azot este de 30-60 kg s.a./ha;
- dacă nu sunt nodozităĠi pe plantă, doza de azot este de 60-90 kg s.a./ha.
Dozele de îngrăúăminte cu fosfor sunt de până la 90 kg P2O5/ha, iar cele cu potasiu sunt de
40-60 kg K2O/ha. Îngrăúămintele cu fosfor nu sunt necesare pe solurile cu peste 5 mg P2O5 la 100 g
sol.
Îngrăúămintele cu fosfor úi potasiu se aplică sub arătura de bază, ca îngrăúăminte simple, sau
la pregătirea patului germinativ, ca îngrăúăminte complexe.
Aplicarea îngrăúămintelor foliare constă în 2 administrări, prima atunci când sunt formate
complet frunzele, iar a doua la începutul formării păstăilor. Se utilizează volume de soluĠie cuprinse
între 300-500 m3/ha, cu o concentraĠie de 0,5-1,0%.
Sunt recomantate îngrăúămintele foliare cu raporturi egale între N:P:K sau cu raportul în
favoarea fosforului. Se utilizează îngrăúăminte foliare de tip Brassitrel, Elite Verde, F-231,
Ferticare 14-11-27, Folplant 231, Nutrileaf 20-20-20, Polyfeed 12-28-27, Kristalon 18-18-18,
Kristalon 13-40-13, Nitrophoska 20-19-19 etc.
Se pot utiliza úi îngrăúăminte foliare numai cu azot, precum Last N, în doză de 10-15 l/ha,
aplicat în stadiul prefloral în 100-200 l soluĠie/ha, putându-se repeta tratamentul în faza de formare
a păstăilor.
Soia valorifică bine efectul remanent al îngrăúămintelor organice úi al amendamentelor după
2-4 ani de la aplicarea lor.

3.2.6.3. Lucrările solului

Lucrările solului pentru soia sunt asemănătoare ca cele efectuate pentru cultura porumbului.
Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta
premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea

83
lucrării de dezmiriútit, mai ales atunci când efectuarea arăturii nu este posibilă din diferite motive
(sol uscat, lipsa utilajelor sau a combustibilului etc.).
Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuată arătura, cu
plugul în agregat cu grapa stelată, grapa cu colĠi sau grapa inelară.
Până în toamnă, terenul trebuie menĠinut curat de buruieni úi afânat, prin lucrări de
întreĠinere a arăturii efectuate cu grapa cu discuri úi lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colĠi
reglabili, grapa rotativă, sau numai cu grapa cu colĠi reglabili, în funcĠie de starea arăturii (gradul de
nivelare úi de mărunĠire a bolovanilor) úi de gradul de îmburuienare a solului. Se recomandă ca
lucrările de întreĠinere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcĠia arăturii, pentru o
bună nivelare a terenului.
Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta
premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă
efectuarea lucrării de dezmiriútit. Arătura se efectuează cât mai repede cu putinĠă, cu plugul în
agregat cu grapa stelată, grapa cu colĠi sau grapa inelară.
Soia face parte din grupa plantelor cu cerinĠe mijlocii faĠă de adâncimea de afânare a solului.
Ca atare, arătură de vară sau de toamnă se efectuează la adâncimea de 20-25 cm.
Nivelarea terenului este foarte importantă pentru soia, pentru a se asigura un semănat úi
deci un răsărit uniform, precum úi un recoltat fără pierderi. Terenurile denivelate se lucrează după
dezmiriútit cu nivelatorul (1-2 lucrări), după care se efectuează arătura. În cazul lucrărilor de
întreĠinere a arăturii efectuate cu grapa cu discuri, aceasta este obligatoriu să fie prevăzută cu lamă
nivelatoare.
Lucrările solui în primăvară. Dacă arătura a fost efectuată în condiĠii bune, iar terenul se
prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat úi fără resturi vegetale la suprafaĠă, solul rămâne
nelucrat până în preziua sau ziua semănatului, când se va pregăti patul germinativ prin 1-2 lucrări
cu combinatorul.
Atunci când la desprimăvărare terenul este denivelat úi îmburuienat, imediat după zvântare
se execută o lucrare cu grapa cu discuri úi lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colĠi, sau grapa
rotativă, după care se face pregătirea patului germinativ în preziua sau ziua semănatului, cu
combinatorul.
Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se recomandă a fi efectuată perpendicular
pe direcĠia de semănat.
Patul germinativ trebuie să fie mărunĠit, nivelat, afânat pe adâncimea de 3-5 cm, iar
dedesubt să fie „aúezat", pentru a se favoriza ascensiunea apei către bobul de soia.

3.2.6.4. SămânĠa úi semănatul

Calitatea seminĠelor pentru semănat. SeminĠele folosite la semănat trebuie să aparĠină

unui soi recomandat pentru zona de cultură úi să fie certificate. Pentru îndeplinirea cerinĠelor de
calitate pentru semănat, sămânĠa de soia trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98% úi germinaĠia
de peste 80%.
Tratarea seminĠelor. Tratarea seminĠelor cu fungicide împotriva bolilor se face numai
atunci când seminĠele nu se bacterizează úi dacă există riscul să apară úi să se dezvolte bolile în
vegetaĠie, folosindu-se produse precum Apron XL 350 ES (1,0 l/t) sau Dividend 030 FS (1,7 l/t). În
mod obiúnuit, dacă sămânĠa este sănătoasă, provenind din culturi semincere neinfectate, tratarea
seminĠelor înainte de semănat nu este necesară.
Tratarea seminĠelor cu biopreparatul bacterian Nitragin-soia, ce conĠine culturi de bacterii
Bradyrhizobium japonicum pe suport de agar-agar, contribuie la fixarea pe cale simbiotică de până
la 220 kg N/ha. Se folosesc 4 flacoane pentru cantitatea de sămânĠă de soia necesară semănatului
unui hectar. Tratamentul se efectuează la adăpost de razele solare, direct în câmp, cu ajutorul

84
dispozitivului de bacterizare sau prin pulverizarea (stropirea) seminĠelor cu soluĠie bacteriană pe o
prelată úi lopătarea acestora, iar semănatul se efectuează imediat.
Suspensia bacteriană se poate introduce úi direct în sol, în zona în care sunt introduse
seminĠele, cu ajutorul unui dispozitiv special prevăzut cu duze, ataúat la brăzdarele semănătorii,
aceasta impunându-se atunci când a fost necesară tratarea seminĠelor cu fungicide.
Epoca de semănat. Soia se seamănă atunci când în sol, la adâncimea de semănat, dimineaĠa
la ora 7oo se realizează temperatura minimă de germinare de 7-8qC úi vremea este în curs de
încălzire, ceea ce corespunde cu temperatura medie a aerului de 14-15°C. Aceste condiĠii se
realizează calendaristic, de regulă, în prima sau a doua decadă a lunii aprilie în sudul Ġării úi în
decada a doua sau a treia a lunii aprilie în celelalte zone ale Ġării.
Semănatul în epoca optimă asigură parcurgerea primelor faze de vegetaĠie în condiĠii de zi
scurtă úi temperaturi mai scăzute, ceea ce determină diferenĠierea unui număr mare de noduri pe
tulpină, prelungirea perioadei de înflorire úi o mai bună fructificare. De asemenea, semănatul în
epoca optimă asigură condiĠii mai bune de umiditate în sol pentru germinare úi răsărire, o eficienĠă
mai ridicată a erbicidelor aplicate la sol úi maturarea mai timpurie a plantelor.
Semănatul soiei se realizează de obicei în paralel cu semănatul porumbului.
Densitatea de semănat. Prin stabilirea densităĠii la semănat se urmăreúte obĠinerea la
recoltare a 40-50 plante/m2, pentru realizarea acestora semănându-se 50-55 b.g./m2. Limita
superioară se alege atunci când se seamănă soiuri semitimpurii, timpurii úi foarte timpurii, precum
úi în condiĠii de irigat úi atunci când semănatul se face la distanĠe mai mici între rânduri. Limita
inferioară se alege atunci când se seamănă soiuri semitârzii úi târzii, precum úi în condiĠii de neirigat
úi atunci când semănatul se face la distanĠe mai mari între rânduri.
Norma de semănat. Cantitatea de sămânĠă la hectar (norma de semănat) depinde de
densitatea de semănat, puritate fizică a seminĠelor, germinaĠia seminĠelor úi MMB. Norma de
semănat se calculează după următoarea formulă:
D x MMB
C x 100
PxG
unde: C = norma de semănat, în kg/ha;
D = densitatea de semănat, în boabe germinabile pe m2;
MMB = masa a 1000 de boabe, în g;
P = puritatea fizică a seminĠelor, în %;
G = germinaĠia seminĠelor, în %.
Norma de semănat variază, de obicei, între 70 úi 100 kg/ha.
Semănatul se efectuează cu semănători de precizie, la viteza de lucru de 5-11 km/oră.
Semănătorile trebuie să fie echipate cu brăzdare mici úi limitatoare de adâncime.
DistanĠa dintre rânduri. DistanĠa dintre rânduri se corelează cu gradul de îmburuienare a
terenului úi posibilităĠile de combatere a buruienilor, folosindu-se următoarele scheme de semănat:
- în condiĠiile combaterii chimice a buruienilor asociată cu lucrări mecanice de prăúit între
rânduri, precum úi pe terenuri neirigate sau irigate prin aspersiune, semănatul se efectuează în
rânduri echidistante la 50 cm atunci când lucrările mecanice de prăúit între rânduri se
efectuează cu tractoare cu pneuri înguste (de exemplu, tractoare de 45 CP), sau în benzi cu
45 cm între rândurile din bandă úi intervale de 70 cm (sau 60 cm) pe urmele roĠilor tractorului,
atunci când lucrările mecanice de prăúit între rânduri se efectuează cu tractoare cu pneuri late
(de exemplu, tractoare de 60 CP);
- în cazul unei combateri chimice foarte bune a buruienilor, semănatul se efectuează în rânduri
echidistante la 25 cm (30 cm), asigurându-se în acest fel o creútere uniformă úi mai viguroasă
a plantelor prin reducerea competiĠiei dintre plante pe rând, o acoperire a solului mai timpurie
de către covorul vegetal úi o mai bună captare a radiaĠiei solare;
- pe terenurile infestate cu buruieni care au răsărire eúalonată (Solanum nigrum, Xanthium sp.,
Abuthilon sp.), se recomandă semănatul în benzi, formate din două rânduri la distanĠa de

85
 25-30 cm cu 70 cm între benzi, ceea ce permite întreĠinerea culturii prin praúile mecanice úi
tratamente cu erbicide în benzi, reducându-se astfel necesarul de erbicide cu circa 50%;
- în cazul unei combateri chimice parĠiale a buruienilor úi a unui grad ridicat de îmburuienare,
precum úi pe terenuri irigate pe brazde, semănatul se efectuează în rânduri echidistante la 70
cm (sau 60 cm).
Soiurile timpurii, cu talia mică, se pretează mai bine la semănatul în rânduri apropiate.
Diferitele distanĠe dintre rânduri nu modifică úi densitatea de semănat.
Adâncimea de semănat. Adâncimea de semănat este cuprinsă între 2,5 úi 4 cm, în funcĠie
de umiditatea úi textura solului, úi nu trebuie să depăúească 5 cm. Semănatul este mai adânc (în jur
de 4 cm) în cazul semănatului pe soluri mai uscate úi mai uúoare, în timp ce în cazul solurilor cu
umiditate optimă úi mai grele semănatul este mai superficial (în jur de 3 cm).

3.2.6.5. Lucrări de îngrijire

Combaterea buruienilor. Soia este sensibililă la îmburuienare în primele faze de vegetaĠie

până când plantele ajung să acopere terenul, dar úi spre maturitate după ce încep să cadă frunzele.
Buruienile produc pagube la culturile de soia cuprinse între 40 úi 84% din potenĠialul de producĠie
al soiurilor (ùarpe N., 1976).
Combaterea buruienilor la soia se poate realiza prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin
folosirea erbicidelor úi efectuarea de lucrări mecanice.
Combaterea pe cale chimică a buruienilor se realizează prin utilizarea de erbicide în funcĠie
de buruienile prezente în cultură, astfel:
1- Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate úi dicotiledonate anuale (fără buruieni mai
rezistente precum Solanum nigrum, Abutilon theoprastii, Xanthium strumarium, Sinapis
arvensis, Raphanus raphanistrum) se pot utiliza erbicide:
 volatile, ce trebuie administrate înainte de pregătirea patului germinativ úi încorporate
imediat în sol prin lucrarea de pregătire a patului germinativ efectuată cu grapa cu discuri
la minimum 8 cm adâncime: Treflan 48 (1,2-2,0 l/ha);
 nevolatile, ce trebuie administrate înainte de pregătirea patului germinativ úi încorporate
odată cu lucrarea de pregătire a patului germinativ la 3-4 cm adâncime, mai ales în zonele
secetoase úi pe solurile cu un conĠinut scăzut de umiditate în momentul semănatului, sau
se administrează preemergent, imediat după semănat, mai ales în zonele umede úi pe
solurile cu un conĠinut ridicat de umiditate în momentul semănatului: Broadstrike (50-70
g/ha), Dual Gold (1,0-1,5 l/ha), Frontier 900 (1,2-1,6 l/ha), Pledge 50 WP (90-120 g/ha),
Sencor (Dancor) (0,25-0,50 kg/ha), Stomp (4,0-5,0 l/ha).
2- Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate úi dicotiledonate anuale (inclusiv buruieni
mai rezistente, precum: Solanum nigrum, Abutilon theoprastii, Xanthium strumarium, Sinapis
arvensis, Raphanus raphanistrum) se poate utiliza unul dintre erbicidele de la punctul 1, iar în
vegetaĠie se utilizează: Basagran 600 (1,5-2,0 l/ha) aplicat când plantele de soia au minim 3
frunze trifoliate, iar buruienile dicotiledonate au 2-4 frunze, sau se poate utiliza Dynam +
Extravon (80 g + 0,2 l/ha), când plantele de soia au minim 2 frunze trifoliate úi buruienile
dicotiledonate au 2-3 frunze. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate cu răsărire
eúalonată, se pot efectua 2 tratamente succesive cu erbicidul Basagran 600 (1,5+1,5 l/ha),
primul tratament efectuându-se atunci când plantele de soia au cel puĠin 2 frunze trifoliate, iar
buruienile dicotiledonate au 2-3 frunzuliĠe, iar al doilea tratament la reinfestare, după 3-4
săptămâni.
3- Pentru combaterea buruienilor anuale dicotiledonate, cu excepĠia ciumăfoaiei (Datura
stramonium) úi zârnei (Solanum nigrum), se utilizează unul dintre erbicidele de la punctul 1,
iar în vegetaĠie se utilizează erbicidul Harmony 50 SG (12 g/ha) + adjuvantul Trend (250
ml/ha), atunci când buruienile dicotiledonate sunt în faza de 2-4 frunze.
86
 4- Pentru combaterea buruienilor anuale úi perene (inclusiv Sorghum halepense), se utilizează
erbicidele de la punctele 1 úi 2, iar pentru combaterea costreiului (Sorghum halepense) se
utilizează erbicidele: Gallant S (1,0-1,5 l/ha), Agil (1,0 l/ha), Furore Super (2,5-3,0 l/ha),
Targa Super (1,0 l/ha pentru monocotiledonate anuale úi 2,5 l/ha pentru monocotiledonate
perene), Fusilade Forte (1,0-1,5 l/ha), Select Super (1,5-2,0 l/ha), Aramo (1,5-2,0 l/ha),
Pantera (1,5-2,0 l/ha), Leopard (1,5-2,0 l/ha), Nabus S (5,0-7,0 l/ha), care se aplică atunci
când plantele de costrei au 15-20 cm înălĠime. În condiĠii de secetă, pentru a se realiza
translocarea moleculelor de erbicid în rizomii de costrei úi a determina moartea plantei este
necesară irigarea cu 10-15 zile înainte de tratament, sau la 2-3 zile după efectuarea
tratamentului. De asemenea, în condiĠii de secetă, pentru ca plantele de costrei tratate să nu
regenereze, se recomandă utilizarea erbicidelor anticostrei la doza maximă úi asocierea lor cu
un adjuvant de tip Hyspray sau Frigate, în doză de 0,5%.
Atunci când se aplică erbicide pentru combaterea buruienilor anuale, este necesară
efectuarea a 1-2 praúile (dacă distanĠa dintre rânduri permite efectuarea praúilelor) la 10-12 zile
după aplicarea erbicidelor în vegetaĠie, pentru combaterea buruienilor perene. Praúilele se
efectuează la o adâncime care să asigure o bună distrugere a buruienilor, o adâncime mai mare
contribuind la uscarea solului, tăierea rădăcinilor superficiale ale plantelor de soia úi denivelarea
solului.
În cazul tratamentelor cu erbicide în vegetaĠie, se utilizează volume de 200-300 l de soluĠie
la hectar, pentru evitarea scurgerii soluĠiei de pe frunze úi diminuarea eficacităĠii erbicidului.
Combaterea dăunătorilor. Principalii dăunători ai soiei sunt:
- păianjenul roúu (Tetranicus urticae), care produce defolierea prematură (căderea frunzelor) úi
care se combate în momentul semnalării cu insecticide precum: Sintox 25 (2,0 l/ha), Nissorun
10 WP (0,04%), Omite 570 EW (0,8 l/ha)
- molia păstăilor (Etiella zinkenella), al cărui atac se previne prin evitarea monoculturii, iar dacă
este necesar prin efectuarea de tratamente chimice cu diferite insecticide omologate.
Combaterea bolilor. Cele mai periculoase boli la soia sunt: mana soiei (Peronospora
manshurica), arsura bacteriană (Pseudomonas glycine), fuzarioza (Fusarium ssp.), rizoctonia
(Rizoctonia ssp.), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), care se transmit prin sol úi resturi
vegetale, iar în condiĠii favorabile de umiditate úi temperatură pot aduce prejudicii culturii de soia.
Pentru prevenirea acestor boli se recomandă folosirea de sămânĠă sănătoasă, respectarea rotaĠiei, a
epocii úi a densităĠii de semănat, precum úi tratarea seminĠei înainte de semănat atunci când există
riscul dezvoltării acestor boli.
Atunci când bolile sunt semnalate în câmp, se efectuează 2-3 tratamente cu fungicide
precum Turdacupral (4 kg/ha). Primul tratament se efectuează la apariĠia simptomelor bolilor, iar
celelalte tratamente la intervale de 8-10 zile.
Pentru combaterea manei se poate folosi fungicidul Ridomil Gold MZ 68 WG (2,5 kg/ha).
Irigarea este absolut necesară la soia în zonele secetoase. Se poate spune că în zona de sud
úi sud-est a Ġării, irigarea este una dintre principalele măsuri fitotehnice care determină obĠinerea
unei producĠii mari la soia. În zonele cu mai puĠin de 500 mm precipitaĠii anuale, soia trebuie
cultivată pe terenurile irigate úi pe cele cu aport freatic.
În primăverile secetoase, pentru asigurarea unei bune răsăriri, este necesară efectuarea unei
udări de răsărire cu norme de 250-300 m3/ha, care îmbunătăĠeúte úi acĠiunea erbicidelor aplicate la
sol.
Prin aplicarea udărilor în vegetaĠie se urmăreúte menĠinerea umidităĠii solului la peste 50%
din IUA (intervalul umidităĠii active) pe adâncimea de 80 cm.
Perioada critică pentru apă la soia începe odată cu apariĠia primelor flori úi durează până la
umplerea seminĠelor, ceea ce calendaristic corespunde cu perioada cuprinsă între 10-15 iunie úi
15-20 august. Nu se recomandă aplicarea udărilor mai târziu de 20 august, pentru că se prelungeúte
vegetaĠia úi se întârzie maturizarea boabelor.

87
 Prima udare se aplică de obicei înainte de înflorire, iar următoarele la intervale de 10-14
zile, în funcĠie de precipitaĠii.
În perioada de vegetaĠie, la soia se efectuează 4-5 udări prin aspersiune.
Norma de udare este de 700-800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate bună úi 400-500 m3/ha
pe solurile cu permeabilitate mai slabă úi pe solurile mai uúoare (nisipoase). Se folosesc instalaĠii de
irigare cu tambur úi furtun, instalaĠii cu deplasare frontală, instalaĠii cu pivot central, iar acolo unde
există forĠă de muncă se poate utiliza instalaĠia IIAM-400 cu mutare manuală (mutarea se face de 2
ori pe zi).

3.2.6.6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare la soia este atunci când păstăile sunt uscate, au culoare brună,
iar boabele au culoarea úi luciul caracteristic, ceea ce corespunde unei umidităĠi de 13-14%.
Recoltarea se poate începe atunci când umiditatea seminĠelor a ajuns la 16% úi trebuie terminată
atunci când umiditatea seminĠelor a ajuns la 12%. Recoltarea mai timpurie duce la obĠinerea unui
număr mare de seminĠe verzi, ceea ce creează probleme deosebite la păstrare, iar recoltarea prea
târzie determină înregistrarea de pierderi prin scuturarea seminĠelor din păstăile bazale.
Pentru reducerea pierderilor la recoltare, cauzate în principal de inserĠia joasă a primelor
păstăi care rămân sub aparatul de tăiere al combinei, terenul pe care se seamănă soia trebuie să fie
cât mai bine nivelat, densitatea trebuie să fie optimă, soiurile folosite trebuie să aibă inserĠia
primelor păstăi la peste 10-12 cm de la nivelul solului, iar dacă se fac lucrări de prăúit acestea nu
trebuie să ducă la denivelarea solului.
De asemenea, pentru evitarea pierderilor, aparatul de tăiere al combinei trebuie să fie
coborât la maximum posibil, viteza de înaintare a combinei nu trebuie să depăúească 5 km/h, turaĠia
bătătorului să fie cuprinsă între 400 úi 500 rotaĠii/minut, deschiderea între bătător úi contrabătător să
fie de 20-25 mm la intrare úi 15-18 mm la ieúire, iar sitele să fie corespunzătoare. Reglajele
combinei se refac de mai multe ori pe zi, urmărindu-se ca pierderile de seminĠe să nu depăúească
3%.
Întrebări:
- PrezentaĠi importanĠa culturii soiei.
- Care este compoziĠia chimică a bobului la soia.
- PrezentaĠi sistematica soiei, clasificarea soiurilor de soia úi daĠi exemple de soiuri de soia admise în cultură în
România.
- PrezentaĠi cerinĠele soiei faĠă de factorii de climă úi sol.
- Care sunt zonele de cultură ale soiei în România.
- PrezentaĠi particularităĠile rotaĠiei la cultura soiei.
- PrezentaĠi particularităĠile fertilizării cu azot la cultura soiei.
- PrezentaĠi particularităĠile fertilizării cu fosfor, potasiu úi ale fertilizării foliare la cultura soiei.
- PrezentaĠi particularităĠile lucrărilor solului pentru cultura soiei.
- Care sunt cerinĠele soiei faĠă de calitatea seminĠelor pentru semănat úi care este epoca de semănat.
- Parametrii semănatului la soia: densitate, normă de semănat, distanĠă între rânduri, adâncime de semănat.
- PrezentaĠi aspectele specifice combaterii buruienilor la cultura soiei.
- PrezentaĠi aspectele specifice combaterii dăunătorilor, bolilor úi irigării la cultura soiei.
- Care sunt particularităĠile recoltării la cultura soiei.

Bibliografie recomandată:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaúi.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. Fitotehnie. Editura “Ceres”, Bucureúti.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilică, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie. Ed. Did. úi Ped. Bucureúti.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol. I-Cereale úi leguminoase pentru boabe, EdiĠia a doua. Ed. Ceres, Buc.
5. Giosan N., I. Nicolae, Gh. Sin, 1986. Soia. Editura “Academiei RSR”, Bucureúti.
6. Roman Gh.V., V. Ion, LenuĠa Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale úi leguminoase pentru boabe. Editura
Ceres, Bucureúti.

88