Sunteți pe pagina 1din 1

Ambianţa energetică benefică a Sărbătorilor de iarnă

În această perioadă de graţie se manifestă în mod obiectiv în întreaga ambianţă un aflux foarte
mare de energii spiritualizante, profund benefice, divine. Orice om poate simţi aceste energii
benefice, chiar dacă nu este antrenat. Ambianţa pozitivă este cea care ne face să fim mult mai
senini, liniştiţi, fericiţi, chiar exuberanţi, de Sărbători. Probabil aţi observat că de Sărbători chiar
şi cei mai mofluzi, nesuferiţi, înrăiţi, îndârjiţi oameni parcă sunt luaţi pe sus de bucuria din
atmosferă.

Merită să ştiţi că în perioada Sărbătorilor de iarnă energiile care se manifestă preponderent


permit o foarte mare deschidere şi elevare afectivă, prin activarea centrului secret de forţă
Anahata chakra, localizat în zona centrală a pieptului, în plan subtil. De asemenea, se
manifestă o energizare spontană a lui Sahasrara, centrul de forţă suprem al fiinţei umane,
localizat în creştetul capului în plan subtil. Energizarea lui Sahasrara îi permite oricărei fiinţe
umane să acceadă la starea de înţelepciune şi să se apropie cât mai mult de Dumnezeu.

Crăciunul mai ales, prin simbolismul său predominant legat de energiile începutului şi de
revărsarea graţiei divine, facilitează trăirea autentică a stării de puritate, inocenţă şi candoare,
raportarea la energiile tainice, extrem de favorabile, ale începutului. Din punct de vedere
energetic, vorbim de dinamizarea centrului de forţă Vishuddha chakra, localizat în zona gâtului,
în plan subtil. Printre alte efecte ale dinamizării energiilor specifice acestui centru de forţă,
menţionăm capacitatea de a ne proiecta la voinţă, în timp.

Astfel, datorită acestei ambianţe energetice şi spirituale cu totul speciale, orice fiinţă umană
care dispune de un nivel minim de puritate şi deschidere lăuntrică poate trăi în această perioadă
o veritabilă trezire a sufletului şi a aspiraţiei spirituale, o stare de raportare spontană, plină de
dragoste şi credinţă, a sufletului uman, la Dumnezeu. Condiţia principală este aceea de a nu ne
lăsă luaţi de valul mondenităţilor şi de a privi Crăciunul, în primul rând, ca pe o sărbătoare
spirituală!

S-ar putea să vă placă și