Cea de-a doua secventa dezvolta semnificatiile zbuciumului, potentand drama

fiintei Dumnezeiesti. Constructia „o mana nendurata” sugereaza vointa divina neclintita

ce a trasat un destin necrutator, care desi este de exceptie, sta sub semnul unor
obstacole si a suferintei. Semnificatia paharului, simbol biblic prezent in prima strofa se
dezvolta prin termenii „cupa” si „bautura” prin care se ilustreaza motivul jertfei ce are
menirea de a aduce izbavirea de pacate. Dramatismul conditiei christice este sugerat de
valoarea superlativa a epitetelor „mana nendurata” si „grozava cupa”. Hiperbola din versul
„Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa” exprima o constientizare a propriului drum,
necesitatea de a actiona conform celor stabilite, amplificand astfel suerinta care ia nastere
din conflictul dintre latura umana si latura divina.
În strofa a treia, metaforele „apa ei verzuie” şi „veninul groaznic” sugerează
patimile pe care Iisus le va îndura pentru „mierea” şi „dulceaţa” întrezărite după
purificarea omenirii prin jertfa Divină, profilând fericirea ce urma să vină după aşezarea
Sa „de-a dreapta Tatălui”: „În apa ei verzuie jucau sterlici de miere / Şi sub veninul
groaznic simţea că e dulceaţă... / Dar fălcile-ncleştându-şi cu ultima putere / Bătându-se
cu moartea, uitase de viaţă!”
In ultima secventa apar elemente expresioniste prin proiectarea suferintei in cadrul
natural. Efectele mortii sunt redate prin imagini apocaliptice ce evidentiaza dezordinea
(„vraistea gradinii”) si perturbarea echilibrului („se framantau maslinii”)
Suferinţele lui Iisus sunt apocaliptice, personificarea hiperbolizată a măslinilor, „se
frământau măslinii”, oferă o imagine terifiantă a întregului Univers: „Păreau că vor să fugă
din loc, să nu-l mai vadă... / Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii”. Finalul poeziei,
ilustrat de ultimul vers anticipează chinurile lui Iisus, consecinţa trădării lui Iuda, martiriul
şi moartea Fiului: „Şi uliii de seară dau roate după pradă”.
Metafora uliilor care se rotesc lacomi aşteptând „prada” asupra căreia se pregăteau
să se repeadă sugerează sfârşitul dramatic, zguduitor al lui Isus: „Deasupra fără tihnă se
frământau măslinii, / Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă... / Treceau bătăi de
aripi prin vraiştea grădinii / Şi uliii de seară dau roate după pradă”.