C) Managementul scolii, o realitate istorica si o problema

contemporana

Desi problemele specifice de conducere n-au ocupat intotdeauna acelasi

loc si nu s-au bucurat de acelasi interes din partea teoreticienilor ca in zilele
noastre, ele nu au lipsit din preucuparilor marilor ganditori ai pedagogiei.
Vasile V.Popescu mentioneaza ca « instoria pedagogiei consemneaza, in
mod firesc, problemele de educatie, de scoala si de gandire pedagogica, inclusiv
de conducere a procesului de instructie apatinand epocilor premergatoare lui
Comenius. »
Treptat conducerea invatamantului a devenit o disciplina distincta a
stiintelor educatiei, avand un domeniu propriu de investigare, functii, principii,
metode si tehnici specifice.
Se vorbeste astazi, tot mai insistent, de o revolutie in domeniul educatiei.
Sistemele educatiei din majortitatea tarilor lumii sunt supuse unor critici
severe, reprosindu-li-se imobilismul si rezistenta la schimbari, incapacitatea de a
face fata problemelor complexe si grave cu care se confrunta omul contemporan.
Nici sistemul de invatament romanesc nu a fost scutit de critici.
Este timpul sa se puna mai mult temei pe concluziile cercetarilor stiintifice,
de la noi si din alte tari, sa se realizeze studii de diagnoza si prognoza, pe baza
carora organisme autorizate sa propuna variante de solutii factorilor de decizie.
Acestia vor putea adopta solutiile cele mai avantajoase in functie de
miojloacele materiale si finaciare disponibile fara de care riscam sa ne cantonam
in sfera discutiilor sterile, pentru ca o reforma costa multi bani.
Se poate vorbi de o reforma in domeniul finalitatilor, al structurilor si
continuturilor, al formelor si metodelor de instruire, fara un porogram de
constructii scolare si de dotari cu mobilier si mijloace moderne de invatamant ?
Credem ca nu.Desigur, reforma nu se reduce la baza materiala a
invatamantului,dar ea nu poate fi ignorata, daca vrem sa facem un lucru
serios.Solutia ? Sa cumpanim bine, colerand obiectivele propuse cu resursele
existente si apoi sa decidem asupra unei variante de reforma.
Si mai este ceva. Cadrele didactice si opinia publica sa fie sensibilizate,
spre a se reduce rezistenta la schimbari si a se asigura cooperarea acestora la
aplicarea masurilor adoptate. Rezistenta lor la solutiile vehiculate pana acum se
datoreaza sentimentului ca se vrea o demolare a ceea ce a fost si s-a dovedit bun
in invatamantul romanesc, ori cei mai multi dintre educatori considera ca este
necesara o anumita continuitate a procesului instructiv-educativ, pentru ca
« invatamantul nu este imobil nelocuit care poate fi demolat, reconstruit sau
amenajat dupa voie, ci o constructie populata de copii, tineri si adulti de o
generatie de elevi si studenti care nu poate fi sacrificata oricat de nobile ar fi
idealurile invocate. »
D) Managementul invatamantului din Romania in perioada de
tranzitie

Conducerea invatamantului – la oricare dintre nivelurile sistemului – poate

fi inteleasa si apreciata corect de cercetorii domeniului, numai in stransa legatura
cu schimbarile produse in Romania postrevolutionara.
Tranzatia scolii romanesti de toate gradele, intr-o clasificare care, evident,
exclude nuantele, se poate imparti in trei etape :

O prima etapa (al carei inceput coincide cu manifestatiile de strada din

Decembrie l989 si dureaza aproximativ pana in vara anului l990) este marcata de
un sir de revendicari privind o gama larga de domenii si probleme, intre care
amintim reducerea normei didactice si a efectivelor de elevi pe clase si, respectiv,
reducerea numarului de prescolari pe grupe, posibilitatea de a ocupa fara concurs
posturile si catedrele vacante din orase, simplificarea procedurii de obtinere a
gradelor didactice II si I, inlaturarea din invatamant a unor cadre didactice
considerate a fi compromise din punct de vedere politic,profesional si moral,
schimbarea din functie a unor directori de unitati de invatamant si educatie si a
unor inspectori scolari si alegerea altora, dupa criterii noi, renuntarea la
uniformele scolare,marirea numarului de locuri in facultati si licee, infiintarea
unor institutii de invatamant liceal si superior cu predare in limbile minoritatilor
nationale si altele asemenea.
In aceste conditii, conducerea de atunci a Ministerului Invatamantului,
supusa unor presiuni puternice din partea cadrelor didactice, a parintilor,
studentilor si elevilor, a fost partial blocata si impiedicata sa lucreze
organizat,stiintific,la actiunea complexa de reorganizare a invatamantului in noile
conditii.
Desi situatia s-a ameliorat pe parcurs, in anul l999 Romania detinea locul I
in Europa cu peste 70 000 de analfabeti (cca 0,3% din populatia tarii !).
Asadar, prima etapa a tranzitiei nu se poate spune ca a fost prea prielnica
pentru invatamant, desi in cadrul ei s-au adoptat si unele masuri constructive, cum
ar fi :debarasarea programelor analitice de balastul ideologic, interzicerea
activitatii politice in institutiile de invatamant (care, din pacate, nu se respecta
peste tot nici in momentul de fata), cresterea exigentei fata de pregatirea elevilor
si studentilor (dar nu si fata de tinuta si comportarea lor ), reintroiducerea limbilor
straine la invatamantul primar, diversificarea obiectelor de studiu cu caracter
facultativ si optional si altele de asemenea.

Cea de-a doua etapa a tranzitiei, pe care o localizam in timp incepand din
vara anului l990 si pana la inceputul anului scolar l992/l993, se concretizeaza, in
principal, prin doua mari demersuri in efortul de innoire a scolii romanesti :
elaborarea de noi planuri de invatamant si revizuirea programelor scolare - ca
instrumente fundamentale de conducere a invatamantului poreuniversitar –
concomitent cu dezbarea politica a proiectului Legii invatamantului si a unor
elemente de reforma.
Bilantul acestor demersuri a fost facut – pentru invatamantul preuniversitar
– in cadrul consfatuirilor traditionle ale cadrelor didactice din septembrie l992,
prilej cu care au fost schitate si orientarile si directiile de actiune pentru anul scolar
l992/l993.
Pentru invatamantul superior, s-a lansat ideea autonomiei si necesitatii
reglementarii ei sub forma « cartei universitare ». Guvernul Romaniei a fost supus
spre aprobare Camerei Deputatilor proiectul Legii invatamantului si Statutul
personalului didactic.

Etapa a treia poate fi socotita cea actuala, al carei inceput este marcat de
publicarea, la inceputul anului l993, de catre Institutul de Stiinte ale Educatiei, a
unui studiu coerent, intitulat, « Reforma invatamantului din Romania, conditii si
prespective. »
Tot in l993, Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO a organizat o
masa rotunda ale carei concluzii au fost publicate sub denumirea sugestiva « De
la lege la reforma invatamantului » iar grupul Consultativ pentru Invatamantul
Superior si Cercetare Stiintifica a elaborat un amplu studiu de sinteza intitulat
« Directii ale Reformei Sistemului de Invatamant superior din Romania » .
Parlamentul a aprobat Legea nr.88/l993 privind acreditarea institutiilor de
invatamant superior si recunoasterea diplomelor.
Se poate spune, deci, ca in aceasta etapa, pe ansamblul sistemului si pe
domenii, se cunoaste mai bine « ce » si mai ales « cum » trebuie facut pentru
realizarea reformei in domeniul invatamantului, in general si in cel managerial, in
particular.
Legea invatamantului a permis declansarea reformei propiu-zise si a
asigurat cadrul necesar implementarii setului de masuri menite sa optimizeze
sistemul de invatamant si diferite subsisteme ale acestuia.
Pe baza ei, Ministerul Educatiei Nationale a emis mai multe oridine si
notificari prin care a pus in opera reforma proiectata la nivel strategic, cu
avantajele si limitele ei.
Reforma managementului scolar si universitar vizeaza, indeosebi,
autonomia institutiilor de invatamant, pregatirea managerilor educationali si
rationalizarea resurselor materiale si financiare.
Activitatea manageriala a invatamantului nu poate fi insa reconsiderata si
reproiectata daca este desprinsa din contextul european si mondial.
Printre primele diziderate formulate de tinerele partide politice din
Romania a fost si cel privind asa numita « intrare in Europa ». Intelegem aceasta
« intrare » pentru invatamant, ca o aliniere a noastra la standardele internationale,
fara sa se faca insa abstractie de traditiile si succsele remarcabile ale scolii
romanesti, de faptul ca, in multe privinte, invatamantul romanesc a fost (si inca
mai este), superior celui din multe state ale lumii.
Cele 25 de tari care coopereaza in cadrul Consiliului de Cooperare
Culturala al Consiliului Europei considera ca « Elevii trebuie sa fie capabili sa
trateze cu semenii lor, sa-si formuleze gandurile simplu si cu precizie, sa-si
insusesca ceeea ce este esential si sa poata rezuma, sa se organizeze, sa rezolve
probleme, sa gandeasca logic si critic, sa invete sa aleaga informatii pertinente, sa
poata lucra singuri precum si in echipa, sa fie capabili sa se adapteze la situatii
noi. La fel de importante sunt imaginatia si creativitatea. »
Inca din anul l988, pe baza raspunsurilor la chestionarele trimise de
UNESCO tarilor membre, Biroul International al Educatiei a elaborat un
documentar intitulat « Politica si strategia invatamantului postsecundar si
diversitatea lui in contextul utilizarii fortei de munca », in care se arata ca « in
aproape toate tarile se inregistreaza tendinta, fie de reforma, fie de operare a unor
modificari in sistemul de invatamant postsecundar. »
Unele probleme de larg interes pentru scoala superioara au fost abordate si
la Seminarul European « Universitatea si Europa de maine »,organizat la Sinaia
de Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO, cu sprijinul tehnic al Diviziei
pentru invatmantul superior din UNESCO (Paris) si al CEPES (Bucuresti).
Aceste tendinte inregistrate la nivelul sistemelor de invatamant european
constituie tot atatea probleme de reflectie pentru managerii sistimului de
invatamant, la toate nivelele.
Fiecare dintre ele, corelate cu concluziile desprinse din studii nationale de
diagnoza si prognoza, merita a fi dezbatute si clarificate, spre a putea genera
obiective si programe de actiune educative pertinente.
Se considera ca activitatea manageriala din domeniul invatamantului, in
perioada de tranzitie, are de solutionat, pe niveluri ierarhice, urmatoarele
probleme :

l. La nivel national :
a. definirea conceptiei despre reforma invatamantului (ce schimbam, in ce
scop, cu ce implicatii pe termen scurt,mediu si lung si cu ce costuri ?) ;
b. elaborarea unei stategii de implimentare pe subsisteme institutionale si
pe domenii, etapizata in timp ;
c. definirea si adoptarea acelor acte normative ce degurg din Legea
invatamantului (diverse metodologii,regulamentel scolare etc.) ;
d. instruirea amanuntita a personalului insarcinat cu implementarea
reformei, pe domenii si trepte de invatamant ;
e. evaluarea periodica a mersului reformei, a rezultatelor partiale obtinute
si introducerea corecturilor necesare in domeniul legislativ-normativ si
practic.

2. La nivelul teritorial si al institutelor de invatamant superior:

 a. coordonarea factorilor implicati in realizarea reformei ;
b. conducerea experimentelor si formularea comcluziilor si a propunerilor
de masurari corespunzatoare;
c. sensibilizarea cadrelor didactice de conducere si predare in legatura cu
problematica reformei si acordarea asistentei pedagogice si manageriale
necesare;
d. evaluarea modului in care este receptata,inteleasa si aplicata reforma in
institutiile de invatamant, precum si a rezultatelor obtinute;
e. sesizarea abaterilor potentiale si a celor reale si optimizarea procesului
de conduce a subsistemului de invatamant din teritoriu.

3. La nivelul unitatilor de invatamant preuniversitar, inovatiile

preconizate de reforma trebuie armonizate cu conditiile concrete in care
se desfasoara procesul instructiv-educativ, evitandu-se discontinuitatile si
efectele negative.
Conducerea unitatilor de invatamant constutie astazi tot mai complexa, care
vizeaza toate domeniile si problemele,de la activitatea didactica la cea
gospodareasca, fiecare cu cortegiul sau de caracteristici si particularitati care-i
obliga pe conducatori sa se adapteze continuu la cerintele managementului
modern.
Managementul invatamantului este, in ultima instanta, o ingemanare a
stiintei cu arta de a forma personalitati competente, independente si adaptabile la
schimbarile care au loc, adesea rapid si profund, in toate sferele vietii sociale – in
stiinta si cultuta, in modul de viata al oamenilor.
El priveste nu numai conducerea sistemului de invatamant, pe ansamblul
si pe domenii, la nivel central si al fiecarei unitati de invatamant in parte, ci si
procesul instructiv-educativ propriu-zis, situatie in care fiecare educator devine
managerul colectivului de prescolari, elevi sau studenti cu care lucreaza.
Reforma mangeriala din invatamant nu poate reusi fara pregatirea adecvata
(initiala si pe parcurs) a managerilor. Aceasta pregatire s-ar putea realiza in functie
de cerintele individuale, in sistem modular, modulele de pregatire urmand a fi
cerntrate pe formarea si/sau dezvoltarea unor competente manageriale dotate pe
trei categorii distincte :
- conducerea pedagogica a sistemului si a procesului de invatamant ;
- conducerea in domeniul legislativ, precum si in domeniile
economico-financiar si administrativ-gospodaresc ;
- conexiunea domeniului (compartimentului) condus cu ansamlul
institutiei si al sistemului de invatamant.
Un accent special ar urma sa se puna pe formarea abilitatii de a defini
scopurile si obiectivele prioritare in perspectiva apropiata si pe termen lung, de a
lua decizii si a rezolva probleme, de a planifica si organiza, de a lucra in echipa si
a motiva, de a opera cu criterii si indicatori specifici diferitelor tipuri de evaluare.
 Selectionarea conducatorilor in invatamant si promovarea lor in structurile
manageriale dupa criterii riguroase, precum si perfectionarea continua, pe
parcursul carierei, va permite profesionalizarea acestora, cresterea competentei
lor si a operativitatii actelor de conducere, cu efecte benefice asupra calitatii si
eficientei intregului invatamant.